Îndemnul la consumul ilicit de droguri. Legea 143/2000 art. 11. Decizia nr. 66/2016. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2016 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 66/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr._
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 66/A/2016
Ședința publică din 08 februarie 2016
Complet de judecată constituit din:
Președinte: A. C. R.
Judecător: O. M.
Grefier: D. L. L.
Ministerul Public este reprezentat de către domnul procuror M. D. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată – S. T. O..
Pe rol se află pronunțarea în cauza privind apelurile declarate de către inculpații I. C. N. [fiul lui V. și M., născut la 06.11.1983, cu domiciliul în O., P-ța București nr. 6, ., jud. Bihor], I. O. I. [fiul lui V. și M., născut la 17.05.1985, cu domiciliul în O., P-ța București nr. 6, .] și de către apelantele I. M. și I. M. împotriva sentinței penale nr. 460 din 07 aprilie 2015 a Judecătoriei O., inculpatul apelant I. C. Niolae fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 18 din Legea nr. 508/2004 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969, iar inculpatul I. I. O. fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 18 din Legea nr. 508/2004 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
Se constată că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 19.01.2016, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din această zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea acesteia amânându-se pentru data de 08.02.2016, zi în care s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 460 din 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria O., în baza deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a reținut că lege penală mai favorabilă, în mod global, o reprezintă actuala reglementare.
În baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 18 din Legea nr. 508/2004, totul cu referire la art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. C. N. (CNP_, fiul lui V. și M., născut la 06.11.1983 în municipiul O., județul Bihor, domiciliat în O., Piața București nr. 6, ., județul Bihor, cu reședința în O., .. 1B, .) la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept și fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 367 alin.1 și 6 Cod penal și Decizia nr. 12/02.06.2014 a Î.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, totul cu referire la art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus arătate, stabilește pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare.
S-a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1535/04.11.2011 a Judecătoriei O..
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 8 luni, sentința penală nr. 1535/04.11.2011 a Judecătoriei O., la care s-a cumulat rezultanta mai sus arătată, de 2 ani și 1 lună închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a și b Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv de la 25.10.2012 la 04.04.2013.
În baza art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 18 din Legea nr. 508/2004, totul cu referire la art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. O. I. (CNP_, fiul lui V. și M., născut la 17.05.1985 în municipiul O., județul Bihor, domiciliat în O., Piața București nr. 6, ., cu reședința în O., Piața Nucetului nr. 24, .) la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept și fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 367 alin. 1 și 6 Cod penal și Decizia nr. 12/02.06.2014 a Î.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, totul cu referire la art. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele mai sus arătate, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, rezultând pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv de la 25.10.2012 la 04.04.2013.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați, în favoarea statului, a sumei de 621.061 lei.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, s-a menținut măsura sechestrului, aplicat prin ordonanța procurorului din data de 04.02.2013 în dosarul D. nr. 35/D/P/2012.
În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpați, în favoarea statului, a produselor susceptibile de a avea caracter psihoactiv în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011, aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Bihor, conform dovezilor . nr._/11.02.2013 și . nr._/11.12.2012, bunuri care au urmat a fi distruse conform prevederilor art. 1 alin. 5 din OG 14/2007, modificată prin OUG 2/2008.
În baza art. 404 alin. 4 lit. h Cod procedură penalp cu referire la art. 217 alin. 6 Cod procedură penală, s-a restituit fiecăruia dintre inculpați suma de 50.000 lei, achitată de fiecare dintre aceștia cu titlu de cauțiune în dosarul nr._ al Judecătoriei O., conform chitanțelor nr._/1 din 01.04.2013 (fila 322 dosar nr._ al Judecătoriei O.) și nr._/1 din 01.04.2013 (fila 323 dosar nr._ al Judecătoriei O.).
În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală cu referire la art. 249 alin. 1 Cod procedură penală și 254 Cod procedură penală, s-a instituit măsura asiguratorie a popririi asupra sumei totale de 100.000 lei, rezultată din achitarea de către fiecare dintre inculpați a sumei de 50.000 lei, cu titlu de cauțiune în dosar nr._ al Judecătoriei O., conform chitanțelor nr._/1 din 01.04.2013 (fila 322 dosar nr._ al Judecătoriei O.) și nr._/1 din 01.04.2013 (fila 323 dosar nr._ al Judecătoriei O.).
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 2.150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, în care sunt cuprinse și cheltuielile aferente urmăririi penale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. O., emis la data de 15.02.2013 în dosarul cu nr. 35/D/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. C. – N., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și art. 18 din Legea nr. 508/2004 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969 și art. 37 lit. a Cod penal 1969, a inculpatului I. O. – I., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și art. 18 din Legea nr. 508/2004 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969, a inculpatului M. – T. C. – L., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969, a inculpatului H. L., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969, a inculpatului L. I. – D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și de art. 8 din Legea 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969 și a inculpatului E. A. – C., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal 1969.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 Cod penal 1969 raportat la art. 260 alin. 1 Cod penal 1969 a inculpatului D. S. A. și aplicarea față de acesta a următoarei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv a amenzii în cuantum de 500 lei, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului E. A. – C., pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 Cod penal 1969 și neînceperea urmăririi penale față de I. C. – N., I. O. – I., M. – T. C. – L., H. L. și L. I. – D. pentru comiterea de către aceștia a infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 și inițiere și aderare la un grup infracțional organizat, în vederea comiterii unei infracțiuni grave, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.
Prin sentința penală nr. 623/29.04.2013 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 700/R/04.10.2013 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 05.10.2013, inculpații M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. – C. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, cauza disjungându-se în privința inculpaților I. C. – N. și I. O. – I., în acest sens formându-se dosarul nr._, la termenul de judecată din 23.04.2013.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu (f. 1-3), proces-verbal de constatare, depistare și dovada de ridicare (f.4-6, 8, 14-17, 23-26, 38-46, 66-71, 98-102, 123-124,_, 160-163, 179-181, 190, 219-221, 224-225, 393-398), declarațiile inv/inculpatul H. L. (f.7); M. T. L. (f.125, 126 ), I. C. – N. (f.164-165), L. I. (f. 223, împuterniciri avocațiale (9), adresele și rezoluțiile în vederea efectuării constatărilor tehnico științifice, proces-verbale (f. 10-13, 18-22, 27-31, 35-37, 72-74, 96-97, 107-108, 116-117, 132-134, 153-154, 173-174, 178, 182-184, 200-201, 209-210, 226-228,_), rapoartele de constatare tehnico științifică (f.48-65, 75-95, 109-113, 118-122, 135-150, 155-159, 175-177, 185-189, 202-207, 211-217, 229-231, 312-316, 331-372, 496-508), certificat conformitate factură (f. 33-34), ordonanța de autorizare a investigatorului și a informatorului acestuia (f. 103-105, 196-199), procesul – verbal privind rezultatul activității autorizate (f. 106, 114-115, 151-152, 208, 218), proces-verbal de consemnare a declarației verbale (f.194-195), declarație martor (f.166, 191- 193), specificație de conținut, chitanțe, instrumente de plata, emise de Fan Courier, facturi, note de recepție (f.167-172, 232-308, 317- 323), procură, certificat constatator, rezoluțiile ORC (f.324-330), răspunsul DGF Bihor privind veniturile impozabile a inculpaților, fișele fiscale (f.373-392), dovezile de depunere a drogurilor la Camera de Corpuri Delicte (f. 396-397), capturi de ecran de pe site-ul inculpatul E. (f.398-405), comunicare Bankpost (f.406-418), comunicări Banca Transilvania (f.419-442), comunicări Raifeissen Bank (f.476-484), comunicare BCR (f. 485-486, 493-494), comunicare CEC BANK (f.487-492), comunicarea Direcției sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor Bihor (f.495), încheierea nr. 72/2012 a Judecătoriei O. și autorizația de percheziție nr. 68/2012 (f.443-445), ordonanță de delegare și procese-verbale de percheziționare a sistemelor informatice ridicate de la inculpații I. O. – I., H. L., M. T. C. L., I. C. – N., E. A. C., capturi de ecran, fotografii (f.446-471), plic închis conținând un CD și un DVD- rezultat percheziție sisteme informatice (f.472), procese-verbale de ridicare a telefoanelor mobile a inculpaților H. L., I. C. – N., E. A. C. (f. 473-475); VOL. II: ordonanțele de delegare (f.1-3), planșe foto (f.4-6), declarațiile martorilor (f. 7-24, 31-54, 77, 104-222, 224-268, 271-362), împuterniciri avocațiale (f.25-26, 83, 223), comunicări Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor (f. 27 - 29), proces-verbal de predare-primire, xerocopie CI (f.55-56, 86), proces-verbal de sesizare din oficiu (f.78), captură de ecran - foto (80-82), rezoluție de IUP (f.84-85), procese-verbale aducere la cunoștință a învinuirii, a PMAP (f.87, 96, 100), declarație inv/inc. (f.88-91, 97- 99, 269-270), ordonanțe de reținere (f.92), fișa de cazier judiciar (f.93-94), ordonanță de PMAP (f.95), procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 101), 2 plicuri închise (f. 102-103); VOL. III: încheierea și autorizațiile de interceptare a comunicărilor telefonice (f.1-6, 209-211), procese-verbale de redare integrală, în formă scrisă a convorbirilor telefonice și a SMS - urilor, care au legătură cu cauza (f.7-208, 212-223, 224-292), ordonanța de delegare (f.293-294), un plic închis conținând 3 agende /caiete ridicate de la inculpatul I. C. – N. la data de 25.10.2012 cu ocazia percheziției domiciliare, agende în care sunt trecute toate veniturile și cheltuielile ocazionate cu traficul de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, în intervalul 26.11._12 (f. 295); VOL.IV: rezoluțiile de începere a urmăririi penale (f. 1 – 4, 379-380), ordonanțele de delegare (f. 5 – 6, 255 - 256), încheierea de autorizare a efectuării perchezițiilor domiciliare și autorizațiile corespunzătoare ( f. 7 – 9, 36, 53, 268 ), procesele – verbale de percheziție domiciliară (f. 10 – 24, 37 – 45, 54 - 74), declarațiile martorilor (f. 25 – 35, 46 – 49, 75 - 88), dovezile de predare – primire (f. 50 – 52, 89 – 92, 243 - 249), procesul – verbal de depistare și cel de predare primire a inculpatului E. (f. 93, 94), rezoluțiile motivate pentru efectuarea constatărilor tehnico-științifice (f. 95, 96), constatările tehnico-științifice (f. 97 – 139, 195 – 238), documentele ce au stat la baza înmatriculării autoturismului BMW, cu nr._ (f. 140 – 155), cererile de restituire (f. 156 – 183), procesul-verbal din care rezultă că numita I. M. T. (soția inculpatului I. O. – I.), înțelege să nu facă declarații, ordonanța de respingere a cererilor de restituire (f. 185 – 188), ordonanța de indisponibilizare, prin instituirea unui sechestru (f. 189 – 194), contractul din care rezultă faptul că inculpatul I. C. – N. a cumpărat la data de 17.10.2012, din Ungaria, un autoturism marca BMW 5L, contra sumei de 55.800 Euro (în original – maghiară și traducere în limba română – f. 239, 240), copia contractului prin care numita I. M., a cumpărat apartamentul în care locuiește, fără forme legale inculpatul I. C. – N. (f. 241, 242), dovezile de depunere la camera de corpuri delicte (f. 250 – 252), procesele – verbale de evaluare (f. 253, 254, 267, 271), recipisele prin care au fost depuse sumele de bani la CEC Bank, pe numele inculpaților, la dispoziția instanței de judecată (f. 257 –266), procesele – verbale de evaluare a sumelor de bani cheltuite de consumatori pentru a-și cumpăra produse așa-zis etnobotanice de la inculpați (f. 269, 270, 272), procesul-verbal de evaluare a profitului NET obținut de frații I., urmare a activității lor infracționale, respectiv suma de 1.242.122 lei (f. 273 – 283), procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii (f. 288, 307, 330, 345, 381, 405), ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale (294 – 295, 315-316, 335-336, 350-351, 387-388, 410-411, 462-463, 470-471, 478-479, 486-487, 494-495, 503-504), procesele – verbale de aducere la cunoștință a punerii în mișcare a acțiunii penale (f. 296, 317, 337, 352, 389, 412, 464, 472, 480, 488, 497, 505), declarațiile inculpaților (f. 284 – 287, 289 – 293, 297 – 301, 306, 309-314, 318-323, 326-328, 331-334, 338-341, 344, 346, 349, 353-356, 374-378, 382-384, 390-392, 401-404, 406-408, 413-415, 418-419, 465-467, 473-476, 481-483, 489-491, 498-500, 506-508), ordonanțele de reținere (f. 302, 324, 342, 357, 395, 409), delegațiile apărătorilor (f. 303, 304, 329, 385, 386, 416, 426-427, 496), fișele de cazier judiciar (f. 305, 308, 324/1, 342/1, 358, 359, 393-394, 396, 417, 425), încheierea de arestare preventivă și mandatele corespunzătoare (f. 360-372, 397-400, 420-424), încheierile de prelungire a măsurii arestării preventive (f.427-453), ordonanța de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale (f. 454-457), ordonanța de schimbare a încadrării juridice (f. 458-461) și procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 468-469, 476-477, 484-485, 492-493, 501, 502, 509, 510).
