Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Curtea de Apel SUCEAVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 118/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 118/2016

Dosar nr._ - art. 174 Vechiul Cod penal -

ROMÂNIA

C. DE A. S.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 118

Ședința publică din data de 5 februarie 2016

Președinte G. I. A.

Judecător B. I.

Grefier D. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. S. – procuror C. C.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 209 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2016, respectiv pentru azi, 5 februarie 2016.

După deliberare,

C.,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 209 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 din Cod procedură penală, în vederea aplicării legii mai favorabile prev. de art. 5 din noul Cod penal, s-a admis sesizarea din oficiu privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpatul B. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul dosarul nr. 362/P/2013 din 4 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., iar în consecință:

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de „tentativă de omor” prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal, pentru care inculpatul B. M. a fost trimis în judecată, în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal 1969.

A fost condamnat inculpatul B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor” prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal 1969, cu aplic cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. art.71 și 64 Cod penal 1969 pe o durată de 2 (doi) ani.

Face aplicarea art.71 și 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1969 (art. 66 lit. a și b Cod penal), pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.86¹, art.86² și art.71 alin.5 Cod penal din 1969 și art.5 Cod penal, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale și a celei accesorii aplicate pe o durată de 6 (șase) ani, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii, încredințând supravegherea Serviciului de probațiune B..

În temeiul art.86³alin.1 Cod penal din 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la S. de Probațiune B. la datele ce vor fi fixate de acest serviciu;

- va anunța în prealabil serviciul despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcere;

- va comunica serviciului și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica serviciului informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ Cod penal 1969 rap. la art.83 și 84 Cod penal din 1969, care prevăd revocarea acestui beneficiu și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni cu intenție în cursul termenului de încercare, a neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.

În temeiul art. 7 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal 1969 s-a dispus confiscarea specială a unui fragment lemnos cu lungimea de 1,69 metri, cu diametrul la extremități de 6 și respectiv 5 cm. corp delict înregistrat la poziția 45/2014 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului B..

S-a admis în parte acțiunea civilă a cauzei.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. Județean de Ambulanță B. suma de 1.050,20 lei cu titlul de contravaloare transport ale părții vătămate iar Spitalului Județean de Urgențe „M.” B. suma de 185,508 lei, cu titlul de cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate.

S-a constatat că persoana vătămată SpitalulClinic de Urgență prof. dr. N. O. Iași nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile R. D. suma de 5.000 lei, cu titlul de daune materiale și suma de 45.000 lei, cu titlul daune morale și, s-au respins celelalte pretenții civile formulate în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 362/P/2013 din 4 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., privind pe inculpatul B. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor” prev. și ped. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

S-a reținut în sarcina acestuia că la data de 20 octombrie 2013, după lăsarea întunericului, în urma unui conflict verbal cu persoana vătămată R. D. a lovit-o pe aceasta cu parul peste cap, cauzându-i leziuni vindecabile în 70 – 75 zile îngrijiri medicale.

În detaliu, prin rechizitoriu s-a arătat că, la data de 20.10.2013, pe înserat, inculpatul a mers la barul din . un prieten, a băut o bere.

Între timp au venit persoana vătămată R. D. și martorul Colesnic R., care și ei au consumat câte o bere. La un moment dat, persoana vătămată i-a cerut inculpatului o țigară, dar acesta a refuzat, împrejurare în care persoana vătămată i-a luat pachetul de țigări din mână și i l-a rupt.

Cunoscând că atunci când consumă băuturi alcoolice persoana vătămată provoacă scandal, inculpatul nu s-a enervat, dar i-a cerut să-i cumpere a doua zi un pachet. Persoana vătămată l-a înjurat și a încercat să-l lovească, iar în momentul în care inculpatul s-a apărat cu mâna în care avea sticla de bere, aceasta s-a spart.

În aceste condiții, inculpatul a plecat spre locuința părinților săi, fiind urmat de persoana vătămată care, potrivit declarației sale, a parcurs același traseu pentru a ajunge la locuința tatălui său, de la care voia să împrumute niște bani.

