Cerere de eliberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.9 CPP. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1121/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 1121/2013
Dosar nr._ - liberare provizorie sub control judiciar -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1121
Ședința publică din 18 decembrie 2013
Președinte A. V.
Judecător A. T. L.
Judecător B. I.
Grefier C. A.
Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava - reprezentat de procuror O. A. D.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul C. I. împotriva încheierii de ședință nr. 435 din data de 13 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent C. I., în prezent aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat R. M. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, inculpatul recurent C. I. arată că nu dorește să dea o nouă declarație în prezentul cadru procesual, menținându-le pe cele făcute anterior în cauză.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat ales R. M. E., pentru inculpatul recurent C. I., solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Învederează faptul că această cerere a fost formulată de către inculpat pentru că în cadrul procedurii prin care s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, s-a cerut instanței să identifice o alternativă la arestarea preventivă, posibilitate care nu a fost analizată de Tribunalul Suceava. Acesta este și motivul pentru care inculpatul a formulat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în ideea de a prezenta instanței de judecată suficiente garanții pentru a fi pus în stare de libertate, cu respectarea obligațiilor ce-i vor impuse.
Apreciază că nu există date care să rezulte că odată lăsat în libertate inculpatul ar influența administrarea probelor din acest dosar, sau că s-ar sustrage procedurilor. Față de circumstanțele personale ale inculpatului care sunt dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, consideră că acesta oferă suficiente garanții pentru a-i fi admisă cererea sub aspectul temeiniciei.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a încheierii instanței de fond, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Consideră că instanța de fond a analizat această cerere din perspectiva deciziei nr. 17/2011 a ÎCCJ, făcând vorbire despre circumstanțele reale, respectiv amploarea activității ilicite desfășurate de către inculpat, ca fiind unul dintre liderii grupului infracțional organizat din care face parte un număr impresionant de persoane. Arată că există date și indicii temeinice, respectiv o convorbire telefonică interceptată în care acesta spune că are date de sus despre activitățile pe care le desfășoară organele de urmărire penală în identificare activităților ilicite pe care el și ceilalți membri o desfășurau, astfel încât apreciază că instanța de fond a analizat corespunzător această cerere, concluzionând că există într-adevăr posibilitatea zădărnicirii aflării adevărului, aspect ce rezultă din probatoriul administrat în acest stadiu procesual.
Pentru aspectele invocate, solicită respingerea recursului.
Inculpatul recurent C. I., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales și dorește să fie cercetat în stare de libertate, deoarece are probleme de sănătate și vrea să fie alături de părinții săi. De asemenea, arată că se va respecta obligațiile impuse de către instanță.
Declarând închise dezbaterile ce au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului formulat de inculpatul C. I..
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 435 din data de 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosaul nr._, în baza art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C. I., ca nefondată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin încheierea nr. 408 din 20.11.2013, pronunțată în dosar nr._/86/2013, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: „aderare la un grup infracțional organizat”, faptă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, „contrabandă în formă continuată”, faptă prevăzută de art. 270 alin.1 și 3 și art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. „a” Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2013 și până la data de 18 decembrie 2013, inclusiv .
S-a dispus emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat.
S-a reținut că,potrivit art.136 Cod procedură penală pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal se poate lua față de inculpat una dintre măsurile preventive prev. în alineatul 1 lit. a-d al aceluiași articol.
Alineatul 8 al art. 136 Cod procedură penală prevede că la alegerea măsurii se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Potrivit disp. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală – existența unor probe sau indicii temeinice, astfel cum sunt ele definite în art. 681 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală – și numai dacă este dat vreunul din cazurile prev de art. 148 al. 1 lit. a - f Cod procedură penală, în speța de față fiind invocat cazul prevăzut la lit. f, respectiv „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
S-a mai reținut, în contextul faptic prezentat și prin prisma infracțiunilor pe care se prezumă că le-ar fi comis cei în cauză, existența indiciilor rezonabile, pentru că, dacă nu este îndeplinită această condiție, este inutilă analiza pericolului concret pe care l-ar putea reprezenta inculpații pentru ordinea publică, odată aflați în libertate.
