Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 20/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 20/2016
Dosar nr._ - art. 193 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 20
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016
Președinte G. I. A.
Judecător B. I.
Grefier D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava – procuror C. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria D., de inculpatul C. A. C. și de partea civilă P. M. împotriva sentinței penale nr. 496 din data de 5 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 12 ianuarie 2016.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 496 din data de 5 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
S-a menținut încadrarea juridică a faptei.
În temeiul art. 396 alin. 3 Cod procedurăpenală cu raportare la art. 80-82 Cod penal, s-a dispus renunțarea aplicării unei pedepse inculpatului C. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.
I s-a aplicat inculpatului avertisment.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile 300 lei cu titlu de daune materiale și 300 lei daune morale, iar Spitalului municipal D. 1.015 lei cheltuieli cu spitalizarea părții civile P. M..
Inculpatul a fost obligat să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. nr. 497/P/2014, înregistrat la această instanță sub nr._ din 10 decembrie 2014, inculpatul C. A. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, comisă prin aceea că în ziua de 02 aprilie 2014 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Examinând situația de fapt, instanța de fond a reținut că în data de 02 aprilie 2014, în jurul orei 16, părțile din această cauză se aflau pe terasa barului I.I.C. din ..
Partea vătămată P. M., fiind băut, a încercat să se amuze încercând să-i stropească cu bere pe consumatorii din acel bar. Ba mai mult, a proferat și injurii asupra unora.
La un moment dat partea vătămată s-a așezat la o masă, aflată pe terasa barului, în apropierea mesei la care era inculpatul și martorul T. C..
În acest context partea vătămată a continuat să se manifeste de aceeași manieră, fără însă a da temeiuri justificate inculpatului de a reacționa într-un vreun fel de natură a împiedica o eventuală agresiune din partea părții vătămate. Totuși, pe fondul unei presupuse manifestări pe care deja partea civilă a dovedit-o, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată în intenția de a-i lua doar sticla de bere din mână. Cum nu reușea, în ajutorul său a sărit martorul T. C. spre a-l ajuta.
La intervenția și celei de a doua persoană partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut iar în cădere s-a lovit de scaunele de la mesele din jur.
S-a reținut de către instanța de fond că nici susținerile inculpatului, nici ale părții vătămate nu pot fi reținute.
Astfel, s-a reținut că inculpatul arată că nu s-ar face vinovat de vreo vătămare și că în esență partea vătămată l-a provocat.
Pe de altă parte, partea vătămată a susținut că inculpatul l-a lovit cu pumnii și picioarele, fapt neconfirmat de probatoriu.
Față de cele reținute, instanța de fond a reținut că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul subzistă deoarece ea implică în latura sa materială o lovire sau orice act de violență cauzatoare de suferințe fizice. În cauză, s-a apreciat că din probatoriu nu rezultă că inculpatul l-a lovit dar rezultă că prin încercarea de a smulge sticla din mâna părții vătămate a provocat căderea părții vătămate, cădere care a condus la o vătămare pentru care i-au fost necesare persoanei în cauză 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere persoana inculpatului, împrejurările comiterii faptei, respectiv că nu a lovit și nu a avut în intenție să lovească partea vătămată, faptul că inculpatul este tânăr, la prima faptă penală, că este inginer practicant, instanța de fond a apreciat că se poate lua măsura prevăzută de art. 80 – 82 Cod penal în sensul de a renunța la aplicarea unei pedepse inculpatului însă i-a aplicat acestuia sancțiunea avertisment.
Partea vătămată a pretins de la inculpat suma de 3.235,80 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.
În dovedirea acestor pretenții a depus înscrisuri și a solicitat audierea martorului U. C..
Din înscrisurile depuse de petent cât și din declarația martorului rezultă că partea vătămată își câștigă existența ca ziler în agricultură.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că acesta putea realiza venitul minim pe economie.
Având în vedere acest aspect cât și înscrisurile depuse de partea vătămată, instanța de fond a reținut că acesta a suferit o daună materială de circa 300 lei.
În ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că acestea pot fi acordate în același cuantum deoarece suferințele psihice nu au durat o lungă perioadă de timp, fiind limitate la 7 zile de convalescență.
Împotriva sentinței penale sus-menționate, au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria D., inculpatul C. A. C. și partea civilă P. M..
