Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel ORADEA

Curtea de Apel ORADEA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 15233/271/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

dosar nr. _

Număr operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 20/C/2015

Ședința publică din 16 martie 2015

Complet de judecată compus din

Președinte: S. L.

Grefier: A. I.

Ministerul Public este reprezentat de către procuror T. D. din cadrul Curții de Apel Oradea.

Pe rol contestația declarată de către condamnatul V. V. O. din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 8/2015 pronunțată la data de 21.01.2015 de Tribunalul Bihor în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul contestator V. V. O., în stare de deținere în Penitenciarul Oradea, asistat de către apărător ales, avocat M. V., din cadrul Baroului Bistrița Năsăud, conform delegației de la dosar nr. 10/2015 din data de 12.03.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Apărătorul inculpatului contestator V. V. O.,avocat M. V. depune un memoriu privind motivele contestației.

Nefiind chestiuni preliminare, judecătorul de cameră preliminară acordă părților cuvântul asupra contestației.

Apărătorul inculpatului contestator V. V. O., în susținerea apărării arată că V. V. O. a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 8/2015 pronunțată la data de 21.01.2015 de Tribunalul Bihor – secția penală. În temeiul art. 595 Cod procedură penală raportat la dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind executarea hotărârilor penale, solicită ca în urma reanalizării problematicii cauzei, să se admită contestația condamnatului Vlasim V., să se desființeze hotărârea atacată și în rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se admită contestația la executare în conformitate cu prevederile art. 6, art. 9 alin. 2 Cod penal raportat la art. 595 Cod procedură penală privind intervenirea unei legi penale noi.

Solicită să se aibă în vedere faptul că prin hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul Gyula din Ungaria,hotărâre rămasă definitivă prin sentința Curții de Apel din Szeged, contestator V. V. O. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani 8 luni închisoare.

Arată că înaintea executării pedepsei a intervenit o lege penală mai ușoară, astfel că fiind în situația în care pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite de condamnat, solicită reducerea pedepsei la nivelul maximului prevăzut de legea mai favorabilă respectiv la 7 ani închisoare cu deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate până la zi.

Precizează că a arătat în memoriul depus la dosarul cauzei o prezentare succintă privind situația judiciară a condamnatului contestator. În acest sens arată că Vlasim V. O. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat săvârșită în complicitate, pentru infracțiunea de coautor la tentativă de furt calificat și infracțiunea de folosire de explosivi sau substanțe explosive săvârșită în trei ocazii prevăzut de art. 263 din Codul Penal M..

Apreciază că infracțiunea de folosire de explosiv reținută în sarcina condamnatului de către autoritățile judiciare maghiare îi corespunde în legislația penală română infracțiunea prevăzută de art. 346 alineatul 1 Cod penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Instanța de executare a făcut o verificare a tuturor aspectelor, însă a reținut că inculpații au introdus în interiorul unor bancomate o substanță explosivă și au detonat-o printr-un dispozitiv electric, respectiv un cablu conectat la o sursă de curent care putea fi o baterie de uz domestic sau un acumulator de mică dimensiune.

Pe baza celor reținute s-a considerat că materiile explosive au fost însoțite de materiale de inițiere ceea ce a determinat încadrarea juridică prevăzuta la art. 346 alineatul 3 din Codul penal, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Mai arată că din ansamblul cercetării judecătorești efectuate de Tribunalul Gyula nu rezultă cu certitudine că materialul explozibil ar fi fost însoțit și detonat de materiale de inițiere, astfel că din întregul material probatoriu nu rezultă în mod indubitabil că inculpații ar fi detonat materialul explozibil cu un cablu legat la o sursă de curent, întrucât această concluzie se bazează doar pe o deducție logică arătându-se că respectiva sursă de curent „putea fi o baterie de uz domestic sau un acumulator de mică dimensiune”, așadar nu s-a stabilit cu precizie acest fapt. Potrivit principiului „in dubio pro reo”, consideră că dubiile trebuie să îi profite condamnatului, folosind acea acuratețe judiciară care vizează existența sau inexistența metodelor de inițiere pentru producerea deflagrației.