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul I. C. – N. (f. 346-348 dosar u.p., Vol. IV) a recunoscut comiterea faptelor, acesta relatând că împreună cu fratele său, inculpatul I. O. – I., s-a decis, în cursul anului 2009, să deschidă un magazin profilat pe vânzarea de produse etnobotanice, în acest sens înființându-se Întreprinderea Individuală I. O. – I., cu sediul în localitatea Râpa, domiciliul părinților celor doi. Prima dată au funcționat într-un spațiu închiriat pe ., înțelegerea dintre cei doi inculpați fiind ca din banii obținuți din vânzări, după ce plăteau cheltuielile aferente activității, să fie pusă deoparte o anumită sumă pentru reaprovizionare, iar profitul să fie împărțit în mod egal. O perioadă de timp, au funcționat după acest plan, iar apoi au înființat . întrucât întreprinderea individuală și-a suspendat activitatea, fiind amendată în repetate rânduri de organele statului. Un an de zile a funcționat activitatea sub acest nume, iar ulterior, întrucât au fost nevoiți să schimbe locația, la înțelegere cu numitul M.-T. C.-L., a fost înființată Întreprinderea Individuală purtând numele acestuia, care urma să funcționeze în imobilul situat la adresa din O., ..2.
Inculpatul I. C. – N. a declarat însă că el era împuternicit legal al acestei forme de organizare, reprezentând-o în relațiile cu organele statului și cu terții, iar în perioada februarie-august 2012, el și fratele său au administrat afacerile raportat la vânzarea de etnobotanice, iar după ce era achitată chiria, erau puși deoparte bani pentru noi aprovizionări, iar profitul era împărțit în mod egal între cei doi. Tot inculpatul I. C. – N. a arătat că în luna august 2012, i s-a comunicat de către reprezentanții ANSVSA Bihor faptul că au apărut normele metodologice necesare obținerii autorizării de funcționare a magazinelor care vând substanțe etnobotanice, motiv pentru care s-a decis închiderea magazinului, însă le-a comunicat numiților M. – T. C. – L., H. L. și L. I. – D. că vor putea să vândă în continuare la nivel de stradă. În aceste condiții, au închiriat un apartament pe ., unde s-au cazat efectiv numiții M. – T. C. – L. și L. I. – D.. Cei trei vindeau produse etnobotanice, în schimburi, erau remunerați pentru activitatea lor de cei doi inculpați, care se ocupau efectiv și de aprovizionare, cel mai mult în acest ultim sens, inculpatul I. C. – N., însă profitul era întotdeauna împărțit la doi. De asemenea, inculpatul a mai declarat că, ocazional, a consumat și el din produsele pe care le comercializa, acestea dându-i o stare de agitație, apoi de moleșeală, o dispoziție pentru dans, care îți taie apetitul, senzația de oboseală și cheful de odihnă. Tot inculpatul a precizat că la percheziția domiciliară, i-au fost ridicate trei agende în care erau consemnate toate vânzările de produse etnobotanice pe care le-am avut pentru toată perioada de când mă ocup cu așa ceva, respectiv din anul 2009.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul I. O. – I. (f. 338-340 dosar u.p., vol. IV) a susținut aceleași aspecte ca și fratele său, cu precizarea că nu se ocupa decât sporadic de aprovizionarea cu produse etnobotanice, dar încasa jumătate din profitul realizat după vânzarea acestora. A precizat că parte din sumele de bani dobândite în urma activității mele infracționale i-am folosit în interes personal, în achiziționarea a diverse bunuri, iar o altă parte se regăsesc în sumele de bani ridicate astăzi de la domiciliul meu, urmare a percheziției domiciliare. Inculpatul și-a motivat comiterea faptelor prin aceea că a dorit să-și majoreze veniturile, a recunoscut și regretat comiterea faptelor.
În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului I. C. – N. (f. 73-76 dos. inst._ ), declarația inculpatului I. O. – I. (f. 77-80 dos. inst._ ), declarații M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. – C. (f. 81-84 dos. inst._ ), declarații martori (f. 407-408, 409-410, 411-412, 413, 414, 415, 416, 417, 418 dos. inst._, f. 18, 19, 20, 21-22, 23, 24, 76, 77, 140, 141, 142, 226-227, 228-229, 230-231, 346-347, 348-349, 360-361, 396-397, 398-399 dos. inst. nr._ Vol. I, f. 43-44, 45-46, 47-49, 50-51, 67-68, 69, 70 dos. inst. nr._ Vol.II) și s-au atașat înscrisuri privind coletele recepționate de inculpați de la firme de curierat rapid (f. 239-336 dos. inst. nr._ Vol.I).
La dosarul cauzei s-au depus fișele de cazier judiciar ale inculpaților.
Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, instanța a reținut că la data de 15.02.2010, prin O.U.G. 6/2010, au fost introduse în anexele la Legea nr. 143/2000 (privind prevenirea și combaterea traficului de droguri), un număr de 27 de substanțe și 9 plante etnobotanice cu efect psihoactiv, sens în care, până în vara anului 2010, toate magazinele s-au închis, până când traficanții au adaptat rețetele, în așa fel încât să ocolească, din nou, legislația, iar mai apoi, prin Hotărârea de Guvern nr. 575/2010, din 22 iulie 2010, au mai fost introduse pe liste încă 8 noi substanțe halucinogene.
La data de 10.11.2011, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 194/2011, cu intrare în vigoare la data de 13.11.2011, iar potrivit art. 1 din lege: „prezenta lege stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, și instituie măsuri de prevenire, control și combatere a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora.”
Prin acest act normativ, a fost definit și efectul psihoactiv ca fiind unul dintre următoarele efecte pe care le poate avea un produs, atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependenta, fizică sau psihică.
Inculpații I. C. – N. și I. O. – I. au luat hotărârea, în anul 2009, de a începe să comercializeze produse așa-zis etnobotanice, deoarece știau că, prin această activitate, pot câștiga mari sume de bani.
În acest sens, au înființat Întreprinderea Individuală I. O. - I., cu sediul în localitatea Râpa, județul Bihor, la domiciliul părinților. Pe această întreprindere, au deschis pe . O., un magazin destinat vânzării acestor produse, cu numele EUPHORIA SHOP.
Date fiind numeroasele amenzi aplicate acestei întreprinderi de organele de control aparținând mai multor instituții cu atribuții în domeniul sănătății publice și siguranței naționale, cei doi inculpați au înființat S.C. Noul Spice S.R.L., societate pe care au continuat să funcționeze, vânzând substanțe așa-zis etnobotanice, tot în magazinul EUPHORIA SHOP, de pe . O..
La începutul anului 2012, deoarece proprietarul spațiului unde era deschis magazinul, pe . O., a cerut inculpaților să elibereze spațiul, date fiind numeroasele scandaluri provocate la magazin de clienți, inculpații au închiriat un spațiu, situat pe .. 2 (pe malul Crișului R.), unde au redeschis magazinul, sub același nume EUPHORIA SHOP. Proprietarul spațiului, numitul C. F. (fila 47 – 49 dos.u.p.), a indicat faptul că, inculpații I. erau cei ce au închiriat spațiul, chiar dacă contractul (f. 50 dos.u.p.), figurează pe Întreprinderea Individuală M. – T. C. - L., precum și faptul că, lunar, chiria era 150 euro și nu 200 lei, cum este trecut în contract.
Odată cu deschiderea magazinului, în acest nou spațiu, acesta a funcționat pe Întreprinderea Individuală M. – T. C. - L., societate înființată de inculpatul I. O. – I., pe numele numitului M. – T. C. – L., care a fost de acord cu această împrejurare.
În august 2012, inculpații I. au decis să închidă magazinul și din noua sa locație, dar le-au propus numiților M. – T. C. – L., H. L. și L. I. – D., să continue să vândă astfel de produse, la nivel de stradă, dat fiind că aveau extrem de mulți clienți, împrejurare cu care aceștia au fost de acord.
În acest sens, inculpatul I. C. – N. a închiriat un apartament, pe ., ., ., unde o perioadă au locuit efectiv numiții M. – T. C. – L. (la data percheziției domiciliare, acesta a fost găsit în acel apartament la data de 25.10.2012) și L. I. – D., iar din august 2012, până la data de 25.10.2012, acel apartament a reprezentat un veritabil sediu al activității infracționale a inculpaților.
În acel apartament, inculpatul I. C. – N. aducea produsele așa-zis etnobotanice, procurate de la diverși vânzători din țară (de ex. numitul C. F., din Ploiești – deja condamnat pentru faptele sale ilicite, sau numitul E. A. – C.), le preda celor trei bărbați, care se ocupau cu vânzarea (la nivel de stradă, în diverse locații, din cartierul Ioșia, mai ales, la fel cum înainte vindeau la sediul magazinului, în cele 2 locații ale acestuia), 2 zile numitul M.-T. C. – L., două zile numitul H. L., iar noaptea (în fiecare noapte), numitul L. I. – D., iar după vânzare, încasa banii rezultați.
Conform înțelegerii dintre cei doi inculpați, frații I. C. – N. și I. O. – I., profiturile obținute au fost mai apoi împărțite între cei doi inculpați în mod egal. De asemenea, s-a stabilit că inculpatul I. O. – I., pe care figura prima societate, întreprinderea individuală, s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă contabilitate și circuitul documentelor, iar inculpatul I. C. – N., de relația cu furnizorii, cumpărătorii, angajații vânzători, de ridicarea banilor proveniți din încasări.
D. atunci când inculpatul I. C. – N. era indisponibil, fratele său, inculpatul I. O. – I. se implica în mod direct în aprovizionare sau ridicarea banilor din încasări. În declarațiile date, unii consumatori indică faptul că au cumpărat în mod direct și de la inculpatul I. O. – I. astfel de produse (a se vedea declarația minorului A. A. – f. 18 – 20 dosar u.p. Vol. II și f. 409-410 dos. inst._ ).
Mai apoi, o dată pe săptămână, inculpații se întâlneau și după ce asigurau separat sumele de bani necesare reaprovizionării cu astfel de substanțe, tot ceea ce rămânea, după plata chiriilor, utilităților, salariilor, erau împărțite în mod egal și folosite de inculpați în interes personal.
După cum rezultă din actele dosarului, inculpații cunoșteau legislația în domeniu și cu toate că era interzis să comercializeze substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, imediat după . Legii 194/2011, adică 13.11.2011, inculpații au continuat activitatea lor infracțională, împrejurare care rezultă fără dubii din cele mai jos expuse.
Astfel, din rapoartele de constatare tehnico-științifice efectuate în cursul urmăririi penale în condițiile în care au fost redate în rechizitoriu și în care instanța le-a reținut în paragrafele ce urmează, rezultă că substanțele comercializate de inculpați aveau efect psihoactiv. De altfel, acest efect a și fost recunoscut de inculpați cu ocazia declarațiilor din faza de urmărire penală și parțial în cea de cercetare judecătorească și de numiții M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. C., pe tot parcursul desfășurării procesului penal împotriva lor.
La data de 04.12.2011, numitul H. L. a fost descoperit pe raza municipiului O. având asupra sa 36 plicuri din substanța Sahara, 37 plicuri din substanța Diamonds Crystal, 4 plicuri Fever, 18 plicuri Chocolate, 28 plicuri White Magic și 79 plicuri Zero, despre care acesta a indicat că sunt ale inculpatului I. C. – N., căruia i le duce (f. 5-7 dos. u.p. Vol. I). Aceste substanțe așa-zis etnobotanice au fost ridicate. Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/22.12.2011 (f. 11, 12 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.
