Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP). Decizia nr. 54/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 937/89/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIA PENALĂ Nr. 54/2015
Ședința publică de la 20 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier E. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe condamnatul B. C., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP), în stadiul procesual al contestației.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 11 august 2015, în ședința publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 20 august 2015.
CURTEA DE APEL,
Asupra contestației de față;
Tribunalul V., prin Sentința penală nr. 105/ 03.06.2015 a dispus următoarele:
„Ia act că persoana privată de libertate B. C., fiul lui V. și A., născut la data de 15.06.1978, actualmente deținut în P. Iași, nu își însușește cererea privind întreruperea executării pedepsei de 22 ani de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 47/2014 pronunțată de Tribunalul V..
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.”
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin sentința penală nr. 47 pronunțată de Tribunalul V. la data de 11.02.2014 s-au dispus următoarele:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 595 Noul Cod de procedură penală, admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013, la nivelul Penitenciarului V., privind pe condamnatul B. C..
Constată intervenirea legii penale mai favorabile în privința pedepsei complementare de 8 (opt) ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 412 din 21.10.1999 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia nr. 33/27.01.2000 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin decizia nr. 3666 din 28.09.2000 a Curții Supreme de Justiție - Secția Penală.
În baza art. 6 alin. 6 Noul Cod Penal, aplică condamnatului B. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și d) din Noul Cod penal pe o durată de 5(cinci) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
Condamnatul B. C. va executa, în continuare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174-175lit.a,176lit.a)Cod penal, care are corespondent și în Noul Cod penal, respectiv art. 189 al.1 lit. a,h) Noul Cod penal, pedeapsa de 22 (douăzecisidoi) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și d) din Noul Cod penal.
Interzice inculpatului-condamnat B. C. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Deduce din pedeapsa de 22(douăzecisidoi) ani închisoare și 5(cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) și d) din Noul Cod penal, durata deja executată de la data de 11.03.1999 la zi.
Înlătură dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții din sentința penală nr. 412 din data de 21.10.1999 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 33 din data e 27.01.2000 a Curții de Apel Iași și menținută prin decizia nr. 3666 din data de 28.09.2000 a Curții Supreme de Justiție - Secția Penală.
Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 521/1999 din 19.10.2000 emis de către Tribunalul Iași, precum și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.”
La termenul din 03 iunie 2015, persoana privată de libertate B. C., având personal cuvântul a declarat faptul că nu-și însușește cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată în numele său.
Având în vedere declarația persoanei privată de libertate B. C., în sensul că nu el a formulat contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, Tribunalul urmează a lua act de manifestarea sa de voință.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.”
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație o altă persoană, neidentificată, în numele condamnatului B. C., fără a arăta motivele.
Prezent în fața instanței, la termenul de judecată din 11.08.2015, condamnatul B. C. a precizat că nici scrisul de pe contestație, nici semnătura nu-i aparțin și nu a formulat el contestația și nici cererea inițială.
Față de aceste precizări, instanța de control judiciar, în baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. a teza a II-a va respinge ca inadmisibilă contestația formulată în numele condamnatului B. C. împotriva Sentinței penale nr. 105/ 03.06.2015 a Tribunalului V., de o persoană fără calitate.
În baza art. 275 alin 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă contestația formulată împotriva Sentinței penale nr. 105/ 03.06.2015 a Tribunalului V. de o persoana fără calitate.
In baza art. 275 alin 3 Cod procedura penala ,cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu, in cuantum de 130 lei ce se avansează către Baroul lași din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica, azi, 20.08. 2015.
Președinte,
M. C.
Grefier,
E. A.
Red. M.C. 24.08.2015
Tehnored. M.G.
5ex/26.08.2015
Tribunalul V.: judecător A. C.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 89/2015.... | Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 622/2015.... → |
---|