Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 117/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 325/283/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA nr.117

Ședința publică din data de 04 februarie 2015,

Președinte: - C. G.

Judecător: - M. D.

Grefier: - M. M.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror M. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpații R. D. A., fiul lui D. și V., născut la data de 10 decembrie 1973, domiciliat în sector 5, București, ., . A. C., fiul lui R. D. C. și T., născut la data de 22 iunie 1974, domiciliat în sector 1, București, . și O. M., fiica lui C. și E., născută la data de 13 martie 1969, sector 1, București, ., împotriva sentinței penale nr.133/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., prin care pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă inculpații au fost condamnați fiecare la pedepse de câte 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În latură civilă s-a dispus obligarea celor 3 inculpați, în solidar, la plata de 200.000 lei în favoarea fiecărei părți civile, cu titlu de daune morale.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelanții-inculpați O. A. C., O. M. personal, asistați de avocat S. C. din cadrul Baroului București (împuternicire avocațială ., nr._/2015), intimații-părți civile M. M. R., M. C. personal. A lipsit apelantul-inculpat R. D. A. pentru care a răspuns avocat ales C. C. E. din cadrul Baroului București (împuternicire avocațială ., nr._/2015) și avocat desemnat din oficiu P. M. – E. din cadrul Baroului Prahova (delegație pentru asistență juridică obligatorie nr._/16.01.2015).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat P. M. E., depune o cerere prin care solicită a se dispune plata parțială a onorariului de avocat din oficiu, urmând a se constata încetată delegația pentru asistență juridică obligatorie ca urmare a prezentării în instanță a avocatului ales al inculpatului R. D. A..

Curtea, în temeiul art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință inculpaților prezenți O. A. C., O. M., dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-li-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu vor suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă vor da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva lor.

Apelanții-inculpați O. A. C., O. M. personal, având pe rând cuvântul declară că își mențin declarațiile date la instanța de fond și nu au completări de făcut.

Avocat C. C. E. apărătorul ales al apelantului-inculpat R. D. A. învederează instanței că acesta este plecat din țară în interes de serviciu și nu dorește să dea o altă declarație.

Reprezentantul Ministerului Public, avocat S. C. având cuvântul pentru apelanții-inculpați O. A. C., O. M. și intimații-părți civile M. M. R., M. Cosntantin, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelurilor.

Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proc. penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.

Avocat C. C. E., având cuvântul pentru apelantul-inculpat R. D. A., critică sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul temeiniciei, apreciind că în mod greșit a dispus condamnarea inculpatului.

Pentru a dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, instanța de fond a reținut că acesta a propus la data la data de 15.07.2012, inculpaților O. A. C. și O. M. parcurgerea unui traseu către Cascada Horoabele fără a analiza în mod realistic dacă acesta poate fi parcurs de un grup în alcătuirea căruia urmau să fie și 3 minori și fără a se informa temeinic, în prealabil, cu privire la condiții în care acesta poate fi parcurs și faptul că a preferat să continue traseul și doar să instruiască verbal membrii grupului „să se țină de cablu cu atenție„ și a permis ca cei trei minori să se afle în fața sa și, în loc să acorde maxima atenție copiilor în situație vădit periculoasă, s-a întors către adulți pentru „a vedea cum se simt,,.

Instanța de fond a mai reținut faptul că O. M. a recunoscut ca minorul M. C. Ș. era sub îngrijirea sa și a soțului său fiindu-le încredințat de părinții săi.

Pentru a se reține existența infracțiunii de ucidere din culpă trebuie analizat dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, printre care urmarea imediata, respectiv daca activitatea (acțiune, inacțiune) inculpatului putea sa producă moartea victimei și raportul de cauzalitate, respectiv să existe legătură de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea inculpatului și rezultatul produs.

In cauza de față se reține, din coroborarea declarațiilor inculpaților, că în seara zilei de 14.07.2012 la reședința familiei O., unde se afla și inculpatul D. R., s-a discutat despre posibilitatea efectuării unei drumeții pe munte în zona Cabanei P., Cascada Horoaba din județul Dâmbovița. Propunerea a venit din partea inculpatului R. D. A. care cunoștea traseul, deoarece în 2007 îl parcursese singur de două ori, iar în 2010 împreună cu fiica sa de 9 ani.

Aceasta propunere a fost acceptată de către fam.O., deși nu cunoștea traseul, dar mai fuseseră cu inculpatul pe diferite trasee montane atât în Bucegi cât și în alte zone .

Acceptarea propunerii echivalează cu luarea deciziei de a merge pe munte fapt de natura a determina luarea tuturor măsurilor de către familia O..

Se impune inclusiv analizarea în mod realistic dacă traseul poate fi parcurs de un grup în alcătuirea căruia urma să fie și minorul M. C.. Simplul fapt al propunerii făcute de către D. R. către cei doi adulți nu era de natura să determine obligații și responsabilități în sarcina acestuia în ceea ce privește situația minorilor aflați in responsabilitatea si grija fam. O..

Cu toate acestea, inculpatul O. A. a declarat că, deși obișnuia să se informeze cu privire la traseele propuse de D. R. și din alte surse, iar uneori chiar să le refuze după ce s-a interesat cu privire la dificultatea acestora de data aceasta a acceptat traseul fără să facă verificări suplimentare.

La momentul discuțiilor inculpatul D. R. cunoștea faptul că urma să parcurgă acest traseu fiul familiei O., V. O. precum și fiica unor prieteni comuni, D. M. A., împreuna cu părinții ei și nu avea reprezentarea faptului că din grup urma să facă parte și minorul M. C., pe acesta urmând să îl cunoască pentru prima dată a doua zi când a aflat că va merge și el pe munte fiind un apropiat al familiei O..

În dimineața zilei de 15.07.2012 inculpatul D. R. avea să afle că părinții M. D. au renunțat a mai face aceasta drumeție, încredințând-o pe fiica lor inculpatului D. R. în aceasta excursie iar familia O. pe lângă fiul lor urma să îl ia în aceasta drumeție și pe M. C., fiul unor prieteni ai acestora.

A fost o propunere adresată de un adult, (D. R.), către alți doi adulți, (fam. O.) în vederea parcurgerii unui traseu, propunere ce nu a fost refuzată de familia O. și care nu poate fi privită ca fiind creatoare de obligații și responsabilități atâta timp cât adulții, cărora li se făcea aceasta propunere, aveau capacitatea propriei analize, fiind majori și având discernământ.

Simplul fapt al propunerii acestui traseu montan de către inculpatul D. R. nu face să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea acestuia (de a propune) și rezultatul produs, aceasta în contextul în care propunerea era adresată unor adulți care trebuiau să analizeze oportunitatea cât și capacitatea de a efectua acest traseu împreună cu cei doi minori, respectiv O. V. și M. C. Ș., pe care îi aveau în grijă existând o răspundere a lor directă față de cei doi minori, în condițiile în care acesta din urma îi fusese încredințat spre grijă de către familia M., direct familiei O..

De altfel, singura situație în care propunerea făcută de D. R. ar putea avea relevanță juridică ar fi dacă aceasta ar fi calificată ca fiind o instigare, ori, în situația de față în care se discută de o infracțiune din culpă, poate fi coautorat chiar și participația improprie, nu de instigare ca forma de participație.

