Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 827/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 827/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1327/44/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 827/R
Ședința publică din data de 27.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. N.
JUDECĂTOR: D.-I. B.
JUDECĂTOR: MIȚA M.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror C. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de inculpatul M. M. I. – deținut în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr. 37/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.05.2013.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 446/21.09.2011, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ , s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul M. M. I., de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății, din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C.pen. În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a fost condamnat inculpatul M. M. I. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C.pen., raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.pen. Potrivit art. 81 C.pen. și art. 71 alin. 5 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a executării pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen. Potrivit art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 și 346 C.proc.pen. și art. 998 și 999 C.civ. (1865), a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., prin lichidator judiciar S.C. Salina 2000 S.P.R.L. G., să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală suma de 132.818 lei, reprezentând prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii. A fost menținută măsura asiguratorie luată prin încheierea din 05.11.2010 Judecătoriei T..
În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., să plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 627/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, reținându-se, în esență, că la data de 25.01.2008, între .. T., reprezentată de inculpat și .. T., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 3/25.01.2008, în baza căruia inculpatul presta servicii constând în lucrări de construcții ce urmau a fi derulate în perioada 30.01.2008 – 01.01.2009, conform unui grafic stabilit de părți. În baza acestui contract, inculpatul a desfășurat efectiv activități în domeniul construcțiilor în perioada aprilie 2008 - august 2008, pentru care a emis periodic facturi și a încasat bani pe bază de chitanțe.
În luna aprilie 2008, inculpatul a emis un număr de 11 facturi în valoare totală de 54.593,61 lei, în luna mai 2008 a prestat servicii în valoare de 79.343,25 lei pentru care a emis 16 facturi, în luna iunie 2008 a obținut venituri de 59.797,50 lei în baza a 12 facturi emise, în luna iulie 2008 inculpatul a emis 22 facturi în valoare totală de 94.689,76 lei, iar în luna august 2008 au fost emise 15 facturi în valoare totală de 71.764,10 lei. Toate facturile au fost achitate de către beneficiarul .., pe bază de chitanțe.
În modalitatea descrisă mai sus, inculpatul M. M. I. a obținut venituri în sumă totală de 360.188,22 lei, pe care nu le-a evidențiat și pentru care nu a plătit impozit pe profit în valoare de 57.630,11 lei.
Cu privire la situația T.V.A., din verificările efectuate a rezultat că pentru facturile neînregistrate, în valoare de 360.188,22 lei, valoarea T.V.A. era de 57.509,04 lei, sumă pe care inculpatul nu a achitat-o.
În cursul urmăririi penale au fost audiați inculpatul M. M. I. și martorii A. C.-V. și C. G..
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul M. M. I. și martorii A. C.-V., C. G., D. M., D. M. și C. O. M., declarațiile acestora fiind atașate la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, în fapt, în anul 2008 inculpatul M. M. I. și martorul A. C. V. au preluat, prin cesiune, .. T., de la numitul F. G., societate înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, devenind, astfel asociați și administratori ai acesteia.
În calitate de administratori ai acestei societăți, au desfășurat acte de comerț, activitatea contabilă fiind organizată de inculpat.
La sfârșitul anului 2008, organele de control fiscal au încercat să efectueze un control încrucișat la sediul .. T., însă pentru că nu s-a dat curs invitațiilor adresate de organul fiscal, activitatea de verificare fiscală s-a reluat la începutul anului 2009.
Cu acea ocazie, s-a constatat că .. T. nu a înregistrat și nici nu a declarat veniturile rezultate în urma derulării unei relații comerciale cu .. T..
Astfel, la data de 25.01.2008, între .. T., reprezentată de inculpatul M. M. I., și .. T., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 3/25.01.2008, în baza căruia inculpatul presta servicii constând în lucrări de construcții ce urmau a fi derulate în perioada 30.01.2008 – 01.01.2009, conform unui grafic stabilit de părți. În baza acestui contract, inculpatul a desfășurat efectiv activități în domeniul construcțiilor în perioada aprilie 2008 - august 2008, pentru care a emis periodic facturi și a încasat bani pe bază de chitanțe.