Inculpatul a intrat în curtea părinților săi, curte care nu era împrejmuită pe latura dinspre drum, iar la scurt timp a intrat și persoana vătămată, care a început să o fugărească pe martora B. M., de 15 ani, sora inculpatului. Atunci, inculpatul s-a enervat, a luat din curte un par, a fugărit-o pe persoana vătămată până în drum și, în timp ce aceasta s-a aplecat să ia de jos o piatră, i-a aplicat o singură lovitură cu parul după cap. Persoana vătămată a căzut pe partea stângă a corpului, iar inculpatul a mai aruncat spre ea cu o piatră, fără să-și dea seama în ce zonă a corpului a nimerit-o, după care a plecat spre locuința lui, situată în altă parte a satului.

Persoana vătămată a rămas căzută pe drum aproximativ o jumătate de oră, după cum a aflat inculpatul de la mama sa, după care s-a ridicat și a plecat, fiind găsit în curtea unui consătean. Întrucât prezenta urme de violență și nu putea vorbi, a fost transportată cu ambulanța la S. de Urgență "M." B., iar de aici la S. C. de Urgență „Prof. dr. N. O.” Iași.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 1384/D, din 28.11.2013 al Serviciului Județean de Medicină Legală B., persoana vătămată a fost internată cu diagnosticul „Politraumatism prin agresiune. Status postconsum de alcool. Traumatism cranio-facial cu multiple fracturi și hematoame intracerebrale.

La examinarea medico-legală s-au constatat hemoragie subconjunctivală, cicatrici, echimoze în resorbție, iar din documentația medicală rezultă că a prezentat un politraumatism cu:

- traumatism cranio-cerebral și facial, cu contuzii intracerebrale multiple, hematom subdural, edem cerebral emisferic drept, fractură cominutivă cu înfundare fronto - temporo-parietală dreaptă și temporo-parietală stângă, hemosinus sfenoidal drept, cu fractură zigomă dreaptă și perete intern sinus maxilar drept;

- traumatism toraco-abdominal, cu contuzie toraco-abdominală.

Leziunile s-au putut produce prin loviri cu corpuri și mijloace contondente și prin loviri de corpuri dure; pot data din 20.10.2013. Au necesitat 70 – 75 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și nu au pus în primejdie viața sus-numitului.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, precizând că a lovit-o pe persoana vătămată într-un moment de enervare, atunci când a văzut că o fugărește prin curte și pe drum pe sora sa.

Fiind audiată la urmărirea penală, persoana vătămată R. D. a declarat că în timp ce se afla la barul din . greșeală sticla cu bere a inculpatului, așa că acesta a încercat să o lovească peste cap cu sticla, dar s-a ferit, fiind lovită la umărul drept.

După acest incident, inculpatul a plecat spre locuința tatălui său, iar după aproximativ jumătate de oră persoana vătămată a plecat pe același traseu, cu intenția de a ajunge la părinții săi, care locuiesc pe aceeași uliță cu părinții inculpatului.

S-a arătat de asemenea că, potrivit declarației persoanei vătămate, când a ajuns în dreptul locuinței părinților inculpatului, din curte au ieșit trei persoane: inculpatul și numiții B. G. și B. M.. Primii doi aveau câte o bâtă în mână, cu care au lovit-o, lovitura de la cap fiindu-i aplicată de inculpat. Cel de-al treilea l-a lovit cu picioarele. Ulterior, a fost udată cu apă și lăsată pe drum, până când și-a revenit și s-a târât spre locuința tatălui său.

În cauză, au mai fost audiați martorii Colesnic R., V. B., Ț. I. și B. M.. Martorul V. B. a relatat că le-a văzut pe părți certându-se la bar, de la o țigară, s-au înjurat, s-au îmbrâncit reciproc și a văzut cum inculpatul a plecat la vale, spre locuința părinților săi, iar persoana vătămată l-a urmărit. Împrejurarea că inculpatul a fost cel care a plecat primul, fiind urmat de persoana vătămată, este confirmată și de martora Ț. I., spre deosebire de martorul Colesnic R., care a declarat că cearta dintre părți a izbucnit ca urmare a modului de adresare folosit de inculpat „Ce faci, măi D.?”, persoana vătămată simțindu-se jignită, având în vedere diferența de vârstă dintre cei doi. Mai mult, acest ultim martor a relatat că persoana vătămată a plecat prima și că inculpatul a urmat-o și a trecut în fugă pe lângă ea, ceea ce nu se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar.

