Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 173/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 173/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 173
Ședința publică de la 08 februarie 2016
PREȘEDINTE V. T.- judecător
S. V.- judecător
Grefier M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea apelului formulat de inculpatul E. S. M. împotriva sentinței penale nr. 164 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat E. S. M..
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, a fost audiat apelantul inculpat E. S. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, a depus la dosarul cauzei copia sentinței penale nr. 245 din 19.10.2011, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, arătând că în cuprinsul Cazierului judiciar al inculpatului aflat la fila nr. 29 din dosarul de fond, este menționat greșit anul 2001 în loc de 2011.
Apelantul inculpat E. S. M., a depus la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere.
Nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apelantul inculpat E. S. M., având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul micșorării cuantumului aplicat, fiind de acord și cu prestarea unei munci în folosul comunității, arătând că este singurul întreținător al familie.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței penale apelate ca fiind legală și temeinică, pedeapsa aplicată încasatului fiind just individualizată. Nu se poate dispune suspendarea executării, având în vedere că a fost revocată o altă suspendare a executării pedepsei privative.
Având ultimul cuvânt, inculpatul apelant a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei, având în vedere situația sa familială.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința penală nr. 164 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ , a fost admisă cererea inculpatului E. S. M., privind judecarea potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul E. S. M., fiul lui S. și A., născut la data de 22.02.1982 în ., cu domiciliul în comuna B., ., Jud. Gorj, CNP_, studii 11 clase, stagiu militar satisfăcut, căsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 9 luni.
În baza art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat E. S. M., la pedeapsa închisorii de 9 luni.
S-a constatat că infracțiunile menționate mai sus au fost săvârșite în concurs real, conform art. 38 alin.1 Cp., astfel că, în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cp., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 3 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, cu aplicarea art. 83 Cod penal din 1969, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 245/19.10.2011a Judecătoriei Motru pronunțată în dosar nr._ și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca în final inculpatul sa execute o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și lit. b din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 245/19.10.2011a Judecătoriei Motru pronunțată în dosar nr._ .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 315/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, inculpatul E. S. M. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prev. de art. 335 alin.1 C.pen. și art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen. și art. 44 C .pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ .
În actul de sesizare s-a reținut că, în seara de 17.02.2014, în jurul orelor 23,55, organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia respectării legislației rutiere pe raza ., pe DJ 673 A, au făcut semnal regulamentar de oprire pentru mopedul marca PIAGGIO, cu nr. de înregistrare MH015 BREZNIȚA MOTRU, condus de inculpatul E. S. M., ce se deplasa din direcția B. către B.. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal, echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, în direcția Menții din Dos, pe DJ 674 B.
Că, la un moment dat, inculpatul a vitrat pe o uliță laterală și s-a oprit la capătul uliței întrucât nu mai era posibilă deplasarea auto din cauza configurației drumului. În acest loc a fost ajuns din urmă de organele de poliție și s-a constatat că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, întrucât inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice și a precizat că a consumat bere înainte de a conduce mopedul, i s-a solicitat de către organele de poliție să se supună testării aerului expirat pentru a se stabili dacă a consumat alcool. Inculpatul a refuzat testarea, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Turceni, unde i s-a solicitat să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea fără să invoce vreun motiv anume. Refuzul de recoltare a fost consemnat în Registrul de consultări, la poziția nr.482/18.02.2014, unde inculpatul a și semnat.
Că, la refuzul inculpatului de a se supune testării concentrației de vapori de alcool în aerul expirat și recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei a asistat martorul C. I., agent de pază la Liceul Tehnologic Turceni.
Că, în momentul în care a fost depistat în trafic conducând mopedul, pe locul din spate al mopedului se afla și fiica inculpatului, E. E. D., în vârstă de 12 ani.
