Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Hotărâre din 08-05-2015, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 5589/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 390/2015

Ședința publică de la 08 Mai 2015

Completul compus din:

Președinte E. S.

Judecător C.-G. T.

Grefier C.-M. Ș.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de inculpații S. D. și S. S., împotriva sentinței penale nr. 1294 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.04.2015 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror C. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 1294/NCPP din 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași s-a hotărât:

„I. Condamnă inculpatul S. D., fiul lui S. și C., născut la data de 15.04.1970 în mun. Huși, jud. V., C.N.P._, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, neșcolarizat, domiciliat în .. C., jud. Iași, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Iași, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b noul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,omor”, prev. de art. 188 alin. 1 noul Cod penal.

În temeiul art. 65 noul Cod penal, interzice inculpatului S. D. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b noul Cod penal, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

II. Condamnă inculpatul S. S., fiul lui M. și M., născut la data de 06.02.1948 în ., C.N.P._, văduv, stagiu militar nesatisfăcut, neșcolarizat, cazangiu, domiciliat în .. C., jud. Iași, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”, prev. de art. 193 alin. 1 noul Cod penal.

În baza disp. art. 399 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului S. D. iar în baza disp. art. 72 alin. 1 noul Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 17.04.2014 la zi.

Ia act că numita S. I. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 19, 20, 25 alin. 1 și art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 1381 și urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu referire la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, obligă inculpatul S. D. să plătească părții civile S. de Ambulanță Județean Iași suma de 367 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport și părții civile S. C. Județean de Urgențe ,,Sf. S.” Iași suma de 445,05 lei la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R., până la achitarea prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În temeiul art. 112 lit. b noul Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul S. D. a cuțitului, hârlețului și sapei, folosite la săvârșirea faptei, aflate în prezent la Arhiva depozit a Tribunalului Iași, în coletele nr. 6 și 7.

În baza art. 255 Cod procedură penală rap. la art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală dispune restituirea către numita S. I. a obiectelor de vestimentație ale victimei S. D. (o pereche pantaloni material textil culoare închisă, o cămașă material textil culoare albastră, un pulover material textil culoare deschisă - f. 37-40 d.u.p.), ridicate, ambalate și sigilate de organele de politie, aflate în prezent la Arhiva depozit a Tribunalului Iași, în coletul nr. 8, cu obligația pentru aceasta să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul S. D. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).

Conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare aduce la cunoștința inculpatului S. D. că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru inculpat (av. C. V.: 400 lei-delegația nr. 2862/17.04.2014 și av. N. I.: 200 lei-delegația nr. 4121/13.06.2014) rămân în sarcina statului, potrivit art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, urmând a fi avansate inițial din fondul special al Ministerului Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală obligă inculpatul S. D. să plătească statului suma de 2.400 lei și inculpatul S. S. să plătească statului suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.”

În termen legal sentința a fost apelată de inculpații S. D. și S. S. care au criticat-o sub aspectul legalității și temeiniciei prin avocat ales (S. D.) și din oficiu (S. S.) solicitând achitarea întrucât nu sunt vinovați de uciderea victimei S. D., reaprecierea probelor și în subsidiar pentru inculpatul S. S. reindividualizarea modalității de executare a pedepsei.

În susținerea motivelor de apel inculpații nu au solicitat să dea declarații, au solicitat administrarea de probe – reaudierea martorilor.

Curtea a analizat legalitatea și temeinicia sentinței penale prin prisma tuturor criticilor formulate, al probelor administrate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și drept în conformitate cu dispozițiile art. 417 Cod procedură penală reținând:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,omor”, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal și, în stare de libertate, inculpatul S. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în cursul zilei de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00-22.00, inculpatul S. D., în timp ce se afla în curtea locuinței sale din satul L. Cetățuii, ., pe fondul consumului de alcool și al unui conflict inițiat în curtea alăturată, proprietatea victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară, cauzându-i o plagă înțepat-tăiată (înjunghiată) toracică, penetrantă si transfixiantă în lobul inferior al pulmonului stâng, care a generat o hemoragie externă și internă, împrejurare care a condus la decesul victimei.

