Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 336/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 336/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 336/2013
Dosar nr._ - art. 215 Cod penal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 336
Ședința publică din 08 aprilie 2013
Președinte A. T. L.
Judecător G. I. A.
Judecător A. V.
Grefier B. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. L.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata S. L. împotriva sentinței penale nr. 84 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat oficiu A. P., în substituirea avocatului A. I., pentru inculpata S. L. și inculpatul G. E. C. asistat de avocat oficiu C. C., lipsă fiind inculpata S. L. și partea vătămată C. Județeană de Pensii.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat A. P., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că una din infracțiuni, respectiv cea de înșelăciune, a fost săvârșită sub forma tentativei, iar ca urmare a comiterii faptelor nu s-a produs vreun prejudiciu. Solicită reducerea pedepsei și păstrarea modalității de executare, respectiv suspendarea condiționată a pedepsei.
Avocat C. C., având cuvântul, arată că este de acord cu admiterea recursului și, în temeiul art. 385/7 Cod procedură penală, solicită extinderea efectelor și asupra inculpatului intimat.
Procurorul, având cuvântul, apreciază că pedeapsa rezultantă este nelegală, aplicarea art. 81 cu termene diferite fiind greșită. Prin urmare, solicită admiterea recursului, extinderea efectelor și cu privire la inculpatul G., în sensul înlăturării din pedeapsa rezultantă a amenzii de 1.000 lei.
Inculpatul G. E., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.84 din data de 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._, în baza art. 20 Cp rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. d Cp, a fost condamnată inculpata S. L. la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.
În baza art.71 Cp, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 26 Cp rap.la art. 288 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. e Cp, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatei că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 291 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. e Cp, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatei că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. e Cp, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) luni închisoare la care s-a adăugat pedeapsa de 1.000 de lei amenda.
În baza art.71 Cp, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatei că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 81 alin. 2 Cp, s-a suspendat condiționat atât executarea pedepsei cu închisoarea, cât și a pedepsei cu amenda aplicată pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni calculat conform art. 82 Cp.
În baza art. 359 alin. 1 Cpp, s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepselor aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art.71 alin. 5 Cp, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 20 Cp rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. d Cp, a fost condamnat inculpatul G. E. Constantinla pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.
În baza art.71 Cp, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 26 Cp rap. la art. 288 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. e Cp, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 291 Cp, cu aplic. art. 320¹ Cpp, cu aplic. art. 74 lit. a Cp, art. 76 lit. e Cp, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. e Cp, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 1.000 de lei amenda.
În baza art.71 Cp, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cp pe durata executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 63¹ Cp, s-a atras atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 81 alin. 2 Cp, s-a suspendat condiționat atât executarea pedepsei cu închisoarea, cât și a pedepsei cu amenda aplicată pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni calculat conform art. 82 Cp.
În baza art. 359 alin. 1 Cpp, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea pedepselor aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art.71 alin. 5 Cp, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 348 Cpp, s-a anulat carnetul de muncă . nr._ emis pe numele inculpatei S. L. și carnetul de muncă . nr._ emis pe numele inculpatului G. E. C..
S-a respins cererea de restituire a carnetului de muncă emis pe numele inculpatei S. L. formulată de reprezentantul părții vătămate C. Județeană de Pensii Suceava.
S-a luat act că părțile vătămate C. Județeană de Pensii Suceava și I. T. de Muncă Suceava nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cpp și 189 Cpp, a fost obligată inculpata S. L. să plătească statului suma de 550 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal.