Prin Raportul de Constatare Tehnico – Științifică nr._/05.06.2012, emis de Institutul Național de Criminalistică (f. 48 – 65, dos.u.p.vol. I), s-a stabilit faptul că, substanța Sahara, are drept substanță activă 1 - (4-METHYLPHENYL) – 2 - (1-PYRROLIDINYLPROPAN-1-ONE – 4 - METIL-PIROLIDINO PROPIOFENONĂ, 4-ME-PPP), substanța Diamonds Crystal are drept substanță activă 4-MEC (4-METIETCATINONĂ), substanța Fever are drept substanță activă AM-2201 și CRA-13, substanța Chocolate are drept substanță activă, JWH-203, substanța White Magic are drept substanță activă,1-PHENYL-2- (N-PROPYL)AMINOPROPAN-1-ONE (N PROPIL–CATINONĂ), substanța Zero are drept substanță activă, JWH-122.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol.I), toate aceste substanțe au efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 27.01.2012, în urma unui control de rutină făcut de lucrătorii B.C.C.O. – O., la magazinul Euphoria Shop, situat în municipiul O., ., a fost găsit numitul M. – T. C. – L., care efectua lucrări de curățenie. Imediat, la fața locului, în calitate de reprezentant al S.C. Noul Spice S.R.L., s-a prezentat inculpatul I. C. – N., care a indicat faptul că societatea este în insolvență și că eliberează spațiul (f. 13, dos.u.p.vol. I).
La data de 30.01.2012, tot în timpul unui control de rutină, în același magazin a fost descoperit tot numitul M. – T. C. – L., având asupra sa, chiar dacă oficial magazinul era închis, 22 buc. plicuri inscripționate cu Fever Night, 13 plicuri Head Shot, 11 plicuri Diesel P., 3 plicuri Supersteam, 6 plicuri Zen, 17 plicuri Crystal Diamond, precum și filtre pentru confecționat țigarete artizanal, bunuri despre care acest inculpat a indicat că nu-i aparțin, că sunt ale inculpatului I. C. – N., la care a fost angajat și căruia dorește să i le restituie. Aceste substanțe așa-zis etnobotanice au fost ridicate. Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/03.02.2012 (f. 20,21 dos. u.p. vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.
Prin Raportul de Constatare Tehnico – Științifică nr._/05.06.2012, emis de Institutul Național de Criminalistică (f. 48 – 65, dos. u.p. Vol. I), s-a stabilit faptul că, substanța Fever Night, are drept substanță activă AM-2201 și CRA-13, substanța Head Shot are drept substanță activă AM-2201 și JWH-122, substanța Diesel P. are drept substanță activă JWH-122, substanța Supersteam are drept substanță activă 2-ETHYLAMINO-1-PHENYLBUTAN-1-ONE (N-ETIL-BUFEDRONĂ), substanța Zen are drept substanță activă JWH-210, iar substanța Crystal Diamond are drept substanță activă 4-MEC (4-METIETCATINONĂ).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos.u.p.vol.I), toate aceste substanțe au efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 03.02.2012, în urma unui control efectuat de polițiștii din cadrul B.C.C.O. – O. la magazinul Euphoria Shop, situat pe . nr. 2, din municipiul O., care funcționa pe Întreprinderea Individuală M. – T. C. – L., au fost găsiți la magazin numitul M. – T. C. – L. și inculpatul I. C. – N., ce s-a prezentat ca fiind reprezentantul întreprinderii, în relațiile cu instituțiile de control. Cu acel prilej, într-o vitrină au fost descoperite 10 plicuri FEVER, 8 ZEN, 4 TAO, 17 SAHARA, 21 ZERO, 19 M1, 8 DIAMONDS, 26 HEAD SHOT, 23 L.O.L., 12 P. BY MAGIC. Din fiecare sortiment s-au ridicat câte 2 plicuri pentru expertiză.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/29.02.2012 (f. 29, 30 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.
De asemenea, inculpații au prezentat câteva înscrisuri, denumite certificate de conformitate (f. 33, 34 dos.u.p.), prin care se garantează că produsele Maui Waui 0.15g și Bee 0.5g și Ganja Weed 0.5g, „nu conțin ingrediente ce sunt incluse pe lista substanțelor interzise în România, conform legii 143/2000 și legii 339/2005”. Aceste certificate nu sunt în măsură să-i apere pe inculpați, deoarece se referă la substanțe ce nu au legătură cu substanțele comercializate de ei, iar pe de altă parte, garantează pentru neincidența asupra produselor, a Legii 143/2000, ori la acea dată, era deja în vigoare Legea nr. 194/2011, acest act normativ fiind sediul materiei.
Prin Raportul de Constatare Tehnico – Științifică nr._/05.06.2012, emis de Institutul Național de Criminalistică (f. 48 – 65, dos.u.p.vol. I), s-a stabilit faptul că, substanța Fever, are drept substanță activă AM-2201 și CRA-13, substanța Zen are drept substanță activă JWH-210, substanța Tao are drept substanță activă 4 – EMC (4-ETILMETCATINONĂ), substanța Sahara, are drept substanță activă 1 - (4-METHYLPHENYL) – 2 - (1-PYRROLIDINYLPROPAN-1-ONE 4-METIL-PIROLIDINO-PROPIOFENONĂ, 4-ME-PPP), substanța ZERO are drept substanță activă JWH-122, substanța M1, are drept substanță activă JWH-122, substanța Diamonds are drept substanță activă 4-MEC (4-METIETCATINONĂ), substanța Head Shot are drept substanță activă AM-2201 și JWH-122, substanța L.O.L. are drept substanță activă AM-2201 și JWH-210, iar substanța P. BY MAGIC, are drept substanță activă 4-MEC (4-METIETCATINONĂ).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol.I), toate aceste substanțe au efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 08.05.2012, în urma unui control efectuat de polițiștii din cadrul B.C.C.O. – O. la magazinul Euphoria Shop, situat pe . nr. 2, din municipiul O., care funcționa pe Întreprinderea Individuală M. – T. C. – L., a fost găsi la magazin numitul M. – T. C. – L.. Cu acel prilej, în magazin au fost găsite, oferite spre vânzare, 17 plicuri „BEE potpourri”, cu preț afișat 30 lei, 23 plicuri „Diesel P.” cu preț afișat 35 lei, 20 plicuri „TAO”, cu preț 30 lei, 23 plicuri M1”, cu preț 15 lei, 19 plicuri „mani wami”, cu preț 15 lei, 22 plicuri „Diamonds Crystal”, cu preț 20 lei, 23 plicuri „P. by Magic”, cu preț 40 lei, 11 plicuri „Ganja Weed”, cu preț 30 lei, 18 plicuri „Zero”, cu preț 15 lei, 13 plicuri „Night Fever”, cu preț 15 lei, 12 plicuri „Blur Powder” cu preț 35 lei, 23 „Special Gold”, 4 pungulițe „ZEN”, 7 plicuri „CM21”, 10 plicuri „HEAD SHOT”. În scurt timp, la sediul magazinului s-a prezentat inculpatul I. O.-I. care s-a prezentat ca fiind împuternicitul legal al societății. Cu acel prilej, s-au ridicat câte două plicuri din fiecare sortiment.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/14.05.2012 (f. 75 - 97 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.
Însă, în substanțele „Crystal Diamond”, „Blur Powder” și „Special Gold Decorativ S.”, au fost descoperite ca substanțe active 4-MEC(4-METIETCATINONĂ), în substanța „P. By Magic” a fost descoperită ca substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE (- PVP), în substanțele „Bee Potpoyrri Heavy”, „Diesel P.”, „M1revolution”, „Ganja W”, „Zero” și „Head Shot”, au fost descoperite ca substanțe active JWH-122, în substanța „ZEN” s-a descoperit ca substanță activă JWH - 210, în substanțele „Night Fever”, a fost descoperită ca substanță activă AM-2201.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol.I ), toate aceste substanțe au efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
Prin ordonanța emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. O. la data de 13.08.2012 (fila 103 – 105, dos.u.p.vol. I), s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu numele de cod „B. S.” și a informatorului acestuia „G. P.”.
Urmare a acestei activități autorizate, la aceeași dată, în jurul orelor 23.00, investigatorul sub acoperire și informatorul acestuia s-au deplasat pe . nr. 2, din municipiul O., la magazinul EUPHORIA SHOP, unde au constatat că accesul în magazin este oprit, că geamurile acestuia sunt obturate cu o folie iar servirea consumatorilor se face printr-un geam.
La întrebarea numitului M. – T. C. – L. asupra produsului pe care îl dorește, investigatorul i-a solicitat un plic de „P. By Magic”, pe care acesta i l-a vândut acestuia contra sumei de 40 lei. Cu același prilej, investigatorul autorizat l-a recunoscut în incinta magazinului și pe numitul L. I. D..
Imediat investigatorul acoperit a remis plicul persoanei de legătură din cadrul BCCO O..
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/24.08.2012 (f. 109-113 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Lg. 143/2000, însă a fost descoperit ca substanță activă în acest produs 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol.I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 21.08.2012, în jurul orelor 20.25, investigatorul acoperit B. S. și informatorul acestuia G. P. s-au deplasat la aceeași locație arătată mai sus, unde în fața magazinului l-au întâlnit pe numitul H. L., care le-a spus acestora că în viitorul apropiat urmează să comercializeze noi tipuri de substanțe așa zis etnobotanice, după care investigatorul a cumpărat de la inculpat contra sumei de 35 lei un plic inscripționat „Head Shot”, pe care l-a predat persoanei de legătură din cadrul BCCO O..
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/24.08.2012 (f. 118-122 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Lg. 143/2000, însă a fost descoperit ca substanță activă în acest produs JWH-122.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol.I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 28.08.2012, în jurul orelor 21.30, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului O. l-au descoperit în P-ța F., în apropierea magazinului EUPHORIA SHOP pe numitul M. – T. C. – L., asupra căruia au găsit un număr de 156 de plicuri conținând substanțe așa zise etnobotanice, respectiv 50 plicuri „CM21”, 20 plicuri „King B”, 13 plicuri „Head Shot”, 17 plicuri „Zen”, 7 plicuri fără inscripție și 35 plicuri „P.”. Despre aceste substanțe, persoana în cauză indică faptul că le-a cumpărat cu 6 zile înainte de pe un site de pe Internet. S-a procedat la ridicarea acestor substanțe de la acesta.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/14.09.2012 (f. 135-150 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperit ca substanță activă în produsul CM -21, ca substanță activă JWH-210, în produsul „King B”, substanța activă AM-2201, în substanța Head Shot substanța activă JWH-122, în substanța Zen, ca substanță activă JWH-210, în substanța P. By Magic ca substanță activă în acest produs 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În data de 03.09.2012, investigatorul acoperit B. S. și informatorul acestuia GEROGESCU P., în jurul orelor 19.30, l-au sunat pe inculpatul I. C.-N., la numărul 0743/842.710 și în urma acestei convorbiri s-au prezentat la magazinul EUPHORIA SHOP, situat pe . nr.2, unde chiar dacă magazinul aparent era închis, servirea clienților fideli se făcea totuși prin geamul magazin ului, sens în care astfel numitul H. L. le-a vândut contra sumei de 40 lei un plic inscripționat „P. By Magic”, pe care mai apoi l-au remis persoanei de legătură din cadrul BCCO O..
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/07.09.2012 (f. 155-159 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., această substanță, cumpărată de la inculpat nu conține droguri, respectiv nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000. După cum rezultă din constatările efectuate, produsul P. By Magic are ca substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos.u.p.vol.I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În data de 20.09.2012 în localitatea Uileacu de Criș, în jurul orelor 18.30, lucrători din cadrul IPJ Bihor în timp ce efectuau un control de rutină, au oprit autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, condus de prietena inculpatului I. C.-N., numita C. A. A., pe scaunul din dreapta față fiind și inculpatul. Procedându-se la efectuarea unui control în portbagajul autoturismului au fost găsite 4 colete provenite prin firma de curierat FAN, care conțineau 1000 de plicuri LOL și 200 plicuri Special Gold, despre care inculpatul indică faptul că sunt ale lui jumătate, iar jumătate ale numitului N. R. din O., toate produsele așa zise etnobotanice au fost ridicate de la inculpat (f. 160- 162, dos. u.p. Vol. I).
