Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 362/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 40049/245/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte C.-G. T.
Judecător E. S.
Grefier L. M. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de apel Iași –
procuror C. I.
Decizia penală nr. 362
Pe rol se află judecarea apelurilor formulate de inculpatul C. M. și de către P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1880/27.06.2014 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr._ - furtul calificat (art.229 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit:
- inculpatul apelant și intimat în apelul procurorului C. M. reprezentat de apărătorul din oficiu, avocat Ș. A.;
- inculpatul intimat în apelul procurorului L. I. reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat Tanasevici C.;
- inculpatul intimat în apelul procurorului T. S. I. reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. care substituie pe avocat T. M.;
- inculpatul intimat în apelul procurorului C. I. reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat Ș. A. care substituie pe avocat Ș. M.;
- inculpatul intimat în apelul procurorului L. A. reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat Ș. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, lipsa inculpaților și că apelul se află la al treilea termen de judecată.
Avocat Ș. A. depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire. De asemenea, depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere, constând în adeverință medicală, concubina inculpatului C. M. este însărcinată și așteaptă al doilea copil, precum și un chestionar cum că inculpatul a depus diligențe pentru angajare în Germania.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor declarate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, solicită instanței admiterea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și reformarea hotărârii apelate. Criticile vizează schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților, neaplicarea dispozițiilor art. 93 alin. 2 Cod penal, neaplicarea unei pedepse complementare și suspendarea pedepsei accesorii. Criticile sunt actuale și se impune rezolvarea acestei situații prin reformarea hotărârii apelate.
Avocat Ș. A., pentru inculpat C. M., solicită admiterea apelului formulat de acesta care a fost condamnat de Judecătoria Iași la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal. D. fiind antecedența sa, în baza art. 83 Vechiul Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a unei pedepse de 1 an și 5 luni închisoare pronunțate de Judecătoria B. și rămasă definitivă în 2012 la Curtea de Apel Suceava, rezultând o pedeapsă totală de 3 ani și 11 luni închisoare în regim de detenție. Apelul formulat de către inculpat vizează redozarea pedepsei aplicate de către instanța de fond. Instanța de fond a procedat conform dorinței inculpatului la judecarea cauzei în procedură simplificată, iar în ceea ce privește încadrarea în drept a faptei, acestea au reprezentat actele materiale ale unei infracțiuni continuate prevăzute de art. 35 alin. 1 Cod penal. Consideră că legea penală mai favorabilă este legea nouă. Trebuie dată eficiență dispozițiilor art. 74 Noul Cod penal, respectiv trebuie avută în vedere conduita inculpatului apelant după săvârșirea infracțiunii, faptul că a depus diligențe pentru achitarea părții de prejudiciu care i s-a imputat în urma comiterii infracțiunii la data de 31.01 – 01.02.2013 când s-au sustras 60 m liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni-Iacobeni și 210 m liniari de cablu telefonic din rețeaua Fîntînele, faptă comisă cu ceilalți co-inculpați, aceasta fiind o circumstanță atenuantă. A făcut eforturi pentru diminuarea consecințelor infracțiunii sens în care face trimitere la dispozițiile art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, achitând 200 lei. Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 47 lit. g Cod penal, respectiv nivelul scăzut de educație, vârsta, situația particulară a acestuia care este singurul întreținător al familiei, are un copil de 4 ani și îl așteaptă și pe al doilea. De asemenea, la dosarul de fond au fost depuse înscrisuri – contractul de muncă pe o durată determinată în Germania în 2013, contractul de muncă pe durată determinată în județul V..
Solicită instanței admiterea apelului în temeiul art. 421 Cod procedură penală și precizează că inculpatul C. M. a achitat oficiul, oficiu neachitat pentru inculpatul C. I..