În baza art. 191 alin. 1 Cpp și 189 Cpp, a fost obligat inculpatul G. E. C. să plătească statului suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 3550/P/2009 din data de 05.11.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 05.12.2012 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților S. L. și G. E. C. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 20 Cp rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cp, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 Cp rap.la art. 288 alin. 1 Cp, și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cp.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatei S. L. că la data de 28.12.2009 a depus la C. Județeană de Pensii Suceava o cerere și carnetul de muncă cu . nr._, întocmit pe numele său, solicitând pensionarea, deși știa că atât carnetul de muncă, cât și mențiunile efectuate în cuprinsul acestuia, referitoare la faptul că ar fi lucrat în perioada 1985 - 2007 la . sunt false, acestea fiind efectuate anterior, în cursul anului 2009, de o altă persoană, scop în care inculpata i-a încredințat învinuitului Blasciuc V. carnetul său de muncă, primind ulterior de la acesta un alt carnet, fals, având mențiuni efectuate în fals.
În sarcina inculpatului G. E. C. s-a reținut că în cursul anului 2009 a trimis la I. T. de Muncă Suceava carnetul de muncă cu . nr._, întocmit pe numele său, pentru a fi luat în evidențele întocmite privind salariații, deși știa că mențiunile efectuate în cuprinsul carnetului de muncă, referitoare la faptul că ar fi lucrat în perioada 1990 - 1999 la . sunt false, acestea fiind efectuate anterior, în cursul anului 2008, de o altă persoană, scop în care inculpatul i-a încredințat numitului I. A. două fotografii și actul său de identitate, primind ulterior de la acesta carnetul de muncă indicat mai sus, având mențiuni efectuate în fals.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, corespondența între ITM Suceava sau CJP Suceava și ., copia și originalul carnetului de muncă . nr._, întocmit pe numele S. L., adresa nr._/30.11.2010 a CJP Suceava, adresa nr. 899/03.12.2010 a ., adresa nr. R18075/_.2010 a I.T.M. Suceava, adresa nr. R996/621/17.01.2011 a ITM Suceava, copia și originalul carnetului de muncă . nr._, întocmit pe numele G. E. C., adresa nr. 5143/14.10.2010 a ITM Suceava, copia contractului individual de muncă nr._/11.11.2001 încheiat între . și S. L. și dispoziția de desfacere a contractului de muncă, copiile contractelor individuale de muncă nr._/13.10.2009 și nr._/09.01.2008, încheiate între S. și S. L. și dispoziția de desfacere a contractului de muncă nr._/09.01.2008, copia cererii formulate de S. L. pentru înscrierea la pensie de invaliditate înregistrată la CJP Suceava cu nr._/28.12.2009, copia deciziei nr. R22017/27.01.2010 a CJP Suceava privind acordarea pensiei de invaliditate solicitantei S. L., adresa nr. 738/12.10.2010 a ., istoric al ., raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5628/11.02.2011 întocmit de I.PJ. Suceava - Serviciul Criminalistic, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5976/11.03.2011 întocmit de I.PJ. Suceava - Serviciul Criminalistic, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 6153/11.03.2011 întocmit de I.PJ. Suceava - Serviciul Criminalistic, declarațiile martorului C. G., declarația învinuitului Blascciuc V. și declarațiile inculpaților.
Înainte de citirea actului de sesizare a instanței, la termenul din data de 30.01.2013, inculpata S. L. a declarat că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
La același termen apărătorul ales al inculpatului G. E. C. a depus o declarație autentificată dată de către inculpat la data de 08.01.2013 la BNP Fomin S. prin care a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată prev. de art. 320¹ Cpp, arătând că recunoaște faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și că nu dorește administrarea de probe noi.
Față de poziția de recunoaștere în totalitate a faptelor de către inculpați instanța a făcut aplicarea art. 320¹ Cpp, soluționând cauza în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt,
1. În primăvara anului 2009 inculpata S. L. i-a pus la dispoziție numitului Blasciuc V. cartea de muncă emisă pe numele ei, pentru ca în schimbul unei sume de bani acesta să-i intermedieze completarea carnetului de muncă cu mențiuni false prin care să se ateste că inculpata a fost angajata unei societăți comerciale, dobândind astfel vechime în muncă.
