Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1102/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1102/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1102/2013
Dosar nr._ - art. 208, 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 1102/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
PREȘEDINTE - M. C. G. - Judecător
Judecător C. L.
Judecător A. M. S.
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..
.......................
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. J. DROBETA T. S., avocații O. M. și P. D., precum și de inculpatul B. E. R., împotriva sentinței penale nr. 132 de la 21 ianuarie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin, în dosarul cu nr._, privind și pe intimatul - inculpat G. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul O. M.; recurentul - inculpat B. E. R. asistat de avocat ales O. M.; avocat desemnat din oficiu J. R. M. reprezentând pe intimatul - inculpat G. G.; au lipsit: recurentul P. D. și intimatul - parte vătămată Șelevărdeanu P..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului promovat, casarea sentinței în parte și, în rejudecare, aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale de la ambii inculpați, respectiv a sumei de 123 lei de la inc. B. E. R. și a sumei de 50 lei de la inc. G. G., precum și stabilirea termenului de încercare al suspendării condiționate pentru inc. G. G., conform art. 82 Cod penal; în acest ultim sens, s-a solicitat casarea încheierilor de îndreptare eroare materială, motivându-se că stabilirea termenului de încercare aparține soluționării cauzei în fond și nu poate avea semnificația unei simple erori materiale de rectificat în procedura prev de art. 195 Cod procedură penală; pentru recursurile promovate de apărătorii din oficiu s-au formulat concluzii de admitere, în raport de dispozițiile art. 2 din Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției.
Avocat O. M., pentru recurentul - inculpat B. E. R., a solicitat admiterea recursului inculpatului, casarea în parte a sentinței și, pe fond, reducerea pedepsei în sensul stabilirii unei sancțiuni la minimul special, calculat conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, precum șiînlăturarea sporului aplicat, apreciat ca nejustificat în cauză, față de pericolul social al infracțiunilor judecate. Pentru recursul declarat de parchet, s-a solicitat admiterea criticilor de nelegalitate referitoare la stabilirea termenului de încercare, conform art. 862 Cod penal și la aplicarea art. 118 lit. e Cod penal.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului, având cuvântul asupra recursului declarat de inc. B. E., a solicitat admiterea pentru criticile de nelegalitate invocate în recursul parchetului și respingerea criticilor de netemeinicie, motivând că pedepsele au fost just individualizate față de pluralitatea faptelor din speță, care au fost săvârșite, în participație și alături de un minor, precum și raportat la natura bunurilor sustrase, care indică un pericol social concret ridicat.
Avocat J. R. M., având cuvântul pentru intimatul - inculpat G. G., a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, față de critica de nelegalitate referitoare la omisiunea confiscării sumei rezultate din valorificarea bunurilor sustrase.
Recurentul - inculpat B. E. R., în ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, arătând că își însușește concluziile apărătorului său.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 132 de la 21 ianuarie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._ , în temeiul art.86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p. și art. 33 lit. a) C.p., a fost condamnat inculpatul B. E.-R. (C.N.P._, fiul ui R. și J., născut la data de 24.09.1992 în ., județul M., domiciliat în . M., cetățean român, studii 11 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut) la pedeapsa de 10 luni închisoare; în temeiul art. 26 C.p. raportat la art. 208 alin.1- art. 209 alin.1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p., art. 75 lit. c) C.p. și art. 33 lit. a) C.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 34 lit. b) C.p., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea - de 2 ani și 6 luni închisoare -, care s-a sporit cu 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă finală sporită, în cuantum de 2 ani și 10 luni închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.; în temeiul art. 86 ind.1 C.p., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani și 10 luni, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 86 ind. 2 C.p. și în temeiul art. 86 ind.3 alin.1 lit. a), b), c) și d) C.p., s-au impus inculpatului B. E.-R., pe durata termenului de încercare, următoarele obligații: - să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 86 ind.3 alin.3 lit. e) C.p., s-a impus inculpatului B. E.-R. obligația de a nu conducă nici un fel de autovehicul, pe durata termenului de încercare; în temeiul art. 71 alin.5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere, iar în temeiul art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p.
În temeiul art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit. a), g) și i) C.p. cu aplicarea art. 320 ind.1 C.p.p. și art. 75 lit. c) C.p., a fost condamnat inculpatul G. G. (CNP_, fiul lui G. și A., născut la data de 07.10.1993 în Drobeta Turnu Severin, județul M., domiciliat în . M., cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut) la pedeapsa de 2 ani închisoare și s-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p.; în temeiul art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 81 C.p.; în temeiul art. 71 alin.5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare și în temeiul art. 83 C.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 359 C.p.p.