Prin același act de sesizare s-a mai reținut că în cursul aceleiași zile de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00-22.00, inculpatul S. D., în timp ce se afla în curtea locuinței fiului său S. D. din satul L. Cetățuii, ., pe fondul unui conflict între membrii familiei sale și cei ai familiei victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă, cu un obiect contondent, o lovitură la nivelul capului, cauzându-i o plagă frontală de aproximativ 3 cm, leziune care nu a fost reținută în concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași, ca având rol în determinismul morții victimei, această agresiune precedând activitatea independentă a inculpatului S. D..

Instanța de fond a administrat un amplu probatoriu reținând fără dubiu vinovăția inculpaților.

Fapta inculpatului S. D. care, în cursul zilei de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00 – 22.00, în timp ce se afla în curtea locuinței sale din satul L. Cetățuii, ., pe fondul consumului de alcool și al unui conflict inițiat în curtea alăturată, proprietatea victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară, cauzându-i o plagă înțepat-tăiată (înjunghiată) toracică, penetrantă și transfixiantă în lobul inferior al pulmonului stâng, care a generat hemoragie externă și internă, împrejurare ce a condus la decesul victimei, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal.

Fapta inculpatului S. S. care, în cursul zilei de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00 – 22.00, în timp ce se afla în curtea locuinței fiului său S. D. din satul L. Cetățuii, ., pe fondul unui conflict între membrii familiei sale și cei ai familiei victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă, cu un obiect contondent, o lovitură la nivelul capului, cauzându-i o plagă frontală de aproximativ 3 cm, leziune care nu a fost reținută în concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași ca având rol în determinismul morții victimei, această agresiune precedând activitatea independentă a inculpatului S. D., întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal.

Instanța de apel a reevaluat probele administrate și le-a coroborat temeinic cu probele administrate nemijlocit (audierea martorilor și asistenților sociali martori, înscrisuri) în fața instanței de control judiciar anume: proces-verbal de cercetare la fața locului; planșă fotografică privind necropsia cadavrului victimei S. D.; proces-verbal de ridicare și examinare a articolelor vestimentare purtate de victimă în momentul agresiunii; declarațiile persoanei vătămate S. I.; declarațiile martorului S. C.; declarația martorului S. B.; declarația martorului S. C.; declarați martorului S. G.; declarația martorului S. D. (poreclit T.); declarația martorului S. A.; declarația martorului S. M.; declarația martorului S. R.; declarația martorului S. S.; declarația martorului S. I.; declarația martorului S. Oltița; fișă de constatări preliminare nr.5207/17.04.2014 întocmită de IML Iași; raport medico-legal de necropsie nr.5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași; notă privind constatarea mărcilor traumatice prezentate de inculpatul S. D. la momentul introducerii sale în C. - IPJ Iași; declarațiile suspectului/inculpatului S. D.; declarațiile suspectului/inculpatului S. S.; referatul de evaluare psihologică a minorului S. A., nr. 5167/10.10.2014, întocmit de DGASPC Iași - Complexul de servicii sociale pentru copii Tg. F.; raportul de expertiză criminalistică nr._ din 10.11.2014 întocmit de IPJ Iași - S. de Criminalistică.

Instanța, analizând în mod echitabil, imparțial, ansamblul materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

În data de 16.04.2014, victimei S. D. și fiul S. B. la un moment dat, în jurul orelor 18.30-19.00, în locuința au venit inculpatul S. D. și soția acestuia, S. Oltița, însoțiți de fiul lor A., în vârstă de 13 ani, primii doi cerând să fie serviți cu vin.

Deranjată de acest refuz, numita S. Oltița a ieșit în curte și a început să spargă geamurile locuinței victimei S. D., zgomotul provocat de sticlele sparte fiind auzit și de martorul S. C., care a ieșit din locuința sa pentru a vedea ce se întâmplă.

Între victima S. D., fii acestuia S. B., S. C., pe de o parte și inculpatul S. D., soția acestuia S. Oltița și fiul lor A., pe de altă parte, s-a iscat o încăierare, toți continuând să țipe unii la ceilalalți.

La un moment dat, numita S. Oltița a fugit înspre curtea locuinței sale din apropiere, fiind urmată de inculpatul S. D. și fiul S. A..