La puțin timp Blasciuc V. i-a restituit inculpatei carnetul de muncă . nr._, inculpata plătindu-i pentru serviciul prestat suma de 18 milioane lei vechi. În cuprinsul carnetului de muncă fuseseră operate modificări în sensul că s-au făcut mențiuni nereale cu privire la faptul că în perioada 01.01._07 inculpata S. L. a fost angajată ca muncitor necalificat și sortator produse finite la ..
Ulterior, în scopul de a se pensiona anticipat inculpata a depus carnetul de muncă falsificat la C. de Pensii Suceava.
Astfel, prin cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii Suceava în data de 28.12.2009 sub nr._ (fila 64 dup) inculpata S. L. a solicitat acordarea pensiei de invaliditate, depunând în sprijinul cererii sale carnetul de muncă . nr._ emis pe numele său la data de 01.01.1985 de . și acte de identitate.
Prin Decizia nr. R_/27.01.2010 a Casei de Pensii Suceava (fila 68 dup) s-a respins cererea inculpatei de acordare a pensiei de invaliditate întrucât nu erau îndeplinite disp. art. 57 alin. 1 și 2 Legea 19/2000, inculpata nerealizând cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta avută la data ivirii invalidității.
În urma reverificării și analizării documentelor depuse de inculpată de către Serviciul Verificări Pensii din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava s-a constatat că mențiunile din carnetul de muncă sunt false, solicitându-se efectuarea de cercetări cu privire la autenticitatea documentului.
Analizând carnetul de muncă . nr._ se constată că acesta a fost emis pe numele inculpatei S. L. de către . la data de 01.01.1985. Conform mențiunilor de la punctul 1 până la punctul 33, inculpata S. L. a fost angajată la . ca muncitor necalificat, iar ulterior ca sortator produse finite. Mențiunile apar ca fiind efectuate de numitul P. V. în calitate de inspector personal. Potrivit mențiunilor de la punctele 34 - 36 aceasta a fost angajată la . M., iar mențiunile apar ca fiind făcute de I. M. - inspector de specialitate. La punctele 37, 38 sunt efectuate mențiuni care apar ca fiind efectuate de AJOFM Suceava - Agenția Rădăuți. Pe fața interioară a copertei carnetului de muncă este aplicată o fotocopie a actului de identitate al inculpatei.
Deși în carnetul de muncă se menționează că acesta a fost emis de ., în realitate inculpata S. L. nu a fost niciodată angajata acestei societăți, carnetul de muncă fiind întocmit în fals. Acest aspect rezultă din adresa nr. 133/12.02.2010 . în care se menționează faptul că societatea nu a întocmit un carnet de muncă pe numele inculpatei S. L., că ștampila aplicată pe carnetul de muncă al acesteia nu corespunde cu ștampila folosită de societate, iar prin adresa nr.738/12.10.2010 societatea a comunicat faptul că inculpata S. L. nu a fost niciodată angajata societății, iar P. V. nu a lucrat și nici nu lucrează la societate.
În realitate inculpata a fost angajata altor două societăți comerciale. Astfel aceasta a fost angajată la . M. în perioada 01.11.2004 – 01.02.2007 în funcția de magaziner, așa cum rezultă din copia contractului de muncă nr._/11.11.2007, și la . M., în funcția de administrator, în perioada 01.01._09, așa cum rezultă din copia contractului de muncă nr._/13.10.2009.
Din verificările efectuate în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului rezultă că . a fost înregistrată în Registrul comerțului sub nr. J_ din data de 30.04.1998 și și-a schimbat sediul social în Falcău. Prin urmare anterior anului 1998 inculpata nu avea cum să fie angajată a acestei societăți așa cum se menționează în carnetul de muncă.