De asemenea, simplul fapt al propunerii nu este o contribuție la acțiunea sau inacțiunea periculoasa atâta timp cât aceasta nu era de natură să producă rezultatul periculos, respectiv moartea minorului, cu atât mai mult cu cât se și retine că o atenție sporită (ținerea de mână a minorului) sau orice alta măsura de siguranța care ar fi fost acordată minorului la momentul parcurgerii zonei cu grad de dificultate crescut ar fi fost de natura sa înlăture rezultatul produs.

In ceea ce privește calitatea de „lider al grupului" indusa de declarațiile coinculpaților O. A. si O. M., este de observat faptul că acesta nu avea nicio calificare speciala, nu avea calitatea de ghid, nu avea nicio alta calitate care sa ii confere poziția de organizator, era doar o persoana într-un grup de prieteni, toți adulți, a făcut o propunere legată de efectuarea unei drumeții, propunere care putea fi acceptată sau respinsă. De observat că la momentul respectiv inculpatul R. nu avea cunoștința de existența unui panou ce avertiza asupra faptului că accesul în traseu se face doar cu asistență salvamont, interesant este că nici Ghidul Munților Bucegi anul 2010 nu face referire la existenta acestui panou de avertizare despre care face vorbire Serviciului Public Județean Salvamont Dâmbovița în adresa sa (arătând că panoul a fost montat în urma cu mai bine de 10 ani.

În ceea ce privește gradul de dificultate al traseului, lămuritor este Ghidul Munților Bucegi anul 2010 care descrie posibilitățile de acces spre Cheile Horoabei, una dinspre Șaua Strunga și alta pornind de la Cabana P., făcând o descriere amănunțită a traseului și gradului de risc.

În ceea ce privește traseul spre Cheile Horoabei dinspre Cabana P., Ghidul Munților Bucegi anul 2010 îl descrie ca fiind unul ușor de străbătut datorită amenajărilor făcute de realizatorii marcajului, respectiv grupul Noi pentru voi din G..

S-a apreciat, de asemenea, că acțiunea inculpatului D. R. de a continua traseul după aceștia au ajuns în zona în care poteca prezenta cabluri de susținere, se înscrie într-o acțiune de natură să contribuie la moartea victimei, însă instanța de fond a pierdut din vedere, faptul constat în mod direct prin declarația dată de către O. M. în sala de judecată, că fam. O., formată din doi adulți, avea în grija și în responsabilitate pe minorul M. C. și, totodată, aveau posibilitatea să constate în mod direct schimbarea de relief și de dificultate și să decidă în cunoștința de cauza cu privire la continuarea traseului.

Prezența inculpatului D. R. în grupul respectiv, în condițiile în care acesta nu avea o calitate specială, respectiv ghid montan, nu era de natura să determine asumarea de responsabilități fata de minorul M. C. care, de altfel, se afla în grija și responsabilitatea altor adulți.

Se impune o analiză în ceea ce privește grija efectivă manifestată de persoanele ce aveau răspunderea minorului la momentul la care s-a produs rezultatul, respectiv alunecarea și prăbușirea în gol a minorului.

Acțiunea, respectiv inacțiunea acestora fiind în legătură directă cu rezultatul produs.

Potrivit declarației lui O. A. C. traseul a devenit mai abrupt și au început să apară mici obstacole de la întâlnirea primelor marcaje". De asemenea, acesta a arătat că ,,la un moment dat a ajuns într-o zonă care a necesitat o urcare a unei zone muntoase a potecii precum și folosirea unui cablu metalic ancorat de stânci. În aceste condiții copii au început să fie ajutați pentru a trece respectiva zonă, astfel D. R. i-a ajutat primul pe M. C., urmat de D. M. și O. V. și a cerut copiilor să se țină de cablu - mâna curentă, l-a văzut pe M. C. când a luat mâna de pe cablu s-a întors și imediat a dispărut.

Declarația inculpatului O. A. se coroborează cu toate declarațiile coinculpatilor din prezenta cauză și surprind momentul în care a avut loc căderea minorului M. C. și relevă un aspect esențial cauzei - lipsa atenției celor doi adulți ce îl aveau în grijă, respectiv familia O., preocupați de trecerea peste obstacol a inculpatei O. M..

Prin urmare, măsura de siguranță necesară la momentul respectiv, cum ar fi ținerea de mână, nu a existat aceștia aflându-se la distanța de aproximativ un metru de minorul M. C..

Există o legătură de cauzalitate directă între inacțiunea coinculpatilor O., care îl aveau în grija pe minorul M. C. și rezultatul produs. Astfel, o atenție sporită cât și o măsură de siguranță elementară ca ținerea de mână din partea persoanelor ce aveau obligația de a avea grija de minor ar fi putut face diferența între viață și moarte.

In ceea ce privește ajutorul dat minorului de către D. R. în vederea trecerii de obstacolului consideră că aceasta nu îmbracă forma unei posibile culpe și nu poate fi pusă în legătură de cauzalitate cu rezultatul produs în contextul în care acest ajutor nu a fost de natură să provoace alunecarea și căderea minorului, iar printr-un efort de imaginație un astfel de ajutor ar fi putut fi dat de orice alt posibil turist care se afla în zonă fără a i se putea reține vreo posibilă culpă în condițiile în care răspunderea în ceea ce privește minorul revenea persoanelor cărora le-a fost încredințat.

Inculpatul D. R. nu avea cum să prevadă faptul că propunerea sa de a parcurge traseul spre Cheile Horoabei se va solda cu un astfel de rezultat în condițiile unei lipse sporite de atenție din partea persoanelor ce își asumaseră o astfel de obligație în ceea ce îl privește pe minorul M.. De altfel, la momentul propunerii inculpatul D. R. nu avea cunoștința că minorul urma să meargă pe acest traseu.

Familia O. avea obligația de a se informa cu privire la traseul propus și a decide în cunoștință de cauză și totodată, aveau obligația, în ceea ce îl privește pe minorul M. C. ce îi fusese încredințat, de a manifesta o atenție sporită la momentul în care traseul a devenit dificil, chiar de a lua decizia de a întrerupe parcurgerea traseului, dacă îl considera dificil de parcurs în condițiile în care grupul avea în componența sa persoane neexperimentate în ceea ce privește traseele montane.

De altfel, aceleași obligații îi reveneau inculpatului D. R. în ceea ce o privește pe minora D. M. A. ce îi fusese încredințată de către familia D., acesta fiind unicul răspunzător pentru posibilele evenimente tragice a căror victima ar fi putut fi.

Pe cale de consecința, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.178 alin 1 C.penal din 1968, respectiv nu există legătură de cauzalitate între acțiunea de a propune făcută de inculpatul R. D. A. si rezultatul socialmente periculos, respectiv uciderea din culpa a minorului M. C..

Prin urmare, solicită în temeiul art. 396 alin 5 C.pr.penală rap la art.16 alin.1 lit.b C.pr.penală achitarea inculpatului R. D. A..

A doua critică o reprezintă cuantumul ridicat al daunelor morale.

Prin sentința penala instanța a obligarea celor trei inculpați, în solidar, la plata de daune morale în cuantum de 200.000 lei, în favoarea fiecărei parți civile, respectiv M. M. R. și M. C..

Referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr.2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate, înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr.1179 din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Totodată, ghidul pentru soluționarea daunelor morale ediția 2012 în urma centralizării datelor privind daunele morale acordate de către Curțile de Apel din țara până în anul 2010 pentru infracțiunile săvârșite din culpa s-a stabilit ca în caz de deces despăgubirea medie generala pentru părinte în caz de deces al copilului este 75.097 lei.

Având în vedere cele mai sus arătate, fără a încerca în vreun fel a se face aprecieri în ceea ce privește suferința părților civile într-o astfel de situație, consideră că instanța, în eventualitatea în care va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. si ped. de art.178 Codul penal de la 1969 în ceea ce îl privește pe inculpatul D. R., se impune a reevalua cuantumul despăgubirilor morale acordate în prezenta cauză în sensul diminuării lor prin raportare la circumstanțele particulare ale cauzei.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentința primei instanțe pe fond să se dispună achitarea inculpatului R. D. A., iar în subsidiar, dacă va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 178 Cod penal de la 1969, să dispună admiterea în parte a apelului și pe latură civilă diminuarea daunelor morale acordate.

Avocat S. C. având cuvântul pentru apelanții-inculpați O. A. C. și O. M. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat de aceștia.

Instanța de fond recunoaște că culpa evidentă în producerea accidentului s-a datorat inculpatului R. D., însă în mod anormal, atunci când ajunge la analizarea situației inculpaților, consideră fără niciun temei că aceștia au o culpă echivalentă cu cea a inculpatului D. R.. Nu se pune problema responsabilității pentru încredințarea minorului.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că soții O. au mai făcut drumuiții și au apelat, întotdeauna, la persoane specializate. Cei doi s-au bazat pe inculpatul R. D. pe care îl cunoșteau de foarte multă vreme (acesta fiind cel care le-a recomandat traseul respectiv). Nu au fost atenționați și nu știau despre ce este vorba. Dacă aprecia că minorii trebuiau ținuți de mână, trebuia să spună. Pe acest aspect, singurul vinovat este inculpatul R. D..

Întâmplarea este una nefericită, soții O. au realizat ce s-a întâmplat, iar pierderea suferită de familia M. este enormă, au venit în sprijinul acestora, au ajutat familia financiar, însă în ceea ce privește latură civilă, apreciază cuantumul daunelor acordate prea mare.

Solicită admiterea apelului declarat de inculpații O., achitarea acestora și în latură civilă reducerea cuantumului daunelor acordate

Cu privire la apelul declarat de inculpatul R. D. nu se opune admiterii acestuia, atât în latură penală cât și în latură civilă, fiind de acord cu achitarea inculpatului.

În replică la concluziile puse de apărătorul inculpaților O., avocat C. C., apărătorul ales al inculpatului R. D. susține că acesta nu a avut calitatea de ghid, de organizator. A fost o decizie spontană luată într-un grup de prieteni.

Referitor la apelurile declarații de inculpații O., solicită admiterea acestora, atât în ceea ce privește achitarea cât și în privința diminuării daunelor.

Intimata-persoană civilă M. M. R. solicită respingerea apelurilor, menținerea cuantumului daunelor morale. La început nu a formulat o astfel de cerere, dar și-a schimbat poziția după ce în luna octombrie a parcurs traseul. Copilul a fost încredințat soților O., erau trei minori și trei adulți, porțiunea de drum parcursă de 20 de metri, urma dinamică pe unde copilul a căzut în prăpastie este aproape de capătul acelei zone, iar O. M. care parcursese mare pateu din traseu avea tot timpul la dispoziție să-l vadă, fiecare dintre adulți trebuia să ia de mână câte un copil

Nu consideră normal ca inculpații să primească o pedeapsă cu executare în regim de detenție întrucât au copii de crescut și este normal să fie alături de ei, motiv pentru care a solicitat să compenseze cu o despăgubire morală. Au contribuit la cheltuielile de înmormântare a copilului.

Intimatul-persoană civilă Mocnau C. având cuvântul declară că este de acord cu soția sa. Consideră că icnulpați au fost inconștienți.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondate a apelurilor declarate în cauză de către cei trei inculpați, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Judecătoria P., criticile fiind neîntemeiate.

Instanța de fond a realizat o judicioasă evaluare a materialului probatoriu administrat în cauză pe parcursul întregului proces penal, pe baza căruia a stabilit în mod corect vinovăția inculpaților, sub forma culpei, în săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă incriminată de art.178 alin.1 cod penal, constând în aceea că la data de 15 iulie 2013 cei trei inculpați au efectuat în masivul Bucegi o excursie pe un traseu nemarcat și cu dificultate de parcurs, în condițiile în care aveau în componența grupului 3 minori lipsiți de experiență, fără asistență Salvamont iar la un moment dat minorul M. C. a căzut într-o prăpastie și urmare leziunilor traumatice grave incompatibile cu viața, a decedat.

În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii penale pentru toți cei trei icnulpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, din probele aflate la dosar rezultând cu evidență, că acel traseu ales de icnulpați era unul periculos care reclama o pregătire deosebită și nu era accesibil unor minori.

Responsabilitatea pentru cei 3 minori, revenea în egală măsură, tuturor celor trei adulți care erau singurele persoane majore și care luaseră de comun acord hotărârea de a aborda acel traseu montan dificil de parcurs, riscant, fără asistență de specialitate și care era evident dificil și nu puteau angaja în parcurgerea lui a unor minori lipsiți de experiență.

Pe cale de consecință răspunderea este una egală a inculpaților care, în momentul când au întâlnit acel obstacol dificil au ales să-l escaladeze în ciuda faptului că minorii nu erau pregătiți pentru așa ceva.

Mai mult decât atât minorul care a decedat nu era echipat pentru parcurgerea unui astfel de traseu, nu a fost atent supravegheat și nici susținut de către niciunul dintre inculpații majori pe parcursul traseului și în momentul trecerii peste obstacolul reprezentat de acea stâncă, în condițiile în care în acel moment grupul parcurgea o potecă ce era mărginită de o prăpastie, situație care trebuia să-i alarmeze pe inculpații majori, în sensul de a-i supraveghea și a-i sprijini pe copii minori în parcurgerea traseului dificil.

Pe cale de consecință consideră că hotărârea atacată este legală și temeinică și se impune a fi menținută.

Latura civilă este corect soluționată, daunele morale acordate sunt apte să acopere prejudiciul nepatrimonial suferit de cele două părți vătămate, neexistând temeiuri care să motiveze o diminuare a cuantumului daunelor morale acordate.

Apelantul-inculpat O. A. având personal având ultimul cuvânt declară că regretă cele întâmplate.

Apelanta-inculpată O. M. având personal având ultimul cuvânt declară că regretă cele întâmplate.

CURTEA:

Asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.133/01.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. în baza dispozițiilor art. 5 din Codul penal s-a stabilit ca lege penală mai favorabilă inculpaților dispozițiile Codului penal din 1969.