S-a subliniat faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan și alții c. Regatului Unit – 1988, Kurt c. Turciei – 1998, Lukanov c. Bulgariei - 1997) temeiul arestării preventive constă în existența unor ,,date” care să obiectiveze „motivele” pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze „o explicație credibilă și întemeiată” pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că inculpatul a săvârșit o infracțiune. Dacă organele judiciare ar deține probe certe de vinovăție, s-ar impune pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu.
Întrucât propunerea de arestare preventivă vizează în cazul tuturor inculpaților și infracțiunea de „inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup”, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, s-a apreciat că este necesară definirea noțiunii de „grup infracțional organizat”. Astfel, potrivit art. 2 lit. a din legea mai sus menționată „grupul infracțional organizat” reprezintă „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multe infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”. Infracțiunea de „contrabandă” este o „infracțiune gravă”, potrivit art. 2 lit. b pct.16 din Legea nr. 39/2003.
Caracterul „organizat” al grupului respectiv poate fi determinat fie prin înțelegerea explicită a membrilor cu privire la scopul, mijloacele de acțiune și repartizarea sarcinilor, fie prin tipologia acțiunilor ilicite, continuată un anumit interval de timp. Deși cercetările efectuate până în prezent nu au determinat momentul sau conținutul explicit al prezumtivei înțelegeri, totuși amploarea acțiunilor ilicite, desfășurate începând cu date apropiate momentului constituirii, aderării sau sprijinirii grupării, tipologia acestora și modul de repartizare al sarcinilor în cadrul actelor materiale, sunt de natură a contura structura și relațiile existente între inculpați.
Astfel, din întregul material probator administrat, și raportat la inculpații cu privire la care s-a formulat propunerea de arestare preventivă, s-a desprins următoarea structură și repartizare a sarcinilor în desfășurarea activității infracționale:
Inculpatul C. I. a aderat la gruparea monitorizată fiind cel care, alături și coordonați de R. M., care ținea permanent legătura cu P. A. zis “C.” au preluat, introdus și transportat baxurile cu țigarete peste frontiera de stat, tot la solicitarea expresă a lui R. M. și P. A. zis “C.” atunci când nu participau la introducerea țigărilor supravegheau zona de frontieră adiacentă pe unde avea loc actul de contrabandă.
Inculpatul C. I. a pus la dispoziția grupării monitorizate și imobilul aparținând cumnatului său, N. V., aflat în vecinătatea domiciliului său, pentru a fi depozitate baxurile cu țigări introduse peste frontiera verde până când acestea erau valorificate către beneficiari.
S-a reținut că indiciile referitoare la activitatea infracțională, sunt într-o măsură decisivă relevate de conținutul convorbirilor telefonice interceptate și care în multe situații cuprind un limbaj convențional. trebuie însă observat că interpretarea limbajului convențional susținută de către organul de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate, în mod special cu conținutul rapoartelor de supraveghere însoțite de imagini video ambientale.
Așadar, pe lângă pasajele din convorbirile telefonice date ca exemplu în propunerea parchetului de arestare preventivă (ce nu se mai impun a fi reluate) și care privite, în ansamblul convorbirilor din care au fost extrase, oferă indicii temeinice, în opinia instanței, privind săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat în parte, au fost avute în vedere și celelalte mijloace de probă enumerate în cuprinsul referatului parchetului.
S-a reținut că în raport cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 39/2003, mai sus menționat, există un grup infracțional organizat, dacă inculpații în număr de cel puțin trei au acționat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind rolul determinante, în executarea planului infracțional. Contrar susținerilor apărării, s-a constatat că legea are în vedere doar condiția referitoare la numărul membrilor grupării, fără să facă vreo distincție referitoare la legăturile de familie. Infracțiunea există atunci când sunt îndeplinite condițiile referitoare la conținutul constitutiv, latura subiectivă și cea obiectivă, fără ca subiecții activi să fie circumstanțiați. (decizia nr. 3091 din 2 octombrie 2012, ÎCCJ)
Referitor la susținerea inculpatului C. I., potrivit cărora anumite acte de contrabandă reținute în procesul verbal de aducere la îndeplinire a învinuirii fac obiectul cercetării într-un alt dosar, depunând în acest sens decizia Tribunalului Suceava, nr. 97/24.10.2012, instanța de fond a subliniat faptul că actul de contrabandă din data de 6.10.2012 la care face referire decizia menționată, nu este cuprins în referatul parchetului, acesta vizând acte de contrabandă desfășurate anterior acelei date.
