Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1170/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1170/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1170/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1170
Ședința publică de la 24 mai 2013
PREȘEDINTE C. Ș.- judecător
A. D.- judecător
T. M.- judecător
Grefier M. I.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații O. M., S. A. C., T. C. O., H. E., E. M. E. și S. F. S., împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați: O. M., în stare de arest, asistat de avocat G. C., apărător ales, S. A. C., în stare de arest, asistat de avocat C. D. care substituie pe avocat P. C., apărător desemnat din oficiu, T. C. O., în stare de arest, asistat de avocat E. A., apărător ales, H. E., în stare de arest, asistat de avocat E. A., apărător ales, E. M. E., asistat de avocat M. L., apărător ales, și S. F. S., asistat de avocat S. P., apărător desemnat din oficiu, și părțile responsabile civilmente O. V. și H. M., lipsind părțile civile D. A., . C., T. F., C. P. M., C. Ș. L., B. G. și Mătușea L., partea responsabilă civilmente O. C. și S. de Probațiune de pe lângă T. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat G. C. pentru recurentul inculpat O. M., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 86 ind.1 C.pen., apreciind că astfel se poate atinge scopul pedepsei prev. de art. 52 C.pen. A arătat că, pedeapsa a fost greșit individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C.pen., aceasta fiind prea aspră în raport de împrejurările comiterii faptei, de participația inculpatului, de poziția procesuală a acestuia în cursul urmăririi penale și în fața instanței, dar și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale. Din referatul de evaluare a rezultat că acesta are perspective de reabilitare, beneficiază de suportul familiei, poate găsi un loc de muncă, în raport de nivelul educațional. A mai arătat că inculpatul nu a cunoscut modul în care celălalt inculpat ar fi săvârșit fapta de tâlhărie.
Avocat C. D. pentru recurentul inculpat S. A. C., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, redozarea pedepsei, în sensul aplicării acesteia către minimul special, cu aplicarea art. 86 ind.1 C.pen. A arătat că, pedeapsa este prea mare față de împrejurările săvârșirii faptelor, de atitudinea procesuală a acestuia de a beneficia de prevederile art. 320 ind.1 C.pr.pen., în raport de care se impunea reținerea circumstanțelor atenuante în condițiile art. 74-76 C.pen.
Avocat E. A. pentru recurenții inculpați T. C. O. și H. E., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 74-76 C.pen. și art. 320 ind.1 C.pr.pen., dar cu aplicarea prevederilor art. 86 ind.1 C.pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia. A arătat că, instanța de fond nu a acordat relevanță dispozițiilor art. 74 C.pen., față de buna conduită a acestuia înainte de săvârșirea faptei, de atitudinea sinceră și cooperantă în cursul procesului penal, față de vârsta tânără a inculpatului, care are un copil minor, familie organizată și este singurul întreținător al acesteia.
A arătat că formulează aceleași concluzii și pentru inculpatul H. E. a arătat că formulează aceleași concluzii, cu deosebirea că inculpatul este mino, se află la primul conflict cu legea penală, este la liceu, iar față de datele referatului de evaluare se poate aplica acestuia o măsură educativă.
Avocat M. L. pentru recurentul inculpat E. M. E., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege. A arătat că instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 72 C.pen., față de modalitatea de săvârșire, de gradul de participație a inculpatului, de împrejurarea că este singurul întreținător al familiei, de comportamentul corespunzător în societate, de atitudinea cooperantă organele de cercetare penală, dar și de împrejurarea că va beneficia de ajutorul familiei pentru a repara prejudiciul.
Avocat S. P. pentru recurentul inculpat S. F. S., având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea prevederilor art. 86 ind.1 C.pen.A arătat că se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C.pen. raportat la art. 76 C.pen., față de împrejurarea că a beneficiat de dispozițiile art. 320 ind.1 C.pen., de circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului, de atitudinea de recunoaștere și regret a acestuia.
Partea responsabilă civilmente O. V., având cuvântul, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului.
Partea responsabilă civilmente H. M., având cuvântul, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat că pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, instanța ținând conte de prevederile art. 320 ind.1 C.pr.pen., de numărul de acte materiale săvârșite de fiecare inculpat, de numărul infracțiunilor săvârșite, de antecedentele penale ale acestora, de modalitatea de săvârșire a faptelor, respectiv prin pătrunderea în locuința părții vătămate. Referitor la modalitatea de executare, a arătat că și aceasta a fost corect stabilită, iar în ceea ce îi privește pe inculpații E. și T. nu ar fi fost posibilă o altă modalitate, în raport de incidența dispozițiilor art. 83 C.pen.
Recurentul inculpat O. M., având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, că va repara prejudiciul și că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Recurentul inculpat S. A. C., având ultimul cuvânt, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, că va repara prejudiciul, că a fost minor, la prima abatere.
Recurentul inculpat T. C. O., având ultimul cuvânt, că este de acord cu concluziile apărătorului său și că regretă săvârșirea faptelor.
