Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 209/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 209/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 209/2016

Dosar nr._ - art. 192 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 209

Ședința publică din data de 29 februarie 2016

Președinte M. A.

Judecător F. S.

Grefier T. L.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

reprezentat de procuror G. P. S.

Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpatul S. I., societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania- prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. și părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I., împotriva sentinței penale nr. 419 din 17 decembrie 2015 a Judecătoriei Rădăuți.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 22 februarie 2016, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29 februarie 2016, când,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 419/2015 din 17 decembrie 2015 a Judecătoriei Rădăuți, în baza art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură penală, inculpatul S. I., a fost condamnat:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Noul Cod penal (victimă S. V.), cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2 ( doi) ani închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere a urmelor accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare;

În baza art. 38 alin. 1 și 2, art. 39 alin. 1, lit. b din Codul penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S. I., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare, formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care se adaugă 11 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 3 pedepse, ce totalizează 33 luni închisoare.

În baza art. 72 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la data de 24.08.2015, până la zi, iar în baza art. 399 din Codul de procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 67 din Noul Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, lit. b și lit. i (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) din Codul penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 din Noul Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, lit. b și lit. i, (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) din Codul penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 3 din Noul Cod penal.

În baza art. 19, 20 și 25 și art. 393 alin. 3 și 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 din Codul civil, art. 49 și următoareledin Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și Ordinul CSA nr. 14/2011 modific. prin Ordinul CSA nr. 3/2013, Normele ASF nr. 23/2014, s-a admis în parte acțiunea civilă a părților civile S. V., S. E., S. C., S. E. și S. I., și în consecință;

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurări H. C. Allgemeine Versicherung – Ag. din Germania, prin reprezentantul său legal ., cu sediul în București, ., ., prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părților civile menționate, suma de 35.000 Euro, cu titlu de daune morale, astfel: câte 10.000 Euro – părților civile S. V. și S. E. – în calitate de părinți și câte 5.000 Euro părților civile S. C., S. E. și S. I., în calitate de frați/surori ai victimei sau contravaloarea în lei, la data plății.

S-a luat act că S. „Sf. Doctori C. și D.” Rădăuți, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul S. I. a fost obligat să plătească statului, suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.977 lei, din timpul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți nr. 3092/P/2015 din 14 octombrie 2015, înregistrat pe rolul instanței la data de 15.10.2015, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul S. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului și modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fapte prev. și ped. de art. 192 al. 2 C.pen., art. 336 al. 1 C.pen., art. 338 al. 1 C.pen. și art. 338 al. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 al. 1 și 2 C.pen. constând în aceea că în noaptea de 15/16.08.2015, orele 04.40, după ce, în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a condus pe DN 2H, autoturismul proprietate marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare L-PV 2895, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,40 g/l, respectiv 2,20 g/l, la ieșirea din localitatea P., jud. Suceava, din cauza vitezei excesive,( 140 km/h în localitate), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul condus intrând în coliziune cu poarta ornamentală ce marchează ieșirea din localitatea amintită, impact în urma căruia a rezultat decesul victimei S. V., rănirea inculpatului, cât și a altor două persoane. Pentru a evita răspunderea penală inculpatul S. I. a îndepărtat plăcuțele cu nr. de înmatriculare de pe autoturismul cu care a produs accidentul, pe care le-a ascuns, totodată părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului.

În actul de sesizare a instanței s-a arătat că la data de 16.08.2015 lucrătorii Poliției Municipiului Rădăuți - C. Rutier au fost sesizați de către ofițerul de serviciu pe subunitate despre faptul că pe DN 2H, pe raza localității P., județul Suceava, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane, conducătorul auto părăsind locul producerii evenimentului rutier.

În fapt, s-a stabilit că inculpatul S. I. deține un autoturism marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare L-PV 2895 (Germania), cu care a venit la domiciliu din Germania în data de 13.08.2015.

La data de 15.08.2015, a participat împreună cu mai mulți prieteni la o nuntă, iar seara a mers la petrecerea care s-a organizat în localitatea Bivolărie, la Școala Specială. A ajuns aici în jurul orei 20:00 și a stat până în jurul orei 03:30-04:00, interval de timp în care a consumat mai multe cantități de băuturi alcoolice, printre care: două beri cu alcool a câte 500 ml fiecare și aproximativ 4-5 pahare cu vin.

În jurul orei 03:30-04:00 s-a urcat la volanul autoturismului menționat mai sus, pe locul din dreapta față s-a urcat martorul B. V., iar pe bancheta din spate s-au urcat martorii: U. E. C., C. A. și victima S. V., deplasându-se cu toții la discoteca din . class="CharChar"> Aici, inculpatul S. I. a mai consumat diferite cantități de vodcă sau whisky, după care, în jurul orelor 04:35, acesta a urcat la volanul autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare L-PV-2895, autovehicul în care au urcat și persoanele amintite.