În esență, P. de pe lângă Judecătoria D. a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului C. A. C. este prea ușoară în raport de fapta comisă, dispunând renunțarea la aplicarea pedepsei, fără a avea în vedere faptul că inculpatul a comis un act antisocial de o gravitate redusă, într-un loc public, intensitatea cu care a lovit-o pe partea vătămată și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acesteia. Astfel, deși inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, a negat că ar fi lovit-o pe partea civilă, aspect contrazis de ansamblul probator administrat în cauză, ceea ce denotă că nu este dispus să își asume răspunderea pentru fapta comisă, încercând să inducă în eroare organele de cercetare penală. Prin renunțarea la aplicarea unei pedepse, se creează premisele unei percepții greșite, atât a inculpatului, cât și a opiniei publice, asupra gradului de pericol real al unor asemenea fapte și ar putea reprezenta o încurajare în săvârșirea unor infracțiuni de același gen.
Inculpatul C. A. C. a arătat, în esență, că este nevinovat, solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, în sensul că fapta nu există. În ceea ce privește latura civilă, a considerat că nu se impune achitarea sumei la plata căreia a fost obligat, solicitând să se constate că, în ce privește daunele materiale, la dosar nu există niciun înscris din care să rezulte existența sumei pretinse. În ceea ce privește daunele morale, a arătat că martorii propuși de partea vătămată și audiați sub acest aspect, au relatat că nu se justifică acordarea de asemenea despăgubiri și, ca atare, a solicitat respingerea acestei solicitări.
Partea civilă P. M. a solicitat, în esență, că nu este de acord cu daunele morale și materiale stabilite de prima instanță, întrucât acestea nu justifică suferința prin care a trecut și eventualele repercursiuni pe care le-ar fi putut avea în urma loviturilor primite.
La termenul de judecată din data de 21.10.2015, apărătoarea inculpatului a invocat excepția tardivității apelului declarat de către partea civilă P. M. împotriva sentinței penale nr. 496/05.06.2015 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._, motivat de faptul că minuta sentinței apelate i-a fost comunicată la data de 10.06.2015, acesta declarând apel la data de 22.06.2015, fiind depășit termenul legal de declarare a apelului.
Deliberând cu prioritate cu privire la excepția invocată, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp. art. 410 alin. 1 din Codul de procedură penală - Termenul de declarare a apelului -,
„(1) Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.”
În speță, părții civile P. M. i s-a comunicat copia minutei sentinței penale nr. 496/05.06.2015 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._ la data de 10.06.2015 (f 130 - dosar fond), iar aceasta a declarat apel la data de 22.06.2015 (f 10 - 11 – dosar apel), în termenul de 10 zile prevăzut de textul de lege sus-menționat.
Astfel, întrucât ultima zi (din termenul de 10 zile pentru declararea apelului) a căzut într-o zi nelucrătoare – 21.06.2015 fiind duminică -, rezultă că apelul părții civile P. M. a fost depus în termenul legal, având în vedere faptul că potrivit disp. art. 269 alin. 4 Cod procedură penală, „Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează”.
În consecință, Curtea va respinge excepția invocată de inculpatul C. A. C., prin apărător, privind tardivitatea introducerii de către partea civilă P. M. a apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 496/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că doar cel declarat de către inculpat este întemeiat.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă următoarea situație de fapt:
În ziua de 02.04.2014, inculpatul C. A. C. și partea civilă P. M. se aflau pe terasa barului I.I. C. din ..
Aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, persoana vătămată P. M. a început să îi stropească cu bere și să le adreseze injurii inculpatului C. A. C. și vărului acestuia, martorul T. C..
Fiind provocat în acest mod de către partea civilă P. M., inculpatul a încercat să îi ia din mână sticla de bere, împingând-o, după care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare spitalizare (în perioada 02.04 – 07.04.2014), precum și un număr de 6 – 7 zile de îngrijiri medicale (f 16 – dosar urmărire penală).
Din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că inculpatul i-ar fi aplicat persoanei vătămate lovituri cu pumnii și cu picioarele.
Este de reținut și faptul că în urmă cu doar câteva zile față de incidentul dintre părți, persoana vătămată P. M. se lovise cu toporul în cap în timp ce tăia lemne, aspect care rezultă din declarațiile martorilor Balaușiac M. B. (f 27 – dosar urmărire penală), T. C. (f 29 – dosar urmărire penală) și D. V. (f 35 – 36 – dosar urmărire penală), astfel încât partea civilă suferise recent mai multe leziuni, respectiv fracturi la nivelul coastelor consolidate vicios și plagă frontală contuză la nivelul capului, care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.