Recurentul inculpat H. E., având ultimul cuvânt, că este de acord cu concluziile apărătorului său și că va repara prejudiciul.
Recurentul inculpat E. M. E., având ultimul cuvânt, că este de acord cu concluziile apărătorului său și că regretă săvârșirea faptelor, solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Recurentul inculpat S. F. S., având ultimul cuvânt, arătat că este singurul întreținător al familiei și că solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2 din data de 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, în baza art. 26 Cp. rap. la art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp, art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul O. M., zis C., fiul lui V. C. și C., născut la data de 14.06.1995 în Plenița, jud. D., cu domiciliul în .,județul D., absolvent a 7 clase, fără ocupație, concubinaj, fără antecedente penale, la 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 192 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind.1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp, art. 320 ind. 1 C.p.p., a fost condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. art. 99 și urm. Cp, art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv și reținerea de la 6.12.2012- 7.12.2012 și 7.12.2012 la zi și în baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menținută starea de arest. - mandatul de arestare preventivă nr. 44 din data de 07.12.2012 emis de Judecătoria Calafat.
În baza art. 192 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S. A. C., zis R., fiul lui I. și E., născut la data de 11.06.1994 în Moțăței, cu domiciliul în ., județul D., absolvent a 8 clase, fără ocupați, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale fără a fi recidivist, la 1 an închisoare.
În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 75 lit. c Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsă reținerea de la 6.12.2012 la 7.12.2012 și arestul preventiv de la 7.12.2012 la zi și în baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menținută starea de arest – mandatul de arestare preventivă nr. 45 din data de 07.12.2012 emis de Judecătoria Calafat .
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 75 lit. c Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. C. O., fiul lui O. și E. I., născut la data de 07.06.1989, în Calafat, jud. D., cu domiciliul în .,județul D., absolvent a 9 clase, fără ocupație, concubinaj, un copil minor, fără antecedente penale, la 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de la 6.12.2012 la 7.12.2012 și arestul preventiv de la 7.12.2012 la zi și în baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menținută starea de arest – mandatul de arestare preventivă nr. 46 din data de 07.12.2012 emis de Judecătoria Calafat.
În baza art. 192 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. E., zis E., fiul lui M. și A., născut la data de 10.02.1996 în Calafat, cu domiciliul în ., elev, necăsătorit, fără antecedente penale, la 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. art. 99 și urm. Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de la 6.12.2012 la 7.12.2012 și arestul preventiv de la 7.12.2012 la zi și în baza art. 350 alin. 1 C.p.p. a fost menținută starea de arest. – mandatul de arestare preventivă nr. 47 din data de 07.12.2012 emis de Judecătoria Calafat.
În baza art. 26 Cp. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g Cp. cu aplic. art. 75 lit. c Cp., art. 37 lit. a Cp. și art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul E. M. E. ,fiul lui A. și I., născut la 28 Mai 1991 în Plenița, jud. D., cu domiciliul Moțăței, nr. 1397 jud. D., absolvent a 7 clase, agricultor, necăsătorit, recidivist, la 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cp. a fost revocată suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin SP 102/22.06.2010 a Judecătoriei Calafat, dispunând să execute și această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de față, urmând să execute în total 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cp. au fost interzise inculpaților O., S., T., H. și E. drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b cod pen.
În baza art. 26 Cp. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, Cp. cu aplic. art. 75 lit. c Cp. art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul M. C. A., zis M., fiul lui Ș. și L., născut la 23 August 1983, în Moțăței, jud. D., cu domiciliul în Moțăței, nr. 1526, jud. D. ,absolvent a 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale la 2 ani închisoare.
În baza art. 26 Cp. rap. la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 75 lit. c Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat fiecare dintre inculpații P. A. M., zis I., fiul lui I. și V. M., născut la 13 august 1992 în Moțăței, cu domiciliul în ., jud. D., absolvent a 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale și M. D., fiul lui F. și M., născut la 22 aprilie 1994 în Băilești, cu domiciliul în ., jud. D., elev, necăsătorit, fără antecedente penale, la câte 2 ani închisoare.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 75 lit. c Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul. P. G. I., zis B., fiul lui M. C. și E., născut la 25 octombrie 1993, în Moțăței jud. D., cu domiciliul în ., jud. D., absolvent a 8 clase, agricultor, necăsătorit, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 Cp. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților M. C. A., P. A. M., M. D. și P. G. I., pe termenul de încercare prev. de art. 82 Cp. de 4 ani.
S-a atras atenția acestor inculpați asupra consecințelor prev de art. 83 Cp.
În baza art. 71 alin. 2 Cp., au fost interzise inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cp. și în baza art. 71 alin. 5 Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a, g, i Cp., cu aplic. art. 75 lit. c Cp., art. 320 ind. 1 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S. F. S., zis G., fiul lui M. și al lui M., născut la 27 mai 1981 în Moțăței, cu domiciliul în Moțăței, nr. 2452, jud. D., absolvent a 4 clase, agricultor, căsătorit, cunoscut cu antecedente penale, fără a fi recidivist, la 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cp. a fost revocată suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 187/13.09.2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la 25.09.2012 și s-a dispus să execute și această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de față, urmând să execute în total 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cp. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b Cp.