Că, din adresa nr._/08.04.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj rezultă că inculpatul E. S. M. nu figurează în evidențele acestei instituții ca posesor de permis de conducere auto.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a depus la dosarul cauzei Certificatul de Absolvire a Cursurilor de Legislație Rutieră nr. 165/2008, prin care se atestă că a urmat cursurile de legislație rutieră la școala de conducători auto . Tg. J. în perioada 12.03.2008 – 10.04.2008, fiind declarat admis.
Prin încheierea din 11.05.2015 în baza art. 346 alin. 2 C.p.p., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 315/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru privind pe inculpat E. S. M. trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.335 alin. 1 și art. 337 C.p. cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 44 c.p., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat E. S. M., fiul lui S. și A., născut la data de 22.02.1982, cu domiciliul în comuna B., ., jud. Gorj și s-a stabilit termen de judecată pentru data de 08.06.2015, cu citarea inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului și în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, în seara de 17.02.2014, în jurul orelor 23,55, organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia respectării legislației rutiere pe raza ., pe DJ 673 A, au făcut semnal regulamentar de oprire pentru mopedul marca PIAGGIO, cu nr. de înregistrare MH015 BREZNIȚA MOTRU, condus de inculpatul E. S. M., ce se deplasa din direcția B. către B..
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal, echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, în direcția Menții din Dos, pe DJ 674 B.
La un moment dat, inculpatul a vitrat pe o uliță laterală și s-a oprit la capătul uliței întrucât nu mai era posibilă deplasarea auto din cauza configurației drumului. În acest loc a fost ajuns din urmă de organele de poliție și s-a constatat că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
De asemenea, întrucât inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice și a precizat că a consumat bere înainte de a conduce mopedul, i s-a solicitat de către organele de poliție să se supună testării aerului expirat pentru a se stabili dacă a consumat alcool. Inculpatul a refuzat testarea, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Turceni, unde i s-a solicitat să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea fără să invoce vreun motiv anume.
Refuzul de recoltare a fost consemnat în Registrul de consultări, la poziția nr.482/18.02.2014, unde inculpatul a și semnat.
La refuzul inculpatului de a se supune testării concentrației de vapori de alcool în aerul expirat și recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei a asistat martorul C. I., agent de pază la Liceul Tehnologic Turceni.
În momentul în care a fost depistat în trafic conducând mopedul, pe locul din spate al mopedului se afla și fiica inculpatului, E. E. D., în vârstă de 12 ani.
Din adresa nr._/08.04.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj rezultă că inculpatul E. S. M. nu figurează în evidențele acestei instituții ca posesor de permis de conducere auto.
Situația de fapt expusă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare și sesizare din oficiu, declarația martorului C. I., procesul verbal din data de 03.06.2014 încheiat la Spitalul Orășenesc Turceni, cu copia filei din Registrul de consultații, la poziția 482/18.02.2014 și adresa nr._/08.04.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului E. S. M., care, în seara de 17.02.2014, în jurul orelor 23,55, fără a deține permis de conducere, a condus pe DJ 673A și pe DJ 674B, pe raza ., mopedul marca PIAGGIO, cu nr. de înregistrare MH015 BREZNIȚA MOTRU, iar după ce a fost depistat de organele de poliție, a refuzat să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, prevăzute și pedepsite de art. 335 alin.1 C.p. și art. 337 C.p., cu aplic. art.38 alin.1 C.p. și art. 44 C.pen, faptele fiind săvârșite în concurs și în stare de pluralitate intermediară, întrucât, prin Sentința nr. 245/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 03.11.2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni cu suspendare, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic iar infracțiunile pentru care este judecat în prezenta cauză au fost săvârșite înlăuntrul termenului de încercare.
Faptele au fost săvârșite cu intenție directă, inculpatul realizând periculozitatea faptelor sale din moment ce s-a sustras de la controlul organelor de poliție.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 Cod Penal, în conformitate cu care stabilirea pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe produse, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, au fost avute în vedere dispozițiile din partea generală a Codului penal privind, concursul de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor dat de modalitatea concretă de săvârșire ( inculpatul a condus autovehiculul fiind sub influența băuturilor alcoolice și a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei), relațiile sociale încălcate.
