Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Sentința nr. 138/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 2113/245/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE PENALĂ Nr. 542/2015

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte I. E. C.

Judecător V. M.

Grefier L. R.-C.

Pe rol judecarea apelul declarat de inculpatul apelant G. M. împotriva sentinței penale nr. 1383 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar_, având ca obiect refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP).

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când în baza dispozițiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală instanța a stabilit termenul de pronunțare azi, când,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 1383 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași, s-au dispus următoarele:

” În baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul G. M., de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. și de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 din Codul penal, în infracțiunile de refuz sau sustragere a conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 337 Cod penal și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 din Codul penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul G. M. (fiul lui V. și S., născut la data de 15.08.1961 în ., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași, cetățean român, șofer, fără loc de muncă, căsătorit, doi copii, stagiu militar efectuat, fără antecedente penale), la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului G. M., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. M. (cu datele de stare civilă anterior menționate), la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, constată că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, contopește pedepsele de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare și de 8 (opt) luni închisoare, stabilite prin prezenta sentință, inculpatul G. M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 81 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, aplicată inculpatului G. M. prin prezenta sentința penala, pe o durata de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, care, conform dispozițiilor art. 82 alin. (1) Cod penal din 1969, constituie termen de încercare pentru inculpat.

Învederează inculpatului G. M. dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă executarea pedepsei accesorii.

În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G. M. durata reținerii de 24 de ore, de la data de 05.09.2013 la data de 06.09.2013.

Constată că inculpatul a fost asistat pe parcursul judecății de apărător ales.

În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 100 lei, va fi avansat către Baroul Iași din fondurile Ministerului Justiției (delegație nr._/17.02.2015).

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală cheltuielile privind avocații din oficiu rămân în sarcina statului.

În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul G. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 850 lei, din care suma de 460,80 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.04.2015.”

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept.

” Prin rechizitoriul din data de 19.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis în dosarul nr._/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G. M. (fiul lui V. și S., născut la data de 15.08.1961 în ., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași, cetățean român, șofer, fără loc de muncă, căsătorit, doi copii, stagiu militar efectuat, fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 din Codul penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2015, sub nr. de dosar_ .

În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 13.08.2013, în jurul orei 18.20, inculpatul G. M. a condus pe drumuri publice din municipiul Iași (. bld. Poitiers, . Opel Zafira, cu nr. de inmatriculare_, context in care a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, și, fiind condus la Spitalul Clinic „Sf. S.” Iași în vederea prelevării probelor biologice de sânge, la solicitarea organelor de politie, respectiv a cadrelor medicale din cadrul Spitalului „Sf. S." Iași, a refuzat recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar la data de 05.09.2013, in jurul orei 11.15, a condus pe drumuri publice, respectiv pe DJ 248 din mun. Iași, dinspre loc. Iași spre loc. Horpaz, autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, având suspendat exercițiul dreptului de a conduce autoturisme.

Situația de fapt se susține cu următoarele mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: proces -verbal de depistare din data de 13.08.2013, f. 24-25; buletin de examinare clinica si cerere de analiza cu sigiliul seria_ din 13.08.2013, f. 26, 27; proces -verbal întocmit la 13.08.2013 care atestă ca inculpatului G. M. i s-a adus la cunoștința împrejurarea ca exercițiul dreptului de a conduce auto i-a fost suspendat începând cu 13.08.2013, f. 28; raport de reținere al permisului de conducere al inculpatului, care atesta împrejurarea nepredarii permisului de conducere de către inculpat, f. 30; suport optic- CD - si planșa fotografica cuprinzând imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din incinta sălii de fitness „ Jade Gym”, f. 33-37; adresa nr. 3973/06.09.2013, IPJ Iași - Serviciul Cabinet, care atesta ca producerea evenimentului rutier a fost sesizata la nr. 112 la orele 18,21 din 13.08.2013, f. 39; declarație martor Dascalescu L. A., f. 43; CD si planșa fotografica cuprinzând imaginile înregistrate de telefonul mobil aparținând martorului Dascalescu L. A., care surprind momentul opririi si coborârii de la volan a inculpatului, respectiv refuzul acestuia de a fi testat alcooltest ,f. 52-57,58; declarație martor Z. A. Ș., f. 59-62; proces- verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 05.09.2013, f. 63-64; test alcooltest Drager, nr._/05.09.2013, ora 12.06, f. 66; CD si planșa fotografica cuprinzând imaginile surprinse în momentul depistării in trafic a inculpatului la data de 05.09.2013, f. 67-72; declarații martori C. C. B. si D. D. P., f. 77-79; declarații inculpat G. M., f.4, 81-82, 84,85,87, 93, 100.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 05.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 19.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis în dosarul nr._/P/2013, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