Au fost obligați inculpații S. A. C., în solidar cu O. M. și fiecare în solidar cu reprezentanții legali la 1000 lei despăgubiri către B. G. din Moțăței, nr. 355, jud. D..
Au fost obligați în solidar pe inculpații O. M., H. E., E. M. E., M. C. A., iar pe minori în solidar cu reprezentanții legali, la 3900 lei despăgubiri către p.civ. Mătușea L. din Moțăței, jud. D..
Au fost obligați inculpații O. M., H. E., P. A. M., M. D., minorii în solidar cu reprezentanții legali, la 915 lei despăgubiri către p.civ. D. A. din Moțăței Gară, nr. 474, jud. D..
Au fost obligați inculpații O. M., T. C. O., S. F. S., P. G. I., minorii în solidar cu reprezentanții legali, la 22.500 lei către p.civ. . C. cu sediul în C., ., jud. D..
Au fost obligați inculpații O. M., H. E., T. C. O., S. A. C., minorii în solidar cu reprezentanții legali, la 3900 lei despăgubiri către p.civ. T. F. din ., jud. D., la 3000 lei către p.civ. C. P. M. din Calafat, . 4, ., jud. D. și la 22.750 lei către p.civ. C. Ș. L. din Moțăței, nr. 532, jud. D..
Au fost obligați fiecare dintre inculpați, iar minorii în solidar cu reprezentanții legali, la câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care S., S., P., câte 400 lei onorariu avocat oficiu către BA Calafat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 78 din 17.12.2012 au fost trimiși în judecată penală inculpații O. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 c.pen rap. la art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c cod pen. cu aplic. art. 99 c.p. ,art. 192 alin. 2 c.pen. cu aplic. art. 99 C.pen., art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a,g cod pen. cu aplic. art. 99 c.p, art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 99 c.p., art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.pen.art. 99 c.p, aflate în concurs real prev.- de art. 33 lit. a cod penal; S. A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 alin. 2 c.pen. cu aplic. art. 99 c.pen., art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c cu aplic. art. 99 c.pen., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p., art. 75 lit. c cod pen. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a cod penal; T. C. O. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal ; H. E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.192 alin. 2 cod penal, cu aplic. art.99 cod pen. art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g, cod penal, cu aplic. art. 99 cod pen., art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i cod pen. cu aplic. art.99 cod pen. art.208 alin 1, 209 alin.1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 cod pen. art.99 cod pen. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a cod penal; E. M. E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de pentru art. 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g, cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 75 lit. c cod pen.; M. C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1, lit. a,g cod pen. cu aplic. art. 75 lit. c cod pen. ; P. A. M. și M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 75 lit. c cod pen. ; S. F. S. și P. G. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit.a, g,i cod pen, cu aplic. art. 75 lit. c cod pen.
În fapt, s-a reținut că, anterior datei de 11/12.01.2012 familia inculpatului O. M. a împrumutat de mai multe ori bani de la partea vătămată B. G., despre care cunoștea că deține sume mari de bani în locuință. Despre acest lucru inculpatul O. i-a povestit și inculpatului S. A. C., înțelegându-se amândoi să sustragă bani de la partea vătămată.
În noaptea de 11/12.01.2012, după orele 2, inculpatul S. A. C. a sărit gardul locuinței părții vătămate, s-a îndreptat spre ușa de la . care a împins cu umărul până când a doborât un băț cu care ușa era asigurată prin interior. Inculpatul a intrat într-un hol, apoi într-o cameră în care a constatat că se află partea vătămată. Aici inculpatul a smuls din plafon becul electric, moment în care partea vătămată, trezită din somn, s-a ridicat din pat și a încercat să se îndrepte spre ușă. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i spună unde ține banii, iar partea vătămată a indicat masa de lângă patul din care se ridicase.
Inculpatul S. i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona feței, doborând-o la pământ, după care a luat suma de 1000 lei și a părăsit locuința.
Ca urmare a loviturilor primite, partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență C., în perioada 12.01._12 .
Ulterior comiterii faptei, inculpatul S. l-a sunat pe O. căruia i-a confirmat că luase de la partea vătămată 1000 lei și i-a dat apoi lui O. suma de 600 lei pe motiv că acesta fusese cu ideea comiterii faptei.
Prejudiciul produs părții vătămate nu a fost acoperit.
În seara de 21/22.02.2012 inculpații O. M. și H. E. s-au întâlnit cu E. M. E., P. I. D., și M. C. A., la un bar din . I. D. a venit cu autoturismul său. În timpul discuțiilor din bar, E. M. E. le-a spus celorlalți că parte vătămată Mătușea L. avea în gospodăria sa două căldări din cupru pe care le folosea pentru fabricarea țuicii și le-a propus să meargă la partea vătămată să sustragă căldările.