Rechizitoriu a arătat că este real și exact faptul că ambele părți consumaseră băuturi alcoolice, iar pe fondul acestui consum au avut o atitudine violentă.

Rechizitoriu a arătat că martora B. M. a declarat că în seara respectivă a venit fratele său, iar la scurt timp a venit și persoana vătămată. Aceasta era băută, a prins-o de haină și i-a spus că vrea să o violeze. Martora a țipat de frică, moment în care inculpatul a ieșit din casă și a tras-o pe persoana vătămată de lângă ea. Nu a văzut conflictul pentru că a intrat în casă, dar a auzit afară țipete, iar la scurt timp a venit mama în casă și a spus că persoana vătămată este căzută pe stradă, în dreptul casei lor. Tatăl lor nu era acasă, venind a doua zi de la stână.

Cu ocazia cercetării la fața locului, pe drum, în apropierea locuinței părinților inculpatului, pe pietrișul de pe drum, s-au pus în evidență pete de culoare brun – roșcat.

Totodată, în același context, în prezența martorului asistent Ț. P., inculpatul a pus la dispoziția organelor de urmărire penală fragmentul lemnos cu care a lovit-o pe persoana vătămată.

Procedând la examinarea criminalistică a acestuia, s-a constatat că are formă cilindrică, cu lungimea de 1,69 metri, cu diametrul la un capăt de 6 cm, iar la celălalt capăt de 5 cm. Este acoperit de coajă, prezentând zone proeminente în locurile corespondente cioatelor.

Rechizitoriul a concluzionat că din ansamblul probatoriului administrat rezultă că persoana vătămată a fost lovită de o singură persoană, și anume, inculpatul. Persoanele la care a făcut referire persoana vătămată, respectiv B. G. și B. M., nu se aflau la domiciliu, așa cum rezultă din declarația martorei B. M., aceasta precizând că era acasă cu frații săi mai mici, care, la debutul conflictului, au intrat cu ea în locuință, afară rămânând doar persoana vătămată și inculpatul. Deși martora R. E. a declarat că numitele I. C. și Ț. V. (E.) au văzut conflictul și i-au povestit ce s-a întâmplat, cu ocazia audierilor aceste două martore au negat că au văzut ceva și că i-ar fi povestit soției persoanei vătămate cum a avut loc ..

Instanța s-a investit cu soluționarea cauzei după procedura de cameră preliminară, dispunând citarea părților, care au fost prezente în instanță și au fost audiate potrivit legii la termenul din 12 februarie 2015.

Partea vătămată a arătat că menține toate acuzațiile ce i-au fost aduse inculpatului și că se constituie parte civilă în cauză potrivit cererii de constituire de parte civilă de la fila 33 dosar, arătând că inculpatul a fost cel care l-a lovit cu un par de mai multe ori, întrucât a refuzat să-i dea o țigară iar de pe urma impactului a suferit și suferă în continuare grave leziuni, așa cum s-a constatat și prin actele medicale de la dosar.

Potrivit constituirii de parte civilă, s-a solicitat ca inculpatul să plătească părții vătămate sumele de 5.000 lei, cu titlul de cheltuieli cu însănătoșirea de la data conflictului și până în prezent; suma de 100.000 lei cu titlul de daune morale, izvorâte din prejudiciul moral pe care l-a suferit cât și din vătămarea ireversibilă a sănătății sale și, în sfârșit, s-a solicitat ca inculpatul să-i plătească o contribuție lunară la întreținere, calculată la venitul mediu pe economie, începând cu data conflictului și în viitor, ca urmare a pierderii capacității de muncă.