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/10.10.2012 (f. 175-177 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., rezultă faptul că în produsele ridicate de la inculpatul I. C. N., respectiv în produsul „LOL Decorative Plant ” a fost identificată drept substanță activă M-2201 și JWH-210, iar în produsul „Special Gold Decorative S.” a fost identificată drept substanță activă 4-MEC (4-METIETCATINONĂ).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În data de 20.09.2012, lucrători de poliție din cadrul Poliției municipiului O., în jurul orelor 19.00, în timp ce patrulau pe ., au oprit pentru control un autoturism marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul F. C., pe bancheta din spate al autoturismului fiind identificat numitul M. – T. C. – L., în borseta căruia au fost descoperite și ridicate 16 plicuri „Bonzai Citrus”, 30 plicuri „P. By Magic”, 19 plicuri „King B Forever”, 21 plicuri „Zen”, 19 plicuri „Blur Powder” și 6 plicuri „Head Shot Decorative Plants”. Despre plicuri, acesta a indicat faptul că le-a cumpărat cu circa o lună și jumătate de pe un site de Internet, pentru consum propriu.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/10.10.2012 (f. 186-189 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., rezultă faptul că în produsele ridicate de la numitul M. – T. C. – L., respectiv în produsul „Bonzai Citrus”, a fost identificată drept substanță activă UR-144, iar în produsul „P. By Magic”, a fost identificată drept substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP), în produsul „King B Forever” a fost identificată drept substanță activă AM-2201, în produsul „Zen”, a fost identificată drept substanță activă JWH-122, în produsul „Blur P.” a fost identificată drept substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE (- PVP), în produsul „Head Shot” a fost identificată drept substanță activă UR-144 și CB-13.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 08.10.2012, a fost emisă ordonanța nr. 27/A/2012, în vederea identificării tuturor persoanelor ce au legătură cu traficul de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, sens în care a fost autorizat pe o perioadă de 60 de zile investigatorul sub acoperire B. S. și informatorul acestuia B. R. (fila 196-198, dos. u.p. Vol. I).
Astfel, la data de 08.10.2012, în jurul orelor 15.00, informatorul autorizat a sunat la nr. de telefon primit de la inculpatul I. C. N. 0743/842.710, ocazie cu care informatorul a comandat un plic cu produs așa zis etnobotanic, cu denumirea BLUR, stabilind să se întâlnească în zona cartierului Ioșia, în fața Sălii Sporturilor.
În jurul orei 15:30, în parcarea din fața Sălii Sporturilor a apărut numitul M. – T. C. – L., care, contra sumei de 40 lei, a vândut investigatorului sub acoperire un plic inscripționat „Blur Powder”, cu acea ocazie investigatorul a observat că acesta s-a întâlnit în acel loc și cu alți posibili clienți, apoi a predat plicul cumpărat persoanei de legătură din cadrul BCCO O..
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/17.10.2012 (f. 201-207 dos.u.p.vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., această substanță, cumpărată de la M. – T. C. – L. nu conține droguri, respectiv nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în acest produs 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În data de 11.10.2012 în jurul orelor 14.00, informatorul autorizat a sunat la nr. de telefon primit de la inculpatul I. C. N. 0743/842.710, ocazie cu care informatorul a comandat un plic cu produs așa zis etnobotanic, cu denumirea „CM-21”, stabilind să se întâlnească în zona cartierului Ioșia, în fața Sălii Sporturilor.
În jurul orei 14.40, în parcarea din fața Sălii Sporturilor a apărut numitul H. L., care, contra sumei de 20 lei, a vândut investigatorului sub acoperire un plic inscripționat „CM-21”, cu acea ocazie investigatorul a observat că acesta s-a întâlnit în acel loc și cu alți circa 10 cumpărători posibili clienți, apoi a predat plicul cumpărat persoanei de legătură din cadrul BCCO O.. Cu același prilej la fața locului a fost văzut și numitul M. – T. C. – L..
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/18.10.2012 (f. 211-217 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., această substanță, cumpărată nu conține droguri, respectiv nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în acest produs JWH-203 și AM-2201.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
La data de 01.10.2012 în jurul orelor 02:45, lucrători de poliție din cadrul poliției municipiului O., au depistat pe . L. I. D. având asupra sa 9 pliculețe de culoare gri metal, neinscripționate, 5 pliculețe „P. Bz Magic”, 5 pliculețe „King Forever”, 4 pliculețe „Yen” și 5 pliculețe cu culoare gri metal, inscripționate cu litera „P”, despre care acesta a indicat faptul că le-a primit în seara precedentă de la numitul M. – T. C. – L. pentru a le vinde cu sume cuprinse între 20 și 40 lei, dar a reușit să vândă doar 2 pliculețe. Toate cele 28 de plicuri au fost ridicate.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/09.10.2012 (f. 229-231 dos. u.p. Vol. I), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe ridicate nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele neinscripționate JWH-203, în pliculețele „P. By Mafic” substanța activă Pentedrone, în produsul King B s-a descoperit ca substanță activă AM-2201, în pliculețele „Zen” s-a descoperit ca substanță activă JWH-122 și JWH-210, iar în pliculețele inscripționate cu litera „s-a descoperit drept substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În mod autorizat, la data de 25.10.2012, s-a efectuat o percheziție în imobilul situat în municipiul O., ., . și pentru care plătea chiria inculpatul I. C. N., unde locuia efectiv numitul M. – T. C. – L. și unde își aveau efectiv sediul pentru desfășurarea activităților infracționale membrii grupării.
La fața locului, a fost găsit numitul M. – T. C. – L., care nu s-a supus somației, intrându-se prin forțarea ușii de acces, sens în care în imobil a fost găsite 25 plicuri „Blur Powder”, 19 plicuri „P. By Magic” cu gramaj 0,15 g, 33 plicuri „ P. By Magic” cu gramaj 0,25 g., 56 plicuri „Zen”, 40 plicuri „CM-21”.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/05.11.2012 (f. 203 - 218 dos. u.p. Vol. IV), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe ridicate nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele „Blur Powder”, și „ P. By Magic” - 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE ( - PVP), în pliculețele „Zen” substanța activă JWH–122 și JWH-210, în produsul „CM21” s-a descoperit ca substanță activă JWH-203.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În mod autorizat, la data de 25.10.2012, s-a efectuat o percheziție în imobilul situat în municipiul O., P-ța Nucetului nr. 24, .. 708, apartament unde își are reședința, fără forme legale inculpatul I. O. – I..
La fața locului, a fost găsit inculpatul I. O. – I. și în urma percheziției efectuate au fost descoperite 22 pliculețe „ BEE – HEAVY”, un plic cu inscripția „DIESEL P.” și 25 plicuri cu inscripția „GANJA”.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/07.11.2012 (f. 228 - 238 dos. u.p. Vol. IV), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Lg. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele „BEE – HEAVY”, „DIESEL P.” și „GANJA” JWH–122.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
În mod autorizat, la data de 25.10.2012, s-a efectuat o percheziție în imobilul situat în municipiul O., .. 1/B, . își are reședința, fără forme legale inculpatul I. C. N..
La fața locului, a fost găsit inculpatul I. C. N. și în urma percheziției efectuate au fost descoperite 1540 plicuri inscripționate „CM 21”, 227 plicuri inscripționate „P. BY MAGIC”, 35 plicuri inscripționate „BLURE”, 15 plicuri inscripționate „BLACKMAMBA”, 43 plicuri inscripționate „ZEN”, 3 plicuri inscripționate „HEAD SHOT”, 1 plic inscripționat „TAO” și 1 plic inscripționat „SPECIAL GOLD”, precum și 32 grame pulbere de culoare albă într-o punguliță din plastic transparent, 25 grame pulbere de culoare albă aflate într-o cutie din tablă, rotundă, de culoare gri, precum și 155 grame materie vegetală de culoare verde în două pungi din plastic transparent, toate fiind ridicate și trimise la laborator pentru expertiză.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/09.11.2012 (f. 105 - 139 dos. u.p. Vol. IV), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele „_ –210, în materia vegetală de culoare verde, ca substanță activă a fost descoperit UR 144, în substanța „P. BY MAGIC” a fost descoperită drept substanță activă „PENTEDRONE”, în plicurile inscripționate ”BLUR” s-a descoperit ca substanță activă 2-PYRROLIDINOVALERO PHENONE (- PVP), în pliculețele inscripționate „BLACKMAMBA” s-a descoperit ca substanță activă JWH – 122, în pliculețele inscripționate „ZEN” s-a descoperit drept substanță activă JWH - 210 și JWH -122, în pliculețele inscripționate „HEAD SHOT” a fost descoperită ca substanță activă CB – 13, în pliculețele inscripționate „TAO” a fost descoperită ca substanță activă 3,4 – DMMC (3,4 - DIMETHYLMETCATHINONE), în pliculețele inscripționate „SPECIAL GOLD ORIGINAL” a fost descoperită ca substanță activă 4 - MEC (4-METIETCATINONĂ), în pulberea de culoare albă a fost descoperită ca substanță activă PYRROLIDINOVALERO PHENONE (- PVP).
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
Urmare a denunțurilor formulate de inculpații I. C. – N. și I. O. – I., la data de 25.10.2012, în municipiul A. a fost surprins numitul E. A. – C., în timp ce îl aștepta pe inculpatul I. C. – N., pentru a-i remite, conform înțelegerii anterioare dintre aceștia cantitatea de 2.500 pliculețe „CM 21” și 400 pliculețe inscripționate ”P. BY MAGIC”, substanțe ridicate de la numitul E. A. – C..
Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că acesta se ocupă cu vânzarea de substanțe așa zis etnobotanice, încă din cursul anului 2007, iar în cursul anului 2012 a înființat site-ul www.celegale.ro, astfel inculpatul I. C. – N. a ajuns să ia legătura cu acest bărbat și în cursul anului 2012, i-a vândut în două rânduri, în total 5.400 plicuri cu substanțe așa zis etnobotanice din cele două sortimente „CM 21” și „P. BY MAGIC”.
În total, numitul E. A. – C. a încasat pentru cele 5.400 plicuri suma de 18.000 lei de la inculpatul I. C. – N., având un profit net de 5.000 lei.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/07.11.2012 (f. 97 - 104 dos. u.p. Vol. IV), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conține droguri, respectiv nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele „_ 48, iar în pliculețele inscripționate „P. BY MAGIC” a fost descoperită drept substanță activă „PENTEDRONE.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
18.În data de 25.10.2012, după aducerea la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. O. a inculpaților, inculpatul I. C. – N. a recepționat un colet, livrat prin firma de curierat „FAN” și procedând la deschiderea acestuia, au fost găsite 800 plicuri inscripționate „ZEN”, pe care inculpatul le-a predat organelor de cercetare penală.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Științifică nr._/02.11.2012 (f. 195 - 202 dos. u.p. Vol. IV), emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul B.C.C.O. Cluj-N., aceste substanțe, ridicate de la inculpat nu conțin droguri, respectiv nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, în înțelesul Legii nr. 143/2000, însă a fost descoperită ca substanță activă în pliculețele „ZEN” JWH 122 și JWH 201.
Potrivit Raportului de Expertiză Medico – Legală nr. 407/II.i/35 din 08.02.2013, emis de S. de Medicină – Legală al Județului Bihor – O. (f. 499-508, dos. u.p. Vol. I), acest produs are efect psihoactiv, în înțelesul art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011.
Audiat fiind inculpatul I. C. – N. în faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din 11.03.2013 (f.73-76 dos._ ), acesta a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, însă cu privire la prejudiciul stabilit de procuror, nu a fost de acord, susținând că nimeni nu i-a cerut explicații în legătură cu agendele ridicate de la domiciliul său cu ocazia percheziției, că nu știe despre ce calcule a fost vorba pentru că nu-și amintește. Totuși, a susținut că nu avea cunoștință că substanțele pe care le comercializa aveau efect psihoactiv, că el se ocupa de aprovizionare și că a avut tot timpul impresia că activitatea sa în magazin era una legală, din moment ce a fost controlat în repetate rânduri de organele statului. Nu a făcut acest inculpat precizări însă cu privire la perioada în care a vândut astfel de produse la nivel de stradă.
În declarația dată în fața instanței de judecată (f.77-80 dos._ ), inculpatul I. O. – I. a susținut că a fost implicat în activitatea infracțională reținută în rechizitoriu începând cu luna noiembrie 2011, el ocupându-se exclusiv de partea contabilă a afacerii, însă a susținut că nu știe dacă vreuna dintre persoanele care au fost trimise în judecată alături de el a vândut produse în stradă, ulterior închiderii magazinului și nici nu cunoștea ce fel de efecte produce consumul substanțelor pe care le comercializa.