La termenul de judecată din data de 02.04.2015, inculpatul a arătat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa în rechizitoriu și că solicită ca judecata să se desfășoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, potrivit procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 Cod de procedură penală.

Față de poziția procesuală exprimată de inculpat, instanța de judecată a încuviințat cererea inculpatului ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere.

La același termen de judecată instanța a pus în discuție aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014, precum și schimbarea încadrării juridice a faptei, în baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală.

Inculpatul, prin apărător, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunile de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. și de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 din Codul penal, în infracțiunile de refuz sau sustragere a conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 337 Cod penal și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 din Codul penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

La dosar a fost atașată copia de pe cazierul judiciar al inculpatului.

Inculpatul a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere: caracterizări, angajament de încheiere a unui contract de muncă.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale prin raportare la declarația dată de inculpat în ședință publică, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 13.08.2013, în jurul orei 18.20, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier Iasi au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe .. Iași s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul culpabil de producerea accidentului, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a plecat de la locul faptei și a oprit autoturismul pe .. Iași.

Instanța reține că organele de poliție s-au deplasat pe . afla martorul D. L. A., care a declarat că, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua N. din mun. Iași, la intersecția cu bld. Poitiers, autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în partea din spate de autoturismul cu nr._, iar șoferul acestuia nu a oprit, continuându-și deplasarea cu autoturismul până pe .> Agenții de politie au identificat pe . Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, proprietate a inculpatului G. M., parcat în afara părții carosabile, în dreptul blocului nr. 622, scara A, iar autoturismul prezenta avarii in partea din față.

Inculpatul G. M., conducătorul autoturismului marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, implicat în accidentul rutier, a fost identificat de căte agenții de poliție în incinta unui club de fitness, în vestiarul destinat persoanelor de sex feminin, unde se refugiase pentru a se sustrage cercetărilor.

S-a stabilit faptul că inculpatul G. M. este posesor al permisului de conducere categoriile B/15.02.1993 și D1/14.03.2002, iar la data comiterii faptei, respectiv la data de 13.08.2013, avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

Organele de poliție au solicitat inculpatului să prezinte documentele, ocazie cu care acesta a susținut că nu are niciun document asupra sa.

Inculpatul G. M. a fost întrebat dacă este de acord să fie testat cu aparatul etilotest Drager, acesta refuzând categoric, fapt ce rezultă din declarația martorului Dascalescu L. A.. Inculpatul fost condus apoi la Spitalul „Sf. S." Iași, unde, la solicitarea organelor de politie, în prezența personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt ce rezultă din buletinul de examinare clinica si cerere de analiza cu sigiliul seria_ din 13.08.2013, f. 26, 27 d.u.p., în care se precizează că inculpatul a fost agitat și recalcitrant.

Potrivit procesului-verbal din data de 13.08.2013 încheiat de organele de poliție, în cadrul unității spitalicești, inculpatul a încercat din nou să se sustragă cercetărilor, în timpul întocmirii fișei de spitalizare, acesta a părăsit în fuga holul spitalului, fiind ajuns și imobilizat de către lucratorii de politie și readus în fața personalului medical.

Instanța arată că în prezența martorilor asistenți Dascalescu L. A. și Z. A. Ș., lucrătorii de politie i-au adus la cunoștința inculpatului că dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice este suspendat din data de 13.08.2013 și că fapta de a conduce autoturisme pe drumurile publice având dreptul de conducere suspendat constituie infracțiune.