În sensul acestor pretenții s-au depus la dosar acte și s-a solicitat ca în cauză să fie audiați martorii V. F. și Timpaliu M. se efectueze o expertiză medico-legală care să statueze asupra capacității de muncă a părții vătămate, probă admisă de instanță la același termen de judecată și la care partea vătămată a renunțat expres la termenul din 24 septembrie 2015, așa încât instanța urmează să aibă în vedere șa soluționarea cauzei doar probele administrate fără efectuarea expertizei.

Inculpatul a fost prezent în instanță și arătat că recunoaște și regretă săvârșirea infracțiunii pentru care este trimis în judecată, solicitând să fie judecat pe baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală, potrivit procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, fapte care sunt corect descrise în rechizitoriu, fiind cel care l-a lovit pe partea vătămată o singură dată cu un par în cap la poarta părinților său din satul Pleșani, județul B..

A arătat în detaliu că partea vătămată este vinovată de declasarea acestui conflict prin conduita sa, generat de faptul că inculpatul a refuzat să-i dea o țigară, partea vătămată a început să înjure; i-a distrus pachetul de țigări; l-a urmărit pe inculpat pe traseul de la un local din . părinților inculpatului, a continuat în tot acest interval să înjure intrând abuziv în locuința părinților; l-a fugărit prin curte atât pe inculpat cât și pe sora acestuia, minoră, așa încât pe acest fond inculpatul l-a lovit cu parul pe partea vătămată, provocându-i leziunile constatate medico-legal.

În legătură cu latura civilă a cauzei a fost de acord să plătească părții vătămate doar 5.000 lei daune materiale, nefiind de acord să plătească celelalte daune pretinse de partea vătămată.

Instanța a pus în discuție la același termen de judecată cererea inculpatului de a fi judecat după procedura solicitată, admițând cererea la termenul din 12 februarie 2015, iar prin concluziile de fond ale cauzei s-a pus în discuție și aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, dat fiind faptul că infracțiunea s-a săvârșit la data de 20 octombrie 2013, iar la 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noile coduri penal și de procedură penală, care prevăd ca și vechile reglementări principiul aplicării legii penale mai favorabile.

În acest sens, prin concluzii procurorul a solicitat condamnarea inculpatului, în baza procedurii de judecată simplificate, dar cu aplicarea legii penale mai favorabile ca fiind vechile prevederi legale ale codului penal din anul 1969, față de faptul că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată potrivit noilor prevederi legale.

Din punct de vedere al aplicării al legii mai favorabile pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, ca efect al faptului că acestea au fost comise în anul 2013, sub imperiul vechilor prevederi penale, cât și ca efect al faptului că până la soluționarea prezentei cauze, la 1 februarie 2014, au intrat în vigoare Noul cod penal și Noul Cod de procedură penală, având în vedere dispozițiile art. 49. alin. 2 și 386 Cod procedură penală, instanța de fond a reținut următoarele.

Potrivit legii și practicii juridice, pronunțate de instanțe până în prezent, în special Decizia Curții Constituționale nr. 263 din 6 mai 2014, în materia aplicării legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că pot exista două situații distincte în raport de care se poate aprecia incidența acestei legi și se pot defini textele aplicabile, după cum urmează:

Atunci când legea veche se regăsește în aceeași formă în legea nouă, iar legea nouă este mai favorabilă, se schimbă calificarea infracțiunilor din textul vechi în textul nou, conform art. 49 alin. 2 Cod procedură penală, cauza urmând a fi soluționată potrivit legii noi, iar atunci când textul vechi al unei infracțiuni nu se regăsește în aceeași formă sau se regăsește ca un element constitutiv al laturii obiective a unei alte infracțiuni din legea nouă, iar legea nouă este mai favorabilă, se schimbă încadrarea juridică conform art. 386 Cod procedură penală, cauza urmând să fie soluționată, potrivit legii noi.

Când legea veche este mai favorabilă, așa cum sunt definite infracțiunile în Codul penal din 1969, se aplică această lege, fără vreo schimbare a calificării sau a încadrării juridice.

Conform rechizitoriului inculpatul a fost trimis în judecată în temeiul noului Cod penal.