De asemenea prima instanță a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care are antecedente penale, de atitudinea procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor.
Instanța, reținând aceeași situație ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat, a admis cererea inculpatului E. S. M., privind judecarea sa, potrivit prevederilor prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la instanță, în sensul că se impune reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului pentru a scoate în evidență atitudinea sinceră a inculpatului care nu a mai solicitat probe în afara celor administrate în cursul urmăririi penale, precum și pentru a da eficiență deplină comportamentului său cooperant.
Procedând astfel s-a reținut că nu au fost încălcate drepturile inculpatului, având în vedere că acesta a fost ascultat nemijlocit în fața instanței cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale legale, în prezența procurorului, cu atât mai mult cu cât a recunoscut infracțiunile reținute în actul de sesizare a instanței și nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale.
În continuare, constatând că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului există, că au fost săvârșite de acesta cu vinovăția specifică, în baza art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul E. S. M. la pedeapsa închisorii de 9 luni.
În baza art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 44 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul E. S. M., la pedeapsa închisorii de 9 luni.
S-a constatat că infracțiunile menționate mai sus au fost săvârșite în concurs real, conform art. 38 alin.1 Cod penal, astfel că, în baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, au ost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 3 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, cu aplicarea art. 83 Cod penal din 1969, având în vedere că faptele ce fac obiectul cauzei au fost săvârșite la data de 17.02.2014 adică în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 245/19.10.2011, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 245/19.10.2011 a Judecătoriei Motru pronunțată în dosar nr._ și dispune executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca în final inculpatul sa execute o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și lit. b din Codul penal din 1969, cu titlu de pedeapsă accesorie aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 245/19.10.2011a Judecătoriei Motru pronunțată în dosar nr._ .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul E. S. M..
Nu a motivat în scris calea de atac.
Verificând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel dar și din oficiu conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța reține următoarele:
Din mijloacele de probă administrate în cauză (procesul-verbal de depistare și sesizare din oficiu, declarația martorului C. I., procesul-verbal din data de 03.06.2014 încheiat la Spitalul Orășenesc Turceni, cu copia filei din Registrul de consultații, la poziția 482/18.02.2014 și adresa nr._/08.04.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj), având în vedere și recunoașterea inculpatului, reiese că, în fapt, în seara de 17.02.2014, în jurul orelor 23.55, organele de poliție aflate în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linia respectării legislației rutiere pe raza comunei B., jud. Gorj, pe DJ 673 A, au făcut semnal regulamentar de oprire pentru mopedul marca PIAGGIO, cu nr. de înregistrare MH015 BREZNIȚA MOTRU, condus de inculpatul E. S. M., ce se deplasa din direcția B. către B.. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnal, echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare, în direcția Menții din Dos, pe DJ 674 B.
La un moment dat, inculpatul a vitrat pe o uliță laterală și s-a oprit la capătul uliței întrucât nu mai era posibilă deplasarea auto din cauza configurației drumului. În acest loc a fost ajuns din urmă de organele de poliție și s-a constatat că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
De asemenea, întrucât inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice și a precizat că a consumat bere înainte de a conduce mopedul, i s-a solicitat de către organele de poliție să se supună testării aerului expirat pentru a se stabili dacă a consumat alcool. Inculpatul a refuzat testarea, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Turceni, unde i s-a solicitat să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta refuzând recoltarea fără să invoce vreun motiv anume.
Refuzul de recoltare a fost consemnat în Registrul de consultări, la poziția nr.482/18.02.2014, unde inculpatul a și semnat.
La refuzul inculpatului de a se supune testării concentrației de vapori de alcool în aerul expirat și recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei a asistat martorul C. I., agent de pază la Liceul Tehnologic Turceni.