Inculpatul G. M. a refuzat să semneze procesul - verbal de depistare (f. 24-25 d.u.p.) și procesul - verbal prin care „i s-a adus la cunoștința ca exercitarea dreptului de a conduce este suspendata incepand cu data de 13.08.2013, fiind informat si ca fapta de a conduce un autovehicul pe perioada suspendării exercitării dreptului de a conduce constituie infracțiune" (f. 28 d.u.p.). Inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații.

La data de 05.09.2013, la ora 11.15, lucrătorii de politie din cadrul Politiei mun. Iasi-Biroul Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciului privind supravegherea și controlul traficului pe DJ 248 din mun. Iași și având spre executare mandatul de aducere nr._/04.09.2013, emis de Biroul Rutier Iasi, au oprit pentru control autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, care circula dinspre Iasi către Horpaz.

În prezența martorilor C. C. B. și D. D. P. (declarații f. 77-79 d.u.p.), care au fost de față la momentul opririi autoturismului, la volanul acestuia a fost identificat și legitimat inculpatul G. M., care a prezentat documentele autoturismului și permisul de conducere. Inculpatul, care se afla singur in interiorul autoturismului, a declarat lucrătorilor de poliție că nu știa că nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice. Depistarea în trafic a fost filmată cu aparatura instalată pe autospeciala aparținând autoturismului din dotarea Poliției, CD-ul aferent fiind atașat procesului -verbal de constatare din data de 05.09.2013 (f. 63-64, 67-72 d.u.p.).

În urma verificărilor efectuate în evidența informatica a I.P.J. Iași, s-a stabilit ca inculpatul G. M. avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, din data de 13.08.2013.

Inculpatul a fost de acord să fie testat alcooltest, în urma testului rezultând că nu se află sub influența băuturilor alcoolice.

Ulterior comiterii faptei, organele de cercetare penala i-au adus la cunoștința inculpatului ca este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 86. alin. (2) din OUG 195/2002, rep., iar dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice îi este suspendat și nu are dreptul de conduce autoturisme pe drumurile publice.

Martorii C. C. B. si D. D. P. au declarat faptul erau prezenți la momentul în care organele de politie au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpatul G. M..

Audiat după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul G. M. a declarat că recunoaște și regretă comiterea ambelor infracțiuni pentru care este cercetat, precizând că la data de 13.08.2013, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Iasi i-au adus la cunoștința că nu mai avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice (declarație f. 93 d.u.p.), declarație de recunoaștere menținută și în fața instanței de judecată.

Săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat rezultă, mai presus de orice dubiu rezonabil, din coroborarea integrală a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, constând în: proces -verbal de depistare din data de 13.08.2013, f. 24-25; buletin de examinare clinica si cerere de analiza cu sigiliul seria_ din 13.08.2013, f. 26, 27; proces -verbal întocmit la 13.08.2013 care atestă ca inculpatului G. M. i s-a adus la cunoștința împrejurarea ca exercițiul dreptului de a conduce auto i-a fost suspendat începând cu 13.08.2013, f. 28; raport de reținere al permisului de conducere al inculpatului, care atesta împrejurarea nepredarii permisului de conducere de către inculpat, f. 30; suport optic- CD - si planșa fotografica cuprinzând imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din incinta sălii de fitness „ Jade Gym”, f. 33-37; adresa nr. 3973/06.09.2013, IPJ Iași - Serviciul Cabinet, care atesta ca producerea evenimentului rutier a fost sesizata la nr. 112 la orele 18,21 din 13.08.2013, f. 39; declarație martor Dascalescu L. A., f. 43; CD si planșa fotografica cuprinzând imaginile inregistrate de telefonul mobil aparținând martorului Dascalescu L. A., care surprind momentul opririi si coborârii de la volan a inculpatului, respectiv refuzul acestuia de a fi testat alcooltest ,f. 52-57,58; declarație martor Z. A. Ș., f. 59-62; proces- verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 05.09.2013, f. 63-64; test alcooltest Drager, nr._/05.09.2013, ora 12.06, f. 66; CD si planșa fotografica cuprinzând imaginile surprinse în momentul depistării in trafic a inculpatului la data de 05.09.2013, f. 67-72; declarații martori C. C. B. si D. D. P., f. 77-79; declarații inculpat G. M., f.4, 81-82, 84,85,87, 93, 100.

