Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 133/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 2977/183/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 133

Ședința publică de la 03 februarie 2015

PREȘEDINTE A. C. M.- judecător

C. I.- judecător

Grefier F. I.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

***

Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Băilești împotriva sentinței penale nr. 131 din data de 06 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, privind pe inculpatul T. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul T. I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care a fost audiat inculpatul T. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale în parte, și rejudecându-se cauza să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului și aplicarea disp. art. 91 Cp. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei, cu obligarea inculpatului la prestarea unei munci în folosul comunității. În acest sens solicită să fie avută în vedere gravitatea faptei și numărul în continuă creștere al infracțiunilor de această natură. De asemenea arată că inculpatul în faza de urmărire penală a încercat să inducă în eroare organele judiciare.

Inculpatul T. I., având cuvântul, solicită menținerea hotărârii primei instanțe arătând că regretă fapta, este căsătorit și nu are copii.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 131 din data de 06 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C.p.p. raportat la art. 83 Cp. a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului T. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 Cp.

În baza art. 83 alin (1), (3), Cp. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84. Cp., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) Cp. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele masuri de supraveghere:

a)sa se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D., la datele fixate de acesta;

b)sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile, precum si întoarcerea ;

d)sa comunice schimbarea locului de munca;

e)sa comunice informații si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În baza art. 86 alin .(1) Cp. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul D..

În baza art. 404 alin (3) C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării masurilor de supraveghere impuse si ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere .

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că la data de 6.06.2014, in jurul orelor 20:30, autoturismul condus de inculpat a fost oprit de lucratorii de politie pe raza localității Galicea M.. Întrucât inculpatul prezenta halena alcoolica si părea in stare de ebrietate, a fost condus la postul de politie G. pentru a fi testat alcooscopic. Inculpatul a refuzat atât testarea alcooscopica, dar si prelevarea de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, după ce a fost condus la Spitalul Municipal B..

In drept, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz al conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare in vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art.337 CP.

La stabilirea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 din CP si, in mod special, conduita inculpatului care, in cursul procesului penal, a recunoscut săvârșirea faptei, precum si lipsa antecedentelor penale.

In consecință, in baza art. 396 alin. 1, 4 si 10 C.p.p. a fost stabilită pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului T. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau de sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 Cp.

In ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a apreciat că, în raport de persoana inculpatului, absolvent de studii superioare, cu profesia de inginer in cadrul Ocolului Silvic Perisor, de conduita sa buna avuta anterior săvârșirii infracțiunii, rezultată din lipsa antecedentelor penale, precum si de posibilitățile sale de îndreptare, nu este necesara aplicarea imediata a unei pedepse. In acest context, prima instanță a constatat ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.83 Cp. si s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84. Cp., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) Cp. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat sa respecte următoarele masuri de supraveghere: a)sa se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D., la datele fixate de acesta; b)sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c)sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile, precum si întoarcerea; d)sa comunice schimbarea locului de munca.

e)sa comunice informații si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În baza art. 86 alin .(1) Cp., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul D..

În baza art. 404 alin (3) C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării masurilor de supraveghere impuse si ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Băilești, criticând hotărârea pronunțată sub aspectul temeiniciei și solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului și stabilirea unei alte modalități de executare respectiv suspendarea sub supraveghere.

S-a procedat la ascultarea inculpatului declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând apelul declarat în raport de motivele invocate și cele ce pot fi examinate din oficiu, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează să fie respins ca atare pentru următoarele considerente.

Prima instanță a făcut o corectă apreciere în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, dând eficiență tuturor criteriilor prev. de art. 74 Cp., respectiv gravitatea faptei dedusă din modul în care inculpatul a acționat, urmarea produsă, conduita inculpatului imediat după săvârșirea faptei și pe parcursul întregului proces penal (acesta a recunoscut fapta chiar de la prima declarație - 16 iunie 2014, iar în fața instanței a solicitat aplicarea disp. art. 375 C.p.p.) dar și datelor despre persoana inculpatului (62 ani, necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare, căsătorit, cu un comportament bun în comunitate) toate aceste circumstanțe analizate împreună justificând aplicarea pedepsei la minimul special prevăzut de lege.

Este temeinică soluția instanței și în ceea ce privește aplicarea în cauză a disp. art. 83 Cp. posibilitatea concretă de îndreptare a comportamentului inculpatului chiar și fără executarea efectivă a pedepsei rezultând în principal din atitudinea față de faptă, conduita sa în proces, vârsta și lipsa antecedentelor penale.

Față de toate aceste considerente, Curtea urmează să respingă apelul declarat în cauză, făcând aplicarea disp. art. 275 alin. 3 C.p.p. în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Băilești împotriva sentinței penale nr. 131 din data de 06 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, privind pe inculpatul T. I.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

A. C. M. C. I.

Grefier,

F. I.

Red.jud.A.C.M.

j.f.P.C.

O.A. 05 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 133/2015. Curtea de Apel CRAIOVA