Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 73/2016. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 73/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 73/2016

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 73/2016

Ședința nepublică de la 01 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTOR – M. C.

Grefier C. B.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind apelurile declarate de inculpatul A. D. A. și partea civilă M. C. D. împotriva sentinței penală nr. 855/NCPP/11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ .

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința nepublică din data de 19.01.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. La acel termen de judecată, Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. D..

Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 01.02.2016, când:

INSTANȚA

Asupra apelurilor de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 855/NCPP din 11.09.2015 Tribunalul Iași a dispus următoarele:

„În baza art. 125 alin. 2 teza a II a Cod penal rap. la art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal, aplică inculpatului minor A. D. A., fiul lui G. și A., născut la data de 21 septembrie 1998 în orașul P. I., domiciliat în satul Scobîlțeni, orașul P. I., jud. Iași, cetățean român, 3 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 113 alin. 3 Cod penal (prin respingerea cererii de încadrare în sensul reținerii disp. art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal), măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 7 (șapte) ani.

În baza art. 399 alin. 3 lit. d Cod proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor A. D. A., de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 71/UP, emis în ziua de 01 decembrie 2014 de către Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași (ds. nr._ ), măsură ce a fost prelungită și, ulterior, menținută.

În baza art. 125 alin. 3 teza finală deduce din durata măsurii educative aplicate perioada reținerii și arestării preventive, respectiv, de la 30.11.2014 până la momentul punerii efective în libertate.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unui cuțit în lungime totală de 30 cm., cu mâner de culoare neagră, cu lama lungă de 18 cm. și lată de 17 mm, aflat în custodia Tribunalului Iași, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 19 februarie 2015 (fila 10 ds. fond).

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul minor A. D. A., în vârstă de 16 ani.

Conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare aduce la cunoștința inculpatului minor că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 19, art. 397 Cod proc. pen., art. 1372 Noul Cod Civil, obligă inculpatul minor A. D. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente A. G. și A. A., cu același domiciliu ca al minorului, respectiv, satul Scobîlțeni, orașul Podul Iloaiei, jud. Iași, să despăgubească părțile civile, după cum urmează:

-S. C. Județean de Urgențe Sf. S. Iași – cu suma de_,69 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, la care se adaugă dobânda de referință practicată de B.N.R. de la data de 12 februarie 2015 (data constituirii de parte civilă) și până la achitarea integrală a debitului;

-partea civilă M. C. D., domiciliat în satul Scobîlțeni, orașul Podul Iloaiei, jud. Iași, suma de_ lei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 20 alin. 4 Cod proc. pen., respinge constituirea de parte civilă formulată de S. de Ambulanță Județean Iași la data de 9 iulie 2015 cu suma de 676 lei (fila 245 ds. fond).

În baza art. 398 Cod proc. pen. rap. la art. 272, art. 274 alin. 1, 3 Cod proc. pen., obligă pe inculpatul minor A. D. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente A. G. și A. A. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3000 lei.

Cheltuielile privind avocatul din oficiu din cursul urmăririi penale, în sumă de 400 lei (delegația nr. 8221 din 30.11.2014) rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate către Baroul Iași de către Ministerul Justiției (fila 70 ds. urm. pen.).

Prezenta hotărâre este executorie cu privire la punerea de îndată în libertate a inc. minor A. D. A., de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 71/UP, emis în ziua de 01 decembrie 2014 de către Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași (Dec. nr. 7 din 16 martie 2015 a Î.C.C.J. – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.O. nr. 234 din 6 aprilie 2015).”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt: Inculpatul A. D. – A. este în vârstă de 16 ani și are 3 clase, provine dintr-o familie cu încă trei copii, trecuți, în prezent, de vârsta majoratului și desfășurând munci remunerabile în străinătate (Italia) – doi dintre ei – sau locuind cu familia constituită în orașul P. Iloaiei.