Ulterior, victima S. D. s-a deplasat în curtea locuinței inculpatului S. D., fiind urmat de fiii săi S. B. și S. C..

Aceste aspecte ce evidențiază împrejurările declanșării evenimentului ce a dus la moartea victimei au fost clar evidențiate de declarațiile martorilor prezenți (S. C., S. R., S. B. și S. A.) chiar dacă inculpații au negat constant această parte a conflictului și chiar dacă unii din martorii reaudiați de instanța de apel nu au precizat asupra acestei împrejurări (pentru că nu au fost de față, ori au fost rezervați în relatări – martora S. O.).

Susținerile inculpaților cu privire la acest prin eveniment nu au putut fi confirmate și coroborate de nici un mijloc probator.

În continuare, după ce victima S. D. a intrat în curtea locuinței lui S. D. a apărut tatăl acestuia inculpatul S. S. care a lovit victima la nivelul capului cu un obiect (o furcă sau o sapă), provocându-i o plagă plesnită la nivelul capului, respectiv o plagă frontală de aproximativ 3 cm, leziune care nu a fost reținută în concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 ca având rol în determinismul morții victimei.

După agresarea victimei de către inculpatul S. S., acționând independent, inculpatul S. D., din spate, s-a apropiat de victima S. D. și i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară, în urma acestei lovituri victima căzând.

Între timp, S. B. a fost lovit la nivelul capului de către S. Oltița (cu o sapă sau cu o furcă); martorul S. C. a luat o piatră și cu aceasta l-a lovit în zona spatelui pe inculpat, acesta căzând lângă mașina aflată în curtea locuinței sale; iar la rândul său, martorul S. C. a fost lovit la nivelul capului de către S. C., agresorul folosind un hârleț sau o sapă.

După ce, cu ajutorul unora dintre membrii familiei sale, victima S. D. a părăsit curtea locuinței inculpatului S. D., aceasta a fost transportată, întâi pe brațe, apoi pe o pătură, de către cei doi fii, până în zona liniei de cale ferată, de unde a fost preluată de către o ambulanță.

În cursul nopții de 16/17.04.2014 victima a decedat la UPU – S. C. de Urgență „Sfântul S.” Iași.

Din analiza declarațiilor martorilor S. C., S. B., S. S., S. R. și S. A. (cu referire la cel din urmă, doar cele date în faza de urmărire penală) - în privința aspectelor esențiale ale desfășurării acțiunilor și independent de aparentele neconcordanțe ce poartă asupra unor aspecte nerelevante sau mai puțin relevante - cu concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași și aspectele fixate cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, se poate reține că activitatea infracțională a inculpatului S. D. a constat în aplicarea unei lovituri de cuțit în zona toracică posterioară stângă a victimei S. D., cauzându-i o plagă înjunghiată penetrantă și transfixiantă în lobul inferior al pulmonului stâng, care a condus la decesul acesteia.

Din analiza coroborată a declarațiilor martorilor S. B., S. C., S. R., S. S., având în vedere și concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași și aspectele fixate cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, se poate reține că activitatea infracțională a inculpatului S. S. a constat în lovirea victimei S. D. cu un obiect contondent la nivelul capului, cauzându-i o plagă frontală de aproximativ 3 cm, leziune care nu a fost reținută în concluziile raportului ca având rol în determinarea morții victimei, această agresiune precedând activitatea independentă a inculpatului S. D..

Din analiza declarațiilor celor două martore (asistente sociale) date în fața instanței de apel și care au asistat la audierea minorului S. A. (fiul lui S. D.) se constată veridicitatea declarațiilor acestuia și ale martorei S. R. (fiica lui S. D.) și coroborându-le cu celelalte declarații ale martorilor anterior menționați se înlătură susținerile inculpatului S. D. ce referă la faptul că fiul său S. A. ar fi lovit cu cuțitul victima S. D., cât și susținerile privind altă situație de fapt.

Contrar declarațiilor concordante ale martorilor S. B., S. C., S. R., S. S., S. A. (în privința celui din urmă, doar cele date în cursul urmăririi penale), martora S. Oltița a susținut, în mod neveridic, că frații B. și C., dar și victima, după ce fusese înjunghiată, au continuat să îl lovească pe inculpatul S. D., căzut la pământ, cu furca și bâtele, circa 30 minute.