În luna aprilie 2008 inculpatul a emis un număr de 11 facturi în valoare totală de 54.593,61 lei, în luna mai 2008 a prestat servicii în valoare de 79.343,25 lei pentru care a emis 16 facturi, în luna iunie 2008 a obținut venituri de 59.797,50 lei în baza a 12 facturi emise, în luna iulie 2008 inculpatul a emis 22 facturi în valoare totală de 94.689,76 lei, iar în luna august 2008 au fost emise 15 facturi în valoare de 71.764,10 lei. Toate facturile au fost achitate de către beneficiarul .. T., pe bază de chitanțe.
În modalitatea descrisă mai sus, inculpatul M. M. I. a obținut venituri în sumă totală de 360.188,22 lei, pe care nu le-a evidențiat și pentru care nu a plătit impozit pe profit în valoare de 57.630,11 lei.
Cu privire la situația T.V.A., din verificările efectuate a rezultat că pentru facturile neînregistrate în valoare de 360.188,22 lei, valoarea T.V.A. era de 57.509,04 lei, sumă pe care inculpatul de asemenea nu a achitat-o.
Audiat fiind, inculpatul a declarat că, în calitate de administrator al .. T., a încheiat un contract fictiv cu .., însă nu a prestat servicii acesteia din urmă. I-a dat facturierul și chitanțierul, semnate de el, administratorului .., pentru ca acesta din urmă să nu mai plătească TVA. Nu a avut lucrători și nici utilaje pentru a efectua prestările de servicii către ..
Susținerile inculpatului nu au fost primite de instanța de fond, care a apreciat că acestea sunt în contradicție cu normele codului fiscal, care prevăd obligațiile sub aspect fiscal ale unei persoane juridice române, înființată și înregistrată legal, cum este ..
Potrivit art. 13 (în forma actuală a legii) din Legea nr. 571/2003, sunt obligate la plata impozitului pe profit, persoanele juridice române, iar potrivit art. 14 din același act normativ, impozitul pe profit se aplică asupra profitului impozabil obținut din orice sursă.
A arătat prima instanță că, prin declarația sa, inculpatul a dat de înțeles că .. T. a avut o activitatea fictivă în anul 2008, raportat la actele materiale care intră în conținutul faptei reținute în sarcina sa, de unde ar rezulta că aceasta este o așa-zisă firmă ”fantomă”, care în realitate nu a realizat venituri de natură a fi sub incidența dispozițiilor codului fiscal.
Chiar așa fiind, instanța de fond a reținut că nu există motive de natură a-l exonera de plata impozitului pe profit și T.V.A., întrucât activitatea persoanei responsabile civilmente .. T. s-a reflectat în facturi și chitanțe în care sunt menționate sume de bani obținute în urma unor activități comerciale. Că nu a încasat sumele de bani menționate în chitanțe reprezintă exclusiv problema inculpatului, însă aceste venituri trebuiau evidențiate în activitatea contabilă a societății pentru a fi plătite impozitele și taxele aferente către stat.
Cât privește cererea de schimbare de încadrare juridică formulată de inculpat, prin apărător, din infracțiunea de evaziune fiscală, în infracțiunea prevăzută de art. 290 C.pen., instanța de fond a apreciat-o ca fiind nefondată. În argumentarea soluției de respingere a cererii formulate de inculpat s-a arătat că, prin concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză s-a constat, într-adevăr, că facturile supuse expertizării nu au fost completate de inculpat, însă s-a reținut că fapta acestuia de a semna facturile, după cum inculpatul însuși a recunoscut, și de a le preda reprezentantului .. T., după cum a declarat, nu constituie fapta prevăzută de art. 290 C.pen., atâta vreme cât facturile reprezintă voința sa cu privire la cele menționate în cuprinsul lor.