Climatul familial a fost afectat de timpuriu de comportamentul agresiv al tatălui inculpatului, pe fondul consumului de alcool, asupra soției și, chiar asupra copiilor. Mama a fost cea care a încercat să compenseze aceste violențe printr-un comportament permisiv și hiperprotectiv, în special față de inculpat (mezinul familiei), ceea ce a condus la instalarea, în cazul lui A. D. – A., a unei ambivalențe emoționale și comportamentale: minorul respinge, la nivel intențional, modelul tatălui, pe care îl disprețuiește, dar îi preia comportamentul în comunitate (manifestări agresive, de frondă, teribilism în încercarea de a se impune în cadrul grupului de egali). În plus, educația primită a fost centrată pe valori materiale și foarte sumar pe împlinirea nevoilor emoționale. Distincția între bine și rău este fragilă, în funcție de circumstanțe, valorile prosociale nefiind internalizate. Asupra implicațiilor morale și sociale ale faptelor agresive are o reprezentare vagă.

Abandonul școlar al copilului are o motivație, din perspectiva mamei acestuia, externă, fără nici o legătura cu valorile primite în familie: învățătoare l-a persecutat și i-a creat acestuia o stare tensionată, care a dus, în cele din urmă, la abandonul școlar.

Fapta dedusă judecății nu este una singulară. Minorul a mai avut manifestări violente asupra altor persoane, care au condus la înregistrarea de dosare penale, dar cu privire la care s-a dispus fie neînceperea urmăririi penale fie clasarea, ultima agresiune cercetată fiind soluționată în februarie 2015 (fila 208 ds. fond).

În ceea ce privește infracțiunea cu care instanța a fost sesizată, trebuie menționat că, inculpatul minor și persoana vătămată M. C. D., în vârstă de 18 ani, locuiesc în aceeași localitate, respectiv, . Iloaiei, jud. Iași. Deși nu erau prieteni, relațiile dintre cei doi nu se situau în sferă conflictuală. Pretinsa datorie a inculpatului minor către numitul M. C. D., la momentul violenței exercitate de către cel dintâi asupra celui din urmă, nu constituia motiv de discordie, deși s-a încercat acreditarea ideii că cererea de restituire a sumei de 30 lei neurmată de executare a determinat apariția conflictului. Nici unul din martorii prezenți nu fac referire la vreo discuție cu privire la vreo datorie nerestituită între persoana vătămată și inculpat.

În concret, în cursul zilei de 29.11.2014, în jurul orelor 16.00, inculpatul A. D. - A., astfel cum reiese din declarația acestuia, a luat un cuțit de la domiciliu, l-a introdus în buzunarul drept al hainei cu care era îmbrăcat și s-a deplasat pe raza satului, cu intenția de a-și construi un băț pe care să-l folosească la tobe cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ajuns în dreptul magazinului sătesc, aflat în centrul localității, inculpatul s-a întâlnit cu un grup de tineri, alcătuit din martorii M. I. F., Z. C. și T. A..

La distanță mică de aceștia, se afla persoana vătămată M. C. D., însoțit de martorul A. F. R., care se întorseseră din orașul P. Iloaiei și, în drum spre casă, s-au oprit la magazin. Aici, se mai aflau și martorii Doinița N. și soția acestuia (unchiul și, respectiv, mătușa inculpatului). Cel dintâi i-a cerut persoanei vătămate să-i facă cinste cu o bere, iar persoana vătămată, care nu avea suficienți bani, a luat de la martora D. V. 10 lei și a intrat în incinta magazinului. În acest timp, martorul A. F. R. s-a îndepărtat spre zona în care se afla și casa bunicului inculpatului, fiind mai întunecoasă, pentru a-și satisface nevoile. La un moment dat, susține martorul că, din urma sa a venit inculpatul, care a început să-l lovească cu pumnii, după care a agitat cuțitul în aer. Bătaia dintre cei doi a fost surprinsă și de T. N. care a considerat necesar să îl anunțe pe M. C. D., aflat în magazin, despre faptul că A. F. R. este bătut de către inculpat.

Persoana vătămată a alergat spre locul indicat de martorul T., respectiv, în fața porții bunicului inculpatului, și acolo i-a văzut pe martorul A. F. R. și pe A. D. – A. cum se loveau. La acel moment în acel loc se afla și martorul M. F. I..