S-a reținut că Aceste declarații ale inculpaților sunt în contradicție cu ceea ce au susținut aceștia în cursul urmăririi penale (f.346-348 și f.338-340 dos.u.p. vol.IV), dar și cu absolut toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Practic, poziția inculpaților din faza de cercetare judecătorească nu este confirmată de nicio altă probă administrată în procesul penal, instanța urmând a înlătura aceste declarații ca fiind vădit nesincere.
Ca atare, instanța a reținut în dovedirea vinovăției inculpaților celelalte mijloace de probă administrate în cauză, mai sus enumerate, inclusiv declarațiile numiților M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. – C., date în fața instanței, în dosarul în care au și fost condamnați, uzând de procedura de recunoaștere a învinuirii.
Așadar, cu privire la infracțiunea de efectuare, fără drept și fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, comiterea acesteia de către inculpați reiese din rapoartele de expertiză medico-legală, efectuate în cauză de S. de Medicină Legală Bihor, mai sus enumerate, din declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală, declarațiile numiților M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. – C., ale martorilor audiați atât în faza de urmărire penală, cât și cercetare judecătorească, precum și din celelalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal, care se regăsesc la dosarul cauzei și care au fost mai sus amintite.
Nu s-a putut reține de către instanță apărarea inculpaților că nu au cunoscut efectul acestor substanțe din moment ce însuși inculpatul I. C. – N. a declarat în cursul urmăririi penale că în luna august 2012, i s-a comunicat de către reprezentanții ANSVSA Bihor faptul că au apărut normele metodologice necesare obținerii autorizării de funcționare a magazinelor care vând substanțe etnobotanice, motiv pentru care s-a decis închiderea magazinului, însă le-a comunicat numiților M. – T. C. – L., H. L. și L. I. – D. că vor putea să vândă în continuare la nivel de stradă. În aceste condiții, au închiriat un apartament pe ., unde s-au cazat efectiv numiții M. – T. C. – L. și L. I. – D.. Cei trei vindeau produse etnobotanice, în schimburi, erau remunerați pentru activitatea lor de cei doi inculpați, care se ocupau efectiv și de aprovizionare, cel mai mult în acest ultim sens, inculpatul I. C. – N., însă profitul era întotdeauna împărțit la doi. De asemenea, inculpatul a mai declarat că, ocazional, a consumat și el din produsele pe care le comercializa, acestea dându-i o stare de agitație, apoi de moleșeală, o dispoziție pentru dans, care îți taie apetitul, senzația de oboseală și cheful de odihnă. Mai mult, în urma percheziției domiciliare, la inculpatul I. C. – N. a fost găsit un exemplar al Legii nr. 194/2011, iar din redarea convorbirilor telefonice ale acestuia, reiese clar faptul că se interesa cu privire la pașii care trebuie urmați în vederea autorizării efectuării de comerț cu astfel de substanțe.
Cu privire la cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpaților, aceea de constituire a unui grup infracțional organizat, instanța a reținut că rezultă clar din tot ansamblul probator faptul că a fost vorba despre un grup organizat, în care fiecare dintre persoanele implicate avea un rol bine determinat, exista o ierarhie (inculpații I. C. – N. și I. O. – I. fiind conducătorii și cei care culegeau profitul, iar M. – T. C. – L., H. L. și L. I. – D. aveau calitatea de vânzători și executanți, fiind remunerați conform vânzărilor). Din declarațiile concordante ale celor trei persoane menționate anterior reiese că în apartamentul de pe . de către inculpați, produsele așa-zis etnobotanice, procurate de la diverși vânzători din țară (de ex. numitul C. F., din Ploiești – care în prezent este condamnat pentru faptele sale ilicite, sau numitul E. A. – C.), le preda celor trei, care se ocupau cu vânzarea (la nivel de stradă, în diverse locații, din cartierul Ioșia mai ales, la fel cum înainte vindeau la sediul magazinului, în cele două locații ale acestuia), 2 zile numitul M.-T. C. – L., două zile numitul H. L., iar in fiecare noapte, numitul L. I. – D..
Din interceptările telefonice autorizate, aflate la dosarul cauzei, a reieșit că vânzătorilor li s-a pus la dispoziție, de către inculpați, pentru a-și putea desfășura activitatea, un aparat telefonic mobil cu numărul 0743 – 842.710, reprezentând un fel de telefon de firmă, pe care inculpații îl remiteau celui care îi „schimba în tură” și pe care erau contactați de clienți, deoarece era unul dintre cele mai vechi numere folosite și fusese afișat pentru o perioadă și în geamul magazinelor.
Luând în considerare toate aceste probe, instanța a apreciat că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție a inculpaților, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 Cod procedură penală, fiind răsturnată.
În drept, instanța a reținut că faptele inculpaților, care, în perioada 13.11.2011 – 25.10.2012, au comercializat, la nivel de stradă, în mod nelegal și fără drept, substanțe despre care au avut cunoștință că au efect psihoactiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare, fără drept și fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin.1 din Legea nr. 194/2011. De asemenea, faptele inculpaților, care, în aceeași perioadă, au organizat un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, în care au mai cooptat și alte patru persoane, fiecare dintre acestea având un rol bine determinat, toți fiind remunerați din sumele de bani care se produceau din infracțiunile comise, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 367 alin.1 și 6 Cod penal și Decizia nr. 12/02.06.2014 a Î.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
S-a reținut că din fișa de cazier judiciar a inculpatului I. C. – N. reiese că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1535/04.11.2011 a Judecătoriei O..
În raport de împrejurarea că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal, instanța a analizat dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din acest cod, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a impus precizarea că, în aprecierea incidenței mitior lex, în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile.
În speță, instanța a reținut că este mai favorabilă legea nouă în privința ambilor inculpați, luând în calcul, în ansamblu, condițiile de incriminare, cele de sancționare, chiar având în vedere dispozițiile art. 38 și 39 Cod penal, care reglementează condițiile de existență și sancționarea concursului de infracțiuni, instanța făcând o simulare de pedeapsă având la bază atât vechiul, cât și noul Cod penal, sens în care, a reținut odată cu fondul cauzei dispoziții mai favorabile inculpatului cele prevăzute de normele în vigoare.
La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, reținând în acest sens faptul că s-a cunoscut o creștere și diversificare accelerată în ultimii ani, cu scăderi și reveniri determinate de implementarea măsurilor legislative de punere sub control inițiate de guvern în ceea ce privește consumul substanțelor noi cu efecte psihoactive (“etnobotanice”), care a apărut în anul 2008.
Din punctul de vedere al formei de prezentare, substanțele noi cu proprietăți psihoactive comercializate sub denumirea de „etnobotanice” sunt împărțite în două mari categorii: amestecuri de plante și chimicale destinate fumatului - produse de tip „Spice” și amestecuri de prafuri chimice prizabile sau injectabile – substanțe psihoactive de sinteză cu efect energizant sau halucinogen, comercializate sub diferite denumiri și amestecate cu energizanți cunoscuți: cofeină, creatină etc.
A fost observată o tendință de echilibru între cele 2 opțiuni: consumatorii intervievați consumă preponderent produse de tip “Spice” (56,1%), în timp ce mix-urile energizante sunt consumate într-o proporție mai scăzută, însă apropiată (43,9%).
S-a constatat împrejurarea conform căreia consumatorii sunt preponderent copii și tineri integrați social, cu situație economică bună. Această categorie de consumatori este tentată să experimenteze diferite combinații de substanțe, pe fondul lipsei reglementărilor privind regimul și vânzarea acestor substanțe, iar inculpații au făcut reale eforturi în a vinde cât mai mult, dublând efectivul de vânzători în intervalul orar imediat următor ieșirii elevilor de la cursuri, asigurându-se astfel că toți consumatorii vor fi serviți în timp util.
De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că substanțele etnobotanice pot determina probleme grave de sănătate: pierderi în greutate, pierderea apetitului, tulburări de personalitate, tulburări psihotice, insomnii prelungite, epuizare fizică. După o perioadă de timp variabilă și în funcție de calea de administrare, frecvența consumului și stilul de viață al consumatorului, acestea pot cauza decesul. Buna desfășurare a procesului de educație și/sau la locul de muncă pot fi afectate de consumul regulat de astfel de substanțe. Pe termen lung există riscul de excludere și auto-marginalizare socială, abandon școlar, afectarea carierei și a valorilor morale. Comportamentele delincvente apar pe măsură ce consumul abuziv sau dependența devin severe. Infracționalitatea poate apărea datorită costurilor mari necesare pentru a menține consumul.
Totodată, instanța a apreciat că gradul de pericol social al faptelor este dat și de faptul că inculpații erau la curent cu legislația în vigoare (cea referitoare la substanțele așa-zis etnobotanice), dat fiind că, la percheziția efectuată la inculpatul I. C. – N., a fost găsit un exemplar din Legea nr. 194/2011, precum și pentru că, același inculpat, se interesa telefonic (a se vedea interceptările efectuate în cauză) despre modul de obținere a autorizației prevăzute de lege, dar și pentru că, cu ocazia numeroaselor controale efectuate la magazinul acestora (atât în perioada în care magazinul era deschis de Întreprinderea Individuală I. O., cât și după ce a fost trecut pe S.C. Noul Spice S.R.L., sau pe Întreprinderea Individuală M.-T.), erau informați cu noutățile în vigoare, chiar de organismele de control, iar aceștia în loc să oprească activitatea și să depună cererea de autorizare, după cum cere actul normativ, mai sus citat, au decis să continue activitatea și să încerce să îngreuneze controlul prin trecerea magazinului prin 3 unități comerciale, prin mutarea sediului fizic al magazinului și, nu în ultimul rând, prin închiderea în cele din urmă a magazinului și vânzarea produselor, la nivel de stradă.
În opinia instanței nu este de neglijat și faptul că inculpații, prin activitatea lor infracțională, au atras în rândul consumatorilor de astfel de substanțe sute de tineri, cu vârste începând de la 12-13 ani, fiind extrem de preocupați de faptul că, pe perioada vacanțelor vânzările scad, precum și până la ora 13.00, când elevii termină cursurile.
În funcție de toate acestea, instanța a apreciat că stabilirea unor pedepse cu închisoarea este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare eficient în privința ambilor inculpați.
În ceea ce privește confiscarea, instanța a reținut că toată activitatea infracțională, desfășurată în perioada 13.11.2011 – 25.10.2012, le-a adus inculpaților un profit net de 1.242.122 lei. Acest aspect reiese, pe de o parte, din declarațiile numiților M. – T. C. – L., H. L., L. I. – D. și E. A. – C., ale martorilor/consumatori, dar mai ales, din însemnările ținute chiar de inculpatul I. C. – N.. Astfel, la percheziția domiciliară efectuată la acest inculpat, au fost ridicate 3 agende/caiete (fila 295, dos.u.p.vol. III), în care acest inculpat a ținut extrem de riguros toată activitatea sa infracțională în intervalul 26.11.2011 (imediat, la 13 zile de la . Legii nr. 194/2011) – 24.10.2012 (la data de 25.10.2012, inculpații au fost reținuți).
Din însemnările făcute în cele trei agende/caiete ridicate de la domiciliul inculpatului I. C. – N., la data de 25.10.2012, și în care sunt evidențiate, extrem de precis toate activitățile infracționale ale inculpaților în intervalul 26.11.2011 – 24.10.2012, instanța a reținut că, după scăderea tuturor cheltuielilor ocazionate de aceste activități (chirii, salarii, consumabile și aprovizionarea cu substanțe așa zis etnobotanice), profitul net al inculpaților I. C. – N. și I. O. – I. (împărțit de cei doi inculpați în mod egal), este de 1.242.122 lei, împrejurare evidențiată în procesul verbal aflat la f. 273 – 283 dos.u.p.vol. IV. Instanța a apreciat că din aceleași caiete/agende rezultă că inculpații au comercializat către sutele de consumatori pe care îi aveau, exact aceleași tipo – sortimente de produse, precum cele cumpărate în mod autorizat de la aceștia, sau cu care au fost găsiți, sens în care rezultă cu certitudine, că acea sumă de bani provine integral din vânzarea de către inculpați, de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Același aspect rezultă și din zecile de declarații de martori administrate în faza cercetării judecătorești, chiar dacă aceștia, trecând o perioadă destul de lungă de timp și având în vedere gradul de cultură al acestor persoane (fiind vorba totuși, de persoane care, unele, și în prezent consumă astfel de substanțe), unele sume evidențiate ca fiind cheltuite pe asemenea substanțe sunt mai mici decât cele reținute în declarațiile acestor martori în faza de urmărire penală.
