Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 803/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 803/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 803/2013
Dosar nr._ - art. 184 alin. 2, 4 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 803
Ședința publică din 27 septembrie 2013
Președinte A. D.
Judecător I. T.
Judecător H. L.
Grefier D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava –
reprezentat prin procuror L. D.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpata C. S., de partea civilă S. M. și de asigurătorul S.C. C. A. S.A. Sibiu împotriva sentinței penale nr. 411 din 7 mai 2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursurilor în fond au avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru 20 septembrie 2013, respectiv pentru azi, 27 septembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 411 din 7 mai 2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, inculpata C. S. (fiica lui L. și D., născută la data de 10.03.1991 în localitatea D., jud. B., cu domiciliul în ., CNP:_, studii 13 clase, cetățenia română, locul de muncă S.C.Rodos” S.R.L. D., ocupația – coafeză, fără antecedente penale, necăsătorită), a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat în baza art. 81 Cod penal, pe o perioadă de 2 ani și 4 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal și s-a atras atenția acesteia asupra prevederile art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin.2 Cod penal, i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. final Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Prin aceeași sentință, asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. Asigurări S.A. a fost obligat să plătească părții civile S. M. suma de 30.000 lei reprezentând daune morale și suma de 48.000 lei reprezentând daune materiale, precum și dobânda legală calculată la aceste sume până la data plății efective, cât și suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, părții civile S. Județean de Urgență Mavromati suma de 7345,21 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale părții civile S. M. și părții civile S. Județean de Ambulanță B. suma de 367,60 reprezentând c/val. transport și asistență sanitară.
Totodată, inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 420 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 906/P/2012 din 24 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D., înregistrat pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 25.01.2013, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C. S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 20.06.2012, în jurul orelor 1920, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul V. din municipiul D., a surprins și accidentat pe trecerea de pietoni pe partea vătămată S. M., aceasta suferind leziuni care au necesitat un număr de 115 - 120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
În declarația dată în fața primei instanțe, inculpata C. S. a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat să fie judecată în condițiile art. 3201 Cod procedură penală.
La termenul de judecată din 12 februarie 2013 a fost introdusă în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă ..A. Sibiu, care prin concluziile scrise depuse la filele 143-145 dosar a solicitat respingerea pretențiilor civile, iar, în subsidiar, admiterea acestora doar în măsura în care au fost probate.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că inculpata domiciliază în satul Pădureni, ., este coafeză, nu are antecedente penale și posedă permis de conducere categoria „B” din anul 2010.
În după-amiaza zilei de 20.06.2012, în jurul orelor 1920, inculpata conducea autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul V. din municipiul D., județul B., deplasându-se din direcția Spitalului municipal spre zona centrală a localității. În zona magazinului de piese auto „T.”, din cauza neatenției, inculpata nu a observat-o pe partea vătămată S. M., în vârstă de 63 ani din localitate, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător cu marcaj și cu indicator rutier. Autoturismul condus de către inculpată a lovit-o frontal pe partea vătămată, care ajunsese în mijlocul trecerii de pietoni, a basculat-o pe capotă și apoi pe parbriz, după care aceasta a fost proiectată pe partea stângă a carosabilului. După producerea accidentului, inculpata și-a mai continuat deplasarea încă aproximativ 30 metri, după care, dându-și seama de cele întâmplate, a revenit cu autoturismul la locul accidentului.
Partea vătămată a fost preluată de către ambulanță și transportată, mai întâi la S. Municipal D. și apoi la S. Județean de Urgență „Mavromati” B. – secția Chirurgie, unde a fost internată în perioada 20-25.06.2012 și apoi pe secția Ortopedie și Traumatologie, în perioada 25.06 -06.07.2012, cu diagnosticul.: „Politraumatism prin accident rutier. Traumatism toraco-vertebral cu fractură C6 stângă. Entorsă cervicală. Hemotorax stâng. Traumatism cranio-cervical cu plagă contuză regiunea occipitală. Fractură 1/3 superioară gambă stângă cu deplasare. Contuzie cot stâng. Șoc traumatic.”