Această situație de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor C. M., Balaușiac M. B., I. S., T. C., D. V., Varzari I. și certificatul medico-legal, coroborate cu declarațiile părților.
Având în vedere situația de fapt reținută, față de împrejurarea că persoana vătămată P. M. l-a stropit cu bere pe inculpat și i-a adresat injurii, atingându-i în mod grav demnitatea, Curtea apreciază că se impune a se reține în favoarea inculpatului C. A. C. circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal: „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”, stabilind pentru fiecare dintre părți o culpă de câte 50% în săvârșirea infracțiunii.
În cauză nu se justifică a se da curs solicitării inculpatului, în sensul de a se dispune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală pe motiv că fapta nu ar exista.
Astfel, din declarația martorului T. C. (f 30 – dosar urmărire penală), rezultă că inculpatul l-a împins pe P. M., acesta căzând peste un scaun, iar din declarația martorului I. S. (f 87 – dosar fond), rezultă că inculpatul și verișorul său au împins-o pe partea civilă, iar aceasta în cădere s-a izbit de un scaun.
De altfel, declarațiile sus-menționate se coroborează cu ceea ce a declarat însuși inculpatul prin declarația de suspect din data de 26.07.2014: „Menționez faptul că nu l-am lovit cu pumnii sau picoarele pe P. M., ci doar l-am împins, acesta căzând peste un scaun.” (f 47 – dosar urmărire penală).
De asemenea, prin declarația de inculpat din data de 06.09.2014, acesta a arătat: „Declar că nu l-am lovit cu pumnii și picioarele pe P. M., ci doar l-am împins, acesta dezechilibrându-se și căzând peste un scaun.” (f 44 – dosar urmărire penală).
Curtea are în vedere și faptul că toți martorii din lucrări care au fost audiați în fața instanței de fond, respectiv Bălăușiac M. B. (f 85), T. C. (f 86), I. S. (f 87), D. V. (f 88) și C. M. (f 109), au declarat că își mențin declarațiile date în cursul urmării penale.
Deși din probatoriul administrat în cauză nu se poate reține că inculpatul a urmărit să îi cauzeze persoanei vătămate diferite leziuni traumatice, Curtea reține însă că a acceptat posibilitatea producerea acestui rezultat, întrucât, acționând asupra persoanei vătămate, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a acceptat posibilitatea ca prin împingerea sa, aceasta să se dezechilibreze și să cadă, suferind, în acest mod, o . leziuni.
Este cert că inculpatul și-a putut da seama despre faptul că persoana vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice după modul în care aceasta articula cuvintele, aspect care rezultă din însăși declarația inculpatului, care a arătat că „…Și-a amintit că m-a ajutat la cărat scânduri cu câteva zile înainte și că nu i-am plătit destul și a început să îmi adreseze injurii mie și vărului meu.” (f 43 verso – dosar urmărire penală).
Prin urmare, infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită cu forma de vinovăție a intenției indirecte, prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b Cod penal: făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui.
Referitor la sancțiunea ce i se va aplica inculpatului, Curtea are în vedere că printre motivele pentru care s-a impus adoptarea unui nou Cod penal, se regăsesc și cele referitoare la cuantumul sancțiunilor pedepselor prevăzute de Codul penal din 1969, la individualizarea sancțiunilor și la mijloacele de reintegrare a persoanelor care au săvârșit infracțiuni.
Astfel, în Noul Cod penal a fost introdusă o nouă instituție, prevăzută de art. 80, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei, care prevede că:
„(1) Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3) În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).”
Este de observat că în speță, toate condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat sunt îndeplinite, întrucât infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă și nu a produs urmări grave, aceasta fiind comisă în stare de provocare, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, alternativ cu amenda, inculpatul a avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei deduse judecății, el nefiind cunoscut cu antecedente penale și este o persoană bine integrată în societate, astfel încât Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.