Inculpatul S. S. a negat că ar fi lovit victima în vreun fel, susținând că nepotul A. i-a mărturisit că a lovit victima cu cuțitul, fără a indica ce parte a corpului a vizat.

La rândul său, martorul S. C. a relatat că a ieșit din propria locuință după ce a fost trezit de țipetele care se auzeau în curte. Aici l-a auzit pe S. D. strigând „m-a tăiat”, în timp ce fiii acestuia țipau, iar inculpatul S. D. era ajutat să se ridice de la sol de către soție.

Fiind audiată în cauză, martora S. R. (fiica inculpatului S. D. și concubina martorului S. B.) nu a confirmat versiunea prezentată de mama sa S. Oltița ci, dimpotrivă, a susținut că, după ce victima S. D. s-a îmbrâncit cu inculpatul S. S., care a și lovit victima cu o furcă la nivelul capului, inculpatul S. D. a scos un cuțit din buzunarul gecii cu era îmbrăcat și cu acest obiect a înjunghiat victima „în zona rinichilor”, posibil de două ori. Mai mult decât atât, când S. B. a intenționat să intervină în ajutorul victimei, mama sa Oltița i-a dat acestuia cu muchea unei sape în cap, în timp ce S. C. l-a lovit cu hârlețul în cap pe S. C.. Ulterior, frații S. B. și S. C. au fugit în curtea lor, însă au revenit în curtea vecină pentru a o ajuta pe victimă, care era rănită, să se deplaseze. Martora a mai relatat că, după ce inculpatul S. D. a înjunghiat victima, fratele său în vârstă de 13 ani, S. A., a luat cuțitul respectiv și a fugit după ea amenințând-o cu acel obiect.

În fața instanței, martora S. R. și-a menținut parțial declarația, confirmând că l-a văzut pe tatăl său, inculpatul S. D. cum a scos un cuțit din buzunarul de la piept de la haina cu care era îmbrăcat și l-a lovit cu cuțitul pe D. în spate, în zona rinichilor, negând îns participarea la conflict a inculpatului S. S. despre care a arătat, contrar celor susținute anterior, că nu l-a văzut în ziua respectivă.

Martora S. S. (fiica inculpatului S. D. și concubina martorului S. C.) a arătat în cursul urmăririi penale că, după ce inculpatul S. S. a lovit victima la nivelul capului cu o sapă (deși martora S. R. a indicat obiectul vulnerant ca fiind o furcă), inculpatul S. D. a scos un cuțit din geacă și l-a înjunghiat în spate pe S. D., precizând că a intrat în curtea inculpatului după consumarea agresiunii, pentru a o ajuta pe victimă să se ridice.

Martorul S. B. a declarat că tatăl său, D., a fost lovit o dată cu furca în cap și de mai multe ori peste corp de către S. S., după care inculpatul S. D. a scos un cuțit din buzunarul interior al gecii cu care era îmbrăcat și a lovit victima de trei ori.

Această susținere a fost infirmată, sub aspectul numărului de lovituri aplicate victimei și a localizării acestora, de concluziile raportului medico-legal de necropsie, în conținutul căruia s-a reținut că victima a prezentat o plagă înțepat - tăiată <înjunghiată> toracică, penetrantă și transfixiantă în lobul inferior al pulmonului drept.

Fiind reaudiat în cauză, martorul S. B. a declarat că, în timp ce victima se îmbrâncea cu S. S., cei doi „s-au luat de gât”, timp în care S. i-a dat victimei și cu o furcă în cap. Ulterior, inculpatul S. D. a scos un cuțit și i l-a înfipt victimei în spate, aceasta căzând după ce a fost înjunghiată.

Deși au existat martori care au făcut referire și la persoana minorului S. A., fiul inculpatului S. D., ca fiind potențial autor al infracțiunii de omor, trebuie reținut că acesta, în vârstă de 13 ani, în prezența a doi asistenți sociali din cadrul Primăriei C. audiați nemijlocit și la instanța de apel, a relatat în cursul urmăririi penale că spre seară s-a deplasat singur la locuința vecinului S. D. pentru a o chema pe sora sa R. acasă la el, însă victima i-a cerut să plece de la el din casă, ceea ce a și făcut și că după circa o oră, în timp ce se pregătea să ia masa împreună cu părinții, S. D., înarmat cu o sabie (banchetă), S. B. - cu o lopată și S. C., cu un hârleț, au intrat în curtea lor și au început să îi amenințe cu acte de violență.

Minorul S. A. a arătat că cei trei l-au lovit pe tatăl său în cap și în zona coastelor, după care toți au lovit-o pe mama sa „cu lopețile”, iar B. a tăiat-o la o mână.

În acest context, a mai arătat martorul S. A., tatăl său S. D. a luat din casă un cuțit cu lama metalică și cu mânerul din lemn de culoare roșu, s-a dus către victimă și în timp ce aceasta era cu spatele, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul „în spate, în zona coastelor, în partea stângă”. Martorul a mai adăugat că victima a plecat spre curtea sa pe propriile picioare, fiind urmat de cei doi fii.

Deși inculpatul S. D. a contestat în mod categoric acuzația, susținând că nu el este autorul pretinsei fapte, ci fiul său, care nu ar fi recunoscut comiterea faptei întrucât ar fi fost bătut de polițiști, nimic nu confirmă susținerile acestuia, în condițiile în care nici măcar fiul său nu a relatat în cursul urmăririi penale că ar fi înjunghiat victima, ci dimpotrivă că aceasta ar fi fost lovită cu cuțitul de către inculpat pe care l-a observat nemijlocit la momentul cheie al aplicării loviturii.

Chiar dacă în cursul judecății, martorul S. A. a revenit, fără motive plauzibile, obiective, asupra declarației sale inițiale, asumându-și el comiterea faptei, dincolo de credibilitatea acestei declarații, nu poate înlătura un ansamblu de probe concordante și verosimile, desprinse din depozițiile martorilor care l-au indicat pe inculpatul S. D. ca fiind autorul infracțiunii de omor.

Deși inculpatul S. D. a indicat anumite persoane care ar putea susține apărările sale ce au fost analizate nemijlocit de instanța de apel, din evaluarea declarațiilor acestor persoane a rezultat că în realitate acestea nu au putut susține că au văzut personal, direct, ca minorul S. A. să fi lovit cu cuțitul victima, dar că ar cunoaște acest lucru de la inculpat sau de la S. A..

În urma cercetării efectuate la fața locului și din declarațiilor unora dintre martorii audiați în curtea betonată a locuinței victimei S. D. și pe treptele scării care asigură accesul în imobil, au fost identificate pete de culoare brun-roșcat, constatându-se că o parte dintre geamurile locuinței erau sparte, mai multe cioburi fiind identificate lângă pereții clădirii.

De asemenea, au fost identificate pete de culoare brun-roșcat pe un stâlp metalic și pe scândurile care alcătuiesc poarta care face accesul în curtea comună a fraților S. D. și S. C..

Totodată, între casele celor doi frați, S. D. și S. C., pe pământ, a fost identificat un cuțit cu mânerul din lemn de culoare maro-roșietic, cu lama metalică lungă de 13 cm și lățimea de 2 cm, care prezenta, pe lamă și mâner, pete de culoare brun-roșcat.

L. peretele stâng al locuinței inculpatului S. D. au fost identificate o sapă și un hârleț, pe coada sapei fiind identificați stropi de culoare brun-roșcat.

Prin prisma aprecierii probatorii anterior expusă Curtea constată fără îndoială că vinovăția inculpaților S. D. și S. S. a fost dovedită, că fapta inculpatului S. D. care, în cursul zilei de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00 – 22.00, în timp ce se afla în curtea locuinței sale din satul L. Cetățuii, ., pe fondul consumului de alcool și al unui conflict inițiat în curtea alăturată, proprietatea victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară, cauzându-i o plagă înțepat-tăiată (înjunghiată) toracică, penetrantă și transfixiantă în lobul inferior al pulmonului stâng, care a generat hemoragie externă și internă, împrejurare ce a condus la decesul victimei, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal și fapta inculpatului S. S. care, în cursul zilei de 16.04.2014, în intervalul orar 20.00 – 22.00, în timp ce se afla în curtea locuinței fiului său S. D. din satul L. Cetățuii, ., pe fondul unui conflict între membrii familiei sale și cei ai familiei victimei S. D., i-a aplicat acesteia din urmă, cu un obiect contondent, o lovitură la nivelul capului, cauzându-i o plagă frontală de aproximativ 3 cm, leziune care nu a fost reținută în concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 5207/14.05.2014 întocmit de IML Iași ca având rol în determinismul morții victimei, această agresiune precedând activitatea independentă a inculpatului S. D., întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, din modalitatea concretă de comitere a faptei, din actul efectiv de executare comis de către inculpatul S. D. a rezultat atitudinea subiectivă a acestuia de a produce rezultatul letal, în condițiile în care la aplicarea loviturii a folosit un obiect vulnerant, respectiv un cuțit, care avea aptitudinea de a provoca moartea, într-o zonă vitală a corpului uman, cu o intensitate ridicată dată în vileag prin leziunile provocate, care au condus la decesul victimei.

Din modalitatea în care inculpatul S. S. a acționat asupra victimei și vătămarea efectiv produsă, care nu a depășit caracterul necesar unei corecții fizice, se reține că inculpatul a acționat cu intenția de a-i provoca victimei o vătămare a integrității corporale.

Din materialitatea faptelor a rezultat că, acțiunile celor doi inculpați au fost independente, primul S. S. acționând cu intenția de a vătăma fizic persoana vizată, căreia i-a aplicat o lovitură, cu un obiect contondent, la nivelul capului, cel de al doilea S. D. acționând, ulterior, cu intenția de a ucide victima, căreia i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară.

Pe cale de consecință, situația de fapt reținută de instanța de fond și încadrarea juridică sunt legale și temeinice – criticile inculpaților apelanți nefiind probator întemeiate.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a reapreciat criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpatul S. D. este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea adusă celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă (ferocitatea acțiunii violente cumulată cu atitudinea de indiferență față de victima care începuse să agonizeze) și, nu în ultimul rând, urmarea ireversibilă produsă, suprimarea vieții victimei.

Și fapta inculpatului S. S. are un gradul de pericol social concret ridicat, având în vedere faptul că, chiar dacă inculpatul S. S. nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, ci de a-i provoca victimei o vătămare a integrității corporale și chiar dacă acțiunea sa a fost independentă de cea a inculpatului S. D., totuși acesta i-a aplicat victimei o lovitură, cu un obiect contondent, la nivelul capului, permițând celui de-al doilea să acționeze, ulterior, cu intenția de a ucide victima, căreia i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona toracică posterioară.

Pedepsele aplicate inculpaților S. D. și S. S. au fost temeinic individualizate în raport de aspectele reținute ce au circumstanțiat atât faptele săvârșite, cât și persoana fiecărui inculpat în parte.

În ceea ce privește individualizarea regimului de executare, instanța retine că față de ansamblul activității infracționale comise, gravitatea faptelor si consecințele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate si necesitatea constrângerii si reeducarii inculpaților, numai executarea pedepselor în regim de detenție față de inculpatul S. D., răspunde în mod adecvat funcțiilor si scopului pedepsei.

Astfel, față de inculpatul S. S. și față de aspectele expuse va fi respins ca nefondat apelul formulat, în baza disp. art. 421 punctul 1 lit. b Cod procedură penală.

Față de inculpatul S. S., Curtea urmează a reaprecia asupra modalității de executare, dând eficiență sporită aspectelor de circumstanțiere personală – vârsta înaintată, atitudinea procesuală, lipsa antecedentelor penale, faptul că și-a exprimat acordul pentru a efectua o muncă neremunerată în folosul comunității, cât și aspectelor de circumstanțiere asupra gradului de pericol social al faptei săvârșite și al participației penale (infracțiunea de lovire sau alte violențe) raportat la infracțiunea de omor săvârșită de coinculpatul S. Drago.