Cu toate că inculpatul S. I. se afla sub influența alcoolului, acesta a accelerat în așa mod încât a condus autoturismul amintit pe DN 2H, pe raza localității P. cu viteză excesivă,( 140 km/h, determinată în urma expertizei tehnice efectuate în cauză) astfel încât, în apropiere de iesirea din localitate, inculpatul a pierdut controlul direcției de deplasare, autoturismul condus părăsind partea carosabilă în partea dreaptă și intrând în coliziune cu partea stângă în stâlpul drept al porții ornamentale ce marchează ieșirea din localitatea amintită, în momentul impactului lateral cu stâlpul, autoturismul condus de inculpat având o viteză de 105 km/h.

În urma impactului, victima S. V., aflată în partea stângă, pe bancheta din spate, a fost proiectată în exteriorul autoturismului, în vegetație, prin portiera stângă spate ce a fost smulsă datorită șocului, la circa 2,2 metri față de roata dreapta față a autoturismului, după oprirea acestuia, loc în care victima a decedat.

În urma accidentului, a mai rezultat rănirea ușoară a inculpatului S. I., a martorului U. E. C., cât și a martorului C. A..

La câteva minute de la momentul impactului, prin zonă, a trecut autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, condus de către martorul Bălici C. D., în care, în calitate de pasager în partea din dreapta față, se afla martora Z. D..

Autoturismul amintit a oprit, moment în care martora Z. D. a perceput faptul că pe bancheta din spate a autoturismului avariat se afla martorul C. A. în stare de inconștiență, iar lângă autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare L-PV2895 se afla inculpatul S. I., care părea agitat, vorbea singur, spunând că va trebui să fugă, întrucât trebuie să sosească organele de poliție, tot întreba de victima S. V., în același timp, deplasându-se în repetate rânduri în fața și în spatele mașinii de unde a tras plăcuțele cu numerele de înmatriculare, pe care le-a smuls, ulterior fugind de la fața locului.

S-a constatat faptul că, tot în scopul ascunderii adevărului și al evitării răspunderii penale, inculpatul și-a însușit actele autoturismului din bordul acestuia, astfel încât organele de poliție să fie în imposibilitate de a efectua verificări în vederea identificării autorului.

S-a remarcat atitudinea inculpatului S. I. care, în loc să acorde sau să încerce să acorde primul ajutor victimei S. V., aflate la 2,2 metri de autoturism, și-a luat toate măsurile pentru a părăsi locul accidentului și pentru a ascunde adevărul, abandonând victima și autoturismul cu care a provocat accidentul.

Aspectele percepute de martora Z. D. au fost confirmate de martorul Bălici C. D., care a alertat serviciul SNUAU 112 despre accidentul produs.

Din cercetări s-a constatat că, până la sosirea martorilor precizați, martorii B. V. și U. E. C. au fugit de la fața locului.

Martorii U. E. C. și C. A., au fost transportați la S. Mun. Rădăuți unde li s-au acordat îngrijiri medicale, iar primul a fost internat cu diagnosticul: „contuzie toracică, traumatism umăr stâng”.

După orele 06,00, întrucât se simțea rău, inculpatul S. I. s-a prezentat la S. Mun. Rădăuți pentru a i se acorda îngrijiri medicale, pentru rănile suferite în accident. Acesta a fost internat în unitatea amintită cu diagnosticul:”TCC plăgi multiple excoriate antebraț și faciale, contuzie toracică și contuzie genunchi stâng”.

În cadrul cercetărilor, inculpatul S. I. a ascuns adevărul, refuzând să coopereze cu organele judiciare în vederea stabilirii tuturor datelor din anchetă. A încercat să inducă organelor judiciare convingerea că nu și-ar aminti nimic în legătură cu faptele descrise, intenționând ca prin declarația sa, să creeze o aparență asupra faptului că, datorită consumului de băuturi alcoolice, nu și-ar mai aminti aspectele esențiale legate de infracțiunile săvârșite. În schimb, inculpatul și-a amintit faptul cum:

„La un moment dat se afla pe iarbă, la 200-300 m de locul accidentului, spre loc. Vicovu de Sus, când l-ar fi sunat fratele său, căruia i-ar fi spus că se află la ieșire din P. și care l-ar fi luat pentru a-l transporta la spital. În drum spre spital, afirmă inculpatul, își amintește că autoturismul condus de fratele acestuia s-a întâlnit cu ambulanța, care l-a și preluat.”

Inculpatul a afirmat că, la spital, ar fi discutat cu martorul U. E. C. și că cei doi s-ar fi întrebat reciproc ce s-a întâmplat și în ce împrejurări inculpatul ar fi părăsit locul accidentului. Acesta a negat faptul că ar fi intenționat să smulgă plăcuțele cu numerele de înmatriculare pentru a acoperi urmele infracțiunii și pentru a distruge probe și a invocat aceeași stare de inconștiență în momentul în care a părăsit locul accidentului, odată cu sustragerea tuturor documentelor autoturismului, astfel încât autorul accidentului să nu poată fi identificat ulterior.

În cadrul concluziilor provizorii expuse în fișa de constatări preliminare, se atestă faptul că moartea victimei S. V. (din eroare menționat în actul medico legal ca „V.”), a fost violentă, s-a datorat unei hemoragii cerebrale cu fracturi multiple de calotă și bază craniană și a unui traumatism cranio-facial acut deschis.( fila 80).