În aceste condiții consideră că această contestație la executare formulată de condamnat este întemeiată astfel încât solicită să se dispună conform solicitării formulate de persoana condamnată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației formulată de condamnatul Vlasim V. O. împotriva sentinței penale nr. 8/2015 pronunțată la data de 21.01.2015de Tribunalul Bihor.

Consideră că sentința atacată este temeinică și legală fiind pertinentă și complet motivată, stabilindu-se de către instanța de fond ca fiind aplicabilă condamnatului decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei.

Arată că instanța de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, în baza art. 595 Cod procedură penală a respins contestația la executare formulată de contestator. Consideră că încadrării juridice corecte îi corespunde în mod evident dispozițiile art. 346 alineatul 3 Cod penal.

S-a reținut cu titlu de judecată definitiv faptul că explozibilul folosit de către condamnat a fost inițiat de materiale explozibile, așa cum rezultă din hotărârea Tribunalului din Gyula. Față de acest aspect învederează instanței faptul că apărarea a invocat aspecte ce vizează judecarea cauzei pe fond ceea ce nu este și obiectul prezentei cauze.

Față de cele arătate solicită respingerea contestației formulate ca nefondată.

Inculpatul contestator V. V. O., având ultimul cuvânt, arată faptul că achiesează la concluziile apărătorului.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra contestației de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/2015 pronunțată la data de 21.01.2015 de Tribunalul Bihor, în baza art. 595 Cod procedură penală, s-a respins cererea condamnatului V. V. O. de aplicare a legii penale mai favorabile.

S-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 Cod penal, privind legea penală mai favorabilă, față de condamnatul V. V. O., aflat în executarea pedepsei de 9 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2014, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 89/2014/25.03.2014.

În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nt. 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2014, s-a admis sesizarea P. de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula, definitivă prin sentința nr. Bf.I 57/2013/14 a Curții de Apel Szeged din 20.03.2013 prin care V. V. O. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare cu executare și aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 litera i Cod penal pe o durată de 5 ani, respectiv interzicerea dreptului de a mai conduce vreun vehicul, dispunându-se transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, dispunându-se totodată a se deduce perioada executată la zi.

În baza acesteia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 89/2014/25.03.2014 în executarea căruia se află condamnatul în prezent.

În motivarea 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală s-a arătat că V. V. O. a fost condamnat în Ungaria la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat săvârșit în complicitate, coautor la furt calificat și coautor la infracțiune cu explozivi sau substanțe explozive săvârșite în 3 ocazii.

S-a mai arătat că faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondența în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin 1 raportat la art. 209 alineatul 1 litera a, i Cod penal din 1968 și prevăzute de art. 126/1995, în concurs real, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal din 1968.

S-a constatat că este aplicabilă condamnatului decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că dispozițiile art.6 alineat 1 din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În raport de cuprinsul sentinței penale pronunțate de către Tribunalul Gyula, nu au existat pedepse individuale, corespunzătoare fiecăreia din infracțiunile care reprezintă corespondentul în legislația penală română a infracțiunilor pentru care a fost condamnat de autoritățile ungare.

Aceasta nu a împiedicat analiza incidenței art. 6 Cod penal, care a impus a se verifica dacă această pedeapsă, în executarea căreia se află în prezent condamnatul, depășește maximul special prevăzut de legea nouă.

Chiar în lipsa unor pedepse individuale a fost posibilă o astfel de verificare, aplicând regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzute de art. 39 Cod penal la maximul special prevăzut în legea nouă pentru fiecare infracțiune.

În acest mod, instanța de fond a apreciat că se dă eficiență și deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Conform acesteia, "În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."

Considerentele aceleiași decizii, a confirmat același aspect, arătându-se că cea de-a doua etapă constă în compararea pedepsei rezultante stabilite cu pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispozițiilor noului Cod penal, dar și că în ipoteza în care există o diferență între pedepsele aplicate și maximul prevăzut de legea nouă, în sensul că pedeapsa aplicată definitiv conform legii vechi este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, judecătorul va constata incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, pedeapsa definitiv aplicată conform legii vechi urmând a fi redusă la acest maxim special. În această situație, o eventuală contestație trebuie admisă.

Instanța de fond a constat că condamnatul V. V. O. nu se află însă în această ipoteză, care să impună admiterea cererii sale.