Așadar, în baza art. 112 alin.1 lit.e Cod penal, instanța a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați, în favoarea statului, a sumei de 621.061 lei, având în vedere faptul că astfel cum s-a reținut, din întreg ansamblul probator, cotele de participație ale inculpaților la pierderi și beneficii în activitatea ilicită au fost egale, iar suma de bani a fost realizată în urma activității infracționale.
Instanța a reținut și faptul că asupra bunurilor identificate în ordonanța emisă de procuror la data de 04.02.2013 (fila 189-194 dos.u.p.vol. IV), a fost instituit sechestrul asigurator, apreciindu-se că profitul net al inculpaților a fost extrem de mare, bunurile identificate fiind sub această valoare, iar sechestrul asigurator s-a luat în vederea asigurării sumelor de bani necesare confiscării speciale, chiar dacă unele bunuri erau pe numele mamei inculpaților, I. M. și respectiv a soției inculpatului I. O. – I., numita I. M., deoarece din actele dosarului a rezultat că proprietari de fapt ai bunurilor erau inculpații, din posesia cărora au fost și ridicate bunurile, iar pe de altă parte, tot din actele dosarului a apreciat procurorul că rezultă faptul că sumele de bani necesare cumpărării acelor bunuri au provenit din comiterea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați în prezenta cauză.
Apreciind întemeiate concluziile procurorului, instanța, în baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, a menținut măsura sechestrului, aplicat prin ordonanța procurorului din data de 04.02.2013 în dos. D. nr.35/D/P/2012 întrucât, astfel cum mai sus s-a reținut, suma ce a urmat a fi confiscată de la inculpați se ridică la valoarea de 1.242.122 lei.
De asemenea, în baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, instanța a dispus confiscarea de la inculpați, în favoarea statului, a produselor susceptibile de a avea caracter psihoactiv în înțelesul art. 2 lit.e din Legea nr. 194/2011, aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Bihor, conform dovezilor . nr._/11.02.2013 și . nr._/11.12.2012, bunuri care vor fi distruse conform prev. art. 1 alin. 5 OG 14/2007, modif. prin OUG 2/2008, deținerea acestor bunuri fiind interzisă de legea penală.
Având în vedere pronunțarea sentinței penale atacată, teoretic, în baza art. 404 alin. 4 lit. h Cod procedură penală cu referire la art. 217 alin. 6 Cod procedură penală, s-a considerat că ar trebui restituită cauțiunea achitată de fiecare dintre inculpați, în sumă de câte 50.000 lei, conform chitanțelor nr._/1/01.04.2013, depuse în dos._ al Judecătoriei O., la momentul judecării cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Însă, având în vedere suma de bani stabilită de instanță ca fiind realizată de inculpați în urma activității infracționale și care trebuie confiscată de la aceștia, s-a impus ca și aceste sume de bani, care ar reveni inculpaților, să fie poprite, în baza art. 404 alin. 4 lit. h Cod procedură penală cu referire la art. 217 alin. 6 Cod procedură penală.
Împotriva Sentinței penale nr. 460/07.04.2015 a Judecătoriei O., au declarat apel inculpații I. C. N. și I. O. I., precum și apelantele I. M. și I. M..
Prin apelurile declarate, apelanții inculpați I. C. N. și I. O. I. au solicitat desființarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, să se dispună:
- Achitarea sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, în temeiul art. 16 lit. b Cod procedură penală. Apelanții inculpați au arătat că probațiunea administrată în cauză nu a dovedit efectul psihoactiv al produselor comercializate, raportul de expertiză medico - legală nr. 407/II/i/35 din 08.02.2013 întocmit de S. de Medicină Legală O. fiind efectuat cu depășirea competențelor legale, singurele instituții abilitate să procedeze la expertizarea unor asemenea substanțe fiind laboratoarele de analiză și profil al drogurilor;
- achitarea în baza art. 16 lit. b Cod procedură penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 Cod penal. Apelanții inculpați au arătat că din probele administrate în cauză nu a rezultat existența unui grup de persoane cu o organizare și cu un program infracțional ce urma a fi realizat, întrucât aceștia nu au avut o reprezentare globală în ceea ce privește comiterea faptelor, rolul fiecăruia și stabilirea unei ierarhii.
- În subsidiar, au solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii art. 16 alin. 2 din Legea nr. 194/2011 întrucât, din probele administrate, nu a rezultat că inculpații știau că produsele comercializate sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, însă trebuiau sau puteau să prevadă această împrejurare.
- Sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, a fost criticată hotărârea instanței de fond în ceea ce privește situația inculpatului I. C. N., întrucât au fost combinate prevederile legilor penale succesive, fiind încălcate dispozițiile art. 5 Cod penal și Decizia Curții Constituționale a României nr. 265/2014. S-a arătat că, atâta timp cât instanța a apreciat ca fiind lege mai favorabilă dispozițiile noului Cod penal în ceea ce privește pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată anterior inculpatului I. C. N., după revocarea beneficiului suspendării condiționate, trebuia să constate incidența prevederilor art. 44 alin. 1 și 2 Cod penal, iar nu să dispună aplicarea art. 83 Cod penal din 1969.
- Apelanții inculpați au formulat critici și sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora cu luarea în considerare a tuturor elementelor de fapt de natură să conducă la un tratament penal mai clement și totodată să se dispună suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 Cod penal.
- Apelanții inculpați au invocat de asemenea caracterul nelegal al dispoziției instanței de fond prin care s-a dispus poprirea sumelor de bani achitate cu titlu de cauțiune de către aceștia întrucât, potrivit dispozițiilor art. 217 Cod procedură penală, este exclusă plata din cauțiune a sumei supuse confiscării. Apelanții inculpați au susținut că, la momentul când au solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1604 și următoarele Cod procedură penală din 1969, când nu existau dispoziții similare celor ale art. 216 alin. 7 Cod procedură penală astfel încât, la data achitării cauțiunii nu aveau cum să prevadă că va interveni o modificare legislativă care să permită plata din suma achitată a pagubelor cauzate prin infracțiunile comise sau a cheltuielilor de judecată, fiind încălcat principiul securității raporturilor juridice.
- Apelantul inculpat I. C. N. a solicitat restituirea autoturismului marca BMW cu număr de înmatriculare din Germania, bun cu privire la care a susținut că a achitat doar un avans de 5.000 de euro unei persoane juridice din Ungaria și care nu a pierdut calitatea de proprietar întrucât prețul nu a fost plătit integral.
- Cu privire la suma de bani confiscată de la inculpați, respectiv 1.242.122 lei, apelanții inculpați au arătat că în mod greșit s-a reținut că ar fi fost obținută din comercializarea produselor despre care se susține că ar avea efect psihoactiv, în baza unor evidențe în agendele proprii ale acestora, martorii audiați în cauză indicând sume generale referitoare la perioade mai mari decât cele care fac obiectul sesizării.
- Ca o consecință a respingerii solicitării privind confiscarea sumelor de bani menționate, apelanții inculpați au solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile, neexistând în cauză probe că acestea ar fi fost cumpărate din bunuri rezultate în urma comiterii infracțiunii.
Apelantele I. M. și I. M. au solicitat admiterea apelurilor, desființarea hotărârii atacate și restituirea următoarelor bunuri: autoturism marca BMW cu număr de înmatriculare_ . WBAPN11060VJ87555, sechestrat și depozitat la data de 25.10.2012 de D. – S. T. O., cu sigiliul MI_, către I. M. și autoturism cu număr de înmatriculare_ . WBAFW11030C711944 către I. M..
Apelanta I. M. a susținut că autoturismul marca BMW cu număr de înmatriculare_ a fost cumpărat din banii obținuți din vânzarea unui alt autoturism ce i-a aparținut acesteia și care a fost dobândit anterior încheierii căsătoriei cu inculpatul I. C. N., astfel încât acesta nu putea forma obiectul măsurii sechestrului asigurător.
Apelanta I. M., mama inculpaților, a susținut că autoturismul BMW . cu număr de înmatriculare_ nu putea forma obiectul măsurii sechestrului asigurător întrucât acesta este un bun propriu, achiziționat în anul 2011, cu mult anterior perioadei în care se susține că s-ar fi desfășurat activitatea infracțională.
Apelanții inculpați I. C. N. și I. O. I. au fost audiați în fața instanței de apel, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. După schimbarea compunerii completului de apel, inculpații au arătat că nu doresc să dea alte declarații în cauză.
Apelanții inculpați, prin apărător ales, au formulat o cerere în probațiune constând în efectuarea unei expertize fizico-chimice de către INEC București, însă, ca urmare a notei telefonice din data de 10.11.2015, prin care s-a arătat de către acest institut că, din motive obiective, nu este posibilă efectuarea unei asemenea expertize. Instanța a revenit asupra probei încuviințate, având în vedere și conținutul art. 2 lit. e din Legea 194/2011, precum și ale art. 3 alin. 3 și 4 din Legea 194/2011.
Examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate și a actelor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește angajarea răspunderii penale a inculpaților I. C. N. și I. O. I..
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că încă din anul 2009, inculpații I. C. N. și I. O. I. au comercializat produse denumite empiric etnobotanice, inițial în cadrul unor întreprinderi individuale și ulterior, de la sfârșitul anului 2011, pe stradă, prin intermediul altor persoane.
Așa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 623/29.04.2013 a Judecătoriei O., definitivă prin decizia penală nr. 700/04.10.2013 a Curții de Apel O., în dosarul disjuns privindu-i pe inculpații M. T. C. L., H. L., L. D. și E. A. C., aceștia au făcut parte dintr-o grupare și au comercializat cantități însemnate de substanțe psihoactive pe raza Municipiului O., fiind remunerați de inițiatorii grupului organizat cu diverse sume de bani care reprezentau comisionul lor din vânzări.
Din declarațiile acestor inculpați, care au uzat în dosarul menționat anterior de procedura recunoașterii învinuirii, a rezultat că inițial aceștia au fost angajați în cadrul magazinului Euphoria Shop ce aparținea inculpaților I. C. N. și I. O. I.. Ulterior, în cursul anului 2012, inculpații I. C. N. și I. O. I. le-au propus numiților M. T. C. L., H. L. și L. I. D. să continue comercializarea substanțelor psihoactive pe stradă, împrejurare cu care aceștia au fost de acord.
În concret, inculpatul I. C. N. procura substanțe cu efect psiho-activ de la diverși distribuitori din țară, respectiv C. F. și E. A. C. pe care apoi le preda numiților M. T. C. L., H. L. și L. I. D., aceștia din urmă realizând comercializarea pe stradă a acestor substanțe. Inculpații I. C. N. și I. O. I. încasau sumele obținute din vânzarea acestor produse și le plătea sus-numiților o parte din bani care reprezentau comisioane.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul I. C. N. avea atribuțiile de a se aproviziona cu asemenea substanțe de la furnizori din țară, coordona activitatea persoanelor care vindeau substanțele în stradă și ridica banii proveniți din vânzare, iar inculpatul I. O. I. se ocupa de circuitul unor documente și a sumelor de bani, respectiv în lipsa coinculpatului de aprovizionarea sau ridicarea banilor din încasări. Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în perioada 4 decembrie 2011 – 25 octombrie 2012, inculpații au desfășurat activitatea infracțională care a constat în aprovizionarea de substanțe cu efect psihoactiv pe care le-au încredințat numiților M. T. C. L., H. L. și L. I. D. pentru a le comercializa, aceștia fiind surprinși în mai multe rânduri de către organele de poliție având asupra lor asemenea substanțe.
În raport de situația de fapt expusă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că inculpații I. C. N. și I. O. I. au inițiat și constituit un grup infracțional organizat la care au aderat numiții M. T. C. L., H. L. și L. I. D. (judecați în dosarul disjuns nr._ al Judecătoriei O.), grupul desfășurând activități de comercializare a unor substanțe cu efect psihoactiv, fapte care întrunesc elementele constitutive a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 și 6 Cod penal.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că faptele inculpaților, care în perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012 au comercializat fără drept substanțe cu efect psihoactiv, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de efectuare fără drept și fără avea autorizație eliberată în condițiile legii de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.
