Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 695/2015. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 695/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.695/A/2015

Ședința publică de la 4 noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: A. C.

Judecător: M. P.

Grefier I. P.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. D. din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea

Pe rol judecarea cererii formulate de persoana condamnată E. H. având ca obiect contestația la executare împotriva deciziei penale nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea (art.598 alin.1 lit. c teza I C pr. pen)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă persoana condamnată E. H. în stare de arest preventiv din Penitenciarul Oradea asistat de părător ales avocat C. D. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar (f.24)

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care:

Instanța, constată că se află în compunere legal constituită, același complet de judecată pronunțând decizia penală nr. 380 din 26.05.2015 cu privire la care a fost formulată contestația și întrucât nu sunt formulate alte cereri, acordă cuvântul asupra contestației.

Apărătorul ales al persoanei condamnate E. H. – avocat C. D. susține contestația formulată și solicită admiterea acesteia, reiterând concluziile puse anterior. Cu privire la motive arată că fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova, persoana condamnată a avut probleme cu privire la individualizarea zilelor de pedeapsă deduse, acestea nefiind efectiv indicate. Pentru aceleași considerente a avut probleme și la individualizarea regimului de detenție, neputând beneficia de regimul semideschis.

În ceea ce privește dispoziția de confiscare a sumei de 4250 euro de la persoana condamnată și faptul că în hotărâre nu a fost trecut echivalentul în lei la data punerii în executare, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate de persoana condamnată E. H. în raport de motivele invocate. Perioadele la care s-a făcut referire au fost computate la zi, acestea fiind clar definite.

În ce privește cererea vizând dispoziția de confiscare a sumei de 4250 euro de la persoana condamnată și faptul că în hotărâre nu a fost trecut echivalentul în lei la data punerii în executare, solicită de asemenea a fi respinsă întrucât urmează a fi avut în vedere cursul B.N.R. la euro, la data plății. Pentru aceste considerente, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.

Persoana condamnată E. H. arată că își însușește concluziile apărătorului ales.

CURTEA DE APEL DELIBERÂND,

Asupra contestației formulate de persoana condamnată E. H., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 380/A/26.05.2015, Curtea de Apel Oradea în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul penal declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 21 din 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că:

În baza art. 108 lit. d comb. cu art. 112 lit. e Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul E. H. a sumei de 4.250 euro sau a echivalentului în lei la data punerii în executare a măsurii de siguranță.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpații Hogye A. Norbert, Cioter M., R. Beniamim și E. H. împotriva aceleași sentinței.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaților E. H. și R. B. durata arestului la domiciliu până la zi, respectiv 26 mai 2015.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații apelanți la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 11 februarie 2015, Tribunalul Bihor, în baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală l-a condamnat pe inculpatul E. H., cetatean iranian, fiul lui Mohammad Jalil și Fatima, născut la 25.02.1967 în Kazeroon, domiciliat în Buftean . . jud. I., posesor al permisului de ședere RO0284544, CNP_, studii superioare, ocupația administrator, căsătorit, doi copii minori, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa principala de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 3 ani 6 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii, a arestului preventiv de la 05.08.2014 la 18.12.2014 și a arestului la domiciliu de la data de 19.12.2014 la zi.

În baza art. 399 raportat la art. 208 Cod de procedură penală s-a menținut ca legala și temeinica măsura arestului la domiciliu dispusa față de inculpat prin încheierea Tribunalului Bihor din 17.12.2014, rămasa definitiva prin încheierea nr. 211/CC/18.12.2014 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul R. B., fiul lui A. și F., ns. la 05.02.1984 în mun. Oradea, dom. în comuna T., .. 29, jud. Bihor, cu reședința în T., .. 24, jud. Bihor, CNP_, posesor al CI . nr._, cetățenia română, studii liceale, ocupația mecanic, fără loc de muncă, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 2 ani 10 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 3 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii, a arestului preventiv de la 05.08.2014 la 18.12.2014 și a arestului la domiciliu de la data de 19.12.2014 la zi.

În baza art. 399 raportat la art. 208 Cod de procedură penală s-a menținut ca legala și temeinica măsura arestului la domiciliu dispusa față de inculpat prin încheierea Tribunalului Bihor din 17.12.2014, rămasa definitiva prin încheierea nr. 211/CC/18.12.2014 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul Cioter M., fiul lui T. și L., ns. la 28.10.1985 în mun. Oradea, jud. Bihor, dom. în ., jud. Bihor, CNP_, posesor al CI . nr._, cetățenia română, studii 10 clase, ocupația conducător auto, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa principala de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 2 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie

În baza art. 72 Cod penal sa dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii din data de 05.08.2014

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani 4 luni închisoare aplicata inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal i s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: sa se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal a fost obligat inculpatul sa nu paraseasca teritoriul României, fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpatul sa presteze pe durata termenului de supraveghere o perioada de 60 de zile o munca neremunerata în folosul comunitatii în cadrul Manastirii Sfintei Cruci din Oradea sau în cadrul Primăriei Osorhei.

În baza art. 404 alin. alin. 2 Cod de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 96 Cod penal.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală s-a constatat încetata măsura preventiva a controlului judiciar instituit față de inculpat prin încheierea nr. 98/DL/05.08.2014 a Tribunalului Bihor .

În baza art. 386 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridica a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul Hogye A. Norbert, fiul lui A. și N., ns. la 12.01.1991 în mun. Oradea, jud. Bihor, dom. în comuna T., .. 183, jud. Bihor, CNP_, posesor al CI . nr._, cetățenia română, studii liceale, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale, la o pedeapsa principala de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 386 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridica a infracțiunii de trafic de migranti din art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, texte în baza cărora a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa principala de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 2 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii din data de 05.08.2014

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani 4 luni închisoare aplicata inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal i s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: sa se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depaseste 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal obliga pe inculpat sa nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpatul sa presteze pe durata termenului de supraveghere o perioada de 60 de zile o munca neremunerata în folosul comunitatii în cadrul Primăriei C. M. sau Primăriei Lazareni.

În baza art. 404 alin. alin. 2 Cod de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului atenția asupra consecințelor prevăzute de art. 96 Cod penal.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală s-a constatat încetată de drept măsura preventiva a controlului judiciar instituit față de inculpat prin încheierea nr. 98/DL/05.08.2014 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 112 alin. 1 lit. d și e Cod penal s-a confiscat suma de 3.400 euro de la inculpatul R. B., suma de 750 euro de la inculpatul Cioter M. și 100 euro de la inculpatul Hogye A. Norbert.

În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 249 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 510 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 174 up) și 359 lei consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 175 up) în contul inculpatului R. B., asupra sumelor de 100 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 272 up) și 150 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 277 up) în contul inculpatului Cioter M. și asupra sumei de 100 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 314 up) în contul inculpatului Hogye A. R..

În baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului

S-a constatat că, prin rechizitoriul nr. 104/D/P/2014 din 16.10.2014, au fost trimiși în judecata inculpații E. H. pentru comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal și trafic de migranti prev. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în condițiile art. 38 alin. 1 Cod penal, R. B. pentru comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal și trafic de migranti prev. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în condițiile art. 38 alin. 1 Cod penal, Cioter M. pentru comiterea infracțiunilor de de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal și trafic de migranti prev. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, în condițiile art. 38 alin. 1 Cod penal și Hogye A. Norbert pentru comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal și trafic de migranti prev. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în condițiile art. 38 alin. 1 Cod penal.

În fapt, s-a reținut ca inculpatul E. H., în perioada 2013 - 2014, a inițiat grupul infracțional organizat (prin punerea în aplicare a planului de organizare a grupului infracțional) și l-a constituit împreună cu inculpatul R. B. și cu alte persoane de cetățenie străină și română, rămase neidentificate (A. Scharaf, „C.” etc.), la care ulterior, prin intermediul acestuia din urmă, au aderat, în mod succesiv inculpații Cioter M. și Hogye A. Norbert, grup format dintr-o pluralitate de infractori, în scopul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de trafic de migranți, având sarcini bine determinate în cadrul acestuia, preluând în trei rânduri un număr de 9 migranți de origine siriană, din Oradea și respectiv din Suceava, pe care i-au transportat și transferat împreună cu ceilalți coinculpați la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, unde i-au adăpostit, iar ulterior i-au îndrumat și călăuzit în vederea tranzitării în mod ilegal a frontierei de stat în Ungaria, prin vama B., cu destinația finală Germania, inculpatul E. fiind cel care a coordonat activitățile infracționale desfășurate pe teritoriul României, în perioadele de timp în care s-a aflat în țară și a suportat toate cheltuielile pecuniare privind transportarea, hrana, adăpostirea, închirierea autoturismelor în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României, în Ungaria, a celor 9 migranți de origine siriană, respectiv a transportării acestora până la destinația finală - Germania, alte cheltuieli curente, precum și cele privind sumele de bani date coinculpaților pentru a-i determina să săvârșească infracțiunea de trafic de migranți sau pentru a-i răsplăti în acest scop. În sarcina inculpatului Cioter M. s-a reținut ca în perioada 30.03 - 04.04.2014, a îndrumat, călăuzit și transportat în mod fraudulos, peste frontiera de stat, în Ungaria, un număr de 2 migranți de origine siriană, cu ajutorul unui autoturism marca Skoda O., închiriat de la .. Oradea, iar ulterior i-a transportat până în Germania și totodată, în perioada 01.08 - 04.08.2014, a îndrumat, călăuzit și a încercat să transporte, în mod fraudulos, peste frontiera de stat un număr de 4 migranți (în grupuri de câte 2 persoane), prin vama B., până în Ungaria, cu ajutorul unui autoturism marca Dacia Duster, închiriat de la .. Oradea, activități infracționale comise sub coordonarea inculpaților E. H. și R. B., iar în sarcina inculpatului Hogye A. Norbert s-a reținut ca în perioada iulie - august 2014, a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpații E. H., R. B. și alte persoane rămase neidentificate (fiind racolat în cadrul acestuia de către inculpatul R. B.) în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, având sarcini bine determinate în cadrul acestuia, constând în aceea că, la data de 31.07.2014, la solicitarea inculpatului R. B., s-a deplasat cu autoturismul său marca Ford Mondeo, cu număr de înmatriculare de Spania - 9226 - CPX, din Oradea la Cluj N., unde s-a întâlnit cu inculpatul E. H. și împreună s-au deplasat la Suceava, de unde în dimineața zilei de 01.08.2014 au preluat un număr de 4 migranți de origine siriană, pe care i-au transportat și adăpostit la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a acestora în Ungaria, urmând ca în perpetuarea activității infracționale, în seara zilei de 04.04.2014, să-i preia cei 4 migranți de origine siriană din Ungaria, după trecerea frauduloasă a acestora, prin vama B., de către inculpatul Cioter M. și să îi transporte până în Germania.