Văzând că au venit mai mulți băieți, inculpatul a considerat necesar să se retragă în curtea bunicului, sens în care l-a tras după el și pe martorul A. F. R.. Persoana vătămată a intervenit atunci, a intrat în curte și l-a tras pe martor și s-a interpus între cei doi, și acesta a fost momentul în care inculpatul a folosit cuțitul pe care îl avea asupra sa și l-a tăiat în zona abdomenului. Imediat după ce i-a fost aplicată lovitura, martorul M. F. I. s-a apropiat de persoana vătămată și l-a ajutat să iasă din curte, însă, în dreptul porții, acesta a căzut.

Martorul A. M., care locuia la aceeași adresă, unchiul inculpatului, alertat fiind de fiul său, a ieșit în curte și l-a apucat de haină, cel mai probabil, pe A. F. R., cu care inculpatul a continuat altercația, lovindu-l cu picioarele și l-a scos în drum. La acel moment, persoana vătămată era deja scoasă din curte și i-a spus martorului A. M. că a fost tăiat de către inculpat.

Starea victimei imediat după agresiune este descrisă, în special, de către martorul D. N.: …am fugit la fața locului. M. C. era căzut, vomase și lângă el erau alte două fete, verișoare de-ale inculpatului. L-am întors, i-am strâns fularul în jurul abdomenului. Între timp a venit și salvarea și asistenta medicală mă tot întreba, ce a băut, cât a băut….

De asemenea, momentul părăsirii curții bunicului inculpatului de către M. C. este surprins și de către martorul Z. A. C., care se afla la o distanță de aproximativ 40 de metri de acea curte: …am văzut când C. M. a ieșit din acea curte, s-a pus pe marginea drumului, era tăiat. L-am stropit cu apă….

Fișa de constatări preliminare emisă la data de 30.11.2014 (fila 30 și urm. ds. urm. pen.) a concluzionat că persoana vătămată M. C. D. a prezentat plagă înjunghiată penetrantă abdomen; hemiperitoneu masiv; plagă penetrantă perforantă transfixiantă intestin subțire; plagă penetrantă duodenală D3; hematom mezocolon transvers, pentru care s-a intervenit chirurgical efectuându-se sutura plăgilor.

În cuprinsul raportului de primă expertiză medico-legală nr. 6915/16.02.2015, medicii specialiști din cadrul I.M.L. Iași au concluzionat următoarele:

1. M. C. D. a suferit în luna noiembrie 2014 un traumatism abdominal cu: plagă înjunghiată penetrantă abdomen; hemiperitoneu masiv; plagă penetrantă perforantă transfixiantă intestin subțire; plagă penetrantă duodenală D3; hematom mezocolon transvers, complicat în evoluție, cu abces retroperitoneal și sepsis sever;

2. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător – tăietor (posibil cuțit);

3. Leziunile pot data din 29.11.2014;

4. Leziunile au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii lor;

5. Plaga înjunghiată abdominală a putut fi produsă prin lovire din față sau din partea laterală a victimei.

6. Leziunile prin ele însele și la momentul producerii lor au pus în primejdie viața victimei.

În legătură cu aceste fapte ale inculpatului, mai trebuie menționate următoarele:

- din întreg materialul probator administrat nemijlocit nu a rezultat faptul că inculpatul ar fi agitat cuțitul în aer în zona magazinului; cel care vorbește despre un astfel de gest este martorul A. F. R.. Dar chiar și așa, agitarea cuțitului, potrivit declarației martorului, a avut loc într-o zonă întunecoasă în care s-a retras pentru a-și satisface nevoile fiziologice, zonă situată în preajma casei bunicului inculpatului;