Pentru stabilirea persoanei care a falsificate mențiunile din cartea de muncă emisă pe numele inculpatei în cauză s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-științifice.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5628/11.02.2011 întocmit de IPJ Suceava - Serviciul Criminalistic rezultă că nici scrisul, nici semnăturile din dreptul celor 44 de poziții, numerotate greșit de la 1 până la 38, din carnetul de muncă . nr._ având ca titular pe inculpata S. L., nu au fost executate de inculpata S. L. și nici de Blasciuc V. sau I. M..
Totodată din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 6153/11.03.2011 întocmit de IPJ Suceava - Serviciul Criminalistic rezultă că nici scrisul de completare de la pag. 1 până la pag. 19 din carnetul de muncă . nr._ având ca titular pe S. L., și nici semnăturile de la rubrica „parafa și semnătura persoanei care face înscrierea” nu au fost executate de B. T..
Situația de fapt expusă rezultă și din declarația lui Blasciuc V.. Audiat în cauză în calitate de învinuit (filele 163-166 dup, fila 190 dup) Blasciuc V. a recunoscut că în primăvara anului 2009 i-a comunicat inculpatei că știe pe cineva care „poate să treacă în carnetul de muncă anii de vechime în câmpul muncii” în schimbul plății sumei de 3 milioane de lei pentru fiecare an. A arătat că a primit de la inculpată carnetul de muncă . nr._ pe care i l-a dat apoi numitului B. T.. După aproximativ 10 zile a luat de la B. T. carnetul de muncă pe care i-l predase anterior și în care acesta făcuse mențiuni cu privire la faptul că inculpata ar fi lucrat la ., predând mai departe carnetul de muncă inculpatei și spunându-i acesteia că totul este legal și că se poate pensiona.
B. T. nu a putut fi audiat în cauză întrucât acesta a decedat la data de 28.06.2010, așa cum rezultă din extrasul din registrul de deces (fila 177 dup).
Caracterul fals al carnetului de muncă este susținut și de inculpata S. L..
Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 158-161 dup) inculpata S. L. a susținut că în primăvara anului 2009 a fost întrebată de către numitul Blasciuc V. dacă dorește „să-i treacă ani de muncă lucrați la unități economice pentru a se putea pensiona”, asigurând-o că „se poate plăti din urmă” în sensul că i se poate trece vechime în câmpul muncii în schimbul unei sume de 2 milioane de lei pentru fiecare an de vechime. Inculpata a arătat că a predat carnetul de muncă lui Blasciuc V., iar după puțin timp acesta i-a restituit cartea de muncă, constatând că aceasta fusese modificată în sensul că purta mențiuni cu privire la faptul că în perioada 01.11._07 a fost angajată de .. Inculpata a recunoscut că nu a lucrat niciodată la această societate. Totodată a arătat că pentru serviciul prestat a plătit suma de 18 milioane de lei vechi. De asemenea inculpata a susținut că lui Blasciuc V. i-a predat o carte de muncă emisă de . M., ulterior inspectorii de muncă constatând că era vorba de un alt carnet de muncă decât cel prezentat anterior acestei instituții. Apoi a depus carnetul de muncă la C. de Pensii pentru a putea să se pensioneze.
Ulterior, fiind audiată de către procuror în data de 15.10.2012 (fila 188 dup) inculpata a susținut că nu a cunoscut faptul că mențiunile înscrise în cartea de muncă sunt false, crezând că este legal să plătească pentru a i se trece ani de vechime în cartea de muncă.
Audiată în fața instanței inculpata S. L. și-a schimbat poziția procesuală recunoscând că este vinovată că i-a pus la dispoziție lui Blasciuc V. carnetul de muncă pentru se face mențiuni false că a fost angajată la o societate la care nu a lucrat niciodată, și că a depus ulterior la C. de Pensii acel carnet de muncă falsificat.
Instanța a apreciat că declarația de recunoaștere a inculpatei dată înainte de începerea cercetării judecătorești corespunde adevărului, aceasta coroborându-se cu mijloacele de probă administrate în cauză.