Inculpații au solicitat la termenul de judecata din data de 20 ianuarie 2015 aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, cerere ce a fost admisa prin încheierea de la același termen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, potrivit declarației sale, în primăvara sau vara anului 2013, inculpatul E. H. s-a întâlnit în localitatea Antwerpen - Belgia, cu un cunoscut de al sau, A. Scharaf care i-a propus să identifice persoane din România dispuse să faciliteze pentru viitor trecerea frauduloasă a frontierei de stat în Ungaria a mai multor migranți de cetățenie siriană (unele făcând parte din familia lui A. Scharaf) și ulterior transportarea acestora până în Germania, acte materiale ilicite pentru care urma să primească o anumită sumă de bani, funcție de numărul migranților ajunși la destinație.

Inculpatul E. H. a acceptat propunerea și în cursul lunilor octombrie sau noiembrie 2013 l-a cooptat pe inculpatul R. B. ca fiind persoana dispusă să organizeze pe teritoriul României transportarea, transferarea, adăpostirea și îndrumarea migranților, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, în Ungaria și ulterior a continuării transportării acestora până la destinația finală - Germania și respectiv să racoleze în cadrul grupului infracțional organizat, alte persoane interesate în acest scop, activități infracționale pentru care inculpatul R. B., conform înțelegerii inițiale dintre aceștia, urma să primească suma de 1.000 euro/migrant.

Astfel, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul E. H. s-a întâlnit, conform propriilor declarații, în același magazin din Belgia, cu o persoană cunoscută acestuia, ocazie cu care aceasta din urmă i-a solicitat să-i faciliteze trecerea frauduloasă a frontierei de stat din România în Ungaria, cu destinația finală Germania, a fratelui său și a doi verișori (cu toții cetățeni sirieni), care se aflau adăpostiți la Centrul de Migranți din Timișoara și care dețineau acte de identitate false, ocazie cu care inculpatului E. H. i s-a înmânat suma de 2.500 euro. În continuare, inculpatul E. H. a luat legătura telefonică cu inculpatul R. B., după care, conform înțelegerii, în data de 19.12.2013, inculpatul E. H. s-a deplasat la Oradea unde s-au întâlnit și au conceput planul infracțional privind trecerea frauduloasă a celor 3 migranți de cetățenie siriană. De comun acord inculpații au hotărât să închirieze un autoturism cu ajutorul căruia inculpatul R. B. urma să-i transporte pe cei 3 migranți, în mod fraudulos, peste frontiera de stat, în Ungaria și ulterior în Germania, pentru suma de 1.000 euro, restul cheltuielilor urmând a fi suportate de inculpatul E. H..

După ce au stabilit modul în care vor fi transportați cei 3 migranți în Ungaria, inculpatul E. H. a luat legătura telefonică cu persoana interesată de acest fapt, din Belgia și i-a cerut acesteia să ia la rândul ei legătura telefonică cu fratele său aflat în Centrul de Migranți din Timișoara și să-i comunice acestuia ca împreună cu ceilalți 2 migranți, în ziua următoare să se deplaseze la Oradea, stabilind ca loc de întâlnire Gara CFR Oradea. În data de 20.12.2013, inculpatul E. H. s-a întâlnit, conform înțelegerilor anterioare, cu cei 3 migranți de cetățenie siriană, în fața Gării CFR Oradea, de unde acesta i-a transportat până în stațiunea Băile 1 Mai, unde i-a adăpostit la Pensiunea „C.”, toate cheltuielile aferente fiind suportate de inculpat. Conform planului infracțional conceput, în data de 21.12.2013, inculpații E. H. și R. B. s-au deplasat la .. Oradea, de unde au închiriat pe numele acestuia din urmă, pentru o perioadă de 2 zile autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, costul închirierii autoturismului fiind suportat de către inculpatul E. H.. După ce au închiriat autoturismul respectiv, inculpatul E. H. s-a deplasat cu un taxi până la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, de unde i-a luat și i-a transportat pe cei 3 migranți până în complexul L. din Oradea, unde ulterior s-au întâlnit cu inculpatul R. B.. După ce inculpatul E. H. i-a mai predat inculpatului R. B. suma de 500 euro pentru cheltuielile de transport și alte cheltuieli ale migranților până la destinația finală, acesta din urmă a preluat cei 3 migranți și i-a transportat cu autoturismul respectiv prin vama B., trecând astfel fraudulos frontiera de stat cu aceștia în Ungaria, după care și-a continuat deplasarea până în Germania. Pe timpul desfășurării activității infracționale de către inculpatul R. B., până în Ungaria, inculpatul E. H. a rămas în același complex comercial, iar în noaptea de 21/22.12.2013, în jurul orelor 03:00 - 04:00, transportatorul i-a comunicat telefonic acestuia din urmă faptul că migranții au ajuns la destinație, după care inculpatul R. B. a revenit în Oradea, unde s-a întâlnit cu inculpatul E. H. de la care a mai primit suma de 800 euro, convenind ca și pe viitor să procedeze în același mod și cu alți migranți.

Ulterior, în primele luni ale anului 2014, conform înțelegerii inițiale, inculpatul E. H. aflându-se în Belgia s-a întâlnit cu A. Scharaf care i-a confirmat faptul că 2 persoane de origine siriană (rude cu acesta), studenți în Ucraina, urmează ca în perioada următoare să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge la aceeași destinație finală - Germania și i-a cerut acestuia să le faciliteze celor 2 migranți trecerea frauduloasă a frontierei de stat din România în Ungaria și să le asigure în continuare transportul până în Germania, servicii pentru care inculpatul E. H. a primit suma de 3.000 euro. Această stare de fapt, la rândul său inculpatul E. H., în cursul lunii martie 2014 i-a comunicat-o telefonic inculpatului R. B., stabilind de comun acord, ca la momentul dat inculpatul E. H. să revină la Oradea pentru a pune în aplicare planul infracțional și a organiza trecerea frauduloasă peste frontiera de stat a României, a celor 2 migranți. După ce A. Scharaf i-a comunicat inculpatului E. H. data la care cei doi migranți de origine siriană vor ajunge în Oradea, convenind ca loc de întâlnire tot Gara CFR Oradea și după ce i-a predat numărul de telefon al unuia dintre migranți, inculpatul E. H., la data respectivă s-a deplasat din nou la Oradea unde ajuns fiind, în după-masa aceleiași zile, în jurul orelor 16:00 - 17:00, urmare a unei convorbiri telefonice purtate cu unul din cei doi migranți, s-a întâlnit cu aceștia în locul stabilit. Același inculpatul i-a transportat pe cei 2 migranți de origine siriană din Gara CFR Oradea până în complexul comercial L. cu un taxi, unde s-a întâlnit cu inculpatul R. B. și împreună, cu autoturismul acestuia din urmă s-au deplasat cu toții la aceeași pensiune din Băile 1 Mai, unde E. H. i-a adăpostit pe cei 2 migranți, suportând costul cazării și a celorlalte cheltuieli aferente. Inculpații R. B. și E. H. au revenit în Oradea, unde acesta din urmă i-a predat cu titlu de avans suma de 1.000 euro, din suma inițială convenită - 2.000 euro, pentru actele materiale ilicite ce urmau a fi executate în perioada următoare de către R. B., privind preluarea, transportarea, îndrumarea și călăuzirea celor 2 migranți, peste frontiera de stat a României, după care E. H. s-a reîntors în Belgia.

În perioada următoare, inculpatul E. H. constatând că nu a primit confirmarea trecerii frauduloase a frontierei în Ungaria a celor 2 migranți de origine siriană, a luate de mai multe ori legătura telefonică cu R. B., care de fiecare dată l-a amăgit, promițându-i că în zilele următoare va îndeplini actele materiale ilicite convenite. În aceste condiții, după aproximativ 2 săptămâni de zile, inculpatul E. H. a revenit din nou la Oradea, unde a aflat că suma de bani predată în avans inculpatului R. B. a fost cheltuită de acesta din urmă în schimbul stingerii unor datorii.

