Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 24/2012. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 24/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-01-2012 în dosarul nr. 23/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 24

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător E. S.

Grefier I. P.

Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Iași – a fost reprezentat prin procuror A. V.

Potrivit prevederilor art. 304 Cod procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.

S-au luat spre examinare apelurile declarate de inculpații B. V. și C. (fost B.) C. C. împotriva sentinței penale nr. 343 din data de 28.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași.

Conform art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă avocat N. I. pentru inculpatul C. (B. ) C. C., lipsă fiind inculpații apelanți și apărătorul ales al inculpatul apelant B. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că dosarul este la al treilea termen și că nu s-au depus de inculpați motive de apel, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Avocat N. I. pentru inculpatul apelant C. ( B.) C. C. depune la dosar motive de apel. Comunică un exemplar al motivelor de apel reprezentantului Ministerului Public.

Instanța constată că i s-a acordat un termen inculpatul apelant B. V. un termen pentru a formula motivele de apel

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că s-a uitat pe motivele de apel și consideră că poate pune concluzii pe fond.

Instanța, având în vedere că motivele de apel a inculpatul apelant B. V. vizează redozarea pedepsei și lipsa apărătorului ales al acestuia, dispune luarea cauzei cu apărătorul din oficiu inculpatul apelant B. V., respectiv avocat Vătăvu M..

Se prezintă avocat A. R. care arată că va substitui pe apărătorul desemnat din oficiu inculpatului apelant B. V..

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate avocatului ce substituie pe apărătorul desemnat din oficiu inculpatului apelant B. V. să ia la cunoștință de conținutul dosarului.

La a doua strigare a cauzei s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă avocat A. R. care substituie pe avocat Vătăvu M., apărător desemnat din oficiu, pentru inculpatul apelant B. V., și avocat N. I., apărător ales, pentru inculpatul apelant C. ( B.) C. C., lipsă fiind inculpații-apelanți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Avocat A. R. pentru inculpatul apelant B. V. solicită admiterea apelului declarat de inculpat așa cum a fost formulat. Arată că sunt la dosar motivele pentru care s-a solicitat redozarea. Consideră că nu s-a ținut cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Avocat N. I. pentru inculpatul apelant C. ( B.) C. C. solicită ca în temeiul art. 379 pct.2 lit a să se admită apelul, desființarea în totalitate a hotărârii atacate și în rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre în sensul achitării inculpatului. Precizează că critică sentința penală sub aspectul netemeiniciei și nelegalitate. Instanța de fond, chiar dacă a motivat amplu situația de fapt, a reținut în mod greșit o situație preluată integral din rechizitoriu, potrivit căreia inculpatul ar fi primit un colet cu droguri de mare risc de la cumnatul său din Italia și le-a dat mai departe coinculpatului B. în vederea comercializării. Consideră că în speță ar fi vorba de o schimbare de încadrare juridică, deoarece nu este vorba de trafic de droguri. Solicită achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 11 pct.2 lit a raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod procedură penală deoarece există fapta, dar nu e săvârșită de acest inculpat. Arată că nici o probă directă nu poate conduce la stabilirea fără dubiu a vinovăției inculpatului pentru presupusa activitate infracțională de trafic de droguri. De asemenea nici un act procesual nu face referire la angrenarea inculpatului în activitatea de aprovizionare cu droguri. Nici un transcript al convorbirilor telefonice purtate de inculpați nu face referire la droguri sau la primire de droguri prin serviciile de coletărie. Consideră că nu se face trimitere la fapte de natură infracțională cu privire la celălalt coinculpat. Toate activitățile de achiziționarea a unor cantități infime de rezină de canabis de la B. V. de către investigatorii sub acoperire sau făcut în cadrul realizării actelor premergătoare. Dar nu există la dosar un proces verbal prin care s-ar fi constatat efectuarea unor acte premergătoare, potrivit art. 224 alin. 3 Cod procedură penală, conducând la nulitatea absolută a acestor acte întocmite. Mai arată că aspectele invocate sunt doar indicii, dar în motivarea hotărârii le amestecă și le dă forță probantă. Procurorul de caz nu a făcut nici un acte de urmărire penală înafara de audierea celor doi inculpați. Mai precizează că instanța de fond a încercat să se substituie organului de urmărire penală și că procurorul de caz nu a strâns nici o probă. Pentru o perioadă de doi ani și trei luni dosarul a rămas în nelucrare, nefiind efectuat nici un act de urmărire penală de către procuror, lucru neavut în vedere de către instanța de fond. Trebuie avut în vedere că nici investigatorii sub acoperire nu au intrat în contact direct cu clientul său, așa zisa activitate infracțională fiind reținută doar din declarațiile coinculpatului B.. Acesta a arătat cu prilejul reținerii în vederea propunerii de arestare preventivă că drogurile avute la el sunt de la B. C. C.. Ulterior nici o altă probă administrată la dosar nu a putut fi coroborată cu declarația acestui inculpat. Consideră că nu se poate ca doar declarația de autoincriminare să fie singurul mijloc de probă la adresa celuilalt coinculpat. Dacă declarația lui B. ar constitui parte esențială a probelor pentru acuzarea coinculpatului C., atunci ambii ar fi trebuit condamnați, printr-o eventuală schimbare de încadrare juridică, pentru introducea în țară de droguri de risc. Solicită admiterea apelului, desființarea în totalitate a hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelurilor formulate de inculpați. Arată că în mod legal instanța de fond a apreciat conduita inculpaților și pedepsele aplicate. A ținut cont că B. este recidivist. Precizează că din dosarul cauzei rezultă că s-a inițial s-a început urmărirea penală față de B., rezultând ulterior și implicarea inculpatului C.. Cu privire la probatoriu, se arată de apărare că nu s-au făcut probe de către procurorul de caz, dat din mesajele trimise rezultă că inculpatul s-a dus și a ridicat drogurile de la societate de transport.

Declarând dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare,

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 343/28.06.2011, Tribunalul Iași a hotărât:

„I. Condamnă pe inculpații:

- B. V., fiul lui N. și P., ns. la data de 23.03.1973 în Iași, jud. Iași, CNP: 1._.242, domiciliat în Iași, ., jud. Iași, cetățean român, studii 10 clase, ocupația – muncitor în cadrul unei societăți din Spania, necăsătorit, fără copii minori, recidivist postexecutoriu, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc” prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din Codul penal, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și b Cod penal pe o durată de 5 ani.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod. penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. V. durata reținerii și arestării preventive a acestuia, respectiv de la 13.08.2008 la 11.09.2008, inclusiv.

- C. (fost B.) C. C., fiul lui A. și P., ns. la data de 01.02.1974 în mun. Iași, CNP 1._.136, domiciliat în mun. Iași, .. 140, ., ., jud. Iași, cu reședința și loc indicat de inculpat pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Iași, ., jud. Iași, cetățean român, studii 10 clase, relație de concubinaj, un copil minor în întreținere, administrator al unei întreprinderi familiale, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc” prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, Cod penal pe o durată de 5 ani.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 alin. 1, 2 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 81C. pen. raportat la art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal, dispune suspendarea condiționată atât a executării pedepsei principale cât și a celei accesorii aplicate inculpatului C. (fost B.) C. C. pe o durată de 5 (cinci) ani, perioadă ce constituie pentru inculpat termenul de încercare, calculat în conformitate cu disp. art. 82 Cod penal.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83Cod penal.

Constată că inculpatul C. (fost B.) C. C. a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 13.08.2008 la 11.09.2008, inclusiv.

II. În baza dispozițiilor art. 17 alin.1 din Legea 143/2000, modificată și completată, dispune confiscarea următoarelor cantități de droguri comercializate ori deținute în vederea comercializării: 0,4 grame, 0,8 grame și 14,7 grame rezină de cannabis, cantități rămase după efectuarea analizelor de laborator și care se află la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, potrivit proceselor verbale de la filele 92, 103 și 145 dosar urmărire penală.

În baza dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea 143/2000 cu modificări ulterioare instanța dispune distrugerea cantităților de droguri confiscate, cu păstrarea de contraprobe, după rămânerea definitiva a hotărârii.

