Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 129/2012. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2012 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 10-02-2012 în dosarul nr. 129/2012
Dosar nr._ - liberare provizorie sub control judiciar -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 129
Ședința publică din data de 10 februarie 2012
Președinte A. V.
Judecător A. T. L.
Judecător B. I.
Grefier T. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Suceava – reprezentat de procuror O. A. D.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de D. – S. Teritorial Suceava și de inculpatul I. Ș. M., împotriva încheierii nr. 31 din 08 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent I. Ș. M., în stare de arest preventiv, asistat de avocații aleși A. I. și U. R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, procurorul depune la dosarul cauzei, în scris, motivele recursului declarat de D.- S. Teritorial Suceava.
La interpelarea Curții, inculpatul recurent învederează faptul că nu dorește să dea o nouă declarație în această fază procesuală, întrucât le menține pe cele date anterior.
Avocat A. I., pentru inculpatul recurent, în susținerea recursului declarat, depune la dosar copia deciziei penale nr. 1296 pronunțată de această instanță, care se referă la coinculpatul T. C. V.; dovada că inculpatul I. Ș. M. a mai formulat de două ori cereri de liberare provizorie sub control judiciar respectiv fișele dosarelor nr._ și nr._/86/2011 din programul Ecris precum și dovada că în data de 8 februarie 2012, s-a efectuat percheziția informatică – proces-verbal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Procurorul solicită admiterea recursului declarat de D. - S. Teritorial Suceava, casarea în totalitate a hotărârii instanței de fond, pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond nu a urmărit coordonatele stabilite de ÎCCJ prin decizia nr. 17/2011, respectiv oportunitatea acestei măsuri. Consideră că măsura nu este oportună din perspectiva faptului că așa cum arată și CEDO, instanța poate să tragă concluzii, pe baza indiciilor și probelor administrate corespunzător, că există posibilitatea ca inculpatul să nu se prezinte la proces, să împiedice buna desfășurare a procesului penal și să comită alte infracțiuni care să tulbure ordinea publică. Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul că inculpatul este cercetat în prezent și în alte dosare penale pe care de altfel le-a indicat la propunerea arestării preventive a acestuia. Mai arată că din punctul său de vedere prima instanță a dat o prea mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, pe care nu le neagă, însă trebuie să se țină cont că legiuitorul la această instituție de drept impune o . motive temeinice în condițiile prev. de art. 160/8 alin. 2 Cod procedură penală. Mai arată că motivele invocate de inculpat sunt aceleași ca și cele invocate în celelalte cereri formulate anterior, cu același obiect, însă consideră că nu s-a schimbat cu nimic situația de la cererea anterior formulată de inculpat și nici de la luarea măsurii arestării preventive a acestuia. Precizează că instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura și gravitatea faptelor, scopul și modalitatea comiterii faptelor, respectiv faptul că într-o perioadă relativ lungă de timp inculpatul a comis numeroase acte materiale, traficând o cantitate foarte mare de țigări. Organele abilitate desfășoară activități pentru diminuarea acestui fenomen și pentru micșorarea traficului de țigări pentru că se aduce atingere valorilor ocrotite de legea română dar și de legislația europeană. Infracțiunile de contrabandă sunt foarte multe și astfel instanțele de judecată, prin luarea măsurii arestării preventive, prelungirea acestor măsuri și prin respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar când sunt nefondate trag un semnal de alarmă celorlalte persoane care sunt interesate să comită astfel de infracțiuni. Atât timp cât inculpatul este cercetat în prezenta cauză nu pentru infracțiunea de contrabandă simplă ci pentru constituire de grup infracțional organizat atunci ar fi lipsit de echitate ca cei care comit infracțiuni de contrabandă simplă cu mai puține acte materiale să fie mai aspru sancționați pe parcursul urmăririi penale decât ceilalți. Solicită de asemenea ca instanța de recurs să aibă în vedere că tribunalul a analizat pur teoretic această instituție de drept dedusă judecății și nu a făcut trimitere la situația și circumstanțele reale din prezenta cauză.
Pentru toate motivele expuse oral și invocate în scris la dosar, solicită admiterea recursului declarat de D. – S. Teritorial Suceava.
Avocat A. I., pentru inculpatul recurent, solicită respingerea recursului declarat de D. – S. Teritorial Suceava, ca nefondat. În motivare arată că, în primul rând, decizia nr. 17/2011 a ÎCCJ, din punctul său de vedere, nu face referire la analiza temeiurilor ci la posibilitatea interpunerii inculpatului în activitatea de urmărire penală. Învinuirile inițiale rămase neschimbate s-au probat prin transcrierea convorbirilor telefonice și procese verbale ale materialului de filaj, și nu au apărut probe noi în acest sens în susținerea învinuirilor, așadar probele sunt deja administrate. Consideră că la dosar nu există dovezi certe cu privire la faptul că odată pus în libertate inculpatul va îngreuna activitatea de urmărire penală ori va comite alte infracțiuni. De observat este și faptul că aceasta este a treia cerere de liberare provizorie sub control judiciar pe care a formulat-o inculpatul care i-a fost admisă, cu mențiunea că situația s-a schimbat de la precedentele cereri și nu a fost învederată instanței de recurs. Astfel, soția inculpatului, învinuita I. A., a născut și locuiește singură cu nou-născutul, acesta fiind și motivul principal pentru care s-a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul că sunt 75 de zile de când inculpatul este arestat preventiv. În propunerile de prelungire a arestării preventive a acestui inculpat s-a motivat că trebuie administrată proba cu percheziția informatică, însă aceasta a fost efectuată la data de 8 februarie 2012, instanța având la dosar dovada în acest sens. În același timp, de observat este și faptul că grupul nr. 3 despre care se spune că ar fi fost constituit de inculpat și din care făcea parte, este liber, măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea nefiind prelungite.