Referitor la apelurile declarate de apelanții inculpați I. C. N. și I. O. I., Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește solicitarea inculpaților de a fi achitați în baza art. 16 lit. b Cod procedură penală întrucât probațiunea administrată în cauză nu a dovedit efectul psihoactiv a substanțelor comercializate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. e din Legea nr. 194/2011 prin efecte psihoactive se înțelege unul din următoarele efecte pe care le poate avea un produs atunci când este consumat de către o persoană: stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei având ca rezultat modificări ale funcțiilor și ale proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență fizică sau psihică.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. 3 și 4 din Legea 194/2011 se consideră că un produs este susceptibil de a avea efecte psihoactive dacă se poate aprecia în mod rezonabil că ar produce asemenea efecte prin nefolosire sau dacă nu putea fi folosit în scopul pentru care a fost produs.
În aprecierea caracterului rezonabil se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele criterii: lipsa ori insuficiența elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziția sau lipsa indicării acesteia, consumul ca destinație previzibilă a produsului, prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucțiuni pentru utilizarea lui, precum și orice altă indicație ori informație referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.
Prin Deciziile nr. 134/2013 și 78/2014 ale Curții Constituționale a României s-a statuat că dispozițiile Legii 194/2011 întrunesc exigențele de claritate și previzibilitate întrucât conținutul lor este clar, inteligibil și lipsit de generalizări excesive. Or, din această perspectivă se constată că dispozițiile legale evocate sunt conforme cu principiul instituit în jurisprudența sa constantă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind exigențele pe care trebuie să le îndeplinească o normă pentru a putea fi apreciată ca fiind lege (Cauza Sunday Times contra Regatului Unit a Marii Britanii și Irlandei de Nord).
În raport de dispozițiile legale evocate, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a stabilit efectul psihoactiv al substanțelor comercializate de inculpați în baza declarațiilor inculpaților și a martorilor audiați în cauză, precum și a probelor cu caracter științific administrate.
Astfel, din declarațiile persoanelor audiate a rezultat că produsele consumate generau o stare de agitație, apoi de moleșeală, că inhibau senzația de oboseală și nevoia de odihnă, acestea fiind de altfel și motivele pentru care erau cumpărate și consumate de către utilizatori.
Totodată, Curtea constată că o parte dintre substanțele descoperite asupra persoanelor pe care inculpații I. C. N. și I. O. I. le coordonau în vederea comercializării, au fost supuse examinărilor cu caracter științific fie de către Institutul Național de Criminalistică, fie se regăsesc înscrise în rapoartele Europol EMCDDA privind implementarea Decizie 2005/307/JHA a Consiliului U.E. ca făcând parte din categoria substanțelor psiho-active.
Curtea își însușește ca fiind corectă susținerea apelanților inculpați în sensul că raportul de expertiză medico-legală nr. 407/II/i/35 din 08.02.2013 emis de către S. de Medicină Legală Bihor a fost întocmit cu depășirea atribuțiilor legale ale acestei instituții astfel încât constatarea că produsele supuse examinării au efect psihoactiv este lipsită de eficiență, iar proba nu poate fi avută în vedere la stabilirea caracterului menționat.
Cu toate acestea însă, în considerarea dispozițiilor art. 3 alin. 3 și 4 din Legea nr. 194/2011, Curtea reține ca fiind stabilite dincolo de orice îndoială rezonabilă efectele psihoactive ale substanțelor comercializate de către inculpați, efect confirmat atât prin declarațiile persoanelor audiate în cauză, cât și prin rapoartele de constatare tehnico-științifice întocmite de către Institutul Național de Criminalistică și mențiunile rapoartelor de constatare tehnico-științifică întocmită de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-N..
Curtea observă că declarațiile numiților M. T. C. L., H. L. și L. I. D. sunt extrem de amănunțite atât sub aspectul sumelor de bani încasate, a consumatorilor obișnuiți (elevi de liceu), dar mai ales sub aspectul caracteristicilor produselor pe care le comercializau, unele fiind destinate să fie prizate prin inspirare, iar altele pentru a fi fumate, dar mai ales asupra efectelor acestora menționând că utilizatorii erau disperați să-și ia doza zilnică, apăreau tot mai slabi, obosiți și în stări de agitație extreme.
În raport de aceste aspecte, Curtea reține că în cauză probațiunea administrată a demonstrat dincolo de orice îndoială că produsele comercializate de către inculpați sunt susceptibile să aibă efecte psihoactive, susținerile inculpaților în sens contrar fiind neîntemeiate.
2. Referitor la solicitarea apelanților inculpați de a se dispune achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 12 din 02 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație Justiție, completul de dezlegare a unor chestiuni de drept s-a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 Cod penal din 1969 și art. 8 din Legea 39/2003 se regăsesc în incriminarea dată de art. 367 Cod penal, nefiind dezincriminată.
În considerarea acestei decizii, Curtea reține că inițierea sau constituirea unui grup structurat din 3 sau mai multe persoane constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 Cod penal.
Curtea observă că prin rechizitoriul nr. 35/D/P/2012 din data de 15.02.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. O., trimiterea în judecată a inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 Cod penal s-a realizat în considerarea faptului că infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 39/2003 nu constituia o infracțiune gravă în sensul acestui act normativ, iar nu întrucât nu ar fi fost îndeplinite condițiile legii privind existența unui grup infracțional organizat.
De altfel, așa cum s-a arătat prin actul de sesizare a instanței și cum a rezultat din probele administrate, inculpații I. C. N. și I. O. I. au îndeplinit rolul de lideri ai grupului la care au aderat M. T. C. L., H. L. și L. I. D., fiecare având atribuții clare și delimitate în cadrul acestui grup. Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul I. C. N. avea responsabilitatea aprovizionării de la diverși furnizori din țară, la rândul lor condamnați pentru infracțiuni similare, iar inculpatul I. O. I. se ocupa de crearea aparenței de legalitate a unora dintre operațiunile întreprinse, ambii desfășurând activități de distribuire a substanțelor și colectare a sumelor de bani încasate.
Totodată, Curtea reține că din probele administrate a rezultat că numiții M. T. C. L., H. L. și L. I. D. se subordonau direct inculpaților I. C. N. și I. O. I. care le stabileau inclusiv intervalul de timp și periodicitatea în care acționau, iar activitatea infracțională s-a desfășurat pe parcursul noiembrie 2011 – octombrie 2012.
În raport de aceste aspecte, Curtea reține ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 367 alin. 6 Cod penal, respectiv inculpații au constituit un grup structurat pentru o perioadă mare de timp și au acționat în mod coordonat în vederea comiterii infracțiunii de efectuare a unor operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, faptă care așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal, susținerile apelanților inculpaților în sensul achitării lor fiind neîntemeiate.
3. În ceea ce privește solicitarea apelanților inculpați de schimbare a încadrării juridice, în sensul reținerii dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea 194/2011, respectiv inculpații nu știau că produsele comercializate erau susceptibile de avea efecte psihoactive și doar că trebuia și puteau să prevadă acest lucru, Curtea o reține ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În acord cu argumentele expuse de către instanța de fond, Curtea reține că din declarația inculpatului I. O. I. a rezultat că acesta cunoștea atât natura substanțelor pe care le-a comercializat, respectiv că unele erau destinate prizării prin inhalare, iar altele fumării, cât și faptul că pentru comercializarea acestora era necesară obținerea unor autorizații, iar din declarația inculpatului I. C. N. a rezultat că acesta consuma la rândul său ocazional din substanțele pe care le comercializau arătând că îl cuprindea o stare de agitație, apoi de moleșeală, care îl ținea câteva ore, timp în care avea chef de dans, nu putea să mănânce, să doarmă sau să se odihnească.
Or, coroborând aceste aspecte cu cele privind perioada îndelungată de timp în care inculpații acționau în sensul distribuirii și comercializării acestor produse, Curtea reține ca fiind certă împrejurarea ca inculpații știau că substanțele au sau sunt susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În raport de aceste aspecte, apar ca fiind îndeplinite condițiile reținerii formei de vinovăție a intenției directe în cazul ambilor inculpați, conform art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, iar nu a culpei, sub aspectul laturii subiective fiind întrunite condițiile necesare pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011, susținerile apelanților inculpați fiind neîntemeiate.
4. În ceea ce privește criticile formulate de inculpați sub aspectul legii penale mai favorabile referitoare la situația juridică a inculpatului I. C. N., Curtea reține următoarele:
În acord cu argumentele expuse de instanța de fond, Curtea constată că inculpatul I. C. N. a fost condamnat anterior prin Sentința penală nr. 1535/04.11.2011 a Judecătoriei O. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost suspendat, definitivă în 16.11.2011 prin nerecurare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii 286/2009, Cod penal, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, dispuse în baza Codului penal anterior este cel prevăzut de Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia.
În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969, având în vedere că activitatea infracțională imputată inculpatului s-a consumat și, respectiv epuizat în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 1535/2011 a Judecătoriei O..
Or, având în vedere că dispozițiile art. 15 din Legea 187/2012 instituie o excepție, respectiv consacră ultractivitatea legii penale vechi, dispoziția instanței de fond în sensul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului anterior nu contravine dispozițiilor art. 5 Cod penal și Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, chiar dacă în ceea ce privește faptele ce formează obiectul prezentei cauze, legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind dispozițiile actualului Cod penal.
5. Referitor la criticile formulate de către apelanții inculpați în sensul reindividualizării atât a pedepselor aplicate, cât și a modului de executare a acestora, Curtea reține următoarele:
Așa cum s-a arătat anterior, în mod corect instanța de fond a reținut că faptele inculpaților I. C. N. și I. O. I., constând în acea că în perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012 au constituit un grup infracțional organizat prin intermediul căruia au comercializat fără drept substanțe despre care au avut cunoștință că au efect psihoactiv, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituirea a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1 Cod penal și de efectuare de operațiuni fără drept cu produse știind că acestea sunt susceptibile de avea efect psihoactiv prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011.
Or, având în vedere gradul de pericol social concret ale infracțiunilor săvârșite circumstanțiat de perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, de cantitatea semnificativă a substanțelor comercializate și de vârsta relativ scăzută a consumatorilor cărora le erau vândute, instanța de fond a procedat la o individualizare judicioasă a sancțiunilor aplicate, pedepsele de 1 an și 3 luni închisoare și respectiv de 1 an și 8 luni închisoare fiind de natură să corespundă scopului și funcțiilor prevăzute de lege.
Curtea reține că în mod corect instanța de fond a dat eficiență și cauzei de reducere a pedepselor prevăzută de art. 18 din Legea nr. 505/2004, având în vedere denunțurile formulate de aceștia cu privire la activitatea infracțională desfășurată de către E. A. C..
Având în vedere toate elementele expuse mai sus, dar pe de altă parte și comportarea relativ sinceră a inculpaților pe parcursul procesului, aplicarea unor pedepse în cuantumul stabilit de instanța de fond este justificată, neputând fi ignorate împrejurările legate de amploarea fenomenului de comercializare a produselor așa numite etnobotanice și consecințele extreme ale acestora asupra sănătății consumatorului.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut în cazul fiecăruia dintre inculpați existența concursului de infracțiuni și a dat eficiență dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, stabilind în fiecare caz o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 1 lună închisoare.
Curtea constată însă că în mod greșit instanța de fond a omis aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat deși dispozițiile art. 367 Cod penal prevăd în mod expres acest lucru. Procedeul instanței de fond de aplicare a pedepsei complementare, constând în interzicerea exercitării pentru fiecare dintre inculpați pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, direct pe lângă pedeapsa rezultantă fără a fi fost aplicată anterior pe lângă pedeapsa principală stabilită apare ca fiind greșit, însă având în vedere limitele impuse de dispozițiile art. 418 Cod procedură penală care instituie principiul neagravării situației în propria cale de atac, aplicarea pedepselor complementare nu poate fi dispusă în apelul inculpaților.
În ceea ce privește solicitarea inculpaților privind dispunerea în baza art. 91 Cod penal a suspendării executării pedepselor sub supraveghere, Curtea constată că nu este întemeiată.
Astfel, în raport de gravitatea faptelor imputate și de amploarea activității infracționale stabilită în sarcina inculpaților, nu poate fi reținută concluzia că simpla stabilire a unei pedepse ar fi suficientă pentru reeducarea inculpaților și prevenirea comiterii altor infracțiuni, fiind necesară executarea ei în regim privativ de libertate.
Chiar dacă inculpații au susținut în cadrul judecării apelului că sunt integrați în societate, Curtea reține că dincolo de antecedentele penale ale inculpatului I. C. N., modul în care inculpații au acționat, respectiv prin comercializarea unor substanțe despre care știau că au efect psihoactiv și generează dependență către consumatori preponderent elevi de liceu, denotă lipsa oricărui respect a acestora nu numai față de valorile sociale ocrotite de legea penală, dar și față de ideea neprejudicierii sănătății oricărei alte persoane, aspecte de natură să conducă la concluzia că executarea pedepselor în regim de detenție este justificată.