Cu privire la apelul procurorului, la primul motiv de apel s-a solicitat desființarea încheierii prin care Judecătoria Iași a dispus îndreptarea erorii materiale. Nu s-au încălcat dispozițiile art. 278-279 Cod procedură penală referitoare la îndreptarea erorilor materiale cu atât mai mult cu cât s-a pronunțat această încheiere în camera de consiliu ulterior redactării hotărârii, situație despre care magistratul a făcut mențiune la sfârșitul sentinței penale. Solicită să fie respins acest prim motiv de apel. La al doilea punct s-a făcut vorbire că inculpatului I. C. nu i s-a aplicat o pedeapsă complementară în condițiile în care i s-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b cod penal. D. fiind dispozițiile art. 67 cod penal care prevăd că pedeapsa complementară se aplică numai dacă aceasta este necesară vizavi de persoana infracțiunii, de natura și gravitatea acesteia, consideră că nu era obligatoriu de aplicat, cu atât mai mult cu cât aceasta se aplică facultativ când nu este prevăzută în norma de incriminare. Solicită și respingerea acestui motiv de apel. Cu privire la al treilea punct s-a făcut referire că s-a dispus greșit suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea. Consideră că pedeapsa închisorii se aplică din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executare. Consideră că instanța a procedat corect și cu privire la acest punct. Referitor la motivul patru de apel, s-a făcut trimitere că instanța nu a impus nicio obligație impusă de art. 93 alin. 2 Cod penal după ce s-a aplicat pedeapsa cu suspendarea executării sub supraveghere. În considerente, precum și în dispozitiv, inculpatul a fost obligat o muncă neremunerată pe parcursul a 60 de zile în folosul comunității, respectiv la Școala Generală Jijia, județul B. sau la Primăria . care instanța s-a conformat și nu se impune admiterea nici a acestui motiv de apel.
Avocat Ș. D., pentru inculpat L. A., cu privire la apelul procurorului, precizează că achiesează la concluziile apărătorului inculpatului C. M. expuse pe larg și care sunt valabile și pentru inculpatul Lupus A..
Avocat Tanasevici C., pentru inculpat L. I., solicită instanței respingerea tuturor celor 4 motive de apel ale procurorului, considerentele fiind aceleași deja expuse, oficiu neachitat.
Avocat P., pentru inculpatul T. S. I., solicită instanței respingerea apelului formulat de procuror și menținerea sentinței penale apelate ca fiind temeinică și legală, oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerul Public, cu privire la apelul formulat de inculpat C. M., solicită instanței admiterea acestuia în baza efectului devolutiv cu privire la criticile dezvoltate pe legalitatea sentinței, respectiv încadrarea juridică greșită. Cu privire la apelul parchetului vizând pedeapsa complementară, aceasta este necesară.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA DE APEL,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1880/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a hotărât:
„În baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală condamnă inculpații:
1. C. M., fiul lui M. și Florița, născut la data de 15.06.1988 în mun. Câmpulung, jud. Argeș, cu domiciliul în ., CNP:_, cetățenie română, studii 10 clase, muncitor necalificat, necăsătorit (concubinaj), un copil minor, recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal din 1969, art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1247/17.05.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 22/12.01.2011 a Curții de Apel Suceava, pedeapsa urmând a fi executată alăturat celei aplicate prin prezenta sentință.
Total pedeapsă de executat pentru inculpatul C. M.: 3 (trei) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare, în regim de detenție.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani.
În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii de 24 de ore din perioada 21.02 – 22.02.2013.
2. C. I., fiul lui I. și V., născut la data de 31.12.1992 în ., cu domiciliul în ., jud. B., CNP:_, cetățenie română, studii 8 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, și cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa pronunțată reținerea de 24 de ore din perioada 21.02 – 22.02.2013.
În baza art. 91 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 93 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune B., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria . sau Școala generală din satul Jijia sau satul Albești.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
3. L. A., fiul lui G. și Ortansa, născut la data de 05.01.1988 în loc. Oltenița, jud. Călărași, cu domiciliul în ., jud. B., CNP:_, cetățenie română, studii 10 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa pronunțată reținerea de 24 de ore din perioada 21.02 – 22.02.2013.
În baza art. 91 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 93 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune B., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria . sau Școala generală din satul Buimăceni sau satul Albești.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
4. L. I., fiul lui C. și E., născut la data de 14.12.1992 în mun. Iași, cu domiciliul în ., jud. Iași, CNP:_, cetățenie română, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa pronunțată reținerea de 24 de ore din perioada 21.02 – 22.02.2013.