S-a luat act că partea vătămată Șelevărdeanu P. nu s-a constituit parte civilă; s-a luat act că bunurile sustrase au fost restituite către partea vătămată.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul B. E.-R. la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției; în temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul G. G. la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care, suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. Drobeta T.-S. sub nr. 3668/P/2012, au fost trimiși în judecată - în stare de libertate - inculpații: B. E. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. și complicitate la furt calificat, prev. de art.26 C.p. rap. la art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit. a, g, i C.p. cu aplic. art. 75 lit.c C.p., cu aplicarea art.33 lit.a C.p. și G. G., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p.
În fapt, instanța de fond a constatat că în ziua de 25.07.2012, inculpatul G. G. a mers împreună cu inculpatul minor L. A. la locuința inculpatului B. E. R. și aici au luat hotărârea infracțională de a sustrage fier vechi de la locuința părții vătămate Șelevărdeanu P. din . M., pentru a-l vinde apoi la un centru de colectare a fierului vechi. În baza acestei rezoluții infracționale, în timpul nopții, în jurul orei 03,00, inculpații majori B. E.-R. și G. G. împreună cu inculpatul minor L. A. au mers împreună la locuința părții vătămate Șelevărdeanu P..
În timp ce inculpatul B. E. asigura paza inculpații G. G. și L. A. au pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate de unde au sustras de unde au sustras 4 genți de camion, 2 grilaje metalice, 2 suporți metalici pentru rezervor camion și 3 siguranțe metalice pentru jenți auto.
Inculpații au transportat bunurile sustrase la locuința inculpatului B. E. R.. A doua zi dimineața fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind însoțit de inculpatul G. G. și inculpatul minor L. A., inculpatul B. E. R. a condus autoturismul menționat pe drumurile publice până în Drobeta Turnu Severin, unde a vândut bunurile sustrase la un centru de fier vechi, ., primind în schimb suma de 223 lei.
În drept, instanța de fond a constatat că faptele comise de către inculpatul B. E. R. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. și complicitate la furt calificat, prev. de art.26 C.p.rap. la art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit. a,g.i C.p. cu aplic. art. 75 lit.c C.p., cu aplicarea art.33 lit.a C.p., iar faptele comise de către inculpatul G. G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- art.209 alin.1 lit.a,g, i C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B. E.-R., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, participația penală în forma complicității, circumstanța agravantă a săvârșirii infracțiunii de furt împreună cu un minor, concursul de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse ca urmare a aplicării art. 320 ind.1 C.p.p., precum și faptul că inculpatul a mai fost anterior sancționat cu amendă administrativă pentru infracțiuni identice cu cele reținute în sarcina sa în prezenta cauză, iar pentru inculpatul G. G.,s-a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv: forma consumată a infracțiunii, circumstanța agravantă prevăzută a săvârșirii infracțiunii de furt împreună cu un minor, participația penală sub forma autoratului, limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării art. 320 ind.1 C.p.p., dar și lipsa antecedentelor penale.
Astfel, prima instanță a aplicat inculpatului B. E.-R. pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 4 luni, inculpatul urmând astfel să execute pedeapsa rezultantă finală în cuantum de 2 ani și 10 luni închisoare.
În temeiul art. 86 ind.1 C.p., instanța de fond a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare de 5 ani calculat potrivit art. 86 ind. 2 C.p. și în temeiul art. 86 ind.3 alin.1 lit. a), b), c) și d) C.p., s-au impus inculpatului următoarele obligații: să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, iar potrivit art. 86 ind.3 alin.3 lit. e) C.p., obligația de a nu conducă nici un fel de autovehicul pe durata termenului de încercare, având în vedere că acesta a mai fost anterior sancționat administrativ pentru fapte care au adus atingere relațiilor sociale relative la regimul rutier.
În temeiul art. 71 alin.5 C.p., instanța de fond a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind.4 C.p., care reglementează instituția revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
De asemenea, instanța de fond a aplicat inculpatului G. G. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în ceea ce privește pedepsele accesorii, a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.p. și, în temeiul art. 81 C.p., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani calculat potrivit art. 81 C.p.
În temeiul art. 71 alin.5 C.p., instanța de fond a suspendat și executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 359 C.p.p.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a luat act de împrejurarea că partea vătămată Șelevărdeanu P. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, bunurile sustrase acesteia fiind restituite.
Prin Încheierea din data de 23.01.2013, J. Drrobeta T. S. a admis sesizarea formulată din oficiu de către instanță și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale nr. 132 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 21.01.2013, în sensul că s-a menționat la paragraful 12 „în temeiul art. 81 C.p., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat potrivit art. 81 C.p.”, în loc de „în temeiul art. 81 C.p., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani calculat potrivit art. 81 C.p.”; s-a menținut restul dispozitiilor sentinței penale nr. 132 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
În acest sens, instanța de fond a reținut că erorile materiale menționate nu afectează fondul cauzei.