În consecință, din materialul probator administrat până în prezent în cauză, prima instanță a apreciat că există indicii temeinice, în accepțiunea art.143 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 681 Cod procedură penală cu privire la săvârșirea de către inculpatul C. I. a infracțiunilor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui.
În speță, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin 1 lit. f Cod procedură penală, mai sus-menționate deoarece există probe și indicii puternice că inculpații a săvârșit faptele imputate, astfel cum au fost descrise mai sus, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii: de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, precum și natura relațiilor sociale afectate impun concluzia că lăsarea acestora în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. S-a subliniat că există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1 Cod procedură penală, ca urmare a activității inculpaților posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpaților planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpații să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale lor, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpaților de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care astfel de persoane ar fi cercetate și judecate în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 alin. 1 C.p.p.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.p.p. necesitatea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată. Prin urmare în condițiile în care Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile reglementate în dreptul procesuale penal român pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, cu atât mai mult, exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum se desprinde din practica CEDO, sunt respectate în cazul de față.
Față de natura, gravitatea presupusei activității infracționale a inculpaților, numărul mare de acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată de care toți inculpații sunt învinuiți, creșterea numărului de fapte similare în raza județului Suceava (la frontiera cu Ucraina) în ultima perioadă de timp, precum și puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, instanța a reținut că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive, iar nu prin cercetarea acestora în libertate.
Față de cele arătate, Tribunalul a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și în temeiul art. 136 alin.1 lit. d și 1491 alin. 10 Cod procedură penală și art. 151 Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților: P. G. A., R. M., Husdup M. Ferrari, C. I., N. R. E., F. Szabolcs și inculpata Antimie S. V. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 20 noiembrie până la data de 18 decembrie 2013 inclusiv și s-a dispus emiterea de urgență a mandatelor de arestare preventivă, ce au fost înmânate sub semnătură acestora.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpata A. S. V., a fost avansată din fondurile MJ în fondul Baroului de avocați Suceava.
Analizând cererea formulată de inculpat, Tribunalul a constatat că aceasta este nefondată din următoatele considerente:
Din analiza prevederilor art.1602 Cod procedură penală, a rezultat că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Tribunalul a reținut că, deși, formal condițiile prev. de art.1602 Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză, potrivit art.1608a alin.2 Cod procedură penală, se admite o asemenea cerere atunci când se constată că ea este și întemeiată, acordarea acestui beneficiu fiind o facultate a instanței. În acest sens s-au reținut și dispozițiile art.1608a alin.6 Cod procedură penală, conform cărora în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de o altă persoană și nu a fost însușită de inculpat, instanța respinge cererea.
S-a subliniat că aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Ori, sub acest aspect, dacă instanța are în vedere numărul mare de acte materiale ale infracțiunii de contrabandă de care este acuzat inculpatul, precum și faptul că există probe și indicii temeinice din analiza cărora se poate trage presupunerea rezonabilă că acesta, în vederea desfășurării activității infracțională de contrabandă, a sprijinit o grupare infracțională cu mai mulți inculpați, s-a apreciat ca fiind greu de presupus că lăsarea în libertate nu constituie un impediment pentru buna desfășurare a procesului penal. Amploarea activității ilicite a fost reținută ca fiind una deosebit de mare, la fel ca și numărul persoanelor implictate, iar unul dintre liderii grupului infracțional organizat susține în mod clar, într-o convorbire telefonică interceptată, că are date de sus despre activitățile pe care oragnele de urmărire le efectuează asupra activităților lor ilicite. Deși aceste circumstanțe au ținut în mare măsură de fondul cauzei, iar conform dispozițiilor art. 136 alin. 2 scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie, la aprecierea acestei posibilități trebuie examinat ca și unul dintre criterii circumstanțele cauzei constând în gravitatea infracțiunilor, motivele și temeiul arestării.