Pe de altă parte, din punctul său de vedere obligația impusă de prima instanță inculpatului I. Ș. M. de a nu lua legătura cu soția sa, învinuita I. A., este imposibil de pus în aplicare și, în raport de ceilalți inculpați trebuie avut în vedere că la momentul când Curtea de Apel Suceava a admis recursul și a pus în libertate sub control judiciar de exemplu pe T. C., care făcea parte din același grup infracțional, nu s-a instituit obligația de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați.
Avocat U. R., pentru inculpatul recurent, precizează că îmbrățișează în totalitate concluziile antevorbitorului său urmând ca, la rândul său, să insiste în completare, asupra elementelor de circumstanțiere privind persoana celui asistat. Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că acesta este cunoscut ca fiind o persoană cu un comportament normal în familie și societate, nu este o persoană periculoasă și nu ar avea cum să zădărnicească aflarea adevărului. Consideră că măsura liberării provizorii sub control judiciar este oportună și răspunde în totalitate cerințelor bunei desfășurări a procesului penal. De observat este și faptul că de curând i s-a născut un copil iar singura grijă a inculpatului în acest moment este de a fi pus în libertate pentru a se reîntâlni cu familia sa și nicidecum de a influența în vreun fel buna desfășurare a procesului penal. Mai mult decât atât, inculpatul este singurul întreținător al familiei sale precum și al părinților săi, care sunt în vârstă, cu grave probleme de sănătate, mama inculpatului neputându-se deplasa decât prin locuință. Pe lângă toate aceste aspecte prezentate, învederează instanței că așa cum s-a arătat de reprezentantul Ministerului Public, este vorba de un număr mare de acte materiale reținute în sarcina clientului său, însă, în opinia sa, acestea nu sunt probate toate și ar trebui ca aceste acte să se reflecte într-o pedeapsă și nicidecum prin menținerea stării de arest în continuare.
Procurorul, având cuvântul cu privire la recursul declarat de inculpat, pune concluzii de respingere a acestuia în condițiile prevăzute de art. 385/15pct. 1 lit. b Cod procedură penală. Aceasta arată că acest inculpat are o situație mai deosebită, având în vedere că soția inculpatului I. Ș. M. este învinuită în prezenta cauză, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței stabilirea unei modalități optime pentru punerea în executare a acestei hotărâri.
Cu privire la motivul invocat de inculpat, prin apărător, în susținerea recursului, respectiv că singurul motiv care l-a determinat pe acesta să formuleze cererea de liberare provizorie sub control judiciar, este că soția sa a născut, arată că nu contestă faptul că inculpatul I. Ș. M. are o situație personală mai deosebită, aducând în sprijinul cererii sale înscrisuri în acest sens, dar legiuitorul la această instituție de drept nu indică și existența unor circumstanțe personale. Această cerere nu poate fi admisă doar din perspectiva unor circumstanțe personale
Cu privire la argumentul susținut de apărătorul inculpatului cum că singura probă pentru care organele de urmărire penală insistă în arestarea inculpatului și că se impune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ar fi doar proba cu o percheziție informatică, arată că ieri s-a depus la dosarul de urmărire penală, cu ocazia unui alt recurs, un ultim volum cu toate actele de urmărire penală, care indică o . adrese la instituțiile abilitate care să trimită răspunsul pentru a putea fi efectuate alte acte de urmărire penală. De asemenea, arată că în cauză au fost audiați alți învinuiți, martori și inculpați, motiv pentru care învederează instanței posibilitatea inculpatului de a lua legătura cu aceștia sau cu persoanele care urmează să fie audiate, care nu au putut fi prezente în fața organului de urmărire penală din cauza intemperiilor, și prin aceasta s-ar aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal.
În replică, Avocat A. I. arată că cei 6 – 7 inculpați cărora li s-au aplicat măsura obligării de a nu părăsi țara, nu au influențat ancheta și nu le-au fost prelungite aceste obligații, atunci nici inculpatul Irimerscu Ș. M., aflat în libertate nu va influența buna desfășurare a procesului penal. Un alt aspect ce trebuie evidențiat este faptul că, cu prilejul celor 3 prelungiri, D. a indicat în mod constant că în privința inculpatului I. mai are de administrat proba cu percheziția informatică însă aceasta a fost făcută pe data de 8 februarie 2012.
Inculpatul recurent I. M. Ș., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului său.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 31 din 8 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr._, în conformitate cu disp. art. 1608a al. 2 Cod procedură penală s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I. Ș. M..
S-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului I. M. - Ș., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Suceava, la data rămânerii definitive a încheierii, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 222/6 din data de 29 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Suceava în baza încheierii ședinței Camerei de Consiliu nr. 222/29.11.2011, pronunțată în dosarul nr._/86/2011, dacă nu este deținut, reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 1608a alin. 3 raportat la art. 1602 alin. 3 și 31 Cod procedură penală inculpatul I. M. – Ș. a fost obligat să respecte următoarele obligații, pe timpul liberării provizorii:
a) să nu depășească limita teritorială a județului Suceava decât pentru a se prezenta la solicitările organelor judiciare;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la Poliția mun. Rădăuți, jud. Suceava, desemnată de către instanță cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție menționat sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de ceilalți inculpați și învinuiți din prezenta cauză, de martori și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
În temeiul art. 1602 alin. 32 Cod procedură penală rap. la art.16010 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în situația încălcării cu rea-credință a obligațiilor menționate expres, se va lua față de el măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.
Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 1602 alin. 4 raportat la art. 145 alin. 21 Cod procedură penală, poliției în a cărei rază locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, pentru a proceda în consecință potrivit competențelor ce le revin.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței la data de 06.02.2012 și înregistrată sub nr._, întemeiată în drept pe disp. art. 1602 Cod procedură penală, inculpatul I. M. Ș. a solicitat a se dispune liberarea sa provizorie sub control judiciar supunând analizei, în esență, că este îndeplinită cerința prev. de art. 1601 și art. 1602 al. 1 Cod procedură penală și că nu suntem în prezența vreunei situații la care se face trimitere în al. 2 al aceleiași norme legale care ar împiedica instanța să dea curs favorabil acesteia, neexistând date obiective că ar putea săvârși o nouă infracțiune, ori că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului printr-una dintre modalitățile indicate de legiuitor.