Înainte cu câteva zile ca inculpatul E. H. să ajungă la Oradea, R. B. s-a întâlnit în cartierul Nufărul din Oradea cu inculpatul Cioter M. și i-a propus acestuia să transporte prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, 2 migranți în Ungaria, iar ulterior să-și continue deplasarea cu aceștia până în Germania, în schimbul sumei de 1.000 euro. Cu aceeași ocazie, inculpatul R. B. i-a comunicat inculpatului Cioter M. și modalitatea în care va urma să transporte migranții prin vama B., respectiv cu ajutorul unui autoturism închiriat în acest scop, costul chiriei urmând a fi suportat de către inculpatul R.. Inculpatul Cioter M. a acceptat propunerea, aderând astfel la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de acesta din urmă împreună cu inculpatul E. H. și cu alte persoane de cetățenie străină, rolul său în cadrul grupului fiind acela de a prelua și transporta în portbagajul autoturismului migranții, prin vama B., în Ungaria și ulterior în Germania.

Ajuns în Oradea, inculpatul E. H. s-a întâlnit cu R. B. și Cioter M. în același complex comercial L., unde au stabilit de comun acord modalitatea în care îi va trece fraudulos pe migranți prin vama B., convenind în acest sens, ca a doua zi să se deplaseze cu toții la aceeași firmă de închiriat autoturisme, de unde pe numele inculpatului Cioter M. să închirieze un astfel de vehicul, urmând ca acesta din urmă să transporte migranții numai după ce în prealabil inculpații E. H. și R. B. vor constata dacă poliția de frontieră verifică sau nu portbagajele mașinilor aflate în tranzit prin vamă. Cu aceeași ocazie, inculpatul R. B. a solicitat și a mai primit suma de 500 euro de la E. H., pentru a achita valoarea chiriei autoturismului, a combustibilului și a altor cheltuieli aferente transportării celor 2 migranți în Germania.

La data de 30.03.2014 inculpații E. H., R. B. și Cioter M. s-au deplasat la firma menționată mai sus, au închiriat autoturismul Skoda O. cu nr._, după care, conform planului stabilit anterior, Cioter M. s-a deplasat cu autoturismul pe șoseaua ce face legătura între localitățile Sînmartin și Cihei, unde i-a așteptat pe coinculpați, pentru a prelua de la aceștia migranții. Inculpații E. H. și R. B., cu autoturismul acestuia din urmă s-au deplasat la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, de unde au luat cei 2 migranți și s-au deplasat împreună cu aceștia la locul de întâlnire stabilit cu inculpatul Cioter M., care i-a preluat și le-a cerut acestora să intre în portbagajul autoturismului închiriat. Ulterior, R. și H. i-au cerut lui Cioter să-i urmeze pe relația Cihei - Oradea - B., iar când va ajunge în apropierea vămii, să oprească autoturismul în care se aflau migranții până când coinculpații vor constata dacă poliția de frontieră verifică sau nu portbagajele autoturismelor. În aceste condiții cei doi inculpați s-au deplasat pe traseul stabilit, cu autoturismul inculpatului R., urmați fiind de inculpatul Cioter M., care se afla la volanul autoturismului închiriat, în portbagajul căruia se aflau cei 2 migranți. Întrucât, au constatat ca politia de frontiera efectuează controale amănunțite asupra autoturismelor, inculpații au renunțat la transportul migranților și s-au reîntors la pensiunea din Băile 1 Mai, unde i-au adăpostit din nou, stabilind ca în zilele următoare să depună noi diligențe pentru trecerea frauduloasa a frontierei.

În data de 31.03.2014, după ce inculpatul E. H. s-a reîntors în Belgia, cât și în zilele următoare, inculpații R. B. și Cioter M. au încercat de mai multe ori să treacă pe cei 2 migranți de origine siriană, în mod fraudulos frontiera de stat în Ungaria, prin vama B., în aceleași condiții și împrejurări, dar de fiecare dată au renunțat, întrucât inculpatul R. B. a constatat că lucrătorii poliției de frontieră efectuează controale amănunțite asupra autoturismelor. Astfel, efectuând mai multe ieșiri și intrări în țară, prin vama B., la orele diferite, inculpatul R. a constatat că, între orele 19:00 și 20:00 lucrătorii poliției de frontieră efectuează controale mai sumare asupra autoturismelor, întrucât în intervalul respectiv are loc schimbul de ture. Ca atare, în data de 04.04.2014, inculpatul R. B. s-a deplasat împreună cu inculpatul Cioter M. la aceeași firmă de închirieri auto, de unde acesta din urmă a închiriat pentru o zi autoturismul marca VW Golf 6, cu nr. de înmatriculate_, după care, în seara aceleiași zile, conform înțelegerii, inculpatul Cioter M. s-a deplasat cu autoturismul închiriat, pe aceeași șosea care face legătura între localitățile S. și Cihei, unde l-a așteptat pe inculpatul R. B., care în același interval de timp s-a deplasat la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, de unde a preluat și transportat cei 2 migranți până la locul de întâlnire.

În locul respectiv, la solicitarea coinculpaților, cei 2 migranți au intrat în portbagajul autoturismului condus de către inculpatul Cioter M., după care, cu toții, în aceleași condiții s-au deplasat spre vama B., inculpatul R. B. cu autoturismul său în calitate de antemergător. Înainte de a intra în vama B., inculpatul Cioter M. a oprit autoturismul în care se aflau migranții, iar inculpatul R. B., între orele menționate mai sus, și-a continuat deplasarea cu autoturismul său, prin vama B., constatând că lucrătorii poliției de frontieră nu verifică portbagajele autoturismelor aflate în tranzit, iar în momentul în care a ajuns în Ungaria, i-a confirmat telefonic acest fapt inculpatului Cioter M.. În aceste condiții, inc. Cioter M. și-a continuat deplasarea cu autoturismul în portbagajul căruia se aflau cei 2 migranți, prin vama B., reușind astfel să-i treacă fraudulos frontiera de stat, iar când a ajuns în Ungaria s-a întâlnit cu inculpatul R. B., care i-a predat suma de 100 - 150 euro pentru cheltuielile de transport, după care acesta a continuat deplasarea cu cei 2 migranți până în Germania. În momentul în care inc. Cioter M. a ajuns la destinație, i-a comunicat telefonic acest fapt inc. R. B., care, la rândul său, în același mod, l-a comunicat inc. E. H.. Pentru activitatea infracțională desfășurată, constând în trecerea frauduloasă a frontierei de stat în Ungaria a celor 2 migranți de origine siriană și transportarea ulterioară a acestora până în Germania, inc. Cioter M. a primit suma de 500 euro de la inc. R. B.. Ulterior, inculpatul E. H. i-a expediat inc. R. B., prin sistemul Western Union, din Belgia, suma de 500 euro reprezentând diferența din suma de bani rămasă neachitată și convenită inițial pentru activitatea infracțională desfășurată de către acesta, referitoare la trecerea frauduloasă peste frontiera de stat a celor 2 migranți de origine siriană.

În continuarea derulării activității infracționale, inc. E. H. și R. B. au conceput un plan bine stabilit în vederea traficării unui grup de 40 - 50 migranți, ce se aflau în Ucraina și care urmau să intre ilegal în România, fiind adăpostiți ulterior în Suceava, de unde inc. R. B. urma să îi preia în grupuri de 3 - 4 persoane, să îi transporte până la Oradea și să-i adăpostească, iar ulterior să-i treacă ilegal frontiera de stat a României, prin vama B., în Ungaria, în aceleași condiții și împrejurări, având destinația finală Germania, activitate infracțională pentru care inc. R. B. în urma negocierilor, urma să încaseze suma de 700 - 800 euro/migrant.

Dând curs hotărârii infracționale luate, în cursul lunii iulie 2014, inculpații E. H. și R. B. au purtat mai multe convorbiri telefonice cu privire la organizarea activității infracționale, respectiv cu privire la data la care inculpatul E. H. va reveni în România (31.07.2014). Fiind în cunoștință de cauză cu privire la data la care inculpatul E. H. va reveni în România, inculpatul R. B., în ultimele zile ale lunii iulie 2014, în urma unei convorbiri telefonice, s-a întâlnit cu inculpatul Hogye A. Norbert (nepotul său), pe terasa restaurantului situat în Băile T.. Cu această ocazie inculpatul R. B. i-a propus inculpatului Hogye A. Norbert ca în zilele următoare să se deplaseze la aeroportul din Cluj-N. pentru a se întâlni cu inculpatul E. H. și împreună cu acesta să se deplaseze la Suceava, de unde urmau să transporte la Oradea un număr de „4 găinari” de origine arabă (migranți).

Inculpatul Hogye A. Norbert, fiind interesat să câștige o anumită sumă de bani, a acceptat propunerea inculpatului R. B., urmând ca suma de bani pretinsă să o negocieze cu liderul grupului infracțional organizat.