Potrivit distincțiilor de mai sus, rezultă că prevederile din legile succesive nu pot fi combinate între dânsele, pe instituții autonome, așa cum se statuase în vechea practică judiciară.

În acest sens s-a pronunțat și decizia Curții Constituționale sus-arătate, care a arătat că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

După schimbarea calificării sau a încadrării juridice, potrivit distincțiilor de mai sus, se dispune soluționarea cauzei potrivit legii mai favorabile din vechea lege sau din noua lege, dar cu aplic. art. 5 Cod penal, privind aplicarea legii mai favorabile, inclusiv cu referire la individualizarea judecătorească a pedepsei; la interzicerea unor drepturi, menținerea arestării, deducerea arestării, cheltuieli judiciare, chiar dacă privire distinct acest instituții conțin prevederi mai grave sau mai blânde în cadrul legii care este aleasă a fi aplicată.

Rezultă că trebuie avut în vedere întregul complex infracțional, între care formele infracțiunii, circumstanțe, tratament sancționator, etc.

D. urmare, instanța de fond a avut în vedere la soluționarea aplicării legii mai favorabile pentru inculpat, atât veghile prevederi legale, cât și noile prevederi legale, prin comparație.

Instanța a reținut că din analiza comparativă a textelor vechi și noi din codurile penale și luând în considerație Decizia Curții Constituționale sus-arătată care este obligatorie pentru instanță, rezultă că în prezenta cauză vechiul Cod penal este legea mai favorabilă, care trebuie aplicată în cauză.

Conform rechizitoriului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

Infracțiunea este definită în vechiul Cod penal în art. 20 rap. la art. 174 Cod penal 1969, iar în actualul Cod penal, potrivit căruia inculpatul este trimis în judecată în art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

Vechiul Cod penal, comparativ cu noul Cod penal cuprinde și instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de aret. 81 și următoarele din cod; față de faptul că în noul Cod penal această instituție nu mai există, așa încât din acest punct de vedere vechiul Cod penal este o lege mai favorabilă inculpatului.

De asemenea, vechiul Cod penal, comparativ cu noul Cod penal, cuprind instituția tentativei cât și a circumstanțelor atenuante și agravante, inclusiv reglementări privind concursul de infracțiuni și suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, reținându-se și din acest punct de vedere că vechiul cod este o lege mai favorabilă inculpatului, întrucât prin aplicarea vechilor prevederi se poate ajunge în mod ipotetic la pedepse mult diminuate față de noile prevederi, inclusiv din punct de vedere al obligațiilor ce se pot impune cu ocazia suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Față de cele sus-arătate, instanța de fond a dispus pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată schimbarea încadrării juridice, conform art. 386 Cod procedură penală, urmând ca la o eventuală individualizare judecătorească a pedepsei, cât și la individualizarea judecătorească a executării pedepsei să se aplice, după caz, prevederile legale mai favorabile inculpatului, în conformitate cu distincțiile și considerațiile teoretice și practice sus-arătate.

Instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză, pe ansamblu și având în vedere întregul complex infracțional, legile penale mai favorabile inculpaților sunt vechile legi, adică vechiul Cod penal, întrucât prin aplicarea vechiului Cod penal se ajunge fără nicio îndoială în mod ipotetic și în orice modalitate de individualizare, la pedepse mult mai reduse decât dacă s-ar fi aplicat de noul Cod penal.

Pe fond, instanța de fond a reținut că este real și exact faptul că inculpatul este cel care în cadrul unui conflict declanșat de partea vătămată și întreținut în timp tot de către acesta, prin conduita sa față de inculpat, l-a lovit cu acesta cu un par în cap, cauzându-i leziunile corporale constatate prin actele medico-legale, situație care este dovediră în cauză atât de recunoașterile inculpatului, care a solicitat să fie judecat după procedura de judecată simplificată, cât și de probele administrate în cauză la urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească, însușite de inculpat.