După abordarea unor considerații de ordin juridic referitoare la condițiile în care o persoană acuzată se justifică a fi menținută în detenție provizorie și la cele ce impun cercetarea acesteia în stare de libertate, prezentate în lumina prevederilor art. 20 din Constituția României, precum și prin relaționare la exigențele CEDO, cu evocarea deciziilor apreciate ca dând greutate punctului de vedere exprimat și transpunerea pasajelor relevante, dezvoltând asupra temeiniciei cererii a învederat că aceasta trebuie analizată pornind de la circumstanțele specifice ale speței, dar și raportat la măsurile luate față de ceilalți inculpați. Cât privește necesitatea de a fi împiedicat să comită alte infracțiuni a supus analizei că nu este cunoscut cu antecedente penale, contribuția sa la activitatea infracțională a grupului a fost mai mică decât cea a altor inculpați arestați sau chiar aflați în prezent în libertate, iar atât situația sa socială, cât și rolul deținut nu îndreptățesc convingerea că ar putea desfășura acțiuni ilicite fără sprijinul (important) al altor persoane.
A conchis petentul-inculpat prin a-și exprima aprecierea că instanța trebuie să ia în considerare la pronunțarea soluției motivarea deciziei nr. 17/17.10.2011 subliniind că, așa cum a decis ÎCCJ, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.
Cu argumentele expuse dezvoltat în cererea scrisă depusă la dosar, reiterate și întregite oral de către apărătorii aleși cu ocazia dezbaterilor, așa cum s-a consemnat pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri, a solicitat acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, angajându-se să respecte obligațiile ce vor fi impuse de instanță, fiindu-i cunoscute dispozițiile legale privitoare la cazurile de revocare în caz de încălcare cu rea credință a acestora, considerând că se poate asigura și în această modalitate justul echilibru între dreptul său la libertate, pe de o parte, și protecția și siguranța societății, pe de altă parte.
În conturarea profilului socio-moral, apărătorii inculpatului au evidențiat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și are un comportament normal în familie și societate. Aducând în atenție și situația personală deosebită a acestuia, au învederat, că este singurul întreținător al familiei sale dar și a părinților, care au o stare precară de sănătate, tatăl suferind de afecțiuni cardiace iar mama se află în imposibilitate de a se deplasa chiar și în incinta locuinței, iar soția este lipsită de sprijinul lor, în condițiile în care locuiește singură cu fiul nou născut.
În interesul soluționării cererii s-a atașat dosarul nr. 164 D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Suceava.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală pus la dispoziție, în raport cu dispozițiile legale în materie, tribunalul a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I. Ș. M. este întemeiată, pentru considerentele următoare:
În acord cu disp. art.1602 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Conform alineatului 2 al aceleiași norme legale, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauza de față, s-a constatat că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați, sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunilor de:
- „constituire a unui grup infracțional organizat”, faptă prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că în perioada mai 2011 – octombrie 2011 a pus bazele unei grupări infracționale organizate împreună cu numiții I. A., M. N., T. C. V., T. Iunona și P. D., având ca scop preluarea în vederea valorificării ilegale a unor însemnate cantități de țigări de contrabandă în modalitatea prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Lg. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010 și
- „contrabandă”, faptă prev. și ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art 41 alin. 2 C.P., faptă constând în aceea că, în perioada mai 2011 – octombrie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a preluat, manevrat și depozitat la domiciliul său în vederea valorificării însemnate cantități de țigarete de contrabandă, pe care le-a valorificat către diverși clienți, reținându-se în sarcina inculpatului un număr de 49 acte materiale circumscrise acestei infracțiuni.
Față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu nr. 222, pronunțată la data de 29.11.2011 de către Tribunalul Suceava, în dosarul nr._/86/2011, pe o durată de 29 zile începând cu data de 29.11.2011 și până la 27.12.2011, inclusiv, emițându-se în baza acesteia mandatul de arestare preventivă.
Dând o astfel de rezolvare juridică, judecătorul delegat a reținut, în esență, că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, fiind îndeplinite cumulativ și condițiile cazului prev. de 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, ce a servit ca și temei al arestării preventive a sus-numitului, constatând că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 681 Cod procedură penală, că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, sancționate din punct de vedere penal cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Totodată a apreciat instanța la momentul plasării inculpatului în detenție provizorie că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este acuzat, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de activități ilegale. La evaluarea acestuia a ținut cont așadar de gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise, numărul actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată de care este învinuit, precum și de puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate.
Instanța de cenzură a îmbrățișat punctul de vedere al Tribunalului Suceava, astfel că măsura privativă de libertate a fost confirmată în recurs, în acest sens fiind pronunțată încheierea nr. 112 din data de 05.12. 2011 a Curții de Apel Suceava.
Măsura arestării preventive a fost prelungită ulterior succesiv, în condițiile legii, pe perioade de 30 de zile, fiind menținută până la data de 26.02.2012, inclusiv.
Tribunalul a reținut pentru început că cererea supusă examinării este obiectiv încuviințată, persoana care a folosit-o este una dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 Cod procedură penală) - inculpatul aflându-se sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 222/6 emis de Tribunalul Suceava la data de 29.11.2011, iar cererea are pertinența funcțională, întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții, toate cerințele legale care creează limitele admisibilității fiind satisfăcute și, în același timp, poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie.
S-a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în principiu, astfel că examinând în continuare condițiile de fond, s-a notat că este dată cerința pozitivă înscrisă în art. 1602 alin. 1 Cod penal, având în atenție regimul sancționator al infracțiunilor pentru care este cercetat, cu luarea în considerare a deciziei nr. 7/09.02.2009 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, reținându-se că suntem în prezența unor infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani închisoare.
