Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 160/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 2940/120/2015/a5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR.160
Ședința publică din data de 5 octombrie 2015
Președinte – P. M. F.
Grefier – G. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - B. Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - B. Teritorial Dâmbovița, împotriva încheierii din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 15, privind pe inculpatul M. G., zis „T.”, fiul lui G. și A., născut la 24.02.1977 în Municipiul B., județul B., domiciliat în . Gura Ocniței, ..41, județul Dâmbovița, CNP_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-inculpat M. G., personal și asistat de avocat ales Tîncu M. din Baroul Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Curtea aduce la cunoștința intimatului-inculpat posibilitatea de a fi audiat și la instanța de control judiciar precum și faptul că se poate prevala de dreptul la tăcere.
Intimatul-inculpat M. G., având cuvântul, susține că nu dorește să fie audiat și menține declarațiile date anterior în cauză.
Avocat Tîncu M., având cuvântul pentru intimatul-inculpat, arată că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul de asemenea, susține că nu are cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act de declarațiile părților, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează că P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - B. Teritorial Dâmbovița a formulat contestație împotriva încheierii din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 15, pe care o critică pentru motive de netemeinicie.
Consideră că în mod netemeinic prima instanță a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul M. G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art.211 alin.1 și 2 rap. la art. 210 alin.1 lit.a Cod penal (4 fapte) și de trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a Cod penal (o faptă), toate cu aplicarea disp. art. 38 alin.1, 41 alin.2 și 104 alin.2 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile.
Prima instanță a stabilit în sarcina inculpatului două obligații, respectiv să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat și să nu comunice cu coinculpatul U. D.-D., cu persoanele vătămate L. I. V., V. A.-M., B. A. M. și N. M. M. sau cu membrii de familie ai acestora și cu martorii R. M., M. R. I., D. R. F. și V. G..
Încheierea contestată este netemeinică pentru motivele arătate în scris și depuse la dosarul cauzei.
Astfel, arată că măsura arestării preventive a debutat la data de 13.03.2015, iar prima instanță a reținut în încheierea pronunțată că perioada de timp scursă de la acea dată este suficientă pentru a se dispune înlocuirea acestei măsuri.
Totodată, prima instanță a reținut în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, care chiar dacă nu au suferit modificări de substanță, prin trecerea timpului au atenuat impactul produs pentru comunitate prin faptele pentru care este judecat, că inculpatul nu poate fi sancționat pentru acest fapt, chiar dacă nu recunoaște faptele imputate.
Consideră că o asemenea soluție de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu ar prejudicia în mod evident aflarea adevărului și ar aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Măsura arestului la domiciliu nu ar fi aptă să ducă la atingerea scopului prevăzut de disp. art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Mai arată că prin decizia nr. 149 din 21 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a admis contestația formulată de Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție – B. Teritorial Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 14.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 15/a4, s-a desființat încheierea atacată și pe fond, s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. G..
Mai mult, arată că în cadrul cercetării judecătorești urmează a fi audiate persoane care au legătură cu activitatea infracțională a inculpatului, dispunându-se citarea Șefului Centrului „F. de C.” din Târgoviște, a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița și a Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului Dâmbovița, având în vedere că persoana vătămată N. M. M. se află instituționalizată în Centrul „F. de C.”, cu mențiunea să desemneze câte un reprezentant pentru a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză, precum și citarea persoanei vătămate L. I. V. la domiciliu și a reprezentantului legal al acesteia A. C..
Astfel, consideră că înlocuirea măsurii arestării preventive ar fi păguboasă pentru buna desfășurare a procesului penal, aceasta fiind aptă să asigure scopul prevăzut de lege.
Chiar dacă dreptul la tăcere este un drept al inculpatului, toate celelalte elemente ale cauzei conduc la concluzia că se impune menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
De la data formulării ultimei sale cereri, 21-09.2015 până în prezent nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea măsurii preventive.
Mai arată că în cauză există declarațiile celor două persoane vătămate din care rezultă că apărătorul inculpatului a vrut să le influențeze pentru a-și modifica declarațiile date, în sensul favorizării inculpatului, reținerile instanței echivalând cu lipsa acestor declarații.
