Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 48/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-07-2015 în dosarul nr. 1537/239/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 612
Ședința publică de la 31 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător G. S.
Grefier M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul Ș. O. E. L. împotriva sentinței penale nr. 48 din 7.04.2015 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, având ca obiect furtul (art.228 NCP).
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 28.07.2015, cu participarea în calitate de reprezentant al Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, s-a stabilit pronunțarea pentru azi, 31.07.2015.
CURTEA DE APEL,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele;
Prin Sentința penală nr. 48 din 7.04.2015, Judecătoria H. „în baza art. 5 alin. 1 C.pen., stabilește că legea penală mai favorabilă inculpatului Ș. E.-L. este noul Cod penal, respectiv art. 228 alin. 1 din noul C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 din actualul Cod penal – și nu vechiul Cod penal – respectiv art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen.
În baza art. 396 alin. 1, 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Ș. E.-L., fiul lui O. și R., născut la data de 30.03.1975, în ., cu domiciliul în ., județul B., CNP_, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.
Aplică inculpatului Ș. E.-L. dispozițiile art. 60 C.pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa stabilită în regim de detenție.
În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., admite acțiunea civilă a părții civile C. M. și obligă pe inculpatul Ș. E.-L. la plata către partea civilă C. M. a sumei de 700 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 398 C.proc.pen. și art. 276 C.proc.pen., ia act de faptul că persoana vătămată C. M. nu a solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.
În baza art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății.
În baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocat A. V. (delegația nr. 0176/23.02.2015), în timpul judecății, va fi avansată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., rămâne în sarcina statului.”
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
„La data de 25.09.2013, inculpatul Ș. E.-L., împreună cu fratele său geamăn Ș. E.-R., s-au deplasat în orașul H., unde mai multe persoane le-au solicitat să le facă tatuaje.
Întrucât aceștia nu aveau unde locui, la solicitarea numitului B. M., persoana vătămată C. M. a fost de acord să-i găzduiască pe cei doi în apartamentul în care el locuia singur, contra unei sume de bani.
La data de 27.09.2013, în timp ce persoana vătămată C. M. era plecat în satul Pârcovaci, inculpatul Ș. E.-L. și fratele său Ș. E.-R. au decis să plece din acel imobil, dar și să sustragă mai multe bunuri. Astfel, cei doi au sustras din locuința persoanei vătămate C. M., în care fuseseră găzduiți, un televizor LCD marca Philips și o haină din blană sintetică, producând un prejudiciu de 2.900 lei.
Ulterior, întrucât aceștia nu aveau cu ce să se deplaseze spre B., l-au apelat telefonic pe inculpatul A. D.-M., care este taximetrist, căruia i-au spus că nu au bani, dar că, pentru a-i achita contravaloarea cursei, îi oferă spre vânzare un televizor cu suma de 700 lei. Acesta a fost de acord cu propunerea celor doi, însă le-a oferit doar 400 lei, diferența urmând să reprezinte contravaloarea cursei și a altor datorii ale celor doi către el.
Inculpatul Ș. E.-L. și fratele său Ș. E.-R. i-au adus la cunoștință inculpatului A. D.-M., că televizorul pe care i l-au vândut, care avea cablul tăiat, provine dintr-un furt comis în G..
Ulterior, inculpatul A. D.-M. a vândut televizorul, iar frații Ș. E.-R. și Ș. E.-L. au vândut haina de blană, unor persoane necunoscute.
Faptele comise de inculpații Ș. E.-R. și A. D.-M. au făcut obiectul cercetărilor în cadrul dosarului penal nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 102/28.07.2014.
Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Astfel, martorul B. M. a declarat că i-a cunoscut pe inculpat și pe fratele acestuia, despre care știa că făceau tatuaje, iar prin intermediul altui prieten le-a facilitat acestora rămânerea în locuința persoanei vătămate. Martorul a mai arătat că el personal a dus în apartamentul persoanei vătămate 3 tineri cărora inculpatul și fratele său le-a făcut tatuaje, precum și că a doua zi, când i-a căutat pentru a face tatuaje și altor persoane, nu i-a mai găsit în acel apartament, înțelegând ulterior că au plecat, după ce au sustras bunuri aparținând persoanei vătămate. Martora F. E. a declarat că a văzut doi tineri ieșind din scara blocului persoanei vătămate, aceștia transportând un televizor și niște haine și urcând într-un taxi cu numere de înmatriculare de B., care îi aștepta în fața blocului. De asemenea, instanța a avut în vedere și declarațiile coinculpaților Ș. E.-R. și A. D.-M., care au arătat că recunosc comiterea infracțiunilor de care au fost acuzați și că își însușește întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale.
La acest moment, instanța se va pronunța asupra aplicării legii penale mai favorabile, constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale speței.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În acest sens, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului, instanța apreciază că instituțiile juridice mai favorabile inculpatului din prezentul dosar sunt cele reglementate de noul Cod penal și nu cele reglementate de vechiul Cod penal. În considerarea acestei soluții, în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a avut în vedere, în special, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății în prezentul dosar, ținând cont și de faptul că săvârșirea faptei de către cei doi inculpați împreună reprezintă o circumstanță ce califică infracțiunea ca furt calificat, potrivit Codului penal anterior, situație în care pedeapsa aplicabilă ar fi închisoarea de la 3 la 15 ani, în comparație cu limitele de pedeapsă prevăzute de actualul Cod penal, care sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen. și ale art. 41 alin. 1, art. 43 din actualul Cod penal, precum și celelalte dispoziții referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanțele atenuante, circumstanțele agravante, precum și regimul juridic al acestor circumstanțe, inclusiv cu privire la recidivă postcondamnatorie și pedeapsa aplicabilă în cazul revocării liberării condiționate (art. 104 alin. 2 C.pen., cu referire la art. 43 alin. 1 C.pen.).
De aceea, raportat la toate aceste criterii și considerente mai sus enunțate, instanța stabilește că, în ceea ce privește individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este noul Cod penal și nu vechiul Cod penal (în vigoare până la data de 31.01.2014).
De aceea, instanța, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., va stabili că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este noul Cod penal, respectiv art. 228 alin. 1 din noul C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 din actualul Cod penal – și nu vechiul Cod penal – respectiv art. 208 alin. 1 din vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul C.pen.
În drept, fapta inculpatului care, la data de 27.09.2013, împreună cu fratele său Ș. E.-R., au sustras din locuința persoanei vătămate C. M., în care fuseseră găzduiți, un televizor marca Philips și o haină din blană sintetică, producând un prejudiciu de 2.900 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. .
În acest sens, cu privire la infracțiunea de furt, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii de furt s-a realizat prin acțiunea de luare a unor bunuri mobile din posesia altuia fără consimțământul acestuia, în scopul de a și le însuși pe nedrept, realizându-se astfel deposedarea persoanei vătămate și imposedarea inculpaților, prin trecerea acelor bunuri în sfera lor de stăpânire, însușirea bunurilor având loc fără consimțământul victimei.
Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă producând persoanei vătămate un prejudiciu patrimoniului acesteia.
Între elementul material și urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată - dauna produsă persoanei vătămate, nu s-ar mai fi produs.
Infracțiunea a fost comisă în formă consumată, furtul consumându-se în momentul trecerii bunului în posesia inculpaților.
Fapta de furt nu a fost comisă de inculpat în condiții ce ar atrage incidența unor agravante speciale ale infracțiunii de furt.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța reține că poziția psihică a inculpatului Ș. E.-L. față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului părții vătămate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârșirea faptei.
Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului Ș. E.-L., infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost săvârșită de acesta în stare de recidivă postcondamnatorie, după cum s-a arătat mai sus, acesta fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i C.pen., art. 86 și 89 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., art. 80 C.pen., art. 33 lit. a, b C.pen., art. 34 C.pen, potrivit sentinței penale nr. potrivit sentinței penale nr. 48/09.03.2007 a Judecătoriei B. (dosar_ ), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 548/05.08.2007 a Curții de Apel Suceava.
Astfel, potrivit art. 41 alin. 1 lit. a C.pen., instanța reține că există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. În acest sens, instanța reține și faptul că infracțiunea nu este dintre acelea prevăzute la art. 42 C.pen. (fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracțiuni amnistiate ori infracțiuni săvârșite din culpă).
Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca și trăsătură esențială a infracțiunii, pentru a da eficiență aplicării legii penale mai favorabile, principiu constituțional consfințit și de art. 5 alin. 1 C.pen., instanța va analiza și acest aspect, ca element favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.
De aceea, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța constată că din probele administrate în cauză reiese în mod evident că aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât constituie infracțiune, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de fostul art. 181 C.pen.
Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.
Odată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.
Potrivit art. 181 din vechiul C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 181 din vechiul C.pen. în prezentul dosar, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina inculpatului nu poate fi exclusă din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform exigențelor legale.
Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune sub aspect obiectiv și subiectiv și a fost săvâșită de către inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedită și reținută de către instanță, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acesteia, în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.
Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acestora, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
La alegerea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, precum și pentru o justă individualizare a cuantumului acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 C.pen.
Pentru stabilirea pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
În contextul elementelor de individualizare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a-g C.pen., analizând gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen., sunt situate între 6 luni și 3 ani închisoare sau amendă. Având în vedere toate criteriile de individualizare mai sus descrise, observând și regimul sancționator al acestei infracțiuni, instanța, ținând cont de toate cele arătate mai sus, consideră că numai aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea poate duce la îndeplinirea scopului legii penale în acest caz. Totodată, instanța va reține și faptul că, potrivit art. 43 alin. 1 C.pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt, între limitele speciale mai sus arătate, instanța va ține seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 74 alin. 1 C.pen., analizând, totodată, atât gravitatea infracțiunii săvârșite, cât și periculozitatea infractorului.
Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanța se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-au produs sau ar fi putut să le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.
Se va avea, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul se află înscris în evidențele cazierului judiciar cu încă 4 pedepse cu închisoarea ce au fost aplicate anterior, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașată la dosarul cauzei, dar și faptul că s-a sustras de la judecata prezentei cauze.
Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza faptele și persoana inculpatului, instanța apreciază că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., este aptă să răspundă scopului pedepsei penale.
Instanța stabilește că numai prin aplicarea acestei pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins pentru acesta, pedeapsa aplicată având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale.
Cât privește modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință penală, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpatul Ș. E.-L., precum și pentru realizarea funcțiilor pedepsei, de reeducare a condamnatului și exemplaritate, având în vedere și faptul că inculpatul a fost condamnat anterior la cel puțin o pedeapsă mai mare de 5 ani, instanța constată că nu pot fi aplicate dispozițiile legale privind amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 83 - 98 C.pen., astfel că pedeapsa va fi executată de inculpat în regim de detenție, conform art. 60 C.pen.
Raportat la toate împrejurările infracțiunii și periculozitatea inculpatului Ș. E.-L., numai în acest mod, observă instanța, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii aplicate va fi atins pentru acesta, pedeapsa cu închisoarea aplicată și executată în regim penitenciar având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale din partea condamnatului.
În plus, modalitatea de comitere a faptei, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului Ș. E.-L., raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidențiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfășurare a relațiilor sociale ocrotite de legea penală.
Totodată, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului Ș. E.-L., raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată acestui inculpat pentru art. 208, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i C.pen., art. 86 și art. 89 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen., art. 80 C.pen., art. 33 lit. a, b C.pen., art. 34 C.pen., prin sentința penală nr. 48/09.03.2007 a Judecătoriei B. (dosar_ ), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 548/05.08.2007 a Curții de Apel Suceava, instanța observă că acest inculpat a fost arestat la data de 27.12.2007, în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 1019/05.12.2007, emis de Judecătoria B., fiind liberat condiționat, la data de 02.06.2010, rămânând un rest de executat de 689 zile.
Având în vedere că infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită de inculpatul Ș. E.-L., la data de 27.09.2013, instanța stabilește că pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului Ș. E.-L., prin sentința penală nr. 48/09.03.2007 a Judecătoriei B. (dosar_ ), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 548/05.08.2007 a Curții de Apel Suceava, se consideră executată, întrucât în intervalul de timp de la eliberare și până la împlinirea duratei pedepsei (26.04.2012), cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune, după cum s-a reținut mai sus.
În acest caz, instanța stabilește că nu devin aplicabile, în acest caz, dispozițiile art. 104 alin. 2 C.pen., referitoare la revocarea liberării condiționate.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va reține că persoana vătămată C. M., s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu suma de 700 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase (diferența rămasă de achitat, după ce coinculpatul Ș. E.-R. achitase parțial daunele materiale, în cadrul dosarului nr._ ).
În drept, instanța reține că răspunderea civilă delictuală, ca o sancțiune specifică dreptului civil aplicabilă pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este angajată numai prin întrunirea cumulativă a patru condiții deduse din interpretarea art. 1349 și 1357-1358 C.civ. Potrivit art. 1349 și 1357-1358 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Așadar, exigențele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și acest prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, vinovăție care există atât sub forma intenției, cât și a culpei, neglijenței sau a imprudenței.
Instanța reține că, având în vedere că, în cauză, dovada existenței unei fapte ilicite și a vinovăției inculpatului a fost făcută, urmează să se stabilească în ce măsură s-a probat existența și întinderea prejudiciului cauzat părții civile C. M., în lipsa acestuia neputându-se angaja răspunderea civilă delictuală.
Cu alte cuvinte, existența unui prejudiciu este condiția sine qua non a răspunderii civile delictuale, în lipsa acestuia neputându-se angaja o asemenea răspundere civilă.
Existența faptei ilicite presupune în această materie o referire atât la încălcarea legii, cât și la prejudicierea titularului unui drept subiectiv, lezat prin încălcarea legii.
Cu privire la daunele materiale, instanța reține că sumele solicitate cu acest titlu, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpat, respectiv un televizor marca Philips și o haină din blană sintetică (ambele în valoare de 2.900 lei) aparținând persoanei vătămate C. M., au fost dovedite prin probele administrate în cauză. În acest sens, instanța reține că în prezenta cauză partea civilă C. M. a făcut dovada că a suferit efectiv un prejudiciu material, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați, rămânându-i de recuperat suma de 700 lei, după ce a primit o parte din bani de la coinculpatul Ș. E.-R..
Astfel, instanța reține că restul sumei de bani solicitată cu titlu de daune materiale de către partea civilă C. M., respectiv suma de 700 lei, reprezentând daune materiale, ar trebui să fie achitată de către inculpatul din prezenta cauză, Ș. E.-L..
Instanța reține că partea civilă C. M. a făcut dovada certitudinii cuantumului în privința contravalorii bunurilor sustrase de către inculpați.
De aceea, având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ., cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite acțiunea civilă a părții civile C. M. și va obliga pe inculpatul Ș. E.-L. la plata către partea civilă C. M. a sumei de 700 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați (diferența rămasă de achitat).
Totodată, în baza art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 și 3 C.proc.pen., instanța va lua act de faptul că persoana vătămată constituită parte civilă C. M. nu a solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.
Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen., raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., instanța va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 300 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecății.
Totodată, în baza art. 272 alin. 2 teza I C.proc.pen., suma de 200 lei, reprezentând, conform delegației atașate, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, respectiv 200 lei pentru avocat A. V. (cu delegația nr. 0176/23.02.2015), în timpul judecății, va fi avansată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, sumă de bani care, în baza art. 274 alin. 1 teza finală C.proc.pen., va rămâne în sarcina statului.”
Împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat apel inculpatul Ș. E. L. care a arătat că la data judecării cauzei și a comunicării sentinței penale apelate la domiciliul său, era arestat în altă cauză.
În urma verificărilor efectuate, Biroul de Evidență de la Penitenciarul B. a comunicat că numitul Ș. E. L. se afla în executarea mandatului nr. 2793/19.03.2015 emis în baza sentinței penale nr. 2159/27.06.2014 a Judecătoriei B. începând cu data de 19.03.2015, având în așteptare mandatul nr. 50/3.06.2015 emis de Judecătoria H. în baza sentinței penale nr. 48/7.04.2015.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că Judecătoria H. a rămas în pronunțarea acestei sentințe la data de 31.03.2015 când au avut loc dezbaterile la care inculpatul nu a fost prezent.
Instanța de fond nu a cunoscut că acesta era arestat în altă cauză, procedura de citare a acestuia fiind viciată.
Comunicarea hotărârii s-a făcut la ultima adresă a acestuia la care nu mai locuia, despre aceasta luând cunoștință mai târziu când i-a fost prezentat mandatul emis în baza acestei sentințe.
Raportat la aceste aspecte, Curtea consideră că apelul declarat de inculpat este temeinic, iar dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul Ș. O. E. L.împotriva sentinței penale nr. 48/7.04.2015 a Judecătoriei H., pe care o va desființa integral.
Va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Va anula formele de executare emise în baza acestei sentințe, respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 50/2015 din 03.06.2015.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, inclusiv suma de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul Ș. O. E. L.împotriva sentinței penale nr. 48/7.04.2015 a Judecătoriei H., pe care o desființează integral.
Trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Anulează formele de executare emise în baza acestei sentințe, respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 50/2015 din 03.06.2015.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.07.2015.
Președinte, (pentru Judecător S. G.,
S. E. aflat în C.O.) Semnează Președintele Completului,
S. E.
Grefier,
M. G.
Red. G.S. 31.07.2015
Tehnored. M.G.
6ex/ 04 August 2015
Judecătoria H.: jud. D. C.
P. comunicări emise:
- Inculpat,
- P.
- PNT,
- Parte civilă.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 79/2015.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 603/2015. Curtea de... → |
|---|