Cât privește condițiile negative care ar constitui impedimente în calea instituirii măsurii alternative în discuție, transpuse în art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală prima instanță, examinând situația particulară a inculpatului, a constatat că nu se prefigurează date concrete care să creeze convingerea că, odată lăsat în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin modalitățile aici arătate sau prin alte asemenea fapte.
Nu s-au identificat nici elemente de fapt care să fundamenteze temerea că cel vizat ar intenționa să comită alte infracțiuni și, legat de necesitatea de a preîntâmpina o astfel de situație, Tribunalul a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, de altfel, într-o situație contrară devin de imediată aplicabilitate dispozițiile legale ce au drept consecință juridică plasarea sa din nou în detenție provizorie.
Coroborând cele două texte menționate în norma legală la care s-a raportat, a reieșit într-adevăr caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare la care se face trimitere în al. 2 al. art. 1602 Cod procedură penală.
Cu toate acestea, tribunalul nu ar putea uza discreționar de această facultate, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin. 5 Cod procedură penală, art. 23 alin. 10 Constituția României și art. 5 paragraful 3 din CEDO. Pentru a refuza acordarea acestui beneficiu al măsurii alternative în discuție pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate după trecerea unei perioade de arest preventiv, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Aprofundând analiza în sfera temeiniciei cererii, s-a evidențiat că liberarea provizorie, presupune așadar subzistența împrejurărilor legale care permit arestarea preventivă, dar dacă organul judiciar apreciază că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devine posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
În cauză, din perspectiva cazurilor prev. de art. 148 al. 1 Cod procedură penală, este incident cel înscris la lit. f al acestei norme legale, referitor la pericolul concret pentru ordinea publică generat de lăsarea în libertate a inculpatului. Pornind de la teza că măsura arestării preventive se înscrie în coordonatele de legalitate și temeinicie, ipoteza premisă în cazul examinării cererii de liberare provizorie, înseamnă într-adevăr că subzistă în continuare și temeiul legal amintit ce a determinat privarea inculpatului de libertate. Însă, în acord cu legislația internă și internațională, în mod vădit acesta nu poate fi exclus de la vocația liberării sub control judiciar și, pe cale de consecință, de la posibilitatea de a se da curs favorabil cererii, dacă elementele concrete care circumstanțiază cauza, o permit.
Cu siguranță că, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri, dar nu poate atrage automat respingerea acesteia, ci este necesar a se stabili în ce măsură și prin ce modalități trebuie acordată prevalență protejării ordinii publice, prin relaționare la natura acuzațiilor aduse inculpatului, reacția ce ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acestuia, precum și alte circumstanțe reale și personale, care pot contura un grad mai sporit sau mai scăzut al pericolului concret pentru ordinea publică.
Raportat la circumstanțele proprii cauzei de față, la situația faptică stabilită de organele de urmărire penală ce se degajă din ansamblul probator administrat până în prezent, Tribunalul a considerat că se justifică a se apela la instituția liberării provizorii, destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (reclamând un control asupra persoanei liberate prin impunerea de obligații sau restricții ale libertății). Ea satisface cerințele de oportunitate și răspunde în aceeași măsură imperativului de a se asigura cadrul optim pentru desfășurarea cu eficiență și celeritate a urmăririi penale, prin prevenirea și înlăturarea oricăror împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal, dat fiind că libertatea inculpatului urmează a fi subsumată unor garanții procesuale, astfel că nu va putea să impieteze în vreun fel cursul anchetei penale în derulare și aflarea adevărului.
Este incontestabil că autoritățile judiciare trebuie să intervină în cazul infracțiunilor de natura celor reținute în sarcina inculpatului, ripostând față de un fenomen care a cunoscut o amploare deosebită în ultima perioadă de timp, cu implicații majore resimțite în plan personal de către fiecare cetățean, contribuabil onest la bugetul de stat, acest gen de cauze necesită măsuri și acțiuni de așa manieră coordonate, încât să fie susceptibile să lovească interesele ilicite promovate de cei implicați, pentru ca ramificațiile rețelelor de crimă organizată să fie anihilate printr-un probatoriu complet administrat. La fel de real este faptul că pentru restabilirea ordinii publice, ansamblul măsurilor, inclusiv bazate pe forță de constrângere, trebuie aplicate de organele cu atribuții legale pentru readucerea situației create prin încălcarea gravă a acesteia, generatoare de pericol, pentru siguranța statului, a cetățenilor, a proprietății publice și private, nimic nu trebuie să stea în calea unei lupte ferme, duse însă cu mijloace adecvate pentru stoparea și combaterea fenomenului infracțional.
Cât privește necesitatea menținerii unei măsuri preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Ingerința prevăzută de lege în dreptul inculpatului la libertate și care urmărește un scop legitim, trebuie să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit. Curtea europeană a oferit câteva principii de interpretare a acestei cerințe arătând, pe de o parte, că adjectivul „necesar” nu este sinonim cu „indispensabil” și nici nu are flexibilitatea unor expresii ca „admisibil”, „util”, rezonabil” sau „dezirabil” iar, pe de altă parte, că expresia „necesară într-o societate democratică” înseamnă că, pentru a fi compatibilă cu Convenția europeană, ingerința trebuie să corespundă inter alia unei nevoi sociale imperioase și să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, veghindu-se într-o cauză determinată la menținerea unui just echilibru între ingerință și scop.
Relaționând la speța de față, s-a evidențiat că măsura arestării preventive a fost eficientă sub aspectul întreruperii activității infracționale a grupului organizat care se conturează la nivel de presupunere rezonabilă și de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care acțiunea pretins a fi desfășurată, o reprezenta. Rețeaua a fost destructurată iar mesajul transmis mediului infracțional este unul neechivoc, capabil de a descuraja angrenarea persoanelor în activități dincolo de lege, de genul celor în raport de care se efectuează cercetări. În același timp, celelalte instituții ale statului au primit un semnal de natură a protegui desfășurarea activității lor specifice, starea de alertă ce a caracterizat perioada imediat următoare anihilării grupului, a reclamat evident luarea stringentă a unor măsuri de siguranță suplimentare de către cei competenți.