În drept, fapta inculpatului G. M. constând în aceea că, la data de 13.08.2013, in jurul orei 18.20, a condus pe drumuri publice din municipiul lași, județul lași ( . bld. Poitiers, . Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, context în care a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, și, fiind condus la Spitalul Clinic „Sf. S.” Iași în vederea prelevării probelor biologice de sânge, la solicitarea organelor de poliție, respectiv a cadrelor medicale din cadrul Spitalului „Sf. S." Iași, a refuzat recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzute de art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice.

Analizând latura obiectivă, a infracțiunii instanța reține că elementul material constă în acțiunea inculpatului care, în calitate de conducător al autovehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condițiile descrise anterior.

Urmarea imediată constă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din însăși săvârșirea faptei – ex re.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, deoarece inculpatul a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

În drept, fapta inculpatului G. M., care, în data de 05.09.2013, in jurul orei 11.15, a condus pe drumuri publice, respectiv pe DJ 248 din mun. Iasi, dinspre loc. lași spre loc. Horpaz, autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, deși știa faptul că îi fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, acesta constă în acțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către inculpat, deși îi fusese suspendat dreptul a de conduce, iar urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și rezultatul socialmente periculos rezultă din însăși săvârșirea faptei, ex re.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție indirectă. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, deși avea suspendat dreptul de a conduce, inculpatul a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Instanța constată că ambele infracțiuni au fost săvârșite de către inculpat prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiuni, în condițiile concursului real de infracțiuni.

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere prevederile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele pedepsei aplicate infracțiunii urmând a fi reduse cu o treime.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În primul rând, instanța constată că faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice și de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, atât în baza prevederilor art. 337 și art. 335 alin. 2 din actualul Cod penal, cât și în baza art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice și art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice, vechea reglementare.

Deși legea nouă prevede limite de pedeapsă reduse pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acest aspect nu este decisiv în determinarea legii mai favorabile.

Analizând comparativ dispozițiile din Cod penal din 1969 și din Codul penal în vigoare, privind individualizarea pedepsei în cazul săvârșirii unor infracțiuni concurente, instanța constată că legea penală mai favorabilă pentru situația juridică a inculpatului este Cod penal din 1969, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 34 Cod penal din 1969 aplicarea unui spor pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni este facultativă, în timp ce potrivit dispozițiilor art. 39 Cod penal în vigoare, aplicarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni este obligatorie.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța va respinge cererea de schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. și de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 alin. 1 din Codul penal, în infracțiunile de refuz sau sustragere a conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 337 Cod penal și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 din Codul penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 72 din Codul penal din 1969, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cu privire la prima infracțiune, instanța constată că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, la o oră când circulația era intensă, a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a părăsit locul accidentului și a încercat să se sustragă de la cercetări, împrejurări ce cresc gradul de pericol social concret al faptei.

Față de considerentele expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, va condamna pe inculpatul G. M. la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale (întrucât, în aprecierea instanței, săvârșirea infracțiunii îl face nedemn pe inculpat să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, instanța arată că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice la scurt timp după ce i-a fost suspendat dreptul de a conduce și că la momentul depistării în trafic a declarat inițial că nu știa că are suspendat dreptul de a conduce, fapt ce atestă că inculpatul G. M. a încercat inițial să evite răspunderea penală și să inducă în eroare organele de cercetare penală, ulterior recunoscând săvârșirea faptei.

Față de considerentele expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (republicata (actualizata) privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul G. M. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, instanța va constata că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, va contopi pedepsele de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare și de 8 (opt) luni închisoare, stabilite prin prezenta sentință, inculpatul G. M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, va interzice inculpatului G. M., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

Instanța arată că solicitarea inculpatului de a se aplica dispozițiile Noului Cod penal, raportat la posibilitatea de a se dispune amânarea aplicării pedepsei, este neîntemeiată, instituția amânării aplicării pedepsei nefiind suficientă pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, având în vedere situația inculpatului, care a săvârșit două infracțiuni într-o perioadă scurtă de timp, ambele referitoare la regimul de circulație publică, iar inculpatul a avut pe parcursul urmăririi penale o poziție oscilantă cu privire la vinovăția sa.