La punctul trei se atestă faptul că traumatismul cranio facial care a dus la deces, s-a putut produce prin lovire de corpuri contondente din interiorul autoturismului ca pasager în cadrul unui accident rutier, iar moartea poate data din data de 16.08.2015.

Conform Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1415 din 18.08.2015, inculpatul S. I. a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 2,40 g/l, respectiv 2,20 g/l.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. 434-CM/A3 din 17.08.2015 rezultă că: ”moartea numitului S. V. a fost violentă; ea s-a datorat unei hemoragii meningo-cerebrale cu fracturi multiple de calotă și baza craniană, consecutiv unui politraumatism; politraumatismul s-a putut produce prin lovire de corpuri contondente din interiorul autoturismului, în cadrul unui accident rutier; politraumatismul prin gravitatea lui (hemoragie meningo-cerebrală, ruptura creierului mare) și prin el însuși, imediat și la scurt timp a fost sigur și direct letal; moartea poate data cu 20-30 ore în urmă de la data efectuării necropsiei (17.08.2015) ; sângele recoltat de la cadavru conține 2,00 g‰ alcool, iar urina 1,90 g‰;”

Fiind audiat, martorul U. E. C. a declarat nu dorește să depună plângere împotriva inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nu dorește să solicite eliberarea unui certificat medico-legal.

Fiind audiat, martorul C. A. N., a declarat nu dorește să depună plângere împotriva inculpatului S. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și nu dorește să solicite eliberarea unui certificat medico-legal.

Pe parcursul cercetărilor, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică auto, în urma căreia, prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 712/30.09.2015 al Biroului Local pentru Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Suceava s-au stabilit următoarele:

« În data de 16.08.2015, în jurul orei 04:40, autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare LPV 2895, condus de numitul S. I. ce avea o alcoolemie de 2,4%o, se deplasa pe DN 2 H, cu viteza de 140 km/h, din direcția P. către Vicovu de Jos.

Când a ajuns la km. 39+950 m, într-o curbă la dreapta, datorită vitezei de deplasare neadaptate condițiilor de drum, autoturismul intră în derapaj spre stânga drumului și după ce rulează 21 metri pe partea carosabilă și 42 metri pe acostament, intră la o viteză de 105 km/h, cu partea laterală stânga, în coliziune cu stâlpul unei porți ornamentale, pe care îl rupe, după care reintră pe partea carosabilă.

Datorită impactului lateral precum și a vitezei de deplasare, autoturismul se rotește spre stânga cu aproximativ 360o, timp în care parcurge o distanță de 17 metri, până pe acostamentul din dreapta drumului, unde se oprește.

În timpul rotației, datorită forței centrifuge, sunt proiectate în același moment și în aceeași direcție elemente de caroserie (față de ușă stânga față, ușă stânga spate) precum și pasagerul ce ocupa locul din stânga spate (lângă ușă), acesta fiind găsit decedat în urma vătămărilor suferite.

În momentul premergător producerii accidentului rutier, autoturismul condus de S. I. se deplasa cu o viteză de 140 km/h.

În momentul impactului cu stâlpul porții ornamentale, autoturismul condus de S. I. se deplasa cu o viteză de 105 km/h.

S-a stabilit că inculpatul S. I. a încălcat, în ceea ce privește regimul rutier, următoarele prevederi legale:

- prevederile art. 49,alin.(4), lit.(c) din OUG 195/02, actualizată, deoarece a condus autoturismul pe un drum național cu viteza de 140 km/h, mai mare decât cea legal permisă (90 km/h);

- prevederile art.87 alin.(1) și art. 89 alin.(1) din OUG 195/02, actualizată, deoarece a condus pe drumurile publice un autoturism în stare de ebrietate și a părăsit locul accidentului rutier fără încuviințarea poliției;

Accidentul rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum.

S-a apreciat că producerea accidentului rutier a fost favorizată de starea de ebrietate în care se afla inculpatul, care, prin starea euforică creată de alcool, avea diminuate reflexele și procesele cognitive.

Producerea accidentului rutier putea fi evitată de inculpatul S. I., dacă acesta ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 92 km/h.( filele 158-169).

Nefiind de acord cu concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Strat C., la data de 07.10.2015, prin două cereri, inculpatul S. I., prin intermediul apărătorului ales B. I. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză și a propus proba cu martorii G. G. și S. N., care ar fi ajuns primii la locul accidentului.

Prin ordonanța din data de 12.10.2015 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în temeiul art. 100 al. 3, 100 al. 4 lit. a s-a dispus respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză și a cererii privind administrarea probei cu martori ca nefiind relevante în raport cu obiectul probațiunii.