De asemenea, prin Încheierea data de 28 ianuarie 2013, J. Drobeta Turnu Severin a respins cererile de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința penală nr. 132/21.01.2013, formulate de către petenții P. D. și O. M. (avocați), iar în temeiul art. 192 alin.2 C.p.p., a fost obligat petentul P. D. la plata sumei de 5 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat; în temeiul art. 192 alin.2 C.p.p., a fost obligat petentul O. M. la plata sumei de 5 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la 23.01.2013 și respectiv 29.01.2013, au fost înregistrate cererile de îndreptare a erorii materiale formulate de către petenții P. D. și O. M., constând în aceea că în mod eronat s-a menționat că onorariul apărătorilor din oficiu P. D. - apărătorul inculpatului G. G. - și O. M. - apărătorul inculpatului B. E. R. - este de 200 de lei pentru fiecare, în loc de 300 de lei pentru fiecare, așa cum rezultă din delegațiile pentru asistență judiciară aflate la dosarul cauzei.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că avocatul P. D. a fost desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul G. G., asistându-l pe acesta doar la un singur termen de judecată, iar avocatul O. M. a fost desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul B. E. R., asistându-l pe acesta de asemenea doar la un singur termen de judecată și, pe cale de consecință, s-au respins cererile apărătorilor, întrucât onorariile de câte 200 de lei fiind în cuantumul legal, iar nu mai mici, așa cum au susținut petenții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - în termenul prevăzut de lege - atât P. DE PE L. J. DROBETA T. S., cât și avocații O. M. și P. D., precum și inculpatul B. E. R..
Parchetul de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin a solicitat admiterea recursului promovat, casarea sentinței în parte și, în rejudecare, aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale de la ambii inculpați, respectiv a sumei de 123 lei de la inc. B. E. R. și a sumei de 50 lei de la inc. G. G., precum și stabilirea termenului de încercare al suspendării condiționate pentru inc. G. conform art. 82 Cod penal; în acest ultim sens, s-a solicitat casarea încheierilor de îndreptare eroare materială, motivându-se că stabilirea termenului de încercare aparține soluționării cauzei în fond și nu poate avea semnificația unei simple erori materiale de rectificat în procedura prev de art. 195 Cod procedură penală.
Inculpatul B. E. R. a solicitat admiterea recursului inculpatului, casarea în parte a sentinței și, pe fond, reducerea pedepsei în sensul stabilirii unei sancțiuni la minimul special, calculat conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, precum șiînlăturarea sporului aplicat, apreciat ca nejustificat în cauză, față de pericolul social al infracțiunilor judecate. Pentru recursul declarat de parchet, s-a solicitat admiterea criticilor de nelegalitate referitoare la stabilirea termenului de încercare, conform art. 862 Cod penal și la aplicarea art. 118 lit. e Cod penal.
Inculpatul G. G. a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, față de critica de nelegalitate referitoare la omisiunea confiscării sumei rezultate din valorificarea bunurilor sustrase.
Curtea, deliberând asupra recursurilor de față, reține caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:
Inculpații B. E. R. și G. G. au fost judecați în procedura simplificată prev de art. 3201 Cod procedură penală, în baza recunoașterii în totalitate a faptelor descrise în rechizitoriu și a însușirii probelor administrate în faza urmăririi penale, pentru infracțiunea de furt calificat prev de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, săvârșită în calitatea de autor de către inc. G. G. și în calitate de complice de către inc. B. Evis, acesta din urmă fiind trimis în judecată și pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere prev de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Astfel, în cauză s-a reținut că în noaptea de 25 iulie 2012, cei doi inculpați, împreună cu minorul L. A., au pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate Șelevărdeanu P., de unde au sustras obiecte metalice pe care le-au valorificat la un centru de fier vechi în schimbul sumei de 223 lei, pe care au împărțit-o, fiecărui participat revenindu-i suma de câte 50 lei, iar inc. B. E. și suma de 70 lei, pe care a folosit-o pentru a achiziționa combustibil (conform declarațiilor inculpaților G. G., B. E. și făptuitorului L. A.), deoarece deplasarea la locuinței părții vătămate și în vederea valorificării bunurilor sustrase, s-a realizat cu autoturismul inculpatului, pe care l-a condus, deși nu deținea permis de conducere.
Totodată, se constată că, în cauză, prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase (conform procesului de predare primire din 26.07.2012, coroborat cu declarația din aceeași dată a părții vătămate Șelevărdeanu M. - filele 23, 24 d.u.p.), astfel că, în cauză trebuie reținut că inculpații au dobândit bunuri prin săvârșirea infracțiunii și că acestea nu servesc la despăgubirea părții vătămate, ceea ce atrage în mod necesar, aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale prev de art. 118 lit. e Cod penal.
