Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 150/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 150/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._
DOSAR NR._
- furt calificat (art. 229 Cod penal) -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 150
Ședința publică din data de 23.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – A. C.-C.
Grefier - A. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de inculpatul B. J. împotriva Sentinței penale nr. 1392/18.11.2015 pronunțate de către Judecătoria V. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, la ședința de judecată participând procuror D. E. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, când, în temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, 23.02.2016.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului formulat în cauză, constată:
Prin Sentința penală nr. 1392/18.11.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V. a dispus următoarele:
„În baza art. 396 al. 1, 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul B. J., fiul lui O. și M., născut la data de 30.01.1995 în ., cetățean român, studii-primare, necăsătorit, fără antecedente penale, agricultor, CNP-_, cu domiciliul în ., la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. (faptă săvârșită la data de 17.05.2015, persoană vătămată I. P.).
În baza art. 396 al. 1, 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul B. J., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1- art. 229 al. 1 lit. b al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. (faptă săvârșită la data de 28.05.2015, persoană vătămată I. A.).
În temeiul art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod din Noul penal, contopește cele două pedepse stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare.
În temeiul art. 91 Cod procedură penală dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Fixează termen de supraveghere 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform art. 93 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune V., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal obligă inculpatul să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
Potrivit art. 93 alin. 3 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei din localitatea unde locuiește, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Conform art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probațiune V. va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b și alin. 3 Cod penal.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 19, art. 25 și art. 397 al. 1 Cod pr.pen. admite acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, I. P., domiciliată în ., jud. V., și obligă pe inculpatul B. J. la plata către aceasta a sumei de 600 lei - cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, ia act că persoana vătămată I. A., domiciliată în ., jud. V., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală va dispune avansarea către Baroul de Avocați V. a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății-av. D. I., conf delegației nr. 1174/25.09.2015, din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul B. J. la plata către stat a sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.”
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria V. a reținut următoarele:
În fapt: În seara de 17.05.2015, în jurul orei 22:00, în timp ce se întorcea acasă de la un magazin unde consumase băuturi alcoolice împreună cu mai mulți tineri, ajungând în dreptul locuinței persoanei vătămate I. P., inculpatul B. J. a hotărât să sustragă bunuri de la aceasta. Astfel, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței acesteia pe poarta de acces, iar apoi în bucătăria de vară pe ușa de acces neasigurată, de unde a sustras din geanta persoanei vătămate suma de 600 lei, cu care și-a cumpărat ulterior țigări și băuturi alcoolice.
În seara zilei de 28.05.2015, tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul B. J. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate I. A. pe poarta de acces și, din curtea acesteia, a sustras o bicicletă, care a fost ulterior restituită acesteia.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în dosar, inculpatul B. J. a recunoscut săvârșirea faptelor, pe parcursul urmăririi penale restituind bicicleta sustrasă de la persoana vătămată I. A..
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:
- procese-verbale de sesizare din oficiu;
- declarațiile persoanelor vătămate;
- declarații suspect/inculpat și fișa de cazier judiciar a acestuia;
- procese-verbale de cercetare la fața locului;
- declarațiile martorilor V. A.-I. și I. F.;
- proces-verbal de evaluare.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În virtutea acestor dispoziții, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.
Potrivit art.69 Cod procedură penală, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, instanța constatând că susținerile acestuia sunt confirmate de probele administrate.
În drept:
Sub aspectul laturii obiective, faptele inculpatului major B. J. care, în nopțile de 17.05.2015 și, respectiv 28.05.2015, a pătruns fără drept în curtea locuințelor persoanelor vătămate I. P. și I. A., de unde a sustras mai multe bunuri, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 228 al.1-art.229 al.1 lit.b, al.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.38 al.1 C.pen.
Sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor reținute, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit faptele cu vinovăție, în forma intenției directe, acesta sustrăgând bunurile persoanelor vătămate cu scopul de a și le însuși.
Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, niciuna din probele administrate nefiind de natură a naște dubii sub acest aspect.
În cazul în care se constată că fapta săvârșită aduce atinge valorilor sociale ocrotite de legea penală și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea implicit atrage aplicarea unei sancțiuni penale.
Având în vedere că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare din acestea, în limitele prevăzute de textul incriminator.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, instanța a ținut seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de dispozițiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute se reduc cu o treime, de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite și urmările produse.
Pentru ca o pedeapsă să-și poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul naturii ( privativă sau neprivativă de libertate ) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Ea trebuie să fie aleasă și dozată astfel încât prin funcțiile ei să realizeze un efect preventiv maxim.
Față de aspectele reținute și având în vedere și dispozițiile art. 396 alin.10 Cod procedură penală, instanța a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare și respectiv, 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, în forma prevăzută și sancționată de art.228 alin.1-art.229 al.1 lit. b, al. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. (persoane vătămate fiind I. P., respectiv I. A.) sunt suficiente, proporționale și de natură să asigure reeducarea inculpatului și prevenția specială, acesta demonstrând pe parcursul procesului că este conștient de consecințele faptelor sale și de urmările care se pot produce.