Sub aspectul circumstanțelor reale, Tribunalul a reținut caracterul grav al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, numărul actelor materiale reținute în sarcina sa și rolul pe care acesta îl avea în cadrul grupării caracterizată de o diviziune definită a atribuțiilor astfel cum acestea rezultă din încheierea definitivă de arestare, între membrii acesteia formându-se un parteneriat ce se impune a fi disipat. S-a subliniat că asemenea activități ilicite relevă amploare și conexiuni foarte strânse, iar intervenția energică a organelor statului este necesară astfel încât reluarea sau continuarea săvârșirii infracțiunilor să nu mai poată fi posibilă, cel puțin de către persoanele cercetate în prezentul cadru organizatoric.
Din această perspectivă, concluzia rezonabilă care s-a desprins este aceea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate, în acest moment al urmăririi penale, numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului Tribunalul a reținut că datele referitoare la persoana sa, astfel cum au fost prezentate de către apărătorul ales al acestuia (inclusiv modul în care este receptat în comunitate), sunt în contrazicere cu acuzațiile ce i se aduc în prezenta cauză și care îndreptățesc presupunerea că poziția economică și socială a acestui inculpat este în fapt fundamentată pe obținerea de venituri ilicite prin săvârșirea unui infracțiuni pe care chiar legiuitorul o califică ca fiind gravă.
În acest context, analizând cererea inculpatului, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, raportat atât la circumstanțele reale ale cauzei cât și la datele referitoare la persoana inculpatului, fiind inoportună la acest moment procesual, în condițiile în care din momentul luării măsurii arestării preventive nu au trecut decât 24 zile. Toate aceste date au îndreptățit convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
S-a apreciat că este necesar la acest moment al instrucției penale, la scurt timp de când instanța de fond și control judiciar au statuat că se impune privarea inculpatului de libertate, să se sprijine destructurarea grupării infracționale, prin scoaterea sa – după cum s-a întâmplat și în cazul altor inculpați cu contribuții semnificative la derularea activității infracționale - din segmentul de rețea în care acționa, prevenindu-se refacerea conexiunilor și continuarea comiterii unor fapte antisociale, care lovesc grav interesele societății prin prejudicierea bugetului de stat la care contribuie fiecare dintre cetățeni.
Circumstanțele personale ale inculpatului aduse în atenție de către apărătorul său, în stadiul actual al soluționării cauzei, în contextul considerentelor anterior expuse referitor la însăși instituția și condițiile de acordare a liberării provizorii, nu au fost de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.
Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C. I., pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri, solicitând casarea încheierii atacate și în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp. art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 408 din 20.11.2013, pronunțată în dosar nr._/86/2013, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: „aderare la un grup infracțional organizat”, faptă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, „contrabandă în formă continuată”, faptă prevăzută de art. 270 alin.1 și 3 și art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. „a” Cod penal, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 20 noiembrie 2013 și până la data de 18 decembrie 2013 inclusiv.
Curtea constată că în cauză există atât probe, cât și indicii temeinice, astfel după cum sunt acestea definite de disp. art. 68/1 Cod procedură penală și de jurisprudența CEDO în materie, că inculpatul recurent a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie la fel de puternică precum cea impusă la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului cauzei.
Astfel, mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent în cursul urmăririi penale, conduc la presupunerea rezonabilă, în sensul că inculpatul recurent a săvârșit infracțiunile pentru comiterea cărora a fost arestat preventiv.
În conformitate cu disp. art. 136 al. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
Din analiza prevederilor art. 1602 Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În ceea ce privește condițiile cerute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținute la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent, Curtea constată că acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care acesta este cercetat, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul recurent prin lăsarea sa în libertate este dat de natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, de valorile sociale lezate, de rezultatul produs, de rezonanța deosebită creată în rândul opiniei publice, precum și de starea de insecuritate din rândul societății civile, de natură a determina o reacție negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar putea fi judecate în stare de libertate.