În aceeași direcție și cu același scop al protejării interesului general al societății, a tuturor drepturilor cetățenilor urmează a acționa cu fermitate și organele în drept, întrucât va interveni și constrângerea legală, efect al obligațiilor corelative ce vor fi impuse a fi respectate de către inculpat, sub stricta supraveghere a acestora.
Ceea ce urmează dincolo de arestare preventivă, care trebuie să-și păstreze caracterul de măsură excepțională și preventivă (iar nu cu rol educativ) ce se poate lua în cursul procesului penal, vizează tragerea la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni în scopul condamnării lor de către organele judiciare însărcinate în acest sens, la pedepse proporționale cu gravitatea faptelor ilicite săvârșite, aceasta din urmă având caracterul definitiv și scopul de coerciție și de prevenție specială și generală pe care însăși legea penală i le-a atribuit.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis și contravine atât exigențelor naționale, cât și internaționale.
Pentru că starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 Cod procedură penală), în același sens fiind și art. 23 alin. 10 din Constituția României, prevederi în acord și cu linia trasată de CEDO. Fundamentul pur ideologic al unor asemenea prevederi legale pornește de la premisa că e necesară o creștere a gradului de încredere a statului în cetățean, persoană care acceptă voluntar să lase procesul penal să își urmeze cursul, astfel încât nu mai este necesară aplicarea unei măsuri preventive, care să asigure buna desfășurare a procesului ori să împiedice sustragerea de la proceduri.
Art. 5 parag. 3 din CEDO nu impune o obligație autorităților sesizate cu o cerere de punere în libertate de a răspunde fiecărui argument invocat de persoana privată de libertate. Garanția ar fi lipsită însă de substanță dacă judecătorul ar trata ca irelevante sau nu ar lua în considerare elemente concrete invocate de bănuit și care ar fi de natură a aduce un dubiu asupra existenței condițiilor esențiale ale legalității și temeiniciei detenției în sensul Convenției Europene. În acest context, argumentele pro sau contra punerii în libertate nu trebuie să fie generale și abstracte. Totodată este de subliniat în legătură cu aplicarea art. 5 paragraful 3 Curtea a statuat, în numeroase decizii cadru cu valoare de principiu, că autoritățile juridice naționale sunt ținute să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, iar pericolul că inculpatul s-ar sustrage procedurilor nu poate fi dedus numai pe baza gravității sancțiunilor penale aplicabile acestuia pentru faptele ce fac obiectul cauzei. Trebuie să se țină seama și de circumstanțele personale precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia etc.
S-a pus accent pe aspectul că soluția ce se va pronunța, nu golește de conținut încheierile anterioare prin care s-a luat/prelungit măsura arestării preventive, Tribunalul a reținut că subzistă pericolul concret pentru ordinea publică dar, în același timp, că această situație este compatibilă cu aplicarea liberării provizorii, întrucât art. 136 alin. 2 Cod procedură penală statuează, în mod expres, că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberare provizorie, iar starea de pericol poate fi gestionată la acest moment procesual de către autorități.
Posibilitatea continuării/reluării de către acest inculpat a activității reprobabile, sancționată din punct de vedere penal, poate fi într-adevăr luată în calcul, dar doar pe considerente ce țin de criminologie, mai ales având în vedere că se conturează în parametrii rezonabili ca fiind poziționat pe un palier important al grupării de criminalitate organizată, ținând cont totodată de rolul și contribuția sa în cadrul acesteia. Și asta, în condițiile în care la o examinare prima facie se observă că, deși necunoscut cu antecedente penale, el a mai fost implicat și în alte proceduri penale, iar în cauza analizată a dezvoltat multiple legături cu furnizorii de țigarete de contrabandă, așa cum rezultă din materialitatea faptelor presupus comise, și-a extins o largă rețea de distribuție a acestora pe piața neagră de desfacere, a dat dovadă de persistență infracțională, traseul infracțional fiind întrerupt doar la intervenția organelor în drept. În aprecierea periculozității nu sunt decisive calitățile persoanei, cât riscul ca aceasta să comită pe viitor un delict, iar practica și doctrina au fixat coordonate în jurul căreia se construiește aceasta într-un caz determinat. Ea nu poate fi stabilită în mod matematic, ci se bazează pe un pronostic ce rareori își are suport în lege și se pleacă, printre altele, și de la prezumția că individul care a comis un delict va mai comite cel mai probabil și în viitor altul, odată învinse inhibițiile și rezistențele psihice în luarea unei rezoluții infracționale, este necesar un efort mult mai mic pentru a repeta un act, mai ales în condițiile este motivat de oportunitatea obținerii unor câștiguri financiare considerabile în scurt timp.
Însă atâta timp cât riscul săvârșirii unor noi infracțiuni este practic doar unul prezumat, acesta urmează fi preîntâmpinat prin activitatea specifică de supraveghere ce se va derula în continuare de către organul de poliție desemnat în acest sens, care evident nu se rezumă doar la verificarea respectării de către inculpat a obligației de a se prezenta în vederea semnării graficului de control întocmit, ci implică și o . acțiuni conexe desfășurate de polițiști, necesare cunoașterii persoanelor cu care acesta intră în contact, intențiilor pe care le au, locațiilor în care se deplasează, cu scopul de a se asigura buna înfăptuire a actului de justiție, dat fiind că orice comportament care contravine măsurilor impuse a fi respectate, poate conduce la compromiterea urmăririi penale, de aceea există și obligația ca, într-un atare caz, să fie sesizată instanța care a instituit controlul judiciar.