S-a apreciat inițial că leziunile suferite de către partea vătămată necesită un număr de 88 – 90 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, însă, după reexaminare, s-a constatat o întârziere în consolidarea fracturii de gambă, cu impotență funcțională a membrului inferior stâng, motiv pentru care s-a apreciat că leziunile suferite necesită u număr de 115 – 120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele de laborator relevând că acesta avea alcoolemia zero în momentul producerii accidentului. Vehiculul implicat în accident a fost verificat din punct de vedere a stării tehnice, ocazie cu care nu s-au constatat deficiențe.
Din adresa nr. 8397/09.07.2012 a Primăriei municipiului D. reiese că Bulevardul V. din municipiul D. este drum public, iar la data de 20.06.2012 era deschis circulației rutiere.
Partea vătămată S. M. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând ca asiguratorul de răspundere civilă să-i plătească suma de 150.000 euro daune morale, precum și daunele materiale suferite, reprezentând cheltuielile făcute cu medicamentația, diferența de salariu în perioada de concediu medical, venitul nerealizat în calitate de profesor la Grupul Școlar Regina M. din D. și venitul nerealizat din activitatea de expert contabil autorizat și cea de lichidator judiciar în perioada în care nu a putut lucra.
Din adresa nr._/03.09.2012 a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” B. reiese că unitatea se constituie parte civilă în cauză cu suma de 7.345,21 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate S. M.(filele 38,39).
S. Județean de Ambulanță B., cu sediul în B., ., jud. B., s-a constituit parte civilă cu suma de 367,60 reprezentând c/val. transport și asistență sanitară acordate părții vătămate.
Asiguratorul de răspundere civilă auto al inculpatei este S.C. C. A.. S.A., cu sediul în Sibiu, .. 5, jud. Sibiu, societate cu care aceasta a încheiat polița RCA la data de 01.05.2012 și care a fost introdusă în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă.
Instanța de fond a reținut că situația de fapt se probează cu: actul de sesizare (f. 6 ds); proces-verbal de cercetare la fața locului (f 7-8 ds); declarațiile inculpatei (f. 41-45ds); planșele fotografice (f. 9-19 ds); raport de constatare a stării tehnice (f. 21,22ds); declarațiile părții vătămate (f.35 ds); certificat medico-legal și acte medicale (f.24-26,36-37 ds); declarațiile martorilor D. F., Nedel Stelu (f. 46-49 ds); înscrisuri, adrese (f. 20,23,27-34,38,39 ds).
În drept, s-a reținut că fapta săvârșită de inculpata C. S. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped.deart. 184 al. 2 și 4 Cod penal. Având în vedere că la primul termen de judecată inculpata a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat să fie judecată în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 3201 Cod procedură penală cu privire la această infracțiune, urmând astfel ca limitele pedepsei să fie coborâte cu o treime.
La individualizarea judecătorească a pedepsei aplicate inculpatei, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, și persoana acesteia, modul în care a acționat și conduita procesuală adopatată. Astfel, inculpata are 21 ani, absolventă a 13 clase, necăsătorită, coafeză la S.C. „Rodos” SRL D., fără antecedente penale, iar în cursul procesului a avut o atitudine sinceră, a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, exprimându-și regretul.
Condamnând-o pe inculpată, instanța de fond a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, interzicându-i acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Considerând că reeducarea inculpatei este posibilă și fără privarea sa de libertate, în baza art. 81 și art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal. D. consecință, i s-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorului S. T. (filele 147) și înscrisuri (filele 99-141,146,174-177), instanța de fond a concluzionat că cererea de daune materiale formulată de partea civilă S. M. este întemeiată pentru suma de 48.000 lei, din care: 1510 lei reprezentând diferența dintre salariul cuvenit părții civile în calitate de salariat al S.C. Dorolux S.A și cel efectiv realizat în perioada concediului medical (iunie 2012-decembrie 2012), 1.656 lei reprezentând c/valoarea medicamentației necesare recuperării, suma de 4743 lei reprezentând venitul nerealizat în calitate de profesor la Grupul Școlar Regina M. din D. (302 lei pentru luna iunie, 201 lei pentru luna iulie și câte 1060 lei pentru fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie) și suma de 40.100 lei reprezentând venitul nerealizat din activitatea de expert contabil autorizat și cea de lichidator judiciar în cele aprox. 6 luni după accident în care nu a putut lucra (la stabilirea acestei sume prima instanță a avut în vedere că în primele șase luni ale anului, anterior producerii accidentului, în calitate de expert contabil autorizat și de lichidator judiciar, partea civilă a avut încasări în sumă totală de 73.389 lei, rezultând suma de 12.231 lei lunar, din care s-au scăzut impozitele și celelalte taxe datorate statului de aproape 40%, rezultând un venit net lunar de aproximativ 7.300 lei).