- varianta prezentată de inculpat cu ocazia audierii nemijlocite de către instanță, potrivit cu care, martorul A. F. R. i-ar fi făcut semn în magazin victimei M. C. să-l lovească cu pumnul pe A. D. A., gest urmat de un altul afirmativ, nu este susținută de materialul probator administrat; mai mult, chiar dacă am admite că s-a petrecut așa ceva, în planul cronologiei derulării infracțiunii este lipsită de relevanță: este dovedit cu certitudine faptul că, nu a existat nici o discuție de pe poziții diametral opuse între victimă și inculpat la acel moment, în fața sau în interiorul magazinului; mai mult, declarațiile martorilor minori audiați nemijlocit au evidențiat că victima a rămas în magazin pentru a cumpăra oarece bunuri, în timp ce între inculpat și martorul A. F. R. se derula un conflict fizic, la o anumită distanță, în fața porții bunicului lui A. D. – A.;

- a mai susținut inculpatul ar fi fost urmărit și fugărit de A. F. R., M. I., C. Z., T. N., M. C. în aceeași împrejurare: …toți cinci au început să fugă după mine….Nici această variantă nu este veridică, întreg materialul probator administrat în cauză conturând existența a două faze ale conflictului dedus judecății, și anume: altercația fizică dintre inculpat și A. F. R., desfășurată în fața, dar și în interiorul curții bunicului lui A. D., urmată de o a doua fază, concretizată în atenționarea victimei de către T. N. asupra conflictului aflat în derulare, deplasarea victimei la locul faptei, intervenția victimei pentru a-l opri pe inculpat să mai dea în martorul A. F. R. și tăierea victimei de către inculpat în zona abdominală. Momentul deplasării victimei pentru a-l scoate pe martorul A. din conflict este descris de martorii M. I., Z. C., T. N., Doinița N., Doinița V..

- din procesul verbal de cercetare la fața locului, rezultă că victima, după ce a ieșit din curtea familiei A. (rudele inculpatului), unde a avut loc ., s-a prăbușit la o distanță de 20 metri (filele 10 și urm. ds. urm. pen.);

- din procesul verbal din data de 22 ianuarie 2015 încheiat de organele de urmărire penală rezultă faptul că, la acea dată, M. C. se afla internat la S. Sf. S. din Iași și prezenta atașat de abdomen un tub de drenaj pentru eliminarea secrețiilor plăgii;

- din actele aflate în dosarul de urmărire penală rezultă faptele penale pentru care inculpatul minor a mai fost cercetat anterior (fapta de tâlhărie comisă în 23.04.2013, pe raza satului de domiciliu, prin lovituri cu pumnii și picioarele și pe timp de noapte; lovire asupra unei alte persoane în data de 25 ianuarie 2013, furt comis în data de 10.03.2013 împreună cu un alt minor, în timpul nopții și prin efracție în dauna unei persoane vătămate din satul de domiciliu); aceste date trebuie coroborate și cu adresa nr._/07.05.2015 a Poliției Orașului Podul Iloaiei (fila 208 ds. fond), din care rezultă faptul că inculpatul minor A. D. – A., a mai fost cercetat în alte trei dosare penale, pentru două infracțiuni de lovire, ultima în data de 17.02.2015, și pentru o infracțiune de furt și conducere auto fără a poseda permis de conducere (s-a dispus clasarea cauzei).

Persoana vătămată M. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ lei, astfel cum a fost modificată, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 5 lit. b Cod proc. pen.(fila 242 ds. fond).

Inculpatul minor a adoptat o poziție procesuală parțial corespunzătoare în fața instanței de judecată; audiat fiind, a recunoscut folosirea cuțitului și . fizică, prin tăiere, exercitată asupra lui M. C., însă a încercat să acrediteze ideea că el a fost cel urmărit pentru o datorie mai veche către persoana vătămată. Astfel cum s-a menționat mai sus, nu a existat nici o discuție contradictorie cu privire la pretinsa sumă datorată de inculpat.

Din referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași la data de 23 aprilie 2015 (filele 150 și urm. ds. fond) rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, minorul are o atitudine de regret din perspectiva consecințelor juridice, dar apreciază violența ca fiind o soluție acceptabilă în anumite situații de viață, ca mijloc de descărcare și obținere a respectului celor din jur. Minorul prezintă o capacitate foarte redusă de autocontrol pe fondul afectelor, dar și existența unei empatii insuficient dezvoltate, aspecte care stau la baza comportamentului infracțional.