De asemenea, având în vedere i cuantumul pedepsei aplicate inculpatul S. S. de instanța de fond + șase luni închisoare – Curtea constată că realizarea scopului legii penale poate fi îndeplinit și fără executarea pedepsei în regim de detenție; inculpatul având vocație pentru suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Prin aceste argumente, apelul formulat de inculpatul S. S. va fi admis, și desființată în parte sentința apelantă (în baza disp, art. 421 punctul 2 lit. a Cod procedură penală)

În rejudecare, în condițiile dispozițiilor art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și se vor stabili măsuri obligatorii de respectat pentru inculpat, în condițiile prevăzute de art. 92 Cod penal.

Va fi atenționat inculpatul asupra dispozițiilor art. 94 al. 3 Cod penal (serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) și lit. b), precum și alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare).

Verificând sentință penală apelată din oficiu și sub celelalte aspecte ce vizează latura penală și civilă, nu s-au constatat alte vicii pentru a fi desființată, urmând a fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul S. D., la plata cheltuielilor judiciare și va deduce durata arestării preventive a inculpatului la zi (art. 424 al. 2 Cod procedură penală).

Cheltuielile efectuate în apelul inculpatului S. S. urmează a fi suportate din fondurile statului, avându-se în vedere dispozițiile art. 275 al. 3 Cod procedură penală.

Cu privire la solicitarea avocatului din oficiu desemnat inculpatului S. S. (domnul avocat C. A.) de acordarea integrală a sumei reprezentând onorariu, Curtea reține:

În cursul judecării cauzei în apel a fost desemnat din oficiu domnul avocat Cenușp A. pentru a acorda asistența juridică inculpatului S. S. (delegația nr. 9242); ulterior inculpatul S. S. și inculpatul S. D. și-au angajat apărător ales (doamna avocat S. S.) – moment la care a încetat de drept delegația avocatului din oficiu.

Faptul că domnul avocat C. A. a asistat inculpatul în continuare la termenele de judecată, invocând că a înțeles că va fi angajat de acesta nu poate fi opus instanței de judecată în motivarea cererii de acordare integrală a onorariului avocatului din oficiu, ori de obligare a instanței de apel să dispună rezilierea contractului de asistență juridică al apărătorului ales al inculpaților.

Prerogativele instanței de judecată sunt în sensul dispozițiilor art. 90 din Codul de procedură penală ce se referă la asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, art. 91 din Codul de procedură penală ce se referă la desemnarea avocatului din oficiu, art. 91 alin. 4 din Codul de procedură penală, ce se referă la încetarea delegației apărătorului din oficiu la prezența apărătorului ales și art. 272 Cod procedură penală privind plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului și raportat la dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În consecință, instanța va acorda plata parțială a onorariului avocatului din oficiu, domnul avocat C. A., în limita asistenței juridice acordate până la angajarea apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. D., fiul lui S. și C., născut la data de 15.04.1970 în mun. Huși, jud. V., C.N.P._, domiciliat în .. C., jud. Iași, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 1294 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Iași.

În baza art. 424 al. 2 Cod procedură penală, deduce durata arestării preventive a inculpatului S. D. de la data de 18.11.2014 la zi.

II. Admite apelul declarat de inculpatul S. S., fiul lui M. și M., născut la data de 06.02.1948 în ., C.N.P._, domiciliat în .. C., jud. Iași, împotriva sentinței penale nr. 1294 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o desființează în parte în latură penală.

Rejudecând:

În baza dispozițiilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului S. S., pe o durată de 2 (doi) ani ce constituie termen de încercare în condițiile prevăzute de art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 al. 1 Cod penal obligă inculpatul S. S. să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de încercare:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului S. S. obligația de a frecventa unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, la alegerea consilierului de probațiune.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul S. S. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 zile lucrătoare la Primăria comunei C., județul Iași sau la Școala Gimnazială C., cu sediul în ..

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenția inculpatului S. S. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, dacă nu sunt contrare prezentei.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul S. D., să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, incluzând și onorariul avocat desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, ce va fi avansat Baroului Iași din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile efectuate în apelul inculpatului S. S. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 08.05.2015.

Președinte, Judecător,

E. S. C.-G. T.

Grefier,

C.-M. Ș.

Red. S.E.

Tehnored. Ș.C.M.

2 ex./08.06.2015

Tribunalul Iași – M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Hotărâre din 08-05-2015, Curtea de Apel IAŞI