Situația de fapt descrisă mai sus, a fost probată cu următoarele mijloace de probă: Proces-verbal de sesizare din oficiu, (filele 47,48); Proces-verbal de cercetare la fața locului(filele 50-52); Schița locului accidentului (fila 53); Plansa fotografică, (filele 54-75); Declarațiile părților civile S. C., S. V., S. E., fratele, mama, respectiv,tatăl, victimei, (filele 86-95) ; Certificat de deces . nr._ din 17.08.2015, în copie ( fila 96); Certificat de naștere victimă, în copie ( fila 97); Declarațiile martorului U. E.-C.( filele 100-103); Declarația martorului C. A.-N.( filele 105,105); Declarația martorei L. A.( filele 106-108); Declarația martorei Z. D.( filele 109-110); Declarația martorului Bălici C.-D.( filele 111-112); Declarația martorei J. G. A.( filele 113-115); Declarația martorului P. C.-I.( filele 116-117); Declarația martorului P. V.( filele 118-119); Declarația martorului B. I.-G.( filele 120-121); Declarația martorei B. M.( filele 122-123); Declarațiile martorului B. V.( filele 124-126); Declarația martorului S. V.( filele 127-128); bon alcooltest nr._ din 16.08.2015 ( fila 129); declarație de consimțământ (fila 130); Ordonanță de dispunere a efectuării examinării fizice externe (fila 131); Proces-verbal de ridicare probe biologice martorul U. E. C. ( fila 132); Rezultatul examenului clinic privind pe martorul U. E. C. ( fila 133); Cerere de analiza privind martorul U. E. C. ( fila 134); Proces-verbal de recoltare mostre biologice privind pe martorul U. E. C. ( fila 135); bon alcooltest nr._ din 16.08.2015 privind pe inculpat ( fila 129); declarație de consimțământ ( fila 136); Ordonanță de dispunere a efectuării examinării fizice externe ( fila 137); Proces-verbal de ridicare probe biologice ( fila 138); Rezultatul examenului clinic privind pe inculpat ( fila 139); Cerere de analiza privind pe inculpat ( fila 140); Proces-verbal de recoltare mostre biologice privind pe inculpat ( fila 141); Proces-verbal de păstrare a probelor biologice ( fila 142); Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1415 din 18.08.2015 ( fila 143); Proces-verbal de consultare a bazei de date EUCARIS ( fila 144); Ordonanță de dispunere a expertizei tehnice auto ( filele 150-153); Procese-verbale de constatare ( filele 154-157); Raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 712/30.09.2015 al Biroului Local pentru Expertize Tehnice Judiciare Suceava( filele168-169); Adresa nr. BCO/CML/_ a punctului de Contact Oradea (fila 174); Acte auto, în copie (filele 175- 178); Proces-verbal de constatare (fila 179); declarațiile inculpatului S. I. (filele 180-192); acte identitate inculpate, în copie (fila 193); carte de identitate victimă, în copie (fila 194).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, sub nr._, la data de 15 octombrie 2015.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 24 noiembrie 2015, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În vederea soluționării cauzei, instanța a ținut seama de declarația inculpatului, precum și de întregul material de urmărire penală, aplicând dispozițiile art. 374, alin. 4, rap. la art. 396, alin. 10, art. 375 și art. 377 din Noul Cod de procedură penală, în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că a revenit de la readministrarea probelor ce au fost administrate în timpul urmăririi penale, fiind administrate probe doar în circumstanțiere și în ceea ce privește latura civilă a cauzei.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

În fapt, la data de 16.08.2015, în jurul orelor 04,35, inculpatul S. I., după ce și-a petrecut noaptea la o nuntă, precum și la discoteca de pe raza . a consumat mai multe băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului VW Passat, cu nr. de înmatriculare L-PV 2895 (Germania), autovehicul în care au urcat, pe locul din dreapta față martorul B. V., iar pe bancheta din spate s-a urcat martorii: U. Emaniol C., C. A. și victima S. V., cu scopul de a se deplasa la domiciliul lor de pe raza or. Vicovu de Sus.

Cu toate că inculpatul S. I. se afla sub influența alcoolului, acesta a accelerat în așa mod încât a condus autoturismul amintit pe DN 2H, pe raza localității P. cu viteză excesivă, (140 km/h, determinată în urma expertizei tehnice efectuate în cauză) astfel încât, în apropiere de iesirea din localitate, a pierdut controlul direcției de deplasare, autoturismul condus părăsind partea carosabilă în partea dreaptă și intrând în coliziune cu partea stângă în stâlpul drept al porții ornamentale ce marchează ieșirea din localitatea amintită, în momentul impactului lateral cu stâlpul, autoturismul condus de inculpat având o viteză de 105 km/h.

În urma impactului, victima S. V., aflată în partea stângă, pe bancheta din spate, a fost proiectată în exteriorul autoturismului, în vegetație, prin portiera stângă spate ce a fost smulsă datorită șocului, la circa 2,2 metri față de roata dreapta față a autoturismului, după oprirea acestuia, loc în care victima a decedat.

În urma accidentului, a mai rezultat rănirea ușoară a inculpatului S. I., a martorului U. E. C. cât și a martorului C. A..

După accident, inculpatul S. I., a coborât din autoturism, devenise agitat pe fondul celor întâmplate, a tras plăcuțele cu numerele de înmatriculare, pe care le-a smuls, ulterior fugind de la fața locului.

Totodată, inculpatul și-a însușit actele autoturismului din bordul acestuia, astfel încât organele de poliție să fie în imposibilitate de a efectua verificări în vederea identificării autorului.

Martorii U. E. C. și C. A., au fost transportați la S. Mun. Rădăuți unde li s-au acordat îngrijiri medicale, iar primul a fost internat cu diagnosticul: „contuzie toracică, traumatism umăr stâng”.

După orele 06,00, întrucât se simțea rău, inculpatul S. I. s-a prezentat la S. Mun. Rădăuți pentru a i se acorda îngrijiri medicale, pentru rănile suferite în accident. Acesta a fost internat în unitatea amintită cu diagnosticul: ”TCC plăgi multiple excoriate antebraț și faciale, contuzie toracică și contuzie genunchi stâng”.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. 434-CM/A3 din 17.08.2015 rezultă că: ”moartea numitului S. V. a fost violentă; ea s-a datorat unei hemoragii meningo-cerebrale cu fracturi multiple de calotă și baza craniană, consecutiv unui politraumatism; politraumatismul s-a putut produce prin lovire de corpuri contondente din interiorul autoturismului, în cadrul unui accident rutier; politraumatismul prin gravitatea lui (hemoragie meningo-cerebrală, ruptura creierului mare) și prin el însuși, imediat și la scurt timp a fost sigur și direct letal; moartea poate data cu 20-30 ore în urmă de la data efectuării necropsiei (17.08.2015) ; sângele recoltat de la cadavru conține 2,00 g‰ alcool, iar urina 1,90 g‰;, ceea ce denotă că și victima se afla sub influența băuturilor alcoolice”.

Conform Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1415 din 18.08.2015, inculpatul S. I. a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 2,40 g/l, respectiv 2,20 g/l.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 712/30.09.2015 al Biroului Local pentru Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Suceava s-au stabilit următoarele:

« În data de 16.08.2015, în jurul orei 04:40, autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare LPV 2895, condus de numitul S. I. ce avea o alcoolemie de 2,4%o, se deplasa pe DN 2 H, cu viteza de 140 km/h, din direcția P. către Vicovu de Jos.

Când a ajuns la km. 39+950 m, într-o curbă la dreapta, datorită vitezei de deplasare neadaptate condițiilor de drum, autoturismul intră în derapaj spre stânga drumului și după ce rulează 21 metri pe partea carosabilă și 42 metri pe acostament, intră la o viteză de 105 km/h, cu partea laterală stânga, în coliziune cu stâlpul unei porți ornamentale, pe care îl rupe, după care reintră pe partea carosabilă.

Datorită impactului lateral precum și a vitezei de deplasare, autoturismul se rotește spre stânga cu aproximativ 360o, timp în care parcurge o distanță de 17 metri, până pe acostamentul din dreapta drumului, unde se oprește.

În timpul rotației, datorită forței centrifuge, sunt proiectate în același moment și în aceeași direcție elemente de caroserie (față de ușă stânga față, ușă stânga spate) precum și pasagerul ce ocupa locul din stânga spate (lângă ușă), acesta fiind găsit decedat în urma vătămărilor suferite.

În momentul premergător producerii accidentului rutier, autoturismul condus de S. I. se deplasa cu o viteză de 140 km/h.

În momentul impactului cu stâlpul porții ornamentale, autoturismul condus de S. I. se deplasa cu o viteză de 105 km/h.

S-a stabilit că inculpatul S. I. a încălcat, în ceea ce privește regimul rutier, următoarele prevederi legale:

- prevederile art. 49,alin.(4), lit.(c) din OUG 195/02, actualizată, deoarece a condus autoturismul pe un drum național cu viteza de 140 km/h, mai mare decât cea legal permisă (90 km/h);

- prevederile art.87 alin.(1) și art. 89 alin.(1) din OUG 195/02, actualizată, deoarece a condus pe drumurile publice un autoturism în stare de ebrietate și a părăsit locul accidentului rutier fără încuviințarea poliției;

Accidentul rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum.

S-a apreciat că producerea accidentului rutier a fost favorizată de starea de ebrietate în care se afla inculpatul, care, prin starea euforică creată de alcool, avea diminuate reflexele și procesele cognitive.

Producerea accidentului rutier putea fi evitată de inculpatul S. I., dacă acesta ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 92 km/h.( filele 158-169).

În cursul judecății părțile civile părțile civile S. V., S. E., S. C., S. E. și S. I., au solicitat obligarea asigurătorului H. C. Allgemeine Versicherung – Ag. din Germania, prin reprezentant legal ., cu sediul în București, la plata sumei de 1.900.000 Euro daune morale(câte 500.000 Euro, pentru fiecare din cei doi părinți și câte 300.000 Euro, pentru fiecare din cei trei frați/surori).

Situația de fapt reținută de instanță se probează cu declarațiile martoriilor audiați în timpul urmăririi penale, raportul de expertiză tehnică auto, raportul de expertiză medico-legală, coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

În drept, s-a reținut că, faptele inculpatului inculpatul S. I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului și modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fapte prev. și ped. de art. 192 al. 2 C.pen., art. 336 al. 1 C.pen., art. 338 al. 1 C.pen. și art. 338 al. 2 C.pen., cu aplic. art. 38 al. 1 și 2 C.pen.

Analizând infracțiunile săvârșită de inculpat prin prisma elementelor constitutive, instanța a constatat că acestea sunt întrunite, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat că aceasta, constă în acțiunea inculpatului care la data de 16.08.2015, în jurul orelor 04.40, conducând autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare L-PV 2895 de pe raza loc. P., jud. Suceava, datorită faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice și a vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a intrat în impact cu poarta ornamentală de pe marginea drumului, accident în care numitul S. V. a decedat.