Solicită admiterea contestației și desființarea încheierii atacate în sensul înlăturării dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Avocat Tîncu M., având cuvântul pentru intimatul-inculpat M. G., solicită respingerea contestației parchetului, apreciind că prima instanță a dispus în mod corect înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, fiind îndeplinite dispozițiile art. 218 Cod procedură penală.
Consideră că datele oferite de dosarul cauzei conving că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu este necesară și suficientă.
De la data arestării preventive a inculpatului – 13.03.2015, s-a scurs suficient timp, astfel că la această dată nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la acel moment.
Chiar dacă reprezentantul Ministerului Public a încercat să aducă în discuție elemente de natura celor care vizează influențarea persoanelor vătămate de apărătorul inculpatului de la urmărirea penală, aceste aspecte privesc fondul cauzei și urmează a fi analizate la judecarea cauzei.
Inculpatul a invocat dreptul la tăcere, fiind dreptul său legal. Acesta are o situație familială dificilă, are un copil încadrat cu grad de handicap, iar părinții săi sunt bolnavi și au grijă și de copilul său.
Mai arată că urmărirea penală a fost finalizată, probele au fost administrate și nu se mai impune menținerea măsurii preventive. Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul va fi condamnat, instanța urmând să aibă în vedere împrejurările cauzei la individualizarea pedepsei.
Intimatul-inculpat M. G., având ultimul cuvânt, susține că are doi copii minori, dintre care unul este încadrat în grad de handicap, iar părinții săi sunt bolnavi. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru a avea grijă de familia sa.
CURTEA,
Asupra contestației de față;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată;
Prin încheierea din 23 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 15, în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. G., zis „T.”, fiul lui G. și A., născut la 24.02.1977 în Municipiul B., județul B., domiciliat în . Gura Ocniței, ..41, județul Dâmbovița, CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art.211 alin.1 și 2 rap. la art. 210 alin.1 lit.a Cod penal (4 fapte) și de trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a Cod penal (o faptă), toate cu aplicarea disp. art. 38 alin.1, 41 alin.2 și 104 alin.2 Cod penal, aflat în Penitenciarul Mărgineni, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.09.2015 până la data de 22.10.2015, inclusiv.
În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat în . Gura Ocniței, ..41, județul Dâmbovița, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.
În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpatul U. D.-D., cu persoanele vătămate L. I. V., V. A.-M., B. A. M. și N. M. M. sau cu membrii de familie ai acestora și cu martorii R. M., M. R. I., D. R. F. și V. G..
Potrivit disp. art. 221 alin. 4 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revine, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului M. G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7/UP/2015 emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița la data de 13.03.2015 în dosarul nr._, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Prin aceeași încheiere, s-a acordat termen la data de 16.10.2015 și s-a dispus citarea Șefului Centrului „F. de C.” din Târgoviște, a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița și a Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului Dâmbovița, având în vedere că persoana vătămată N. M. M. se află instituționalizată în Centrul „F. de C.”, cu mențiunea să desemneze câte un reprezentant pentru a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză; citarea persoanei vătămate L. I. V. la domiciliu, situat în comuna Dragodana, ., nr. 683, județul Dâmbovița și a reprezentantului legal al acesteia A. C.; citarea inculpatului M. G., cu datele de stare civila și mențiunea ,,prezenta obligatorie” la Penitenciarul Mărgineni; citarea inculpatului U. D.-D. la domiciliu.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin cererea formulată la data de 22.09.2015 de către inculpatul M. G., zis „T.”, fiul lui G. și A., născut la 24.02.1977 în Municipiul B., județul B., domiciliat în . Gura Ocniței, ..41, județul Dâmbovița, CNP_, aflat în Penitenciarul Mărgineni, cerere depusă în dosarul de fond nr._ 15, acesta a solicitat instanței înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În motivarea cererii, inculpatul a motivat că întrunește condițiile prevăzute de disp.art. 242 Cod procedură penală, în sensul că au încetat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, nu există un pericol ca inculpatul odată eliberat ar săvârși o nouă infracțiune sau ar avea un comportament ce ar duce la distorsionarea principiului aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Urmărirea penală s-a terminat, probele au fost administrate, iar de la luarea măsurii arestării preventive, respectiv 13 martie 2015 s-a scurs o perioadă lungă de timp.