III. În baza dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., obligă inculpații să plătească statului cheltuieli judiciare, după cum urmează:

- inculpatul B. V. suma de 1700 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce va fi avansat inițial Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției;

- inculpatul C. (fost B.) C. C. suma de 1500 lei.”

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele:

„Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține ca fiind dovedită următoarea situație de fapt:

1. Inculpatul B. V., zis „B.”, în vârstă de 35 de ani, domiciliază în municipiul Iași, este necăsătorit, fără ocupație, iar, în anii 2006 și 2007, a fost plecat, potrivit propriilor declarații, în străinătate, respectiv în Italia și Danemarca, unde a devenit dependent de consumul de droguri.

În cursul anului 2008, inculpatul B. V. a vândut, în mod repetat, diferite cantități de droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, între 0,6, și 1,4 gr., investigatorilor sub acoperire și colaboratorilor acestora, acesta fiind contactat în toate cazurile prin telefon, iar vânzările au avut loc fie la locuința sa, situată pe . din mun. Iași, ori în apropierea locuinței.

Astfel, în data de 10.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“, a luat legătura telefonic cu inculpatul B. V. și s-au înțeles cu privire la vânzarea de către inculpat a unei cantități de droguri de risc. Imediat colaboratorul acoperit „S.” l-a contactat pe investigatorul acoperit „V.”, ofițer de poliție judiciară, care i-a înmânat suma de bani necesară achiziționării drogurilor, după ce în prealabil l-a percheziționat și a constatat că nu are supra sa droguri ori alte sume de bani.

Trebuie precizat faptul că prin ordonanța cu nr. 15/A/2008 din data de 09.07.2008, procurorul șef din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași a dispus autorizarea folosirii a investigatorului acoperit, sub identitatea „V.”, precum și a colaboratorilor sub identitatea „S.” și „I.”.

Tranzacția dintre inculpatul B. V. și colaboratorul acoperit „S.“ a avut loc în curtea casei ce aparține inculpatului, situată pe . din mun. Iași, în zona denumită „Podul de F.”, unde acesta din urmă i-a înmânat, în schimbul banilor, 3 baghete de rezină de cannabis, în greutate de 1,2 gr, învelite într-un celofan transparent.

Imediat după tranzacție, colaboratorul acoperit „S.“, ce fusese supravegheat în permanență de către investigatorul acoperit „V.”, a predat acestuia pachețelul cu droguri cumpărat de la inculpatul B. V., după ce, în prealabil, din nou investigatorul acoperit a efectuat o percheziție corporală colaboratorului și a constatat că nu deține droguri ori alte bunuri interzise și nici sume de bani.

După această dată, atât colaboratorul acoperit „S.“ cât și colaboratorul acoperit „I.” au mai cumpărat de la inculpatul B. V., în aceleași circumstanțe mai sus descrise, și după ce s-a deplasat la domiciliul inculpatului ori în apropierea domiciliului, de 5 ori, diferite cantități de droguri, respectiv:

- la data de 14.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,8 gr rezină de cannabis, sub forma unei baghete, ambalată într-un celofan transparent;

- la data de 15.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,9 gr rezină de cannabis, formată din 5 baghete de diferite dimensiuni, ambalate într-un celofan transparent;

- la data de 20.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,8 gr rezină de cannabis, sub forma unei baghete, ambalată într-un celofan transparent;

- la data de 05.08.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 1,0 gr rezină de cannabis, sub forma a două baghete, ambalată într-un celofan transparent (această tranzacție a avut loc în intersecția denumită „Podul de F.).

- la data de 06.08.2008, colaboratorul acoperit „I.“ a cumpărat cantitatea de 1,4 gr rezină de cannabis, sub forma a două baghete, ambalată într-un celofan transparent (această tranzacție a avut loc pe . domiciliului inculpatului).

Ulterior, prin ordonanța cu nr. 16/A/2008 din data de 18.07.2008, procurorul șef din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași a dispus autorizarea folosirii investigatorului acoperit sub identitatea „B. ”, precum și a colaboratorului sub identitatea „Costeluș”.

