Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.. Decizia nr. 1/2016. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 1/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 1/2016

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător M. M.

Grefier L. R.-C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror D. E. L.

S-a luat în examinare judecarea apelului formulat de inculpatul C. Z. împotriva sentinței penale nr. 134 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant C. Z. asistat de avocat D. R. apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Instanța procedează la verificarea identității inculpatului C. Z., prin confruntarea datelor de stare civilă declarate de acesta oral cu cele înscrise în actele dosarului.

Instanța constată că în cauză la data de 07.12.2015 prin cererea de apel inculpatul a declarat apel peste termen împotriva sentinței penale nr. 134 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ . Solicită apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu apelantul pentru a formula precizările ce se impun având în vedere că în noul Cod de procedură penală apelul peste termen nu mai este prevăzut.

Avocat D. R. după ce ia legătura cu inculpatul apelant arată instanței că acesta susține că nu a formulat apel, că este de acord cu sentința și dorește să o execute motiv pentru care dorește să își retragă apelul.

Interpelat de instanță inculpatul C. Z. precizează că își retrage apelul promovat împotriva sentinței penale nr. 134 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, declarația lui în acest sens fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are de formulat cereri prealabile.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile în cauză, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea apelului promovat în cauză de inculpatul C. Z..

Avocat D. R. pentru inculpatul apelant solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a acestuia.

Inculpatul apelant C. Z., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului.

Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

CURTEA,

Ulterior deliberării,

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ s-a dispus:

„Admite sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului V. nr._ din 08.01.2008 și în baza art. 86 ind. 4 Cod penal cu referire la art. 84 Cod penal, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ( doi ) ani închisoare aplicată condamnatului C. Z., fiul lui P. și S., născut la 1 iulie 1952 în . domiciliat în mun. Bîrlad, .. 37,.. A, ., cetățean român, C.N.P._,studii Școala profesională, fără ocupație, prin Sentința penală nr. 78/20.02.2007 a Tribunalului V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin 2 lit.a din Legea 678/2001 modificată și completată prin O.U.G. 79/2005 și Legea 287/2005 cu apicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 74 lit.a și 76 lit.b Cod penal.

Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului C. Z. va fi executată prin privare de libertate.

Pe perioada prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a și b cod penal.

Cheltuielile judiciare în sumă de 50 lei rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

„Cu adresa nr. 14/4.01.2008 Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului V. a sesizat Biroul Executări penale din cadrul tribunalului V. prin care a solicitat să se dispună revocarea suspendări sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului C. Z. prin sentința penală nr. 78 / 20.02.2007 a Tribunalului V., motivat de faptul că acesta nu a respectat măsurile stabilite de instanță prin hotărârea menționată mai sus.

Primind sesizarea Biroul executări penale a înaintat-o spre soluționare acestei instanțe, cauza fiind înregistrată sub nr._ .

Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, instanța reține în fapt că prin sentința penală nr. 78/20.02.2007 a Tribunalului V. inculpatul C. Z. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane ,prevăzută de art. 12 alin. 2 lit.”a „ din Legea nr.678/2001 modificată și completată prin O.U. G. nr.79/2005 și Legea nr.287/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a și 76 lit.b Cod penal.

S-a stabilit un termen de încercare de 4 ani condamnatul fiind încredințat spre supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului V. întrucât are domiciliul pe raza acestui tribunal.

Condamnatul a fost luat în evidentă la data de 5.11.2007 și a fost înștiințat să se prezinte în mai multe rânduri la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului V. pentru întocmirea planului de supraveghere, dar a refuzat să se prezinte, iar din relațiile furnizate de Poliția municipiului Bârlad a rezultat că C. Z. este plecat din luna mai 2007 în străinătate, în prezent fiind probabil în Italia.

Consilierul responsabil de caz a încercat în mai multe rânduri să afle date privind reîntoarcerea condamnatului în domiciliu fără nici un rezultat, astfel încât în cele din urmă a fost nevoie să se înainteze această sesizare.

Cele reținute mai sus sunt dovedite prin copia Sentinței penale nr. 78/20.02.2007 a Tribunalului V. și din toate celelalte documente ,procese - verbale anexate sesizării.

Condamnatul a fost legal citat, inclusiv cu mandat de aducere fără a se putea pune în executare efectivă întrucât nora acestuia a declarat organelor de poliție că este plecat în Italia din luna mai 2007 fără a i se cunoaște adresa exactă.

În aceste condiții ,instanța constată că C. Z. a încălcat disp. art. 86 ind.4 Cod pr.penală, neîndeplinind cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite prin hotărârea de condamnare ,așa încât se impune admiterea sesizării și revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 78/2007 a Tribunalului V., urmând ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate.

Pe perioada prev.de art.71 Cod penal se vor interzice condamnatului drepturile prev. de art.-64 lit.a și b Cod penal.

În baza art. 192 alin3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare în sumă de 50 lei rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției. ”

* * *

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. Z. care a precizat că este vorba despre un apel peste termen fără a indica motivele de apel.

În fața instanței de apel, inculpatul a dat declarație și a arătat că își retrage apelul.

* * *

Față de manifestarea de voință exprimată de către apelantul-inculpat C. Z. care nu a mai insistat în calea de atac promovată, Curtea urmează a lua act de declarația de retragere a apelului formulat împotriva sentinței penale nr. nr. 137 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Urmare a soluției pronunțate, constatând culpa procesuală a apelantului-inculpat C. Z. în inițierea demersului judiciar în care ulterior nu a mai insistat, Curtea, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul-apelant C. Z. să plătească statului suma de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de declarația de retragere a apelului formulat de inculpatul C. Z., fiul lui P. și S., născut la data de 01.07.1952 în ., jud. V., C.N.P._, cu domiciliul în mun. Bârlad, Ale. Parcului nr. 37, ., ., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 137 din data de 12.03.2008, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul-apelant C. Z. să plătească statului suma de 330 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, în care a fost inclus și onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul-apelant, în sumă de 130 lei (delegația nr._/16.12.2015), ce va fi avansat inițial din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.01.2016.

Președinte, Judecător,

M. C. M. M.

Grefier,

L. R.-C.

Red./Tehnored.C.M.

4 ex. 08.01.2016

Judecătoria Iași: S. V. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.. Decizia nr. 1/2016. Curtea de Apel IAŞI