Constatând că infracțiunile săvârșite și pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost săvârșite anterior pronunțării unei soluții pentru vreuna dintre ele, sunt incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni. În consecință, în temeiul art. 38 alin. 1 din Noul Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod din Noul penal, instanța a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare), rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 2 luni închisoare.
Codul penal prevede că inculpatului i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor care i-au fost interzise de instanță ca pedeapsă complementară (art. 65 alin. 1). Instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse complementare inculpatului, motiv pentru care nu s-a stabilit nici o pedeapsă accesorie.
La individualizarea judiciară a modalității de executare, în cauza de față instanța a apreciat că nu se impune aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoare cu executare în regim de detenție ca urmare a infracțiunilor reținute în sarcina sa pentru următoarele considerente.
Orice sancțiune aplicată se adresează unei persoane concrete care a comis o anumită infracțiune, astfel încât funcțiile sale nu vor putea acționa eficient în direcția prevenirii decât dacă, prin genul și întinderea sa, va fi perfect adaptată cazului individual concret.
Pentru aceasta este necesar a se lua în considerare fapta comisă ca entitate particularizată prin unele trăsături specifice, având un rezultat determinat calitativ și cantitativ și săvârșită în contextul unor anumite situații, stări sau împrejurări. Toate acestea imprimă infracțiunii săvârșite o gravitate proprie de care trebuie să se țină seama la aplicarea sancțiunii corespunzătoare concrete. A aplica o sancțiune necorespunzătoare acestei gravități ar însemna a-l supune pe infractor unui spor de privațiuni și restricții, unei suferințe care – ca urmare a intensității lor, nu sunt necesare pentru corectarea conduitei sale.
Astfel, instanța a apreciat că, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, care este tânăr, în vârstă de 20 ani, nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, a fost sincer și cooperant pe parcursul urmăririi penale și al judecății, precum și față de gravitatea concretă a faptelor rezultată din urmările puțin grave produse, din cuantumul redus al prejudiciului cauzat, care de altfel a și fost parțial recuperat, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, motiv pentru care, în baza art.91 Cod penal, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere potrivit art. 92 Cod penal.
A încredințat supravegherea Serviciului de Probațiune V..
În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune V., la datele fixate de acesta;
b) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
c) să comunice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În conformitate cu dispozițiile art.93 al.2 lit.d C.pen. a obligat inculpatul B. J. să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
Potrivit art. 93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, sub controlul și coordonarea Serviciului de Probațiune V. potrivit art. 94 alin.3 Cod penal, la Primăria aferentă localității în care locuiește, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu va putea presta această muncă.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin.1 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care, în cursul termenului de supraveghere stabilit, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, inculpatul săvârșește o infracțiune sau nu îndeplinește, cu rea credință, masurile de supraveghere stabilite sau nu achită, cu rea credință, obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Conform art.94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probațiune V. va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. 3 Cod penal.
A constatat că persoana vătămată I. A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, I. P. și a obligat inculpatul B. J. la plata către aceasta a sumei de 600 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Văzând dispozițiile art. 272, art.274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpatul B. J. la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.
Împotriva Sentinței penale nr. 1392/18.11.2015 pronunțate în dosarul nr._ de către Judecătoria V. a formulat apel, în termenul legal, inculpatul B. J., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că pedepsele aplicate prin sentința penală atacată sunt greșit individualizate raportat la persoana inculpatului, la vârsta acestuia, la modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și la atitudinea avută de către acesta în cursul procesului penal, în sensul recunoașterii pe deplin a faptelor săvârșite și a judecării acestora conform procedurii prevăzute de art. 375 Cod procedură penală.
Raportat la aceste considerente, solicită admiterea apelului formulat și redozarea pedepselor aplicate în cauză, în sensul reducerii acestora.
Judecata în apel
Inculpatul B. J. a arătat că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel și nici nu a formulat solicitări de probe noi în faza de judecată a apelului (încheierea din data de 09.02.2016, fila 35).
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în raport de criticile formulate de apelant, dar și din oficiu, în baza efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale, în conformitate cu dispozițiile art. 417 și art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală apelată instanța de fond a reținut o situație de fapt sprijinită pe interpretarea și analiza corectă și completă a probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe însuțite în totalitate de către inculpatul B. J. în faza judecății în primă instanță, ajungându-se în final la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 al.1- art.229 al.1 lit.b, al.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.38 al.1 C.pen., constând în aceea că în nopțile de 17.05.2015 și, respectiv 28.05.2015, a pătruns fără drept în curtea locuințelor persoanelor vătămate I. P. și I. A., de unde a sustras mai multe bunuri.
Urmare a recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în rechizitoriu și a însușirii probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul B. J. a beneficiat de judecata în procedură simplificată, dându-se efect dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală în sensul reducerii limitelor speciale de pedeapsă prevzute de lege pentru infracțiunea de furt calificat.