În baza art. 396 alin. 1 si 2 din noul Cod de procedura penala inculpatul R. D. A., (fiul lui D. și V., născut la data de 10.12.1973 în mun. București, cetățenie română, studii superioare, de ocupație inginer la ., fără antecedente penale, domiciliat în mun. București, ..53.., CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 76 lit. d) rap. la art. 74 lit. a) si b) din Codul penal din 1969 a fost condamnat la o pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal, inculpatului i s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

In baza disp. art. 82 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 8 luni închisoare la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspenda executarea pedepsei accesorii aplicate in baza art. 71 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 396 alin. 1 si 2 din noul Cod de procedură penală inculpatul O. A. C. (fiul lui R. D. C. și T., născut la data de 22.06.1974 în mun. București, cetățenie română, studii superioare, de ocupație director tehnic la . SRL București, fără antecedente penale, domiciliat în mun. București, ., sector 1, CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 76 lit. d) rap. la art. 74 lit. a) si b) din Codul penal din 1969 – a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

In baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza disp. art.82 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 8 luni închisoare la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate în baza art. 71 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

In baza art. 396 alin. 1 si 2 din noul Cod de procedura penala inculpata O. M. (fiica lui C. și E., născută la data de 13.03.1969 în mun. București, cetățenie română, studii superioare, de ocupație psihopedagog la DGASPC sector 1 București, fără antecedente penale, domiciliată în mun. București, ., sector 1, CNP_) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 76 lit. d) rap. la art.74 lit. a) si b) din Codul penal din 1969 – a fost condamnată la o pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

In baza art.71 Cod penal, inculpatei i s-au interis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

In baza disp. art. 82 Cod penal, s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani si 8 luni, compus din durata pedepsei aplicate de 8 luni închisoare la care s-a adaugat un interval de timp de 2 ani.

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate in baza art. 71 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art.397 Cod de procedura penala, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile M. M. R. (domiciliată în București, ..3-5, ., etj.9, .) si M. C. (domiciliat in Bucuresti, .. 11, ., .) și a dispus obligarea celor trei inculpați, în solidar, la plata de daune morale în cuantum de 200.000 lei, în favoarea fiecărei părți civile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.1507/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații R. D. A., O. A. C., O. M., pentru săvârșirea unei posibile infracțiuni prevăzute de art. 178 alin.1 cod penal „faptă constând în aceea de a fi efectuat în masivul Bucegi o excursie, pe un traseu nemarcat și cu dificultate de parcurs, în condițiile în care aveau în componența grupului trei minori lipsiți de experiență pentru a parcurge un astfel de traseu, fără asistență Salvamont, soldată cu decesul victimei M. C. Ș., minor în vârstă de 10 ani”.

În fapt, prima instanță a reținut că inculpații O. A. C. și O. M., dețin o casă de vacanță în ., unde s-au deplasat în data de 14.07.2012 împreună cu fiul lor O. V. (în vârstă de 8 ani) și prietenul acestuia M. C. Ș. (în vârstă de 10 ani). În seara de 14.07.2012, la reședința inculpaților a venit și inculpatul R.-D. A. și împreună au convenit să facă o excursie în ziua de 15._ în zona Cabanei P., cascada Horoaba, județul Dâmbovița. În ziua de 15.07.2012, inculpații O. A. C. și O. M. împreună cu minorii O. V., M. C. Ș. și D. M. (în vârstă de 10 ani), prietenii fiului lor fiind încredințați în custodie prin consimțământul reprezentanților legali ai acestora, s-au deplasat cu autoturismul de la locul de reședință până în zona L. P. unde au parcat autoturismul și s-au înscris pe traseul spre cascadă, fiind conduși de inculpatul R. D. A.. Traseul urmat, nemarcat fiind, este dificil și recomandat turiștilor cu experiență și echipament montan adecvat. De altfel, există un semn de avertizare privind accesul interzis al turiștilor fără asistență Salvamont. Inculpații O. A. C. și O. M. au declarat că ulterior producerii evenimentului au luat la cunoștință de existența semnului și că traseul indicat de inculpatul R. D. A. ocolea acea avertizare. Grupul constituit în împrejurările arătate mai sus, deși unul neexperimentat, a ajuns în zona cascadei Horoabei pe traseul ales de către inculpatul R. D. A. care, depășind baza cascadei, s-a înscris pe un drum în urcare pe o potecă de stâncă foarte îngustă, cu prăpastie în dreapta. În partea superioară a cascadei, zonă dificilă de parcurs, pe peretele stâncii, pe partea stângă sunt prinse cabluri de sprijin. Ca să ajungă la acest-cablu grupul trebuia să treacă peste un obstacol, fragment de stâncă așezat perpendicular pe potecă. Din declarațiile concordante ale inculpaților a rezultat că primul care a trecut obstacolul a fost inculpatul R. D. A. după care i-a ajutat, în ordine, pe minorii M. C. Ș., D. M. și O. V. să se agate de cablu și, în timp ce încerca să o ajute să depășească obstacolul pe inculpata O. M., a observat cum minorul M. C. Ș. s-a desprins de cablu și a căzut în prăpastie de la o înălțime de 15-20 metri. În aceste împrejurări inculpatul R. D. A. i-a trecut înapoi pe ceilalți doi minori și împreună cu inculpatul O. A.-C. au coborât în prăpastie pentru a acorda primul ajutor minorului căzut. La fața locului a sosit și o echipă de salvamontiști care au încercat resuscitarea minorului până la venirea ambulanței, medicii acestuia constatând decesul. Din raportul medical de necropsie rezultă că moartea minorului M. C. Ș. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei leptomeninge și contuziei corticale,consecință a unui traumatism craniocerebral cu fractură oase boltă și bază craniu produs în cadrul unui politraumatism prin precipitare.

Situația de fapt mai sus-menționată a fost susținută cu următoarele mijloace de probă: declarații de învinuiți/inculpați, declarații părți civile, declarații martor D. B., proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, suport magnetic,raport medical de necropsie, certificat medical constatator al morții, certificat de îmbălsămare, relații traseu nemarcat, corespondență cu CJ Dâmbovița –Serviciul Public Județean Salvamont.

2. Procedura de camera preliminara

Prin încheierea din 07.15.2014, judecătorul de camera preliminară de la prima instanță, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1082/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P. privind pe inculpați, a respins excepția nelegalei sesizări a instanței cu încălcarea dreptului la apărare al inculpaților și a constatat că restul „excepțiilor” formulate sunt în realitate apărări de fond care exced obiectului examinării în cameră preliminara, dispunând începerea judecății cauzei.

3. Poziția procesuala a inculpaților (analiza declarațiilor)

Inculpatul R. D. A. nu a recunoscut săvârșirea faptei. In declarațiile date în faza de urmărire penala acest a arătat că a propus soților O. parcurgerea unui traseu către „cascada Horoabele” („relativ scurt, frumos” fără a-și aminti „să fi discutat detalii tehnice cu privire la traseu”), de față fiind și numiții B. D. si E. M. D., motiv pentru care în dimineața zilei de 15.07.2012 a pornit spre traseu alături de soții O. însoțiți de fiul acestora, victima C. M. si fiica familiei D. – M.. Înscrierea spre traseu s-a facut in zona L. P., urmându-se un drum forestier. După depășirea cascadei Horoabe, „. care poteca prezenta cabluri de susținere” a „instruit verbal” membrii grupului „sa se tina de cablu cu atenție” iar M. O. „a avertizat ferm copii să se țina în continuare de acest cablu”. Cei trei minori se aflau in fata sa („primul a trecut M. C.”) pe poteca când s-a întors spre M. O. pentru „a vedea cum se simte” si a-i spune ca „vrea sa treacă in fata copiilor” dar in același timp a auzit „strigatul lui C. M. care ... începuse sa cada spre cascada”. Inculpatul afirma ca este cel care a sunat la serviciul de urgenta, ca nu il cunoștea pe minor, acesta „fiind însoțit de familia O.” si ca „nu au existat discuții pe traseu privitoare la întoarcere din cauza gradului de dificultate”, „accidentul fiind unul regretabil” (in condițiile in care a fost încredințat ca era un traseu turistic pe care l-a parcurs anterior chiar cu propria fiica). In fața instanței, același inculpat a declarat ca „daca minorul ar fi fost ținut de mana nu s-ar fi întâmplat accidentul” si ca nici unul dintre membrii grupului (deși si-au dat seama de dificultatea traseului) nu a solicitat sa se întoarcă. A mai precizat ca nu a informat grupul despre „schimbarea de relief” deoarece aceștia aveau vizibilitate. . declarație luat la propria solicitare, inculpatul a ținut sa precizeze la un termen de judecata ulterior faptul ca „.-a făcut prin Poiana Horoabele”, in sens ascendent.