Ceilalți au acceptat propunerea, astfel că toți cinci, cu ajutorul autoturismului condus de P. s-au deplasat pe . partea vătămată unde, în timp ce inculpații E. M. E. și M. C. A. au rămas în stradă pentru a sigura paza, inculpații O. M., H. E. și P. I. D. au pătruns fără drept în locuința părții vătămate, pe poarta neasigurată și dintr-o magazie au sustras două căldări de 90 și respectiv 180 litri, confecționate din cupru, pe care le-au pus în portbagajul mașinii lui P., iar în ziua următoare au valorificat cele două căldări la un centru Remat de pe raza municipiului Băilești.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 3900 lei și nu a fost acoperit.
În seara de 7/8.06.2012 inculpații O. M. și H. E. s-au întâlnit în centrul satului Moțăței cu P. A. M. și M. D., prilej cu care P. A. M. le-a spus celorlalți că pe raza satului Moțăței Gară, într-o locuință se află un cazan pentru fabricat țuică, a cărui căldare este confecționată din cupru.
Inculpații au hotărât să sustragă căldarea pe care apoi să o valorifice. În acest scop, s-au deplasat cu autoturismul condus de M. D. pe raza satului Moțăței Gară, unde inculpatul P. A. M. le-a indicat celorlalți locuința în care se afla căldarea.
În timp ce inculpații P. și M. au asigurat Paza, inculpații O. și H. au escaladat gardul părții vătămate D. A. și dintr-o magazie au sustras o căldare de 60 litri, capacul acesteia, o pompă de stropit vița de vie, toate din cupru.
Bunurile sustrase au fost valorificate în acea noapte în municipiul Băilești, la numitul M. A..
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost de 915 lei și nu a fost recuperat.
La sfârșitul lunii septembrie 2012, O. M., T. O. C., S. A. C. și H. E., au hotărât să sustragă bunuri confecționate din cupru. În realizarea rezoluțiunii infracționale, în seara de 29/30.09.2012, inculpații O. M., T. C. O., S. F. S. și P. G. I. au hotărât să sustragă cupru de la . la care S. și P. lucraseră ca zilieri.
De aici, inculpații au sustras 240 m. cablu din cupru pe care l-au valorificat către M. A. din Băilești.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost de 22.500 lei și nu a fost acoperit.
În realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, au acționat inculpații O. M., H. E., T. C. O. și S. A. C. în noaptea de 4/5.10.2012 când s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul T. la locuința părții vătămate T. F..
Inculpatul T. a rămas de pază lângă mașină, S. și O. lângă gard, iar H. a escaladat gardul și dintr-o magazie a sustras o căldare cu capac din cupru, pe care le-au transportat într-un loc izolat, la marginea satului.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 3900 lei și nu a fost acoperit.
În realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, au acționat inculpații O. M., S. A. C., H. E. și T. C. O. în seara de 10/11.10.2012 când au pătruns prin escaladarea gardului în locuința părții vătămate C. P. M., de unde au sustras o căldare de 80 litri, capacul acesteia și cilindrul, confecționate din cupru, cauzând părții vătămate un prejudiciu de 4555 lei, care nu a fost acoperit.
Folosind același mod de operare, au acționat inculpații O. M., S. A. C., Hunainu E. și T. C. O. în seara de 11/12.10.2012 când s-au deplasat la locuința părții vătămate C. Ș. L. pentru a sustrage căldarea din cupru. În timp ce inculpatul T. a rămas de pază, ceilalți au escaladat gardul, s-au dus la anexa în care partea vătămată ținea cazanul, au forțat lacătul cu care era asigurată ușa și timp de 2 ore au smuls și demontat din postamentul de beton căldarea din cupru a cazanului în volum de 400 litri cu greutatea de 230 Kg.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost de_ lei și nu a fost recuperat.
Din probele administrate în cauză și anume: declarațiile martorilor F. D., F. M., M. F. R., M. V., date în faza de urmărire penală, coroborate cu recunoașterea inculpaților și declarațiile părților vătămate, instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată B. G., în vârstă de 81 de ani, locuiește de mai mult timp singur și este vecin cu inculpatul O. M.. Anterior lunii ianuarie 2012, familia inculpatului O. a împrumutat în mai multe rânduri bani de la partea vătămată despre care cunoșteau că deține sume mari de bani în locuință. Despre acest lucru cunoștea și inculpatul O. M. și fiind prieten cu inculpatul S. A. C. i-a povestit și acestuia despre banii deținuți de partea vătămată.
În aceste condiții, cei doi inculpați s-au înțeles să sustragă bani de la partea vătămată.
Conform înțelegerii, în seara de 11.01.2012, inculpatul O. a luat legătura telefonică cu S. și i-a cerut să vină la locuința lui. Cei doi inculpați au discutat cu privire la modalitatea în care să sustragă banii, iar O. i-a indicat lui S. locuința părții vătămate și i-a descris felul în care putea să intre peste partea vătămată. Tot atunci au stabilit ca după ce S. va sustrage banii, să se întâlnească și să-i împartă.