În privința modalității de executare a pedepsei de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, stabilită în prezenta cauză, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal din 1969.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța arată că acesta prezintă posibilități de îndreptare, fapt ce rezultă din caracterizările depuse la dosarul instanței, astfel că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă; în opinia instanței, simplul fapt al condamnării reprezintă pentru inculpat un avertisment clar, în așa fel încât să nu mai reitereze comportamentul infracțional.

Apreciind că scopul pedepsei și, implicit, reeducarea se pot realiza chiar fără executarea pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 81 alin. 1 Cod penal din 1969, instanța va dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală.

Va fixa termenul de încercare prevăzut de dispozițiile art. 82 alin. (1) Cod penal din 1969, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni și va învedera inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă executarea pedepsei accesorii.

În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală, instanța va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G. M. durata reținerii de 24 de ore, de la data de 05.09.2013 la data de 06.09.2013 (ordonanța de reținere f. 91 d.u.p.).

Va constata că inculpatul a fost asistat pe parcursul judecății de apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală cheltuielile privind avocații din oficiu rămân în sarcina statului.

În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga pe inculpatul G. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 850 lei, din care suma de 460,80 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale.”

În termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost apelată de către inculpatul G. M., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul modului de individualizare a pedepsei aplicate, în principal sub următoarele aspecte:

- în mod greșit prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, coroborat cu prevederile codului penal din1968;

- pedepsele aplicate inculpatului sunt greșit cuantificate.

Motivele de apel au fost expuse pe larg în scris și oral cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate întocmai în încheierea de la termenul respectiv.

Curtea examinând sentința penală apelată, în temeiul dispozițiilor art.417 Cod procedură penală raportat la temeiurile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege.

Starea de fapt reținută prin sentința penală apelată este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță procedând la o analiză completă a probelor administrate și o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecății, inclusiv din perspectiva legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, aspecte ce nu au fost criticate de către apelant, situația de fapt fiind însușită în mod expres de către acesta, prin accesarea procedurii simplificate reglementată de dispozițiile art. 396 alin. 10 cod proc. pen.

Astfel, așa cum a reținut și instanța fondului, infracțiunile la regimul rutier, prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002, respectiv în art. 337 și art. 335 alin. 2 cod penal, sunt infracțiuni de pericol, care ocrotesc desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier și pietonal, prin impunerea unor obligații suplimentare, cu precădere conducătorilor auto. Așa fiind, urmând cursurile unei școli de șoferi, inculpatul și-a însușit cunoștințele teoretice și practice necesare desfășurării activității de conducere a unui autoturism pe drumurile publice ocazie cu care a aflat despre potențialul crescut de producere a unui accident de circulație prin nerespectarea legislației rutiere, precum și obligațiile ce îi revin în situația în care este implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. De altfel, edictarea regulilor de circulație, și pe care inculpatul și le-a însușit, ca și orice conducător auto cu ocazia obținerii permisului auto, a fost impusă tocmai de necesitatea de a atrage atenția asupra consecințelor nerespectării lor, astfel încât nu s-ar putea reține că, odată încălcate de cel care le cunoștea, acesta nu a avut reprezentarea posibilelor consecințe ce ar putea surveni dintr-o atare conduită.

În concret, instanța reține că inculpatul a nesocotit normele de conduită și obligațiile care guvernează conducerea pe drumurile publice și care îi revin în calitatea sa de conducător auto, prin faptul că a condus pe drumurile publice cu municipiul Iași autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, context in care a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, și, fiind condus la Spitalul Clinic „Sf. S.” Iași în vederea prelevării probelor biologice de sânge, la solicitarea organelor de politie, respectiv a cadrelor medicale din cadrul Spitalului „Sf. S." Iași, a refuzat recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar la data de 05.09.2013, in jurul orei 11.15, a condus pe drumuri publice, respectiv pe DJ 248 din mun. Iași, dinspre loc. Iași spre loc. Horpaz, autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare_, având suspendat exercițiul dreptului de a conduce autoturisme, astfel că faptele acestuia prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Cu privire la legea penală identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului, având în vedere că modalitatea de executare a pedepsei pentru care a optat prima instanță nu mai este prevăzută de noile dispoziții penale, iar, pe de altă parte, că această modalitate de executare a pedepsei impune inculpatului doar obligația de a nu mai comite alte infracțiuni în cursul termenului de încercare fără alte obligații, în mod corect prima instanță a apreciat că dispozițiile mai favorabile situației concrete a inculpatului sunt cele reglementate de prevederile codului penal din 1968 și, implicit, de dispozițiile O.U.G. nr. 192/_, ca lege specială de încriminare.

