Ultrajul (art. 239 C.p.). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1706/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIA Nr. 138
Ședința publică de la 04 februarie 2015
Completul constituit din:
Președinte- V. M. –judecător
T. M. - judecător
Grefier- B. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulate de condamnatul V. J. L., împotriva hotărârii nr. 1207/08.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, având ca obiect infracțiunea de ultraj (art. 239 Cp).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – condamnat V. J. L.- în stare de deținere - asistat de av. ales P. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind cereri și excepții de ridicat, instanța a acordat, în temeiul preved. art. 387 alin.2 Cod Procedură Penală, cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av. P. C. apărătoarea contestatorului V. J. L., a solicitat admiterea contestației în anulare și desființarea hotărârii nr. 1207/08.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, motivat de faptul că, ulterior schimbării încadrării juridice, inculpatul nu a fost audiat, astfel încălcându-i-se dreptul la apărare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației în anulare formulate de condamnatul V. J. L., ca nefondată, motivat de faptul că, în conf. cu preved. art. 426 lit. h Cod Procedură Penală, constituie motiv de contestație doar neascultarea inculpatului prezent, iar inculpatul V. J. L. a dat declarație și i s-a acordat ultimul cuvânt la termenul din data de 26.09.2014.
În conf. cu preved. art. 389 Cod Procedură Penală, contestatorul-condamnat a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată și susținută de apărătorul ales.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele;
Prin decizia penală nr. 1207/08.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, împotriva sentinței penale nr.177 din 3 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești, în dosarul nr._ .
A fost desființată în parte sentința și rejudecând,
A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82 și art. 83 Cp de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cp
S-a dispus executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare în regim de detenție, conform dispozițiilor art. 60 CP
A fost înlăturată obligarea inculpatului de la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 600 lei, reprezentând onorarii apărători oficiu la fond, care, în baza art. 274 alin.1 Cpp, rămân în sarcina statului.
Au fost menținutee celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul apărător oficiu în apel, în cuantum de 200 lei, va fi virat din fondurile MJ către Baroul D..
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel C. a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.177 din 3 aprilie 2014, Judecătoria Târgu Cărbunești, în baza art. 386 NCPP a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 239 alineat 1, 2 și 5 Cod penal, art. 193, art. 217 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 litera a și b Cod penal în infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 239 alineat 1, 2 și 5 Cod penal privind pe partea vătămată F. L., art. 239 alineat 1 și 5 Cod penal privind partea vătămată S. I. C., art. 193, art. 217 alineat 1 Cod penal privind partea vătămată I. D., cu aplicarea art. 33 litera a și b Cod penal.
În baza art. 239 alineat 1, 2 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alineat 10 NCPP și art. 5 NCP a fost condamnat inculpatul V. J. L., fiul lui V. A. și B. P., născut la data de 10.09.1990 în ., cetățean român, are 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Stejari, ., posesor al CI ., nr._, CNP –_ la 2 ani închisoare.
În baza art. 239 alineat 1 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alineat 10 NCPP și art. 5 NCP a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 – 34 Cod penal cu aplicarea art. 5 NCP s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.
În baza art. 81 Cod penal cu aplicarea art. 5 NCP s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal
În baza art. 359 Cod de procedură penală cu aplicarea art. 5 NCP s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei
În baza art. 88 Cod penal cu aplicarea art. 5 NCP s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 13 ianuarie 2014 la zi.
În baza art. 399 alineat 2 NCPP s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului V. J. L., dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 14.01.2014.
În baza art. 396 alineat 6 NCPP raportat la art. 16 alineat 1 litera g din NCPP a fost încetat procesul penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 193 Cod penal și art. 217 alineat 1 Cod penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate I. D..
S-a luat act că partea vătămată S. I. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul V. J. L. la 5.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată F. L..
A fost obligat inculpatul V. J. L. la 1.326 lei despăgubiri civile către partea civilă IPJ Gorj.
A fost obligată partea vătămată I. D. la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
A fost obligat inculpatul la 1260 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul majorării acesteia și înlăturarea dispozițiilor art.81 Cod penal anterior, arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a pedepsei nu sunt de natură să atingă scopul preventiv-educativ al pedepsei.
Pe de altă parte, a criticat sentința pentru greșita obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, reprezentând contravaloarea onorariilor pentru avocații desemnați din oficiu, arătând că acestea trebuie să rămână în sarcina statului.
Curtea a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea a constatat că prima instanță a reținut corect starea de fapt, iar vinovăția inculpatului a fost dovedită în cauză cu probele administrate pe parcursul procesului penal, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, plângerea și declarația părții vătămate I. D., declarațiile părții vătămate F. L. și S. I. C., precum și rapoartele acestora, declarațiile martorilor, raportul medico-legal nr.28 din 13.01.2014 emis de SML Gorj, procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciar-operative, procesul-verbal de reconstituire, fișele postului privind pe agenții de poliție F. L. și S. I. C., adresa nr._ de la 11 ianuarie 2014 a Secției 8 Poliție Rurală Stoina și adeverința eliberată de agentul de poliție F. L..
În ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, Curtea a mai constatat că în mod greșit prima instanță a apreciat că scopul preventiv și educativ al acesteia poate fi asigurat și în condițiile aplicării dispozițiilor art.81 Cod penal de la 1969, dispunând astfel suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 4 ani.
S-a apreciat, așadar, că prima instanță a realizat o greșită individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în ceea ce privește modalitatea de executare stabilită, deoarece la individualizarea judiciară a acesteia nu s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal de la 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produse, prin aruncarea unui corp dur – o piatră în direcția capului polițistului, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost sancționat anterior de 6 ori cu amendă administrativă pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență, ignoranța acestuia față de organele menite să asigure ordinea, reacționând violent față de agenții de poliție chemați pentru a interveni și asigura siguranța publică în comunitate, urmare faptelor comise de inculpat.
În raport de toate aceste împrejurări, Curtea a constatat că doar executarea pedepsei în regim de detenție, conform dispozițiilor art.60 Cod penal, este de natură să realizeze scopul preventiv-educativ, astfel cum este definit de legiuitor.
S-a mai constatat că și cel de-al doilea motiv invocat de parchet este fondat, instanța de fond dispunând în mod greșit obligarea inculpatului V. J. L. la plata cheltuielilor judiciare reprezentând contravaloarea onorariilor pentru apărătorii desemnați din oficiu.
În acest sens, s-a arătat că prima instanță a încălcat dispozițiile art.274 alin.1 Cod pr.penală, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 600 lei reprezentând contravaloarea onorariilor avocaților desemnați din oficiu, sume care, conform dispozițiilor legale susmenționate nu sunt suportate de inculpat, ci rămân în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 1207/08.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, condamnatul V. J. L. a formulat contestație în anulare.
În cuprinsul contestației formulate, a arătat că instanța de judecată, cu ocazia judecării apelului, nu a procedat la audierea sa în calitate de inculpat, deși era arestat și prezent în sala de judecată.
S-a precizat totodată că instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani fără să țină seama de împrejurarea că a recunoscut fapta și nu a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei executate, de 3 luni.
Examinând contestația formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor legale care reglementează contestația în anulare (art. 426 și următoarele Cod Procedură Penală), împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, printre care și cel care vizează neaudierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă (lit. „h”).
Analizând actele de la dosarul cauzei, se poate constata, contrar susținerilor contestatorului, că acesta a fost audiat de instanța de apel la termenul din data de 26 septembrie 2014, inculpatul afirmând că-și menține declarațiile date anterior în cauză.
Având în vedere această situație și ținând seama de faptul că orice critică care vizează modul de soluționare a cauzei de către instanța de fond nu poate face obiectul verificărilor în cadrul unei contestații în anulare, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de condamnatul V. J. L., împotriva hotărârii nr. 1207/08.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 februarie 2015.
Valetica M. T. M.
Grefier,
B. D.
Red.jud. V.M.
.. – 18.02.2015
← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 174/2015. Curtea de... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice... → |
---|