Având în vedere situația de fapt reținută, s-a apreciat de instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului M. M. I. care, în calitate de administrator al .. T., în perioada aprilie - august 2008, nu a evidențiat în actele contabile, în totalitate, veniturile realizate în urma desfășurării unei relații comerciale cu .. T., sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 115.139,15 lei (din care 57.630,11 lei reprezentând impozit pe profit și 57.509,04 lei reprezentând T.V.A.), aferente veniturilor nedeclarate de 360.188,22 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
Ca urmare, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani, pedeapsă apreciată ca fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 C.pen., pe durata unui termen de încercare calculat potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 359 C.proc.pen., a fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În conformitate cu art. 71 alin. 1 C.pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.pen., având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, executarea acesteia urmând a fi suspendată condiționat pe durata termenului de încercare. De asemenea, a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.pen., pe o perioadă de 2 ani, având în vedere că Legea nr. 241/2005 prevede o astfel de pedeapsă.
Pe latură civilă, s-a constatat că Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 132.818 lei, reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat, astfel că instanța de fond a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., la plata acestei sume.
Având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a fost menținută măsura asiguratorie luată prin încheierea din 05.11.2010 a Judecătoriei T..
În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale nr. 446/21.09.2011 a Judecătoriei T. au declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria T. și inculpatul M. M. I., recursurile astfel declarate fiind înaintate spre soluționare la Curtea de Apel G., unde au fost înregistrate sub nr._ din data de 28.10.2011.
Prin decizia penală nr. 1005/29.06.2012 a Curții de Apel G. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei penale privind soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria T. și de inculpatul M. I. M. împotriva sentinței penale nr. 446/21.09.2011, pronunțată de Judecătoria T., în favoarea Tribunalului G., ca instanță de apel. S-a arătat în motivarea acestei decizii că, din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. 2 și 3 din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, pronunțate de judecătorii după . Legii nr. 202/2010, sunt supuse apelului la tribunal, iar deciziile pronunțate în apel de tribunale sunt supuse recursului la curtea de apel. Astfel, art. XXIV alin. 2 din Legea nr. 202/2010 constituie temeiul legal pentru continuarea judecării în prima instanță a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorii după . Legii 202/2010 dacă aceste instanțe au fost legal învestite înainte de . Legii 202/2010. S-a apreciat că sintagma „procesele în curs de judecată” utilizată în art. XXIV alin. 2 se referă nu numai la judecata în primă instanță, ci și la judecata în apel și în recurs (s-a făcut trimitere în acest sens și la Nota la art. XXIV din Legea nr. 202/2010 - „Infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 Legea nr. 241/2005” a Înaltei Curte de Casație și Justiție, Secția penală). S-a pus în vedere instanței de trimitere ca la judecarea cauzei în apel să fie avute în vedere motivele invocate de P. de pe lângă Judecătoria T. și de inculpatul M. I. M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G., ca și instanță de apel, sub nr._ din data de 02.08.2012.
Prin decizia penală nr. 37/29.11.2012 a Tribunalului G. au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria T. și de inculpatul M. M. I., cu consecința desființării în totalitate a sentinței penale nr. 446/21.09.2011 a Judecătoriei T.. În rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpatului M. M. I. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen., pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 3201 C.proc.pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen.
S-a constatat recuperat în parte prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. – D.G.F.P. G.. În baza art. 14 C.proc.pen., în referire la art. 998 C.civ. (1865), a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., prin lichidator S.C. Salina 2000 S.P.R.L. G., la plata sumei de 5.947 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor Publice G.. A fost menținută măsura asiguratorie instituită de Judecătoria T. prin încheierea din 05.11.2010 (fila 121 dosar fond).
S-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul G..
În baza art. 189 și 191 alin. 3 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul M. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond.
S-a constatat că inculpatul M. M. I. este arestat preventiv în altă cauză penală.
Potrivit art. 192 alin. 3 C.proc.pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate în apel.
Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2012 a Tribunalului G., în baza art. 195 și 196 C.proc.pen., s-a dispus îndreptarea și completarea omisiunii evidente strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 37/29.11.2012 a aceleiași instanțe, în sensul că s-a dispus condamnarea inculpatului M. M. I. după schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriul cu nr. 627/2009, conform art. 334 C.proc.pen., din art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.proc.pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Inculpatul M. I. M., în calitate de administrator al .. T., în perioada aprilie-august 2008, nu a evidențiat în actele contabile, în totalitate, veniturile realizate în urma desfășurării unei relații comerciale cu .. T., sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 115.139,15 lei (din care 57.630,11 lei - impozit pe profit și 57.509,04 – T.V.A.), aferente veniturilor nedeclarate de 360.188,32 lei.
Prejudiciul astfel reținut a fost contestat la data de 21.09.2011, când a fost pronunțată în primă instanță soluția apelată. Între timp, inculpatul a achitat o parte din valoarea prejudiciului reținut în dauna părții păgubite, dar acesta nu a fost achitat în integralitatea sa.
A reținut instanța de apel că, din ansamblul probator administrat în cauză (expertiza de specialitate) rezultă că inculpatul, la acest moment, mai are de achitat părții civile A.N.A.F. – D.G.F.P. G. suma de 5.947 lei, pe care urmează să o achite în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., prin lichidator S.C. Salina 2000 S.P.R.L. G. ( societatea al cărei administrator a fost inculpatul aflându-se în lichidare).
Deși inculpatul a făcut vorbire de o achitare integrală de prejudiciu, în fața instanței de apel nu a probat acest aspect.
Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut faptele infracționale reținute în sarcina sa și a solicitat să-i fie aplicate dispozițiile art. 3201 C.proc.pen., cu reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3.
A arătat instanța de prim control judiciar că dispozițiile art. 741 pct. 2 teza a II-a C.pen. nu pot fi aplicate inculpatului, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat.
În altă ordine de idei, Tribunalul – conform probatoriului administrat – a constatat că inculpatul, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreprins acțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, astfel că fapta sa infracțională are caracter continuat, și a dispus schimbarea de încadrare juridică în conformitate cu art. 334 C.proc.pen., din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., referitoare la limitele de pedeapsă fixate de legea penală, de gradul de pericol social al faptei comise (omiterea, cu intenție, de a evidenția în actele contabile importante venituri realizate în urma unor activități comerciale), de persoana inculpatului (nu este la primul impact cu legea penală, acesta fiind arestat într-o altă cauză), cât și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală (inculpatul a comis faptele infracționale cu reținerea agravantei prevăzute de art. 41 alin. 2 C.pen., referitoare la forma continuată a infracțiunii).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen.
Pe latură civilă, s-a constatat recuperat în parte prejudiciul cauzat părții civile A.N.A.F. – D.G.F.P. G., iar în conformitate cu art. 14 C.proc.pen., coroborat cu art. 998 C.civ. (1865), s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente .. T., prin lichidator S.C. Salina 2000 S.P.R.L. G., la plata sumei de 5.947 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
A fost menținută măsura asiguratorie instituită de Judecătoria T. prin încheierea de ședință din data de 05.11.2010.
S-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii la registrul comerțului.
S-a constatat că inculpatul M. M. I. este arestat într-o altă cauză.
S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.189, art. 191 alin. 1 și 3 și art. 192 alin. 3 C.proc.pen.
Împotriva deciziei penale nr. 37/29.11.2012 a Tribunalului G. a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M. M. I..
În motivarea recursului inculpatul, prin apărător ales, a solicitat, în esență, aplicarea în privința sa a dispozițiilor art. 74 ind. 1 C.pen., corelativ cu reținerea dispozițiilor art. 13 C.pen., motivat de faptul că prejudiciul penal a fost achitat în integralitatea sa încă înainte de termenul la care Curtea de Apel G. a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul G. pentru soluționarea căii de atac a apelului. A susținut inculpatul că prejudiciul din cauză a fost acoperit încă din luna martie 2012.
S-a mai arătat de către inculpat că dispozițiile art. 74 ind. 1 C.pen. au fost introduse prin art. 20 pct. 2 din Legea nr. 202/2010, această lege intrând în vigoare în luna noiembrie 2010. Așadar, la momentul la care a început judecata la instanța de fond dispozițiile art. 74 ind. 1 C.pen. nu erau aplicabile pentru că nu existau.