În noaptea de 11/12.01.2012, după orele 2, inculpatul S. a escaladat gardul locuinței părții vătămate și s-a îndreptat spre ușa de la . care a împins cu umărul, până când a doborât un băț cu care era asigurată ușa prin interior.
Inculpatul a intrat în hol, de aici într-o cameră în care a constatat că se află partea vătămată . Pentru a nu fi recunoscut, inculpatul a smuls din plafonul camerei, becul electric. Trezită din somn, partea vătămată s-a ridicat din pat și a încercat să se îndrepte spre ușă, timp în care inculpatul i-a cerut să-i spună unde ține banii. Partea vătămată a indicat spre masa aflată lângă pat, după care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței, doborând-o la pământ. Inculpatul a luat de pe masa de lângă pat suma de 1000 lei și a părăsit locuința părții vătămate.
La scurt timp partea vătămată și-a revenit și a strigat după ajutor, la vecina sa S. E., fiind sesizate apoi organele de poliție.
Ca urmare a loviturilor aplicate, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență C., unde a fost internată în perioada 12.01._12 cu diagnosticul traumatism cranio-facial acut, disjuncție cranio-facială, fractură verticală maxilar superior stâng, fractură OPN și factură ganion stâng, leziuni pentru care nu a solicitat o examinare medico-legală, pentru determinarea numărului necesar de zile de îngrijiri medicale.
După comiterea faptei, S. l-a sunat pe O. căruia i-a confirmat că luase de la partea vătămată 1000 lei și i-a spus că a agresat-o pe partea vătămată, după care i-a dat inculpatului O. suma de 600 lei pe motiv că acesta a avut ideea comiterii faptei.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei care i-a fost sustrasă.
Partea vătămată Mătușea L., în vârstă de 81 de ani locuiește singur și este îngrijită de ginerele său G. G., care îl vizitează frecvent.
În seara de 21/22.02.2012, inculpații O. M. și H. E. s-au întâlnit cu E. M. E., P. I. D. și M. C. A., la barul IF G. M. din Moțăței, unde P. a venit cu autoturismul său. În timpul discuțiilor, inculpatul E. le-a spus celorlalți că partea vătămată Mătușea L. are în gospodărie două căldări,m confecționate din cupru pe care le folosește pentru fabricatul țuicii, propunându-le să meargă să sustragă căldările pentru a face rost de bani.
Fiind de acord cu propunerea, cei cinci s-au deplasat cu autoturismul condus de P. I. D. pe . partea vătămată și în timp ce E. M. E. și M. C. A. au rămas în stradă pentru a asigura paza, O. M., H. E. și P. I. D. au pătruns fără drept în curtea părții vătămate, pe poarta neasigurată și dintr-o magazie au sustras două căldări de 90 și respectiv 180 litri, confecționate din cupru, pe care le-au pus în portbagajul mașinii cu care veniseră.
În ziua următoare au valorificat cele două căldări la un centru Remat de pe raza municipiului Băilești, pentru suma de 700 lei, pe care au împărțit-o.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 3900 lei și nu a fost acoperit, iar partea vătămată s-a constituit parte civilă cu acest prejudiciu.
Calculul prejudiciului s-a făcut în raport de declarațiile numitului Liuba I. din Poiana M., meșter artizan, care confecționează căldări din cupru. Acesta a indicat cantitățile de cupru necesare pentru confecționarea căldărilor, precum și manopera pentru astfel de lucrări, precizând că prețul de comercializare pe piața liberă este de 130 lei/Kg de cupru folosit la confecționarea obiectului.
În seara de 7/8 iunie 2012, inculpații O. M. și H. E., s-au întâlnit în centul satului Moțăței cu inculpații P. A. M. și M. D., prilej cu care P. A. M. le-a spus celorlalți că pe raza satului Moțăței Gară, într-o locuință, se află un cazan pentru fabricat țuică, a cărui căldare este confecționată din cupru și le-a propus să o sustragă pentru a o valorifica.
Fiind de acord cu propunerea, cei 4 inculpați s-au deplasat cu autoturismul condus de M. D. pe raza satului Moțăței Gară, unde P. A. M. le-a indicat celorlalți locuința în care se afla căldarea.
În timp ce inculpații P. A. M. și M. D. au asigurat paza, Oărscu M. și H. E. au escaladat gardul locuinței părții vătămate D. A., de unde, dintr-o magazie, au sustras o căldare de 60 litri, capacul acesteia și o pompă de stropit vița de vie, toate confecționate din cupru.
Cu bunurile sustrase, inculpații s-au deplasat în aceiași noapte în municipiul Băilești unde le-a valorificat numitului M. A., cu suma de 500 lei.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 915 lei și nu a fost acoperit.
Prejudiciul a fost calculat în raport de declarațiile meșterului artizan Liuba I., aflate la filele 178 -180 din dosar.
La sfârșitul lunii septembrie 2012, inculpații O. M., T. O. C., S. A. C. și H. E., au hotărât să sustragă bunuri confecționate din cupru pe care să le valorifice pe raza municipiului Băilești.