În baza art. 91 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 93 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria . sau Școala generală din satul Iacobeni sau satul Vlădeni.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
5. T. S.-I., fiul lui I. și Anișoara, născut la data de 21.01.1990 în ., cu domiciliul în ., CNP:_, cetățenie română, studii 10 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără persoane în întreținere, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa pronunțată reținerea de 24 de ore din perioada 21.02 – 22.02.2013.
În baza art. 91 și art. 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 93 Cod penal obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune B., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria . sau Școala generală din satul Buimăceni sau satul Albești.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 93 alin. 5 Cod penal în conformitate cu care trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1, 2, 4 Cod penal în conformitate cu care instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, precum și în cazul în care săvârșește o nouă infracțiune.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 112 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul L. A. a următoarelor bunuri: ferăstrău, tip bonfaier cu pânză, foarfece pentru tăiat tablă cu mânere din plastic de culoare portocalie și clește tip „gură de lup” de culoare roșu, cu mânere din plastic de culoare neagră, aflate la Camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Iași în baza procesului verbal . nr._/27.646 din 11.04.2013.
În baza art. 397 alin. 1, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală obligă în solidar inculpații C. M., C. I., L. I. și T. S.-I. să plătească părții civile . Executivă Operațiuni, Departament Centru Operațiuni Iași-V., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, suma de 1.333,14 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 397 alin. 1, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală obligă în solidar inculpații C. M., C. I. și L. A. să plătească părții civile . Executivă Operațiuni, Departament Centru Operațiuni Iași-V., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, suma de 7.904,85 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariile apărătorilor din oficiu din cursul urmăririi penale în cuantum de 5x800 lei (delegații nr._/2013,_/2013,_/2013,_/2013 – toate av. A. A.,_/2013 – av. B. D.) vor fi plătite Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 lei (delegații nr. 0102/2014 – av. B. I.) va fi plătit Baroului de Avocați Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat să plătească statului suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”
Judecătoria Iași, pentru a se pronunța astfel, a reținut următoarele:
„În noaptea de 20/21.02.2013, în jurul orelor 01:00, lucrătorii postului de poliție Andrieșeni au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe rețeaua telefonică Andrieșeni - Fîntînele s-a declanșat alarma, existând posibilitatea comiterii unui furt. În urma deplasării cu promptitudine la fața locului, au fost surprinși în flagrant numiții L. A., C. M. și C. I. care, prin escaladarea unui stâlp de telefonie, au tăiat și furat 210 metri liniari cablu din rețeaua aeriană de telefonie aparținând . pe raza corn. Andrieșeni, între localitățile Andrieșeni și Fîntînele, cauzând un prejudiciu de 8904 lei.
Inculpații au abandonat bunurile sustrase fugind de la locul faptei. Astfel, C. M. și C. I. au stat ascunși în liziera de pădure aproximativ 15 minute, de unde au plecat pe jos spre domiciliile lor, iar L. A. a plecat în trombă cu autoturismul personal marca Skoda F. cu nr. de înmatriculare din Bulgaria TX7849XM, fiind urmărit de mașina poliției aproximativ 5 km până în zona gării Șoldana, unde a intrat în șanț cu autovehiculul, pe care l-a abandonat și a încercat să se ascundă tot în acea zonă, fiind găsit în apropiere de organele de cercetare penală.