Ulterior, prin decizia nr. 573/03.05.2011 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 74 ind. 1 C.pen. au fost declarate neconstituționale, argumentul principal pentru care Curtea Constituțională a înțeles să adopte o asemenea soluție fiind condiționarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluționarea cauzei în primă instanță. S-a apreciat de instanța de contencios constituțional că astfel s-ar afecta principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României.
A mai opinat inculpatul că, fiind vorba despre o lege penală mai favorabilă, dar care a fost abrogată, în cauză trebuie reținute și dispozițiile art. 13 C.pen., depunând în acest sens, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 157/15.02.2012 a Curții de Apel Suceava.
În consecință, s-a solicitat de către inculpat admiterea recursului, casarea în totalitate atât a deciziei pronunțate de instanța de apel, cât și a sentinței pronunțate de prima instanță, iar în rejudecare să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M. M. I., în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen., raportat la art. 10 alin. 1 lit. i C.proc.pen., cu referire la art. 74 ind. 1 alin. 2 C.pen. și cu reținerea art. 13 C.pen., cu consecința aplicării față de acesta a unei sancțiuni administrative ce urmează a fi înscrisă în fișa de cazier judiciar.
Pe de altă parte, inculpatul a invocat dispozițiile 176 alin. 6 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrul comerțului se scad din evidența analitică indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligațiilor fiscale în condițiile legii. Altfel spus, legiuitorul a prevăzut și ipoteza în care lichidatorul ar fi putut solicita tribunalului comercial atragerea răspunderii altor persoane, respectiv a foștilor administratori, pentru daunele produse societății, ori acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, sentința Tribunalului G. prin care s-a dispus radierea părții responsabile civilmente .. T. a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat casarea hotărârii recurate și menținerea soluției dată în primă instanță, dar numai în ceea ce privește modalitatea de executare, pedeapsa aplicată urmând a fi redusă întrucât în fața instanței de apel a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 C.proc.pen.
În cursul soluționării recursului la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri, cele mai relevante fiind adresa nr. 5207/12.03.2013 a Administrației Finanțelor Publice T. (fila 48 dosar recurs), copia sentinței civile nr. 1937/12.12.2012 a Tribunalului G. (filele 76-77 dosar recurs) și adresa nr._/14.05.2013 a Administrației Finanțelor Publice T. (fila 78 dosar recurs).
Recursul declarat de inculpatul M. M. I. este fondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 ind. 9 C.proc.pen., în forma în vigoare înainte de apariția Legii nr. 2/2013, Curtea constată următoarele:
Contrar susținerilor formulate de inculpatul M. M. I., prin apărător ales, în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 74 ind. 1 alin. 2 C.pen., astfel cum acestea au fost introduse prin Legea nr. 202/2010. Curtea observă că acest motiv de recurs invocat de inculpat trebuie examinat prin prisma cazului de casare prevăzut în dispozițiile art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 14 C.proc.pen., în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 (pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Dispozițiile art. 74 ind. 1 C.pen., referitoare la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul anumitor infracțiuni, au fost introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 573/03.05.2011 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 363 din 25 mai 2011.
De principiu, dispozițiile legale enunțate sunt aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, avându-se în vedere că acestea prevedeau că, în cazul săvârșirii infracțiunilor economice prevăzute în legi speciale (infracțiunea de evaziune fiscală fiind una dintre acele infracțiuni economice la care textul face referire), prin care s-a pricinuit o paguba, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. La alineatul 2 al art. 741 C.pen. se prevedea că în situația în care prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda (teza I), iar dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar (teza a II). Prin urmare, în raport cu sancțiunile penale ce sunt prevăzute, dispozițiile art. 741 C.pen. constituie o lege penală mai favorabilă.
În speța de față însă, inculpatul M. M. I. nu poate beneficia de dispozițiile legale menționate, întrucât nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat.
Curtea apreciază că, în soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată (lucrum cessans), cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită (damnum emergens).
