Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 74/2016 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 74/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL O.

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr._

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 74/A/2016

Ședința publică din 09 februarie 2016

Complet de judecată constituit din:

Președinte: O. M.

Judecător: A. C. R.

Grefier: D. L. L.

Ministerul Public este reprezentat de către domnul procuror B. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel O..

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către revizuentul R. A. G. [fiul lui S. și a lui G., născut la 18 ianuarie 1979, în prezent deținut în P. O.] împotriva sentinței penale nr. 146 din 15.10.2015 a Tribunalului Satu M..

La apelul nominal din ședința publică se prezintă revizuentul apelant R. A. G., asistat de către avocat P. A., în substituirea avocatului desemnat din oficiu, M. G., potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie și a delegației de substituire depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind chestiuni preliminare, instanța acordă cuvântul asupra apelului:

Avocatul revizuentului apelant, P. A. solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 146 din 15.10.2015 a Tribunalului Satu M. și, pe cale de consecință, admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată, arătând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 453 lit. a Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, arătând că sentința penală atacată este legală și temeinică.

Revizuentul apelant, având ultimul cuvânt, precizează că a formulat cerere de strămutare a dosarului, întrucât a fost supus unor abuzuri la Tribunalul Satu M..

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 146 din 15 octombrie 2015 pronunțată de către Tribunalul Satu M., în baza art. 459 alin. 5 și 7 coroborat cu art. 458 Cod procedură penală, cu referire la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul condamnat R. A. G. [fiul lui R. S. și D. G., născut la data de 18.01.1979 în loc. Cehu Silvaniei, jud. S., CNP -_, domiciliat în ., . M., în prezent deținut în P. O.].

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a obligat revizuientul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 Cod procedură penală a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu M. a sumei de 260 lei, onorariu apărător din oficiu, în favoarea av. V. C., conform delegației nr. 1175/2015.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Satu M. în dosarul cu nr. de mai sus, revizuientul R. A. G., în prezent deținut în P. O., a solicitat instantei revizuirea sentinței penale nr. 83/2014 a Tribunalului Satu M. definitivă prin decizia penală nr. 406/2014 a Curții de Apel O., sentință prin care el a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare.

În motivarea cererii de revizuire revizuientul a arătat în esență că, este adevărat că a recunoscut că i-a aplicat mătușii sale două lovituri, după care aceasta a căzut și s-a lovit cu capul de treptele casei, după o ceartă banală și spontană. Însă, în acel moment a luat telefonul mătușii cu intenția de a apela la urgență depărtându-se de locul incidentului de frica oamenilor care au strigat și s-au apropiat de locul faptei. A mai arătat de asemenea că, martorul care a fost prezent la faptă nu a fost audiat în fața instanței, ba mai mult a dat o declarație la postul de poliție din Hodod care i-a fost dictată de șeful de post, în același mod fiind audiați și ceilalți martori. Prin urmare, condamnatul a solicitat ca în procedura revizuirii să fie reaudiați toți martorii, sub jurământ, în fața instanței.

Trecând la solutionarea cererii de revizuire pe baza actelor și lucrărilor din dosar, dar și din dosarul de fond nr._ al Tribunalului Satu M., precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța a urmat să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru următoarele rațiuni:

S-a reținut că, revizuentul R. A. G., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 83/15.04.2014 a Tribunalului Satu M. definitivă prin decizia penală nr. 406/2014 a Curții de Apel O., prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare cu executare prin privare de libertate și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal pe o durată de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Totodată s-a reținut că, potrivit normelor procesuale, examinarea în principiu a cererii de revizuire constituie etapa în care instanța verifică pertinența și seriozitatea solicitării atât din punct de vedere al fondului, cât și al condițiilor de formă, procedând la evaluarea motivelor și probelor propuse de revizuent, în scopul de a se convinge că revizuirea trebuie examinată pe fond.

