Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 48/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 48/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-02-2012 în dosarul nr. 48/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Sentinta penala nr. 48

Ședința publică de la 24 Februarie 2012

PREȘEDINTE G. C. A. - judecător

Grefier F. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror N. D. T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, pronuntarea asupra dezbaterilor consemnate in incheierea din ședința publică din data de 20.02.2012, ce face parte integranta din prezenta, când, Curtea, avand nevoie de timp pentru studierea actelor si lucrarilor dosarului, a amanat pronuntarea cu privire la plângerea formulată de petentul M. T. împotriva ordonanței nr. 384/P/2011 din 7 iulie 2011, dată în dosarul nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și împotriva ordonanței nr. 1075/II/2/2011 din 25 iulie 2011 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel C., în contradictoriu cu intimații D. I., B. I., B. C. S., V. S., S. T., P. G., F. I., la data de 24.02.2012, data cand a pronuntat urmatoarea hotarare:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul M. T., domiciliat în Slătioara, ., Județul O., a formulat, în contradictoriu cu intimații D. I., B. I., B. C. S., V. S., S. T., P. G., F. I., plangere împotriva ordonanței nr. 384/P/2011 din 7 iulie 2011, dată în dosarul nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și împotriva ordonanței nr. 1075/II/2/2011 din 25 iulie 2011 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel C..

În esenta, in motivarea plângerii, intemeiate pe disp. art. 2781 Cod procedură penală, petentul a aratat ca soluția disjungerii adoptată de parchet în dosarul nr. 384/P/2011, este nelegală întrucât, prin aceasta nu s-a făcut decât să se împiedice aflarea adevărului în cauză.

A mai arătat petentul faptul că, nu există probe din care să reiasă existența unor obligații bugetare pe care le-ar fi avut față de bugetul de stat astfel ca, nu se poate reține în sarcina sa pasivitatea în achitarea obligațiilor fiscale.

Prin urmare titlul executoriu în baza căruia a fost vândut terenul, era lovit de nulitate.

S-a mai învederat instanței faptul că, atât actul de licitație cât și cel de adjudecare, sunt lovite de nulitate având în vedere faptul că terenul ce a făcut obiectul acestora, era acoperit în tot de construcții.

În concluzie, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate și reținerea cauzei spre rejudecare de către instanță iar, în subsidiar, trimiterea acesteia la P. de pe lângă Curtea de Apel C. în vederea reanalizării faptelor ce au făcut obiectul plângerii.

În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, prin ordonanța 384/P/2011 din 7 iulie 2011, dată în dosarul nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. a din Cod procedură penală, art. 38, 45 rap. la art. 42 Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecătorii D. I., B. I., B. C. S., V. Sorinei, S. T. - pentru infracțiunile prev. de art. 246, 248, 288, 291 Cod penal si față de avocatul F. I. și executorul judecătoresc P. G., pentru infracțiunile, prev. de art. 220 și 211 Cod penal.

Totodata s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul O., în vederea efectuării de cercetări penale față de agentul de poliție B. V., pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal, iar față de numiții G. I. și S. O. pentru infracțiunile prev. de art. 255 și 257 Cod penal și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea efectuării de cercetări penale față de numiții V. I., G. I., S. O., S. P. M., Râul G. și R. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 289, 291 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, P. de pe lângă Curtea de Apel C. a reținut ca, la data de 07.04.2011 P. de pe lângă Tribunalul O., a înaintat plângerea formulată de numitul M. T. împotriva magistraților judecători D. I., V. S., S. T. (din cadrul Tribunalului O.), B. I. (din cadrul Judecătoriei Slatina), B. C. S. - pentru infracțiunile prev. de art. 246, 248, 288 și 291 Cod penal, față de executorul judecătoresc P. G., avocatul F. I., consilierul juridic S. O. - pentru infracțiunile prev. de art. 220 și art. 211 Cod penal, față de agentul șef Brinaru V. și experții contabili S. P. M. și R. C. - pentru infracțiunile prev. de art. 246, respectiv 289 Cod penal.

În declarația din 05.04.2011, persoana vătămată a solicitat de asemenea, cercetarea penală a numiților G. I. și S. O. - pentru infracțiunile prev. de art. 255, art. 257 - Cod penal.

Din probatoriul administrat s-a reținut ca, în perioada 2004-2008, persoana vătămată M. T. a formulat mai multe plângeri penale împotriva magistraților judecători ce au soluționat procesele civile privind falimentarea S.C. SLAMEC S.A. și creditoarea .., aceleasi aspecte fiind reluate in cuprinsul plângeri ce face obiectul cauzei 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

S-a retinut ca, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, potrivit art. 124 al. 3 din Constituția României și art. 2 al. 3 din legea nr. 303/2004 si ca justiția se înfăptuiește în temeiul legii prin adoptarea unor soluții legale și temeinice în raport de probele administrate.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 304/2004 privind Organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate s-au modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Avand in vederea faptul ca nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost formulată plângerea împotriva magistraților judecători D. I., B. I., B. C. S., V. Sorinei, S. T., avocatul F. I. și executorul judecătoresc P. G., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Față de numiții V. I., G. I., S. O., S. P. M., Râul G. și R. C., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru efectuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 289, 291 Cod penal.

În favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul O., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței pentru efectuarea cercetărilor penale față de agentul de poliție B. V., pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal, iar față de numiții G. I. și S. O. pentru infracțiunile prev. de art. 255 și 257 Cod penal.

Împotriva soluției dată în dosarul nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Apel, petentul M. T. a formulat plangere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Prin ordonanța nr. 1075/II/2/2011 din 25 iulie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a fost respinsa ca neîntemeiată.

Împotriva acestor ordonanțe, petentul M. T. a formulat plângere la instanță, potrivit dispozițiilor art. 2781 C.p.p.

Curtea, examinând soluțiile date prin ordonantele atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, având în vedere și susținerile petentului, constată că acestea sunt legale și temeinice.

Solutiile adoptate răspund cerințelor de legalitate, fiind fundamentate pe actele premergătoare efectuate în cauza, acte din administrarea carora nu rezulta indicii care să contureze acțiunile sesizate în sarcina judecătorilor, avocatului și executorului judecătoresc impotriva carora petentul a formulat plangere penala.

Astfel, din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză rezulta că, în perioada 2004-2008, persoana vătămată M. T. a formulat mai multe plângeri penale împotriva magistraților judecători ce au soluționat procesele civile privind falimentarea S.C. SLAMEC S.A. și creditoarea ..

Aceleași aspecte au fost reluate si în cuprinsul plângerii ce a facut obiectul dosarului nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Curtea retine ca, prin rezoluția nr. 165/P/2004 din 20.05.2004, P. de pe lângă Curtea de Apel C., a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător D. I. pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal si fata de executorul judecătoresc P. G. pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 289 Cod penal, urmare a plângerii formulate

de administratorul S.C. SLAMEC S.A. Slatina - M. T..

În motivarea rezoluției s-a arătat că investirea cu formulă executorie a procesului verbal de adjudecare nr._ din 11.11.2003, de către magistratul judecător, nu a reprezentat o încălcare a atribuțiilor de serviciu, iar executorul judecătoresc P. G. a respectat normele legale în materie de executare silită, somându-l mai întâi pe debitor să predea de bună voie bunurile adjudecate prin licitație de către . Slatina.

Prin rezoluția 464/P/2004 din 13.12.2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători D. I., B. C. și N. C. de la Judecătoria Slatina, pentru infracțiunile prev. de art. 246 și 288 alin. 1 Cod penal.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că societatea comercială administrată de către M. T. nu a achitat obligațiile bugetare, situație în care, Administrația Finanțelor Publice O., a procedat la vânzarea prin licitație publică a unui imobil în suprafață de 10.133,90 m.p. teren intravilan și construcțiile de pe acesta, situate în . din municipiul Slatina, investirea cu formulă executorie, respectiv încuviințarea executării silite a procesului-verbal de adjudecare din 14.11.2003 prin încheierile pronunțate de magistrații judecători D. I. (dosar nr._/2003 al Judecătoriei Slatina) și B. C. (dosar_/2003), fiind pronunțate cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin rezoluția nr. 76/P/2008 din 08.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători S. T. si I. G. din cadrul Tribunalului O., precum si fata de N. C. -judecător la Curtea de Apel Pitești și P. C., judecător la Judecătoria B., pentru infracțiunea prev. de art. 246, urmare plângerii formulate de M. T. ce vizau hotărârile judecătorești pronunțate de magistrați.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 304/2004 privind Organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate s-au modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

In continutul plangerilor formulate petentul nu a indicat existenta unor hotarari judecatoresti care sa fi desfintat pentru nelegalitate sau netemeinicie solutiile sau actele pronuntate sau realizate de intimatii impotriva carora petentul a formulat plangerea penala ce face obiectul dosarului nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

In plus, din continutul actelor premergatoare efectuate in cauza nu rezulte fapte sau împrejurări de natură a contura elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost formulată plângerea împotriva magistraților judecători D. I., B. I., B. C. S., V. Sorinei, S. T., avocatul F. I. și executorul judecătoresc P. G., solutiile pronuntate de acestia sau actele realizate in indeplinirea atributiilor de serviciu nefiind desfintate prin intermediul unor cai sau proceduri legale.

Față de numiții V. I., G. I., S. O., S. P. M., Râul G. și R. C., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru efectuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 289, 291 Cod penal.

În favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul O., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței pentru efectuarea cercetărilor penale față de agentul de poliție B. V., pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal, iar față de numiții G. I. și S. O. pentru infracțiunile prev. de art. 255 și 257 Cod penal.

In ceea ce priveste solutiile de disjungere dispuse in dosarul nr. 384/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. Curtea apreciaza că, prin procedura specială prevăzută de art. 278/1 C.p.p., nu pot fi supuse cenzurii instantei de judecata decât soluțiile de netrimitere în judecată, nu și soluția de disjungere a cauzei.

Avand in vedere cele mai sus expuse, Curtea constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecătorii D. I., B. I., B. C. S., V. S., S. T. - pentru infracțiunile prev. de art. 246, 248, 288, 291 Cod penal, fata de avocatul F. I. și executorul judecătoresc P. G., pentru infracțiunile, prev. de art. 220 și 211 Cod penal, astfel incat, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a C.p.p., va fi respinsa ca neintemeiata plângerea formulată de petentul M. T. împotriva ordonantei nr. 384/P/2011 din 07.07.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. si a ordonantei nr. 1075/II/2/2011 din 25.07.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., menținându-se soluțiile atacate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 2781 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M. T. împotriva ordonantei nr. 384/P/2011 din 07.07.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. si a ordonantei nr. 1075/II/2/2011 din 25.07.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Menține ordonanțele atacate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.02.2012.

Președinte,

G. C. A.

Grefier,

F. I.

Red/Tehnored – GCA

22.03.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 48/2012. Curtea de Apel CRAIOVA