Sursele de informație contactate de către consilierul de probațiune au conturat imaginea unei persoane impulsive, care a răspuns cu agresivitate în majoritatea conflictelor în care a fost implicată. De cele mai multe ori, minorul era cel care iniția conflictele cu consătenii, ceea ce a condus la o percepție negativă în comunitate. De altfel aceeași imagine a fost conturată și alimentată și în locul de deținere a inculpatului.

Se concluzionează prin referat că, minorul prezintă șanse reduse de reintegrare în societate, deoarece comportamentele învățate în familie în prima parte a copilăriei le repetă în interacțiunile cu membrii comunității.

S-a considerat, că se impune o măsură educativă privativă de libertate și urmarea unor programe specializate, de natură a dezvolta autocontrolul propriului comportament și gestionarea în mod prosocial a carențelor emoționale.

În drept

Fapta inculpatului minor A. D. A., în vârstă de 16 ani, care, în data de 29.11.2014, în jurul orelor 18.00 - 19.00, în timp ce se afla pe raza localității ., pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate M. C. D. o lovitură de cuțit, în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură să-i pună în primejdie viața (plagă înjunghiată penetrantă abdomen, hemiperitoneu masiv; plagă penetrantă perforată transfixiantă colon transvers; plagă penetrantă transfixiantă intestin subțire; plagă penetrantă duodenala D3; hematom mezocolon transvers, complicat în evoluție cu abces retroperitoneal și sepsis severă), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 188 alin.1 Cod penal cu referire la art. 113 alin 3 Cod penal.

În cauză nu poate fi reținută circumstanța atenuantă legală generală - provocarea, întrucât, în cauză, nu a fost identificată nici o conduită a persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În speță, avocatul inculpatului face referire la un posibil atac din partea martorului A. F. R. asupra inculpatului. Chiar dacă am admite că acest martor a iscat un conflict cu inculpatul (deși nu s-a dovedit o astfel de situație de fapt), trebuie subliniat că nu se poate reține provocarea în cazul în care fapta este comisă față de o altă persoană decât persoana provocatorului, cu excepția situației în care inculpatul ar fi acționat din eroare, confundându-l pe terț cu persoana provocatorului, ceea ce, din nou, nu s-a dovedit în cauza de față.

Față de aspectele de fapt și de drept expuse s-a dispus antrenarea răspunderii penale a inculpatului.

La individualizarea judiciară a măsurii educative ce va fi aplicată și a caracterului acesteia – privativ sau neprivativ de libertate, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.p., respectiv, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului (mai mari de 7 ani închisoare), gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, după mijloacele folosite, după starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, după natura și consecințele infracțiunii, după conduita după săvârșirea infracțiunii și pe parcursul procesului penal, după nivelul de educație, vârstă, situația familială și socială.

Gravitatea infracțiunii comise de către inculpat este una foarte ridicată, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei penale, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, consecințele produse, respectiv, încălcarea dreptului la viață al victimei, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a acesteia, încălcarea dreptului de a participa la viața socială potrivit abilităților proprii și dorinței victimei.

Impactul evenimentului asupra sentimentului de securitate al victimei a fost unul puternic; astfel, suferințele fizice, în special, multitudinea intervențiilor chirurgicale necesar a fi efectuate pentru recuperarea și însănătoșirea victimei, numărul mare de zile de internare, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă, disconfortul creat de necesitatea de a-i fi atașat un aparat de drenaj, complicațiile postoperatorii suportate, chiar suferințele psihice colaterale, au conturat o stare de disconfort fizic și emoțional.

La rândul său, inculpatul prezintă un nivel de periculozitate ridicat, fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea (folosind un cuțit în lungime totală de 30 cm., cu mâner de culoare neagră, cu lama lungă de 18 cm. și lată de 17 mm), de antecedența penală a acestuia, bazată în special pe utilizarea violenței, de imaginea conturată în comunitatea locală de persoană impulsivă, care a răspuns cu agresivitate în majoritatea conflictelor în care a fost implicată. Astfel cum rezultă din referatul de evaluare psihosocială, de cele mai multe ori, minorul era cel care iniția conflictele cu consătenii, ceea ce a condus la o percepție negativă în comunitate. De altfel aceeași imagine a fost conturată și alimentată și în locul de deținere a inculpatului, unde a încercat să-și obțină respectul apelând la amenințări.