În cauză, inculpatul a achitat obligațiile fiscale de la care societatea ce o administra s-a sustras, ce au constat în T.V.A. și impozit pe profit, dar nu a achitat în totalitate majorările de întârziere (damnum emergens) aferente sumelor achitate, calculate – conform Codului de procedură fiscală – de la data la care obligațiile legale de plată au devenit scadente și până la data la care .. T. a intrat în insolvență. Potrivit adresei nr._/24.10.2012 a Administrației Finanțelor Publice T. (fila 21 dosar apel), la momentul pronunțării deciziei penale recurate prejudiciul rămas de achitat era de 5.947 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere la impozitul pe profit.
În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 74 ind. 1 C.pen. nu-i sunt aplicabile inculpatului M. M. I., de vreme ce acesta nu a acoperit integral prejudiciul cauzat, adică nu numai paguba efectivă, dar și beneficiul nerealizat constând în majorări de întârziere aferente sumei achitate.
Chiar dacă s-ar admite teza susținută de apărătorul ales al inculpatului, potrivit căreia textul de lege invocat se referă numai la „prejudiciul penal”, iar nu și la majorările și penalitățile de întârziere calculate potrivit prevederilor legale, Curtea observă că nici atunci aceste dispoziții nu ar putea fi aplicate întrucât acoperirea prejudiciului nu a avut loc până la soluționarea cauzei în primă instanță. Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că prima plată parțială făcută în scopul acoperirii prejudiciului a avut loc la data de 22.03.2012 (chitanța ., nr._ – fila 27 dosar nr._ al Curții de Apel G.), așadar după aproximativ 6 luni de la momentul soluționării cauzei în fond de către Judecătoria T.. Astfel fiind, este evident că în speță nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea dispozițiilor art. 74 ind. 1 alin. 2 C.pen.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că, pe baza unei analize complete a materialului probator administrat în cauză, instanțele de fond și apel au reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului M. M. I., în faza procesuală a apelului acesta recunoscând, de altfel, săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și solicitând a se face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.proc.pen., referitoare la procedura abreviată de judecată în cazul recunoașterii vinovăției.
Din probatoriile administrate în cauză, analizate în mod detaliat de prima instanță, dar și de instanța de apel, rezultă mai presus de orice îndoială împrejurarea că, în calitate de administrator al .. T., în perioada aprilie - august 2008, inculpatul M. M. I. nu a evidențiat în actele contabile, în totalitate, veniturile realizate în urma desfășurării unei relații comerciale cu .. T., sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 115.139,15 lei (din care 57.630,11 lei reprezentând impozit pe profit și 57.509,04 lei reprezentând T.V.A.), aferente veniturilor nedeclarate de 360.188,22 lei. Fapta astfel comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În mod corect instanța de apel a procedat la reținerea dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pen. în încadrarea juridică a faptei deduse judecății, aceasta fiind comisă în mod continuat, prin mai multe acte materiale comise în perioada aprilie - august 2008.
Totuși, Curtea apreciază că, raportat mai cu seamă la faptul că, după pronunțarea sentinței penale nr. 446/21.09.2011 a Judecătoriei T. și până la soluționarea cauzei în apel, inculpatul M. M. I. a achitat aproape în totalitate prejudiciul reclamat de partea civilă, dar și la faptul că, în fața instanței de apel, prin prisma modificărilor aduse dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.proc.pen. prin O.U.G. nr. 121/2011, acesta a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat a se face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.proc.pen., pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este prea mare, nereflectând în mod corespunzător realitățile de fapt ale cauzei. În consecință, Curtea va acorda relevanță juridică dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen. în ceea ce privește cuantumul pedepsei ce va fi aplicată inculpatului și va dispune reducerea acesteia până la un cuantum ce va fi apreciat ca fiind adecvat, respectiv 1 an și 4 luni închisoare. În aprecierea Curții, raportat mai ales la cuantumul însemnat al prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională, în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în privința inculpatului M. M. I., însă împrejurările favorabile acestuia, intervenite după între momentul pronunțării sentinței penale de către instanța de fond și până la soluționarea cauzei în apel, justifică pe deplin reducerea pedepsei aplicate acestuia.