Menținerea în stare de arest a persoanelor cercetate pentru asemenea fapte, care în opinia primei instanțe sunt desigur foarte grave, nu se poate justifica exclusiv pentru a exemplifica reacții ferme ale organelor judiciare în lupta împotriva infracționalității, și in nici un caz pentru o prevenție generală a societății, măsura preventivă fiind individuală. Cum nu se poate baza pe o perioadă îndelungată de timp nici pe un argument subiectiv, legat de oprobriul public, în prezent cetățenii căpătând încrederea că prin intervenția energică a autorităților judiciare au fost puse la adăpost drepturile și libertățile lor, deținându-se un control riguros asupra comportamentului persoanei acuzate.
În altă ordine de idei, Tribunalul a notat că în cadrul acestei proceduri trebuie avute în vedere nu doar gravitatea faptelor, ci și persoana petentului, legăturile familiale și cu comunitatea din care provine, eficacitatea estimată a controlului judiciar și, în ansamblu, încrederea pe care circumstanțele sale personale o conferă cu privire la aceea că măsura poate fi eficientă, așa încât punerea în libertate provizorie nu va aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal (inclusiv prin garantarea prezenței la desfășurarea judecății și înlăturarea posibilității sustragerii).
Astfel, această măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive, acordă arestaților posibilitatea de a oferi judecătorului atât un complex de elemente prin care să contrabalanseze motivele care justifică arestarea arătând că acestea, deși temeinice, totuși nu sunt decisive după trecerea unei perioade de timp în analiza consacrată configurării măsurii, deținerea nu este absolută și inevitabil necesară, iar scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin garanțiile pe care le oferă persoana inculpatului și obligațiile care i se impun la liberare.
Realitățile procesuale și procedurale ale cauzei, determină reaprecierea oportunității măsurii preventive sub incidența căreia se află inculpatul și se evidențiază că urmărirea penală a evoluat, organele care instrumentează cauza au procedat în această perioadă de timp la administrarea probatoriului considerat necesar clarificării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept – audieri, solicitarea de relații etc. - astfel încât să dea o formă juridică suspiciunilor inițiale de comitere a infracțiunilor sub aspectul cărora i se aduc acuze și este cercetat, urmând ca în continuare să fie prelucrate informațiile obținute sau ce urmează a le parveni, în vederea valorificării lor ca probe și a face conexiunile juridice corespunzătoare, proces cognitiv în care inculpatul nu se poate interpune în mod obiectiv.
Tribunalul, deliberând, s-a raportat și la situația familială și circumstanțele personale ale inculpatului care, deși nu se constituie în elemente de noutate, dat fiind că au fost avute în vedere ca și criterii complementare la alegerea măsurii preventive, ele se justifică a fi interpretate corelat cu aspectele despre care s-a făcut vorbire în cele ce preced și vin să sprijine cererea habeas corpus formulată, astfel că li se va da la acest moment procesual o pondere mai mare decât celor reale, proprii speței de față, neputându-se ignora că natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise și urmările produse reprezintă criterii care, în general, nu sunt dinamice ci, de cele mai multe ori constante.
S-a reținut așadar că inculpatul are un domiciliu stabil, este căsătorit, iar atașamentul său față de familia sa și de părinți, care au o stare precară de sănătate, legăturile sale cu comunitatea din care face parte, diminuează semnificativ riscul de a se sustrage procedurile, factori care fac plauzibilă convingerea că un control judiciar prin impunerea unor restricții, ar fi eficient în cazul său. Așa cum se desprinde și din jurisprudența CEDO, un inculpat care are o familie închegată, cu particularitatea că cel în discuție a devenit de curând tată, este mai puțin vulnerabil în fața tentațiilor din sfera ilicitului penal, fiind mai ancorat de valorile tradiționale ale societății. Tribunalul i-a acordat credit apreciind că, în perioadă în care s-a aflat în detenție provizorie a conștientizat la adevărata dimensiune consecințele prezumtivei activități nelegale desfășurate, într-o analiză prospectivă că datoria morală unanim acceptată de societate și valabilă este de a veghea și la interesele celor apropiați, de a le proteja nu numai ca scut împotriva terțelor persoane, ci și față de propriile acțiuni, cu consecințe secundare nefaste asupra lor, astfel că nu ar mai avea o motivare pentru a relua un traseu infracțional. Ci, dimpotrivă, ar încerca să demonstreze în aceeași măsură că a realizat care este poziția sa în cadrul procesului penal în care este implicat, aceea de acuzat pus sub învinuirea unei fapte grave și, ca atare, are obligația de a se pune la dispoziția organelor în drept, ori de câte ori este notificat, pentru a oferi lămuririle necesare, dând astfel dovadă că are capacitatea corespunzătoare de adaptare adecvată la standardele normative ale societății și o acceptare a acestora, orientându-se în același timp către realizarea unor venituri licite prin muncă, pentru a-și întreține familia. Dacă va ignora în continuare că societatea constituie pentru fiecare membru mediul de dezvoltare, în sensul că orice cetățean are un statut al său, în care înmănunchează ansamblul drepturilor și îndatoririlor pe care societatea le acordă sau le pretinde de la fiecare și că numai astfel integrată în ansamblul relațiilor sociale, personalitatea poate constitui o unitate armonioasă între calitățile proprii individului respectiv și recunoașterea acestora și se va plasa din nou în situații neconforme cu legea, libertatea sa individuală va fi grav afectată, cu toate consecințele ce decurg din instituirea arestului preventiv.
În atare condiții, ținând seama și că odată ce asupra sa va plana măsura provizorie a controlului judiciar și aflat sub acest regim urmează să suporte anumite restricții cu privire la libertatea lui de mișcare, la viața sa socială și a fi verificat modul de conformare la obligațiile ce i s-ar impune, Tribunalul a considerat că scopul prev. de art. 136 Cod procedură penală poate fi realizat și recurgându-se la această măsură alternativă.