Apărarea inculpatei din cursul urmăririi penale că nu a cunoscut caracterul fals al carnetului de muncă, crezând că „e legal să i se treacă ani de vechime în muncă în schimbul unei sume de bani”, nu a fost reținută, atâta timp cât inculpata a cunoscut caracterul fals al mențiunilor referitoare la faptul că a fost angajată la .. Nu se poate susține că, raportat la nivelul de înțelegere al inculpatei care este o persoană ce are calitatea de administrator al unei societăți comerciale, trecerea unor mențiuni false într-un document depus la o instituție publică în schimbul unei sume de bani poate fi apreciată ca o activitate legală.
2. În toamna anului 2008, inculpatul G. E. C., care lucra în acel moment la o societate de exploatare forestieră din localitatea Voivodeasa, a fost solicitat de I. A. să-i transporte o cantitate de material lemnos pe care o cumpărase din Voivodeasa până în municipiul Rădăuți. Cu această ocazie I. A. s-a interesat de vechimea în muncă a inculpatul, iar acesta i-a comunicat că după Revoluție a lucrat mereu la pădure, ca sezonier, fără a avea încheiat contract de muncă. Numitul I. A. a arătat că a lucrat în domeniu și s-a oferit să îl ajute pe inculpat în sensul de a verifica „dacă are vechime și să-i scoată anii vechime”. Inculpatul a fost de acord cu propunerea iar în zilele următoare s-a deplasat la domiciliul lui I. A., în municipiul Rădăuți, căruia i-a înmânat 2 fotografii și o copie a actului său de identitate, lăsându-i și numărul de telefon pentru a putea fi contactat. Cei doi s-au înțeles ca pentru serviciul prestat de I. A. inculpatul să-i asigure în viitor servicii de transport a cantității de masă lemnoasă ce o va achiziționa.
După două sau trei săptămâni, I. A. 1-a contactat telefonic pe inculpatul G. E. C., spunându-i să-i facă o vizită.
Împreună cu martorul C. G. inculpatul s-a întâlnit cu I. A., acesta înmânându-i un carnet de muncă din care rezulta că inculpatul a fost angajat al ..
La sfârșitul anului 2009 inculpatul G. E. C. s-a angajat la . Sucevița, încheiind un contract de muncă. Urmare a angajării inculpatul a predat reprezentanților societății carnetul de muncă . nr._ primit de la I. A., pentru ca aceștia să-l depună la ITM Suceava.
Întrucât angajații ITM au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentului au solicitat organelor de urmărire penală efectuarea de cercetări.
Analizând carnetul de muncă . nr._ rezultă că acesta a fost emis de . la data de 15.01.1990 pe numele inculpatului G. E. C. (în condițiile în care această firmă nu era înființată în anul 1990), iar pe coperta interioară a carnetului este atașată o fotocopie a cărții de identitate a inculpatului. La pozițiile 1 - 9 sunt efectuate mențiuni care apar a fi înscrise de către „P. V. - inspector personal”, din care rezultă că inculpatul G. E. C. a fost angajat în perioada 01.01._99 la . muncitor necalificat forestier. La poziția 10 s-a menționat că începând cu data de 01.09.2009 inculpatul G. E. C. a fost angajat ca drujbist la . Sucevița.
Caracterul fals al mențiunilor înscrise în carnetul de muncă emis pe numele inculpatului G. E. C. rezultă din probele administrate în cauză.
Astfel, din adresa nr. 899/03.12._ a . (fila 33 dup) rezultă că inculpatul G. E. C. nu a fost niciodată salariat cu carnet de muncă al societății, iar numitul P. V. nu a lucrat și nici nu lucrează la vreun compartiment în cadrul societății. Același fapt rezultă și din adresa nr. R18075/29.12._ a ITM Suceava (filele 34-35 dup).
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5976/11.03.2011 întocmit de IPJ Suceava - Serviciul Criminalistic rezultă că nici scrisul și nici semnăturile executate în cuprinsul carnetului de muncă . nr._, având ca titular pe inculpatul G. E. C., de la pagina 1 până la pagina 11, nu au fost efectuate de către inculpatul G. E. C. sau de către I. A..
În cauză nu a fost posibilă audierea lui I. A., întrucât acesta a decedat la data de 06.12.2010.
Împrejurarea că inculpatul a primit de la I. A. carnetul de muncă falsificat rezultă din declarația martorului C. G. (fila 181 dup).
Audiat în cursul urmăririi penale (fila 195 dup) inculpatul a susținut aceeași situație de fapt ca cea reținută de instanță, însă a arătat că nu a cunoscut caracterul nelegal al mențiunilor făcute în cartea de muncă de către I. A., acesta din urmă asigurându-l că acea carte de muncă „este bună”.
Ulterior, în cursul judecății, prin înscrisul autentic depus la dosar, inculpatul și-a recunoscut în totalitate vinovăția în săvârșirea faptelor de care este acuzat.
A reținut prma instanță că faptele au fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție a intenției directe, întrucât aceștia au prevăzut și au urmărit producerea rezultatelor periculoase, cunoscând caracterul fals al mențiunilor din carnetele de muncă, rpocedând la condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor,instanța a avut în vedere și criteriile generale prev. de art. 52 și 72 Cp, gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, împrejurarea că prin fapta inculpaților nu s-a produs niciun prejudiciu, modalitatea de comitere a faptelor dar și persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, având o conduită anterioară conformă cu normele de conviețuire socială, motiv pentru care a reținut în favoarea acestora circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cp.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța i-a condamnat pe fiecare dintre inculpați la o pedeapsă de câte 10 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, la câte o pedeapsă cu amenda de 1.000 de lei pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și la câte o pedeapsă de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Constatând întrunite condițiile cumulative instituite în art. 81 alin. 2 Cp, respectiv faptul că pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni este sub 2 ani închisoare, că inculpații nu au mai suferit anterior nicio altă condamnare, avându-se în vedere și comportamentul anterior săvârșirii faptei, așa cum rezultă din fișele de cazier și din înscrisurile în circumstanțiere depuse, apreciindu-se că scopul represiv, educativ și de prevenție al pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, s-a suspendat condiționat atât executarea pedepsei închisorii, cât și a pedepsei amenzii aplicată fiecăruia dintre inculpați, stabilindu-se în baza art. 82 alin. 1 C. pen. un termen de încercare de 2 ani și 10 luni.
Având în vedere caracterul fals al cărților de muncă emise pe numele inculpaților, instanța, în baza art. 348 Cpp, a anulat carnetul de muncă . nr._ emis pe numele inculpatei S. L. și carnetul de muncă . nr._ emis pe numele inculpatului G. E. C..
Întrucât carnetele de muncă anterior menționate au fost falsificate în totalitate, emitentul acestora figurând ca fiind . condițiile în care niciunul dintre inculpați nu au fost angajați la această societate, și cum instanța a dispus anularea înscrisurilor falsificate, nu se poate dispune restituirea carnetului de muncă emis pe numele inculpatei S. L. la C. Județeană de Pensii, un înscris falsificat neputând produce efecte juridice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpata, pentru motivele reținute în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și în conformitate cu disp.art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Inculpații au comis faptele în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței penale atacate.
Astfel, inculpata S. L., la data de 28.12.2009, a depus la C. Județeană de Pensii Suceava o cerere și carnetul de muncă cu . nr._, întocmit pe numele său, solicitând pensionarea, deși știa că atât carnetul de muncă, cât și mențiunile efectuate în cuprinsul acestuia, referitoare la faptul că ar fi lucrat în perioada 1985 - 2007 la . sunt false, acestea fiind efectuate anterior, în cursul anului 2009, de o altă persoană, scop în care i-a încredințat numitului Blasciuc V. carnetul său de muncă, primind ulterior de la acesta un alt carnet, fals, având mențiuni efectuate în fals.
Inculpatul G. E. C., în cursul anului 2009, a trimis la I. T. de Muncă Suceava carnetul de muncă cu . nr._, întocmit pe numele său, pentru a fi luat în evidențele întocmite privind salariații, deși știa că mențiunile efectuate în cuprinsul carnetului de muncă, referitoare la faptul că ar fi lucrat în perioada 1990 - 1999 la . sunt false, acestea fiind efectuate anterior, în cursul anului 2008, de o altă persoană, scop în care i-a încredințat numitului I. A. două fotografii și actul său de identitate, primind ulterior de la acesta carnetul de muncă indicat mai sus, având mențiuni efectuate în fals.
Reținând vinovăția inculpaților, prima instanță a procedat la condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, apreciind că reeducarea acestora s-ar putea realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cuantum de 10 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, la câte o pedeapsă cu amenda de 1.000 de lei pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și la câte o pedeapsă de 1.000 de lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, ca urmare a reținerii disp.art.320/1 Cod procedură penală, art.74 lit.a, art.76 Cod penal.
Potrivit art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor, rezultat din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, poziția procesuală a inculpaților care și-au exprimat regretul, date care caracterizează pozitiv persoana lor, apreciază curtea că se impune o redozare a pedepsei aplicată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune. Astfel o pedeapsă de 8 luni închisoare (în loc de 10 luni închisoare) este suficientă, dar totodată și suficientă pentru a-și atinge, față de inculpați, scopul educativ preventiv.
Cât privește pedepsele aplicate pentru săvârșirea celorlalte infracțiuni, acestea au fost corect apreciate, fiind în măsură să corespundă exigențelor textului de lege mai sus-menționat.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de inculpată, în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, îl va admite, iar în conformitate cu disp.art.385/7 alin.1 Cod procedură penală va extinde efectele acestuia și cu privire la inculpatul G. E. C..
Va casa în parte sentința atacată, iar în rejudecare, înlăturând dispozițiile de aplicare a art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal și a art. 63/1 Cod penal relativ la ambii inculpați, va proceda în sensul celor de mai sus.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal, va contopi pedeapsa de 8 luni închisoare aici stabilită, pentru ambii inculpați, cu cele cu amendă stabilite prin sentința penală atacată în pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 82 Cod penal, va stabili termen de încercare, pentru fiecare dintre inculpați, de câte 2 (doi) ani și 8 (opt) luni (în loc de 2 ani și 10 luni).
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata S. L., fiica lui V. și A., născută la data de 11.10.1968, în ., domiciliată în ., ., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 84 din data de 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr._ și extinde efectele acestuia și cu privire la inculpatul G. E. C., fiul lui V. și L., născut la data de 18.05.1968, în ., domiciliat în sat Voievodeasa, .. 20, ., CNP_.
Înlătură, din sentința penală atacată, dispozițiile de aplicare a art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal și a art. 63/1 Cod penal relativ la ambii inculpați.
Condamnă pe inculpata S. L. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (în loc de 10 luni închisoare).
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal, contopește pedeapsa de 8 luni închisoare aici stabilită pentru inculpata S. L. cu cele cu amendă stabilite prin sentința penală atacată în pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare.
Condamnă pe inculpatul G. E. C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (în loc de 10 luni închisoare).
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. e Cod penal, contopește pedeapsa de 8 luni închisoare aici stabilită pentru inculpatul G. E. C. cu cele cu amendă stabilite prin sentința penală atacată în pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 82 Cod penal, stabilește termen de încercare, pentru fiecare dintre inculpați, de câte 2 (doi) ani și 8 (opt) luni (în loc de 2 ani și 10 luni).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat G. E. C. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.04.2013.
Președinte, Judecători, Grefier
Red.ATL
Dact.BC
2ex/19.04.2013
Jud.fond BM
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 97/2016.... | Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Decizia nr. 7/2013.... → |
---|