În consecință, în speță se reține incidența art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală - greșita aplicare a legii - în ceea ce privește omisiunea aplicării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de 50 lei de la inculpatul G. G. și a sumei de 123 lei de la inc. B. E..
De asemenea, se constată în cauză că, pentru inc. B. E. R., corespunzător celor două infracțiuni săvârșite și recunoscute de acesta, s-a procedat la condamnarea sa la pedepse privative de libertate, individualizate spre minimul prevăzut de lege, stabilit conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (8 luni închisoare în cazul infracțiunii prev de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și 2 ani în cazul inf. prev de art. 26 Cod penal rap la art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal), respectiv de 10 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, sancțiuni care corespund pericolului social concret mediu al infracțiunilor comise.
În ceea ce privește însă aplicarea sporului de 4 luni închisoare la pedeapsa rezultantă stabilită conform art. 34 lit. b Cod penal, se reține caracterul fondat al recursului inculpatului, deoarece acesta nu are antecedente penale, este integrat social, a manifestat sinceritate în cursul procesului penal, încă din faza urmăririi penale, iar faptele săvârșite au produs vătămări minime ale valorilor sociale ocrotite de legea penală.
Față de acestea, se reține că pedeapsa rezultantă, de 2 ani și 6 luni închisoare, răspunde necesității de îndeplinire a funcției preventivo-educative a pedepsei, raportat la persoana inculpatului, nefiind necesară aplicarea vreunui spor.
Totodată, se constată că prima instanță a stabilit corect modalitatea de executare a pedepsei constând în suspendarea sub supraveghere, conform art. 861 Cod penal, urmând să se stabilească termenul de încercare conform art. 862 Cod penal, prin aplicarea la pedeapsa rezultantă a intervalului de 2 ani și 2 luni stabilit de instanța de fond, în total 4 ani și 8 luni.
În privința inc. G. G., se constată că prima instanță a pronunțat o pedeapsă cu suspendarea condiționată, conform art. 81- 83 Cod penal, care impune stabilirea termenului prin aplicarea intervalului fix, de 2 ani, la durata pedepsei aplicate; ori, în cauză, prima instanță a stabilit termen de încercare de 3 ani, deși pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prev de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal și art. 3201 alin. 1 și 7 Cod procedură penală, a fost de 2 ani, însă a rectificat această eroare, deoarece termenul de încercare al suspendării condiționate este evident, fiind alcătuit din durata pedepsei și intervalul fix prevăzut de lege; în consecință, această critică din recursul parchetului este privită ca nefondată.
În ceea ce privește recursurile declarate de apărătorii desemnați din oficiu pentru cei doi inculpați, se constată că în raport de Protocolul încheiat între Ministerului Justiției și U.N.B.R., onorariile apărătorilor din oficiu, în situația în care în cauză sunt cel puțin doi inculpați, este de 300 lei pentru fiecare inculpat, situație care obliga instanța de fond să aplice corespunzător prevederile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală și să oblige inculpații la plata onorariilor de apărători din oficiu în sumă de câte 300 lei; în consecință, recursurile sunt fondate, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală să fie admise și reformată sentința.
Față de toate considerentele expuse, recursul parchetului este fondat în conformitate cu dispozițiile art. 3859 pct. 14 și 172 Cod procedură penală, și al inculpatului B. E. pentru motivul prev de art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală, urmând ca, în raport de prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, să fie casată în parte sentința și să fie rejudecată cauza conform considerentelor anterioare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de P. DE PE L. J. DROBETA T. S., avocații O. M. și P. D., precum și de inculpatul B. E. R., împotriva sentinței penale nr. 132 de la 21 ianuarie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin, în dosarul cu nr._, privind și pe intimatul - inculpat G. G..
Casează în parte sentința recurată, pe latură penală, și încheierile din 23.01.2013 și din 28.01.2013.
Înlătură sporul de 4 luni închisoare aplicat inculpatului B. E.- R., urmând ca pedeapsa rezultantă să fie aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.
Menține aplicarea art. 86/1 - 86/4 Cp., termenul de încercare fiind de 4 ani și 8 luni, stabilit conform art. 86/2 Cpen, din durata pedepsei rezultante și intervalul de 2 ani și 2 luni stabilit de instanța de fond.
În baza art.118 lit. e Cpen.;
Dispune confiscarea sumei de 50 lei de la inculpatul G. G. și a sumei de 123 de la inculpatul B. E. R..
Majorează cheltuielile judiciare la care au fost obligați inculpații, aferent fazei cercetării judecătorești în primă instanță, la câte 900 lei pentru fiecare, din care, câte 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Cheltuielile judiciare din faza de recurs, în sumă de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul G. G., rămân în sarcina statului, urmând a fi virate din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. G. C. L. A. M. S.
Grefier,
F. U.
Red. jud. M.C.G.
Jud. fond: D. Z.
Dact. 3 ex./A.T.
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1101/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