Analiza în concret a legii penale favorabilă inculpatului, conform art. 5 Cod penal, dar prin raportare și la decizia Curții Constituționale, impune examinarea succesivă a următoarelor aspecte:

1.condițiile de incriminare existente în legile succesive; se va constata că ambele legi penale reglementează și sancționează faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată;

2.condițiile de tragere la răspundere penală; se va constata că sub imperiul noilor dispoziții penale, încetarea procesului penal este posibilă, cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, ca urmare a împăcării părților. Din perspectiva acestui criteriu dispozițiile noului cod penal sunt evident mai favorabile inculpatului.

3.pedepsele prevăzute de legea penală.

Acest din urmă criteriu de determinare a legii penale mai favorabile, incident doar în situațiile în care, în ambele legi penale succesive, sunt întrunite condițiile de existență ale unor infracțiuni și condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, se impune a se menționa că analiza acestora implică o evaluare în concret a tuturor circumstanțelor legate de faptă și de inculpat, în strânsă legătură cu operațiunea de individualizare judiciară pe care instanța este chemată să o realizeze, întrucât numai în această manieră se poate aprecia care este legea mai favorabilă pentru inculpat, căreia i se impune a i se da eficiență.

Altfel spus, chiar dacă în abstract, o anumită reglementare, prin limitele de pedeapsă prevăzute poate părea mai favorabilă inculpatului este posibil ca aceasta să nu fie în concret legea penală care acestuia îi este mai favorabilă, în condițiile în care, în temeiul unei alte reglementări, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai ușoare.

Prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a fost abrogat art. 87 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002.

Cât privește regimul sancționator, Noul Cod penal este mai favorabil, doar din perspectiva faptului că prevede alternativ pedeapsa amenzii ca posibilitate de sancționare a infracțiunii, însă astfel cum a reținut și prima instanță și cum s-a expus anterior, acest criteriu nu este decisiv în determinarea legii mai favorabile.

În acest context, instanța de apel reține că în ceea ce privește tratamentul juridic al concursului de infracțiuni, este fără echivoc că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispozițiile art. 34 lit. b) Codul penal din 1969 în condițiile în care acest text de lege reglementează sistemul cumulului juridic cu spor facultativ de 5 (cinci) ani închisoare, iar prevederile art. 39 al. 2 din Noul Cod penal stabilesc că la pedeapsa cea mai grea se va adăuga un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În consecință, comparând pedepsele ce i-ar putea fi aplicate inculpatului prin prisma dispozițiilor Codului penal din 1968 – respectiv O.U.G. nr. 195/2002, respectiv a actualului Cod penal, raportat criteriilor de individualizare impuse de fiecare din cele două reglementări penale astfel cum au fost evidențiate anterior, rezultă că, în speță, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Cod penal din 1968, critica formulată în acest sens fiind nefondată.

Pericolul social ca trăsătură a faptei există în mod obiectiv, ca și fapta pe care o caracterizează; aceasta preexistă incriminării faptei. Legiuitorul mai întâi constată existența faptei și a pericolului său social și apoi trece în sfera ilicitului penal. Legea nu creează pericolul social, ci îl recunoaște. Incriminarea faptei nu este decât recunoașterea de către lege a pericolului social, consacrarea pe cale juridică penală că o anumită faptă prezintă un grad de pericol social ridicat, pentru combaterea căreia este necesară instituirea și aplicarea unei sancțiuni penale. O astfel de faptă ce prezintă un grad de pericol social ridicat, atât în abstract prin incriminarea sa ca infracțiune, cât și în concret, raportat la fapta dedusă judecății în prezenta cauză și care constituie infracțiune sub toate condițiile ei de existență, o reprezintă și vătămarea corporală prin ignorarea normelor privind circulația pe drumurile publice, și care, în concret, nu poate fi apreciată ca prezentând gradul de pericol social diminuat al unei contravenții.