Între acțiunea inculpatului și urmarea imediată, constând în moartea victimei S. V., există legătură de cauzalitate, dovedită prin expertiza efectuată în cauză și celelalte mijloace de probă.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a avut posibilitatea reală a prevederii rezultatului faptelor sale, constând în uciderea din culpă a unei persoane, rezultat cu privire la care a sperat în mod ușuratic că nu se va produce.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în condițiile în care inculpatul cunoștea că a consumat băuturi alcoolice.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art.16 alin.3, lit. b din Cod penal, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că se află sub influența băuturilor alcoolice în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de modificare sau ștergere a urmelor accidentului și părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție ori a procurorului, instanța reține că elementul material constă în acțiunea inculpatului, care în loc să acorde primele îngrijiri victimei și să sune la numărul de urgență, a preferat să smulgă numerele de înmatricularea a autoturismului implicat în accident și să plece de la locul accidentului, fiind identificat ulterior de către organele de poliție, acesta cunoscând că are obligația să rămână la locul accidentului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art.16 alin.3, lit. b din C. pen., întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că are obligația de a rămâne la locul faptei și de a nu aduce modificări locului faptei, dar a ignorat aceste obligații.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit cărora: stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Sub aspectul gradului de pericol social al infracțiunii, s-a constatat că inculpatul a condus un autovehicul, pe un drum public, pe raza loc. P., având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, nu a respectat viteza legală de deplasare, condiții în care a pierdut controlul volanului, producând un accident, ce a avut ca rezultat moartea pasagerului S. V., ulterior smulgând numerele de înmatriculare ale autoturismului, părăsind locul accidentului. Faptele inculpatului nu sunt lipsite în mod vădit de importanță și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Totodată instanța a constatat că inculpatul a încercat să înlăture consecințele ulterioare ale săvârșirii faptelor, a luat legătura cu familia victimei și a achitat toate daunele materiale, constând în cheltuieli de înmormântare și cele privind pomenirea victimei.

Prin urmare, având în vedere prevederile Codului penal, privind circumstanțele atenuante și agravante, raportat la situațiile de fapt reținute în cauză, persoana inculpatului, comportamentul ulterior al inculpatului de înlăturare a consecințelor faptelor sale, instanța a apreciat că în cazul inculpatului pot fi reținute circumstanțe de atenuare a răspunderii penale, respectiv cele prevăzute de art. 75 alin. 2, lit. a din Codul penal, astfel că instanța a stabilit pentru fiecare faptă, pedepse prevăzute în limitele speciale ale infracțiuni, astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală și art. 76 alin. alin. 1 din Codul penal, apreciind că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei în regim de penitenciar.

Față de cele expuse, instanța, în baza art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură penală, a condamnat pe inculpatul S. I.:

- pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Noul Cod penal (victimă S. V.), cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere a urmelor accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (2) Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală, art. 75 alin. 2, lit. a și art. 76 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;

În baza art. 38 alin. 1 și 2, art. 39 alin. 1, lit. b din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului S. I., urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare, formată din pedeapsa principală de 2 ani închisoare, la care se adaugă 11 luni închisoare, reprezentând o treime din suma celorlalte 3 pedepse, ce totalizează 33 luni închisoare.

În baza art. 72 din Codul penal, a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reținerii și arestării preventive, respectiv de la data de 24.08.2015, până la zi, iar în baza art. 399 din Codul de procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Pentru a dispune menținerea arestării preventive, instanța a avut în vedere

că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, faptul că a comis infracțiuni grave soldate cu moartea unei persoane, iar imediat după accident, în loc să acorde ajutor victimelor și să sune la numărul de urgență 112, a smuls numerele de înmatriculare ale autoturismului în vederea evitării răspunderii penale și a fugit de la locul faptei, există posibilitatea reală a sustragerii de la executarea pedepsei aplicate, precum și de săvârșire a noi infracțiuni, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În baza art. 67 din Noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, lit. b și lit. i (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) din Codul penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 1 din Noul Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, lit. b și lit. i, (dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) din Codul penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 3 din Noul Cod penal.

Astfel, instanța a reținut, că natura infracțiunilor comise precum și atitudinea avută de inculpat față de normele legale duc la concluzia existenței unei nedemnități ce impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, lit. b și lit. i ( dreptul de a conduce vehicule cu tracțiune mecanică) din Codul penal, atât pe timpul executării pedepsei, cât și o anumită perioadă după aceasta.

În ceea ce privește latură civilă a cauzei, instanța a avut în vedere la soluționarea acesteia, întregul material probator administrat în cauză, din care rezultă următoarele:

Potrivit art. 1357 din C. Civil, în vigoare la data comiterii faptelor, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Din textul anterior menționat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale și anume: fapta ilicită comisă cu vinovăție, existența unui prejudiciu cauzat prin aceasta și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și acțiunea ilicită, aspecte dovedite odată cu probarea laturii penale.