Urmare a convorbirii telefonice din data de 30.07.2014, orele 21:18:44, purtată de inculpatul R. B. cu inculpatul E. H., acesta din urmă i-a comunicat inculpatului că a doua zi, în jurul orelor 17:00 va ateriza pe aeroportul „A. I.” din Cluj N., împrejurare care, la rândul său inculpatul R. B. i-a adus-o la cunoștință, în aceeași seară inculpatului Hogye A. Norbert, cărui i-a cerut ca la ora respectivă să fie prezent în fața aeroportului. În aceste condiții, în data de 31.07.2014, în jurul orelor 17:00 - 18:00, inculpatul E. H. s-a întâlnit în fața aeroportului din Cluj N. cu inculpatul Hogye A. Norbert, care s-a deplasat din Oradea până în locația respectivă la volanul autoturismului marca Ford Mondeo, cu număr de înmatriculare de Spania - 9226 - CPX, ocazie cu care inculpatul E. H. i-a cerut acestuia să se deplaseze la Suceava pentru a prelua un număr de 4 persoane de cetățenie străină, pentru a-i transporta la Oradea. Ulterior, inculpatul Hogye A. Norbert, cu același autoturism, s-a deplasat împreună cu inculpatul E. H. până în mun. Suceava, unde ajunși fiind s-au cazat pentru o noapte la Vila Magic Bucovina. Pe timpul deplasării spre Suceava, inculpatul E. H., având un număr de telefon, conform propriilor declarații, primit de la A. SCHARAF, a luat legătura cu persoana care a adăpostit pe cei 4 migranți de origine siriană, în Suceava și au stabilit să se întâlnească la o anumită stație peco situată la .. Ajunși în locația respectivă, în jurul orelor 23:00 - 24:00, inculpatul E. H. s-a întâlnit cu persoana de contact cunoscută sub numele de „C.” (persoană rămasă neidentificată), care i-a solicitat ca a doua zi în jurul orelor 07:00 A.M., să se întâlnească din nou într-o altă stație peco, la ieșirea din mun. Suceava, unde îi va preda pe cei 4 migranți.

În dimineața zilei următoare, la orele stabilite, conform înțelegerii prealabile, inculpatul E. H. împreună cu inculpatul Hogye A. Norbert s-au deplasat la locul stabilit, unde s-au întâlnit cu „C.” de la care a preluat cei 4 migranți de origine siriană, identificați ulterior ca fiind suspecții Jevan Fanad Mahoud, Ahmad O., Dilan Charaf, Hussein Ahmad O.. Potrivit declarațiilor acestora din urma, în data de 15.07.2014 s-au deplasat în Turcia, de unde au fost preluați de un cetățean turc și transportați în interiorul unui autovehicul tip TIR, până în mun. Suceava, unde au ajuns în data de 29 sau 30 iulie 2014, fără să cunoască însă itinerariul parcurs până la destinație. În mun. Suceava, suspecții au fost preluați de un cetățean român (rămas neidentificat), care ulterior i-a adăpostit într-un apartament unde au locuit până la data la care au fost preluați de inc. E. H. și Hogye A. Norbert. Însă, aceasta stare de fapt este contrazisa de convorbirile telefonice purtate de inc. E. H. cu inc. R. B., din data de 30.06.2014, când aceștia au făcut referire la trecerea frauduloasă a frontierei de stat din România în Ungaria, a unui număr de 40 - 50 migranți aflați în Ucraina, în mod repetat, în grupuri de câte 3 - 4 persoane.

După ce au preluat grupul celor 4 migranți de origine siriană, inculpatul E. H. i-a predat suma de 100 euro inculpatului Hogye A. Norbert pentru serviciile prestate și astfel și-au continuat deplasarea cu autoturismul acestuia din urmă până în mun. Oradea, unde au ajuns în data de 01.08.2014, în jurul orelor 15:00 - 16:00. Pe timpul deplasării spre Oradea, inculpații R. B. și Hogye A. Norbert au purtat mai multe convorbiri telefonice, din conținutul cărora rezultă faptul că inculpatul Hogye A. Norbert era în cunoștință de cauză că transportă cu autoturismul său 4 migranți (adică persoane care se află în mod ilegal pe teritoriul României și care urmează să se deplaseze într-o altă țară, în vederea stabilirii reședinței).

În aceeași zi, în jurul orelor 18:00, în complexul comercial L. din Oradea, inculpatul E. H. și Hogye A. Norbert, însoțiți fiind de cei 4 migranți de origine siriană, s-au întâlnit cu inculpatul R. B.. Cu această ocazie inculpatul E. H. i-a predat inculpatul R. B. suma de 1.000 euro cu titlu de avans pentru activitatea infracțională ce urma să o desfășoare, privind trecerea frauduloasă peste frontieră a celor 4 migranți și totodată împreună cu inculpatul Hogye A. Norbert au discutat împrejurările în care aceștia vor ajunge în Ungaria, respectiv prin transportarea lor ca și în cazurile precedente, cu ajutorul unui autoturism ce va fi închiriat de la aceeași firmă de specialitate. În timpul respectivelor discuții, la un moment dat inculpatul R. B. i-a solicitat inculpatului Hogye A. Norbert să-i transporte pe cei 4 migranți prin vama B. în Ungaria, la care acesta din urmă a refuzat motivând că îi este frică să desfășoare această activitate ilicită pe teritoriul României deoarece are antecedente penale (o condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia). Urmare a refuzului inculpatului Hogye A. Norbert, cei 4 migranți de origine siriană au fost transportați de către acesta, în prezența inculpatuli E. H., din respectivul complex comercial până la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, unde acesta din urmă i-a adăpostit, după care, inculpatul E. H. împreună cu inculpatul Hogye A. Norbert au revenit la Oradea și s-au cazat la Hotel „Bulevard”, inculpatul R. B. având obligația de a identifica alte persoane dispuse să îi treacă peste frontieră pe ei 4 migranți.

În acest context, în seara aceleiași zile, inculpatul R. B. a apelat din nou la serviciile inculpatului Cioter M., care a acceptat, pentru suma de 500 euro, să-i treacă în mod ilegal pe cei 4 migranți, în grupuri de câte 2 persoane, prin vama B., în Ungaria, cu ajutorul unui autoturism închiriat, dar a refuzat să-i transporte în continuare în Germania, invocând faptul că are anumite probleme judiciare pe teritoriul Austriei. Cu această ocazie, inculpatul R. B. i-a comunicat acestuia că în traficul celor 4 migranți este implicat și nepotul său, inculpatul Hogye A. Norbert.

În seara zilei următoare inculpatul R. B. s-a întâlnit din nou pe terasa restaurantului din Băile T. cu inculpatul Hogye A. Norbert, iar în urma discuțiilor purtate, acesta din urmă a acceptat să-i transporte pe cei 4 migranți din Ungaria până la destinația finală - Germania. În zilele următoare, inc. E. H., R. B. și Cioter M. au căutat să închirieze un autoturism marca VW Golf 6 la mai multe societăți de închirieri autoturisme din Oradea, dar nu au găsit din cauza faptului că era sezonul concediilor de odihnă, perioadă de timp în care au fost închiriate majoritatea autoturismelor.

În data de 04.08.2014, inc. E. H., R. B. și Cioter M., conform înțelegerii prealabile, s-au reîntâlnit în complexul L. din Oradea, unde, după ce au purtat mai multe discuții cu privire la condițiile și împrejurările în care vor urma să îi treacă, în mod ilegal peste frontiera de stat, în Ungaria, pe cei 4 migranți, s-au deplasat din nou la . SRL. Oradea, de unde inculpatul Cioter M. a închiriat un autoturism marca Dacia Duster, cu nr. de înmatriculare_, pe o perioadă de 24 ore și pentru care a achitat suma de 70 euro cu titlu de chirie și suma de 150 euro cu titlu de garanție. Cu această ocazia a mai primit de la inculpatul E. H. și suma de 100 euro, cu titlu de avans, pentru cheltuielile ulterioare privind transportul migranților peste frontiera de stat a României. Ulterior, cu toții s-au deplasat la complexul AUCHAN, unde au stabilit condițiile în care vor fi trecuți migranții prin vama B., respectiv în grupuri de 2 persoane, de către inculpatul Cioter M. până în Ungaria, iar inculpatul R. B. au stabilit că avea rolul de a se deplasa înainte, cu scopul de a verifica în vama B. dacă lucrătorii poliției de frontieră verifică sau nu portbagajul autoturismelor aflate în tranzit.

Cu aceeași ocazie, inculpații au stabilit ca loc de întâlnire pentru preluarea migranților aceeași șosea care face legătura între Sînmartin și Cihei, loc până unde migranții urmau a fi transportați de la pensiunea din Băile 1 Mai, de către inc. E. H. și R. B., cu autoturismul acestuia din urmă. Dând curs planului infracțional stabilit, inc. Cioter M., cu autoturismul închiriat, s-a deplasat până la locul de întâlnire convenit, iar inc. E. H. și R. B. s-au deplasat cu autoturismul acestuia din urmă la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai de unde i-au luat în autoturism pe migranții Ahmad O. și Hussein Ahmad O. și i-au transportat până la inculpatul Cioter M., care i-a urcat în autoturismul său și astfel, acesta din urmă s-a deplasat pe mai multe drumuri publice din împrejurimile mun. Oradea, până în momentul în care a fost contactat telefonic de către inculpatul R. B..

După ce inculpatul R. B. i-a predat pe cei 2 migranți de origine siriană, în condițiile arătate inculpatului Cioter M., acesta s-a deplasat împreună cu inc. E. H. până în complexul comercial L. din Oradea, unde acesta a rămas, așteptând confirmarea trecerii celor 4 migranți prin vama B., de la inc. R. B., după care acesta din urmă s-a deplasat prin vama B., unde a constatat că lucrătorii poliției de frontieră nu verifică portbagajele autoturismelor aflate în tranzit, iar când a ajuns pe teritoriul Ungariei a luat legătura telefonică cu inc. Cioter M., comunicându-i acestuia „e liber”, adică faptul că îi poate transporta pe cei doi migranți în portbagajul autoturismului Dacia Duster, prin vama B., în Ungaria.