În urma administrării probatoriului s-a stabilit că cei trei inculpați sunt prieteni și, la propunerea lui C. M. și C. I., au hotărât să sustragă cablu telefonic din rețeaua R. de pe raza corn. Andrieșeni, jud. Iași. Astfel, în seara zilei de 20 februarie 2013, în jurul orelor 23:50, aceștia s-au deplasat cu mașina aparținând lui L. A. la . și, după ce au ascuns-o într-o lizieră de salcâmi vizavi de rețeaua existentă între satele Andrieșeni și Fîntînele, au luat fiecare câte una din cele trei unelte aduse de L. A. pentru săvârșirea faptei: C. M. cleștele tip gura de lup, C. I. cleștele pentru tăiat tablă și L. A. bonfaierul, după care C. M. s-a cățărat pe un stâlp cu cleștele tip gura de lup și a tăiat cablul și șufa din oțel care-l susținea. După ce cablul a căzut pe sol, toți trei, cu ajutorul uneltelor ce le aveau asupra lor, au secționat cablul pe o distanță de 210 metri liniari în mai multe segmente, pe care le-au strâns colac și le-au transportat peste drum ascunzându-le în tufele de aici. În momentul în care au pus uneltele în partea dreaptă față a mașinii și intenționau să încarce cablul în portbagaj au văzut farurile unui autoturism apropiindu-se, context în care au abandonat locul faptei și au plecat în modul mai sus-menționat.
A fost întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului în prezența martorilor asistenți D. P. C. și Sumanaru D., fixate prin planșe foto, fiind ridicate și predate reprezentantului părții vătămate cablurile telefonice găsite la locul faptei în lungime totală de 210 m, cu o capacitate de 100 perechi (pe bază de proces-verbal fila 44 d.u.p.), probă ce se coroborează declarațiile martorilor audiați, ale părții vătămate și restul probatoriului administrat în cauză.
De asemenea, au fost ridicate uneltele folosite la săvârșirea faptei, aparținând inculpatului L. A. și găsite în autoturismul acestuia (fierăstrău tip bonfaier cu pânză, foarfece pentru tăiat tablă cu mânere din plastic de culoare portocalie și clește tip „gură de lup” de culoare roșu, cu mânere din plastic de culoare neagră), care au fost predate la camera de corpuri delicte a IPJ Iași, conform procesului verbal ., nr._.
A fost creat un prejudiciu de 8904 lei, sumă cu care .-a constituit parte civilă în procesul penal, chiar dacă au primit segmentele provenite de la cei 210 metri liniari de cablu telefonic sustras.
Audiați fiind, cei trei inculpați au avut o atitudine procesuală de recunoaștere a faptei în modalitatea mai sus reținută, pentru care au manifestat regret, declarații care se coroborează cu ale martorilor Sumanaru D. A., Ștefură M. și D. P. C., dar și cu restul probatoriului administrat în cauză.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângere parte vătămată și adresă constituire parte civilă, proces verbal de constatare organe proprii . verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, proces verbal de ridicare bunuri găsite în autoturism, raport, adresă și proces verbal de introducere la camera corpuri delicte a IPJ Iași a bunurilor ridicate, proces verbal de predare cablu telefonic către reprezentanții părții vătămate, declarațiile martorilor Sumanaru D. A., Ștefură M., D. P. C., acte în circumstanțiere, declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.
2. La data de 04.02.2013, . sesizat lucrătorii postului de poliție Vlădeni, jud. Iași, despre faptul că persoane necunoscute, în noaptea de 31.01/01.02.2013, prin escaladarea unui stâlp, au tăiat și furat 60 metri liniari cablu din rețeaua aeriana de telefonie ce le aparține, existentă pe raza corn. Vlădeni, între localitățile Vlădeni și Iacobeni, cauzându-le un prejudiciu de 2 333 lei.
În urma probatoriului administrat în cauză, au fost identificați autorii infracțiunii în persoana inculpaților C. M., C. I., L. I. și T. S. I. care se cunosc, între aceștia existând relații de prietenie.
Astfel, în ziua de 31.01.2013, L. I. a mers în vizită la C. M. în satul Jijia, corn. Albești, jud. B., unde s-a întâlnit cu C. I. și T. S.-I.. Împreună au decis să meargă pe raza corn. Vlădeni, jud. Iași, pentru a fura cablu telefonic din rețeaua aeriană existentă aici. Astfel au urcat toți în autoturismul proprietatea lui T. S.-I. și au venit în satul Iacobeni, corn. Vlădeni, unde l-au vizitat pe C. P., frate al inculpatului C. M., care locuiește efectiv în acest . spune motivul venirii.
În jurul orelor 22:30 au plecat de la acesta, tot cu autoturismul, s-au oprit în zona barierei CFR existentă între satele Vlădeni și Iacobeni, unde T. S.-I. a escaladat unul din stâlpi și, cu un clește ce-l avea asupra sa, a tăiat învelișul cablului telefonic, apoi cu greutatea corpului s-a lăsat pe firele telefonice existente în interiorul învelișului până la sol, după care toți patru au tras spre înapoi de aceleași fire pe o distanta de 60 metri liniari. Firele sustrase le-au strâns și transportat în portbagajul autoturismului aparținând lui T. S. I. la domiciliul lui C. I., unde le-au depozitat într-un șopron.
A doua zi, toți patru au ars învelișul de plastic al cablurilor telefonice obținând 26-27 kg. de sârmă de cupru, pe care inculpații T. S. I., C. M. și C. I. au transportat-o cu mașina lui primului și comercializat-o pe raza corn. Flămânzi, jud. B., la o persoana necunoscută, obținând suma de 400 lei pe care au împărțit-o între ei.
Procesul verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în prezența martorului asistent Dombrov A. și reprezentantului părții vătămate, C. M., confirmă faptul că autorii au tăiat și sustras 60 metri liniari cablu din rețeaua aeriană de telefonie existentă pe raza . Vlădeni și Iacobeni, fiind creat un prejudiciu de 2333 lei, sumă cu care .-a constituit parte civilă în procesul penal.
Audiați fiind, inculpații C. M., C. I. și L. I. au recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea mai sus-reținută, declarațiile acestora coroborându-se cu restul probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul T. S. I. nu a recunoscut inițial săvârșirea faptei solicitând în apărare să fie confruntat cu ceilalți inculpați, care au infirmat varianta avansată de acesta. Din contra, în urma confruntării cu inculpații C. M. (f. 59-61 d.u.p.) și C. I. (f. 62-64 d.u.p.) s-a clarificat rolul și contribuția infracțională a fiecărui participant la săvârșirea infracțiunii, transportul, transformarea bunurilor sustrase și valorificarea bunurilor obținute, beneficiul fiind împărțit între ei. Ulterior, în prezența apărătorului ales, a revenit asupra primelor declarații recunoscând parțial săvârșirea faptei (doar a asigurat transportul, dar nu a participat efectiv la tăierea cablului) și a solicitat schimbarea încadrării juridice a acesteia în sensul reținerii complicității la infracțiunea de furt calificat săvârșită de ceilalți trei inculpați, apreciind că nu poate fi coautor, solicitare care a fost respinsă deoarece nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.
În cursul judecății, inculpatul a recunoscut și regretat fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu: plângere parte vătămată și adresă constituire parte civilă, proces verbal de constatare organe proprii . verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de confruntare între C. M. și T. S. I., proces verbal de confruntare între C. I. și T. S. I., proces verbal de confruntare între L. I. și T. S. I., declarațiile martorilor C. P., Z. D. V., D. I. C., C. M., C. I., acte în circumstanțiere, declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.
Raportat la ambele fapte descrise instanța constată că s-a făcut pe deplin dovada vinovăției tuturor celor cinci inculpați, C. M., C. I., L. A., L. I. și T. S. I., în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, nejustificate și imputabile inculpaților, vinovăție sub forma intenției directe, prev. de art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, inculpații prevăzând rezultatul faptelor lor și urmărind producerea lui prin săvârșirea acestor fapte.”
În termenul legal, sentința penală a fost apelată de inculpatul C. M. sub aspectul individualizării pedepsei raportat la circumstanțele persoanele și achitarea parțială a prejudiciului, precum și de către P. de pe lângă Judecătoria Iași ale cărui critici vizează schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina tuturor inculpaților, neaplicarea dispozițiilor art. 93 alin. 2 Cod penal, neaplicarea unei pedepse complementare și suspendarea pedepsei accesorii.
Părțile au fost legal citate, inculpații au fost reprezentați de avocați din oficiu, nu au solicitat să dea declarații.
Curtea a analizat sentința penală apelată raportat la toate criticile formulate, dar și din oficiu în baza dispozițiilor art. 417 Cod procedură penală, reținând:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au fost trimiși în judecată inculpații C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal, L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal și T. S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 31.01/01.02.2013, inculpații C. M., C. I., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 de metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni – Iacobeni, iar în noaptea de 20/21.02.2013 inculpații C. M., C. I. și L. A., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 210 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni – Iacobeni.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților și a dispus condamnarea acestora, anume că fapta inculpatului C. M. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. I., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, a tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. I. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului C. I. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. M. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. A. care, în noaptea de 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M. și C. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andieșeni - Fîntînele, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului T. S. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și L. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Instanța de apel a reanalizat întreg probatoriul administrat în cauză constatând că situația de fapt și încadrarea juridică sunt legale și temeinice.
În noaptea de 20/21.02.2013, în jurul orelor 01:00, lucrătorii postului de poliție Andrieșeni au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe rețeaua telefonică Andrieșeni - Fîntînele s-a declanșat alarma, existând posibilitatea comiterii unui furt. În urma deplasării cu promptitudine la fața locului, au fost surprinși în flagrant numiții L. A., C. M. și C. I. care, prin escaladarea unui stâlp de telefonie, au tăiat și furat 210 metri liniari cablu din rețeaua aeriană de telefonie aparținând . pe raza . Andrieșeni și Fîntînele, cauzând un prejudiciu de 8904 lei.
La data de 04.02.2013, . sesizat lucrătorii postului de poliție Vlădeni, jud. Iași, despre faptul că persoane necunoscute, în noaptea de 31.01/01.02.2013, prin escaladarea unui stâlp, au tăiat și furat 60 metri liniari cablu din rețeaua aeriana de telefonie ce le aparține, existentă pe raza corn. Vlădeni, între localitățile Vlădeni și Iacobeni, cauzându-le un prejudiciu de 2 333 lei.
A doua zi, toți patru au ars învelișul de plastic al cablurilor telefonice obținând 26-27 kg. de sârmă de cupru, pe care inculpații T. S. I., C. M. și C. I. au transportat-o cu mașina lui primului și comercializat-o pe raza corn. Flămânzi, jud. B., la o persoana necunoscută, obținând suma de 400 lei pe care au împărțit-o între ei.
Procesul verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în prezența martorului asistent Dombrov A. și reprezentantului părții vătămate, C. M., confirmă faptul că autorii au tăiat și sustras 60 metri liniari cablu din rețeaua aeriană de telefonie existentă pe raza . Vlădeni și Iacobeni, fiind creat un prejudiciu de 2333 lei, sumă cu care .-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pe cale de consecință, fapta inculpatului C. M. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. I., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, a tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. I. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului C. I. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. M. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. A. care, în noaptea de 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M. și C. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului T. S. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și L. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Sub aspectul criticilor inculpatului apelant C. M. ce au vizat individualizarea pedepsei, Curtea reține că sunt nefondate.
Evaluând limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpați caracterizată de împrejurările și modul de comitere, precum și mijloacele folosite, inculpații au acționat pe timp de noapte, au depus eforturi pentru a urca pe stâlpi, și-au pregătit din timp uneltele necesare tăierii cablurilor, au acționat la o distanță mai mare de domiciliu, venind cu mașini proprii, au fugit de organele de poliție când au fost surprinși în flagrant iar un inculpat și-a abandonat inclusiv autoturismul pentru a scăpa, starea de pericol creată pentru societate, prin acțiunea lor inculpații întrerupând comunicațiile telefonice, de urmările produse, crearea unui prejudiciu care nu a fost încă recuperat integral, scopul urmărit de inculpați a fost acela de a face rost de bani în scopuri personale repede, în mod ilicit, iar pe de altă parte persoana fiecărui inculpat, doar C. M. este recidivist, restul inculpaților nefiind cunoscuți cu antecedente penale, atitudinea procesuală de recunoaștere a comiterii faptelor, inculpații s-au preocupat să-și găsească un loc de muncă pentru a obține venituri licite, obținând contracte de muncă în Germania, inculpații sunt persoane tinere, nu sunt căsătoriți, nu au persoane în întreținere, cu excepția inculpatului C. M. care are un copil minor, toți inculpații și-au exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
În ceea ce-l privește pe inculpatul C. M., în baza art. 83 Cod penal din 1969, art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 va revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1247/17.05.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 22/12.01.2011 a Curții de Apel Suceava, pedeapsa urmând a fi executată alăturat celei aplicate prin prezenta sentință.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia potrivit naturii ei, Codul penal excluzând alte modalități de individualizare, instanța corect a aplicat inculpatului C. M. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, care se va executa în conformitate cu art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Reținerea în favoarea inculpatului C. M. a unor circumstanțe atenuante nu este justificată probator raportat la aspectele expuse ce au circumstanțiat fapta săvârșită de acesta, cât și persoana inculpatului.
Sub aspectul criticilor ce au referit la legalitatea sentinței penal apelate, instanța de apel le consideră întemeiate, în parte, apelul procurorului urmând a fi admis în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală.
Față de inculpații C. I., L. A., L. I. și T. S. I., instanța corect a apreciat faptul că aceștia nu au mai fost angrenați în alte activități infracționale, au regretat faptele comise, au fost de acord să recupereze prejudiciul și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, aspecte de natură să formeze convingerea în sensul că reabilitarea socială a acestora poate fi realizată printr-o focalizare preponderentă asupra rolului educativ al pedepsei, în detrimentul celui represiv, putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca inculpații să-și formeze o atitudine corectă în raport de valorile sociale protejate de legea penală.
În mod temeinic, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 91 Cod penal, ci prin raportare la circumstanțele concrete ale faptei și a celor legate de persoana inculpaților, că aceștia au conștientizat consecințele grave pe care un astfel de act le poate genera, și că deține suficiente resurse pentru a se putea reabilita social și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani, calculat conform art. 92 Cod penal.
Curtea reține, însă, că din eroare nu a fost aplicată inculpaților obligația prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, anume să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, aceasta fiind o măsură obligatorie și nu facultativă.
De asemenea, instanța de apel constată că inculpaților L. A., L. I., T. S. I., C. I. li s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de art. 65, 66 lit. a, b Cod penal, însă fără a li se aplica (prin dispozitivul sentinței apelate) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a, b, Cod penal.
Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 65 alin. 1 Cod penal care prevede că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Sub aspectul aplicării art. 5 Noul Cod penal, corect instanța de fond a reținut că dispozițiile noului cod penal sunt mai favorabile inculpaților (atât din punct de vedere al analizei limitelor pedepsei, al modalității de executare și al formei continuate de săvârșire a infracțiunilor).
La stabilirea încadrării juridice potrivit dispozițiilor art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, instanța a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul penal, faptul că de la săvârșirea infracțiunii, 20/21.02.2013, și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, respectiv noul Cod penal, la data de 01.02.2014, în cauză existând o succesiune de legi penale, și a apreciat asupra legii penale mai favorabile, stabilind că, în speță, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare la data judecării cauzei.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a analizat dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h din Codul penal 1969, precum și cele din art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal 2014, prin prisma pedepsei principale prevăzute de lege. Astfel, potrivit Codului penal din 1969 pedeapsa prevăzută în cazul art. 209 alin. (3) este închisoarea de la 4 la 18 ani, în timp ce potrivit Codului penal actual pedeapsa prevăzută în cazul art. 229 alin. 3 este de închisoarea de la 3 la 10 ani. Prin urmare instanța poate stabili o lege penală mai favorabilă doar prin compararea limitelor de pedeapsă, cele prevăzute în legea nouă fiind reduse.
Din această perspectivă, aplicând dispozițiile noului Cod penal și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților L. A., L. I. și T. S. I., în mod greșit, instanța de fond a reținut aplicarea suspendării pedepsei accesorii (această dispoziție neexistând în noul Cod penal).
Noul Cod penal prevede la art. 65 alin. 3 că „pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată”.
Față de aceste considerente, sentința penală apelată va fi reformată prin admiterea apelului procurorului.
Raportat la critica procurorului ce a vizat încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților și cea reținută în rechizitoriu, Curtea constată neîntemeiată această critică.