Curtea nu va relua argumentația stării de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate, argumentație pe care și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO (Helle împotriva Finlandei), apreciind că acest lucru nu se impune, neexistând niciun element de noutate în cauză care să fi apărut în fața instanței de apel care să impună o nouă analiză.
De asemenea, Curtea constată că instanța de fond a realizat atât o individualizare judiciară a pedepselor, cât și o individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 2 luni închisoare, în urma analizei corecte și complete a tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal.
Și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a adoptat soluția corectă în raport cu persoanele vizate de activitatea infracțională a inculpatului B. J..
În ceea ce privește motivul de apel invocat de inculpat, în speță redozarea pedepselor aplicate în cauză, în sensul reducerii acestora, Curtea nu va da curs solicitării inculpatului de reducere a pedepselor, neexistând în cauză elemente care să justifice acest lucru, instanța de fond luând în considerare la stabilirea cuantumului pedepselor toate circumstanțele reale și personale incidente în cauză, pedepsele stabilite fiind legale, expresie a analizei corecte și pertinente a tuturor criteriilor privind individualizarea prev. de art. 74 Cod penal, în acord cu probatoriul administrat în cauză.
De asemenea, instanța de fond a dat efect și dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, reducând limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege cu 1/3. Trebuie reținut însă că reducerea acestor limite nu implică automat și stabilirea unor pedepse egale cu minimul special rezultat (în speța de față acest minim fiind de 1 an și 4 luni închisoare), instanța fiind cea care proporționalizează în concret pedeapsa funcție de toate circumstanțele cauzei.
Or, din această perspectivă, Curtea, așa cum a menționat și mai sus, apreciază că instanța de fond a stabilit în mod judicios cuantumul celor două pedepse, neexistând niciun motiv sustenabil pentru redozarea acestora de către instanța de control judiciar în sensul micșorării lor.
Examinând și din oficiu cauza, Curtea, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că deși instanța de fond a făcut aplicarea instituției suspendării condiționate sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 2 luni închisoare pentru inculpatul B. J., potrivit art. 91 și urm. Cod penal, totuși a omis să indice două instituții din comunitate în cadrul cărora va putea fi efectuată munca neremunerată de către inculpat.
În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care instanța dispune suspendarea executării pedepsei, pe lângă menționarea în dispozitiv a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, precum și atenționarea asupra consecințelor nerespectării acestora ori ale săvârșirii de noi infracțiuni, trebuie să se indice două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune.
Ulterior, consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care dintre cele două instituții din comunitate, menționate în hotărârea judecătorească, urmează a se executa obligația de prestare a muncii neremunerate și tipul de activitate.
Față de această dispoziție imperativă, Curtea, în urma consultării Serviciului de Probațiune V. cu privire la instituțiile în care s-ar putea presta muncă neremunerată pe raza comunei Pungești din județul V., așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de grefierul de ședință în data de 23.02.2016, fila 36, va menționa expres ca munca neremunerată în folosul comunității să fie efectuată de către inculpat în cadrul Primăriei comunei Pungești sau a Școlii Pungești din județul V., instituția concretă urmând a fi aleasă de consilierul de probațiune.
Prin urmare, față de considerentele prezentate, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul B. J., fiul lui O. și M., născut la data de 30.01.1995 în ., C.N.P._, aflat în P. V., împotriva sentinței penale nr.1392/18.11.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 423 Cod procedură penală, va desființa în parte, pe latură penală, sentința apelată și rejudecând:
Va înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului B. J. la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 93 alin. 3 Cod penal, îl va obliga pe inculpat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Pungești sau a Școlii Pungești din județul V., instituția urmând a fi aleasă de consilierul de probațiune.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, având în vedere soluția de admitere a apelului inculpatului, cheltuieli judiciare efectuate pentru soluționarea căii de atac vor rămâne în sarcina statutului, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. H. R., potrivit delegației nr. 17.782/21.12.2015, se va avansa către Baroul Iași din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul B. J., fiul lui O. și M., născut la data de 30.01.1995 în ., C.N.P._, aflat în P. V., împotriva sentinței penale nr.1392/18.11.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 423 Cod procedură penală, desființează în parte, pe latură penală, sentința apelată și rejudecând:
Înlătură dispoziția privind obligarea inculpatului B. J. la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală și art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă pe inculpat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei comunei Pungești sau a Școlii Pungești din județul V., instituția urmând a fi aleasă de consilierul de probațiune.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare rămân în sarcina statutului, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. H. R., potrivit delegației nr. 17.782/21.12.2015, se avansează către Baroul Iași din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.02.2016.
Președinte Judecător
M. M. A. C.-C.
Grefier
A. C.
Red., tehnored. M.M.
7 ex./01.03.2016
Judecătoria V. – judecător L. C. S.
E. 5 ..J.
- P. V.
- persoana vătămată I.A.
- partea civilă I.P.
- P. de pe lângă Curtea de Apel Iași
Data comunicării:02.03.2016
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 172/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