Atitudinea inculpatului de după comiterea faptei, cu referire la faza cercetării judecătorești, a fost caracterizată prin conștientizarea consecințelor juridice ale faptei sale, dar fără a fi identificate semne ale unei empatii suficient dezvoltate, astfel cum rezultă din referatul de evaluare psihosocială.

Mediul familial de proveniență nu a reușit să creeze un climat familial securizant, nu a fost dezvoltată comunicarea cu copilul, ceea ce a condus la identificarea de către inculpat a violenței ca soluție acceptabilă în anumite situații de viață.

S-a conturat, astfel, tabloul real al unui copil care a evoluat într-un mediu tensionat, traumatic, care a generat blocaje emoționale și tendințe comportamentale distructive, la care se adaugă educația superficială, în care s-a neglijat transmiterea și internalizarea unor valori prosociale. Potrivit referatului de evaluare, resursele interne ale minorului sunt sărace, motiv pentru care, în timp, acesta nu a reușit să realizeze prin propriile eforturi achiziții de ordin cognitiv și valoric. De asemenea, lipsa de disponibilitate a minorului pentru dezvoltare personală se evidențiază în incapacitatea acestuia de a-și planifica viitorul sau de a găsi soluții pentru a se forma profesional.

Importante sunt și concluziile referatului de evaluare, analizate mai sus, dar care evidențiază faptul că minorul prezintă șanse reduse de reintegrare în societate, deoarece comportamentele învățate în familie în prima parte a copilăriei le repetă în interacțiunile cu membrii comunității. S-a considerat, că se impune o măsură educativă privativă de libertate și urmarea unor programe specializate, de natură a dezvolta autocontrolul propriului comportament și gestionarea în mod prosocial a carențelor emoționale.

În funcție de aceste criterii, cât și de dispozițiile părții generale ale Codului penal, precum și de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a legii penale, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța a aplicat acestuia o măsură educativă privativă de libertate, având în vedere și criteriile prevăzute de art.114 alin.2 Cod penal, respectiv, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pentru o perioadă de 7 (șapte) ani.

În baza art. 399 alin. 3 lit. d Cod proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului minor A. D. A., de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 71/UP, emis în ziua de 01 decembrie 2014 de către Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași (ds. nr._ ), măsură ce a fost prelungită și, ulterior, menținută.

În baza art. 125 alin. 3 teza finală a dedus din durata măsurii educative aplicate perioada reținerii și arestării preventive, respectiv, de la 30.11.2014 până la momentul punerii efective în libertate.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unui cuțit în lungime totală de 30 cm., cu mâner de culoare neagră, cu lama lungă de 18 cm. și lată de 17 mm, aflat în custodia Tribunalului Iași, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 19 februarie 2015 (fila 10 ds. fond).

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul minor A. D. A., în vârstă de 16 ani.

Conform art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a adus la cunoștința inculpatului minor că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, de menționat că:

- S. C. Județean de Urgențe Sf. S. Iași s-a constituit parte civilă cu suma de_,69 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul victimei M. C., la care să se adauge dobânda de referință practicată de B.N.R. până la achitarea integrală a debitului (constituirea a avut loc la data de 12 februarie 2015);

- S. de Ambulanță Județean Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de cu suma de 676 lei (fila 245 ds. fond), reprezentând cheltuieli de transport, dar constituirea a avut loc la data de 9 iulie 2015, după începerea cercetării judecătorești, deși adresa de aducere la cunoștință a acestui drept a fost comunicată din procedura de cameră preliminară;

- persoana vătămată M. C. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de_ lei daune morale.

În ceea ce privește prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial. Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală. Esențială este stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferență în plus, și nici o diferență în minus.