Toate considerentele expuse, au îndreptățit convingerea că eventualul control judiciar ce urmează a fi dispus cu privire la persoana sa - fixarea unei limite teritoriale, obligația de a se prezenta la organele judiciare, etc. - poate fi considerat la acest moment ca suficient pentru a-l împiedica să se cantoneze din nou în sfera ilicitului penal și să-l constrângă să răspundă prompt chemării autorităților judiciare.
Cum libertatea inculpatului urmează a fi așadar subordonată unor garanții procesuale, cu impunerea respectării obligațiilor corelative apreciate a fi necesare, va exista un just echilibru între ingerința în dreptul acestuia la libertate și scopul urmărit, acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal în care este implicat, iar imperativul protejării procesului de administrare a probelor în vederea lămuririi cauzei va fi asigurat, dat fiind că se va institui și interdicția de a se apropia de ceilalți inculpați și învinuiți din prezenta cauză, de martori și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia, cu sublinierea că restul probatoriul se fundamentează într-o măsură decisivă pe interceptările telefonice ale unor convorbiri care, evident, au avut deja loc.
Conchizând, având în vedere garanțiile legale anterior invocate și aplicațiile jurisprudențiale CEDO în materia arestării preventive, cum natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii, Tribunalul, a procedat în consecință.
Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs Ministerul Public – D. S. Teritorial Suceava și inculpatul I. Ș. M..
În motivarea recursului său, Ministerul Public – D. S. Teritorial Suceava a arătat, în esență, că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond nu a urmărit coordonatele stabilite de ÎCCJ prin decizia nr. 17/2011, respectiv oportunitatea acestei măsuri. Astfel, măsura nu este oportună din perspectiva faptului că așa cum arată și CEDO, instanța poate să tragă concluzii, pe baza indiciilor și probelor administrate corespunzător, că există posibilitatea ca inculpatul să nu se prezinte la proces, să împiedice buna desfășurare a procesului penal și să comită alte infracțiuni care să tulbure ordinea publică. Inculpatul este cercetat în prezent și în alte dosare penale pe care de altfel le-a indicat la propunerea arestării preventive a acestuia. Prima instanță a dat o prea mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, pe care nu le neagă, însă trebuie să se țină cont că legiuitorul la această instituție de drept impune o . motive temeinice în condițiile prev. de art. 160/8 alin. 2 Cod procedură penală. Motivele invocate de inculpat sunt aceleași ca și cele invocate în celelalte cereri formulate anterior, cu același obiect, însă consideră că nu s-a schimbat cu nimic situația de la cererea anterior formulată de inculpat și nici de la luarea măsurii arestării preventive a acestuia. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere natura și gravitatea faptelor, scopul și modalitatea comiterii faptelor, respectiv faptul că într-o perioadă relativ lungă de timp inculpatul a comis numeroase acte materiale, traficând o cantitate foarte mare de țigări. Organele abilitate desfășoară activități pentru diminuarea acestui fenomen și pentru micșorarea traficului de țigări pentru că se aduce atingere valorilor ocrotite de legea română dar și de legislația europeană. Infracțiunile de contrabandă sunt foarte multe și astfel instanțele de judecată, prin luarea măsurii arestării preventive, prelungirea acestor măsuri și prin respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar când sunt nefondate trag un semnal de alarmă celorlalte persoane care sunt interesate să comită astfel de infracțiuni. Atât timp cât inculpatul este cercetat în prezenta cauză nu pentru infracțiunea de contrabandă simplă ci pentru constituire de grup infracțional organizat atunci ar fi lipsit de echitate ca cei care comit infracțiuni de contrabandă simplă cu mai puține acte materiale să fie mai aspru sancționați pe parcursul urmăririi penale decât ceilalți. Tribunalul a analizat pur teoretic această instituție de drept dedusă judecății și nu a făcut trimitere la situația și circumstanțele reale din prezenta cauză.
În motivarea recursului său, astfel după cum a fost susținut de apărătorii săi, inculpatul I. M. Ș. a arătat, în esență, că obligația impusă de prima instanță de a nu lua legătura cu soția sa, învinuita I. A., este imposibil de pus în aplicare și, în raport de ceilalți inculpați trebuie avut în vedere că la momentul când Curtea de Apel Suceava a admis recursul și a pus în libertate sub control judiciar de exemplu pe T. C., care făcea parte din același grup infracțional, nu s-a instituit obligația de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că doar cel declarat de către inculpat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul recurent I. M. Ș. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat”, prev. și ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că în perioada mai 2011 – octombrie 2011 a pus bazele unei grupări infracționale organizate împreună cu numiții I. A., M. N., T. C. V., T. Iunona și P. D., având ca scop preluarea în vederea valorificării ilegale a unor însemnate cantități de țigări de contrabandă în modalitatea prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Lg. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010 și de „contrabandă”, prev. și ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 și O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art 41 alin. 2 C.P., faptă constând în aceea că, în perioada mai 2011 – octombrie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, a preluat, manevrat și depozitat la domiciliul său în vederea valorificării însemnate cantități de țigarete de contrabandă, pe care le-a valorificat către diverși clienți, reținându-se în sarcina inculpatului un număr de 49 acte materiale circumscrise acestei infracțiuni.
Față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu nr. 222, pronunțată la data de 29.11.2011 de către Tribunalul Suceava, în dosarul nr._/86/2011, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 29.11.2011 și până la 27.12.2011 inclusiv, emițându-se în baza acesteia mandatul de arestare preventivă.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului I. M. Ș., instanța a reținut, în esență, că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, fiind îndeplinite cumulativ și condițiile cazului prev. de 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, ce a servit ca și temei al arestării preventive a sus-numitului, constatând că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 681 Cod procedură penală, că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, sancționate din punct de vedere penal cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. De asemenea, a apreciat instanța la momentul plasării inculpatului în detenție provizorie că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este acuzat, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de activități ilegale. La evaluarea acestuia a ținut cont așadar de gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise, numărul actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată de care este învinuit, precum și de puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate. Instanța de cenzură a îmbrățișat punctul de vedere al Tribunalului Suceava, astfel că măsura privativă de libertate a fost confirmată în recurs, în acest sens fiind pronunțată încheierea nr. 112 din data de 05.12. 2011 a Curții de Apel Suceava.