Conform sentinței penale nr. 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală, și sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula, s-a reținut ca stare de fapt că persoana condamnată alături de C. V. a decis să sustragă bani prin spargerea și aruncarea în aer a bancomatelor, executând manual un mecanism pe care cei doi l-au pus în funcțiune cu substanță explozivă și material exploziv.

Din considerentele sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula a mai rezultat că cei doi au introdus în interiorul bancomatului substanță explozivă cu conținut de azotat de amoniu, detonarea fiind provocată pe cale electrică, detonatorul fiind legat cu un cablu de sursa de curent, care putea fi o baterie de uz domestic sau acumulator de dimensiune mică.

Din cuprinsul acestor date privind starea de fapt, a rezultat că materiile explozive au fost însoțite de materiale de inițiere, ceea ce determină reținerea, potrivit actualului Cod penal a încadrării juridice prevăzute de art. 346 alin 3 Cod penal., conform căruia producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept sau sustragerea materiilor explozive când cantitatea explozivă este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Având în vedere că pedeapsa aplicată condamnatului (9 ani și 8 luni închisoare) a fost mai mică decât maximul pedepsei individuale prevăzut de legea nouă pentru una din infracțiunile (art. 346 alin 3 Cod penal) componente ale concursului de infracțiuni, s-a impus respingerea cererii acestuia de aplicare a legii penale mai favorabile.

A fost de prisos a se mai trece la etapa a doua a analizei rezultate din decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din moment ce pedeapsa individuală prevăzută de legea nouă pentru una din infracțiunile aflate în concurs este mai mare decât pedeapsa aplicată condamnatului (o astfel de analiză conducând neechivoc la o pedeapsă rezultantă, conform art. 39 Cod penal mai mare decât cea în executarea căreia se află).

Cum nici în raport de pedeapsa complementară legea nouă nu a fost mai favorabilă, în baza art. 595 Cod procedură penală, a respins cererea condamnatului V. V. O..

S-a constat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 Cod penal, privind legea penală mai favorabilă, față de condamnat.

În baza art.275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat contestație condamnatul V. V. O. solicitând admiterea acesteia și, în rejudecare, admiterea contestației la executare întrucât, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul Gyula –Ungaria a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai ușoara, astfel încât, pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite, impunându-se reducerea pedepsei la nivelul maxim prevăzut de legea mai favorabilă.

În susținerea contestației formulate s-a arătat că a fost condamnat de către autoritățile maghiare la o pedeapsa de 9 ani si 8 luni închisoare și interzicerea dreptului de a mai conduce un autovehicul pe o perioada de 5 ani, cu expulzarea de pe teritoriul Ungariei pe o perioada de 10 ani pentru infracțiunile de tentativă la furt calificat săvârsit în complicitate continuată, coautor la infracțiunea de furt calificat și coautor la infracțiunea cu explosivi sau substanțe explosive săvârșită în trei ocazii.

Prin Sentința penală nr.82/4.02.2014 Curtea de Apel București a admis sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula definitivă prin sentința nr. Bf.I 57/2013/14 a Curții de Apel Szeged din 20.03.2013 prin care V. V. O. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare cu executare și aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. i Cod penal pe o durată de 5 ani, respectiv interzicerea dreptului de a mai conduce vreun vehicul, dispunându-se transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, dispunându-se totodată a se deduce perioada executată la zi.

S-a arătat ca infracțiunii cu explosivi reținută în sarcina condamnatului îi corespunde în legislația romană infracțiunea prevăzută de art.346 alineatul 1 Cod penal privind nerespectarea materiilor explosive, care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Instanța de fond a analizat contestația formulată prin raportare la pedepsele individuale, iar apoi a verificat dacă pedeapsa rezultantă depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 Cod penal, concluzionând că, condamnatul nu se află in situația de a-i fi admisă contestația la executare.

S-a apreciat ca hotărârea instanței este greșită deoarece din conținutul sentinței Tribunalului Gyula nu rezulta cu claritate faptul ca materialele explosive utilizate de către condamnat ar fi fost însoțite si detonate de materiale de inițiere.

Nu rezultă cu certitudine ca inculpații ar fi detonat materialul explosiv cu un cablu legat la o sursa de curent și că aceasta concluzie se bazează doar pe o deducție logică conform căreia respectiva sursa de curent ar fi o baterie de uz domestic sau acumulator de dimensiune mică.