Reținând că faptele inculpatului întrunesc elementele infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, dar în încadrarea juridică din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal privind legea penală mai favorabilă, instanța de fond, reținând vinovăția acestuia, a procedat la condamnarea lui potrivit legii, iar la individualizarea judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de individuale prev. de art. 72 și următoarele din vechiul Cod penal și pe cele referitoare la persoana inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără antecedente penale, inclusiv faptul că partea vătămată și-a adus o contribuție majoră la declanșarea întregului conflict.

D. urmare, s-a apreciat că pentru condamnarea și reeducarea inculpatului este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoare, cât și a unor pedepse accesorii, care să fie suspendate sub supraveghere, conform art. 86¹ și următoarele Cod penal 1969, 71 alin. 5 din același cod, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cât și cu instituirea în sarcina inculpatului a obligațiilor prevăzute de lege în cazul unei asemenea suspendări.

S-a dispus aplicarea în cauză a disp., art. 7 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din legea nr. 76/2008, privind prelevarea de probe biologice și de asemenea s-a dispus confiscarea specială a obiectului folosit la săvârșirea infracțiunii.

În legătură cu soluționarea laturii civile a cauzei, în temeiul prevederilor legale privind sănătatea publică, cât și art. 1381 rap. la art. 1385 și următoarele din Codul Civil, cât și art. 19 și următoarele, cât și art. 397 Cod procedură penală, s-a admis în parte acțiunea civilă a cauzei, doar în legătură cu sumele cuvenite serviciului Județean de Ambulanță B.; Spitalului Județean de Urgențe „M.” B., constatându-se că S. C. „prof. dr. N. O.” Iași nu s-a constituit parte civilă în cauză, cu toate că a fost legal citat, cu obligarea inculpatului la plata sumelor pretinse.

De asemenea, s-a admis acțiunea civilă cu privire doar la sumele de 5.000 lei daune materiale pretinse de partea vătămată; cu care inculpatul a fost de acord, apreciindu-se că din totalul de 100.000 lei daune morale pretinse, suma de 45.000 lei cu acest titlu este suficientă pentru repararea pretențiilor morale suferite de partea vătămată datorită afectării ireversibile a stării sale de sănătate, prezentă cât și viitoare.

În sensul aprecierilor de mai sus, instanța de fond a avut în vedere conduita pe care a avut-o partea vătămată în timpul derulării conflictului, conduită care în sine a declanșat acest conflict, altfel s-a considerat că s-ar ajunge la îmbogățirea fără just temei a părții vătămate datorită conduitei sale culpabile.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, a declarat apel inculpatul B. M., pentru motivele expuse pe larg la termenul de judecată din data de 08.01.2016 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 Cod procedură penală, C. constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant a comis fapta dedusă judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței instanței de fond, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită.

Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului B. M., precum și solicitarea acestuia de la termenul de judecată din data de 12.02.2015 privind judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii (f 31 - 32 – dosar fond), C. constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Astfel, din întregul materialul probator administrat în cauză, rezultă următoarea situație de fapt:

La data de 20.10.2013, pe înserat, inculpatul B. M. a mers la barul din . un prieten, a băut o bere.

Între timp, au sosit persoana vătămată R. D. și martorul Colesnic R., care și ei au consumat câte o bere. La un moment dat, persoana vătămată i-a cerut inculpatului o țigară, dar acesta a refuzat, împrejurare în care persoana vătămată i-a luat pachetul de țigări din mână și i l-a rupt. Cunoscând că atunci când consumă băuturi alcoolice persoana vătămată provoacă scandal, inculpatul nu s-a enervat, dar i-a cerut să-i cumpere a doua zi un pachet. Persoana vătămată l-a înjurat și a încercat să-l lovească, iar în momentul în care inculpatul s-a apărat cu mâna în care avea sticla de bere, aceasta s-a spart.

Ulterior, inculpatul a plecat spre locuința părinților săi, fiind urmat de persoana vătămată care, potrivit declarației sale, a parcurs același traseu pentru a ajunge la locuința tatălui său, de la care voia să împrumute niște bani.