S-a reținut că pentru a decide asupra admisibilității în principiu, cu titlu prealabil, instanța de judecată trebuie să verifice dacă cererea de revizuire corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, dacă a fost formulată în termen și de persoana îndreptățită să o folosească și totodată dacă se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 453 Cod procedură penală, după care trece la examinarea relevanței juridice a motivelor și probelor invocate de revizuent în susținerea cererii.

Procedând astfel la evaluarea solicitării deduse judecății, conform dispozițiilor art. 459 alin. 2 Cod procedură penală, din perspectiva îndeplinirii cerințelor instituite de art. 459 alin. 3 lit. a - f Cod procedură penală, instanța a reținut că, deși cererea a fost formulată în termen de persoana îndreptățită, se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei, iar argumentațiile nu au fost învederate într-o cerere anterioară de revizuire, totuși, din perspectiva pertinenței demersului procesual, se apreciază că împrejurările faptice și mijloacele de probă invocate, respectiv “reaudierea sub jurământ, în fața instanței, a tuturor martorilor care au dat declarații la postul de poliție din Hodod, întrucât aceste declarații au fost date după dictarea șefului de post”, nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea, de natură să convingă instanța asupra necesității judecării pe fond a revizuirii, ceea ce determină implicit inadmisibilitatea cererii.

Față de cele ce preced, Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul condamnat R. A. G..

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel revizuentul R. A. G., solicitând desființarea sentinței penale atacată și admisibilitatea în principiu a revizuirii, arătând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 Cod procedură penală.

Examinând apel declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor și a lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea reține următoarele:

În acord cu argumentele expuse de instanța de fond, Curtea constată că revizuentul R. A. G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 83 din 15 aprilie 2014 a Tibunalului Satu M., definitivă prin decizia penală nr. 406/2014 a Curții de Apel O., prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b și h pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, iar motivele invocate de acesta vizau reaudierea tuturor martorilor audiați în primul ciclu procesual, întrucât au fot dictate de polițist.

De asemenea, revizuentul a reiterat apărările formulate în fața instanței de fond în sensul că nu a avut intenția de a provoca moartea victimei și a intenționat să îi ia telefonul pentru a suna la ambulanță.

În raport de susținerile revizuentului, în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură penală, respectiv motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de textul legal evocat.

Astfel, dispozițiile art. 453 lit. a Cod procedură penală pot justifica admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire numai în ipoteza în care se referă la fapte probatorii noi, iar nu la o reevaluare a mijloacelor de probă deja administrate, ori suplimentarea materialului probator examinat deja de instanța de fond.

În consecință, de vreme ce motivele invocate de revizuent vizează reaudierea unor martori și respectiv reiterarea unor apărări ce au fost examinate în primul ciclu procesual, este legală și temeinică constatarea de către instanța de fond a inadmisibilității cererii de revizuire formulată de revizuentul Revmuves A. G..

În consecință, constatând că motivele invocate de apelant nu sunt întemeiate și că nu există motive de nelegalitate sau de netemeinicie care să poată fi examinate din oficiu, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul R. A. G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 15.10.2015 a Tribunalului Satu M., pe care o va menține în totalitate.

Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 lei către avocat M. G., reprezentând onorariul avocațial, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 435/2016 emisă de Baroul Bihor.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga revizuentul apelant la plata sumei de 360 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul R. A. G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 15.10.2015 a Tribunalului Satu M., pe care o menține în totalitate.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 lei către avocat M. G., reprezentând onorariul avocațial, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 435/2016 emisă de Baroul Bihor.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă revizuentul apelant la plata sumei de 360 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de astăzi, 09 februarie 2016.

Președinte, Judecător,

O. M. A. C. R.

Grefier,

D. L. L.

Red. Decizie A.C.R./26.02.2016

Jud. fond. R. N.

Tehnored. D.L.L./26.02.2016/4 exemplare

Emise comunicări cu:

  1. Revizuentul R. A. G.
  2. P. de pe lângă Curtea de Apel O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 74/2016. Curtea de Apel ORADEA