Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 172/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 172/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIZIE Nr. 172/2016
Ședința publică de la 29 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. C.
Grefier C. B.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind apelului declarat de revizuentul M. N. A. împotriva sentinței penale nr. 252 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, având ca obiect tâlhărie (art.233 NCP) - revizuire.
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D..
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 29.02.2016, când:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 252 din data de 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria P., s-a dispus:
,,În baza art. 459 alin. 5 C.proc.pen., respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 20/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 385/09.04.2013 a Curții de Apel Iași, formulată de petentul M. A., fiul lui N. și A., născut la data de 01.02.1972, în prezent deținut în Penitenciarul B..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”
Pentru a se pronunta astfel, prima instanța a reținut următoarele:
,,Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 05.06.2015 sub dosar nr._, condamnatul M. A. a formulat cale de atac împotriva sentinței penale nr. 20/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, menționând că la săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia a participat, în calitate de coautor, numitul R. I..
Prin decizia penală nr. 557/01.07.2015, Curtea de Apel Iași a calificat cererea ca fiind o cerere de revizuire și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
Cererea a fost înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 10.09.2015, sub dosar nr._ .
În acord cu dispozițiile art. 459 alin. 1 C.proc.pen., în vederea analizei admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța a dispus anexarea dosarului de fond.
Analizând prezenta cerere de revizuire în procedura admisibilității în principiu prevăzută de dispozițiile art. 459 C.proc.pen., instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 20/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 385/09.04.2013 a Curții de Apel Iași, revizuentul M. A. a fost condamnat la o pedeapsă concursuală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu.
În acord cu dispozițiile art. 453 C.proc.pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Instanța a solicitat condamnatului M. A. indicarea cazului de revizuire invocat, prin raportare la dispozițiile normative precitate, cererea, sub forma înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, respectiv precizată în fața Judecătoriei P., neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de art. 456 alin. 2, alin. 3 C.proc.pen.
În susținerile sale, revizuentul s-a limitat la a menționa nemulțumirea generată de împrejurarea că un participant la săvârșirea infracțiunii, respectiv numitul R. I., nu a fost tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, la comiterea căreia a participat în calitate de coautor. Instanța notează că față de numitul R. I. s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală nr. 4406/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P..
Instanța reține că expunerea revizuentului sub aspectul motivelor de fapt invocate, nu are corespondent în temeiurile de drept ale formulării unei cereri de revizuire, astfel cum acestea sunt prevăzute prin conținutul art. 453 alin. 1 C.proc.pen.
În consecință, constatând neîndeplinită condiția invocării unui temei legal al formulării prezentei cereri de revizuire, în acord cu dispozițiile art. 459 alin. 3 lit. c C.proc.pen., instanța, în baza art. 459 alin. 5 C.proc.pen., o va respinge ca inadmisibilă.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”
Împotriva sentinței penale a declarat apel revizuentul M. N. A..
În motivarea apelului promovat, revizuentul a reluat, practic, motivele de revizuire indicate în cererea cu care a sesizat instanța.
Analizând cauza în care s-a pronunțat sentința penală apelată prin prisma tuturor criticilor formulate, dar și din oficiu – sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea reține că prima instanță a stabilit, în mod corect și în concordanță cu probatoriul administrat, situația de fapt și de drept.
Prima instanță a procedat în mod temeinic, echitabil și imparțial, la interpretarea, analizarea, și evaluarea tuturor datelor cauzei, inclusiv din perspectiva susținerilor și apărărilor revizuentului și la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la justețea soluției pronunțate.
Corect a reținut prima instanță că revizuentul nu a invocat un temei legal al formulării cererii de revizuire, limitându-se la a menționa nemulțumirea generată de împrejurarea că un participant la săvârșirea infracțiunii, respectiv numitul R. I., nu a fost tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, la comiterea căreia a participat în calitate de coautor.
Curtea, în prealabil, reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde adevărului și, ca urmare, nici legii.
În cadrul reglementării actuale în procesul penal, elementele noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din mai multe cauze.
Este vorba, în primul rând, de existența unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut adevăr era în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor.
În alte cazuri, elementele noi se datorează constatării că mijloacele de probă care au stat la baza convingerii judecătorilor sunt false, determinând o soluție greșită prin încrederea care li s-a acordat inițial.
O a treia cauză se referă la situația în care o persoană care a instrumentat sau a judecat într-o cauză penală a săvârșit o infracțiune în legătură cu acea cauză, de natură să infirme imparțialitatea pe care trebuie să o aibă și, ca urmare, pune la îndoială corectitudinea soluției adoptate.
În sfârșit, o eroare poate proveni și din existența a două hotărâri definitive, date în cauze diferite, dacă acestea stabilesc fapte ce se contrazic, ori poate fi constatată de CEDO și impusă a fi înlăturată prin revizuirea acelei hotărâri.
Prin urmare, pe calea extraordinară a revizuirii nu se mai pot pune în discuție probatoriile deja administrate și aprecierea lor, concluzia instanței rezultată din analiza coroborată a probelor administrate, decât în condițiile în care s-ar proceda la revizuirea integrală a sentinței de condamnare (după admiterea în principiu), caz în care ar avea loc o nouă judecată în fond.
Potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură penală, revizuirea poate fi ceruta când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În cauză, revizuentul nu a susținut incidența niciunul caz expres de revizuire, exprimându-și aprecierea subiectivă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către altă persoană.
În sensul textului de la lit. a, pentru a fi admisibilă în principiu este necesar ca, noile elemente care promovează o revizuire a soluției să provină din alte fapte și împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă, or, la data soluționării cauzei aceste elemente de fapt puteau fi invocate și aduse la cunoștința instanței iar reinterpretarea probatoriului administrat nu satisface exigențele prevederilor art. 453 alin.1 lit. a Cod procedura penală în condițiile în care textul se referă la descoperirea de „fapte sau împrejurări noi” și nu la reinterpretarea probelor deja administrate.
În acest context, asemenea instanței de fond, Curtea reține că nu constituie fapte sau împrejurări noi apărările formulate de acesta, și care au fost invocate, aduse la cunoștința instanței și analizate în ciclul procesual ordinar.
Din această perspectivă, se constată că în susținerea cererii de revizuire formulate, petentul nu a înțeles să invoce fapte probatorii noi, de natură a evidenția netemeinicia sentinței penale de condamnare, ci a indicat împrejurări invocate deja în cadrul acelorași apărări și care au fost cunoscute instanțelor de judecată (prima instanță și instanței de control judiciar) ce au pronunțat și, respectiv, validat în cauză hotărârea privind condamnarea revizuentului.
Curtea reține că revizuirea este o cale extraordinara de atac, de retractare, care nu se poate transforma într-un apel deghizat, pentru a repune în discuție statuări jurisdicționale definitive sau aprecieri asupra raționamentului instanței, așa cum tinde revizuentul prin cerere.
Instanța constată că revizuentul nu a arătat mijloacele de probă în dovedirea cazurilor invocate; din economia dispozițiilor precitate rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de lege și numai pentru cazurile prevăzute de lege.
În sensul textului de la lit. a, pentru a fi admisibilă în principiu este necesar ca noile elemente care promovează o revizuire a soluției să provină din alte fapte și împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă, or, la data soluționării cauzei aceste elemente de fapt puteau fi invocate și aduse la cunoștința instanței iar reinterpretarea probatoriului administrat nu satisface exigențele prevederilor art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedura penală în condițiile în care textul se referă la descoperirea de „fapte sau împrejurări noi” și nu la reinterpretarea probelor deja administrate.
Astfel, soluția a fost dispusă cu titlu definitiv în cauză, însăși instanța de ultim control judiciar analizând din acest punct de vedere susținerile revizuentului.
În plus, faptele sau împrejurările noi descoperite și necunoscute la soluționarea cauzei trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel cum a decis și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. P. c. România, nr. 8727/03, hotărârea din 7 iulie 2009, revizuirea nu trebuie să constituie o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv, și aceasta, tocmai asupra aspectelor pe care revizuentul le-a ridicat în timpul procesului.
În această ordine de idei, Curtea a reiterat ca simplul fapt că există două puncte de vedere asupra aceluiași subiect, nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.
În consecință, instanța apreciază că nu se poate identifica în cauză nicio circumstanță substanțială și imperativă de natură să justifice redeschiderea procesului, în aceste condiții revizuirea încălcând principiul securității raporturilor juridice și, prin acesta, dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Căile extraordinare de atac, indiferent că sunt introduse de procuror sau de parte nu pot fi admise decât in cazul existenței unor „defecte fundamentale” ale hotărârii, „defecte” care să fi devenit cunoscute numai după terminarea procesului; în situația in care ele sunt/devin cunoscute în cursul procesului, atunci părțile au la îndemână căile ordinare, căi de care revizuentul a uzat deja.
În orice caz, în principiu, dezacordul condamnatului față de hotărârea de condamnare nu va reprezenta un asemenea defect fundamental.
Revizuirea, fiind o cale extraordinara de atac împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice și autorității de lucru judecat.
În consecință, întrucât toate susținerile revizuentului au făcut obiect de deliberare în ciclul procesual de fond, fiind invocate și în fața instanței de control judiciar, văzând că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând neîntemeiate criticile revizuentului și că sentința penală este temeinică și legală, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul-apelant M. A., fiul lui N. și A., născut la data de 01.02.1972, deținut în Penitenciarul B., împotriva sentinței penale nr. 252/2015 din 25.11.2015, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o va menține.
Reținând culpa procesuală a revizuentului căruia i-a fost respins apelul, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obligă revizuentul-apelant M. A. să plătească statului suma totală de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentului apel, din care suma de 260 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Duhnea D.-E., delegația nr._/21.01.2016) care se va avansa inițial din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul-apelant M. A., fiul lui N. și A., născut la data de 01.02.1972, deținut în Penitenciarul B., împotriva sentinței penale nr. 252/2015 din 25.11.2015, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă revizuentul-apelant M. A. să plătească statului suma totală de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentului apel, din care suma de 260 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Duhnea D.-E., delegația nr._/21.01.2016) care se va avansa inițial din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.02.2016.
Președinte, Judecător,
M. MocanuMihaela C.
Grefier,
C. B.
Redactat/tehnoredactat M.M.
6 ex./02.03.2016
Judecătoria P.: judecător T. I.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 150/2016. Curtea de... | Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 53/2016. Curtea de... → |
|---|
