Omorul (art. 174 C.p.). Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 96/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1090/105/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

Decizia penală nr. 96

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015

Președinte – D. A. E.

Judecător – P. M. F.

Grefier – D. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de P. DE PE L. TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 144 din 05 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care inculpatul I. P., fiul lui G. și D., născut la data de 05.11.1971 domiciliat în comuna Targsoru Vechi, ..398 jud. Prahova, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. i) - art. 176 alin.1 lit. c) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 73 lit. b), art. 320/1 C.p.p. și art. 5 C.p. faptă din data de 06.11.1998, la pedeapsa de 1 un an și 8 luni închisoare.

S-au aplicat disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a luat act că partea vătămată N. M. M. și părțile civile S. C. de Urgență București și S. Județean de Urgență Ploiești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit intimatul-inculpat I. P., pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu T. L. din Baroul Prahova și intimații-persoane vătămate N. M. M., S. Județean de Urgență Ploiești și S. C. de Urgență București.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele intimatului-inculpat.

Avocat T. M. având cuvântul, solicită față de neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele intimatului – inculpat acordarea unui nou termen de judecată.

Curtea apreciază necesară lăsarea cauzei la o a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la cea de-a doua strigare au lipsit intimatul-inculpat I. P., pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu T. L. din Baroul Prahova și intimații-persoane vătămate N. M. M., S. Județean de Urgență Ploiești și S. C. de Urgență București.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Avocat T. L. apărător desemnat din oficiu al intimatului – inculpat I. P. și reprezentantul Ministerului Public pe rând având cuvântul arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, sens în care solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea constatând imposibilitatea îndeplinirii mandatului de aducere emis pe numele intimatului – inculpat I. P., precum și față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, în raport și de actele dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că motivele de apel vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului I. P., omisiunea deducerii perioadei detenției preventive, greșita aplicare a dispozițiilor procedurale privind recunoașterea de vinovăție prev. de art. 320/l vechiul Cod de procedură penală omisiunea primei instanțe de a dispune prelevarea de probe biologice și în ultimă instanță omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare față

de stat.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv de apel precizează că, atât față de vechile dispoziții procedurale cât și față cele noi referitoare la individualizarea juridică a pedepsei, pedeapsa aplicată inculpatului este mult redusă sub minimul prevăzut de lege. În ambele reglementări pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea între limite similare, singurul criteriu pentru delimitarea legii penale mai favorabile fiind cel al efectelor reținerii simultane a cauzelor de agravare și de atenuare.

În cazul inculpatului s-au reținut forma tentativei și provocarea ca elemente de natură să conducă la reducerea pedepsei, dar și recidiva postexecutorie, drept element agravant, astfel că potrivit art. 80 vechiul Cod penal nu se mai impunea reducerea pedepsei sub limita inferioară de pedeapsă. De asemenea erau incidente disp. art. 76 al. 2 Cod penal care menționau că în cazul reținerii circumstanțelor atenuante pedeapsa închisorii putea fi redusă cel mult până la o treime din minimul special, în cazul inculpatului I. P., o treime din 7 ani și 6 luni pentru tentativă la omor calificat (și deosebit de grav) însemnând până la 2 ani și 6 luni.

Chiar și în situația în care inculpatul s-a aflat într-o situație specială ca urmare a autoagresării pe perioada arestării preventive în anul 1999, fiind tetraplegic și reținând că persoana vătămată nu mai dorește despăgubiri civile de la acesta (tocmai datorită stării grave de sănătate, trecerii timpului și obținerii de despăgubiri de la celălalt coinculpat prin hotărâre definitivă), nu poate fi concretizată în reducerea într-o măsură atât de semnificativă a pedepsei când inculpatul a mai comis o faptă cu intenție contra vieții în anul 1990, pentru care a fost condamnat la 8 ani închisoare cu executare și nu se împlinise termenul de reabilitare.

Deși, inculpatul a adoptat în fața instanței de judecată poziția de recunoaștere a comiterii faptei aplicarea procedurii simplificate în vechea reglementare este permisă în majoritatea cauzelor penale, exceptând situația în care inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiune cu intenție contra vieții persoanei care este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață. Ori infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost și este sancționată în continuare cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoare între 15 și 25 de ani, iar aplicarea procedurii simplificate nu este legală.

Mai arată reprezentantul Ministerului Public că, potrivit art. 7 din Legea 76/2008 prima instanță era datoare să dispună prin hotărârea de condamnare și prelevarea de probe biologice și de asemenea să-l oblige pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.

Astfel, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și pe fond înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie evocate în precedente.

Avocat T. L. apărător din oficiu al intimatului – inculpat I. P. solicită respingerea primului motiv de apel invocat de către reprezentantul Ministerului Public cu privire la individualizarea juridică a pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță în mod corect stabilind pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare reținând în favoarea inculpatului și scuza provocării, dar și înscrisurile medicale existente (filele 90-99 dosar fond), din care rezultă că acesta este imobilizat și nu se poate deplasa.

Cât privește celelalte motive de nelegalitate invocate de către parchet urmează a fi admise.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 144 din data de 5 martie 2014 a Tribunalului Prahova inculpatul I. P., fiul lui G. și D., născut la data de 05.11.1971 domiciliat în comuna Targsoru Vechi, ..398 jud. Prahova, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. i) - art. 176 alin.1 lit. c) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 73 lit. b), art. 320/1 C.p.p. și art. 5 C.p. faptă din data de 06.11.1998, la pedeapsa de 1 un an și 8 luni închisoare.

S-au aplicat disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a luat act că partea vătămată N. M. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a luat act că părțile civile S. C. de Urgență București și S. Județean de Urgență Ploiești nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 449/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului I. P., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1-175 al.1 lit. i) - art. 176 alin.1 lit. c) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 73 lit. b) Cod penal.

În actul de sesizare s-a arătat că la data de 06.11.1998, în timp ce se afla pe un drum public din .. Prahova, după ce în prealabil a fost lovit puternic cu un scaun în zona capului de către partea vătămata N. M. M., inculpatul I. P. împreună cu fratele sau, coinculpatul I. F., au excitat violențe fizice (lovind cu bucăți de lemn smulse dintr-un gard) asupra părții vătămate, provocându-i acesteia leziuni traumatice grave (traumatism cranio cerebral mediu; GCS 12, plaga contuză plesnită parietală stânga; fractură occipitală stânga și parietală postenoara; mic hematom epidural la nivelul vertexelui pe stânga; fracturacominutivă treimea distală acubitusului stâng și detașare de fragment osos, cu deplasare leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că la data de 06.11.1998, în jurul orelor 19.30, în timp ce se afla pe drumul comunal din Târgșoru Vechi, jud. Prahova, în urma unor neînțelegeri spontane, inculpatul I. P. a avut un conflict cu partea vătămată N. M. M., conflict în care cei doi s-au agresat reciproc. Inițial conflictul s-a stins fără alte repercusiuni, însă după aproximativ două ore, în timp ce se afla pe terasa barului "B.", situat pe raza aceleiași comune, unde consuma băuturi alcoolice, inculpatul I. P. a fost lovit din nou de către partea vătămată cu un scaun în zona capului; și de această dată, conflictul dintre cei doi a fost stins, prin implicarea martorului B. M..

Totodată, din declarația martorului B. M. s-a reținut că, la un moment dat ulterior altercației, pe terasă și-a făcut apariția inculpatul I. F., fratele inculpatului I. P. care, de asemenea, a fost agresat de către partea vătămată.

În acest context, întrucât partea vătămata se retrăsese la inițiativa martorului B. M. în interiorul barului, cei doi inculpați, indignați de cele întâmplate, au așteptat-o în fața barului respectiv; după o scurtă perioadă de timp victima a ieșit din bar, și sesizând prezența celor doi frați a început să fugă către domiciliu, fiind însă urmărită și prinsă de către inculpați după aproximativ 15-20 metri; apreciind că inculpații doresc să se răzbune, victima a rupt o scândură din gardul din apropiere, încercând astfel să-i lovească pe aceștia. În urmă, inculpatul I. P. a reușit să-i smulgă din mana lemnul și a început să lovească victima; în același timp, și coinculpatul I. F. a intrat în posesia unei astfel de scânduri, rupând o altă bucată de lemn din același gard, și împreună, cei doi frați au lovit concomitent victima, după care au fugit.

