Mandat european de arestare. Sentința nr. 3/2016. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 3/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 3/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:055._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI - NCPP - CCJI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3/2016

Ședința publică de la 11 ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE T. J.

Grefier V. M.

Ministerul Public reprezentat prin procuror - S. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

Pe rol fiind judecarea sesizării Parchetului din Potsdam, Germania, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 27 iulie 2015, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. 10 Gs 80/15, la data de 13 iulie 2015 de Tribunalul Zossen, Germania, pe numele persoanei solicitate B. N., (alias A. I.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana solicitată, în stare de arest, asistată de av. I. M., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare cu persoana solicitată este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cât și cu privire la faptul că P. de pe lângă Curtea de Apel Iași a înaintat instanței mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane, însoțit de traducerea în limba română.

Instanța procedează la verificarea identității persoanei solicitate, prin compararea datelor de stare civilă declarate de aceasta și cele consemnate în dosar.

Instanța înmânează persoanei solicitate, B. N., copii de pe mandatul european de arestare în limba germană, cât și în limba română, după care îi aduce la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, conținutul regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat.

Instanța procedează la audierea persoanei solicitate B. N., declarația acesteia fiind consemnată într-un proces-verbal atașat la dosarul cauzei.

Interpelată, persoana solicitată, prin apărător, precizează că nu mai are cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, arată că nu mai are de formulat cereri.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sesizării formulate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării formulate de P. din Potsdam, Germania, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 27 iulie 2015, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. 10 Gs 80/15, la data de 13 iulie 2015 de Tribunalul Zossen, Germania, pe numele persoanei solicitate B. N., (alias A. I.), cu respectarea regulii specialității. Urmează ca instanța să ia act că persoana solicitată nu a consimțit la predare. Cu privire la măsura arestării provizorii, solicită menținerea acestei măsuri pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane.

Avocat I. M., pentru persoana solicitată, formulează concluzii de respingere a sesizării formulată de P. din Postdam, Germania, iar cu privire la măsura arestării provizorii, formulează concluzii de respingere a cererii de menținere a acestei măsuri.

Având ultimul cuvânt, persoana solicitată B. N. arată că nu dorește să fie predat autorităților germane. Este cetățean moldovean.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față.

Asupra cauzei penale de față.

Pe rolul Curții de Apel Iași a fost înregistrată, sub nr._ din 05 ianuarie 2016 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind arestarea provizorie a persoanei solicitate B. N. în baza semnalării Schengen – Biroul Sirene național din Germania întemeiată pe mandatul european de arestare emis de P. din Potsdam, Germania, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 27 iulie 2015, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. 10 Gs 80/15, la data de 13 iulie 2015 de Tribunalul Zossen, Germania, persoana solicitată fiind urmărită penal pentru comiterea infracțiunii de furt din locuință, prin spargere, prev. de art. 243, 244 I nr. 3 din Codul penal german.

Verificând semnalarea Schengen și valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 05 ianuarie 2016, Curtea de Apel Iași, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate B. N., (alias A. I.), pe o durată de 15 zile, începând cu 05 ianuarie 2016 și până la 19 ianuarie 2016, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art.101 alin.5 lit. a din Legea nr.302/2004, modificată.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 și drepturile prevăzute de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al notei privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, exemplarul semnat de persoana solicitată fiind atașat la dosarul cauzei.

Mandatul european de arestare a fost înaintat instanței în limba română și în limba germană.

Semnalarea Schengen a fost emisă pe numele A. I., ca și mandatul european de arestare din 27 iulie 2015. Persoana solicitată a fost identificată, pe baza amprentelor și fotografiilor, ca fiind B. N., cetățean moldovean, motiv pentru care mandatul european de arestare inițial a fost înlocuit cu mandatul european de arestare din 6 ianuarie 2016, emis pe numele B. N..

După primirea mandatului european de arestare, la termenul de judecată din 11 ianuarie 2016 s-a adus la cunoștința persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, conținutul și efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitent, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat.

S-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, B. N., (alias A. I.), cetățean moldovean, acesta declarând că nu este de acord să fie predat autorității judiciare germane, emitentă a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată a declarat că nu renunță la regula specialității, că a înțeles conținutul regulii specialității și efectele consimțământului la predare. A declarat că nu a mai fost urmărit penal, judecat sau condamnat pentru aceleași fapte ca acelea care motivează mandatul european de arestare în alte state membre sau state terțe și că pe teritoriul României nu este deschisă nicio procedură penală împotriva sa. Nu a contestat identitatea. A admis că a folosit printre alte nume de alias și numele de A. I..

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, Curtea constată că P. din Potsdam, Germania, a emis mandatul european de arestare la data de 27 iulie 2015, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, pe numele persoanei solicitate, B. N., (alias A. I.), prin care se solicită arestarea și predarea persoanei solicitate care este urmărită penal pentru comiterea infracțiunii de furt din locuință, prin spargere, prev. de art. 243, 244 I nr. 3 din Codul penal german. Mandatul european de arestare se referă la o singură faptă penală.