În momentul în care a fost depistat în trafic conducând mopedul, pe locul din spate al mopedului se afla și fiica inculpatului, E. E. D., în vârstă de 12 ani.
Din adresa nr._/08.04.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj rezultă că inculpatul E. S. M. nu figurează în evidențele acestei instituții ca posesor de permis de conducere auto.
În drept, faptele inculpatului E. S. M., care, în seara de 17.02.2014, în jurul orelor 23.55, fără a deține permis de conducere, a condus pe DJ 673A și pe DJ 674B, pe raza ., mopedul marca PIAGGIO, cu nr. de înregistrare MH015 BREZNIȚA MOTRU, iar după ce a fost depistat de organele de poliție a refuzat să se supună recoltării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, prevăzute și pedepsite de art. 335 alin.1 C.p. și art. 337 C.p., cu aplic. art.38 alin.1 C.p. și art. 44 C.p., faptele fiind săvârșite în concurs și în stare de pluralitate intermediară, întrucât, prin Sentința nr. 245/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 03.11.2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni cu suspendare, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic; infracțiunile pentru care este judecat în prezenta cauză au fost săvârșite înăuntrul termenului de încercare.
Faptele au fost săvârșite cu intenție directă, inculpatul realizând periculozitatea faptelor sale din moment ce s-a sustras de la controlul organelor de poliție.
Toate aceste aspecte, în fapt și în drept, au fost corect reținute prin sentința penală ce face obiectul apelului nr. 164 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Motru.
Atât pentru prima infracțiune cât și pentru cea de-a doua, textele incriminatoare indicate mai sus prevăd o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare. Față de aplicarea, în ambele cazuri, a reducerii prevăzute de dispozițiile art.396 alin.10 C.p.p., limitele vor fi de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.
Prin sentință au fost stabilite două pedepse de câte 9 luni închisoare. Individualizarea spre minim este corectă, având în vedere criteriile generale reglementate de dispozițiile art.74 alin.1 C.p., gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe produse, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
S-au avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, dând eficiență deplină comportamentului său cooperant.
Însă s-a ținut cont și de faptul că gradul de pericol social al infracțiunilor este destul de ridicat, dat de modalitatea concretă de săvârșire: inculpatul a condus autovehiculul fiind sub influența băuturilor alcoolice și a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A pus în pericol și viața propriei fiice care, în momentul în care a fost depistat în trafic conducând mopedul, se afla pe locul din spate. Apelantul inculpat a fugit fiind urmărit de către organele de poliție. A fost legal reținută și pluralitatea intermediară (art. 44 C.p.).
Astfel, nu s-ar justifica reducerea la minimul legal (8 luni închisoare).
În continuare, corect s-a constatat că infracțiunile menționate mai sus au fost săvârșite în concurs real, conform art. 38 alin.1 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 3 luni, urmând a executa pedeapsa rezultantă a închisorii de 1 an.
În mod legal, prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, coroborate cu dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969. Având în vedere că faptele ce fac obiectul cauzei au fost săvârșite la data de 17.02.2014, în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 245/19.10.2011, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința respectivă a Judecătoriei Motru în dosarul nr._ .
Potrivit art.83 alin.1 Cod penal din 1969: „ (1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.”
În acest context nu se poate da curs cererii apelantului de suspendare, din nou, a executării pedepselor. Potrivit dispozițiilor incidente, ale art.83 alin.1 Cod penal din 1969, se impune executarea în regim de detenție a pedepsei de 6 luni închisoare, alăturată pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b) C.p.p. instanța va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul E. S. M. împotriva sentinței penale nr. 164 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul E. S. M. împotriva sentinței penale nr. 164 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 februarie 2016.
Președinte, Judecător,
V. T. S. V.
Grefier,
M. I.
Red.jud.S.V.
j.f.E.Ș.V.
O.A.
24 februarie 2016
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 126/2016. Curtea... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 192/2016.... → |
|---|