În urma agresiunii, partea vătămata N. M. M. a fost internată în cadrul Spitalului C. de Urgență București, cu diagnosticul de: traumatism cranio cerebral mediu; GCS 12, plagă contuză plesnită parietală stânga; fractură occipitală stânga și parietală posterioară; mic hematom epidural la nivelul vertexelui pe stânga; . cominutiva distala a cubitusului stâng și detașare de fragment osos, cu deplasare.

Din certificatul medico-legal nr.3458/27.11.1998 emis de către Serviciul de Medicina Legala Ploiești se reține faptul ca partea vătămata N. M. M. a suferit doua fracturi craniene (occipital stânga și parietala posterioara), iar la membrul superior stâng o cu detașare de fragment osos: aceste leziuni au putut fi produse prin lovire cu un corp pot data din 06.11.1998 și au necesitat pentru vindecare circa 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, prin raportul medico-legal nr.535/15.12.1998, emis de către Serviciul de Medicină Legală Ploiești, instanța de fond a reținut că numitul N. M. M. suferă de cerebrastenie posttraumatica, acesta având deficiență de vorbire și pierderi de memorie; între boala psihica și agresiune există legătură de cauzalitate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul I. P. se arată că, potrivit certificatului 1.11.1998 emis de către Serviciul de Medicină Legală Ploiești, acesta a suferit leziuni traumatice: echimoze violacee regiunea orbiculara bilateral cu edem piramidă nazală, echimozare violacee a tegumentelor, epislaxis comemorativ, plaga excoriată versant extern drept piramidă nazală cu crustă hematică, excoriații liniare de aproximativ 6-7 cm. fiecare, regiunea scapulară stângă și lombară dreapta, leziuni care au necesitat pentru vindecare circa 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, prin raportul de expertiza medico-legală psihiatrica nr. Al/2553/29.03.1999, emis de către I.N.M.L M. Minovici, s-a concluzionat că numitul I. P. prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial; păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și corigențelor faptelor sale; are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

La termenul de judecata din 30 ianuarie 2013, în fața instanței de judecată, inculpatul I. P., după consultarea cu apărătorul său, a arătat că recunoaște comiterea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și dorește ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, așa cum prevede art. 320/1C.p.p.

Situația de fapt reținută anterior a rezultat din mijloacele de probă, respectiv: declarații parte vătămată N. M. M., declarații inculpați I. F. și I. P. declarații martori oculari G. P., R. C., B. M. și B. M., declarații martori Tan A. Steluța, P. N., N. H., B. N. și M. Comei, planșă fotografică, certificate medico-legale și rapoarte de expertiză medico-legale emise de către Serviciul de Medicină Legală Ploiești și I.N.M.L M. Minovici.

Partea vătămată, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Totodată, părțile civile S. C. de Urgență București și S. Județean de Urgență Ploiești, legal citate, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit principiului libertății de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, instanța de fond a reținut pe baza acestora, coroborate și cu declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața instanței de judecată, că, într-adevăr, faptele inculpatului I. P. întrunesc elementele constitutive, atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv, ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav prev.de art. 20 rap. la art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. i - art. 176 alin.1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 73 lit. b Cod penal.

Astfel, de la data comiterii faptei și până la pronunțarea soluției, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Legea nu prevede criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă, dar în doctrină este general admis că, pentru această operațiune, trebuie să fie examinate și comparate între ele legile succesive sub aspectul condițiilor de incriminare a faptei, de tragere la răspundere penală și de sancționare. Astfel, trebuie să se țină seama nu numai de pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită, dar și de toate normele și instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală.

De asemenea, determinarea legii penale mai favorabile se face în raport cu fiecare instituție care se aplică în mod autonom. Prin urmare, chiar dacă fapta este încadrată în dispozițiile uneia dintre legi, considerată mai favorabilă sub aspectul pedepsei, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din altă lege cu privire la alte instituții, cum ar fi recidiva, concursul, de infracțiuni, dacă în concret se constată că acestea sunt mai favorabile. În această situație, nu este vorba despre o a treia lege aplicabilă, legea oprind doar aplicarea dispozițiilor care nu pot funcționa autonom (de exemplu, stabilirea condițiilor de existență a pluralității de infracțiuni potrivit unei legi și aplicarea tratamentului sancționator potrivit celeilalte legi).

În plus, așa cum reiese din dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, text de lege interpretat în sensul inadmisibilității aplicării pedepsei principale potrivit uneia dintre legi și a pedepselor accesorii și complementare potrivit unei alte legi, deci a inexistenței autonomiei instituției pedepsei complementare și accesorii în raport cu pedeapsa principală.

Prima instanță a apreciat că aplicarea acestor principii în cauza penală de față pornește de la identificarea textului legal corespondent în legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 – 175 al.1 lit. i) din Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 73 lit. b) Cod penal.

Infracțiunea în formă consumată este pedepsită potrivit codului anterior cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, iar art. 21 alin. 2 prevede că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani.

De asemenea, potrivit Codului penal anterior, art. 53 pct. 2 lit. a), pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi luată pe o perioadă între 1 și 10 ani.

Infracțiunea are corespondent în dispozițiile noului Cod penal la art. 32 rap. la art. 188 alin.2 C. penal, iar art. 33 alin. 2 prevede că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.

De asemenea, potrivit actualului Cod penal, art. 66 alin. 1 pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute expres de textul legal.

Făcând examenul comparativ al celor două reglementări, instanța de fond a constatat că într-adevăr dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile, atât sub aspectul pedepsei principale, cât și sub aspectul pedepsei complementare, dar având în vedere că a fost trimis în judecată în stare de recidivă mare post executorie iar disp.art.43 al 5 din noul Cod de procedură penală prevăd că după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, instanța de fond a considerat că reglementările din codul penal anterior sunt mai favorabile.

Cu privire la existența stării de recidivă, s-a constatat că inculpatul este trimis în judecată cu reținerea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. penal anterior, respectiv acesta a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii de 8 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiunii de tentativă la omor, pedeapsă aplicată prin s.p. 13/11.04.1990 a Tribunalului Prahova arestat la 22.01.1990 și liberat condiționat la 09.08.1995 cu un rest rămas neexecutat de 2 ani 5 luni și 12 zile.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C.p. s-a apreciat că tot reglementările din vechiul Cod penal sunt mai favorabile deoarece disp. art. 76 din vechiul Cod penal prevăd, ca efect al circumstanțelor atenuante, posibilitatea ca pedeapsa să fie coborâtă sub limita minimă specială, iar disp. art. 76 din noul Cod penal prevăd, ca efect al circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 C.p., posibilitatea ca pedeapsa să fie redusă cu o treime sub limita minimă specială.

Astfel, analizând toate instituțiile care au incidență în prezenta cauză, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, cu încadrarea juridică astfel cum a fost precizată anterior, și cu mențiunea că alegerea textului de lege corespunzător infracțiunii se face în urma determinării legii penale mai favorabile, deci în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. penal, inculpatul urmând să fie condamnat cu încadrarea juridică pentru care a fost trimis în judecată, reglementările din vechiul cod penal fiind identificate mai favorabile.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. penal, respectiv împrejurările și modul concret de comitere a infracțiunii, limitele de pedeapsă respectiv limita minimă fiind redusă cu o treime ca efect juridic al aplicării art. 320¹ C.p.p. în același timp urmând a se proceda și la coborârea sub limita minimă ca efect juridic al săvârșirii faptei în stare de provocare, circumstanță atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C.p, nu în ultimul rând ținându-se cont și de persoana inculpatului, acesta fiind, în prezent imobilizat la pat cu diagnosticul tetraplegie spastică, afecțiune permanentă, fiind necesară supravegherea unui însoțitor, așa cum se reține din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că infracțiunea a fost săvârșită la data de 06.11.1998 dar, în același timp, s-a constatat că nu a operat prescripția răspunderii penale.