Ca și consecință a diminuării cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului M. M. I., Curtea va înlătura din cuprinsul deciziei penale recurate dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în cauză nemaifiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 65 alin. 1 C.pen. referitoare la cuantumul minim al pedepsei principale pe lângă care se poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că nu se impune modificarea modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, stabilită de instanța de apel, inculpatul M. M. I. fiind arestat preventiv la data de 29.11.2011 în altă cauză în care este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea reține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în faza procesuală a recursului [respectiv, adresa nr. 5207/12.03.2013 a Administrației Finanțelor Publice T. (fila 48 dosar recurs), copia sentinței civile nr. 1937/12.12.2012 a Tribunalului G. (filele 76-77 dosar recurs) și adresa nr._/14.05.2013 a Administrației Finanțelor Publice T. (fila 78 dosar recurs)], rezultă că partea responsabilă civilmente .. T. a fost radiată din registrul comerțului începând cu data de 26.02.2013, dar și că diferența de prejudiciu rămasă neachitată a devenit 4.864 lei, această sumă fiind înregistrată în mod provizoriu ca debit pe numele inculpatului M. M. I..
În această situație, Curtea va modifica dispozițiile prin care s-a soluționat latura civilă a cauzei, în sensul că, în baza art. 14 și 346 C.proc.pen., în referire la art. 998 și urm. C.civ. (1865), va obliga numai pe inculpatul M. M. I. la plata, către partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a ultimei sume comunicate de partea civilă (respectiv, 4.864 lei), cu titlu de despăgubiri civile. Fiind radiată din registrul comerțului, partea responsabilă civilmente .. T. și-a pierdut capacitatea de folosință și, ca atare, nu mai poate fi subiect de drepturi sau obligații și, deci, nu mai poate fi obligată la plata de despăgubiri.
Față de cele de mai sus, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 C.proc.pen., în forma în vigoare înainte de apariția Legii nr. 2/2013, Curtea – în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.proc.pen. – va admite recursul declarat de inculpatul M. M. I., în sensul considerentelor mai sus expuse.
În rejudecare, se va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen. și se vor înlătura din decizia penală recurată dispozițiile privind aplicarea față de acesta a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen. De asemenea, vor fi modificate dispozițiile prin care s-a soluționat latura civilă a cauzei, în sensul reindividualizării cuantumului despăgubirilor și al înlăturării solidarității părții responsabile civilmente .. T..
În altă ordine de idei, Curtea va constata că inculpatul M. M. I. este arestat preventiv în altă cauză, începând cu data de 29.11.2011.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 189 C.proc.pen., se va dispune ca onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G..
În temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul M. M. I., (fiul lui N. și Anișoara, născut la 28.12.1969 în mun.T. jud.G., domiciliat în T., Aleea Egalității ., CNP:_ – deținut în Penitenciarul G. ), împotriva deciziei penale nr. 37/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ (sentința penală nr. 446/21.09.2011 a Judecătoriei T.).
Casează în parte decizia penală nr. 37/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ și, în rejudecare:
Reduce, de la 2 (doi) ani închisoare la 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen.
Înlătură dispozițiile privind aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen., pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.
Modifică dispozițiile prin care s-a soluționat latura civilă a cauzei, în sensul că, în baza art. 14 și 346 C.proc.pen., în referire la art. 998 și urm. C.civ. (1865), obligă pe inculpatul M. M. I. la plata, către partea civilă A.N.A.F. – Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a sumei de 4.864 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Constată că inculpatul M. M. I. este arestat în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În temeiul art. 189 C.proc.pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G., a sumei de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs (av. M. M.).
În temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. N. D.-I. B. Mița M.
Pt. Grefier,
T. C.
Aflată în CO,
cf. art. 312 al. 2 C.p.p
Grefier,
Red.D.I.B./12.07.2013
Tehhnored:M.M.V./12.07.2013/2 ex.
Fond: N.B.
Apel: A.C.-A.C.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 295/2013. Curtea de... → |
|---|