În jurul orelor 19:00, inculpatul Cioter M. a dat curs solicitării inculpatului R. B. și astfel, aflându-se într-o parcare din apropierea localității Chișirid, situată în apropierea mun. Oradea, le-a cerut celor 2 migranți să intre în portbagajul autoturismului, după care s-a deplasat spre vama B., cu scopul de a-i trece ilegal frontiera de stat. Ajuns fiind în apropierea stației peco PETROM, situată înainte de ., inculpatul Cioter M. a fost oprit în trafic de către lucrătorii poliției judiciare, iar cu ocazia verificării portbagajului autoturismului Dacia Duster, condus de inc. Cioter M., au fost descoperiți și ulterior identificați cei 2 migranți de cetățenie siriană, ca fiind migranții Ahmad O. și Hussein Ahmad O..

S-a reținut că, așa cum s-a arătat mai sus, inculpații au recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu solicitând ca judecata sa aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și, constatându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, la termenul de judecata din data de 20.01.2015, instanța a admis cererea de aplicare a procedurii recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 Cod de procedură penală.

Ca atare, instanța de fond a constatat ca declarațiile inculpaților se coroborează pe deplin cu mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv cu procesele-verbale din data de 04.08.2014 și respectiv din data de 29.09.2014, privind redarea rezumativă a activităților de supraveghere tehnică efectuate, hărțile relaționale privind IMEI-urile și antenele GSM, precum și contactele comune utilizate de persoanele din prezenta cauză, listingurile privind intrările și ieșirile din țară ale inc. E. H., în perioada 2012 – 2014, procesele-verbale din data de 04.08.2014 privind citirea agendelor telefonice ale telefoanelor aflate în posesia inc. E. H., R. B. și Hogye A. Norbert, procesul-verbal din data de 10.10.2014 prin care s-a certificat pentru autenticitate convorbirile și comunicările purtate de inc. R. B., ordonanța din 16.09.2014 prin care s-a dispus predarea de către reprezentatul legal al .. Oradea a sumei de 150 euro și dovada de primire a sumei respective, comunicarea nr. 52/17.09.2014 a . Oradea și copiile contractelor aferente privind închirierea autoturismelor de către inc. Cioter M. și R. B., procesul-verbal din data de 01.08.2014 privind identificarea unor numere telefonice apelate/care au apelat numărul de telefon utilizat de inc. R. B., procesul-verbal din data de 16.09.2014 prin care s-a certificat pentru autenticitate convorbirile purtate de inc. Hogye A. Norbert, proces-verbal întocmita la data de 04.08.2014, din care rezultă că migrantii Jevan Fanad Mahoud, Ahmad O., Dilan Charaf, Hussein Ahmad O. nu figurează intrați legal în România, procesul-verbal întocmit la data de 05.08.2014.

Astfel, instanța de fond a reținut ca faptele inculpatului E. H., care în perioada 2013 - 2014, a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat împreună cu inculpatul R. B., dar și cu alte persoane de cetățenie străină și română, rămase neidentificate (A. Scharaf, „C.” etc.), la care ulterior, prin intermediul acestuia din urmă, au aderat, în mod succesiv inculpații Cioter M. și Hogye A. Norbert, în scopul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de trafic de migranți, constând în aceea că a preluat în trei rânduri un număr de 9 migranți de origine siriană, din Oradea și respectiv din Suceava, pe care i-a transportat și transferat împreună cu ceilalți coinculpați la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, unde i-a adăpostit, iar ulterior i-a îndrumat și călăuzit în vederea tranzitării în mod ilegal a frontierei de stat în Ungaria, prin vama B., cu destinația finală Germania, coordonând activitățile infracționale desfășurate pe teritoriul României și suportând toate cheltuielile pecuniare privind transportarea, hrana, adăpostirea, închirierea autoturismelor în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României în Ungaria a celor 9 migranți de origine siriană, respectiv a transportării acestora până la destinația finală - Germania, alte cheltuieli curente, precum și cele privind sumele de bani date coinculpaților pentru a-i determina să săvârșească infracțiunea de trafic de migranți sau pentru a-i răsplăti în acest scop, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, comisă în formă continuată, fapte prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut că faptele inculpatului R. B., care în perioada 2013 - 2014, a constituit grupul infracțional organizat, împreună cu inculpatul E. H. și cu alte persoane de cetățenie străină și română, rămase neidentificate (A. Scharaf, „C.” etc.), a cooptat noi aderenți în cadrul acestuia, respectiv a inculpatul Cioter M. și Hogye A. Norbert în scopul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de trafic de migranți, a coordonat împreună cu inculpatul E. H. activitățile infracționale desfășurate pe teritoriul României, privind săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, a îndrumat, călăuzit și transportat pe cei 9 migranți de origine siriană, în vederea tranzitării în mod ilegal a frontierei de stat în Ungaria, prin vama B., cu destinația finală Germania, a ajutat la trecerea frauduloasa peste frontiera de stat a României un număr de 3 migranți de origine siriană, după care, ulterior, a ajutat la transportarea până în Germania închiriind sau facilitând închirierea mai multor autoturisme în scopul utilizării acestora la trecerea frauduloasă peste frontiera de stat a migranților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, comisă în formă continuată, fapte prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal.

Referitor la acești doi inculpați, instanța de fond a reținut că apărările acestora referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de grup infracțional organizat din perspectiva neîndeplinirii condiției numărului membrilor acestui grup, trebuie înlăturate ca nefondate. Împrejurarea ca celelalte două persoane – A. Sharaf și C. – nu au fost identificate și trase la răspundere penala alături de inculpații E. și R., nu are nicio înrâurire asupra caracterului grupului așa cum acesta este definit de alineatul 6 al art. 367 Cod penal. Instanța a reținut ca fiind suficientă dovedirea participației și a altor persoane la constituirea acestui grup, precum și împrejurarea ca acțiunea autorilor s-a întins pe o perioada mai lunga, ca au acționat coordonat, fiecare dintre aceștia având propriul rol în comiterea infracțiunii scop și anume, aceea de trafic de migranti.

S-a reținut că aptele inculpatului Cioter M., care în perioada martie - august 2014, a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpații E. H., R. B. și alte persoane rămase neidentificate (fiind racolat în cadrul acestuia de către inculpatul R. B. în scopul săvârșirii în formă continuată a infracțiunii de trafic de migranți constând în aceea că, în perioada 30.03 - 04.04.2014, a îndrumat, călăuzit și transportat în mod fraudulos, peste frontiera de stat, în Ungaria, un număr de 2 migranți de origine siriană, cu ajutorul unui autoturism marca Skoda O., închiriat de la .. Oradea, iar ulterior i-a transportat până în Germania și totodată, în perioada 01.08 - 04.08.2014, a îndrumat, călăuzit și a încercat să transporte, în mod fraudulos, peste frontiera de stat un număr de 4 migranți (în grupuri de câte 2 persoane), prin vama B., până în Ungaria, cu ajutorul unui autoturism marca Dacia Duster, închiriat de la .. Oradea, activități infracționale comise sub coordonarea inculpatul E. H. și R. B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, comisă în formă continuată, fapte prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal.

De asemenea, s-a reținut că faptele inculpatului Hogye A. Norbert, care în perioada iulie - august 2014, a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de inculpații E. H., R. B. și alte persoane rămase neidentificate (fiind racolat în cadrul acestuia de către inculpatul R. B.) în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți constând în aceea că, la data de 31.07.2014, la solicitarea inculpatului R. B., s-a deplasat cu autoturismul său marca Ford Mondeo, cu număr de înmatriculare de Spania - 9226 - CPX, din Oradea la Cluj N., unde s-a întâlnit cu inculpatul E. H. și împreună s-au deplasat la Suceava, de unde în dimineața zilei de 01.08.2014 au preluat un număr de 4 migranți de origine siriană, pe care i-au transportat și adăpostit la Pensiunea „C.” din Băile 1 Mai, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a acestora în Ungaria, urmând ca în perpetuarea activității infracționale, în seara zilei de 04.04.2014, să-i preia cei 4 migranți de origine siriană din Ungaria, după trecerea frauduloasă a acestora, prin vama B., de către inculpatul Cioter M. și să îi transporte până în Germania, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, fapte prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În sarcina acestui inculpat s-a reținut prin rechizitoriu starea de recidiva prevăzuta de art. 41 alin. 1 Cod penal, în raport de pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționata a executării aplicata prin sentința penală nr. 66/22.03.2011, pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr._, sentință rămasă definitivă prin nerecurare la data de 05.04.2011.

Însă, prin sentința penala nr. 92/18.11.2014, definitiva la data de 03.12.2014 prin necontestare, s-a admis contestația condamnatului împotriva sentinței nr. 66/2011 a Judecătoriei Salonta, a fost descontopita pedeapsa rezultanta de 1 an 4 luni închisoare în pedepsele individuale stabilite de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, s-a constatat ca fapta de parasire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 pentru care Hogye A. a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 66/2-11 a Judecătoriei Salonta a fost în concret dezincriminata ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal și, în aplicarea art. 4 Cod penal a înlăturat aceasta pedeapsa din hotărârea de condamnare menționata, dispunându-se totodată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicata pe durata unui termen de încercare de 2 ani 8 luni stabilit conform art. 82 Cod penal 1968. Chiar daca instanța a dispus un nou termen de încercare în urma aplicării art. 4 Cod penal, corespunzător noii pedepsei aplicate, durata acestuia trebuie socotita ca începând tot de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 66/2011, adică de la data de 05.04.2011, astfel încât la data comiterii celor două infracțiuni reținute în prezenta cauza, iulie – august 2014, inculpatul Hogye este reabilitat de drept conform art. 86 Cod penal 1968. Ca atare, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a celor două infracțiuni reținute în sarcina sa prin înlăturarea stării de recidiva.