Față de aceste criterii, prima instanță a constatat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea spre minimul special prevăzut de lege, este suficientă pentru a duce la reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportat la cele mai sus menționate prima instanță l-a condamnat pe inculpatul I. P., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. i) - art. 176 alin.1 lit. c) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal și art. 73 lit. b), art. 320/1 C.p.p. și art. 5 C.p. faptă din data de 06.11.1998, la pedeapsa de 1 un an și 8 luni închisoare.

Totodată, s-a făcut aplicarea disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C.pen., cu excepția dreptului de a alege.

Având în vedere principiul disponibilității părților, care guvernează legea civilă, s-a luat act că partea vătămată N. M. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, s-a luat act că părțile civile S. C. de Urgență București și S. Județean de Urgență Ploiești nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Împotriva aceste hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență apelul declarat vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului I. P., omisiunea deducerii perioadei detenției preventive, greșita aplicare a dispozițiilor procedurale privind recunoașterea de vinovăție prev. de art. 320/l vechiul Cod de procedură penală, omisiunea primei instanțe de a dispune prelevarea de probe biologice și omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

În ceea ce privește primul motiv de apel a învederat apelantul că atât față de vechile dispoziții procedurale cât și față cele noi referitoare la individualizarea juridică a pedepsei, pedeapsa aplicată inculpatului este mult redusă sub minimul prevăzut de lege. În ambele reglementări pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea între limite similare, singurul criteriu pentru delimitarea legii penale mai favorabile fiind cel al efectelor reținerii simultane a cauzelor de agravare și de atenuare. În cazul inculpatului s-au reținut forma tentativei și provocarea ca elemente de natură să conducă la reducerea pedepsei, dar și recidiva postexecutorie, drept element agravant, astfel că potrivit art. 80 vechiul Cod penal nu se mai impunea reducerea pedepsei sub limita inferioară de pedeapsă. De asemenea erau incidente disp. art. 76 al. 2 Cod penal care menționau că în cazul reținerii circumstanțelor atenuante pedeapsa închisorii putea fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. În cazul inculpatului I. P., aplicând prevederile legale anterior menționate însemnând o pedeapsă minimă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A mai învederat apelantul că inculpatul a adoptat în fața instanței de judecată poziția de recunoaștere a comiterii faptei, iar aplicarea procedurii simplificate în vechea reglementare este permisă în majoritatea cauzelor penale, exceptând situația în care inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiune cu intenție contra vieții persoanei care este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață. Ori infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost și este sancționată în continuare cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoare între 15 și 25 de ani, iar aplicarea procedurii simplificate nu este legală.

Un alt motiv de apel vizează împrejurarea că, potrivit art. 7 din Legea 76/2008 prima instanță era datoare să dispună prin hotărârea de condamnare și prelevarea de probe biologice și de asemenea să-l oblige pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.

Ca atare a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și pe fond înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie evocate în precedente.

Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 cod procedură penală, constată că apelul declarat de P. de lângă Tribunalul Prahova este fondat, după cum se va arăta în continuare:

Prima instanță a fost sesizată cu rechizitoriul nr. 449/P/1999 din 17.01.2013 la data de 31.01.2013, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .

La termenul din 24.10.2013 reprezentatul parchetului a solicitat citarea martorilor din acte în vedere audierii, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri de probațiune, dispunând refacerea procedurii de citare a inculpatului.

La termenul din 30.01.2014 prima instanță a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia, prin care recunoștea săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și solicita ca soluționarea cauzei să se realizeze pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale aflându-se la fila 88 dosar fond.

În baza acestei declarații, instanța de fond apreciind ca fiind aplicabile în cauză prevederile art. 320¹ C.pr.pen. anterior, a soluționat cauza fără a proceda la readministrarea probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale.