6. Referitor la criticile formulate de către inculpații apelanți cu privire la caracterul nelegal al dispoziției instanței de fond prin care s-a dispus poprirea sumelor de bani achitate cu titlu de cauțiune, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din 02 aprilie 2015 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei O. a fost admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpații I. C. N. și I. O. I., aceștia achitând fiecare câte o cauțiune de câte 50.000 lei, conform chitanțelor_/01.04.2013, cerere soluționată sub imperiul dispozițiilor art. 1604 Cod procedură penală din 1968.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod de procedură penală prin dispozițiile art. 217 a instituit posibilitatea plății din cauțiune a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiuni, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
Strict sub acest aspect, Curtea constată ca fiind întemeiate susținerile apelanților inculpați în sensul că la momentul soluționării cererii de liberare provizorie pe cauțiune sub imperiului Codului penal din 1969, aceștia nu aveau posibilitatea rezonabilă de a prevedea o modificare a dispozițiilor legale în sensul cuprins în dispozițiile art. 217 alin. 7 Cod procedură penală.
Cu toate acestea, Curtea constată că dispozițiile art. 217 alin. 7 Cod procedură penală nu a fost aplicat și nu este incident în cauză, iar instanța de fond nu a dispus plata din cauțiune a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii, ci a dispus în baza art. 404 alin. 4 lit. h Cod procedură penală raportat la art. 217 alin. 6 Cod procedură penală restituirea sumelor depuse cu titlu de cauțiune către inculpați.
În cauza de față, instanța de fond nu a constatat existența vreunei pagube cauzate prin comiterea infracțiunilor, nu a stabilit despăgubiri bănești în favoarea unei părți civile și nu a aplicat vreo amendă, singurele situații care potrivit art. 217 alin. 7 Cod procedură penală ar fi putut justifica dispunerea plății din cauțiune a unor asemenea sume.
Prin hotărârea atacată instanța de fond s-a pronunțat exclusiv cu privire la dispunerea, în baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal, a confiscării de la fiecare dintre inculpați a câte de 621.061 lei, sume de bani cu privire la care s-a constatat că proveneau din comiterea de infracțiuni. Totodată, în vederea asigurării caracterului efectiv al dispoziției de confiscare a sumelor de bani menționate, instanța de fond a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător în baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală.
Din conținutul sentinței atacate, Curtea observă că instanța de fond, după ce a dispus în baza art. 217 alin. 6 Cod procedură penală restituirea către inculpați a sumelor achitate cu titlu de cauțiune, a dispus în baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală cu referire la art. 249 și 254 Cod procedură penală instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra acelorași sume de bani.
Or, având în vedere că de la momentul când instanța a dispus restituirea către inculpați a sumelor de bani, acestea își pierd natura juridică de cauțiune, în mod corect s-a constatat că sumele de câte 50.000 lei au reintrat în activul patrimonial al inculpaților și pot forma în condițiile art. 249 Cod procedură penală obiectul unor măsuri asigurătorii în scopul confiscării speciale dispuse în baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal cu privire la sumele de bani obținute în urma comiterii infracțiunilor imputate.
Potrivit art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, măsurile asiguratorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor inculpatului astfel încât, în urma restituirii către inculpați a sumelor de bani ce constituiau cauțiune, în mod corect instanța de fond a constatat existența în patrimoniul acestora a acestor sume și a dispus poprirea lor.
În consecință, se impune constatarea că instanța de fond a dispus două măsuri procesuale distincte, într-o primă fază restituirea cauțiunii către inculpați în baza art. 217 alin. 6 Cod procedură penală și subsecvent instituirea măsurii asiguratorii a popririi în baza art. 249 Cod procedură penală asupra bunurilor reintrate în patrimoniul inculpaților.
Or, având în vedere aceste aspect, susținerile apelanților inculpați în sensul nelegalității dispoziției de plată din cauțiune a sumelor cu privire la care s-a dispus confiscarea specială, precum și aserțiunile referitoare la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, sunt nefondate.
7. Referitor la solicitarea inculpatului I. C. N. privind restituirea autoturismului marca BMW cu număr de înmatriculare din Germania și cu privire la care a susținut că aparține unei persoane juridice din Ungaria, Curtea reține următoarele:
Prin Ordonanța nr. 35/D/P/2012 din data de 04.02.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. O., a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca BMW cu ., iar prin Sentința penală atacată în baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală a fost menținută această măsură ca urmare a dispunerii în baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal a măsurii de siguranță a confiscării de la fiecare dintre cei doi inculpați a câte 621.061 lei.
Potrivit înscrisului aflat la fila 240 volum IV dosar de urmărire penală, la data de 17.10.2012 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul menționat între inculpatul I. C. N. și persoana juridică Silver L. Kft din Ungaria, iar conform susținerilor inculpatului, acesta a achitat numai un avans de 5.000 euro.
Or, având în vedere dispozițiile art. 1650 și respectiv 1664 Cod civil, Curtea reține că inculpatul I. C. N. a dobândit dreptul de proprietatea asupra autoturismului menționat la data încheierii contractului așa cum rezultă din chiar cuprinsul înscrisului depus la dosar, independent de plata doar a unui avans sau a prețului integral.
În consecință, având în vedere că la momentul dispunerii măsurii asigurătorii a sechestrului, autoturismul menționat făcea parte din patrimoniul inculpatului I. C. N., Curtea constată că în mod legal s-a dispus indisponibilizarea acestuia și în considerarea aplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal prin hotărârea atacată, în mod legal instanța de fond a dispus în baza art. 404 alin. 4 lit. c menținerea măsurii sechestrului asupra bunului menționat.
8. În ceea ce privește criticile formulate de către inculpați referitoare la determinarea cuantumului sumelor obținute din activitatea infracțională, în acord cu argumentele expuse de către instanța de fond, Curtea reține că din coroborarea declarațiilor persoanelor audiate în cauză, precum și a mențiunilor înscrise în agendele descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la inculpatul I. C. N. a rezultat că sumele obținute prin infracțiunile comise s-au ridicat la valoarea de 1.242.122 lei.
Curtea își însușește raționamentul instanței de fond privind modalitatea de determinare a sumelor de bani obținute de către inculpați și constată totodată că din cauza naturii infracțiunilor săvârșite de către inculpați, respectiv comercializarea substanțelor către un număr nedeterminat de persoane și a perioadei îndelungate de timp în care faptele au fost săvârșite, determinarea cuantumului sumelor obținute de inculpați nu poate fi stabilită decât în raport de elementele rezultate din declarațiile persoanelor audiate și înscrisurile aflate la dosar, prin estimarea valorii totale.
Or, având în vedere aceste aspecte, apare ca fiind corectă individualizarea la nivelul sumei totale de 1.242.122 lei și dispunerea confiscării în cote egale de la cei doi inculpați, având în vedere participarea ambilor la săvârșirea infracțiunii, criticile formulate de către aceștia fiind neîntemeiate.
9. În ceea ce privește criticile formulate atât de apelanții inculpați, cât și de către apelantele I. M. și I. M. referitoare la restituirea autoturismelor marca BMW, Curtea reține următoarele:
Prin Ordonanța nr. 35/D/P/2012 din data de 04.02.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – S. T. O. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturiselor marca BMW cu număr de înmatriculare_ cu . șasiu WBAFW11030C711944, aflat în posesia apelantei I. M. și respectiv a autoturismului marca BMW cu număr de înmatriculare_ cu ., aflat în posesia apelantei I. M..
În ceea ce privește autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, Curtea constată că acesta a fost înmatriculată la 15.10.2012 pe numele apelantei I. M. T., soția inculpatului I. O. I..
Deși apelanta a susținut că a cumpărat autoturismul folosind o sumă de bani provenită din vânzarea unui alt autoturism care constituia un bun propriu dobândit anterior căsătoriei, Curtea constată că dobândirea dreptului de proprietate asupra autoturismul în cauză s-a realizat în timpul căsătoriei acesteia cu inculpatul I. O. I., astfel încât, cu privire la acest bun, operează prezumția de bun comun în devălmășie a soților conform art. 338 Cod civil.
Or, având în vedere regimul juridic al bunurilor aflate în proprietate devălmașă, respectiv imposibilitatea determinării cotei parte din dreptul de proprietate al fiecăreia dintre soți, Curtea reține că măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra autoturismului menționat a fost legal menținută de instanța de fond în baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală. De vreme ce, la momentul dispunerii și respectiv menținerii măsurii asiguratorii autoturismul în cauză făcea parte fie și în proprietate devălmașă din patrimoniul inculpatului, este legală menținerea acestei măsuri prin raportare la dispozițiile art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, ea vizând asigurarea caracterului efectiv a măsurii confiscării speciale dispuse de către instanță în baza art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal cu privire la suma de 621.061 lei.
Pe de altă parte, din aceleași considerente, respectiv al scopului în vederea căreia a fost instituită măsura sechestrului asigurător, Curtea constată că menținerea măsurii indisponibilizării asupra autoturismului marca BMW cu număr de înmatriculare_ aparținând apelantei I. M. nu este justificată.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că autoturismul menționat este înmatriculat și se află în proprietatea apelantei I. M., mama inculpaților I. C. N. și I. O. I., fără ca între aceștia să existe un regim de comunitate de bunuri.
Or, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. 4 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale pot fi instituite numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, mai ales în situația în care măsura este destinată să asigure caracterul efectiv al confiscării. Numai în măsura în care bunul individual determinat este cel supus confiscării, acesta ar putea fi indisponibilizat prin instituirea unei măsuri asigurătorii indiferent de persoana în al cărei proprietate sau posesie se află.
Or, în cauza de față instanța de fond a dispus menținerea măsurii sechestrului în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de câte 621.061 lei de la fiecare dintre inculpați, iar nu în vederea confiscării autoturismelor cu privire la care nu au fost administrate probe din care să rezulte că ar fi fost obținute prin săvârșirea infracțiunilor.
În consecință, constatând că instanța de fond nu a dispus măsura confiscării speciale a autoturismului marca BMW cu număr de înmatriculare_, că nu a dispus confiscarea de la apelanta I. M. a unei sume de bani, precum și faptul că între inculpați și între apelantă nu există un regim juridic al comunității de bunuri, menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunului individual determinat apare ca fiind nelegală, apelul declarat sub acest aspect urmând a fi admis în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală.
În ceea ce privește celelalte motive de apel analizate anterior, constatând că acestea nu sunt fondate, că nu există alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii atacate care să poată fi examinată din oficiu, Curtea în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați I. C. N. și I. O. I. și de apelanta I. M. împotriva Sentinței penale nr. 460 din 07 aprilie 2015 a Judecătoriei O..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat I. C. N. [fiul lui V. și M., născut la data de 06.11.1983, cu domiciliul în O., P-ța București, nr. 6, ., jud. Bihor], apelantul inculpat I. O. I. [fiul lui V. și M., născut la 17.05. 1985, cu domiciliul în O., P-ța București, nr. 6, ., jud. Bihor] și apelanta I. M. împotriva sentinței penale nr. 460 din 07 aprilie 2015 a Judecătoriei O..
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală,
Admite apelul declarat de apelanta I. M. împotriva sentinței penale nr. 460 din 07 aprilie 2015 a Judecătoriei O., pe care o desființează în parte numai în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător și în consecință:
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală,
Înlătură măsura asigurătorie a sechestrului dispusă asupra autoturismului marca BMW cu . cu număr de înmatriculare_, măsură instituită prin ordonanța numărul 35/D/P/2012 DIN 04.02.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. S. T. O..
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanții inculpați I. C. N., I. O. I. și apelanta I. M. la plata către stat a sumei de câte 100 lei fiecare, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 08 februarie 2016.
Președinte, Judecător,
A. C. R. O. M.
Grefier,
D. L. L.
Red. Decizie A.C.R./09.03.2016
Jud. fond. P. S. F. P.
Tehnored. D.L.L./09.03.2016/7 exemplare
Emise comunicări cu:
- Inculpatul apelant I. C. N.
- Inculpatul apelant I. O. I.
- Apelanta I. M.
- Apelanta I. M.
- D. – S. T. O.
← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 87/2016. Curtea de Apel ORADEA → |
---|