Măsura arestării preventive a inculpatului I. Ș. M. a fost prelungită ulterior, până la data de 26.02.2012 inclusiv.
Curtea constată că în cauză există atât probe, cât și indicii temeinice, astfel cum sunt acestea definite de disp. art. 68/1 Cod procedură penală și de jurisprudența CEDO în materie, că inculpatul I. Ș. M. a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală.
Astfel, mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent în cursul urmăririi penale, conduc la presupunerea rezonabilă, în sensul că inculpatul recurent este autorul acestor infracțiuni, pentru comiterea cărora a fost arestat preventiv.
În conformitate cu disp. art. 136 al. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1602 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
Din analiza prevederilor art.1602 Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În ceea ce privește condițiile cerute de art.148 lit. f Cod procedură penală, reținute la luarea și ulterior la prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent, Curtea constată că acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care acesta este cercetat, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul recurent I. Ș. M. prin lăsarea sa în libertate este dat de natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, de valorile sociale lezate, de rezultatul produs, de rezonanța deosebită creată în rândul opiniei publice, precum și de starea de insecuritate din rândul societății civile, de natură a determina o reacție negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar putea fi judecate în stare de libertate.
Având în vedere faptul că s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului recurent subzistă, Curtea va proceda la examinarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în sensul că va verifica în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, astfel după cum impune decizia nr. 17/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, care în conformitate cu disp. art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Astfel, Curtea reține că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica săvârșirea de fapte periculoase, beneficiul liberării provizorii sub control judiciar nefiind un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia.
Prin urmare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 al. 1 Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar, în conformitate cu disp. art.1608a alin. 2 Cod procedură penală se poate admite o asemenea cerere atunci când se constată că aceasta este și întemeiată.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară instrumentării cauzei, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Totodată însă, punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv, și care beneficiază de prezumția de nevinovăție, se impune în momentul în care menținerea ei în detenție încetează să mai fie necesară.
Așa cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
Sub acest aspect, este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție. Așadar, aspectul că pericolul social pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă încă la acest moment, nu poate constitui, exclusiv prin el însuși, temei pentru respingerea unei astfel de cereri.
În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanțiază persoana inculpatului.
În ceea ce privește natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunile de care este acuzat inculpatul, în măsura în care se va dovedi că există și au fost săvârșite cu vinovăție de acesta, sunt grave, afectând ordinea de drept, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului (în speță, acestea fiind pe larg reliefate în considerentele încheierii atacate). În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze doar la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Or, în speță, inculpatul are o familie organizată și este integrat social. Prin prisma celor mai sus-analizate, Curtea constată că în mod temeinic prima instanță a reținut nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, ci și, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, aspectul că aceasta este și întemeiată, scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) putând fi realizat și prin lăsarea sa în libertate, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că în caz de încălcare a lor cu rea-credință va fi din nou arestat.
Soluția este în consonanță si cu dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.
De altfel, astfel cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat într-o soluție de speță, pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (B. împotriva Moldovei, nr. 9.190/03, § 59, 4 octombrie 2005), fiind de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber. Or, o astfel de dovadă nu a fost făcută de către organele de urmărire penală, cărora le revenea sarcina în acest sens.
Desfășurarea în continuare, în bune condiții, a procesului penal poate fi realizată și cu inculpatul în stare de libertate, obligațiile stabilite de către instanța de fond în sarcina sa (inclusiv cea de a nu lua legătura cu alte persoane care au diferite calități în proces) fiind necesare, dar totodată și suficiente pentru concretizarea acestui scop.
Referitor la recursul declarat de către inculpatul I. M. Ș., Curtea apreciază că acesta este întemeiat, doar în ceea ce privește obligația impusă în mod greșit de prima instanță inculpatului I. Ș. M. de a nu lua legătura inclusiv cu soția sa, învinuita I. A., constatând că respectarea acestei obligații ar fi de natură să afecteze în mod grav relațiile de căsătorie, ceea ce nu poate fi admis.
În ceea ce privește însă egalitatea de tratament juridic invocată, cu referire la situația altor inculpați cercetați pentru fapte similare, care au fost puși în libertate sub control judiciar și față de care nu s-a instituit obligația de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați, acest motiv nu este întemeiat, întrucât necesitatea stabilirii anumitor obligații se analizează individual, față de fiecare inculpat în parte, raportat la faptele pretins comise și la persoana fiecăruia dintre ei, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Pentru aceste considerente, care se adaugă celor pe larg expuse de către prima instanță, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 1609 alin. 7 Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Suceava, iar în conformitate cu disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul I. M. Ș. împotriva aceleiași încheieri, pe care o va casa în parte și în rejudecare va înlătura din încheierea atacată, dispoziția ca inculpatul să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu învinuita I. A. (fiica lui G. și Z., CNP_ – soția inculpatului), urmând să mențină celelalte dispoziții ale încheierii, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. – S. Teritorial Suceava împotriva încheierii nr. 31 din data de 08.02.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ .
Admite recursul declarat de inculpatul I. M. Ș. împotriva aceleiași încheieri.
Casează în parte încheierea mai sus-arătată și în rejudecare:
Înlătură, din încheierea atacată, dispoziția ca inculpatul I. M. Ș. să nu se apropie de și să nu comunice, direct sau indirect, cu învinuita I. A. (fiica lui G. și Z., CNP_ – soția inculpatului).
Menține celelalte dispoziții ale încheierii care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2012.
Președinte,Judecători, Grefier,
Red. BI
Tehnored. TD
Ex. 3/13.02.2012
Jud. fond. C. G. I.
| ← Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Art. 323 C.p..... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
|---|