Astfel, raportându-se la speța de față, având în vedere fapta comisă de inculpatul intimat, în contextul descris și demonstrat, împrejurările și modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, precum și persoana inculpatului, Curtea apreciază că acesta a conștientizat riscul pe care îl presupune săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și are capacitatea corespunzătoare de adaptare adecvată la standardele normative ale societății și o acceptare a acestora, astfel încât nu se impune condamnarea acestuia, astfel după cum a solicitat P. de pe lângă Judecătoria D., justificându-se renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind suficientă aplicarea unui avertisment.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că inculpatul a invocat tardivitatea introducerii cererii de constituire ca parte civilă, însă aceasta nu este dată în cauză, întrucât la primul termen de judecată persoana vătămată P. M. a arătat că are pretenții de la inculpat, solicitând un termen pentru a discuta cu un avocat și a le preciza în scris (f 89 – dosar fond, f 40 – dosar apel).
Or, în conformitate cu disp. art. 356 alin. 3 Cod procedură penală, în cursul judecății, persoana vătămată și părțile au dreptul la un termen pentru angajarea unui avocat și pentru pregătirea apărării, astfel încât, cererea de constituire ca parte civilă fiind depusă la următorul termen de judecată (f 93 – 94 - dosar fond), nu se poate reține că a fost introdusă tardiv.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 1357 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Din prevederile legale sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului C. A. C., întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, partea civilă P. M. a încercat atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, având în vedere că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile de îngrijiri medicale.
La stabilirea cuantumului prejudiciului material, Curtea are în vedere declarația martorului U. C. (f 122 – dosar fond), care a arătat că partea civilă P. M. își câștigă existența ca ziler, precum și cea a martorului U. V. (f 110 – dosar fond), din care rezultă că o zi de muncă se plătește, în medie, cu 30 – 40 lei.
Curtea constată însă că martorul U. V. a precizat că el evită să o ia pe partea civilă la muncă, întrucât „cam bea”, martora C. M. a declarat faptul că P. M. vine frecvent în barul în care lucrează martora și consumă băuturi alcoolice (f 24 – dosar urmărire penală), martorul Balaușiac M. B. a declarat că numitul P. M. este un consumator frecvent de băuturi alcoolice (f 27 – dosar urmărire penală), martorul T. C. a arătat că P. M. consumă frecvent băuturi alcoolice (f 29 – dosar urmărire penală), martorul I. S. a declarat că P. M. este consumator de băuturi alcoolice în mod frecvent și nu realizează venituri constante (f 33 – dosar urmărire penală), iar martorul Varzari I. a declarat că P. M. consumă în mod frecvent băuturi alcoolice (f 38 – dosar urmărire penală).
Așa după cum s-a arătat, martorii din lucrări care au fost audiați în fața instanței de fond, au declarat că își mențin declarațiile date în cursul urmării penale.
Prin urmare, față de declarațiile martorilor audiați în cauză, având în vedere că partea civilă P. M. obișnuiește să consume în mod frecvent băuturi alcoolice, iar anterior incidentului dintre părți nu realiza venituri constante, Curtea consideră că aceasta nu reușea să realizeze venituri importante din desfășurarea unor munci ocazionale, astfel încât va aprecia contravaloarea unei zile de muncă la suma de doar 30 de lei.
De asemenea, Curtea are în vedere faptul că este de notorietate faptul că pe perioada de îngrijiri medicale o persoană are nevoie de o alimentație specială, constatând în acest sens că în conformitate cu disp. art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, „Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.”
În consecință, Curtea apreciază că pretențiile civile solicitate de către partea civilă sunt întemeiate doar în parte, cuantumul acestora fiind de 159 lei, sumă calculată astfel: 30 lei pe zi (ziua de muncă) x 7 zile (perioada îngrijirilor medicale) = 210 lei; 10 lei pe zi (alimentația specială) x 7 zile (perioada îngrijirilor medicale) = 70 lei; 38 lei chitanța reprezentând taxa pentru certificatul medico-legal, însumând în total 318 lei.
Având în vedere însă culpa comună a părților în săvârșirea infracțiunii, Curtea constată că se impune acordarea a doar 50% din suma de 318 lei cu titlu de daune materiale care a fost dovedită, respectiv suma de 159 lei.
În ceea ce privește celelalte pretenții civile formulate de către partea civilă cu titlu de daune materiale, Curtea constată că acestea sunt nejustificate.
Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că partea civilă a efectuat pentru vindecare cheltuielile solicitate reprezentând medicație și transport, astfel încât acestea nu pot fi acordate, nefiind dovedite.