Pe timpul procesului penal, în termenul legal, părțile civile S. V., S. E., S. C., S. E. și S. I., au solicitat obligarea asigurătorului H. C. Allgemeine Versicherung – Ag. din Germania, prin reprezentant legal ., cu sediul în București, la plata sumei de 1.900.000 Euro daune morale(câte 500.000 Euro, pentru fiecare din cei doi părinți și câte 300.000 Euro, pentru fiecare din cei trei frați/surori).

În cauză, a fost introdus asigurătorul de răspundere civilă auto Societatea de Asigurări H. C. Allgemeine Versicherung – Ag. din Germania, prin reprezentant legal ..

Din declarațiile martorului audiat în cauză rezultă că familia victimei (părinții și frații/surorile victimei) a suferit ca urmare a decesului acesteia.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că suferința părților civile, ca urmare a piederii copilului/fratelui, nu poate fi descrisă în cuvinte și măsurată în sume de bani, dar constituirea părților civile cu sumele menționate mai sus, este una exagerată.

Înainte de a stabili cuantumul pretenților civile, instanța a constatat că atât cauza determinantă, cât și cauza favorizantă în producerea accidentului o constituie acte materiale ale inculpatului, respectiv de rulare a autoturismului cu o viteză peste limita legală, cât și încălcarea celorlalte reguli ale circulației, respectiv conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Între acțiunea victimei de a accepta să urce în autoturismul condus de inculpat și consecințele ulterioare, nu există o legătură de cauzalitate directă, asumarea unui risc de către victimă, nu echivalează cu consimțământul victimei la producerea faptei delictuale.

Având în vedere existența faptei penale, care a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat și prin care s-a cauzat prejudicii morale părților civile din cauză, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și pagubele produse rezultând din materialitatea faptei săvârșite, culpa inculpatului la producerea rezultatului faptei delictuale, instanța a admis în parte acțiunea civilă, privind daunele materiale și morale, și în consecință a obligat asiguratorul la plata acestora.

Instanța a apreciat că nu poate fi reținut, ca și cauză de înlăturare a răspunderii civile delictuale, consimțământul victimei, în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală a inculpatului, chiar dacă victima a cunoscut că inculpatul a consumat băuturi alcoolice, a tratat acest aspect cu ușurință, sperând că fapta nu se va produce.

Instanța a avut în vedere și faptul că, cauza determinată a accidentului este conducerea autoturismului cu o viteză peste limita legală admisă și că asiguratorul în condițiile date din prezenta cauză, are dreptul de acțiune în regres față de inculpat.

Procedând la cuantificarea daunelor morale, instanța a avut în vedere relația de rudenie a victimei (părinte/copil, frate/soră), vârsta defunctului, dar și evitarea transformării acestei instituții, într-o modalitate de câștig și a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurări H. C. Allgemeine Versicherung – Ag. din Germania, prin reprezentantul său legal ., prin subrogarea sa în obligațiile de plată ale inculpatului, să plătească pentru inculpat, părților civile menționate, suma de 35.000 Euro, cu titlu de daune morale, astfel: câte 10.000 Euro la fiecare din părțile civile S. V. și S. E. – în calitate de părinți și câte 5.000 Euro la fiecare din părțile civile S. C., S. E. și S. I., în calitate de frați/surori ai victimei sau contravaloarea în lei, la data plății.

S-a luat act că S. „Sf. Doctori C. și D.” Rădăuți nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul S. I., să plătească statului, suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2977 lei, din timpul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpatul S. I., societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania- prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. și părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I., criticând-o pentru netemeinicie, pentru motivele formulate în scris și susținute oral la termenul de astăzi de apărătorii aleși și consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență, inculpatul a solicitat reindividualizarea modalității de executare pedepsei rezultante, având în vedere circumstanțele atenuante ce pledează în favoarea sa și împrejurările comiterii faptei, atitudinea sinceră, de recunoaștere, regret și colaborare cu organele judiciare pe parcursului procesului penal, apreciind că sunt întrunite condițiile pentru aplicarea instituției suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I. au criticat sentința apelată sub aspectul laturii civile arătând că, în mod greșit nu s-a acordat în totalitate suma solicitată cu titlu de daune morale.

Societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania - prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii civile pe considerentul că victima, cunoscând situația în care se afla inculpatul, nu a dat dovadă de un minim de diligență, fiind astfel răspunzătoare de producerea accidentului.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

În mod corect a reținut prima instanță situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate la urmărirea penală, dat fiind că acesta s-a prevalat de procedura de judecată privind recunoașterea vinovăției, prevăzută de art. 374, 375 Cod procedură penală, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare.

Cert este că, în noaptea de 15/16.08.2015, orele 04.40, după ce, în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus pe DN 2H, autoturismul proprietate marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare L-PV 2895, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,40 g/l, respectiv 2,20 g/l, la ieșirea din localitatea P., jud. Suceava, din cauza vitezei excesive,(140 km/h în localitate), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul condus intrând în coliziune cu poarta ornamentală ce marchează ieșirea din localitatea amintită, impact în urma căruia a rezultat decesul victimei S. V., rănirea inculpatului, cât și a altor două persoane. Pentru a evita răspunderea penală inculpatul S. I. a îndepărtat plăcuțele cu nr. de înmatriculare de pe autoturismul cu care a produs accidentul, pe care le-a ascuns, totodată părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului.

