Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 3/2016 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 3/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr._

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 3/C/2016

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016

Complet de judecată constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: A. I.

Ministerul Public este reprezentat de domnul B. V. – procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pe rol pronunțarea privind contestația formulată de contestatoarea . SRL împotriva Sentinței penale nr.85/P din 26 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, cauza având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

Se constată că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 14 ianuarie 2016, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia amânându-se pentru data de 21 ianuarie 2016, zi în care s-a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra contestației de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85/2015 din 26 mai 2015 pronunțată Tribunalul Bihor, în baza art. 598 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală s-a respins contestația formulata de către petenta . SRL Oradea, cu sediul în Oradea . împotriva executării încheierii penale nr. 113/I/CP/21.10.2014 a judecătorului de camera preliminara din cadrul Tribunalului Bihor pronunțata în dosarul nr._

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, petenta a fost obligată la plata sumei de 100 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

S-a constatat că în data de 19.12.2015 a fost înregistrată contestația petentei . SRL Oradea împotriva executării încheierii penale nr. 113/I/CP din 21.10.2014 a Tribunalului Bihor invocându-se existenta unei nelămuriri.

În motivare s-a arătat ca prin încheierea amintită s-a respins ca în mod greșit ca tardiva plângerea formulata de către petenta împotriva ordonanței nr. 724/P/2013 din 19.05.2014, menținuta prin ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 343/II.2/2014 din 21.07.2014, întrucât data de 15.08.2014, data la care ar fi expirat termenul de 20 de zile, a fost zi de sărbătoare legala – Adormirea Maicii Domnului, conform art. 139 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, în care nu se lucrează. Prin urmare, în conformitate cu art. 269 alin. 4 raportat la alin. 2 Cod de procedură penală, data la care ar fi expirat termenul s-ar fi prorogat până la sfârșitul zilei de luni, 18 august 2014, astfel încât plângerea petentei raportat la data poștei a fost introdusă în termen. În consecința, s-a arătat, se impune a se admite plângerea formulata și desființarea soluției atacate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 598 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea din 21.10.2014 pronunțata în dosarul nr._ al Tribunalului Bihor s-a dispus în baza art. 341 alin. 6 lit. a Cod de procedură penală respingerea ca tardiva a plângerii petentei . SRL împotriva ordonanței nr. 724/P/2013 din 19.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a ordonanței nr. 343/II.2/2014 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. În considerente s-a menționat ca ordonanța atacată a fost comunicată petentei în data de 25.07.2014, astfel încât termenul de 20 de zile prevăzut de art. 340 Cod de procedură penală a expirat la sfârșitul zilei de 15 august 2014. Or, în condițiile în care plângerea petentei ce formează obiectul cauzei a fost expediată către Tribunalul Bihor în data de 18.08.2014 (potrivit ștampilei aplicate pe plicul de corespondenta), concluzia care se desprinde este ca aceasta este tardivă.

Potrivit art. 598 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare.

Din motivarea contestației formulate a rezultat că în cauză se invocă atât existența unei nelămuriri cât și o împiedicare la executare, ambele situații determinate de calculul greșit al termenului prevăzut de art. 340 alin. 1 Cod de procedură penală.

Însă, ținând cont de jurisprudența constantă în materia contestației la executare, situația invocata nu poate fi calificată nici ca și o nelămurire a dispozitivului încheierii – dispoziția de respingere ca tardivă a plângerii fiind evident clara și nici ca și o împiedicare la executare, ci mai degrabă ca și o punere în discuție a legalității și temeiniciei hotărârii vizate.

Față de cele de mai sus, în baza art. 598 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală s-a respins ca neîntemeiata contestația formulata de către petenta . SRL Oradea împotriva executării încheierii penale nr. 113/I/CP/21.10.2014 a judecătorului de camera preliminara din cadrul Tribunalului Bihor pronunțata în dosarul nr._ . În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, petenta a fost obligată pe la plata sumei de 100 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație . SRL ,solicitând admiterea contestației la executare ,admiterea plângerii împotriva ordonanței nr.724 /P/2013 din 19.05.2014 de clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 cod penal cu aplic.art.5 cod penal, menținută prin ordonanța nr.343 /II.2/2014 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor din 21 07.2014 comunicată cu data poștei 25.07.2014.

Cu privire la excepția de tardivitate a arătat faptul că ,prezenta contestație a fost expediată pe adresa Tribunalului Bihor la data de luni 18 august 2014 –data poștei și înregistrată la această instanță în data de 20 august 2014 –fiind formulată împotriva sentinței nr.85/P/2015 pronunțată la 26 mai 2015.La judecarea cauzei nu a fost prezentă niciuna dintre părți. În minuta publicată în ecris nu se face nici o mențiune cu privire la calea de atac Abia după comunicarea sentinței la data de 14 .08.2015 au văzut care au fost considerentele care au stat la baza acestei hotărâri și au luat cunoștință că au drept de contestație în 3 zile de la comunicare. În consecință se încadrează în condițiile de tipicitate ale căii de atac extraordinare la care au apelat și se impune judecarea pe fond a acesteia.

Examinând contestația prin prisma excepției de tardivitate invocate de instanță, reținem următoarele:

Astfel, minuta sentinței nr.85 /P/26 mai 2015 a Tribunalului Bihor atacate a fost comunicată contestatoarei la data de 29.05.2015 –fila 76 din dosarul Tribunalului Bihor .Contestația formulată de . SRL a fost expediată conform datei poștei la data de 18.08.2015 și înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 19 august 2015 - fila 2 dosarul Curții de Apel. Contestația a fost expediată marți,18 august anul 2015.

Potrivit art.597 Cpr. pen al.7 hotărârea pronunțată în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Și în materia contestației se aplică dispozițiile de la apel, ,unde se arată la art. 410 al1Cod procedură penală că pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul, dacă legea nu dispune altfel, curge de la comunicarea copiei minutei.

Rezultă că prezenta contestație a contestatoarei a fost depusă cu depășirea termenului de 3 zile prevăzut de lege care a început să curgă de la data de 29 mai 2015 și s-a împlinit la 1 iunie 2015. Totodată minuta sentinței penale comunicată cuprinde dreptul de contestație în 3 zile de la comunicare.(fila 64 dosar Tribunal Bihor ).

Curtea ,față de cele arătate, constatând și netemeinicia susținerilor contestatoarei, în baza art.425/1alin.7 lit. a Cod procedură penală va respinge ca tardivă contestația formulată de contestatoarea . SRL cu sediu în Oradea ,. jud .Bihor prin administrator special L. M. E. împotriva sentinței penale nr.85 din 26 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală va obliga pe contestatoare să plătească suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.425/1alin.7 lit. a Cod procedură penală

Respinge ca tardivă contestația formulată de contestatoarea . SRL cu sediu în Oradea ,. jud .Bihor prin administrator special L. M. E. împotriva sentinței penale nr.85 din 26 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală obligă pe contestatoare să plătească suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

C. A. A. I.

Red. încheiere C.A./27.01.2016

Jud. Fond F. F.

Tehnored. A.I./27.01.2016/2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel ORADEA