De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile pentru investigații și analize medicale conform recomandării medicului legist (computer tomograf, control oftalmologic, radiografii), pe care însăși partea civilă a precizat că nu le-a efectuat, precum și cheltuielile viitoare de transport, masă și incapacitatea de muncă pentru investigațiile sus-menționate, acestea nu pot fi acordate, întrucât pe de o parte, nu s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul material constând în contravaloarea acelor investigații și analize medicale, iar pe de altă parte, aceste cheltuieli fiind viitoare, nu au un caracter cert.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta se stabilește în raport cu consecințele negative suferite de către partea civilă, importanța valorilor lezate, măsura în care i-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația personală.
Astfel, Curtea reține că drepturile care privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conținut economic. Este evident că în urma săvârșirii infracțiunii de către inculpat, partea civilă P. M. a încercat un prejudiciu moral, participarea sa la viața socială fiind afectată în mod negativ comparativ cu situația anterioară incidentului dintre părți, însă pentru o scurtă perioadă de timp și nu din culpa exclusivă a inculpatului, însăși partea civilă fiind cea care a inițiat incidentul.
De altfel, din declarația martorului I. S. rezultă că P. M. jignește mereu oamenii din comună fără a avea motive concrete, din declarația martorului Varzari I. rezultă că P. M. adresează injurii oamenilor din comună fără motiv și caută mereu scandal, iar din declarația martorului T. C. rezultă că partea civilă este o persoană violentă.
Astfel, în ceea ce privește compensațiile bănești care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidențiat că acestea sunt destinate pentru a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate.
Întrucât la stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanței iar în speța de față, Curtea apreciază că suma solicitată cu titlu de daune morale – 10.000 lei - este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câștig.
Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Astfel, așa după cum a reținut și instanța supremă,
„Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.” (ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011).
Curtea apreciază că prejudiciul moral, adică reparația pentru trauma psihică ce a fost cauzată prin săvârșirea infracțiunii, a fost în parte acoperit prin însăși constatarea vinovăției inculpatului C. A. C. și aplicarea unui avertisment, care este de natură să reprezinte o satisfacție echitabilă parțială a prejudiciului moral încercat de către persoana vătămată P. M. care s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Având în vedere culpa comună a părților de câte 50% în săvârșirea infracțiunii, numărul redus de zile de îngrijiri medicale necesitat de către partea civilă pentru vindecare, precum și cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și întrucât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea apreciază că acordarea sumei de 140 lei cu titlu de daune morale este de natură a compensa prejudiciul moral încercat de către partea civilă, ca urmare a infracțiunii săvârșite de către inculpat.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpatul C. A. C. împotriva sentinței penale nr. 496/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, pe care o va desființa în parte și în rejudecare:
În baza art. 396 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 80 Cod penal, va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul C. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 19 Cod procedură penală, art. 25 Cod procedură penală, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil, Curtea îl va obliga pe inculpatul C. A. C. să plătească părții civile P. M. suma de 159 lei cu titlu de daune materiale și suma de 140 lei cu titlu de daune morale și, de asemenea, îl va obliga pe inculpatul C. A. C. să plătească părții civile Spitalului municipal D. suma de 507,554 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare (50% din suma de 1.015.108 lei solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare).
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În conformitate cu disp. art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria D. și de partea civilă P. M. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea o va obliga pe partea civilă P. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 50 lei.
În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția invocată de inculpatul C. A. C., prin apărător,privind tardivitatea introducerii de către partea civilă P. M. a apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 496/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de inculpatul C. A. C. împotriva sentinței penale nr. 496/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și în rejudecare:
În baza art. 396 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 80 Cod penal, renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul C. A. C., fiul lui M. și M., născut la data de 07.08.1987 în mun. D., jud. B., cu domiciliul în B., . nr. 10, ., C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal.
Obligă pe inculpatul C. A. C. să plătească părții civile P. M. suma de 159 lei cu titlu de daune materiale și suma de 140 lei cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpatul C. A. C. să plătească părții civile Spitalului municipal D. suma de 507,554 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria D. și de partea civilă P. M. împotriva aceleiași sentințe penale.
Obligă pe partea civilă P. M. la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 50 lei.
Celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.01.2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red: B.I.
Dact: B.I.
Jud. fond: Murarașu I.
Nr. ex.2/16.02.2016
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 154/2016.... | Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 43/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
