Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 82/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 82/2016
Dosar nr._ - Legea nr. 302/2004 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 82
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2016
Președinte: C. V.
Judecător: A. T. L.
Grefier: I. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. G. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul B. M. împotriva sentinței penale nr. 2293 din data de 20.11.2015 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul B. M., în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu D. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a primit la dosarul cauzei, prin fax, soluția pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Instanța aduce la cunoștința condamnatului conținutul soluției date în dosarul anterior menționat, precum și faptul că împotriva sentinței se poate formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Avocat D. N. precizează că apelantul insistă în calea de atac formulată, motivat de faptul că, raportat la starea de detenție pe care a suportat-o până în momentul de față și a deducerii care ar opera potrivit contestației admise, acesta are 9 zile de arest în plus, astfel încât, prin admiterea apelului, crede că va putea liberat.
Condamnatul precizează că a executat 9 zile în plus din pedeapsa de 1 ani și 2 luni închisoare aplicată de Judecătoria D.. De asemenea, precizează că înțelege să nu atace mandatul de executare privind pedeapsa de 3 ani și 4 luni.
Reprezentantul parchetului face precizarea că în prezenta cauză instanța nu se poate pronunța asupra stării de deținere a condamnatului, indiferent de soluția care urmează să fie dată, obiectul cauzei fiind recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate.
Condamnatul revine, precizând că înțelege să renunțe la apelul formulat în prezenta cauză, sens în care se procedează la luarea unei declarații, consemnată separat și atașată la dosar, după citire și semnare.
Față de manifestarea de voință a condamnatului, instanța acordă cuvântul celor prezenți.
Avocat D. N., pentru condamnatul B. M., având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea apelului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune aceleași concluzii, în sensul ca instanța să ia act de retragerea apelului.
Condamnatul B. M., având ultimul cuvânt, reiterează faptul că și-a retras apelul.
Declarând dezbaterile închise, ce au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2293 din data de 20.11.2015 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine formulată de petentul B. M..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 mai 2015, în urma declinării de competență, petentul condamnat B. M., aflat în Penitenciarul B., a solicitat recunoașterea hotărârii pronunțată de autoritățile judiciare din Italia prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, contopirea acestei pedepse cu cea pe care o execută în prezent și deducerea perioadei executate în străinătate.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că la data de 18 octombrie 2011 a fost arestat în Italia și condamnat ulterior la 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, pedeapsă pe care a executat-o până la data de 19 noiembrie 2014. La această dată a început executarea unei alte pedepse aplicată de instanța din România, pedeapsă pe care o execută și în prezent. Față de acestea petentul a solicitat ca din pedeapsa actuală să fie dedusă și perioada executată pe teritoriul statului italian.
Cererea a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei D. la data de 20 februarie 2015. Prin sentința penală nr. 365 din 9 aprilie 2015, Judecătoria D. a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B. M. în favoarea Judecătoriei B., reținând că acesta este încarcerat în Penitenciarul B., unitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei B..
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei, iar prin precizările făcute la termenul din 5 iunie 2015 acesta a menționat că solicită recunoașterea hotărârii penale pronunțate în străinătate și contopirea pedepsei stabilită prin această sentință cu pedeapsa de un an și două luni închisoare aplicată de Judecătoria D. și în executarea căreia este arestat din 19 noiembrie 2014. A mai menționat petentul că sentința de condamnare a fost pronunțată de Tribunalul din Tivoli la data de 18 noiembrie 2011, fiindu-i aplicată pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
În vederea soluționării cauzei, prima instanță a dispus atașarea hotărârilor pronunțate de instanța din România și din Italia, a solicitat relații autorităților judiciare străine, precum și fișa de cazier judiciar a condamnatului.
La termenul din 5 iunie 2015, instanța de fond a dispus disjungerea și judecarea separată a celor două cereri formulate de condamnat având în vedere că soluționarea acestora se face prin proceduri diferite, iar hotărârile prin care se soluționează cererile pot fi atacate în mod diferit. S-a dispus astfel disjungerea cererii de contopire a pedepselor promovată de B. M., cerere ce a fost înregistrată separat sub un nou număr de dosar, instanța rămânând investită cu cererea condamnatului de recunoaștere a unei hotărâri penale străine.
Din examinarea înscrisurilor depuse de petent, instanța de fond a reținut că numitul B. M. este arestat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 57 din 26 ianuarie 2012 a Judecătoriei D., județul B., sentință ce a rămas definitivă la data de 14 februarie 2012, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 321 Vechiul Cod penal.
În baza acestei hotărâri Judecătoria D. a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 71 din 14 februarie 2012. Executarea pedepsei a început la 7 februarie 2015 și urmează să expire la 6 aprilie 2016.
Înainte de a începe executarea acesteia, condamnatul s-a aflat în Italia, stat pe teritoriul căruia a comis mai multe infracțiuni pentru care a fost condamnat definitiv. Din relațiile comunicate de Tribunalul din Tivoli rezultă că petentului B. M. i s-a aplicat prin sentința nr. 327/13 din 27 martie 2013, irevocabilă la 27 mai 2013, pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare și 600 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 56, 628 Codul penal italian și art. 81, 56, 614.1 și 4 și 610 Cod penal italian, săvârșite la data de 11 ianuarie 2010. S-a reținut prin sentința menționată că inculpatul a amenințat cu moartea și cu acte de violență pe o vânzătoare de la Phone Center din localitatea Fonte Nuova și a distrus geamul chioșcului unde vindea aceasta, fără a reuși să pătrundă în interior cu scopul de a intra în posesia fără drept a unor cartele telefonice reîncărcabile. S-a mai reținut că inculpatul a încercat să pătrundă fără drept în locuința surorii sale I. V., sens în care a lovit în mod repetat ușa de la intrare cu picioarele și pumnii, a încercat să forțeze sistemul de închidere al unei ferestre și a adresat amenințări cu moartea persoanei vătămate pentru a o determina să-l lase să intre în casă.
Cu privire la perioada la care a fost executată pedeapsa menționată nu s-au putut obține relații de la autoritățile străine, Tribunalul din Tivoli comunicând doar hotărârea de condamnare fără alte mențiuni. Din cazierul comunicat de Biroul Central de cazier Judiciar din Italia rezultă că petentul B. M. a fost cercetat pe teritoriul acestei țări pentru mai multe infracțiuni comise începând cu anul 2005, fără însă a se face mențiuni referitoare la perioadele executate până la data transferului în România.
Atât în cererea adresată instanței de fond, cât și în precizările făcute oral la termenul din 5 iunie 2015, B. M. a făcut referire la o condamnare de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită de Tribunalul din Tivoli pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Aplicarea acestei pedepse nu a fost confirmată de înscrisurile dosarului, singura sentință comunicată de această instanță fiind cea privind pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare la care s-a făcut referire mai sus.
Prin cererea formulată, petentul a solicitat recunoașterea sentinței pronunțată de Tribunalul din Tivoli prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, cerere formulată în cadrul procesului penal, având ca obiect modificare pedepse, conform art. 585 Cod procedură penală.
Cererea petentului de recunoaștere a hotărârii străine este întemeiată pe disp. art.140 ind.1 din Legea 302/2004 de cooperare judiciară internațională în materie penală.
Acest text de lege permite recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.
Cererea condamnatului B. M. a fost formulată în cadrul procesului având ca obiect contopirea pedepselor și are ca scop producerea de efecte juridice, altele decât executarea pedepsei, pedeapsă ce a fost deja executată pe teritoriul statului italian.
Dispozițiile art.140 ind.1 Cod procedură penală fac trimitere la art.131, art.132, art.135 și art.136 din aceeași lege, texte ce reglementează procedura de soluționarea a cererilor de recunoașterea a hotărârilor străine și condițiile în care operează recunoașterea.
În acest sens, art.136 din Legea nr. 302/2004 prevede la alin.1 care sunt condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine respectiv dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. 2. În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. 2, instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;
e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.
La alin. 2 al aceluiași articol se arată care sunt situațiile în care o hotărâre judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare, situații care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Instanța de fond a constatat că în cauză nu poate fi verificată îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine în condițiile în care din relațiile obținute de la autoritățile judiciare italiene nu rezultă cu certitudine care este pedeapsa aplicată petentului, care este infracțiunea reținută în sarcina sa și perioada de timp în care a fost executată pedeapsa.
Cazierul condamnatului cuprinde date cu privire la alte pedepse aplicate acestuia pentru alte infracțiuni, fără a face însă mențiuni în ceea ce privește intervalele în care B. M. a fost arestat pe teritoriul statului italian.
Din probele administrate nu a rezultat care este infracțiunea pentru care, așa cum a susținut petentul, i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, astfel că nu poate fi verificată nici îndeplinirea condiției prevăzută la art. 136 alin. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004, text ce prevede că fapta pentru care i s-a aplicat persoanei condamnate o pedeapsă în străinătate trebuie să constituie infracțiune și potrivit legii penale române. În lipsa datelor privind existența unei condamnări de 3 ani și 4 luni închisoare, invocată de petent, a datelor privind perioadele în care a fost arestat în Italia, prima instanță nu a putut proceda la recunoașterea hotărârii penale străine, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege în acest sens.
Referitor la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită prin sentința 327/13/27 martie 2013 a Tribunalului Ordinar din Tivoli, înaintată la dosar, instanța de fond a reținut că nu poate dispune cu privire la aceasta, nefiind date suficiente cu privire la condamnarea menționată. Din probele dosarului nu a rezultat perioada de timp în care a fost executată pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, în condițiile în care condamnatul a făcut mențiune la intervalul 2011 - 2014. Ori, din cazierul judiciar al petentului a rezultat că acesta a mai fost sancționat penal de autoritățile judiciare italiene în cursul anului 2011 pentru conducere sub influența alcoolului, fiind pronunțată la data de 4 mai 2011 o hotărâre de condamnare ce a rămas definitivă la 13 decembrie 2011. În aceste condiții nu s-a putut stabili cu exactitate perioada în care a fost arestat petentul B. M., susținerile sale referitoare la perioada de detenție nefiind confirmate de probatoriul dosarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. M., fără a-l motiva în scris.
La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2016, acesta a precizat că dorește să-și retragă apelul formulat în cauză (declarația de la filele 13-14 ds.), în situația în care Judecătoria B. îi va soluționa cererea de deducere a perioadei executată în Italia între 19.11._15 din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 57 din 26.01.2012 a Judecătoriei D.. În acest context, curtea a acordat un nou termen de judecată pentru data de 27 ianuarie 2016, dosarul la care a făcut referire condamnatul având termen de judecată la data de 26 ianuarie 2016.
La termenul de judecată de astăzi, comunicându-i-se de către instanță soluția pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, condamnatul a revenit necondiționat la solicitarea sa de retragere a apelului, sens în care i s-a luat o declarație, consemnată separat în proces verbal și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare (f. 34-35 ds.).
Potrivit disp. art. 415 alin.1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
Față de manifestarea neviciată de voință a petentului și raportat la prevederile normative anterior arătate, curtea urmează să ia act de retragerea apelului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 2293 din data de 20.11.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din prezentul cadru procesual, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
În temeiul art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, ia act că petentul B. M., fiul lui M. și M., născut la 16.01.1981, CNP_, aflat în prezent în PNT B., și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 2293 din data de 20.11.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata către stat a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.: C.V.
Tehnored.: I.C.
4 ex./29.01.2016
Jud. fond: M. M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 84/2016. Curtea de... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 64/2016. Curtea... → |
|---|