În realizarea rezoluțiunii infracționale, în noaptea de 29/30.09.2012 O. M., T. C. O., S. F. S. și P. G. I. au hotărât să sustragă cupru de la . C., care avea o instalație de irigat mobilă, echipată cu cabluri din cupru, pe raza satului Moțăței Gară.
Inculpații S. și P. cunoșteau bine acest aspect și locația punctului de lucru, întrucât pe parcursul anului 2012 lucraseră ca muncitori zilieri la această societate.
Inculpații s-au deplasat cu autoturismul condus de T. pe raza satului Moțăței Gară unde era depozitată instalația de irigat.
În timp ce inculpații S. și P. s-au urcat pe tronsoanele instalației și au smuls cablurile din cutiile de comandă, aruncându-le pe sol, inculpați O. și T. le-au strâns și le-au încărcat în autoturism. În acest mod au sustras 240 m cablu, căruia i-au incendiat învelișul protector, iar conductorul din cupru l-au valorificat numitului M. A. din Băilești, cu suma de 800 lei.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 22.500 lei și nu a fost acoperit, partea vătămată constituindu-se parte civilă.
., cu adresa de la fila 177 din dosarul de urmărire penală a comunicat că un metru de cablu valorează 75 lei, iar prin fapta inculpaților au fost distruse 4 cutii de comandă, toate valorând 4500 lei, astfel încât prejudiciul total este de 22.500 lei.
În realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, inculpații O. M., H. E., T. C. O. și S. A. C., în noaptea de 4/5.10.2012 s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul T. la locuința părții vătămate T. F.. În timp ce inculpatul T. a rămas de pază lângă mașină, iar inculpații S. și O. lângă gard, inculpatul H. a escaladat gardul locuinței părții vătămate și dintr-o magazie a sustras o căldare și capacul acesteia, din cupru, pe care le-au transportat într-un loc izolat de la marginea satului.
Continuându-și activitatea infracțională, prin același mod de operare, inculpații O. M., S. A. C., H. E. și T. C. O., au pătruns prin escaladarea gardului în seara de 10/11.10.212 în curtea părții vătămate C. P. M. de unde, după ce au golit conținutul de tescovină, au sustras o căldare de 80 litri, capacul acesteia și cilindrul, toate confecționate din cupru. Bunurile au fost transportate cu autoturismul inculpatului T., după care în aceiași noapte, au recuperat căldarea și capacul sustrase de la partea vătămată T. F. și pe toate le-au valorificat numitului M. A. din Băilești cu suma de 750 lei.
Prejudiciul produs părții vătămate T. F. a fost de 3900 lei ,iar cel produs părții vătămate C. P. M. de 3000 lei, iar părțile vătămate s-au constituit părți civile.
Prejudiciul produs părții vătămate T. F. a fost calculat conform declarațiilor meșterului artizan Liuba I., iar prejudiciul produs lui C. P. M. a fost calculat în raport de contravaloarea cazanului, pe care acesta le-a cumpărat de pe piața liberă.
În baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în noaptea de 11/12.10.2012, inculpații O. M., S. A. C., H. E. și T. C. O., s-au deplasat la locuința părții vătămate C. Ș. L. despre care aflaseră că deținea un cazan de fabricat țuică, de capacitate mare, din cupru.
În timp ce T. C. a asigurat paza, ceilalți trei au escaladat gardul, s-au dus la anexa în care partea vătămată ținea cazanul, au pătruns în interior prin forțarea și ruperea lacătului, după care, timp de 2 ore, au smuls și demontat din postamentul de beton căldarea din cupru de 400 l cu greutatea de 230 Kg, împreună cu cilindrul.
Din cauza volumului mare și a greutății, pentru a putea încărca căldarea în autoturism, inculpații au rabatat scaunele și, în aceiași noapte, s-au dus cu bunul în afara satului Dobridor, i-au rupt cilindrul de scurgere și mânerele cu care era prevăzut și l-au turtit pentru a-l putea transporta la Băilești unde l-au valorificat către M. A. cu suma de 1400 lei.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost de 22 750 lei, reprezentând contravaloarea a 175 kg cupru necesare pentru confecționarea unui cazan cu capacitatea de 400 litri.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă .
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului O. M. întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c Cp. cu aplic. art. 99 Cp., art. 192 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 99 Cp., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g Cp. cu aplic. art. 99 Cp., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 99 Cp., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. a, g, i Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., art. 99 Cp, aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cp.; ale lui S. A. C. întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 192 alin. 2 c.pen. cu aplic. art. 99 c.pen., art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. c cu aplic. art. 99 c.pen., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p., art. 75 lit. c cod pen. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a cod penal; ale lui T. C. O. întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal ; ale lui H. E., întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art.192 alin. 2 cod penal, cu aplic. art.99 cod pen. art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g, cod penal, cu aplic. art. 99 cod pen., art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i cod pen. cu aplic. art.99 cod pen. art.208 alin 1, 209 alin.1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 cod pen. art.99 cod pen. aflate în concurs real prev. de art. 33 lit. a cod penal; ale lui E. M. E., întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de pentru art. 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g, cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 75 lit. c cod pen.; ale lui M. C. A., întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1, lit. a,g cod pen. cu aplic. art. 75 lit. c cod pen. ; ale lui P. A. M. și M. D. întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 26 cod pen. rap. la art. 208 alin.1, 209 alin. 1, lit. a,g,i cod pen. cu aplic. art. 75 lit. c cod pen. ; ale lui S. F. S. și P. G. I. întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit.a, g,i cod pen, cu aplic. art. 75 lit. c Cp.
S-a reținut că inculpatul E. E. M. a comis infracțiunea aflându-se în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a cod penal, întrucât prin sentința penală nr. 102 din 22.06.2010 a Judecătoriei Calafat a fost condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În consecință, instanța făcând aplicare prevederilor art. 83 Cp., urmează să a revocat suspendarea condiționată pentru această pedeapsă și a dispus ca ea să fie executată alături de pedeapsa din cauza de față.
Inculpatul S. F. S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 187 din 13.09.2012 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin nerecurare la 25.09.2012, la 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În conformitate cu art. 83 Cp., a fost revocată suspendarea condiționată pentru această pedeapsă și s-a dispus ca inculpatul să execute și această pedeapsă, alături de pedeapsa din cauza de față.
La stabilirea și aplicarea pedepselor au fost avute în vedere atitudinea sinceră a inculpaților, în raport de care s-a făcut aplicare prevederilor art. 320 ind. 1 C.p.p., gradul de pericol social al faptelor, cuantumului prejudiciului și faptul că nu a fost acoperit.
S-a apreciat că pentru inculpații O. M., S. A. C., T. C. O., Hunainu E., E. E. M. și S. F. S., pedepse privative de libertate sunt de natură să asigure prevenția generală și specială.
Din pedepsele aplicate inculpaților O., S., T. și H., s-a dedus reținerea de la 6.12.2012 la 7.12.2012 și arestul preventiv de la 7.12.2012 la zi, menținându-se starea de arest.
Pentru inculpații M. C. A., P. A. M., M. D. și P. G. I. s-a apreciat că prevenția generală și specială poate fi atinsă prin pedepse a căror executare să fie suspendată condiționat.
S-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor prev. de art. 83 Cp.
Pentru P. I. D., a fost disjunsă cauza, continuându-se cercetările față de acesta cu privire la infracțiunile prev. de art. 192 alin.2 și 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g Cp.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța având în vedere prevederile art. 14 C.p.p., art. 1357, 1372 Cod civil, a fost admisă, așa cum a fost formulată de părțile vătămate constituite părți civile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații O. M., S. A. C., T. C. O., H. E., E. M. E. și S. F. S..
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul T. C. O., a solicitat, în esență, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea art. 81 sau 86 ind.1 C.pen., invocând faptul că este infractor primar, ca are un copil minor în întreținere, este singurul întreținător al familiei, iar pedeapsa, ca și modalitatea de executare apare fiind ca prea aspră în raport de circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul H. E., a solicitat, în esență, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea art. 81 sau 86 ind.1 C.pen., invocând vârsta fragedă, faptul că este elev, la primul conflict cu legea penală, a colaborat cu organele de urmărire penală, nu s-a sustras, prezintă perspective de reabilitare comportamentală și beneficiază de suportul familiei.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul S. A. C., a solicitat, în esență, reducerea pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare, a solicitat să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante. S-a mai invocat faptul că, față de circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului, de atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului, care a solicitat judecata conform procedurii simplificate, față de starea de minoritate, a solicitat reținerea art. 74 -76 C.pen. Totodată, a mai invocat și faptul că se poate dispune față de prevederile art. 100 C.pen. aplicarea unei pedepse educative.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul O. M., a solicitat, în esență, reducerea pedepsei, față de starea de minoritate, de atitudinea procesuală de recunoaștere si regret, de lipsa antecedentelor penale, de situația familială- familie organizată, de prejudiciul modic.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul E. M. E., a solicitat, în esență, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, față de persoana inculpatului, care este singurul întreținător al familiei, față de atitudinea procesuală de recunoaștere si regret, de participația sa la săvârșirea faptelor, de aplicarea art. 320 ind.1 C.proc.pen.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul S. F. S., a solicitat, în esență, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, față de conduita bună anterioară, față de împrejurarea că își câștigă existența prin muncă cinstită, că are o familie organizată, dar și față de atitudinea procesuală de recunoaștere si regret, împrejurări în raport de care a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea sa.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, nefiind contestată de inculpați, care au recunoscut faptele, au solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, probe din care rezultă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.
Potrivit art. 385 ind. 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de recurs apreciază că sunt nefondate criticile inculpaților privitoare la cuantumul pedepselor și la modalitatea de executare, având în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, gradul de pericol ridicat al faptelor, modalitatea de săvârșire atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, prin efracție, numărul mare de acte materiale săvârșite într-un timp relativ scurt, numărul mare de inculpați care au colaborat în vederea atingerii scopului activității infracționale, consecințele produse, Curtea apreciind că pedepsele aplicate sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art.52 Cod penal.