La data de 29.07.2008, colaboratorul acoperit „Costeluș“, a luat legătura telefonic cu inculpatul B. V. și s-au înțeles cu privire la vânzarea de către inculpat a unei cantități de droguri de risc. Imediat colaboratorul acoperit „Costeluș” l-a contactat pe investigatorul acoperit „B.”, ofițer de poliție judiciară, care i-a înmânat suma de bani necesară achiziționării drogurilor, după ce în prealabil l-a percheziționat și a constatat că nu are supra sa droguri ori alte sume de bani.

De această dată tranzacția dintre inculpatul B. V. și colaboratorul acoperit „Costeluș “ a avut loc pe . domiciliului inculpatului, acesta din urmă înmânându-i în schimbul banilor, 1 baghetă de rezinnă de cannabis, în greutate de 0,6 gr, învelită în staniol.

Imediat după tranzacție, colaboratorul acoperit „Costeluș “, ce fusese supravegheat în permanență de către investigatorul acoperit, a predat acestuia pachețelul cu droguri cumpărat de la inculpatul B. V., după ce, în prealabil, din nou investigatorul acoperit a efectuat o percheziție corporală colaboratorului și a constatat că nu deține droguri ori alte bunuri interzise și nici sume de bani.

Trebuie precizat și faptul că, după fiecare tranzacție, cantitățile de drog de risc cumpărate au fost supuse unei constatări tehnico-științifice, iar prin rapoartele întocmite de către specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din Iași s-a concluzionat că, în cazul fiecărei substanțe solide, de culoare verde-olive, sub forma de baghetă, s-a pus în evidență terahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 și este definită de lege ca drog de risc, potrivit art. 1 lit. d din același act normativ

2. Inculpatul B. V., cunoscând că prietenul său din copilărie, inculpatul C. (fost B.) C. C., în vârstă de 34 de ani, are un cumnat în Italia, pe nume Ș. Ș. F., care poate să achiziționeze și să-i trimită droguri, a luat hotărârea, tot în cursul anului 2008, de a se aproviziona de la aceasta persoană, înțelegându-se, potrivit propriilor declarații, cu inculpatul B. ca acesta să primească aceste droguri ascunse în pachete cu haine sau produse alimentare, ce urmau a fi trimise prin firme de transport colete, iar după ce îi erau aduse lui, să se ocupe cu vânzarea lor către diverși consumatori din mun. Iași, din banii obținuți, 75% revenindu-i lui, iar 25% inculpatului C. C. C..

În aceste împrejurări, la începutul lunii august 2008, inculpații B. V. și C. C. C. au luat legătura cu numitul Ș. F., care se afla În Italia, și au convenit ca acesta din urmă să trimită rezină de cannabis prin firma de coletărie . Iași.

În concret, inculpatul B. V. a luat legătura telefonic, în datele de 03.08.2008 și 11.08.2008, cu numitul Ș. F., acesta din urmă angajându-se să trimită în țară, într-o primă fază, circa 30 grame de cannabis, iar ulterior, la următoarea livrare, să trimită o cantitate mai mare.

Imediat după această înțelegere, în aceeași zi de 11.08.2008, la orele 22:00:39, numitul Ș. F. i-a trimis inculpatului C. C. C. un mesaj cu numerele de telefon ale firmei de coletărie, respectiv . Iași, inculpatul, după primirea mesajului, luând legătura, tot telefonic, la orele 22:03:50, cu un reprezentant al aceste firme, care i-a comunicat că pachetele se vor distribui în data de 12.08.2008, după orele 10,00.

În data de 12.08.2008, la orele 10:46:31, inculpatul B. V. a luat legătura telefonic cu inculpatul C. C. C. și l-a întrebat dacă a mers să ridice coletul, aducându-i aminte de numele persoanei care apare ca expeditor al coletului.

Tot în jurul orei 10,40, inculpatul C. C. C. s-a deplasat cu autoturismul marca Peugeot, de culoare gri metalizat cu nr._ la firma de coletărie . Iași, situată pe ., a ridicat coletele trimise din Italia, iar după ce s-a deplasat la mai multe adrese, în jurul orelor 11,45 a ajuns la locuința sa de pe . a și descărcat coletele anterior menționate.

Ajuns acasă, inculpatul C. C. C. a trimis mai multe mesaje către cumnatul său, Ș. F., confirmându-i că a ridicat coletul, și inclusiv și cantitatea de droguri trimisă din Italia.

În aceeași zi, inculpatul C. C. C. a remis cantitatea de droguri găsită în pachete către inculpatul B. V., care după ce a pregătit-o pentru a fi distribuită consumatorilor, a luat legătura telefonic, la orele 20:17:56, cu inculpatul C. C. C. și i-a comunicat că „ai vreo 12 bastoane toată combinația”, o cantitate mai mică decât așteptau, solicitându-i să vină la domiciliul său să vadă și el ce cantitate a fost efectiv trimisă.

A doua zi, respectiv la data de 13.08.2008, organele de urmărire penală au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului B. V., ocazie cu care a fost găsită o tabacheră, în care se aflau 25 de bucăți, sub formă de baghete, de rezină de cannabis.

Cantitatea de drog găsită la percheziția domiciliară a fost supusă unei constatări tehnico-științifice, iar prin raportul întocmit de către specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din Iași, s-a concluzionat că în cazul substanței solide, de culoare verde-olive, sub forma de baghetă, în greutate de 18,7 grame, s-a pus în evidență terahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 și este definită de lege ca drog de risc, potrivit art. 1 lit. d din același act normativ.”

În termen legal sentința penală a fost apelată de inculpații B. V. și C. ( B.) C. C. criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei.

Inculpații apelanți au fost reprezentați de apărători (ales – inculpatul C. ( B.) C. C. și din oficiu inculpatul B. V.) care le-au motivat (și în scris inculpatul C. ( B.) C. C.) și susținut criticile invocate.

Inculpatul apelant C. ( B.) C. C. a criticat sentința penală solicitând achitarea prin reținerea disp. art. 10 lit. c Cod procedură penală, precizând că probele administrate nu dovedesc vinovăția acestuia față de faptele reținute prin rechizitoriu(nu s-au dovedit actele materiale reținute în sarcina acestuia, fiind condamnat doar pe baza declarației coinculpatului B. V.).

Inculpatul – apelant B. V. a criticat sentința penală sub aspectul individualizării aplicate, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Alte înscrisuri în susținerea apelurilor formulate nu au fost depuse.

Curtea a analizat criticile formulate de fiecare inculpat în parte raportat la întreg materialul probator administrat în cauză – în conformitate cu disp. art. 371 al. 1 Cod procedură penală, art. 372 Cod procedură penală, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu disp. art. 371 al. 2 Cod procedură penală.

Instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriul procurorului DIICOT Iași, cu rejudecarea inculpaților: - B. V., fiul lui N. și P., ns. la data de 23.03.1973 în Iași, jud. Iași, CNP: 1._.242, domiciliat în Iași, ., jud. Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din Codul penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în perioada iulie 2008 – august 2008 ar fi distribuit droguri de risc consumatorilor din mun. Iași, iar la data de 13.08.2008 ar fi fost prins deținând în vederea comercializării cantitatea de 18,7 grame rezină de cannabis, droguri pe care le-a primit de la inculpatul B. C. C.; și C. (fost B.) C. C., fiul lui A. și P., ns. la data de 01.02.1974 în mun. Iași, CNP 1._.136, domiciliat în mun. Iași, .. 140, ., ., cu reședința și loc indicat de inculpat pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Iași, ., jud. Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, reținându-se în sarcina acestuia că, în data de 12.08.2008, ar fi primit un colet ce conținea droguri de risc de la cumnatul său, Ș. F., droguri pe care i le-a dat inculpatului B. V., urmând ca acesta să le vândă consumatorilor din mun. Iași.

În cursul cercetării judecătorești au fost nemijlocit administrate probele din cursul urmăririi penale coroborate temeinic cu probele administrate în fața instanței de fond, reținându-se vinovăția fiecărui inculpat în parte și a dispus condamnarea acestora:

Astfel, în cursul anului 2008, inculpatul B. V. a vândut, în mod repetat, diferite cantități de droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, între 0,6, și 1,4 gr., investigatorilor sub acoperire și colaboratorilor acestora, acesta fiind contactat în toate cazurile prin telefon, iar vânzările au avut loc fie la locuința sa, situată pe . din mun. Iași, ori în apropierea locuinței.

În data de 10.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“, a luat legătura telefonic cu inculpatul B. V. și s-au înțeles cu privire la vânzarea de către inculpat a unei cantități de droguri de risc. Imediat colaboratorul acoperit „S.” l-a contactat pe investigatorul acoperit „V.”, ofițer de poliție judiciară, care i-a înmânat suma de bani necesară achiziționării drogurilor, după ce în prealabil l-a percheziționat și a constatat că nu are supra sa droguri ori alte sume de bani.

După această dată, atât colaboratorul acoperit „S.“ cât și colaboratorul acoperit „I.” au mai cumpărat de la inculpatul B. V., în aceleași circumstanțe mai sus descrise, și după ce s-a deplasat la domiciliul inculpatului ori în apropierea domiciliului, de 5 ori, diferite cantități de droguri, respectiv:

- la data de 14.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,8 gr rezină de cannabis, sub forma unei baghete, ambalată într-un celofan transparent;

- la data de 15.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,9 gr rezină de cannabis, formată din 5 baghete de diferite dimensiuni, ambalate într-un celofan transparent;

- la data de 20.07.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 0,8 gr rezină de cannabis, sub forma unei baghete, ambalată într-un celofan transparent;

- la data de 05.08.2008, colaboratorul acoperit „S.“ a cumpărat cantitatea de 1,0 gr rezină de cannabis, sub forma a două baghete, ambalată într-un celofan transparent (această tranzacție a avut loc în intersecția denumită „Podul de F.).

- la data de 06.08.2008, colaboratorul acoperit „I.“ a cumpărat cantitatea de 1,4 gr rezină de cannabis, sub forma a două baghete, ambalată într-un celofan transparent (această tranzacție a avut loc pe . domiciliului inculpatului).

Inculpatul B. V., cunoscând că prietenul său din copilărie, inculpatul C. (fost B.) C. C., în vârstă de 34 de ani, are un cumnat în Italia, pe nume Ș. Ș. F., care poate să achiziționeze și să-i trimită droguri, a luat hotărârea, tot în cursul anului 2008, de a se aproviziona de la aceasta persoană, înțelegându-se, potrivit propriilor declarații, cu inculpatul B. ca acesta să primească aceste droguri ascunse în pachete cu haine sau produse alimentare, ce urmau a fi trimise prin firme de transport colete, iar după ce îi erau aduse lui, să se ocupe cu vânzarea lor către diverși consumatori din mun. Iași, din banii obținuți, 75% revenindu-i lui, iar 25% inculpatului C. C. C..

În aceste împrejurări, la începutul lunii august 2008, inculpații B. V. și C. C. C. au luat legătura cu numitul Ș. F., care se afla În Italia, și au convenit ca acesta din urmă să trimită rezină de cannabis prin firma de coletărie . Iași.

În concret, inculpatul B. V. a luat legătura telefonic, în datele de 03.08.2008 și 11.08.2008, cu numitul Ș. F., acesta din urmă angajându-se să trimită în țară, într-o primă fază, circa 30 grame de cannabis, iar ulterior, la următoarea livrare, să trimită o cantitate mai mare.

În data de 12.08.2008, la orele 10:46:31, inculpatul B. V. a luat legătura telefonic cu inculpatul C. C. C. și l-a întrebat dacă a mers să ridice coletul, aducându-i aminte de numele persoanei care apare ca expeditor al coletului.

Inculpatul C. C. C. a trimis mai multe mesaje către cumnatul său, Ș. F., confirmându-i că a ridicat coletul, și inclusiv și cantitatea de droguri trimisă din Italia și a remis cantitatea de droguri găsită în pachete către inculpatul B. V., care după ce a pregătit-o pentru a fi distribuită consumatorilor, a luat legătura telefonic, la orele 20:17:56, cu inculpatul C. C. C. și i-a comunicat că „ai vreo 12 bastoane toată combinația”, o cantitate mai mică decât așteptau, solicitându-i să vină la domiciliul său să vadă și el ce cantitate a fost efectiv trimisă.

Instanța de control judiciar a reevaluat întreg materialul probator administrat (procesele – verbale întocmite la datele de 20.07, 05.08 și 06.08.2008 de către investigatorul acoperit „V.”, procesul – verbal întocmit la data de 29.07.2008 de către investigatorul acoperit „B.”, procesele-verbale de supraveghere operativă a colaboratorilor acoperiți S.”, „I.” și „Costeluș”, planșele foto, rapoartele de constatare tehnico-științifice cu nr._/22.07.2008,_/29.07.2008,_/07.08.2008,_/07.08.2008, întocmite de către specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din Iași, declarațiile martorilor, investigatori acoperiți, „V.” și „B.”, date în faza cercetării judecătorești, declarația martorului, colaborator acoperit, „I.”, dată în faza cercetării judecătorești, procesul-verbal de supraveghere operativă efectuată la data de 12.08.2008 asupra numitului C. C. C., procesul-verbal de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico-științifică cu nr._/13.08.2008, întocmit de către specialiștii din cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori din Iași, procesele - verbale conținând transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice, declarațiile inculpatului B. V.) declarațiile inculpaților și declarațiile martorilor date în cursul cercetării judecătorești, reținând cer vinovăția inculpaților.

Sub aspectul criticilor (asupra situației de fapt și a excepțiilor invocate, instanța de apel constată că referitor la faptul că procurorul de caz nu a efectuat vreun act de urmărire penală, cu excepția audierii învinuiților și inculpaților, deși urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu de către procuror, nu poate constitui în cazul de față vreo nulitate, fie și relativă, a actelor de urmărire penală

Inculpatul C. C. C. a mai invocat că, în ceea ce-l privește, nu a fost administrat în faza de urmărire penală nici un mijloc de probă direct, în cauză existând doar acte premergătoare care nu constituie probatorii, și astfel, nu există nici o probă care să-l învinovățească.

În cauză, s-a dispus începerea urmării penale împotriva inculpatului B. V. la data de 16.07.2008, iar toate actele de cercetare penală, respectiv interceptările convorbirilor telefonice din perioada 03.08.-12.08.2008, supravegherea operativă efectuată la data de 12.08.2008, procesul-verbal de percheziție domiciliară din data de 13.08.2008, efectuată la domiciliul inculpatului B. V. și declarațiile inculpatului B. V., au fost efectuate după momentul începerii urmăriri penale.

În cadrul urmării penale începute împotriva inculpatului B. V. s-au administrat probatorii care au relevat și participarea inculpatului C. C. C., probatorii ce evident că pot fi folosite și în susținerea vinovăției acestuia din urmă.

Susținerile inculpatului apelant C. ( B.) C. C. nu pot înlătura situația de fapt concretizată prin aceste probe, cât și a înscrisurilor întocmite în faza actelor premergătoare. Chiar dacă susținerile asupra nevinovăției apelantului inculpat se referă la declarația coinculpatului B. V. (ca fiind singura probă) aceste aspecte nu sunt întemeiate atât față de argumentele probatorii expuse anterior, cât și față de conținutul acestor declarații (ale inculpatului B. V., date în prezența unui apărător ales, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată – aspectele evidențiate fiind clare (recunoaște faptul că drogurile găsite în locuința sa au fost cumpărate din Italia, prin intermediul numitului Ș. F., care le trimitea în țară printr-o firmă de transport colete, colet ce era preluat de către inculpatul C. C. C., și ulterior remise lui, droguri pe care el consuma el împreună cu prietenii său ce veneau la domiciliul său).

Chiar dacă inculpatul B. V. nu a invocat aspecte de nevinovăție, probele au fost evaluate din oficiu și sub acest aspect, rezultând cert că inculpatul B. V. a deținut cantitatea de 18,7 grame rezină de cannabis, ce a fost primită de la inculpatul C. C. C. și care a fost trimisă în țară printr-o firmă de transport colete, de către numitul Ș. F. din Italia, și că a distribuit droguri către diverși consumatori din județul Iași. Acesta a vândut martorilor, colaboratori acoperiți, în mod repetat, mai exact în 7 rânduri, diferite cantități de droguri de risc, respectiv rezină de cannabis, între 0,6, și 1,4 gr., în curtea casei sale sau pe ..

Convorbirile telefonice interceptate între cei doi inculpați și mai ales între aceștia și numitul Ș. F., în aceeași perioadă în care inculpatul B. s-a aprovizionat cu cantitatea de droguri găsită la domiciliul său, au evidențiat cu claritate și fără vreun dubiu modul în care au fost trimise în țară drogurile și faptul că erau destinate vânzării de către inculpatul B. către consumatorii din mun. Iași.

Toate probele au fost evaluate și apreciate prin strictă coroborare, nefiind dată relevanță distinctă niciuneia dintre ele – în conformitate cu disp. art. 63 Cod penal, rezultând în concret și amănunțit modul în care cantitatea de cannabis (rezină – 18,7 gr) a ajuns în posesia inculpatului C. ( B.) C. C., întreaga participație la aprovizionarea cu droguri trimise din Italia, remiterea acestora către coinculpatul B. V. în scopul vânzării (activitate expusă anterior).

Sub aspectul administrării și aprecierii probatorii, al încadrării juridice, al situației de fapt și de drept reținută de instanța de fond este legală și temeinică, instanța de apel constatând probator că: inculpatul B. V. în perioada iulie 2008 – august 2008 ar fi distribuit droguri de risc consumatorilor din mun. Iași, iar la data de 13.08.2008 ar fi fost prins deținând în vederea comercializării cantitatea de 18,7 grame rezină de cannabis, droguri pe care le-a primit de la inculpatul B. C. C.; iar acesta din urmă, în data de 12.08.2008, ar fi primit un colet ce conținea droguri de risc de la cumnatul său, Ș. F., droguri pe care i le-a dat inculpatului B. V., urmând ca acesta să le vândă consumatorilor din mun. Iași.

În consecință, în mod legal inculpatul B. V. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2, iar inculpatul C. ( B.) C. C. a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 al. 1 din Legea 43/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților au fost just raportate criticile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și art. 52 Cod penal, tuturor circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei (expuse) și ale celor personale ale fiecărui inculpat în parte (atitudinea procesuală adoptată în cursul procedurilor judiciare faza urmăririi penale, faza cercetării judecătorești – fond și apel; fișa de cazier judiciar a fiecărui inculpat în parte, inculpatului B. V. fiindu-i aplicabile disp. art. 37 lit. b Cod penal, vârsta, situația familială).

Cuantificarea pedepselor aplicabile a fost realizată temeinic, iar modalitatea de executare s-a raportat criteriilor privind atingerea scopului legii penale (al reeducării și reinserției sociale), față de inculpatul B. V. reținându-se că acest scop va fi îndeplinit doar prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, iar față de inculpatul trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 al. 1 din legea 143/2000 considerându-se că sunt îndeplinite condițiile aplicării beneficului suspendării condiționate a pedepsei în conformitate cu disp. art. 81 Cod penal.

Raportat la argumentele expuse, în cadrul analizei sentinței apelate, instanța de apel constată că aceasta nu este afectată de vicii pentru a fi desființată, criticile apelanților inculpați nefiind întemeiate.

În baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează a fi respinse ca nefondate apelurile inculpaților B. V. și trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 al. 1 din legea 143/2000.

Urmează a fi obligați inculpații apelanți, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza disp. art. 381 al. 1 raportat la art. 192 al. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatii: B. V. si C. (fost B.) C. C., impotriva sentintei penale nr. 343 din 28. 06. 2011, a Tribunalului Iasi, pe care o mentine.

Obliga pe inculpatul -apelant B. V. sa plateasca statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.

Obliga pe inculpatul -apelant C. (fost B.) C. C.,sa plateasca statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 26. 01. 2012.

Președinte, Judecător,

D. A. S. E. Grefier,

I. P.

Red.S.E./ Tehnored.L.C.

2 ex. – 17.02.2012

Tribunalul Iași – T. C. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 24/2012. Curtea de Apel IAŞI