Consideră inculpatul că cererea sa este legală și temeinică, mai mult decât atât scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin luarea unei alte măsuri prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată.
Cererea inculpatului este întemeiată și prin prisma practicii Curții Europene care impune ca judecătorul național să analizeze dacă alte măsuri mai puțin severe pot fi acordate în cauză, aceasta față de caracterul excepțional al privării de libertate (cauzele Vrencev vs. Serbia – 2008, Saadi vs. Regatul Unit – 2008, Witold Litwa vs. Polonia – 2008, Hilda Hafsteindittir vs. Islanda – 2004, Enhorn vs Suedia – 2005).
S-a învederat de asemenea instanței faptul că inculpatul M. G. este căsătorit, are un copil minor în întreținerea sa, fiind singurul întreținător al familiei. Mai mult decât atât, ambii săi părinți sunt grav bolnavi.
Procedând conform disp. art. 242 alin. 8 Cod procedură penală, prima instanța a procedat la ascultarea inculpatului asupra motivelor pe care își întemeiază cererea, acesta susținând că reiterează motivele expuse și în declarația dată la termenul de judecată anterior, dar și pe cele din cuprinsul prezentei cereri.
Față de prezenta cerere, raportat la actele și lucrările dosarului, și având în vedere disp. art. 242 alin.2 Cod procedură penală, coroborate cu cele ale art. 202 și 221 Cod procedură penală, prima instanța reține următoarele:
Probele administrate în cauză, in cursul urmăririi penale, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a debutat încă, respectiv declarațiile persoanelor vătămate N. M. M., B. A. M. și L. I. V., ce conțin detalii privind împrejurările în care l-au cunoscut pe inculpat, precum și la modul de derulare a activității infracționale, procese verbale de constatare a unor situații de fapt, declarațiile martorilor M. N. D., N. A. A. și F. G. N., procesele-verbale de aplicare a unor sancțiuni contravenționale cu privire la practicarea prostituției de către persoanele vătămate oferă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit patru infracțiuni de trafic de minori, prev. și ped. de art. de art.211 alin.1 și 2 Cod penal rap. la art.210 alin.1 lit.”a” Cod penal si o infracțiune de trafic de persoane prev. de art. 210 alin.1 lit.a Cod penal, faptă concretizată în aceea că in perioada ian. –sept.2014 a recrutat, transportat „la stradă” și exploatat prin practicarea prostituției, inclusiv prin folosirea de amenințări si acte de violenta pe minorele L. I. V. si V. A. M., acesta din urma, in perioada martie- sept.2014, după ce a devenit majora, fiind in continuare transportat „la stradă” în scopul practicării prostituției, inculpatul folosind in acest scop acte de violenta fizica sau verbala. Acelasi inculpat, in cursul lunii februarie 2014 a recrutat, transportat „la stradă” si exploatat prin practicarea prostituției, inclusiv prin folosirea de amenințări si acte de violenta pe minorele N. M. M. si B. A. M..
S-a apreciat că faptele sale, contestate de altfel de inculpat, care pretinde că este nevinovat, aspect ce nu poate fi lămurit însă la acest moment procesual, fiind necesare probe în sensul celor susținute de titularul cererii, reprezintă infracțiuni de trafic de persoane, ce se regăsesc intre infracțiunile enumerate de disp. art. 223 alin.2 Cod procedură penală iar în urma evaluării evaluării gravității faptelor – pedepsite de lege cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, a modului și circumstanțelor de comitere ale acestora, inculpatului imputându-i-se patru infracțiuni ce implică trei persoane vătămate minore, dar și a persoanei inculpatului, care este recidivist, confirmă incidența disp. art. 223 alin.2 din Codul de procedură penală - existența unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Prima instanță a mai apreciat că natura și gravitatea faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul urmează a fi avute în vedere la momentul individualizării unei eventuale pedepse care s-ar aplica acesteia în situația în care ar fi găsită vinovat de săvârșirea vreunei fapte de natură penală, însă aceste aspecte nu pot fi ignorate la momentul prezentei analize, în condițiile în care trebuie verificat în ce măsură prezența în comunitate a inculpatului ar aduce atingere ordinii de drept, ținându-se seama totodată și de amploarea acestui fenomen infracțional și de importanța valorilorsociale atinse prin comiterea unei astfel de infracțiuni, ce impun o reacție fermă din partea autorităților statului chemate să restabilească ordinea de drept încălcată, pentru a descuraja comiterea lor și pe viitor dar si pentru a asigura prevenția generală, însă orice măsură preventivă trebuie adaptată și în funcție de persoana făptuitorului, pentru a asigura cat mai bine realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
De altfel, și în jurisprudența CEDO s-a statuat că gravitatea unor infracțiuni și reacția publicului la săvârșirea lor justifică luarea și ulterior menținerea unor măsuri preventive, cel puțin pentru o perioadă de timp, de vreme ce există motive verosimile de a bănui că o persoană a săvârșit fapte de natură penală, iar privarea sa de libertate este necesară pentru protejarea ordinii de drept, însă după o anumită perioadă de timp ele nu mai constituie elemente pertinente și suficiente care să permită păstrarea în arest preventiv a unei persoane, în lipsa unor elemente noi care să-i ofere judecătorului motive temeinice în acest sens.
Ori, în speță prima instanța a constatat că inculpatul se află în arest preventiv de aproape 7 luni de zile, perioadă care, în accepțiunea sa, apare ca suficientă pentru a se înlocui măsura preventivă cea mai aspră cu următoarea prev. de cod, fiind întrunite condițiile prev. de art.242 alin.2 Cod procedură penală, apreciindu-se, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, care chiar dacă nu au suferit modificări de substanță, prin trecerea timpului au atenuat impactul deosebit produs în comunitate prin faptele pentru care este judecat, infracțiuni comise în urmă cu peste o jumătate de an, dar și analizând conduita procesuală a inculpatului, care nu s-a sustras anchetei și chiar dacă nu recunoaște faptele ce i se impută, nu poate fi sancționat pentru acest fapt, modalitatea sa de a se apăra constituind un drept procesual căruia judecătorul nu-i poate aduce limitări de o așa natură, iar susținerea procurorului de ședință în sensul că inculpatul, prin intermediul avocatului său ales, a încercat să influențeze în declarații persoanele vătămate în cursul urmăririi penale, nu are acoperire în actele dosarului, față de avocat cauza fiind disjunsă prin rechizitoriu, că măsura preventivă mai ușoară apare ca suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală, arestul la domiciliu, cu obligațiile pe care le implică, oferind garanții suficiente că inculpatul nu se va sustrage de la proces și nu va încerca să zădărnicească buna desfășurarea a judecății, permițând instanței să stabilească că temeiurile inițiale de arestare au suferit modificări de natură a impune înlocuirea măsurii sub efectul căreia se află inculpatul cu o măsură preventivă sus-menționată. .
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 218 Cod procedură penală, mai precis că datele oferite de actele și lucrările dosarului conving în sensul că subzistă cerințele prev. de art.223 alin.2 Cod procedură penală iar luarea măsurii arestului la domiciliu apare ca necesară și suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală, așa cum a fost dezvoltat în cele ce preced.
Totodată, s-a apreciat că măsura arestului la domiciliu este proporțională cu gravitatea acuzațiilor și se circumscrie cel mai bine, cel puțin la acest moment procesual, obiectului judecății, cu atât mai mult cu cât, ca orice persoană aflată în cursul unui proces, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție iar o prelungire a stării de arest s-ar converti într-o executare anticipată a unei pedepse, încălcându-se astfel jurisprudența C.E.D.O. și drepturile fundamentale ale acestuia, mai precis dreptul la libertate, protejat de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional dar si de cea europeană, fiind menționat atât în art. 5 din Convenție cât și în Carta U.E.
Concluzionând, prima instanță a apreciat că temeiurile avute în vedere la momentul lipsirii de libertate a inculpatului s-au schimbat, starea de pericol pentru ordinea publică prezentată în urmă cu cca. 7 luni de acesta disipându-se, ca de altfel și impactul avut asupra opiniei publice de o atare conduită reprobabilă, condiții în care măsura arestării preventive urmează a fi înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, cu toate consecințele juridice pe care aplicarea acestei instituții le presupune, cea din urmă măsură fiind aptă prin conținutul său așa cum este menționat de art. 221 Cod procedură penală să asigure realizarea scopului măsurilor preventive prev. de art. 202 alin.1 Cod procedură penală
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - B. Teritorial Dâmbovița, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând desființarea ei și pe fond respingerea cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În motivarea scrisă a contestației, procurorul susține că, deși la data de 21.09.2015 Curtea de Apel Ploiești respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, în ședința din 22.09.2015 prima instanță a pus din nou în discuție înlocuirea arestării preventive față de același inculpat, admițând această înlocuire.
Mai susține procurorul că, de la momentul analizei aceleiași chestiuni și menținerii arestării preventive prin decizia curții nu a trecut decât o zi, astfel că instanța de fond a ignorat criteriile de admisibilitate a unei asemenea cereri.
Deși a apreciat corect asupra stării de pericol social generat de gravitatea faptelor „contestate de altfel de inculpat” așa cum se reține în motivare, precum și asupra „ modului și circumstanțelor de comitere ale acestora”, dar și asupra „persoanei inculpatului care este recidivist”, totuși judecătorul fondului ignoră toate criteriile de condiționalitate ale unei cereri de înlocuire.
Din probele administrate în cauză rezultă riscul influențării declarațiilor părților vătămate de către inculpatul M. G., prin intermediul avocatului T. C. (fiind redate pasaje din declarațiile părților vătămate).
La o analiză mai aprofundată a probelor administrate, rezultă încercarea inculpatului de exonerare de răspundere penală prin intermediul apărătorului ales, iar necunoașterea acestor elemente a condus la adoptarea soluției contestate.
Mai susține procurorul că măsura arestului la domiciliu nu ar oferi suficiente garanții că inculpatul nu se va sustrage de la proces și nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, această măsură nici nu este proporțională cu gravitatea acuzației.
Din datele actului de sesizare reiese gravitatea celor cinci infracțiuni de trafic de minori și de persoane, în condițiile în care inculpatul se afla și în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind liberat condiționat la momentul faptelor, dintr-o pedeapsă de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, cu un rest de 815 zile neexecutate.
Examinând încheierea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate, Curtea va constata că prezenta contestație este fondată.
Inculpatul-intimat M. G. este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de un alt coinculpat, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 211 Cod penal, în formă continuată și una de trafic de persoane, prev. de art. 210 Cod penal, în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie.
S-a reținut, în esență, în sarcina sa, că în perioada ian. –sept.2014, inculpatul M. G. a recrutat, transportat « la . practicarea prostituției, inclusiv prin folosirea de amenințări si acte de violenta pe minorele L. I. V. si V. Alexadra M., acesta din urma, în perioada martie- sept.2014, după ce a devenit majora, fiind in continuare transportat « la . prostituției, inculpatul folosind in acest scop acte de violenta fizica sau verbala. Același inculpat, in cursul lunii februarie 2014 a recrutat, transportat „ la stradă” si exploatat prin practicarea prostituției, inclusiv prin folosirea de amenințări si acte de violenta pe minorele N. M. M. si B. A. M..
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr.6/13.03.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dâmbovița, măsură prelungită ulterior și apoi menținută după trimiterea sa în judecată, până la data pronunțării încheierii din 14.09.2015, când s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală.
Această încheiere a fost desființată prin decizia nr.149/21.09.2015 a Curții de Apel Ploiești, fiind respinsă, pe fond, cererea inculpatului M. G. de înlocuire a măsurii arestării preventive. Totodată, conform art.362 C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a fost menținută această măsura.
Deși în considerentele deciziei s-a menționat că, la momentul respectiv, față de inculpat nu sunt îndeplinite cerințele disp. 242 alin. C.p.p., după numai o zi, instanța de fond a apreciat, prin încheierea atacată, că acesta îndeplinește condițiile legale pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În opinia curții, această încheiere atacată apare ca neîntemeiată, în condițiile în care, într-un interval scurt, nu apar elemente noi care să justifice stringent înlocuirea măsurii preventive, menținută cu o zi înainte prin decizia evocată.
Or, în cuprinsul încheierii atacate nu sunt arătate alte argumente decât cele din considerentele încheierii din 14.09.2015, cu excepția intervalului de timp trecut de la momentul arestării preventive (7 luni).
Trecând totuși la un examen de temeinicie a măsurii înlocuite, curtea consideră că se mențin în continuare argumentele relevate în decizia din 21.09.2015.
Astfel, în conformitate cu disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
În ceea ce privește împrejurările cauzei, Curtea observă că inculpatul intimat este trimis în judecată pentru fapte cu un grad ridicat de pericol social, încadrate de procuror ca infracțiuni de trafic de minori (patru infracțiuni) și o infracțiune de trafic de persoane (o infracțiune).
Din probele administrate de organul de urmărire penală rezultă nu numai că intimatul ar fi comis aceste fapte ci și că el a avut o activitatea amplă și intensă în exploatarea persoanelor vătămate, din care - așa cum s-a evocat - patru sunt minore. Acest aspect este relevat atât de numărul persoanelor vătămate (cinci) cât și din perioada infracțională (ianuarie 2014 – septembrie 2014).
Totodată, mai rezultă din dosarul cauzei și perseverența infracțională a intimatului datorită nu numai aspectelor infracționale imputate ci și trecutului său infracțional, în sensul că a mai fost condamnat anterior.
Or, aceste date conduc la concluzia că împrejurările concrete ale cauzei relevă periculozitatea faptelor și a autorului.
În ceea ce privește conduita procesuală a inculpatului intimat, Curtea observă că acesta nu a avut o atitudine care să releve că nu va intenționa să zădărnicească aflarea adevărului ci, din contră, a dat naștere la suspiciuni în acest sens.
Așa cum rezultă din actul de sesizare, intimatul a încercat, prin intermediul altor persoane, să determine persoanele vătămate să-și schimbe declarațiile date, care nu-l avantajau în susținerea nerecunoașterii faptelor.
Susținerile procurorului sunt întemeiate pe declarațiile date de persoanele vătămate, care au evidențiat faptul că inculpatul a încercat, prin intermediul apărătorului ales, să le determine să-și schimbe declarațiile,.
În aceste condiții, Curtea reține existența unei suspiciuni plauzibile de încercare de influențare, de către inculpat, a aflării adevărului.
Deși prima instanță constată că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul intimat a comis infracțiunile imputate, că acestea reprezintă infracțiuni grave, fiind prevăzute printre cele enumerate de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală și relevă existența unei stări de pericol pentru ordinea publică, consideră că gravitatea și natura faptelor sunt elemente ce vor fi avute în vedere la o eventuală individualizare a pedepsei, iar la acest moment procesual, în care inculpatul este arestat de aproximativ 7 luni, nu se mai justifică menținerea măsurii.
În concluzie, Curtea reiterând în esență considerentele deciziei anterioare, nu îmbrățișează opinia primei instanțe și consideră că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă și acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru atingerea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 206 Cod procedură penală, va admite contestația, va desființa încheierea atacată și pe fond va respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 206 Cod pr. penală admite contestația formulată de MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – B. TERITORIAL DÂMBOVIȚA, împotriva încheierii din data de 23.09.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ .
Desființează încheierea atacată și pe fond, respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. G., zis „T.”, fiul lui G. și A., născut la 24.02.1977 în Municipiul B., județul B., domiciliat în . Gura Ocniței, ..41, județul Dâmbovița, CNP_, aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 05.10. 2015.
Președinte,Grefier,
P. M. F. G. D.
Red. P.M.F.
Tehnored. G.D.
5 ex. / 610.2015
Dosar fond nr._ 15 al Trib. Dambovita
Judec. fond M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Trafic de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 801/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