Inculpatul a intrat în curtea părinților săi, care nu era împrejmuită pe latura dinspre drum, iar la scurt timp a intrat și persoana vătămată, care a început să o fugărească pe martora B. M., de 15 ani, sora inculpatului, motiv pentru care inculpatul s-a enervat, a luat din curte un par, a fugărit-o pe persoana vătămată până în drum și, în timp ce aceasta s-a aplecat să ia de jos o piatră, i-a aplicat o singură lovitură cu parul după cap. Persoana vătămată a căzut pe partea stângă a corpului, iar inculpatul a mai aruncat spre ea cu o piatră, fără să-și dea seama în ce zonă a corpului a nimerit-o, după care a plecat spre locuința lui, situată în altă parte a satului.

La examinarea medico-legală s-au constatat hemoragie subconjunctivală, cicatrici, echimoze în resorbție, iar din documentația medicală rezultă că a prezentat un politraumatism cu:

- traumatism toraco-abdominal, cu contuzie toraco-abdominală.

În ceea ce privește încadrarea în drept a faptei reținute în sarcina inculpatului apelant B. M., C. are în vedere în primul rând faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care a modificat, printre altele, limitele pedepselor prevăzute pentru o . fapte reglementate ca infracțiuni în Codul penal din 1969 și care la art. 5 prevede că „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La stabilirea legii mai favorabile, se impune a se avea în vedere instituțiile de drept penal substanțial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului, nefiind, deci, admisă, crearea unei a treia legi.

În concret, C. reține că în cazul în care în favoarea unui inculpat au fost reținute circumstanțe atenuante potrivit reglementării anterioare, iar pedeapsa prevăzută de noile dispoziții penale are un minim special mai mic decât în vechea reglementare, se va verifica dacă aceste circumstanțe au corespondent în textele actuale în materie.

Ulterior, se va compara cuantumul pedepsei rezultate prin aplicarea regimului sancționator în acest din urmă caz cu cel din sentința penală atacată, considerându-se mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.

Aceasta, întrucât nu este posibilă alegerea legii mai favorabile sub aspectul pedepsei stabilite prin norma de incriminare și aplicarea ulterioară la aceasta a efectului circumstanțelor atenuante prevăzute de cealaltă lege.

În situația în care în favoarea inculpatului nu au fost reținute, prin sentința penală atacată, circumstanțe atenuante, se va analiza dacă aplicarea lor este justificată prin prisma vreuneia dintre actele normative succesive în materie, ulterior urmând a se proceda conform celor de mai sus.

Același raționament se va aplica și în cazul circumstanțelor agravante.

Ulterior, sfera analizei va fi extinsă și la celelalte instituții de drept penal, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului.

În același sens este și decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.O. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, în aprecierea legii penale mai favorabile, se impune aplicarea legii penale în mod global, iar nu pe instituții autonome.

Relaționând la cauza dedusă judecății, C. constată că dispozițiile din Codul penal din 1969 sunt mai favorabile, având în vedere motivele reținute în acest sens prin sentința penală apelată, precum și faptul că acele dispoziții permit a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fără ca inculpatul să fie obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, așa cum prevede art. 93 alin. 3 din actualul Cod penal.

Prin urmare, este evident că legea penală mai favorabilă inculpatului apelant este Codul penal din 1969, iar întrucât art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal impune ca în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, să se aplice legea mai favorabilă, C. constată că se impune a se aplica în cauză Vechiul Cod penal în mod global, iar nu pe instituții autonome.

Referitor la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului apelant, C. apreciază că aceasta este prea aspră raportat la gravitatea faptei comise și la persoana inculpatului.

Astfel, C. are în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte cu caracter penal.

Astfel, C. pune accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă, iar în aceeași măsură, instanța de apel apreciază că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

De asemenea, dacă instanța constată existența unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci trebuie să le aprecieze în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au sau nu caracter atenuant.

Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare.

În același timp însă, se impune ca în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună și, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conținut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Raportându-se la speța de față, în funcție de aspectele învederate, ținând cont de fapta comisă de inculpatul apelant B. M., în contextul descris și demonstrat, de împrejurările și modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, C. apreciază că în favoarea acestuia nu se justifică a fi reținute niciuna dintre circumstanțele atenuante, legale sau judiciare, considerând însă că se impune a se aplica o pedeapsă într-un cuantum mai redus, apreciind în acest sens că o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni, este atât necesară, cât și suficientă pentru a atinge scopul educativ – preventiv, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute de art. 52 din Codul penal din 1969.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, C. constată că izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 1357 al. 1 Cod civil, potrivit căruia „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”

Din prevederile legale sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

C. constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului B. M., întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, s-a produs vătămarea corporală a persoanei vătămate R. D., care a încercat atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral.

Referitor la daunele materiale, C. constată că în mod corect prima instanță a acordat suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, având în vedere principiul disponibilității părților în ceea ce privește acțiunea civilă a cauzei, cu referire la faptul că inculpatul a fost de acord să plătească părții civile această sumă cu titlu de daune materiale (f 31 – dosar fond).

Referitor la cuantumul daunelor morale, acesta se stabilește în raport cu consecințele negative suferite de către partea civilă, importanța valorilor lezate, măsura în care i-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația personală.

Astfel, C. reține că drepturile care privesc existența și integritatea fizică și morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conținut economic. Este evident că în urma infracțiunii săvârșite de către inculpat, partea civilă R. D. a încercat și un prejudiciu moral, participarea sa la viața socială și de familie fiind afectată în mod negativ comparativ cu situația anterioară comiterii acesteia.

Astfel, în ceea ce privește compensațiile bănești care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidențiat că acestea sunt destinate pentru a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate.

Întrucât la stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanței, iar în speța de față, C. apreciază că suma solicitată cu titlu de daune morale -100.000 lei-, este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câștig.

Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

Astfel, așa după cum a reținut și instanța supremă,

„Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.” (ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011).

C. apreciază că prejudiciul moral, adică reparația pentru trauma psihică ce a fost cauzată prin infracțiunea săvârșită de inculpatul B. M., a fost în parte acoperit prin însăși condamnarea acestuia, care este de natură să reprezinte o satisfacție echitabilă parțială a prejudiciului moral încercat de către persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În consecință, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale părții civile, având în vedere cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către C. Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și întrucât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, C. apreciază că acordarea sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile este în măsură să compenseze prejudiciul moral încercat de către aceasta.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, C. va admite apelul declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 209/29.10.2015 pronunțată de Tribunalul B. - Secția penală în dosarul nr._, pe care o va desființa în parte și în rejudecare:

Îl va condamna pe inculpatul B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal 1969, cu aplic cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare (în loc de 4 ani închisoare) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86/1 Cod penal 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni, stabilit conform art. 86/2 al. 1 Cod penal 1969.

În temeiul art. 19 alin. 1, art. 25 și art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 alin. 1 Cod civil, îl va obliga pe inculpatul B. Marcelsă plătească părții civile R. D. suma de 5.000 lei, cu titlul de daune materiale și suma de 20.000 lei (în loc de 45.000 lei), cu titlu de daune morale și va respinge celelalte pretenții civile formulate în cauză.

C. va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S..

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 209/29.10.2015 pronunțată de Tribunalul B. - Secția penală în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

Condamnă pe inculpatul B. M., fiul lui G. și E., născut la data de 31 iulie 1990 în ., domiciliat în satul Pleșani, ., cetățean român, studii 6 clase, concubinaj, are un copil minor, agricultor, stagiul militar nesatisfăcut, posesor al C.I. . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”, prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal 1969, cu aplic cu aplic. art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare (în loc de 4 ani închisoare) și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 86/1 Cod penal 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni, stabilit conform art. 86/2 al. 1 Cod penal 1969.

Obligă pe inculpatul B. Marcelsă plătească părții civile R. D. suma de 5.000 lei, cu titlul de daune materiale și suma de 20.000 lei (în loc de 45.000 lei), cu titlu de daune morale și respinge celelalte pretenții civile formulate în cauză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului S...

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2016.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red: B.I.

Dact: D.S.

Jud. fond: G. C.

Nr. ex.8/07.03.2016

← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 498/2015....		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... →

Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel SUCEAVA