În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață, la integritate corporală și sănătate, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fișele de evaluare psihologică. Potrivit disp. art. 1391 Cod civil, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Astfel, este de reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs fiecăreia dintre cele trei părți civile minore.

Sunt evidente consecințele negative suferite de partea civilă M. C. în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acestuia la viața socială (a se vedea în acest sens declarația victimei care, anterior incidentului, desfășura în mod constant activități sportive, participa la competiții sportive, activitate devenită imposibil de continuat după data de 29 noiembrie 2014), traumele psihice (puse în evidență de impactul acțiunii agresive, de conștientizarea limitărilor în participarea la viața socială, la activitățile zilnice care presupun un minim efort fizic).

Față de cele arătate instanța a apreciat că, alături de măsura educativă privativă de libertate aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de_ lei este necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victimă.

În consecință, în baza art. 19, art. 397 Cod proc. pen., art. 1372 Noul Cod civil, a obligat inculpatul minor A. D. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente A. G. și A. A., cu același domiciliu ca al minorului, respectiv, satul Scobîlțeni, orașul Podul Iloaiei, jud. Iași, să despăgubească părțile civile, după cum urmează:

-S. C. Județean de Urgențe Sf. S. Iași – cu suma de_,69 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, la care se va adăuga dobânda de referință practicată de B.N.R. de la data de 12 februarie 2015 (data constituirii de parte civilă) și până la achitarea integrală a debitului;

-partea civilă M. C. D., domiciliat în satul Scobîlțeni, orașul Podul Iloaiei, jud. Iași, cu suma de_ lei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 20 alin. 4 Cod proc. pen., a respins constituirea de parte civilă formulată de S. de Ambulanță Județean Iași la data de 9 iulie 2015 cu suma de 676 lei (fila 245 ds. fond), fiind tardiv formulată.

În baza art. 398 Cod proc. pen. rap. la art. 272, art. 274 alin. 1, 3 Cod proc. pen., a obligat pe inculpatul minor A. D. A. în solidar cu părțile responsabile civilmente A. G. și A. A. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3000 lei.

Cheltuielile privind avocatul din oficiu din cursul urmăririi penale, în sumă de 400 lei (delegația nr. 8221 din 30.11.2014) au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate către Baroul Iași de către Ministerul Justiției (fila 70 ds. urm. pen.).

Împotriva acestei hotărâri a formula apel la data de 16.09.2015, în termen legal prev. de art. 410 Cod procedură penală, inculpatul A. D. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, inculpatul A. D. A. arată că instanța de fond a stabilit un cuantum foarte mare al măsurii educative de internare într-un centru de detenție, fiind cuantumul maxim ce se poate aplica, de 7 ani, fără a ține cont de circumstanțele concrete în care s-a comis fapta și cele personale ale inculpatului minor, acesta fiind provocat, aflându-se în curtea bunicului său unde se retrăsese datorită faptului că era în pericol, fiind fugărit de băieți mai mari.

Solicită inculpatul A. D. A. reducerea cuantumului duratei măsurii educative aplicate de instanța de fond și prin luarea în considerare a faptului că a recunoscut și regretă săvârșirea faptei.

La data de 19.10.2015 a formulat apel împotriva aceleiași hotărâri partea civilă M. C. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța de fond a apreciat greșit cuantumul despăgubirilor civile care i-au fost acordate.

Instanța de apel a invocat din oficiu excepția tardivității apelului declarat de partea civilă M. C. D. la data de 19.10.2015, în condițiile în care la data de 16.09.2015 i-a fost comunicată minuta sentinței penale atacate, excepție ce a fost pusă în discuția contradictorie a părților.

Potrivit art. 410 alin. 1 Cod procedură penală, pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.

Față de această situație, în baza art. 421 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, se va respinge ca tardiv apelul formulat de partea civilă M. C. D. împotriva sentinței penale nr. 855/NCPP din 11.09.2015 a Tribunalului Iași.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga partea civilă apelantă M. C. D. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul său.

Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate în cauză de inculpatul A. D. A., dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, instanța apreciază ca nefundat apelul inculpatului A. D. A., urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul A. D. A. a comis o infracțiune de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 113 alin. 3 Cod penal, împotriva persoanei vătămate M. C. D..

Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate, care au fost judicios interpretate.

În data de 29.11.2014, în jurul orelor 18:00-19:00, inculpatul minor A. D. A., în vârstă de 16 ani, în timp ce se afla pe raza localității Scobâlteni, jud. Iași, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate M. C. D. o lovitură de cuțit în zona abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură să-i pună în primejdie viața, leziuni constatate prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. 6915 din 16.02.2015 emis de I.M.L. Iași.

În mod corect și motivat instanța de fond a reținut că, în cauză, nu poate opera circumstanța atenuantă legală generală – provocarea în favoarea inculpatului A. D. A., întrucât inculpatul a acționat împotriva altei persoane decât cea care spune că l-ar fi atacat, respectiv martorul A. F. R. și aceasta nu a făcut-o din eroare.

Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de inculpatul A. D. A. și s-a reținut în mod temeinic și legal vinovăția acestuia.

Individualizarea judiciară a măsurii educative aplicate inculpatului A. D. A. s-a făcut în mod temeinic de instanța de fond, care a ținut cont atât de criteriile generale: gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptei, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului A. D. A., care a avut o atitudine parțial corespunzătoare în cauză, recunoscând săvârșirea faptei într-un alt context decât cel care rezultă din probe, dând dovadă de manifestări violente asupra altor persoane, fiind cercetat în mai multe cauze penale pentru fapte de violență, prezentând un nivel de periculozitate ridicat, fiind necesară o acțiune mai fermă pentru a-l reintegra în societate.

Instanța de fond a stabilit un cuantum temeinic și legal al măsurii educative pe care a aplicat-o inculpatului A. D. A., respectiv aceea ca internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 7 ani, ținând cont la alegerea măsurii de toate circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, apreciind just că doar prin internarea minorului într-un centru de detenție pe o perioadă mai mare de timp se poate atinge scopul măsurii educative, în vederea formării unei atitudini corecte a acestuia față de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pe lângă analiza temeinică a probelor administrate în cauză ce conturează profilul inculpatului A. D. A., instanța de fond a ținut cont și de referatul de evaluare întocmit în cauză din care rezultă că inculpatul minor prezintă șanse reduse de reintegrare socială și s-ar putea ca, prin privarea de libertate, acesta să poată fi reeducat prin programe specializate, astfel încât să-și poată dezvolta autocontrolul propriului comportament și gestionarea în mod prosocial a carențelor emoționale.

Față de cele elaborate, nu se impune reducerea duratei internării inculpatului minor A. D. A. într-un centru de detenție, măsura educativă dispusă de instanța de fond fiind în măsură să ducă la reeducarea inculpatului și reducerea periculozității pe care acesta o prezintă pentru societate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefundat apelul declarat de inculpatul A. D. A. împotriva Sentinței penale nr. 855/NCPP din 11.09.2015 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.

Potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul său.

Având în vedere cererea avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. D. A. și prevederile art. 6 din protocolul nr._/2015 din 06.06.2015 încheiat între M.J. și U.N.B.R., instanța va dispune plata sumei de 65 lei către Baroul Iași din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct.1 lit. a Cod de procedură penală, respinge ca tardiv apelul formulat de partea civilă M. C. D. împotriva Sentinței penale nr. 855/NCPP din 11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, in dosarul nr._

În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. D. A. împotriva Sentinței penale nr. 855/NCPP din 11.09.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, in dosarul nr._, pe care o menține.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanții sa plătească statului suma de câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat in apel.

Suma de 65 lei, reprezentând plată parțială onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant (delegație nr._ din16.10.2015, emisă de Baroul Iași) se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției

Definitiva.

Pronunțată in ședința publică, astăzi, 01.02.2016.

Președinte, Judecător,

M. MocanuMihaela C.

Grefier,

C. B.

Red. M.C.

Tehnored. B.C.

9 ex. - 22.02.2016

Tribunalul Iași

Judecător L. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 73/2016. Curtea de Apel IAŞI