Cum în cauză persistă serioase dubii cu privire la împrejurările arătate mai sus, acestea trebuie să-i profite condamnatului, conform principiului in dubio pro reo.

Examinând contestația formulată din oficiu și prin prisma motivelor invocate curtea va reține următoarele:

Prin sentința penală 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2014, s-a admis sesizarea P. de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula definitivă prin sentința nr. Bf.I 57/2013/14 a Curții de Apel Szeged din 20.03.2013 prin care V. V. O. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni închisoare cu executare și aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 lit. i Cod penal pe o durată de 5 ani, respectiv interzicerea dreptului de a mai conduce vreun vehicul, dispunându-se transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, dispunându-se totodată a se deduce perioada executată la zi.

În baza acesteia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 89/2014/25.03.2014 în executarea căruia se află condamnatul în prezent.

S-a mai arătat că faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondența în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal din 1968 și prevăzută de art. 126/1995, în concurs real, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1968.

Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză, chiar dacă nu au existat pedepse individuale, sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că dispozițiile art.6 alin.1 din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Pentru a analiza incidenta legii penale mai favorabile în mod corect s-au avut in vedere dispozițiile deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform căreia, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Raportat la cele mai sus menționate apreciem și noi ca cererea condamnatului V. V. este nefondată, impunându-se respingerea acesteia.

Astfel, se constată că prin sentința penală nr. 82/04.02.2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală, și sentinței penale nr. 6 B nr. 120/2012 din 30.10.2012 a Tribunalului Gyula, s-a reținut ca stare de fapt că persoana condamnată alături de C. V. a decis să sustragă bani prin spargerea și aruncarea în aer a bancomatelor, executând manual un mecanism pe care cei doi l-au pus în funcțiune cu substanță explozivă și material exploziv.

Din cuprinsul acestor date privind starea de fapt, rezultă că materiile explozive au fost însoțite de materiale de inițiere, ceea ce determină reținerea, potrivit actualului Cod penal a încadrării juridice prevăzute de art. 346 alineatul 3 Cod penal, conform căruia producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept sau sustragerea materiilor explozive când cantitatea explozivă este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Având în vedere că pedeapsa aplicată condamnatului (9 ani și 8 luni închisoare) este mai mică decât maximul pedepsei individuale prevăzut de legea nouă pentru una din infracțiunile (art. 346 alineatul 3 Cod penal) componente ale concursului de infracțiuni, se impune respingerea cererii acestuia de aplicare a legii penale mai favorabile.

Condamnatul a susținut că se impune reținerea infracțiunii prevăzute de art.346 alineatul 2 Cod penal și nu a celei prevăzute de art.346 alineatul 3 Cod penal, cum a procedat instanța de fond întrucât nu rezultă cu claritate că inculpații ar fi detonat materialul explosiv cu un cablu legat la o sursa de curent și ca aceasta concluzie se bazează doar pe o deducție logică conform căreia respectiva sursa de curent ar fi o baterie de uz domestic sau acumulator de dimensiune mică.

Apreciem această susținere greșită întrucât s-a reținut cu titlu de judecată definitiv faptul că explozibilul folosit de către condamnat a fost inițiat de materiale explozibile, așa cum rezultă din hotărârea Tribunalului din Gyula, iar în cadrul contestației la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecarea cauzei pe fond a cauzei.

Față de starea de fapt și de considerentele mai sus expuse curtea, în baza art.425/1 Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația declarată de condamnatul V. V. împotriva sentinței penale nr.8 din 21.01.2015 data de Tribunalul Bihor pe care o menține în totalitate.

În baza art.275 alin.Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare in favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.425/1 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația declarată de condamnatul V. V. împotriva sentinței penale nr.8 din 21.01.2015 data de Tribunalul Bihor pe care o menține în totalitate.

În baza art.275 alin.Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare in favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.03.2015.

Judecător de cameră preliminară, Grefier

S. L. A. I.

Redactat încheiere S.L./27.03.2015

Judecător fond M. O.

Tehnoredactat A.I./27.03.2015/2 exemplare

← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 210/2015. Curtea de...		Mandat european de arestare. Sentința nr. 25/2015. Curtea de... →

Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel ORADEA