Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 115/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 115/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 115

Ședința publică de la 29 ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. C. - JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - L. B.

Grefier - A. R.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

…………….

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării de la data de 15 ianuarie 2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelul declarat de inculpatul F. A. G. împotriva sentinței penale nr. 3543 din data de 06 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria C. – județul D. în dosarul nr._ .

Deliberând;

CURTEA,

Asupra apelului de față;

Prin sentința penală nr. 3543 din data de 06 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria C. – județul D. în dosarul nr._ , în baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod Penal, s-a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului F. A. G. (fiul lui V. și G., născut la data de 15.01.1989 în C., jud. D., domiciliat în . Malu M., ., jud. D., CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducere a unui vehicul fara permis de conducere" prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, iar în baza art. 83 alin. 1 Cod Penal, s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod Penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; în baza art. 85 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e Cod Penal, s-a dispus a fi comunicate Serviciului de Probațiune D.; în baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod Penal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care, 100 lei reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmarire penală).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 2056/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost trimis în judecată inculpatul F. A. G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod Penal, constând în fapt în aceea că, în data de 01.03.2015, în jurul orei 18:20, lucrătorii din cadrul Secției nr. 4 Poliția Rurală Coșoveni au oprit în trafic - pentru control, în timp ce se aflau pe . satului Malu M., .. D. - un autoturism marca F. Punto cu nr. de înmatriculare BH 4516 BM.

Cu această ocazie, așa cum a rezultat din procesul-verbal de depistare, organul de poliție a procedat la verificarea identității conducătorului vehiculului menționat, stabilind că acesta se numește F. A. G., precum și la stabilirea faptului că nu posedă permis de conducere; de asemenea, s-a constatat că, în vehiculul menționat, se afla și martora B. G., căreia îi aparține vehiculul condus de către inculpat.

La momentul depistării, lucrătorii de poliție au procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, în condițiile în care emana halenă alcoolică, constatându-se că acesta avea o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Vinovăția inculpatului a rezultat fără dubiu din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv din declarația inculpatului - care a recunoscut săvârșirea faptelor -, declarațiile martorilor B. G. și F. G., adresa nr._ din 01.04.2014 emisă de Inspectoratului de Poliție D. – Serviciul Rutier.

Astfel, prima instanță a constatat că fapta săvârșită de inculpat în condițiile mai sus menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod Penal și, reținând că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră atât în fața organelor de cercetare penală, cât și în fața instanței, recunoscând și regretând fapta, a dat relevanță juridică acestor împrejurări prin aplicarea art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, art. 375 Cod procedură penală și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a reținut că, în raport de dispozițiile art. 74 alin. 1 și 2 din actualul Cod penal și art. 83 C.p., precum și de circumstanțele personale ale inculpatului (care anterior a efectuat pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere, însă din cauza lipsei mijloacelor materiale nu s-a mai prezentat la examen, este o persoană tânără și nu este cunoscut cu antecedente penale), aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară în speță, astfel că, în baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod Penal, a stabilit o pedeapsă de 10 luni închisoare și, conform dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod Penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, prima instanță a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la literele a – e.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel – în termen legal - inculpatul F. A. G., solicitând desființarea sentinței penale atacate și, în principal, rejudecând, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei în baza art. 80 Cod Penal și a unui avertisment conform art. 81 Cod Penal, întrucât este la prima abatere, s-a deplasat cu autoturismul pe drumul public pe o distanță scurtă, deplasarea făcându-se pe un drum sătesc, slab circulat, nu are antecedente penale și a efectuat pregătirea teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere. În subsidiar, solicită aplicarea unei pedepse mai blânde, îndreptate spre minimul general prevăzut de lege, în raport de circumstanțele sale personale, iar ca modalitate de executare, să se păstreze soluția instanței de fond, respectiv amânarea executării pedepsei.

Apelul este nefondat.

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prev de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, se constată că este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:

Apelantul – inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod Penal, constând în aceea că, la data de 01 martie 2015, în jurul orei 18:20, a fost depistat în trafic pe raza comunei Malu M., județ D., conducând un autoturism marca „F. Punto”, la momentul depistării constatându-se, de asemenea, că inculpatul avea o concentrație de 0,13 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii încă de la începutul urmăririi penale, iar la instanța de fond a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel încât, constatând existența faptei și vinovăția inculpatului, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare, constatând că sunt îndeplinite cerințele prev de art. 83 Cod Penal privind amânarea aplicării pedepsei.

Motivul de apel formulat de inculpat – privind aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod Penal, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei – este nefondat, întrucât dispozițiile menționate mai sus prevăd că instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv: - infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmăririlor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; - în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Așadar, renunțarea la aplicarea pedepsei este un drept recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

În cauza de față însă, raportându-ne la condițiile prevăzute de textul de lege pentru a dispune o altfel de măsură, observăm că gravitatea redusă a infracțiunii trebuie raportată la natura infracțiunii săvârșite, modul, împrejurările în care a fost comisă, în acest sens precizând că inculpatul a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere, pe drumurile publice - pe raza comunei Malu M., județ D. - și, mai mult, consumase alcool (cu ocazia testării cu aparatul alcooltest s-a stabilit o concentrație de 0,13 mg./l. alcool pur în aerul expirat). Numai lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, nu pot determina aplicarea unei astfel de soluții, respectiv de renunțare la aplicarea unei pedepse, instanța apreciind că inculpatul nu se va îndrepta pe viitor fără aplicarea unei pedepse.

De asemenea, este nefondat și motivul de apel privind stabilirea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de către instanța de fond, respectiv 10 luni închisoare, întrucât s-au avut în vedere în totalitate criteriile prevăzute de lege la individualizarea pedepsei stabilite. Astfel, apelantul - inculpat trebuie să știe că, pe lângă drepturi, au și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul acestuia în fața societății, iar exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei acestuia, contribuit la reeducarea sa.

În consecință, instanța de apel constată că, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a reținut și dat eficiență împrejurărilor concrete ale comiterii faptei și aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat, interpretând și aplicând corect prevederile legii cu privire la individualizarea cuantumului.

În raport de aceste considerente, apelul formulat de inculpat este nefondat, astfel încât, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul inculpatului F. A. G., declarat împotriva sentinței penale nr. 3543 din data de 06 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria C. – județul D., în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul la 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 29 Ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,

G. C. L. B.

Grefier,

A. R.

Red. jud.: L. B.

Jud. fond: A. I. Z.

Tehnored.: 2 ex./A.R. (A.T.) – 18 februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel CRAIOVA