Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 272/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 272/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 22176/281/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 272
Ședința publică din data de 16.03.2015
Președinte - S. P. B.
Judecător - P. M. F.
Grefier - V. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul G. M. I.-fiul lui G. C. și M., născut la 7 iunie 1983, CNP_ domiciliat în comuna Dumbrăvești, . județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.3310 pronunțată la data de 17 noiembrie 2014 de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat G. M. I., personal, lipsind intimatul parte civilă B. N. G. și intimații persoane vătămate S. Județean de Urgență Ploiești și S. Județean de Ambulanță Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Inculpatul G. M. I. având personal cuvântul arată că își susține singur apelul și se declară nevinovat.
Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul G. M. I.,personal, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Inculpatul G. M. I., având personal cuvântul susține că a fost condamnat de instanța de fond pe nedrept și cere contopirea mandatelor cu deducerea perioadei executate. Solicită admiterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea sentinței penale nr.3310 pronunțată la data de 17 noiembrie 2014 de Judecătoria Ploiești ca temeinică și legală.
Din probele aflate la dosar rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.3310 pronunțată la data de 17 noiembrie 2014 de Judecătoria Ploiești, s-au dispus următoarele:
În baza art. 180, alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. M. loan, fiul lui G. C. și M., născut la data de 07.06.1983 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în comuna Dumbrăvești, . B, județul Prahova, CNP_, cetățean român, studii - gimnaziale, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a –II- a și lit. b Cod penal 1969.
S-a luat act că S. de Ambulanta Prahova nu s-a constituit parte civilă in procesul penal.
S-a luat act că S. Municipiului Ploiesti nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
În baza art. 397 raportat la art. 19 C.pr.pen., art. 1381 C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. N. G., corn. Vâlcănești, . B, jud. Prahova.
A fost obligat inculpatul G. M. loan la plata către partea civilă B. N. G. a sumei de 2.000 cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., a fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 11.938/P/2010 din data de 20.09.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27.09.2013 sub nr. 22._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G. M. loan sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 180, alin. 2 din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în fapt, ca inculpatul G. M. loan, în data de 05.11.2010, în jurul orelor 0030, l-a lovit pe partea civila B. N. G., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: Plângerea și declarațiile părții vătămate B. N. G.; Declarațiile învinuitului G. M. loan, Fișă cazier; Certificat medico-legal, Declarațiile martorilor B. C., Cățel D. M., Cățel I. G. și Ș. V. Ș..
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 23.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, precum și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 11.938/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, dispunând începerea judecății.
In virtutea principiului nemijlocirii, instanța a readministrat toate probele administrate in cursul urmăririi penale.
La solicitarea instanței, dosarului cauzei i s-au atașat: fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data de 18.10.2010, partea civila B. N. G. a depus plângere penala împotriva inculpatului G. M. loan sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe constând in aceea că în data de 05.11.2010, în jurul orelor 0030, inculpatul G. M. loan l-a lovit cu o sticlă în față provocându-i leziuni.
Așa cum a rezultat din declarația părții civile B. N. G. coroborată cu declarațiile martorilor Castel I. G., B. C., Ș. V. Ș., în data de 05.11.2010, în jurul orelor 0030, partea civila B. N. G. se afla în centrul comunei Vâlcănești pe terasa barului aparținând ., iar la un moment dat a observat că într-o zonă apropiată terasei se certau mai multe persoane.
In momentul în care a ajuns lângă persoanele care se certau l-a văzut printre acestea pe inculpatul G. M. loan, care a luat o sticlă din atelaj și a aruncat-o înspre partea vătămată lovind-o în față.
Din cuprinsul Certificatului medico-legal nr. 2276/10.11.2010 a rezultat că partea civila B. N. G. a suferit în urma agresiunilor echimoze ale piramidei nazale și fracturi dentare, leziuni care s-a putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale.
În depoziția dată în fața instanței de judecată, inculpatul G. M. loan nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Instanța nu a reținut declarația inculpatului întrucât a considerat că nu corespunde adevărului, necoroborându-se cu materialul probator administrat în cauză, respectiv cu declarațiile părții civile, ale martorilor audiați în cauză care, atât în depozițiile date în cursul urmăririi penale, cât și în depozițiile date în fața instanței, au precizat ca l-au văzut pe inculpat când a lovit partea civilă și nici cu concluziile Certificatului medico-legal nr. 2276/10.11.2010.
În drept, instanța a analizat legea aplicabilă, având în vedere succesiunea mai multor legi penale, de la data comiterii infracțiuni, respectiv a Codului penal din 1968 și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 5 Cod penal instituind obligația de aplicare a legii penale mai favorabile. De asemenea, instanța a avut în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.
Înainte de a proceda la analiza, în drept, a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța a subliniat faptul că încadrarea juridică s-a făcut raportat la dispozițiile cuprinse în ambele Coduri – Codul penal din 1969 și Codul penal actual, în ceea ce privește infracțiunea de loviri sau alte violente în scopul de a determina, cu acuratețe, legea penală mai favorabilă.
Potrivit art. 180 alin. 2 C.p. din 1969, ,lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vătămare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Potrivit art. 193 C.P. actual ,, alin. 2. fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Instanța a remarcat faptul ca noul cod penal are limite de pedeapsa mai ridicate decât codul din 1969.
În atare situație, având in vedere limitele de pedeapsa instanța a considerat lege mai favorabila C.P. DIN 1969, care prevede limite mai reduse.
Fapta inculpatului G. M. loan, care în data de 05.11.2010, în jurul orelor 0030, l-a lovit pe partea civila B. N. G., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de loviri sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 180, alin. 2 din Codul penal.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea de lovire de către inculpat a părții civile B. N. G., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale .
Urmarea imediată a infracțiunii constă în lovirea părții civile și cauzarea unei leziuni traumatice.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de certificatul medico-legal, precum și de celelalte mijloace de probă administrate, din care a rezultat faptul că între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.
Latura subiectivăa infracțiunii este realizată sub forma intenției directe reglementate de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din întreg probatoriul administrat.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În acest sens, instanța a reținut următoarele: gradul relativ scăzut de pericol social concret al faptei, faptul ca inculpatul nu a colaborat cu organele de politie, dar si persoana inculpatului, respectiv faptul ca a mai fost condamnat.
Din analiza fisei de cazier judiciar instanța a conchis în sensul că scopul pedepselor aplicate anterior inculpatului, cu referire la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială nu a fost atins, inculpatul continuând să săvârșească infracțiuni.
Având in vedere cele menționate judecătorul s-a orientat, la aplicarea pedepsei, către pedeapsa închisorii, cu executarea în regim de detenție, fiind exclusă aplicarea unei alte modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei.
Având in vedere in primul rând limitele mai reduse de pedeapsa prevăzute de art. 180 alin. 2 C.P., instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.P, cu executare în regim de detenție.
Articolul 1381 din Codul civil prevede că orice prejudiciu da dreptul la reparație. Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat.
Dreptului la reparație ii sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile privind executarea, transmiterea, transformarea si stingerea obligațiilor,, .
Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite (în cauză, totodată infracțiune, de loviri sau alte violente), b) săvârșite cu vinovăție (îmbrăcând în situația de față forma intenției ), c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu (a cărui existență și întindere urmează a fi analizate), d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate (care se desprinde din ansamblul probator administrat în cauză ).
Același text legal nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. Ca și consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.
Repararea prejudiciului cauzat, stabilirea cuantumului despăgubirii, reprezintă însuși scopul angajării acestui tip de răspundere.
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1381 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă in cursul urmăririi penale în cuantum de 5.000 lei, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
S-a constatat astfel că nu este îndeplinită condiția ca prejudiciul să fie cert, în ceea ce privește întinderea lui, deoarece partea civilă nu a administrat probe în acest sens.
Instanța a reținut că partea vătămată nu a făcut dovada concretă a existenței acestor daune.
Instanța a reținut că leziunile suferite de partea vătămată au fost de natură să aducă o atingere grava dreptului sau la integritate fizica, și prin aceasta, generatoare de suferințe fizice și psihice, iar partea vătămată a avut nevoie de mai multe zile de repaus. În consecința, instanța a apreciat că suma de 2.000 lei, acordată cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, reprezintă o reparație echitabila, fiind de natură a compensa prejudiciul extrapatrimonial pricinuit prin agresiune.
Motiv pentru care instanța in temeiul art. 19 și art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1381Cod Civil instanța a admis în parte acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă reprezentând daune morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, inculpatul G. M. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea ei și reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare raportat la împrejurările de fapt.
În motivarea scrisă a apelului inculpatul susține că prima instanță trebuia să contopească pedeapsa de 3 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.272/2011 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor comisă la data de 14.05.2011, după care să constate executată pedeapsa, deoarece fapta dedusă judecății a fost săvârșită la data de 5.11.2010.
Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu, conform art.417 Cod proc. penală, Curtea va constatat că apelul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt, Curtea constată aceasta a fost corect reținută de prima instanță și anume că la data de 5.11.2010 inculpatul a provocat o altercație cu persoana vătămată B. N. G., aruncând către acesta o sticlă ce l-a lovit în față.
În urma loviturii partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, dar a avut ca rezultat și fracturarea piramidei nazale și fracturi dentare (certificat medico legal - f.14 dup).
Deși inculpatul a susținut că nu a săvârșit fapta de lovire a persoanei vătămate, această situație rezultă în mod neîndoielnic din declarațiile persoanei vătămate ce se coroborează cu declarațiile martorilor oculari C. I., B. C. și Ș. V. Ș. și certificatul medico legal nr.2276/10.11.2010.
Fapta comisă de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 din Codul penal anterior, respectiv de art.193 alin.2 Cod penal actual.
Curtea observă că prima instanță a stabilit în mod corect că, în aplicarea disp. art.5 Cod penal (aplicarea legii penale mai favorabile) legea veche este mai avantajoasă pentru inculpat datorită limitelor mai mari ale pedepsei în legea nouă.
Referitor la individualizarea pedepsei (aspect criticat de inculpatul apelant) Curtea constată că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei deși a ținut seama de criteriile prev. de art.74 din Codul penal actual, dar care însă prevede în mare parte aceleași elemente de individualizare din codul penal anterior care a fost considerată legea penală mai favorabilă.
Astfel prima instanță a reliefat aspecte privind împrejurările săvârșirii faptei, mijlocul de comitere, consecințele produse, antecedentele penale ale inculpatului, conduita sa procesuală precum și situația familială.
Având în vedere dispozițiile legale în materia individualizării pedepsei instanța de apel va aprecia că față de modalitatea de săvârșire a faptei (aruncarea unei sticle fără a exista un motiv serios și plauzibil de a proceda astfel), de urmarea care s-ar fi putut produce (leziuni corporale și în special în zona feței ce puteau conduce la mutilare sau la punerea în pericol a vieții, ținând seama de greutatea obiectului aruncat de inculpat) și de persoana inculpatului care a fost anterior condamnat pentru mai multe infracțiuni cu violență, pedeapsa de 3 luni închisoare nu este prea aspră, fiind corect dozată de judecătorul fondului.
În legătură cu critica inculpatului privind contopirea ce trebuia efectuată de prima instanță, respectiv cu pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat comisă la data de 14.05.2011 (deci ulterior faptei deduse judecății), aceasta nu poate fi primită întrucât și în prezent își păstrează valabilitatea Decizia nr.70/2007 a ÎCCJ dată în interesul legii, care a statuat imposibilitatea instanței de control judiciar de a dispune direct în calea de atac contopirea pedepsei pentru infracțiunea ce a făcut obiectul judecății cu pedepsele definitive stabilite pentru infracțiuni concurente, dacă această contopire nu a fost dispusă de prima instanță.
În concluzie criticile apelantului inculpat sunt nefondate și neconstatând alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod proc. penală, va respinge ca nefondat apelul.
Văzând și disp.art.275 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.b Cod pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. M. I.-fiul lui G. C. și M., născut la 7 iunie 1983, CNP_ domiciliat în comuna Dumbrăvești, . județul Prahova, împotriva sentinței penale nr.3310 pronunțată la data de 17 noiembrie 2014 de Judecătoria Ploiești.
Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2015.
Președinte, Judecător, S. P. B. P. M. F.
Grefier,
V. R.
Red.PMF ./Tehnored.RV / 2 ex./ 14.04.2015
Dosar fond -_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond – C. C.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 271/2015. Curtea de... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