La individualizarea judiciara a pedepselor ce le-au fost aplicate, instanța de fond a avut în vedere atât gravitatea infracțiunilor săvârșite cât și periculozitatea lor din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal. Astfel, s-a dat cuvenita relevanta participației concrete a fiecăruia dintre cei patru inculpați atât în comiterea infracțiunii prev. de art. 367 Cod penal cât și celei prev. de art. 263 Cod penal, avându-se în vedere împrejurările și modul de comitere al infracțiunilor, starea de pericol creata, scopul oneros la săvârșirii, precum și vârsta și situațiile familiale ale inculpaților.

S-a reținut că ansamblul probator administrat dovedește ca aportul infracțional al inculpatului E. H. a fost unul consistent, el fiind cel care a inițiat constituirea grupului atunci când a sesizat oportunitatea obținerii de venituri din traficarea migranților, el a fost cel care a căutat o persoana în măsura sa realizeze acțiunile specifice pe teritoriul României, l-a identificat pe inculpatul R. și i-a cerut acestuia ca, la rândul sau, sa găsească persoane în măsura sa participe la aceste acțiuni oferind sume de bani consistente pentru realizarea scopului urmărit. S-a arătat că este important de subliniat ca același inculpat era și singurul care avea contacte atât cu persoanele din România care se ocupau de transportul/cazarea/etc. migranților, dar și cu cei care solicitau aceste servicii, ceea ce ii conferea o poziție deosebit de importanta în cadrul grupului și la nivelul deciziilor ce se luau (când, cum, cine și costurile). S-a arătat că nu trebuie omisa nici împrejurarea ca acesta a participat efectiv la operațiunile de transport și cazare, efectuând deplasările și suportând cheltuielile necesare.

S-a reținut că și inculpatul R. E. a avut o participație însemnata în cadrul acțiunilor infracționale reținute în cauza, coordonând pe teritoriul României alături de E. H. activitatea celorlalți inculpați și implicându-se în mod direct în transportul și cazarea migranților, încasând în schimb sume importante de bani pentru aceste servicii.

Referitor la inculpații Cioter M. și Hogye A., instanța de fond a avut în vedere și pozițiile lor mai puțin importante în cadrul grupului, rolul lor de simpli executanți ai dispozițiilor date de către primii doi inculpați, momentul intervenției lor în acțiunea infracționala, numărul actelor materiale, cuantumul sumelor de bani obținute prin săvârșirea infracțiunilor.

Față de cele de mai sus, în baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul E. H. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa principala de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

Reținând existenta concursului real de infracțiuni, în baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 3 ani 6 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii, a arestului preventiv de la 05.08.2014 la 18.12.2014 și a arestului la domiciliu de la data de 19.12.2014 la zi.

Întrucât temeiurile avute în vedere la data înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu se mențin în continuare, în baza art. 399 raportat la art. 208 Cod de procedură penală s-a menținut ca legala și temeinica măsura arestului la domiciliu dispusa față de inculpat prin încheierea Tribunalului Bihor din 17.12.2014, rămasa definitiva prin încheierea nr. 211/CC/18.12.2014 a Curții de Apel Oradea

În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul R. B. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 2 ani 10 luni închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 3 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 72 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii, a arestului preventiv de la 05.08.2014 la 18.12.2014 și a arestului la domiciliu de la data de 19.12.2014 la zi.

Și în cazul acestui inculpat instanța a constatat ca temeiurile măsurii preventive se mențin în continuare, astfel încât în baza art. 399 raportat la art. 208 Cod de procedură penală și a menținut ca legala și temeinica măsura arestului la domiciliu dispusa față de inculpat prin încheierea Tribunalului Bihor din 17.12.2014, rămasa definitiva prin încheierea nr. 211/CC/18.12.2014 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul Cioter M. pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la o pedeapsa principala de 1 an închisoare. În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranti la o pedeapsa principala de 2 ani închisoare. În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit de mai sus în pedeapsa rezultanta de 2 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie, iar în baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii din data de 05.08.2014.

În ce privește modalitatea executării pedepsei principale aplicata, instanța de fond a reținut că sunt realizate condițiile art. 91 Cod penal, atât în ce privește cuantumul pedepsei rezultante, cât și a lipsei antecedentei penale, a existentei acordului de a presta o munca în folosul comunității. De asemenea, s-a constatat ca în raport de persoana inculpatului, de conduita sa anterioara comiterii infracțiunilor, de atitudinea procesual adoptata în cauza, se poate concluziona ca acesta nu va mai comite alte infracțiuni. Ca atare, în baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei principale de 2 ani 4 luni închisoare aplicata inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal i s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: sa se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, sa comunice schimbarea locului de munca, sa comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

În condițiile în care comiterea infracțiunilor au fost în strânsa legătura cu libertatea sa de deplasare, instanța a operat o restrângere a acestui drept astfel încât, în baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal l-a obligat pe inculpat sa nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpatul să presteze pe durata termenului de supraveghere o perioada de 60 de zile o munca neremunerata în folosul comunității în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea sau în cadrul Primăriei Oșorhei.

În baza art. 404 alin. alin. 2 Cod de procedură penală i s-a atras inculpatului atenția asupra consecințelor prevăzute de art. 96 Cod penal.

Pronunțând o soluție de condamnare a inculpatului cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, în baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală s-a constatat încetata măsura preventiva a controlului judiciar instituit față de inculpat prin încheierea nr. 98/DL/05.08.2014 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 386 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridica a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în art. 367 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, texte în baza cărora a fost condamnat inculpatul Hogye A. Norbert la o pedeapsa principala de 1 an închisoare. În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 386 Cod de procedură penală s-a schimbat și încadrarea juridica a infracțiunii de trafic de migranti din art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal în art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, texte în baza cărora a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa principala de 2 ani închisoare. În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultanta de 2 ani 4 luni închisoare, precum si interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani cu titlu de pedeapsa complementara și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii din data de 05.08.2014.

Pentru aceleași considerente expuse și în cazul inculpatului Cioter M., în baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei principale de 2 ani 4 luni închisoare aplicata inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 92 Cod penal

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal i s-a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: sa se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, sa primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, sa comunice schimbarea locului de munca, sa comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

Și în cazul acestui inculpat, instanța de fond a apreciat că se impune ca pe durata termenului de încercare sa îi fie restricționat dreptul la libera circulație, data fiind natura infracțiunilor săvârșite și, în special a infracțiunii de trafic de migranti, astfel încât în baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal a fost obligat acest inculpat sa nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal a fost obligat inculpatul să presteze pe durata termenului de supraveghere o perioada de 60 de zile o munca neremunerata în folosul comunității în cadrul Primăriei C. M. sau Primăriei Lazareni.

În baza art. 404 alin. alin. 2 Cod de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 96 Cod penal.

În baza art. 241 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală s-a constatat încetată de drept măsura preventiva a controlului judiciar instituit față de inculpat prin încheierea nr. 98/DL/05.08.2014 a Tribunalului Bihor.

Instanța a reținut că, potrivit art. 112 alin. 1 lit. d și e Cod penal, bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penala sau pentru a răsplăti pe făptuitor, precum și bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confisca. Or, în condițiile în care același bun realizează atât calitatea de a fi fost dat pentru a răsplăti pe făptuitor cât și pe cea de a fi fost dobândit prin săvârșirea faptei, nu poate fi confiscat de două ori, confiscarea fiind o măsura de siguranța, iar nu una punitiva.

Ca atare, cererea procurorului formulata prin rechizitoriu și reiterata în concluziile orale de a se confisca suma de 4.250 euro de la inculpatul E. H. ca suma data de acesta pentru a-i determina pe ceilalți inculpați la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, respectiv pentru a-i răsplăti pe aceștia și, totodată, aceeași suma și de la inculpații R., Cioter și Hogye ca fiind sume dobândite de către aceștia prin săvârșirea infracțiunilor este neîntemeiata. În consecința, instanța, în baza art. 112 alin. 1 lit. d și e Cod penal a dispus confiscarea sumei de 3.400 euro de la inculpatul R. B., suma de 750 euro de la inculpatul Cioter M. și 100 euro de la inculpatul Hogye A. Norbert, sume recunoscute ca fiind primite de la inculpatul E. H. de către cei trei inculpați.

În ce-l privește pe inculpatul E. H. însă, instanța a constatat ca datele existente la dosarul cauzei nu permit stabilirea sumei de bani rămasa acestui inculpat după efectuarea plaților către ceilalți inculpați și a achitării celorlalte cheltuieli de transport, cazare, hrana pentru migranti. Practic, din declarațiile sale rezulta ca ar fi primit de la A. Sharaf de fiecare data doar o suma echivalenta celei cheltuita pentru a asigura transportul migranților. Astfel, referitor la primul transport de migranti din luna decembrie 2013, inculpatul E. a recunoscut ca a primit suma de 2500 euro pentru a asigura transportul a celor trei migranti, suma din care a achitat lui R. E. suma totala de 2.300 euro și la care s-au adăugat celelalte cheltuieli de cazare în România, hrana migranților și închirierea autoturismului de transport.

Instanța de fond a reținut ca poziția inculpatului E. H. în aceasta privința nu a fost pe deplin sincera, fiind evident ca în condițiile în care activitatea infracționala nu i-ar fi adus anumite venituri nu ar fi continuat și amplificat acțiunea infracționala prin cooptarea unor noi membri în grupul constituit. Însă, câtă vreme probele administrate nu pot conduce la stabilirea cuantumului exact al sumelor de bani ramase din cele primite de la membrul din Belgia al grupului infracțional, instanța a reținut că nu poate dispune confiscarea vreunei sume de bani de la acest inculpat.