În aplicarea art. 72 C.pen., referitor la criteriile generale de individualizare, reținându-se gradul de pericol social al faptelor comise, conduita procesuală a acestora, cuantumul prejudiciului, dar și faptul că acesta nu a fost acoperit, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse diferențiate, just proporționalizate în raport cu contribuția avută la comiterea faptelor, cu referire la infracțiunile săvârșite de fiecare inculpat în parte.
În speță, nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților, atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale pentru unii dintre inculpați, fiind avute în vedere de instanța de fond în momentul când a stabilit pedepsele.
Referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpați a comiterii infracțiunilor, pentru care au fost trimiși în judecată, instanța de recurs reține că, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c) C. pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, dispozițiile art. 3201C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate față de cele ale art. 74 alin. 1 lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.
Cât privește celelalte împrejurări invocate de apărarea inculpaților, referitoare la vârstă, la împrejurarea că unii dintre ei sunt singurii întreținători ai familiei, că au copii minori în întreținere, acestea sunt avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei aplicate conform art. 72 C.pen.
Nu poate fi avută în vedere nici solicitarea inculpatului H. E., în sensul aplicării unei măsuri educative, deoarece în raport de natura și gravitatea faptelor, dedusă din împrejurările concrete și modalitatea de comitere (în formă continuată, de mai multe persoane împreună, prin efracție, în timpul nopții), Curtea apreciază că, sancțiunea ce trebuie aplicată inculpatului este pedeapsa închisorii.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 100 C. pen., la alegerea sancțiunii de drept penal ce urmează a fi luată față de minorul care răspunde penal se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportamentul lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că, luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Sancțiunea ce urmează a fi aplicată trebuie să reflecte, în primul rând, reacția socială antiinfracțională, în special în condițiile creșterii infracționalității juvenile, ceea ce impune o apărare cu mijloace apte să-și manifeste rolul preventiv special și general, acela de a-l împiedica pe inculpatul minor să mai comită fapte prevăzute de legea penală și de a descuraja pe cei tentați să comită infracțiuni de aceeași natură.
În speța de față, prin aplicarea unei măsuri educative, așa cum a solicitat apărarea inculpatului, s-ar ignora gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, și s-ar acorda eficiență, în mod exclusiv, elementelor care circumstanțiază favorabil persoana inculpatului în special vârstei fragede a acestuia. Or, criteriile speciale și generale de individualizare nu pot fi utilizate decât împreună, neputându-se stabili sancțiunea prin folosirea numai a unuia sau a unora dintre criterii, iar pentru argumentele arătate anterior, instanța de recurs apreciază că este necesară aplicarea unei pedepse.
Examinând în continuare, criticile invocate de inculpați, Curtea apreciază că, nu se impune nici schimbarea modalității de executare, având în vedere natura și gravitatea faptelor, consecințele produse, numărul de acte materiale, modalitatea de săvârșire, numărul de inculpați, care au colaborat la săvârșirea infracțiunilor, astfel încât, în mod corect, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepselor. Astfel, Curtea apreciază, că, nu poate dispune aplicarea dispozițiilor art. 86 ind.1 C. pen., chiar dacă pedepsele rezultante aplicate inculpaților sunt într-un cuantum mai redus de 4 ani închisoare, întrucât instanța de recurs constată că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse în regim de detenție, întrucât inculpații nu au creat convingerea instanței că pot beneficia de aceste prevederi prin dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepselor.
Mai reține instanța de recurs că, inculpații E. E. M. și S. F. S. nu sunt la primul conflict cu legea penală, față de aceștia instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, caz în care executarea pedepsei anterioare cumulată cu pedeapsa stabilită în cauza dedusă judecății, nu poate avea loc decât în regim de detenție, în condițiile art.57 C.pen.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.
Potrivit art. 385 ind. 17 alin. 4 raportat la art. 383 alin. 3 C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapele aplicate inculpaților O. M., S. A. C., T. C. O. și H. E. durata prevenției de la data de 24.01.2013 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.proc.pen. ;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații O. M., S. A. C., T. C. O., H. E., E. M. E. și S. F. S., împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .
Deduce în continuare detenția preventivă față de inculpații O. M., S. A. C., T. C. O. și H. E. de la data de 24.01.2013 la zi.
Obligă pe fiecare dintre inculpații O. M., S. A. C., T. C. O., H. E. și S. F. S. la câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 400 lei fiecare, se vor avansa din fondurile MJ.
Obligă pe recurentul inculpat E. M. E. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 mai 2013
Președinte, Judecător, Judecător,
C. Ș. A. D. T. M.
Grefier,
M. I.
Red.jud.A.D.
j.f.D.S.
O.A. .............................
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Luare de mită. Art. 254 C.p.. Decizia nr. 171/2013. Curtea de... → |
|---|