În conformitate cu prevederile art. 320¹ alin. 7 C.pr.pen. anterior, în vigoare la momentul la care în fața instanței de fond au avut loc dezbaterile, dispozițiile alin. 1 – 6 din acest articol nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Aceste prevederi legale sunt reluate și în noul cod de procedură penală, atât în art. 349 alin. 2 C.pr.pen., care dispune: „Instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu excepția cazului în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.”, cât și în art. 374 alin. 4 C.pr.pen, acesta dispunând: „În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10.”.

În prezenta cauză inculpatul I. P. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativa la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174 al.1 - 175 al.1 lit. i) - art. 176 alin.1 lit. c) Cod penal, pentru care legea penală anterioară prevedea pedeapsa detențiunii pe viață, alternativă la pedeapsa închisorii. În noua reglementare penală, sancțiunea penală pentru fapta comisă de către inculpat este aceeași.

În aceste condiții, prima instanță nu a avea în mod cert posibilitatea legală de a proceda la soluționarea cauzei în procedura simplificată, prev. de art. 320¹ C.pr.pen. anterior, fiind necesară readministrarea probatoriilor din cursul urmăririi penale.

Această obligație a instanței era prevăzută atât în codul de procedură anterior, subsumându-se principiilor contradictorialității, oralității, nemijlocirii în administrarea probelor, cât și în noul cod de procedură penală.

Este și de remarcat faptul că în conformitate cu prevederile art. 329 C.pr.pen. anterior, instanța ar fi putut soluționa cauza fără a proceda la readministrarea probatoriilor administrate în cursul urmării penale, în condițiile în care procurorul ar fi renunțat la audierea martorilor din acte, iar audierea acestora ar fi fost apreciată ca inutilă de către instanță.

În prezenta cauză, analizând încheierea de la termenul la care au avut loc dezbaterile în fața primei instanțe, 30.01.2014, deci sub imperiul vechiului cod de procedură penală, se constată că nu a fost supusă dezbaterii nici o cerere de renunțare la administrarea probatoriilor, în condițiile în care așa cum anterior s-a menționat, la termenul din 24.10.2013, procurorul de ședință a solicitat audierea martorilor din acte, cerere cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.

Toate aceste elemente conduc Curtea la concluzia că apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Prahova, sub acest aspect, este întemeiat, în condițiile în care în mod evident instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei cu încălcarea prevederilor art. 320¹ alin. ultim C.pr.pen. anterior, text care este reluat în noua legislație penală.

Raportat la acest motiv de apel, apreciat ca fiind întemeiat de Curte, precum și având în vedere că în urma raționamentului logico-juridic dezvoltat de instanța de fond pe baza prevederilor art. 320¹ C.pr.pen. anterior s-a ajuns la stabilirea unei pedepse care este situată sub minimul legal, indiferent de legea penală apreciată ca fiind mai favorabilă, apelul declarat urmează a fi admis, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen., sentința penală nr. 144 din 05 martie 2014 pronunțată de către Tribunalul Prahova urmând a fi desființată integral și cauza trimisă la aceeași instanță în vederea rejudecării, pentru a asigura reala exercitare a dreptului la apărare prev. de art. 10 C.pr.pen., și prin prisma prevederilor art. 6 alin. 3 din CEDO.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța va proceda la reaudierea părții vătămate și a martorilor audiați în cursul urmării penale, pentru a stabili pe deplin starea de fapt în cauză, urmând a fi avute în vedere și celelalte critici formulate de apelant și care nu au mai fost analizate de Curte, față de soluția adoptată.

Văzând și prevederile art. 275 alin. 3 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 144 din 05 martie 2014 pronunțată de către Tribunalul Prahova, privind pe inculpatul I. P., fiul lui G. și D., născut la data de 05.11.1971 în Ploiești, județul Prahova, domiciliat în comuna Târgșoru Vechi, ..398 jud. Prahova, pe care o desființează și trimite cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul I. P., din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2015.

Președinte Judecător

D. A. E. P. M. F.

Grefier

D. C.

Red. D.

Tehnored. D.C.

5 ex./02.03.2015

d.f._ – Tribunalul Prahova

j.f. N. C.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3113/2006

← Omor (art.188 NCP). Decizia nr. 86/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 281/2015.... →

Omorul (art. 174 C.p.). Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul (art. 174 C.p.). Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI