Mandat european de arestare. Sentința nr. 11/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 35/35/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. _ /P/2015
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
SENTINȚA PENALĂ NR. 11/PI/2015
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Completul de judecată compus din:
Președinte: S. L.
Grefier: N. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece, privind persoana solicitată P. C.-C..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde persoana solicitată P. C.-C., în stare de arest, asistată de avocat din oficiu D. B., potrivit delegației nr. 712 din data de 04.02.2015, emisă de Baroul Bihor și depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța aduce la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de articolul 104 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritățile judiciare emitente.
La întrebarea instanței, persoana solicitată arată că i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare emis pe numele său, tradus în limba română, precum și faptul că nu dorește să renunțe la regula specialității și este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare austriece.
Instanța, având în vedere poziția persoanei solicitate, a procedat la întocmirea procesului-verbal privind consimțământul la predare, conform art. 103 alineat 5 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, față de poziția persoanei solicitate, solicită a se lua act de consimțământul acesteia, să se admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să se dispună predarea acesteia autorităților judiciare austriece.
Apărătorul persoanei solicitate solicită a se lua act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare care au emis mandatul european de arestare.
Persoana solicitată P. C.-C., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare austriece.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra cererii de executare a mandatului european de arestare de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 3.02.2015, P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanței ordonanța de reținere și procesul verbal de identificare și ascultare privind persoana solicitată P. C. C., emise în dosarul nr. 392/II.5/2015 față de care a fost emisă Semnalarea în Sistem Informatic Schengen în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece, solicitându-se fixarea de urgență a unui termen de judecată în vederea soluționării cauzei conform dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare și ascultare din 3.02.2015, ordonanța de reținere din 3.02.2015 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 3.02.2015,ora 21:50, o copie a cazierului judiciar precum și o copie a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece.
Examinând cererea formulată, instanța reține următoarele:
Pe numele persoanei solicitate P. C. C. s-a emis mandat european de arestare de către autoritățile judiciare austriece pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat săvârșite la datele de 27 martie 2014 si 3 mai 2014, fapte prevăzute și pedepsite de art. 127-129 din codul penal austriac, respectiv art. 228 și 229 Cod penal roman.
Curtea constată că este competentă, potrivit articolului 102 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară în materie penală, să procedeze la soluționarea cauzei având ca obiect executarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare austriece pe numele persoanei solicitate P. C. C..
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară emitentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.
Din economia aliniatului 2 al aceluiași text de lege, rezultă că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu articolul 1 din Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, dar și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.
Conform Deciziei cadru, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Revenind la speță, din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar, instanța constată că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă și fond cerute de lege, iar faptele pentru care se solicită predarea se regăsesc în categoria celor 32 de infracțiuni care dau loc la predare, în consecință, nu se impune verificarea condiției dublei incriminări.
Din conținutul mandatului european de arestare, rezultă că faptele de care este acuzată persoana solicitată nu sunt prescrise, neexistând niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 din lege.
Prin urmare, instanța va constata că autoritățile judiciare emitente au respectat întocmai și prevederile articolului 5 din Convenția Europeană de la Strasbourg, text în virtutea căruia starea de arest este o stare de excepție și nu poate fi decât legală și în cazul mandatului european de arestare sau al extrădării, cu respectarea tuturor exigențelor de procedură și de fond, referitoare la privarea de libertate a unei persoane.
În ședința publică din 12.02.2015, persoana solicitată a arătat instanței că este de acord sa fie predată către autoritățile judiciare austriece, aspect consemnat, potrivit articolului 103 aliniatul 5 din Legea nr. 302/2004, republicată în procesul-verbal atașat la dosar, însă a relevat că nu înțelege să renunțe la efectele regulii specialității.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv din cazierul judiciar al persoanei solicitate, rezultă ca acesta nu face obiectul vreunei proceduri judiciare în fața autorităților române.
Față de cele ce preced, curtea în baza art. 107 raportat la art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, va lua act de consimțământul persoanei solicitate P. C. C., născut la 19.06.1989 în Braila, fiul lui I. si M. G., CNP_, domiciliat în Braila, ., aflat în prezent în Arestul I.P.J.Bihor, privind predarea sa în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece la data de 12.09.2014 în dosarul nr. 19 St89/14y al Parchetului Graz, aprobat de Tribunalul pentru Cauze Penale Graz în dosar 22 HR 287/14y.
Se va dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare austriece, constatându-se totodată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr.3 02/2004 republicată, se va condiționa predarea persoanei solicitate P. C. C., cetățean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autoritățile judiciare austriece vor pronunța o pedeapsa privativa de libertate față de acesta să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea predării către autoritățile judiciare austriece se va dispune arestarea persoanei solicitate pe o durata de 15 zile, cu începere de la data 19.02.2015.
Conform art. 230 din Codul de procedură penală, administrația locului de deținere va primi și reține persoana solicitata la Arestul I.P.J. Bihor până la predarea efectivă.
Conform art. 111 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, se va fixa termen pentru predare către autoritățile judiciare austriece în 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de predare.
Se va constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durata de 24 de ore în data 3.02.2015 prin ordonanța de reținere din 3.02.2015 data de P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul 392/II.5/2015 si arestata preventiv pe o durata de 15 zile începând cu data de 4.02.2015 pana la data de 18.02.2015 inclusiv prin încheierea penala nr. 3/IP/4.02.2015 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 275 alineatul 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat D. B., delegație nr. 712/4.02.2015 să fie achitată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 107 raportat la art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată ia act de consimțământul persoanei solicitate P. C. C., nascut la 19.06.1989 în Braila, fiul lui I. si M. G., CNP_, domiciliat in Braila, ., aflat in prezent in Arestul I.P.J.Bihor, privind predarea sa in baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare austriece la data de 12.09.2014 în dosarul nr. 19 St89/14y al Parchetului Graz, aprobat de Tribunalul pentru Cauze Penale Graz in dosar 22 HR 287/14y.
Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare austriece.
Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată condiționează predarea persoanei solicitate P. C. C., cetățean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autoritățile judiciare austriece vor pronunța o pedeapsa privativa de libertate față de acesta să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.
În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea predării către autoritățile judiciare austriece dispune arestarea persoanei solicitate pe o durata de 15 zile, cu începere de la data 19.02.2015.
Conform art. 230 c.p.p. administrația locului de deținere va primi si reține persoana solicitata la Arestul I.P.J. Bihor până la predarea efectivă.
Conform art. 111 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată fixează termen pentru predare către autoritățile judiciare austriece în 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de predare.
Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durata de 24 de ore în data 3.02.2015 prin ordonanța de reținere din 3.02.2015 data de P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul 392/II.5/2015 si arestata preventiv pe o durata de 15 zile începând cu data de 4.02.2015 pana la data de 18.02.2015 inclusiv prin încheierea penala nr. 3/IP/4.02.2015 a Curtii de Apel Oradea.
În baza art. 275 alineatul 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca suma de 320 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat D. B., delegație nr. 712/4.02.2015 sa fie achitata din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ conform art. 108 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2015.
Președinte, Grefier,
S. L. N. C.
Redactat încheiere judecător S.L./12.02.2015
Tehnoredactat N.C./2 ex./12.02.2015
Emise 2 comunicări: persoanei solicitate – în Arestul I.P.J. Bihor; Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea/12.02.2015
← Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 118/2015. Curtea... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 103/2015.... → |
---|