Faptele sunt astfel descrise, în cuprinsul mandatului european de arestare:

„Inculpatul a pătruns pe 21 iunie 2014, între orele 01.30 și 01.45, în casa păgubitului Eising din . 20 în_ Blankenfelde-Mahlow, cartierul Waldblick, forțând cu un levier o fereastră de la subsol, iar după pătrundere a sustras prin această fereastră bijuterii, tehnică foto, precum și numerar din camere.”

Infracțiunea nu este marcată de autoritatea judiciară emitentă în nicio categorie dintre cele 32 categorii de infracțiuni, dar potrivit Codului penal român, fapta constituie infracțiunea de furt calificat, fiind încriminată de legea penală română.

Mandatul european de arestare se bazează pe mandatul de arestare emis la data de 13 iulie 2015, în dosarul nr. 10 Gs 80/15 de Tribunalul Zossen, Germania.

Durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracțiunile comise este de 10 ani închisoare.

D. declarația persoanei solicitate și examinarea dosarului rezultă că nu este incident, în cauză, niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Condițiile de validitate și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea reține că toate condițiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autorități judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, în conformitate cu dispozițiile art.107 coroborat cu art.103 alin.6 și 9 din Legea nr.302/2004, modificată, va admite sesizarea formulată de P. din Potsdam, Germania și, luând act că persoana solicitată nu a consimțit la predare, va dispune predarea acesteia către P. din Potsdam, Germania, autoritate judiciară emitentă a mandatului european de arestare emis la data de 27 iulie 2015, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. 10 Gs 80/15, la data de 13 iulie 2015 de Tribunalul Zossen, Germania, pe numele persoanei solicitate B. N., (alias A. I.).în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii, descrise în mandatul european de arestare, cu respectarea regulii specialității.

Se dispune predarea persoanei solicitate autorității judiciară P. din Potsdam, Germania emitentă a mandatului european de arestare, sub condiția respectării regulii specialității, la care acesta nu a renunțat.

Se va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data de 05 ianuarie 2016, ora 10.35.

În baza art.103 alin.9 și 13 din Legea nr.302/2004, va menține starea de arest a persoanei solicitate B. N., (alias A. I.), pe o durată de 30 de zile, de la 11 ianuarie 2016 până la 09 februarie 2016, inclusiv, în vederea predării.

Văzând și dispozițiile art.87 din Legea nr.302/2004 și art.275 Cod procedură penală,

Se vor face comunicările prev. de art. 107 alin. 2 din Legea nr. 302/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de P. din Potsdam, Germania, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, pentru executarea mandatuluieuropean de arestare emis la data de 27 iulie 2015, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis în dosarul nr. 10 Gs 80/15, la data de 13 iulie 2015 de Tribunalul Zossen, Germania, pe numele persoanei solicitate B. N., (alias A. I.).

Constată că persoana solicitată B. N., (alias A. I.) nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

Dispune predarea persoanei solicitate B. N., (alias A. I.), fiul lui M. și F., născut la data de 17 iunie 1979 în Republica M., domiciliat în localitatea Sireți, raion Strășeni, Republica M., număr de identificare_, posesor al pașaportului . – MDA nr.B1725285, aflat în stare de arest, cetățean moldovean, către autoritatea judiciară emitentă, P. din Potsdam, Germania, în baza mandatului european de arestare emis la data de 27 iulie 2015 de P. din Potsdam, Germania, în dosarul cu nr. de referință 482 Js_/15, înlocuit cu mandatul european de arestare emis la data de 06 ianuarie 2016, în baza mandatului de arestare emis la data de 13 iulie 2015, în dosarul nr. 10 Gs 80/15 de Tribunalul Zossen, Germania, în vederea cercetării penale, pentru comiterea infracțiunii de furt din locuință, prin spargere, prev. de art. 243, 244 I nr. 3 din Codul penal german, cu respectarea beneficiului regulii specialității.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data de 05 ianuarie 2016, ora 10.35.

În baza dispozițiilor art. 103 alin. 9 și 13 din Legea nr. 302/2004, modificată,menține starea de arest a persoanei solicitate B. N., (alias A. I.), pe o durată de 30 de zile, de la 11 ianuarie 2016 până la 09 februarie 2016, inclusiv, în vederea predării.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile apărătorilor din oficiu (parchet – delegația nr._/05.01.2016, în sumă de 420 lei, și instanță – delegația nr._/05.01.2016, în sumă de 420 lei), în sumă totală de 840 lei, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Hotărârea va fi comunicată autorităților prevăzute de art. 107 alin. 2 din Legea nr. 302/2004.

Cu drept de contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2016.

Președinte,

T. J.

Grefier,

V. M.

red. J.T

tehnored. V.M – 5 exemplare

18 ianuarie 2016

Dosar nr._

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi 11 ianuarie 2016, ora. 11.30

La pronunțarea minutei penale nr. 3/CCJI din 11 ianuarie 2016, în ședința publică, se prezintă persoana solicitată B. N. și apărătorul desemnat din oficiu – I. M..

Președintele completului de judecată prezintă, pe scurt, persoanei solicitate care au fost motivele care au stat la baza soluției stabilite cât și faptul că are dreptul de a formula contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.

Președinte,

Judecător T. J.

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 3/2016. Curtea de Apel IAŞI