Astfel, Curtea are în vedere existența probelor și a indiciilor temeinice referitoare la contribuția concretă amplă a inculpatului recurent la activitatea infracțională privită în ansamblul ei, numărul mare de acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii scop, rolul important avut de către inculpatul recurent în funcționarea întregii structuri, relațiile stabile și cu caracter de continuitate cu alți membri ai grupării, precum și posibilitatea obținerii în mod facil și într-un timp foarte scurt de importante foloase materiale, pe căi ilicite.
Având în vedere faptul că s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului recurent subzistă, Curtea va proceda la examinarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în sensul că va verifica în ce măsură buna desfășurare a procesului penal ar fi ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, astfel după cum impune decizia nr. 17/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, care în conformitate cu disp. art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Astfel, Curtea reține că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica săvârșirea de fapte periculoase, beneficiul liberării provizorii sub control judiciar nefiind un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia.
Prin urmare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 al. 1 Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar, în conformitate cu disp. art. 1608a alin. 2 Cod procedură penală se poate admite o asemenea cerere atunci când se constată că aceasta este și întemeiată.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară instrumentării cauzei, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertat, nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Totodată însă, punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv, și care beneficiază de prezumția de nevinovăție, se impune în momentul în care menținerea ei în detenție încetează să mai fie necesară.
Așa cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
Sub acest aspect, Curtea constată că prin încheierea nr. 440/16.12.2013 Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr._/86/2013, s-a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava – Serviciul Teritorial Suceava.
În baza art. 159 al. 6 Cod procedură penală raportat la art. 136, 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, s-a prelungit măsura arestării preventive, printre alții, și a inculpatului C. I. (recurentul din prezenta cauză) pe o durată de 30 zile, începând cu data de 19.12.2013 și până la data de 17.01.2014 inclusiv.
Prin încheierea nr. 166/18.12.2013 a Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr._/86/2013, s-au admis recursurile declarate de inculpații, inclusiv de către inculpatul C. I. (recurentul din prezenta cauză) împotriva încheierii nr. 440 din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._/86/2013, care a fost casată în totalitate încheierea atacată și, în rejudecare, s-a respins propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava – Serviciul Teritorial Suceava privind prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații P. G.-A., R. M., Husdup M.-Ferrari, C. I., N. R.-E., Antimie S.-V. și F. Szabolcs, ca nefondată.
Curtea constată, într-adevăr, îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, iar raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, apreciază că scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) ar putea fi realizat și prin lăsarea inculpatului în libertate, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că în caz de încălcare a lor cu rea-credință va fi din nou arestat.
Însă, atât timp cât măsura arestării preventive sub incidența căreia se află inculpatul C. I. expiră la sfârșitul zilei de 18.12.2013, întrucât, așa după cum s-a arătat, s-a respins în mod definitiv propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a acestuia, Curtea consideră că recurgerea la această măsură alternativă – liberarea provizorie sub control judiciar, ar fi lipsită de eficiență practică, întrucât perioada de timp în care libertatea inculpatului ar fi subordonată unor garanții procesuale, cu impunerea respectării unor obligații corelative, respectiv anumitor restricții cu privire la libertatea sa de mișcare și la viața sa socială, ar fi extrem de redusă – de doar câteva ore.
Prin urmare, în situația în care s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, această măsură ar rămâne fără efect, întrucât nu s-ar putea reține că prin instituirea unor obligații în sarcina inculpatului pentru o perioadă de câteva ore, până la momentul la care subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării sale preventive, respectiv până la expirarea măsurii preventive sub incidența căreia acesta se află, s-ar crea un just echilibru între ingerința în dreptul inculpatului la libertate și scopul urmărit, acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal în care acesta este implicat.
Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b rap. la art. 1609 alin. 7Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul C. I. împotriva încheierii nr.435 din data de 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, iar în temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs, avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia, întrucât nu se poate reține culpa procesuală a inculpatului în promovarea acestei căi de atac.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul C. I. împotriva încheierii nr.435 din data de 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.: B.I.
Dact.: C.A.
2 ex./19.12.2013
Jud. fond: P. C. D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 78/2014.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 1/2014. Curtea de... → |
|---|