În baza art. 397 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 249 Cod de procedură penală s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 510 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 174 up) și 359 lei consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 175 up) în contul inculpatului R. B., asupra sumelor de 100 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 272 up) și 150 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 277 up) în contul inculpatului Cioter M. și asupra sumei de 100 euro consemnata la CEC Bank potrivit chitanței nr._/1 (fila 314 up) în contul inculpatului Hogye A. R..

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea și inculpații E. H., R. B., Cioter M. și Hogye A. Norbert, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin apelul declarat DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea a solicitat să se desființeze sentința în sensul de a se dispune confiscarea sumei de 4250 euro de la inculpatul E. H., sumă de bani pe care a dobândit-o din comiterea infracțiunilor și a se majora pedepsele ce le-au fost aplicate inculpaților, care sunt mult prea reduse ca și cuantum față de pericolul social concret al infracțiunilor comise de către inculpații apelanți.

În ceea ce privește măsura confiscării s-a susținut că, din declarațiile inculpatului E. H. date în fața procurorului în 16 septembrie 2014 și în 8 octombrie 2014, rezultă că acesta a primit pentru a organiza transportul migranților o primă sumă, de 2.500 euro, în cursul lunii decembrie 2013, o a doua sumă de 3.000 euro, în primele zile ale anului 2014 de la numitul A. Scharaf, iar cea de-a treia sumă de 3000 euro, tot de la A. Scharad, în cursul lunii iulie 2014, deci în total suma de 8.500 euro. S-a arătat că instanța de fond a reținut că aceste sume de bani au fost date coinculpaților or, s-a dispus confiscarea de la inculpatul R. E., inculpatul Cioter M. a sumei de 750 euro și de la inculpatul Hogye A. Norbert suma de 100 euro, deci în total a sumei de 4.250 euro, condiții în care mai trebuie confiscată diferența de 4.250 euro.

Referitor la individualizarea pedepselor, s-a arătat că acestea sunt mult prea reduse ca și cuantum în raport de pericolul social concret al infracțiunilor comise, neexistând legătura necesară între sancțiunile aplicate și gravitatea faptelor, sens în care s-a făcut referire și la faptul că inculpații au traficat mai multe persoane și că activitatea infracțională s-a desfășurat pe o perioadă de timp îndelungată și a avut ca scop asigurarea unor câștiguri consistente din comiterea acestor infracțiuni.

Inculpatul Hogye A. Norbert, a solicitat să se dispună achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal în temeiul art. 17 alin. 2 rap. la art. 16 lit. b teza I Cod procedură penală și să se modifice conținutul măsurilor de supraveghere, în sensul de a se înlătura obligația ce i-a fost impusă în sensul de a nu părăsi țara, apreciindu-se că aceasta nu este proporțională cu activitatea infracțională a inculpatului apelant.

Inculpatul Cioter M., a solicitat prin apelul declarat să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată și să se înlăture obligația de a nu părăsi țara ce i-a fost impusă în sarcină.

Inculpații E. H. și R. B., av. D. R., au solicitat să se reducă pedepsele ce le-au fost aplicate și să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acestora. În acest sens s-a făcut referire la faptul că amândoi inculpații au avut o atitudine de cooperare, că au copii minori, au oferte clare de muncă, iar familia lui E. este stabilită în România.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, a vinovăției inculpaților și a individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate acestora, dar nelegală sub aspectul aplicării măsurii de siguranță a confiscării, sens în care apelul declarat de parchet a fost admis.I

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților apelanți pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

Astfel, din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, care se coroborează cu declarațiile date de inculpați în fața instanței de fond (filele 303, 304, 305 și 306), rezultă că inculpatul E. H. a inițiat, împreună cu inculpatul R. B. și cu alte persoane rămase neidentificate, în perioada 2013-2014 constituirea unui grup infracțional organizat la care, prin intermediul inculpatul R. B. au aderat în mod succesiv inculpații Cioter M. și Hogye A. Norbert, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți.

Inculpatul E. H. s-a întâlnit cu un cunoscut de-al său, A. Scharaf, într-un magazin din localitatea Antwerpen, Belgia și a acceptat propunerea acestuia din urmă de a identifica persoane din România dispuse să faciliteze trecerea frauduloasă a frontierei de stat în Ungaria a mai multor migranți de cetățenie siriană, inclusiv membrii ai familiei numitului A. Scharaf și ulterior transportarea acestora până în Germania, activități pentru care urma să primească anumite sume de bani, în funcție de numărul migranților ajunși la destinație.

Inculpatul R. B. a acceptat propunerea inculpatului E. H. în acest sens, cei doi înțelegându-de ca inculpatul R. B. să primească suma de 1.000 euro/migrant.

În luna decembrie 2013, inculpatul E. H. s-a întâlnit în același magazin din Belgia cu o persoană cunoscută, care i-a cerut să faciliteze trecerea frauduloasă a frontierei de stat din România în Ungaria, cu destinația finală Germania, pentru fratele său și pentru doi verișori, toți de origine siriană, care se aflau la Centrul de Migranți Timișoara și care dețineau acte de identitate false, ocazie cu care inculpatului i-a fost înmânată suma de 2.500 euro.

În data de 20 decembrie 2013, inculpatul E. H. s-a întâlnit, în fața Gării CFR din Oradea cu cei trei migranți de cetățenie siriană, pe care i-a transportat până la Pensiunea C., iar în 21 decembrie 2013, inculpatul E. H. și inculpatul R. B. au închiriat pe numele inculpatului R. B. de la . un autoturism marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, cu care inculpatul R. B. i-a transportat pe cei trei migranți, prin vama B., în Ungaria și apoi până în Germania.

În primele luni ale anului 2014, inculpatul E. H. s-a întâlnit din nou în Belgia cu A. Scharaf, care i-a cerut să asigure transportul a două persoane de origine siriană, studenți în Ucraina, care urmau să intre ilegal în România, inculpatul E. H. primind în acest sens suma de 3.000 euro.

Cei doi migranți cu care inculpatul E. H. s-a întâlnit în fața Gării CFR din Oradea au fost cazați la o pensiune din Băile 1 Mai, de trecerea frauduloasă a frontierei de stat și de transportul migranților până în Germania urmând să se ocupe inculpatul R. E..

Deși inculpatul E. H. i-a dar în acest scop inculpatului R. E. suma de 1.000 euro, acesta din urmă nu s-a achitat de obligație și folosind banii pentru stingerea unei datorii.

Ulterior inculpatul R. E. i-a propus inculpatului Cioter M. să asigure transportul celor doi migranți prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat în Ungaria, iar apoi să se deplaseze până în Germania, în schimbul sumei de 1.000 euro.

În data de 30 martie 2014, inculpații E. H., R. B. și Cioter M. au închiriat autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, în portbagajul căruia au intrat cei doi migranți dar cum au constatat că poliția de frontieră face un control amănunțit al autoturismelor, au renunțat la transportul migranților, pe care i-au cazat din nou la pensiunea din Băile 1 Mai.

În zilele următoare inculpații R. B. și Cioter M. au încercat de mai multe ori să-i treacă fraudulos frontiera pe cei doi migranți, ocazie cu care au constatat că între orele 19,00-20,00 nu se efectuează controale amănunțite, condiții în care, în 4 aprilie 2014, inculpatul Cioter M. i-a transportat pe aceștia în portbagajul autoturismului marca VW Golf 6, cu nr. de înmatriculare_, închiriat de la o firmă de închirieri auto.

Inculpatul Cioter M. s-a întâlnit în Ungaira cu inculpatul R. E. care trecuse anterior frontiera de stat, cu autoturismul său, pentru a verifica dacă se efectuează controale ale portbagajelor, după care și-a continuat deplasarea până în Germania.

Ulterior, inculpații E. H. și R. E. au conceput un plan în vederea transportării unui grup de 40-50 de migranți ce se aflau în Ucraina și urmau să fie cazați în Suceava, de unde inculpatul R. B. urma să îi prea, în grupuri de 3-4 persoane și să îi transporte până în Oradea, unde să-i adăpostească, iar apoi să-i treacă ilegal frontiera de stat a României prin vama B., până în Ungaria, iar apoi să-i transporte până în Germania. În acest context, inculpatul R. E. s-a întâlnit, la sfârșitul lunii iulie 2014, cu inculpatul Hogye A. Norbert pe terasa vreunui restaurant din Băile T., ocazie cu care i-a cerut acestuia din urmă ca în zilele următoare să se deplaseze la aeroportul din Cluj-N., pentru a se întâlni cu inculpatul E. H., iar împreună să se deplaseze în Suceava, de unde urmau să transporte în Oradea un număr de 4 migranți.

Inculpatul E. H. s-a întâlnit în data de 31 iulie 2014 în fața aeroportului din Cluj N. cu inculpatul Hogye A. Norbert, cei doi deplasându-se inițial până în Oradea, iar apoi până în Suceava, unde s-au cazat pentru o noapte la Vila Magic Bucovina. În dimineața zilei următoare cei doi s-au întâlnit cu numitul „C.” într-o stație Peco la ieșirea din mun. Suceava, de la i-au preluat pe cei patru migranți de origine siriană, pe care i-au transportat până în Oradea, la complexul comercial L., unde s-au întâlnit cu inculpatul R. B.. Inculpatul Nogye A. Norbert a refuzat să-i transporte pe cei patru migranți prin vama B., deoarece avea antecedente penale, condiții în care cei patru migranți au fost cazați la Pensiunea C. din Băile 1 Mai.