Datele de circumstanțiere personală la care s-a făcut trimitere inculpatul în motivele de apel sunt elemente favorabile, însă nu suficiente pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia faptele comise au adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală care să reclame fie înlocuirea răspunderii penale în condițiile prevăzute de codul penal din 1968, fie în condițiile art. 80 cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei (similare cu cele prev. de art. 18 ind. 1 codul penal din 1968).

Circumstanțele pozitive enunțate nu trebuie considerate, prin excelență, motive de clemență, de înlăturare a răspunderii penale, ci eventual, coroborate cu alte date alte cauzei pot constitui motive de diminuare a răspunderii penale de luat în considerare în procesul individualizării pedepsei. De altfel, instanța de fond a apreciat în acest sens, orientând pedeapsa aplicată inculpatului G. M. la minimul special prevăzut de norma de încriminare (similare în cele două reglementări succesive).

Atâta timp cât inculpatul nu s-a supus dispozițiilor legale, care constituie reguli de conduită obligatorie și avertizează asupra pericolului la care se expun cei care nu le respectă, indiferent de elementele care caracterizează persoana inculpatului, faptele nu pot fi caracterizate ca fiind lipsite în mod vădit de importanță.

În cazul în care se constată că fapta săvârșită aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea implicit atrage aplicarea unei sancțiuni penale.

Așa fiind, prin raportare la prevederile privind individualizarea pedepsei reglementate de prevederile codului penal din 1968, instanța de apel, apreciază că în mod corect au fost individualizate pedepsele aplicate și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social al fiecărei fapte, modalitatea de săvârșire a acestora, dar și circumstanțele personale ale inculpatului apelant care nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală, a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, prezentându-se în fața autorităților și recunoscând comiterea faptelor reținute în sarcina sa, cuantumul fiind astfel stabilit încât să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Potrivit art.72 Cod penal la stabilirea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 Cod penal, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are – pe lângă scopul său represiv – și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Au fost, de asemenea avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală fiind cunoscut cu antecedente penale.

Raportat conduitei sincere de recunoaștere și regret manifestate de inculpat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, conduita bună a acestuia înainte și după comiterii faptei, instanța de fond în mod optim a apreciat că pot fi apreciate ca împrejurări ușurător în planul cuantificării pedepsei, pe care a orientat la minimului special prevăzut de lege pentru fapta comisă, astfel cum au fost reduse acestea cu o treime ca urmare a aplicării disp. art. 396 alin.10 Cod procedură penală.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 8 luni și, respectiv, de 1 an și 6 luni închisoare este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal, iar raportat considerentelor expuse, este și concluzia însușită de către instanța controlului judiciar.

În consecință, Curtea apreciază că în cauză s-a aplicat un eficient tratament sancționator, atât sub natura și cuantumul pedepsei aplicate, cât și in privința modalității de executare, astfel că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei, întrucât nu se justifică lărgirea sferei efectului atenuant recunoscut de disp. art. 396 alin.10 Cod procedură penală, ori al împrejurărilor reținute ca pozitive în planul individualizării pedepsei, și respectiv reducerea cuantumului acesteia, o atare soluție împiedicând realizarea scopului pedepsei înscris în art. 52 cod penal cât și conștientizarea inculpatului asupra consecințelor faptelor săvârșite.

În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct.1 lit. „b” Cod procedură penală să respingă, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul G. M. împotriva sentinței penale nr. 1383 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași și, să mențină, ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant G. M. împotriva sentinței penale nr. 1383 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Obligă pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.

Președinte, Judecător,

I. E. C. V. M.

Grefier,

L. R.-C.

Red și tehnored jud CIE

4 exemplare_

Jud fond C. M. D.

← Falsul intelectual (art.321 NCP). Sentința nr. 97/2015. Curtea...		Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 485/2015. Curtea de... →

Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Sentința nr. 138/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Sentința nr. 138/2015. Curtea de Apel IAŞI