Curtea își însușește pe deplin motivarea primei instanțe. De altfel, aceste aspecte nici nu sunt vizate de apelul inculpatului, acesta criticând exclusiv modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Privitor la acest aspect, Curtea constată că instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență atunci când a aplicat inculpatului pedepse într-un cuantum legal, rezultat în urma aplicării corecte a dispozițiilor art. 396 alin.10 Cod procedură penală, deși faptele comise, prin natura, modalitatea de săvârșire și consecințele produse prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptelor, prin conducerea unui autovehicul pe timp de noapte, sub influența băuturilor alcoolice și urmarea produsă respectiv moartea victimei dar și atitudinea ulterioară constând în deplasarea de la locul faptei și îndepărtarea plăcuțelor cu nr. de înmatriculare de pe autoturismul cu care s-a produs accidentul, sancțiunile stabilite de prima instanță au fost temeinic individualizate, nejustificându-se diminuarea lor.

Aspectele referitoare la conduita anterioară a inculpatului și cea manifestată înaintea organelor judiciare dar și împrejurarea că a ajutat financiar familia victimei au primit eficiența cuvenită, pedepsele la care a fost condamnat fiind coborâte sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.

A susținut apărătorul inculpatului că acesta s-a deplasat aproximativ 50 de metri de la locul producerii accidentului și că nu se pot reține în sarcina sa infracțiunile de părăsire a locului accidentului și de modificare sau ștergere a urmelor accidentului în condițiile în care inculpatul era lovit la cap, fiind găsit ulterior în stare de inconștiență. Nu s-a făcut însă dovada faptului că la momentul săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa inculpatul era într-o stare care să înlăture răspunderea sa penală, în condițiile art. 28 Cod penal.

În ce privește modalitatea de executare, dată fiind natura și gravitatea faptelor, se impune ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de penitenciar, scopul coercitiv și educativ putând fi realizat doar în acest fel.

Modalitatea de executare stabilită de prima instanță este singura în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepselor de prevenție generală în săvârșirea de noi fapte penale. Gravitatea faptelor, periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul urcând la volan în stare avansată de ebrietate, conducând cu o viteză foarte mare, atitudinea lui ulterioară de înlăturare a urmelor infracțiunii dar și consecințele produse respectiv moartea victimei nu justifică alegerea unei alte modalități de executare care să presupună lăsarea în libertate, chiar condiționată de anumite restricții.

Analizând sub aspectul laturii civile sentința apelată, prin raportare la motivele invocate de asigurator și de părțile civile, Curtea reține următoarele:

Suferința psihică produsă urmașilor victimei este evidentă și justifică acordarea de daune morale. La stabilirea cuantumului acestora se impune respectarea principiului echității și al proporționalității între natura valorilor lezate și sumele acordate. Părțile civile erau în relații foarte apropiate cu victima fiind părinți, respectiv frați. Daunele morale au un rol compensatoriu și reparatoriu, de acoperire a prejudiciului nepatrimonial suferit, fiind necesar a asigura o reparație echitabilă, fără însă a duce, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la o îmbogățire fără justă cauză.

Având în vedere criteriile enumerate dar și cele reținute de prima instanță, Curtea reține că, sumele acordate părinților și fraților victimei sunt suficiente pentru a acoperi prejudicial moral suferit, sumele solicitate de părțile civile fiind exagerate.

Critica formulată de societatea de asigurare privind culpa victimei în producerea accidentului, rezultat al asumării riscului acesteia de a se urca în mașină cu inculpatul aflat în stare de ebrietate nu poate fi reținută. Astfel, indiferent în ce stare se afla victima, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, culpa aparține în totalitate inculpatului, acesta încălcând dispozițiile legale la care s-a făcut pe larg referire. Împrejurarea că victima știa în ce stare se afla inculpatul nu poate determina înlăturarea răspunderii civile, aceasta fiind consecința faptei culpabile a inculpatului, vinovăția sa fiind pe deplin dovedită și de altfel recunoscută.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art.421 alin.1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S. I., societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania- prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. și părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I..

Întrucât pe parcursul soluționării prezentei cauze, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, în baza art. 422 Cod de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal se va deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive, de la data pronunțării sentinței apelate, la zi.

Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S. I., societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania- prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. și părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I., împotriva sentinței penale nr. 419 din 17 decembrie 2015 a Judecătoriei Rădăuți.

Conform art.422 teza finală Cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 Cod penal, deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului apelant, durata arestării preventive de la 17.12.2015 la zi.

Obligă inculpatul S. I., societatea de asigurare H. C. Allgemeine Versicherung - AG din Germania- prin reprezentant legal S.C.V. Management Service S.R.L. și părțile civile S. C., S. E., S. V., S. E. și S. I. să plătească statului câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare din apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2016.

Președinte,Judecător,Grefier,

Red. F.S.

Dact. T.L.

Ex. 2/29.02.2016

Jud. fond – C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 209/2016. Curtea de Apel SUCEAVA