În acest context, inculpatul R. B. i-a cerut inculpatului Cioter M. să-i transporte pe cei 4 migranți, în grupuri de câte 2 persoane, prin Vama B. în Ungaria, cu ajutorul unui autoturism închiriat, dar inculpatul Cioter M. a arătat că nu poate să-i transporte din Ungaria în Germania deoarece are probleme judiciare în Austria.

Așa fiind, inculpatul R. B. s-a întâlnit din nou pe terasa restaurantului din Băile T. cu inculpatul Hogye A. Norbert, iar în urma discuțiilor purtate acesta din urmă a acceptat să-i transporte pe cei 4 migranți din Ungaria, până la destinația finală, Germania.

Ulterior, după ce au purtat mai multe discuții, inculpații au închiriat un autoturism Dacia Duster cu nr. de înmatriculare_ .

Inculpatul R. Benianim a predat doi dintre migranți inculpatului Cioter M. care le-a cerut acestora să intre în portbagajul autoturismul Dacia Duster, cu care s-a deplasat spre Vama B., inculpatul R. B. trecând anterior frontiera, pentru a verifica dacă se fac controale ale portbagajelor autoturismelor.

Autoturismul Dacia Dustrer condus de inculpatul Cioter M. a fost oprit în trafic de lucrătorii poliției judiciare în apropierea stației peco Petrom, aflată la înainte de ., iar cu ocazia verificării portbagajului au fost descoperiți și identificați cei doi cetățeni de origine siriană.

În aceste condiții în mod corect a reținut instanța de fond că faptele inculpaților E. H., R. B. și Cioter M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire, respectiv aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și trafic de migranți în formă continuată, prev. și ped. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, iar ale inculpatului Hogye A. Norbert ale infracțiunilor de adresare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. 1 Cod penal și trafic de migranți, prev. și ped. de art. 263 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal.

Este de precizat că, în ceea ce-l privește pe inculpatul Hogye A. Norbert, în mod corect instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, înlăturând dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod penal, într-adevăr, durata termenului de încercare începând să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 66/2011 a Judecătoriei Salonta, iar nu de la data rămânerii definitive sentinței penale prin care s-a soluționat contestația formulată de inculpat împotriva acesteia.

Susținerile inculpaților în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 367 Cod penal nu au putut fi primite. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul E. H. s-a asociat cu numitul A. Scharaf, iar apoi cu inculpatul R. E., constituind un grup infracțional organizat, având drept scop traficul de migranți, la acest grup aderând ulterior și inculpații Cioter M. și Hogye A. Norbert.

Este evident că grupul a fost coordonat de inculpatul E. H., ajutat de inculpatul R. E. și că acționat în mod coordonat, pentru o anumită perioadă de timp și nu are relevanță care a fost activitatea infracțională concretă a celor doi inculpați care au aderat la grup câtă vreme, în mod cert, aceștia au efectuat și acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de trafic de migranți.

Cât privește pedepsele ce le-au fost aplicate inculpaților, curtea apreciază că acestea au fost just individualizate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare și nu se impune nici reducerea acestora și nici schimbarea modalității de executare a pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaților E. H. și R. E., ținând seama de activitatea infracțională concretă comisă de către aceștia, precum și de numărul de migranți traficați, neputându-se omite nici faptul că aceștia luaseră hotărârea infracțională de a trafica un grup de 40-50 de migranți din Ucraina, care urmau să intre ilegal pe teritoriul României.

Faptul că migranții au părăsit teritoriul Siriei datorită războiului civil, respectiv a acțiunilor Statului Islamic, s-a apreciat nu poate constitui o justificare pentru acțiunile inculpaților, aceștia fiind remunerați pentru activitățile lor infracționale.

Cât privește cererea inculpaților Cioter M. și Hogye A. Norbert de a se modifica măsurile de supraveghere în sensul de a se înlătura obligația de a nu părăsi țara, s-a reținut că aceasta este proporțională cu gravitatea ți natura infracțiunilor comise și că, în cazul în care pe durata termenului de supraveghere vor dori să părăsească teritoriul României, vor putea solicita în acest sens încuviințarea instanței de executare.

Așa fiind, curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, atât sub aspectul reținerii stării de fapt, cât și a vinovăției inculpaților, care au solicitat de altminteri judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției.

Față de cele ce preced, cererea DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea de majorare a pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaților ca și cererea inculpaților apelanți, de a se reduce cuantumul pedepselor, respectiv de a se modifica modalitatea de executare a celor aplicate inculpaților E. H. și R. E. s-a apreciat sunt nefondate și au fost respinse ca atare.

Curtea a apreciat că pedepsele ce 3 ani și 6 luni închisoare, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare cu executare prin privare de libertate aplicate inculpaților E. H. și R. E., precum și cele de câte 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de câte 5 ani aplicate inculpaților Cioter M. și Hogye A. Norbert au fost just individualizate, în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor de motivul săvârșirii acestora, precum și de scopul urmărit, instanța de fond ținând seama și de conduita procesuală corectă a inculpaților ca și de situația familială și socială a acestora.

S-a reținut de asemenea că hotărârea instanței de fond este însă nelegală sub aspectul aplicării măsurii de siguranță a confiscării. Astfel, așa cum a arătat și DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea prin apelul declarat, inculpatul E. H. a recunoscut în declarațiile date în fața procurorului în datele de 16 septembrie 2014 (filele 42-49 din vol. I al dosarului de urmărire penală) și în 8 octombrie 2014 (filele 59-65 din vol. I al dosarului de urmărire penală) că a primit de la persoanele din Belgia suma totală de 8.500 euro, respectiv 2.500 euro în cursul lunii decembrie 2013, 3.000 de euro în luna ianuarie 2014 și 3.000 de euro în luna iulie 2014.

Din această sumă de 8.500 de euro inculpatul E. H. le-a dat coinculpaților suma de 4.500 euro, respectiv inculpatului R. Baniamin suma de 3.400 euro, inculpatului Cioter M. suma de 750 euro, iar inculpatului Hogye A. Norbert suma de 100 euro.

În aceste condiții, s-a apreciat că se impune confiscarea de la inculpatul E. H. a sumei de 4.500 euro, deoarece aceștia au fost dobândiți prin comiterea faptei, considerent pentru care, sub acest aspect apelul declarat de parchet a fost admis.

Împotriva acestei decizii penale a declarat contestație la executare contestatorul E. H..

În motivarea contestației a arătat că în dispozitivul deciziei contestate s-a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 4250 euro sau echivalentul în lei la data punerii în executare. Arată că nu s-a precizat precis cuantumul sumei în lei și nici precizată data punerii în executare a măsurii de siguranță.

De asemenea a menționat că în dispozitivul deciziei la fila 24 se menționează că se deduce din pedeapsa aplicată durata arestului la domiciliu respectiv 26 mai dar nu este indicat numărul de zile al arestului la domiciliu nici numărul de zile al arestului preventiv precum și cuantumul zilelor ambelor măsuri preventive. Mai arată că din această cauză a fost încadrat în regimul închis de executare a pedepsei.

În drept a invocat prev.art.598 lit.c N.CPP.

Examinând contestația prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Prezenta contestație la executare întemeiată pe prevederile art.598 lit.c din Cpr.pen .nu este fondată.

Prin decizia penală contestată s-a stabilit că se impune confiscarea de la inculpatul E. H. a sumei de 4.500 euro, deoarece aceștia au fost dobândiți prin comiterea faptei, considerent pentru care, în baza art. 108 lit. d combinat cu art. 112 lit. e Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul E. H. a sumei de 4.250 euro sau a echivalentului în lei la data punerii în executare a măsurii de siguranță.

Critica contestatorului că nu s-a menționat cuantumul sumei și nu este precizată data punerii în executare nu este fondată, suma ce se confiscă este foarte clar precizată și anume 4250 euro sau echivalentul în lei a acesteia ,la data punerii în executare, care evident nu poate fi anticipată de instanță sub aspectul unei date fixe dar la momentul punerii în executare va fi calculată conform dispozitivului.

Nici susținerea că în dispozitivul deciziei la fila 24 se menționează că se deduce din pedeapsa aplicată durata arestului la domiciliu respectiv 26 mai 2015 dar nu este indicat numărul de zile al arestului la domiciliu nici numărul de zile al arestului preventiv precum și cuantumul zilelor ambelor măsuri preventive, Curtea o găsește neîntemeiată.

Prin decizia contestată s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților E. H. și R. B. durata arestului la domiciliu până la zi, respectiv 26 mai 2015.

Potrivit art.399 alin.9 Cpr.pen durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă.

Așadar, dispozitivul este cât se poate de clar sub acest aspect, deducerea arestului la domiciliu fiind făcută de la luarea acestei măsuri față de condamnat până la zi și anume data pronunțării deciziei penale, 26 mai 2015.

Pentru aceste motive, Curtea în baza art.598 alin.1 lit .c teza I C pr. Penală va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul E. H., din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.

În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală obligă pe contestator să plătească suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.598 alin.1 lit. c teza I C pr. pen

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul E. H., din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 380 din 26 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.

În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală obligă pe contestator să plătească suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 4.11.2015

Președinte, Judecător, Grefier,

A. C. M. P. I. P.

Red. jud. C. A.

Jud. fond P. M.

2 exp. 05.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 695/2015. Curtea de Apel ORADEA