Prin rechizitoriu s-a reținut, ca situație de fapt și încadrare juridică în sarcina inculpaților, săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal de C. M., săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de C. I., săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal de L. A., săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal de L. I. și săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i și alin. 3 lit. h Cod penal de T. S. I..
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 31.01/01.02.2013, inculpații C. M., C. I., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 de metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni – Iacobeni, iar în noaptea de 20/21.02.2013 inculpații C. M., C. I. și L. A., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 210 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni – Iacobeni.
Instanța de apel a reținut în fapt și în drept în sarcina inculpaților:
Fapta inculpatului C. M. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. I., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, a tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. I. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului C. I. care, în nopțile de 31.01/01.02.2013 și 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M., L. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni și 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andrieșeni - Fîntînele împreună cu inculpații C. M. și L. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, art. 35, art. 36 Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. A. care, în noaptea de 20/21.02.2013, împreună cu inculpații C. M. și C. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 210 metri liniari cablu telefonic din rețeaua Andieșeni - Fîntînele, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului L. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și T. S. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Fapta inculpatului T. S. I. care, în noaptea de 31.01/01.02.2013, împreună cu inculpații C. M., C. I. și L. I., prin escaladare pe stâlpii de telefonie, au tăiat și sustras circa 60 metri liniari de cablu telefonic din rețeaua Vlădeni - Iacobeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 5 Cod penal.
Faptul că în partea dispozitivă, instanța de fond a omis reținerea la încadrarea juridică a alin. 3 lit. h Cod penal, nu poate echivala cu o altă încadrare juridică în condițiile art. 311 Cod penal.
Instanța de apel nu a constatat fapte noi, nici alte persoane ori alte împrejurări care să impună schimbarea încadrării juridice a faptei, doar a omis, în mod vădit, reținerea în partea dispozitivă a sentinței penale apelate, a dispoziției alin. 3 lit. b Cod penal, omisiune ce poate fi îndreptată în condițiile art. 279 Cod procedură penală.
Față de toate aceste considerente expuse, va fi admis apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1880/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o desființează, în parte, în latură penală:
În rejudecare, se va înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privind suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii față de inculpații C. M., L. A., L. I., T. S.-I., C. I..
În baza dispozițiilor art. 67 Cod Penal, se va aplica inculpaților L. A., L. I., T. S.-I., C. I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani.
În baza dispozițiilor art. 93 alin. 2 lit. b Cod Penal, se va stabili în sarcina inculpaților L. A., L. I., T. S.-I., C. I. obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Văzând dispozițiile art. 275 Cod penal, cheltuielile judiciare efectuate în apelul procurorului vor rămâne în sarcina statului, incluzând onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpații-intimați L. A., L. I., T. S.-I., C. I. în sumă de câte 400 lei ce vor fi avansate Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
Va fi respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 1880/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
Văzând dispozițiile art. 275 Cod penal, inculpatul-apelant C. M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
I. Admite apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1880/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o desființează, în parte, în latură penală:
Rejudecând:
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile privind suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii față de inculpații C. M., L. A., L. I., T. S.-I., C. I..
În baza dispozițiilor art. 67 Cod Penal, aplică inculpaților L. A., L. I., T. S.-I., C. I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani.
În baza dispozițiilor art. 93 alin. 2 lit. b Cod Penal, stabilește în sarcina inculpaților L. A., L. I., T. S.-I., C. I. obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare efectuate în apelul procurorului rămân în sarcina statului, incluzând onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpații-intimați L. A., L. I., T. S.-I., C. I. în sumă de câte 400 lei ce vor fi avansate Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.
II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 1880/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul-apelant C. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.05.2015.
Președinte, Judecător,
C.-G. T. E. S.
Grefier,
L. M. P.
Red.: E.S.
Tehnored.: L.M.P.
2 ex. + 2 ex./02.06.2015
Judecătoria Iași
Judecător C. F.
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Hotărâre din... | Falsul intelectual (art.321 NCP). Sentința nr. 97/2015. Curtea... → |
---|