Inculpatul O. A. C. nu a recunoscut săvârșirea faptei. In declarațiile date in faza de urmărire penala acest a arătat ca inculpatul R. a fost cel care a propus traseul fara a-l informa asupra dificultatii acestuia (prezentandu-l ca „accesibil cu copii si nu ridica probleme”) si ca i-a relatat mamei victimei faptul ca urmau sa parcurga un traseu montan („fara a-i face diferentierea cu privire la plimbarea pe munte”). Inculpatul susține ca l-au urmat pe R. fără ca inițial sa observe marcaje si ca are convingerea „ca a folosit o alta cale de acces decât cea pe care este prezent un panou de avertizare”. Odată ajunși in zona de poteca stâncoase, inculpatul R. a trecut intai minorii si „le-a cerut sa se tina de cablu” si apoi „urma sa ajute pe M. O. sa treacă peste respectivul obstacol”. Inculpatul O. afirma ca „l-a văzut pe M. C. S. când a luat mana de pe respectivul cablu si s-a întors si imediat a dispărut” (declarație din 26.04.2013), respectiv „M. C. s-a dezechilibrat si a alunecat de pe poteca in gol aprox. 20m” (declarație din 15.07.2012). Spre deosebire de declarația inculpatului R. data in fata instanței, inculpatul O. A. (audiat separat) a declarat ca „daca ar fi fost nevoie de o măsura de siguranța (ex. tinere de mana) nu ar fi continuat traseul”, negând faptul ca ar fi avut „vizibilitatea traseului”.

Inculpata O. M. nu a recunoscut săvârșirea faptei. In declarațiile date în faza de urmărire penala aceasta a arătat că „minorul M. C. S. era sub îngrijirea sa si a soțului sau, fiindu-le încredințat de părinții săi”. In zona potecii înguste, primul a trecut victima, urmat de ceilalți doi minori (ajutați de inculpatul R. care „le-a spus sa se tina de cablul metalic”), iar înainte de a trece O. M. si soțul acesteia „l-a observat pe M. C. S. cazând în gol”. Susține ca la întoarcere au folosit un alt traseu care avea „la intrare un indicator de avertizare”. In fata instanței, inculpata a declarat ca daca s-ar fi luat o măsura de siguranța accidentul nu s-ar fi produs.

4. Analiza probatoriului administrat

In faza de urmărire penala a fost audiat ca martor numitul D. B., din depoziția căruia instanța de fond a reținut susținerea conform căreia, inculpatul R., cu o seara înainte a anunțat grupul despre condițiile diferite de parcurgere a traseului in funcție de condițiile atmosferice întrucât „era o problema cu un loc de trecere peste o apa care nu putea fi traversata in aceste condiții (ploaie)”.

Organele de cercetare penala au procedat si la ascultarea minorilor O. V. (care „nu si-a amintit amănunte”), respectiv D. M. care a declarat (fila 73) ca „a văzut cum i-a alunecat piciorul unde pe poteca era noroi, i-a scăpat si mana de pe cablu de care se ținea și l-a văzut alunecând pe burta spre prăpastie, cu capul în sus spre poteca” (victima având in picioare adidasi).

Din adresa Serviciului Public Județean Salvamont (fila 75 dup) rezulta ca panoul indicator în Valea Canionul Horoabei „a fost montat strict pentru atenționare in urma cu mai bine de 10 ani”, în condițiile în care „reprezintă o atracție deosebită pentru turiști și totodată nu se ține cont de dificultatea traseului”. In ceea ce privește zona în care s-a produs accidentul, arata ca deși cuprinde obiective turistice, „necesita o buna pregătire fizica ... gradul de dificultate este unul ridicat ... si nu exista traseu marcat ... prin urmare nu are destinație către turismul de mase ... orice abordare neanunțată a traseului în cauza, se face strict pe propria răspundere”.

In ceea ce privește marcajele „cruce verde pe fond alb” ilustrate indubitabil în planșele fotografice (filele 14-19 dup) despre care: inculpatul R. D. susține că „indicau traseul” („majoritatea traseelor din munții Bucegi fiindu-i cunoscute” conform propriei declarații) adăugând într-o altă declarație faptul că „cunoaște marcajele turistice montane iar cele întâlnite erau unele dintre acestea”; inculpatul O. A. susține că era „tip cruce pe fond alb, de culoare bleu șters”; inculpata O. Monicaîil descrie ca fiind „de culoare albastru șters, spălăcit de vreme” – nu este un „marcaj turistic” așa cum rezulta din adresa Salvamont de la fila 77 dup, in condițiile în care culorile de semnalizare pot fi doar „rosu galben si albastru”. Susținerile celor trei inculpați sunt contrazise si de procesul-verbal de cercetare la fata locului (filele 10-12 dup) din cuprinsul căruia a rezultat că în zona drumului forestier ce traversează platoul P. exist marcaje turistice montane de legătura între zona P. si zona Babele – cruce albastra pe fond alb, dar la . se afla un panou de avertizare „Accesul interzis fără asistenta salvamont”, drumul ajungând într-o zonă accidentată până la Cascada Cheile Horoabei, pe trunchiurile copacilor observându-se sporadic „marcaj verde făcut cu vopsea – cruce verde pe fond alb”. Acceptând susținerile inculpaților O. conform cărora au observat marcaj „cruce albastra” echivalează deci cu demonstrarea faptul ca traseul a început in zona panoului de avertizare, iar noțiunile de „albastru șters” sunt menite sa încerce ascunderea faptului ca marcajele ulterioare erau verzi si nu erau de natura turistica.

Din raportul medical de necropsie nr. 149/A/2012 rezulta ca moartea numitului M. C. S. „a fost violenta”, leziunile putându-se produce „prin lovire cu si de corpuri dure, in condițiile precipitării”.

In cursul cercetării judecătorești, pentru inculpați s-a administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere și pentru dovedirea sprijinului financiar acordat familiei victimei. Apărătorul ales al inculpaților O. a depus copie Ghid montan Bucegi”, incluzând traseul Cabana Pestera - Cabana Bolboci.

Din fisele de cazier solicitate de instanța rezulta ca inculpații nu au antecedente penale. Toți inculpații si-au exprimat acceptul ca, in cazul in care prezumția de nevinovăție ar fi răsturnata, sa efectueze ore de munca neremunerata in folosul comunității.

5. Pretențiile civile formulate in cauza.

Mama victimei – numita M. M. R. a declarat ca si-a dat acordul ca fiul sau sa meargă cu sotii O. „la vf. Omu” fără a i se solicita sa-l pregătească pentru un eventual traseu dificil. S-a constituit parte civila cu suma de 400.000 lei reprezentând daune morale. Tatal victimei – numitul M. C. nu s-a constituit inițial parte civila in cauza. In fata instanței, M. C. a depus o cerere prin care a formulat pretenții civile in cuantum de 400.000 lei (fila 57).

Numita M. M. R. nu a pretins daune materiale, declarând ca a fost insa „împrumutata” de inculpați cu diverse sume de bani pentru înmormântare si obiceiurile creștinești, fiind depuse de către inculpați copii ale unor email-uri prin care aceasta, ulterior accidentului, solicita diverse sume cu titlu de împrumut pentru „terminarea unei construcții” sau „achitare credite”. Similar si lui M. C. (conform susținerilor acestuia) inculpații i-au acordat „un împrumut” pentru repararea mașinii.

Conform Certificatului de Calitate de Mostenitor nr. 138/10.11.2014 rezulta ca alături de părinții victimei, aceeași calitate o are si sora Z. A. T..

6. Soluționarea laturii penale (aplicarea legii penale mai favorabile)

Uciderea din culpa definește penal o conduita greșita ., care provoacă posibilitatea ca, in anumite situații, sa se declanșeze consecințe grave pentru viata persoanei. In cazul in care la săvârșirea acțiunii sau inacțiunii si-au adus contribuția mai multe persoane, aceștia vor răspunde pentru fapta săvârșita in raport de gardul de culpa, care poate fi similar sau nu. Starea de pericol conține acțiunea sau omisiunea care, fie prin ea însăși, fie prin modul in care este săvârșita, fie prin împrejurări, conduce la un anumit comportament apt sa pună in pericol viata unei persoane. De regulă, intre acțiunea sau inacțiunea periculoasa si rezultatul produs (moartea victimei) exista o legătura cauzala indirecta sau directa, dar exista insa si situații in care, in raportul cauzal, intervin elemente ori factori adecvați, anteriori sau concomitenți cu acțiunea sau omisiunea făptuitorului, care generează o anumită complexitate in ceea ce privește tragerea la răspundere a persoanei care a săvârșit acțiunea sau inacțiunea periculoasa (chiar daca pot interveni factori externi, care sa contribuie la producerea rezultatului, daca făptuitorul a avut cunoștința de aceștia in momentul realizării acțiunii sau inacțiunii periculoase, va răspunde penal pentru ucidere din culpa). In orice caz, in situația in care acțiunile sau inacțiunile mai multor persoane sunt concordante si de natura sa producă moartea victimei, se angajează răspunderea tuturor făptuitorilor pentru ucidere din culpa (care poate fi atât „cu prevedere” cât și „fără prevedere” – neglijenta, adică atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul, deși trebuia si putea sa-l prevadă).

Din cuprinsul materialul probatoriului analizat în cele ce preced și cu precizările de mai sus, a rezultat că în cauza sunt îndeplinite condițiile răspunderii penale pentru toți cei trei inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa a minorului M. C. S., fiind întrunite atât elementele constitutive ale infracțiuni cât și modalitatea volitiva prevăzute de lege sub forma culpei prin neglijenta.

Inculpatul R. D. A. a propus inculpaților O. parcurgerea unui traseu către cascada Horoabele - „relativ scurt, frumos” (în realitate interzis fără asistenta din partea Salvamontului), fără a analiza in mod realistic daca acesta poate fi parcurs de un grup în alcătuirea căruia urmau să fie și trei minori și fără a se informa temeinic, în prealabil, cu privire la condiții în care acesta poate fi parcurs deși se considera „pasionat al excursiilor montane”. Deși cunoștea traseul (susținând ca l-a parcurs anterior), în momentul în care grupul ajunge „într-o zonă în care poteca prezenta cabluri de susținere” prefera să continue traseul și doar sa „instruiască verbal” membrii grupului „sa se tina de cablu cu atenție” (similar procedează și inculpata M. O.) permițând ca cei trei minori sa se afle în față să (primul trecând chiar victima, pusa astfel in poziția cea mai vulnerabila) si în loc să acorde maxima atenție copiilor in situație vădit periculoasa, se întoarce către adulți pentru „a vedea cum se simt” (dovada conștientizării dar totodată ignorării dificultății situației). Deși inculpatul percepe urmarea fatala ca fiind un „accident regretabil”, in fata instanței de fond, a recunoscut că „daca minorul ar fi fost ținut de mana nu s-ar fi întâmplat accidentul” și că nu a informat grupul despre „schimbarea de relief” deoarece aceștia aveau vizibilitate.

Inculpatul O. A. C. i-a relatat mamei victimei faptul că urmau să parcurgă un traseu montan („fără a-i face diferențierea cu privire la plimbarea pe munte”) – dovada propriei superficialitatății informative si o dată ajunși in zona de poteca stâncoase, permite ca inculpatul R. sa treacă intai minorii (printre care propria fiica) afirmând ulterior ca „l-a văzut pe M. C. S. cand a luat mana de pe respectivul cablu si s-a întors si imediat a dispărut” (declarație din 26.04.2013), respectiv „M. C. s-a dezechilibrat si a alunecat de pe poteca in gol aprox. 20m” (declarație din 15.07.2012). Inculpatul da dovada de nesinceritate fiind contrazis inclusiv prin cele declarate de minora D. M. care „a vazut cum i-a alunecat piciorul unde pe poteca era noroi, i-a scapat si mana de pe cablu de care se ținea si l-a văzut alunecând pe burta spre prăpastie, cu capul in sus spre poteca” (victima având in picioare adidași) si continua sa nu-si asume consecințele faptelor, fiind singurul dintre inculpați care nu a recunoscut ca o măsura de siguranța ar fi dus la evitarea decesului victimei.

Inculpata O. M. recunoaște ca „minorul M. C. S. era sub îngrijirea sa si a soțului sau, fiindu-le încredințat de părinții săi” dar si ea permite ca, in zona potecii înguste, primul sa treacă victima, urmat de ceilalți doi minori, fără ca aceștia sa fie încadrați de adulți. In fața instanței, inculpata a declarat că dacă s-ar fi luat o măsura de siguranța accidentul nu s-ar fi produs.

Din adresa Serviciului Public Județean Salvamont a rezultat că panoul indicator în Valea Canionul Horoabei „a fost montat strict pentru atenționare în urma cu mai bine de 10 ani”, în condițiile în care „reprezintă o atracție deosebită pentru turiști și totodată nu se ține cont de dificultatea traseului”. In ceea ce privește marcajul „cruce verde pe fond alb” ilustrat indubitabil în planșele fotografice – acesta nu este un „marcaj turistic” așa cum rezulta din adresa Salvamont, în condițiile în care culorile de semnalizare pot fi doar „roșu galben si albastru”. Susținerile celor trei inculpați sunt contrazise si de procesul-verbal de cercetare la fața locului din cuprinsul căruia a rezultat că în zona drumului forestier ce traversează platoul P. exist marcaje turistice montane de legătura între zona P. si zona Babele – cruce albastră pe fond alb, dar la . se afla un panou de avertizare „Accesul interzis fără asistenta salvamont”, drumul ajungând într-o zona accidentata pana la Cascada Cheile Horoabei, pe trunchiurile copacilor observându-se sporadic „marcaj verde făcut cu vopsea – cruce verde pe fond alb”. Acceptând susținerile inculpaților O. conform cărora au observat marcaj „cruce albastra” echivalează deci cu demonstrarea faptului că traseul a început în zona panoului de avertizare, iar noțiunile de „albastru șters” sunt menite sa încerce ascunderea faptului ca marcajele ulterioare erau verzi si nu erau de natura turistica.

Concluzionând, instanța de fond a apreciat că, comportamentul celor trei inculpați, lipsit de diligenta in ceea ce privește nu doar victima ci si ceilalți minori care însoțeau grupul, demonstrează ca „spiritul de aventura” a prevalat „responsabilității” ducând la moartea violenta a unui copil - M. C. S., motiv pentru care aceștia vor răspunde penal si material.

Conform art. 5 din noul Cod penal, in cazul in care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila. In ceea ce privește pedepsele accesorii si complementare, conform disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a noului cod penal, se vor aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infracțiunea comisa. In privința pedepselor principale, pentru identificarea legii mai favorabile, trebuie comparate limitele minime si maxime de pedeapsa, inclusiv in situația aplicării de circumstanțe sau modalitatea de executare.

Instanța de fond a apreciat că prevederile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpaților, in condițiile in care limitele de pedeapsa sunt aceleași (art. 178 alin. 1 Cp anterior raportat la art. 192 alin. 1 din noul Cp), dar prin aplicarea de circumstanțe atenuante de poate realiza coborârea sub minimul special pana la minimul general (nu doar cu o treime ca in cazul noul Cp), iar modalitatea executării prin suspendare condiționata a fost apreciată de doctrina ca fiind mai favorabila instituției amânării aplicării pedepsei (măsura suspendării condiționate deja aplicate se menține si după . noului Cp, prin urmare este prezumata de legiuitor ca fiind mai favorabila; art. 16 alin. 2 din LPACP vorbește despre prevalenta obligațiilor impuse condamnatului fata de durata termenului de încercare).

La individualizarea sancțiunilor aplicate pentru infracțiunea comisa, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52Cod Penal. În conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal prima instanță a avut în vedere, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților (la primul conflict cu legea penal), împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare infracțiune in parte. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în in raport de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Având in vedere conduita anterioara a inculpaților si ajutorul dat familiei victimei (chiar si atunci când ajutorul cerut nu avea nicio legătura cu fapta comisa – „împrumuturile” solicitate de părinții victimei) instanța de fond a condamnat pe fiecare dintre inculpați la 8 luni închisoare, prin reținerea de circumstanțe atenuante, apreciind că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, potrivit art.71 alin. 2 C.pen aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev de art.64 litera a,b si c C.pen intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși în lumina jurisprudenței Curtii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale si art. 3 din Protocolul nr.1 din Convenție, in principiu prin hotărârea pronunțata in cauzele Hirst v.Marea Britanie si S. si Parcalab v. Romania, jurisprudența cu caracter general - obligatoriu potrivit art.20 din Constituție raportat la art.46 din Convenție, instanța de fond a interzis inculpatului doar acele drepturi prev de art.64 C.p față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita. Astfel față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei si față de persoana inculpaților astfel cum acestea au fost reținute, instanța de fond a apreciat că aceștia sunt nedemni de a mai exercita drepturile prev de art.64 litera a si b, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, precum si cel de a ocupa o funcție ce implica exercițiul autorității de stat. In consecința a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 71, 64 litera a si b C.pen, cu excepția dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpaților, care pot fi reintegrați social și reeducați și fără izolare în regim privative de libertate. Experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a-i determina pe inculpați să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în baza art. 81 Cod penal instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 2 ani si 8 luni stabilit conform art. 82 Cod penal.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, care prevăd că, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, instanța a dispus revocarea suspendării condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

7. Soluționarea laturii civile.

Mama victimei – numita M. M. R. s-a constituit parte civila cu suma de 400.000 lei reprezentând daune morale. Tatăl victimei – numitul M. C. nu s-a constituit inițial parte civila in cauza dar in fata instanței de fond, a depus o cerere prin care a formulat pretenții civile în cuantum de 400.000 lei (fila 57).

În privința daunelor morale, prima instanță a apreciat că acestea trebuie să reflecte modificările prejudiciabile morale intervenite asupra părților civile, legătura de rudenie (părinții victimei) și relația afectivă (chiar dacă minorul a fost încredințat spre creștere mamei), adică un prejudiciu moral afectiv, ca un efect compensatoriu, nu ca o sarcină excesivă în sarcina inculpaților sau ca venituri nejustificate pentru părțile civile, urmând să fie apreciate de instanța de judecată potrivit criteriilor jurisprudențiale.

În aprecierea daunelor morale solicitate, instanța de fond a ținut cont de faptul cădespăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere parții, o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanelor lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deși nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea le-a fost recunoscută și acordată.

Date fiind și circumstanțele cauzei, instanța de fond a considerat că o despăgubire în cuantum de 200.000 lei pentru fiecare din părțile civile (daunele morale acordate totalizând astfel 400.000 lei), răspunde rațiunilor mai sus expuse, dispunându-se a fi suporte de toți cei trei inculpați în solidar față de părțile civile (respectiv în parți egale între debitori).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (totalul cheltuielilor judiciare fiind stabilit la suma de 390 lei din care 300 lei sunt aferenți fazei de urmărire penala) si s-a lua act că părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au exercitat apel inculpații R. D. A., O. A. C. Și O. M., criticând-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei.

In motivarea apelului sĂu, inculpatul R. D. A. a solicitat achitarea in temeiul disp. art. 16 lit. b cod proced. penala, susținând in esența ca nu exista legătura de cauzalitate Între fapta sa - de a propune trasul respectiv si rezultatul produs, respectiv decesul minorului M. C., culpa aparținându-le exclusiv coincupatilor, care aveau in grija victima. Pretinde apelantul ca nu avea calitatea de ghid ai nici o alta care sa-i ofere poziția de organizator al drumeției, soții O. având obligația omului diligent de a se informa cu privire la traseul propus de el si a decide in cunoștiinta de cauza.

A mai invocat apelantul cuantumul ridicat al daunelor morale acordate la fond, solicitând reducerea in urma reevaluarii lor raportat la circumstanțele cauzei.

Inculpații O. A. C. si O. M. au solicitat de asemenea achitarea in temeiul art. 16 lit.c Cod proced. penala, invocând in esența culpa exclusiva a inculpatului R. D. A. in producerea accidentului, data fiind calitatea sa de lider de grup, cu experiența in excursii montane, acesta inducându-i in eroare cu privire la dificultatea traseului .

Referitor la latura civila s-a solicitat reducerea la un cuantum rezonabil a daunelor morale stabilite de prima instanța, in condițiile in care si-au manifestat constant disponibilitatea de a o ajuta pe mamei victimei, achitând diverse sume de bani de la producerea accidentului pana in prezent.

Curtea examinând sentința apelată in raport de criticile formulate de actele și lucrările dosarului dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 Cod procedură penală, și in limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată următoarele :

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza și interpretarea judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale si al cercetării judecătorești constând in declarația parții civile M. M. R., declarația martorului D. B., procesele verbale de ascultare ale martorilor minori O. V. si D. M., procesul verbal de cercetare la fata locului din data de 15.06.2012 si planșele foto anexate, raportul medico-legal de necropsie nr. 149/A/2012 si certificatul constatator al morții minorului M. C. emise de S.M.L. Dâmbovița, adresele nr.113/6.08.2012, nr. 360/1.10.2013 si nr. 96/30.04.2013 ale Serviciului Public Județean Salvamont, dovezi care infirma declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a comiterii faptelor, stabilind în mod corect ca in data de 15.07.2012, inculpații R. D. A., O. A. C. si O. M., însoțiți de trei minori lipsiți de experiență in parcurgerea unui traseu montan cu grad de dificultate ridicat, respectiv O. V., D. M. si victima M. C. S., au efectuat in masivul Bucegi o excursie, pe un traseu nemarcat si cu dificultate de parcurs, fără asistenta Salvamont, ceea ce a condus la producerea accidentului cu rezultat letal – in urma căderii . minorul M. C. S. in vârsta de 10 ani survenind decesul sau.

Deși fiecare dintre inculpații au invocat lipsa culpei lor in producerea accidentului, acesta a fost probata dincolo de orice îndoiala rezonabila, instanța de fond stabilind in mod corespunzător ca acțiunea celor dintâi de a urma respectivul taseu, deși la un moment dat drumul era reprezentat de o poteca de stanca foarte îngusta prevăzuta cu cabluri de sprijin si mărginita de o prăpastie, fără a lua nici o măsura de siguranța in ceea ce privește copiii, victima nepurtând nici echipament adecvat, a avut ca urmare moartea acesteia din urma, intre acțiunea inculpaților si rezultatul produs existând legătura de cauzalitate. Cum rezultatul socialmente periculos s-a produs ca urmare a acțiunii mai multor persoane, toți trei răspund in calitate de autori.

Faptul ca victima fusese lăsata in grija soților O. de mama sa, partea civila M. M. R., care-si dăduse acordul ca acesta sa-i insoteasca ., fără a fi încunoștințata si de dificultatea acestuia, sau împrejurarea ca propunerea de a urma traseul respectiv si alegerea sa au aparținut inculpatului R. D. A. nu reprezintă aspecte care sa exonereze de răspundere pe vreunul dintre inculpați, acțiunile lor cumulate conducând la producerea accidentului, in sarcina celor trei reținându-se ca forma de vinovăție culpa simpla, in condițiile in care in împrejurările date, deși nu au prevăzut rezultatul produs, puteau si trebuiau sa prevadă.

Așadar, stabilindu-se existenta faptelor, caracterului lor infracțional si vinovăția inculpaților, achitarea inculpaților solicitata in apel nu se justifica.

Corecta este soluția fondului si in ceea ce privește stabilirea legii penale mai favorabile, in condițiile art. 5 Cod penal, dincolo de aceleași limite de pedeapsă prevăzute de reglementările penale succesive, instanța apreciind ca in concret si in ansamblu Codul penal din 1969 constituie lege mai favorabila, atunci când sunt incidente instituții precum circumstanțelor atenuante judiciare sau suspendarea condiționata a executării pedepsei, acesta din urma prin comparate cu amânarea aplicării pedepsei.

Referitor la operațiunea de individualizare a pedepselor aplicate in cauza, Curtea apreciază că prin cuantum, natura si modalitatea de executare, pedepsele stabilite de instanța de fond prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969 asigură atât restabilirea ordinii de drept, cât și o reală reinserție socială a inculpaților, reflectând gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și circumstanțele de ordin personal precum conduita buna adoptata anterior săvârșirii infracțiunii si stăruința depusa in susținerea materiala a familiei victimei.

Sub aspect civil insa, judecătoria a pronunțat o hotărâre netemeinică, cuantumul daunelor morale acordate părților civile fiind excesiv.

In ceea ce privește despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul are, în raport de consecințele suferite de părțile civile, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să le compenseze pentru ceea ce le lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpați.

Existența prejudiciului este de necontestat, pierderea unei copil in vârsta de 10 ani în condițiile date, producând incontestabil o traumă psihică profundă și ireversibilă. Culpa inculpaților este exclusivă, iar legătura de cauzalitate cu prejudiciul rezultă ex re.

Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, având in vedere si considerente de echitatea, instanța trebuie sa acorde părților civile despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabila, fără a stabili o sarcina excesiva nici in sarcina inculpaților.

In cauza, se apreciază ca stabilirea unor daune morale in cuantum de cate 70 000 lei ca pretium doloris, in favoarea fiecărei parți civile, s-ar circumscrie scopului pentru care acestea se acorda, respectiv compensarea traumelor psihice suferite de cei doi părinți, cauzate de dispariția fiului lor ca urmare a faptelor inculpaților, în condițiile în care victima avea o vârsta frageda iar decesul său a survenit timpuriu și nefiresc. Curtea subliniază că suma acordată nu este în măsură a compensa în întregime pierderea suferită, de altfel nici nu ar fi posibil a se stabili cu certitudine ce sumă ar putea acoperi integral o asemenea pierdere, dar poate atenua urmările faptei, reprezentând totodată o suma pe care inculpații ar putea sa o achite, in condițiile în care răspund exclusiv, fără a avea alături un asigurător de răspundere civila, prin stabilirea unei sume in cuantumul acordat de prima instanța crescând riscul ca debitorii sa ajungă in imposibilitatea de plata, cu consecința nedorite si in ceea ce privește părțile civile, cu atât mai mult cu cat nu unul, ci doi membrii ai fam. O. sunt obligați la acoperirea prejudiciului.

Pe cale de consecința, in temeiul disp. art 421 pct.2 lit. b Cod proced. penala, se va admite apelul declarat de inculpați, se va desființa în parte sentința penala sub aspectul laturii civile si in urma rejudecări se va reduce cuantumul daunelor morale conform celor mai sus expuse.

Văzând si disp. art. 275 alin. 3 Cod proced. penala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de inculpații R. D. A., fiul lui D. și V., născut la data de 10.12.1973, domiciliat în sector 5, București, ., . C., fiul lui R. D. C. și T., născut la 22.06.1974 și O. M., fiica lui C. și E., născută la data de 13.03.1969, ambii domiciliați în sector 1, București, ., împotriva sentinței penale nr. 133/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., desființează în parte sentința, în latură civilă și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că reduce cuantumul daunelor morale la plata cărora au fost obligați în solidar cei trei inculpați apelanți, de la suma de câte 200.000 lei, la suma de câte 70.000 lei în favoarea fiecăreia din părțile civile M. M. R. domiciliată în sector 6, București, ..3-5, ..B, . și M. C., domiciliat în sector 4 București, ..11, ., . .

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 50 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu, pentru inculpatul R. D. A., până la prezentarea apărătorului ales, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

C. G. M. D.

Grefier,

M. M.

Red.DM

Tehnored. MM

8 ex./24.02.2015

d.f._, Judec.P.

j.f. M. O. O.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

← Omorul (art.188 NCP). Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel...		Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 28/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI