Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1056/2012. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1056/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 1056/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Ședința publică de la 11 Octombrie 2012

Completul compus din:

Președinte: A. G. O. M.

Judecător: C.-G. T.

Judecător: I. E. C.

Grefier: E. R.

DECIZIE PENALĂ Nr. 1056/2012

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror P. E..

Potrivit prevederilor art.304 din Codul de procedură penală, desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio.

Prin procesul verbal nr.86 din 10.10.2012, având în vedere că unul din membrii completului de judecată, respectiv judecător J. T. se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată din data de 11.10.2012, s-a procedat la înlocuirea acesteia cu judecătorul de pe lista de permanență din data de 11.10.2012, respectiv judecătorul T. C. G..

Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect „ vătămare corporală gravă”, declarat de inculpatul recurent F. C. D., împotriva sentinței penale nr. 419 din data de 11 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ .

Conform disp.art.297 din Codul de procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că lipsește inculpatul recurent F. C. D. pentru care răspunde avocat Doltu ( apărător desemnat din oficiu), lipsă fiind și celelalte părți.

se prezintă partea vătămată intimată G. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al procesului, care este la al treilea termen de judecată, că recursul declarat în cauză nu a fost motivat, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Nemaifiind de invocat chestiuni preliminare și nici cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat Doltu M. pentru inculpatul recurent F. C. D. având cuvântul, susține că, în lipsa inculpatului și lipsa motivelor de recurs, nu poate decât să solicite instanței de control judiciar admiterea recursului în sensul redozării pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, urmând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor reale și personale .

Oficiul neachitat.

Avocat Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi păstrată sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr. 419 din data de 11 aprilie 2012, Judecătoria V. a dispus următoarele:

„1.În baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul F. C. D., fiul lui I. și D., născut la data de 16.04.1990, în mun. V., jud. V., cu domiciliul în ..Ivănești jud. V., agricultor, studii 6 clase, fără antecedente penale, posesor a CI . nr_ eliberat de Poliția mun. V., CNP:_ la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.2 Cod penal, art. 76 lit.c C.pen.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.

În baza art.86 ind. 1 alin.1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 86 indice 2 Cod penal, care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 86 indice 3 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 Cod penal, anume:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență

Datele prevăzute la literele b) – d) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și face cunoscute inculpatului obligațiile pe care trebuie să le respecte și măsurile de supraveghere la care este supus.

Pune în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V. dispozițiile art. 86 indice 3 alin. 4 Cod penal.

2.În baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul R. M., fiul lui M. și D., născut la data de 19.09.1989, în V., cu domiciliul în satul Valea Cânepii, ., fără antecedente penale, CNP:_ la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.7 Cod pr.pen., art. 74 alin.1 lit. a,c Cod penal, art. 76 lit.d C.pen.

În baza art. 86 indice 3 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 Cod penal, anume:

e) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acest serviciu;

f) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență

Datele prevăzute la literele b) – d) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Pune în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V. dispozițiile art. 86 indice 3 alin. 4 Cod penal.

Constată că partea vătămată G. T. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14 și art. 346 C.p.p. admite acțiunile civile formulate de părțile civile S. C. de Urgență „N.O.” Iași și Serviciului de Ambulanță Județean V. și obligă pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 8.746,43 lei către S. C. de Urgență „N.O.” Iași și a sumei de 1.079,80 lei către S. de Ambulanță Județean V..

Conform art. 189, 191 alin.2 Cod pr.pen., obligă pe inculpatul R. M. la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate. Suma de 300 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu la instanță - av. B. G., delegație nr. 131/2010, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Conform art. 189, 191 alin.2 Cod pr.pen., obligă pe inculpatul F. C. la plata către stat a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate.

Constată că inculpatul F. C. a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 193 alin.1 Cod pr.pen., obligă inculpații, în solidar la plata către partea vătămată G. T. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare constând în onorariu avocat conform chitanței nr._ din 10.02.2012.”

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept.

„Prin rechizitoriul nr. 1831/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., înregistrat la data de 19.10.2010 pe rolul acestei instanțe, sub nr._, s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecata a inculpaților F. C.-D., fără antecedente penale, și R. M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea câte unei infracțiuni prev. de art. 182 al. 2 C.p.

S-a reținut prin actul de sesizare că în ziua de 05.07.2009, în jurul orelor 19.30, inculpații au lovit cu pumnii pe partea vătămată G. T., cauzându-i leziuni ce au necesitat, potrivit certificatului medico-legal, 35-40 zile îngrijiri medicale de la data producerii și au pus în primejdie viața acestuia.

În cursul urmării penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere parte vătămată; declarațiile martorilor; declarațiile învinuiților; procese-verbale de reconstituire; procesele-verbale de confruntare; raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 18.06.2010.

Audiați în cursul urmăririi penale, inculpatul F. C. D. nu a recunoscut faptul că l-a lovit pe numitul G. T. iar inculpatul R. M. a recunoscut faptul că, împreună cu F. C. D., l-au lovit pe vătămat.

PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI:

În cursul cercetării judecătorești, până la discutarea regularității actului de sesizare cu procedura legal îndeplinită, s-au constituit părți civile în cauză:

- S. C. de Urgență „prof. Dr. N.O.” Iași, (fila 18) cu suma de 8746,43 lei

- S. de Ambulanță Județean V. - cu suma de 1079,80 lei (filele 18,19)

La termenul de judecată din 03.02.2011, instanța a pus în discuția părților și a constatat regularitatea actului de sesizare.

Partea vătămată G. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

La același termen instanța a dus la cunoștință inculpaților dispozițiile art. 320 ind.1 Cod pr.pen.

Inculpatul R. M. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 ind.1 Cod pr.pen., recunoscând săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu, cunoscând și însușindu-și probele administrate în cursul urmării penale.

Inculpatul F. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei pe procedura obișnuită.

Întrucât instanța a apreciat că în cauză se impune administrarea de probe pentru lămurirea pe deplin a cauzei, a respins cererea inculpatului R. M. de soluționare a cauzei pe procedura prev. de art. 320 ind.1 Cod pr.pen.

La același termen au fost audiați inculpații (filele 34-36) și au fost încuviințate probe la propunerea părților:

- pentru partea vătămată - proba cu înscrisuri și proba testimonială cu 1 martor I. P. (audiat fila 68 );

- în circumstanțiere, pentru inculpatul R. M. –proba cu acte și proba testimonială cu martorul O. M.(audiat fila 105.)

- în apărare pentru inculpatul F.- proba cu înscrisuri, cu expertiza medico legală a părții vătămate și proba testimonială cu martorii Ț. E. (audiată fila 106 ) și V. Aricria (audiată fila 83 bis)

- audierea martorilor din lucrări – O. M. (audiat fila..), Ț. M. (audiată fila 46), Ț. C. (audiat fila 67 ).

În cauză a fost efectuată expertiza medico legală a părții vătămate, în baza actelor medicale aflate la dosarul cauzei, concluziile raportului de expertiză fiind depuse la filele -162-163 și nefiind contestate.

Au fost atașate la dosar fișele de cazier judiciar pentru inculpați (fila 75,_) din care rezultă că inculpații sunt cunoscuți fără antecedente penale.

Examinând materialul probator administrat în cauză în cursul urmării penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarele:

În fapt:

În ziua de 05.07.2009, în jurul orelor 19.30, partea vătămată a intrat în magazinul aparținând A.F E. pentru a face cumpărături. Când a ieșit din magazin, vătămatul s-a întâlnit cu numiții F. C. și R. M., care veniseră cu căruța lui R. M.. G. T. a fost întrebat de către inculpatul R. M. de ce îl acuză că i-ar fi sustras lucerna de pe o suprafață de teren din punctul Groapa lui S. iar vătămatul a încercat sa îi explice lui R. M. motivele pentru care îl acuză. Inculpatul R. M. a început să-l lovească pe partea vătămată G. T.. Pentru a se apăra, G. T. a ridicat deasupra capului bicicleta sa. În acest timp, inculpatul F. D. C., care strătea pe o bancă, a fost lovit de partea vătămată G. T. astfel că inculpatul a început si el să-l lovească pe vătămat cu pumnii în zona capului. G. T. a căzut la pământ, iar F. C. și R. M. au continuat să-l lovească pe vătămat cu pumnii și picioarele peste corp. Pentru a-l scăpa pe vătămat de loviturile inculpaților au intervenit martorii O. M. și E. T., iar partea vătămată G. T.- împreună cu G. F. și G. T. fiul, care sosiseră între timp pentru a-l ajuta pe vătămat, au reușit să intre în local.

După un timp inculpații s-au întors cu căruța, au încercat din nou să-i atace pe membrii familiei G., însă, la intervenția lui O. M. și a altor persoane din local, aceștia din urmă nu au fost lăsați să iasă afară pe terasă iar inculpații nu au mai reușit să-i lovească, astfel că inculpații au plecat către casă.

În luna septembrie 2009, partea vătămată G. T. s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Ivănești unde a prezentat certificatul medio legal nr. 559 din 18.09.2009 potrivit căruia necesită pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, care i-au pus în pericol viața acestuia.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută mai sus rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în fața instanței, astfel:

În cursul urmăririi penale a fost audiată martora Ț. M., care a declarat faptul că a văzut când inculpatul F. C. D. l-a lovit pe G. T. cu un par în cap, acesta căzând la pământ, fiind plin de sânge în zona capului și pe față. De asemenea martora mai declară că G. T. a reușit să intre împreună cu fratele său, G. F. în curtea magazinului. Ț. M. a declarat că a mers apoi împreună cu vătămatul, cu fratele acestuia și cu alte persoane, spre satul Valea Cânepii, iar pe drum s-au întâlnit cu inculpații care i-au insultat fără însă a-l mai agresa pe G. T.. În cursul audierii în fața instanței, martora nu și-a mai menținut declarațiile date la urmărirea penală, aceasta precizând doar că l-a văzut pe F. C. cu tricoul plin de sânge când a mers spre casă, acesta fiind vecin cu ea. Instanța nu va avea în vedere declarația acestei martore raportat la faptul că martora și-a retras toate declarațiile date la urmărirea penală iar prezența sa la locul conflictului nu a fost confirmată de martorii oculari.

Martorul ocular O. M. și-a menținut în instanță declarația dată la urmărirea penală prin care a arătat că au existat două momente ale conflictului, primul fiind cel în care partea vătămată a fost lovită de inculpați și cel de-al doilea moment fiind cel în care, după întoarcerea inculpaților, aceștia au încercat din nou să-l atace pe vătămat dar nu au mai reușit întrucât au intervenit persoanele din magazin iar vătămatul nu a mai ieșit pe terasa barului. Martorul a declarat că a observat în mod direct când inculpații F. C. și R. M. l-au lovit pe numitul G. T., el fiind cel care a intervenit pentru a-i despărți. Martorul declară că numitul G. T. a reușit să își asigure scăparea intrând în curtea magazinului, agresorii fiind opriți de patron și plecând cu căruța lui F. C..

Martorul Ț. C. a declarat la urmărirea penală că primul care l-a lovit pe vătămat a fost inculpatul R. M., acesta aplicându-i un pumn în zona pieptului, partea vătămată căzând la pământ. La scurt timp a intervenit și F. C. D. care i-a aplicat vătămatului mai mulți pumni în zona feței. În fața instanței, martorul și-a menținut declarația dată la urmărire însă în reluarea evenimentelor a declarat că inculpatul F. nu l-ar fi lovit pe vătămat ci ar fi fost el lovit de acesta și fratele vătămatului.

Martorul Gandore E., audiat la urmărirea penală a declarat că în ziua de 05.07.2009, în jurul orelor 20.30 se deplasa cu căruța pe raza satului Ivănești, trecând pe lângă A.F E., împreună cu martorul T. I. C.. Cei doi au consumat câte doua beri pe terasa barului susmenționat după care au plecat cu căruța către locuințele lor. Aceștia au declarat că fiind pe drum au auzit zgomot dinspre A.F E. însă nu au văzut ce persoane au fost implicate în acel scandal, a doua zi aflând că G. T. a fost agresat de către inculpații F. C. D. și R. M..

Fiind audiată ca martor la urmărirea penală martora B. T. a declarat că în ziua de 05.07.2010 se afla în drum cu numita V. Aricria când l-a văzut trecând spre locuința lui pe inculpatul F. C. D.. Martora declară că inculpatul era plin de sânge pe față și avea tricoul rupt. B. T. susține că l-a întrebat pe F. C. ce s-a întâmplat însă acesta nu i-a povestit nimic și a aflat de la alți consăteni că susnumitul l-a bătut pe G. T. la barul A.F E..

În cauză, în cursul urmăririi penale, s-au efectuat reconstituiri la fața locului cu privire la modul în care inculpații F. C. D. și R. M. l-au lovit pe G. T., reconstituiri la care inițial inculpatul F. a refuzat să participe (fila 31).

Din declarația martorului R. C., audiat la urmărirea penală (fila 33 d.u.p.), a rezultat că la data de 05.07.2009 s-a aflat la domiciliu toată ziua iar în jurul orelor 20.00 a venit acasă fratele său, R. M., care i-a povestit că a avut loc un scandal între el, F. C. C. și G. T..

La data de 18.06.2010 s-a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică cu nr._ al Serviciului Criminalistică din cadrul IPJ V., constatându-se faptul că pentru răspunsurile inculpatului F. C. D. la întrebările relevante cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat iar pentru răspunsurile inculpatului R. M. la întrebările relevante cauzei nu au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

În cursul judecății a fost efectuată expertiza medico legală a părții vătămate la cererea inculpatului F., expertiză care a concluzionat că traumatismul cranian suferit de partea vătămată în anul 2004 nu are legătură de cauzalitate cu urmările traumatismului cranian din anul 2009 constatat prin certificatul medico legal depus la dosar, certificat în care se consemnează de către medicul legist că hematomul subdural acut se caracterizează printr-un interval remisiv de mai multe zile între data traumatismului și manifestarea acestuia, concluzie care explică și prezentarea cu întârziere la medic a părții vătămate (respectiv în 12.08.2009- data efectuării C.T., la o lună după conflict, respectiv la momentul apariției durerilor intense de cap)

Deși în cauză, în cursul urmăririi penale s-au efectuat confruntări atât între inculpați, cât și între aceștia și martorii Ț. C., Ț. M. și O. M., ocazie cu care fiecare parte și-a menținut declarațiile date anterior, în fața instanței, martora Ț. M. și-a schimbat declarația, afirmând că nu a văzut nicio altercație între F. C. și G. T., ea observându-l doar pe F. C. când mergea spre casă având tricoul plin de sânge.

Instanța constată că aspectele necontestate în cauză sunt următoarele - lovirea vătămatului de către inculpatul R. M. ca urmare a unei acuzații privind cosirea lucernei, prezența inculpaților cu căruța lui R. în față la A.F. E. în jurul orelor 19:30 și aplanarea conflictului prin intervenția lui O. M..

Aspectele asupra cărora au existat contradicții vizează lovirea părții vătămate de către inculpatul F. C. și ulterior lovirea acestui inculpat de către partea vătămată împreună cu G. F. și G. T. fiul.

Instanța are în vedere că bătaia dintre F. C. și G. T. este confirmată de mai mulți martori, direcți sau indirecți și reține ca relevante în cauză declarația inculpatului R. M., dată la urmărirea penală- fila 16 verso și 20, 22 verso d.u.p., și a martorului O. M.- fila 37,38 d.u.p., Ț. C.- fila 40 verso d.u.p., Gandore E.- fila 47 verso d.u.-p., T. I. C.- fila 48 verso, în care se precizează că și inculpatul F. după ce a coborât căruță, l-a lovit cu pumnii pe G. T., acesta a căzut la pământ cu fața în sus pe drumul cu piatră. Ulterior au venit și G. F., fratele vătămatului și G. T. fiul. Vătămatul cu cele două rude s-au retras în magazin pentru a se apăra, iar după 10 minute, timp în care inculpații s-au întors cu căruța inculpatului F., aceștia au mai încercat odată să-i atace pe membrii familiei G., dar datorită intervenției lui O. M. nu au mai reușit și au plecat spre casă.

Această declarație coroborată cu declarațiile părții vătămate, cu declarația inculpatului R. M., cu rezultatul reconstituirii, conduce instanța la concluzia că inculpatul F. C. l-a lovit pe vătămat cu pumnii după ce fusese lovit de acesta cu pumnul în zona feței. Instanța reține ca probabilă lovirea ulterioară a inculpatul F. C. de către G. F. și G. T., așa cum susține acesta, dovadă fiind și declarațiile martorilor care l-au văzut îndreptându-se spre casă cu tricoul rupt și plin de sânge.

Pentru a reține situația de fapt, instanța a avut în vedere în vedere dispozițiile art. 63 Cod procedură penală, care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului”, precum și dispozițiile art. 75 Cod procedură penală, conform cărora ”declarațiile părții vătămate… făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.

Astfel, instanța va corobora: declarațiile consecvente ale părții vătămate coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpatul R. M., cu declarațiile martorilor O. M., R. C., R. M., dată la urmărirea penală- fila 16 verso și 20, 22 verso d.u.p., și a martorului O. M.- fila 37,38 d.u.p., Ț. C.- fila 40 verso d.u.p., Gandore E.- fila 47 verso d.u.-p., T. I. C.- fila 48 verso, luând în considerare și concluziile certificatului medico-legal nr. 559/18.09.2009- fila 14 d.u.p. și ale raportului de expertiza medico-legala nr. 3/E din 04.01.2012.

In activitatea de stabilire a adevărului juridic elementele care duc la realizarea acestuia sunt dovezile. Potrivit art. 62 Cod procedură penală legiuitorul a reglementat obligația lămuririi cauzei sub toate aspectele pe bază de probe. Constituie probă, conform dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală, orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Cu alte cuvinte, probele sunt acele elemente de fapt (realități, întâmplări, împrejurări) care datorită relevanței lor informative servesc la aflarea adevărului și la justa rezolvare a unei cauze penale.

În procesul penal funcționează principiul „liberei aprecieri a probelor" enunțat în art. alin. 63 alin. 2 Cod procedură penală, ce lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate

O problemă ce trebuie clarificată are în vedere prezumția de nevinovăție.

La pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea privitor la vinovăția inculpatului pe bază de probe sigure, certe și aflate mai presus de orice dubiu, și, ori de câte ori în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie, așadar un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-1 achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu-și întemeieze hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă ( fapta supusă judecății).

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul F. C. D., în cursul urmăririi penale și al judecății, instanța reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că :" principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Organului de urmărire penală fi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare ( el însuși sau asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu . Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu"( plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, N. și Jabordo versus Spania ).

În cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum și examinarea acestora în mod nemijlocit de către instanța de judecată, dovedesc în mod cert că autorul infracțiunii este și inculpatul F. C..

Declarațiile de nerecunoaștere a inculpatului F. C. D. sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit făcute pro causa.

Potrivit art.69 Cod procedură penală, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță.

Dispozițiile art. 63 alin.2 Cod procedură penală exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-1 forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.

Coroborând probatoriile administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța constată că acestea conduc fără dubii la concluzia că inculpatul F. C. D. se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Instanța apreciază că în raport de probatoriile administrate în cauză a fost răsturnată în mod neîndoielnic prezumția legală relativă de nevinovăție instituită în favoarea inculpaților prin dispozițiile art. 66 și art. 5 Cod procedură penală, art. 23 alin.11 din Constituția României și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii faptei reținută în rechizitoriu, fapta dedusă judecății fiind pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză.

În drept, sub aspectul laturii obiective, fapta inculpaților R. M. și F. C. D. care, în ziua de 05.07.2009, în jurul orelor 19.30, inculpații au lovit cu pumnii pe partea vătămată G. T., cauzându-i leziuni ce au necesitat, potrivit certificatului medico-legal, 35-40 zile îngrijiri medicale de la data producerii și au pus în primejdie viața acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. 2 Cod penal pentru fiecare din inculpați.

Urmarea imediată și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și urmarea periculoasă a fost pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că atitudinea subiectivă a inculpaților față de fapta săvârșită și urmarea acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art. 19 pct. 1 lit.b Cod penal, aceștia prevăzând și acceptând rezultatul socialmente periculos.

În cazul în care se constată că fapta săvârșită aduce atinge valorilor sociale ocrotite de legea penală și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ea implicit atrage aplicarea unei sancțiuni penale.

În temeiul art. 345 Cod procedură penală, având în vedere că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța urmează să dispună condamnarea acestora la câte o pedeapsă în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea judiciară a pedepselor care urmează a fi aplicate inculpaților, instanța urmează a ține seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă fixate de art. 182 alin.2 Cod penal, de dispozițiile art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.-pen. pentru inculpatul R. M., de gradul de pericol social concret al faptei, dedus din împrejurările concrete ale comiterii faptei, respectiv din aceea că inculpații au săvârșit fapta cu intenție indirectă dar și cu violență, raportat și la diferența de vârstă și de constituție între partea vătămată și inculpați.

Inculpatul R. M. nu este cunoscut cu antecedente penale iar inculpatului F. C. D. i s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 400 lei prin Ordonanța nr. 1802/P/2009 emisă de P. de pe Lângă Judecătoria V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 180 alin. 1 Cod Penal.

Instanța va avea în vedere împrejurarea că, după solicitarea de către inculpatul R. M. a aplicării dispozițiilor art. 320 ind.1 Cod pr.pen., instanța a apreciat necesar a fi lămurită situația de fapt. Această împrejurare nu-i poate fi imputată inculpatului, motiv pentru care instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul R. M., reducând limitele de pedeapsă cu 1/3.

Instanța va reține în favoarea inculpatului R. M. circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a și c Cod penal, raportat la conduita sa bună avută anterior săvârșirii faptei dar și atitudinii sale sincere adoptată pe întreg parcursul procesului penal, astfel că va reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege de 1 an și 4 luni închisoare, obținut după aplicarea disp. art. 320 ind.1 alin.7 Copd pr.pen..

În ceea ce-l privește pe inculpatul F. C., instanța va reține în favoarea sa circumstanțe atenuante generale, prev. de art. 74 alin.2 Cod penal, având în vedere vârsta sa, atitudinea sa procesuală în sensul că s-a prezentat la fiecare termen de judecată precum și împrejurarea că din probatoriile administrate a rezultat că acesta a fost mai întâi lovit de vătămat, aparent fără motiv și pe fondul stării de ebrietate a vătămatului și a unei stări conflictuale mai vechi între familiile inculpatului și vătămatului, însă . vătămatului nu îndeplinește condițiile pentru reținerea provocării în raport de fapta inculpatului.

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare inculpatului R. M. și de 1 an și 6 luni închisoare inculpatului F. C., pentru săvârșirea faptei prev. de art.182 al.2 Cod penal împotriva părții vătămate G. T., sunt suficiente, proporționale și în măsură să conducă la realizarea funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt acestea reglementate prin dispozițiile art. 52 Cod penal.

La stabilirea conținutului pedepsei accesorii, instanța va avea în vedere faptul că potrivit art. 71 alin.2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b) și lit.c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Potrivit art. 20 al Constituției, dispozițiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, astfel că normele cuprinse în Convenție și în Protocoalele adiționale, împreună cu jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, alcătuiesc un . jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă, având forță constituțională și supralegislativă.

Instanța mai reține și că interzicerea dreptului la vot ar reprezenta, de asemenea, o represiune excesivă, în condițiile în care nu există o legătură între acest drept (recunoscut de art. 3 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului) și infracțiune, iar gravitatea acesteia nu justifică interzicerea automată a dreptului de a alege (în acest sens cauza Hirst c. Marii Britanii).

Exercitarea dreptului prevăzut la art. 64 lit.c) Cod penal, respectiv acela de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit inculpații pentru săvârșirea infracțiunii nu va fi interzis având în vedere că inculpații nu s-au folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie.

Cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e), respectiv drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, având în vedere că infracțiunea săvârșită este independentă de autoritatea părintească, instanța nu va interzice inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e), întrucât ar reprezenta o ingerință nejustificată a statului în exercitarea dreptului recunoscut de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (potrivit considerentelor expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. și P. împotriva României).

În consecință, instanța va interzice inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit. b) Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal.

La individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, având în vedere că inculpații nu au antecedente penale, inculpatul R. M. fiind la prima încălcare a legii penale și chiar dacă inculpatul F. C. D. nu este la prima încălcare a legii penale, față de vârsta acestuia și circumstanțele personale, din caracterizările depuse la dosarul cauzei ca și acte în circumstanțiere rezultând că inculpatul F. este o persoană de obicei liniștită în comunitate, instanța apreciază că sunt suficiente temeiuri că inculpații se vor putea îndrepta și fără executarea efectivă a pedepselor aplicate, motiv pentru care, în scopul reintegrării acestora în societate, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, fixat în condițiile art. 82 Cod penal, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Deși raportat la atitudinea sa procesuală (în sensul că nu a recunoscut săvârșirea faptei) s-a solicitat condamnarea la o pedeapsă cu executarea efectivă a inculpatului F. C. D., instanța apreciază că în principiu circumstanțele reale și personale ale inculpaților sunt similare și că nu poate fi imputat inculpatului F. faptul că acesta a înțeles să-și construiască apărarea bazându-se pe prezumția de nevinovăție. Reflectarea poziției procesuale a fiecărui inculpat s-a realizat în cadrul individualizării judiciare a pedepselor aplicate.

În baza art. 86 indice 3 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpații vor trebui să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 Cod penal, anume:

i) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V., la datele fixate de acest serviciu;

j) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

k) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

l) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență

Datele prevăzute la literele b) – d) vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..

Având în vedere dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Potrivit dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 ind.4 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracțiuni sau al nerespectării uneia din obligațiile stabilite de instanță în cursul termenului de încercare.

În latura civilă a cauzei s-au constituit părți civile în cauză S. C. de Urgență „P.. Dr. N.O.” Iași și S. de Ambulanță Județean V..

În cursul procesului penal până la audierea inculpaților, partea vătămată G. T. a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Potrivit dispozițiile art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a și b potrivit legii civile, ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile legii civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală și anume art. 998 - 1003 Cod civil, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie de procedură rezultate din alăturarea acțiunii civile, acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.

Rezultă deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii infracțiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este el reglementat în art. 998 cod civil care prevede că, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu,obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Aceste dispoziții legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ condițiile acesteia și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din însăși conținutul art. 998 Cod civil care folosesc termenul general de prejudiciu fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci implicit și a celor cu caracter penal.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare trebuie acesta trebuie să aibă un caracter cert atât în privința existenței, cât și a posibilităților de evaluare.

Dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia revine, în temeiul dispozițiilor art. 1169 Cod civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoană care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege.

Acțiunile civile promovate de părțile civile S. de Urgență „N.O. „ Iași și S. de Ambulanță Județean V. urmează a fi admise în măsura în care au fost dovedite, în cauză fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

Față de deconturile depuse la dosar de părțile civile unități spitalicești, instanța urmează a admite în totalite pretențiile civile ale acestora în baza 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală, art. 998 Cod civil, art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006.

Față de soluția de condamnare a inculpaților, în baza art. 189, 191 alin.3 și 193 Cod pr.penală, instanța va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată, conform chitanței depuse la dosar.”

* **

În termenul prev. de art. 385 ind. 3 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei V. a fost recurată de către inculpatul F. C. A., recurs care nu a fost motivat prin cererea de recurs ori printr-un memoriu separat, ci oral, odată cu dezbaterile pe fondul cauzei, de către avocatul desemnat din oficiu, solicitându-se redozarea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, urmând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor reale și personale.

Analizând cauza din prin prisma motivelor invocate de către recurent, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 Cod proc. pen., Curtea constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele motive:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel constată că, în cauză, instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului F. C. A., dându-se în drept o justă încadrare juridică faptei.

Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanța de fond a hotărât, în mod corect, în opinia Curții de Apel, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, reținându-se că inculpatul F. C. A., împreună cu inculpatul R. M., în ziua de 05.07.2009, în jurul orelor 19.30, au lovit cu pumnii pe partea vătămată G. T., cauzându-i leziuni ce au necesitat, potrivit certificatului medico-legal, 35-40 zile îngrijiri medicale de la data producerii și au pus în primejdie viața acestuia, infracțiune pe care inculpatul nu a recunoscut-o în ambele faze procesuale, dar a fost recunoscută de către coinculpatul R. M., care în fața instanței de fond a solicitat aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției prev. de art. 320¹ din Codul de procedură penală.

Referitor individualizarea judiciară a pedepsei deduse judecății, ce a fost criticată prin recursul de față, Curtea constată că pedeapsa aplicată a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 din Codul penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, pedeapsa a fost corect individualizată sub minimul special, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării circumstanței atenuate judiciare prev. de art. 74 alin. 2 din Codul penal, instanța reținând ca și împrejurări atenuante prezentarea acestuia la fiecare termen de judecată și faptul că ar fi fost lovit mai întâi de către partea vătămată care se afla în stare de ebrietate.

Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și poziția procesuală de nerecunoaștere a comiterii faptei, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 din Codul penal, și, astfel, o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 385⁹ pct. 14 din Codul de procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea de Apel, în temeiul art. 385¹⁵pct.l lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța fond ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul F. C. D. împotriva sentinței penale nr.419 din 11.04.2012 a Judecătoriei Bârlad, pe care o menține.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și suma de 200 lei onorariu apărător oficiu ce va fi suportată și virată din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

O. – M. T. C. G. C. I. E.

A. G.

Grefier,

R. E.

Red. /Teh. T.C.G.

2 ex./27.11.2012

Jud. fond G. M.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 637/2013. Curtea de...		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1056/2012. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1056/2012. Curtea de Apel IAŞI