Cu privire la cererea de daune morale, instanța de fond a apreciat că este întemeiată pentru suma de 30.000 lei, având în vedere suferințele provocate părții civile, care a avut nevoie de 115-120 zile de îngrijiri medicale, a fost internată în spital și imobilizată la pat, nefiind în stare să efectueze activitățile zilnice obișnuite.
Față de cele arătate, instanța de fond a obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. Asigurări S.A. să plătească părții civile S. M., suma de 30.000 lei reprezentând daune morale și suma de 48.000 lei reprezentând daune materiale, precum și dobânda legală calculată la aceste sume până la data plății efective.
De asemenea, asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. Asigurări S.A. a fost obligat să plătească părții civile S. Județean de Urgență Mavromati B. suma de 7345,21 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale părții civile S. M., părții civile S. Județean de Ambulanță B. suma de 367,60 reprezentând c/val. transport și asistență sanitară și părții civile S. M. suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, partea civilă S. M., inculpata C. S. și asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A.Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prezentate oral și conținute în partea introductivă a prezentei decizii.
Astfel, inculpata, prin apărătorul său ales, a solicitat, în esență, redozarea pedepsei la care a fost condamnată, în sensul aplicării unei pedepse cu amendă penală - având în vedere vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, situația familială și conduita procesuală corectă adoptată -, iar sub aspectul laturii civile a cauzei a cerut reducerea daunelor materiale cu suma de 40.100 lei, întrucât din punctul său de vedere suma acordată de către prima instanță reprezentând venitul nerealizat de partea vătămată din activitatea de expert contabil autorizat și cea de lichidator judiciar nu este justificat - în condițiile în care leziunile suferite de partea vătămată sunt poziționate la nivelul coastelor și a membrelor, neexistând traumatisme cerebrale, profesia de expert contabil și respectiv cea de lichidator sunt profesii liberale ce nu asigură un venit cert și sigur pe lună celui ce desfășoară aceste profesii, iar partea vătămată nu a făcut dovada că a fost numit expert contabil în cadrul unor dosare aflate pe rolul instanțelor ori că avea lucrări de expertiză contabilă în curs a căror soluționare a fost întârziată de accidentul produs, și nici că a fost numit lichidator al unor persoane juridice ori că ar fi realizat onorarii certe pentru perioada în care nu s-a putut deplasa, perioada în cuprinsul căreia a suferit îngrijirile medicale – dar și diminuarea daunelor morale până la concurența sumei ce a fost probată de partea vătămată.
Partea civilă S. M. a criticat soluția primei instanțe doar sub aspectul laturii civile, solicitând în concret acordarea daunelor materiale potrivit actelor existente la dosar și majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale.
Asiguratorul de răspundere civilă a susținut că în mod incorect instanța de fond l-a obligat în mod direct la plata daunelor materiale si morale către partea civilă S. M., dar și către unitățile spitalicești constituite părți civile în cauză, context în care făcând trimitere la decizia nr. 1/2005 a ICCJ a arătat că are calitatea de asigurător de răspundere civila și nu parte responsabilă civilmente sau garant al plății. Totodată, a solicitat, în esență, reducerea daunelor materiale, considerând că sunt nejustificate și nedovedite, cât și a daunelor morale, apreciind că suma stabilită de instanța de fond este mult prea mare raportat la suferințele fizice și psihice suferite de partea civilă S. M. în condițiile în care acesta nu are o infirmitate fizică permanentă, sume la care în mod greșit s-a acordat dobânda legală.
Procedând la soluționarea recursurilor declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 raportat la art. 38514 Cod procedură penală și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cursul urmăririi penale, în contextul în care inculpata C. S. a înțeles să se prevaleze de procedura simplificată prev. de art. 3201 Cod de procedură penală, dispoziții referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării vinovat”.
Fără a relua argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care Curtea și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), se vor sublinia punctual aspectele criticate de către inculpată și care se referă la modul de individualizare a pedepsei aplicate și de către aceasta, asigurător și partea civilă privitor la cuantumul despăgubirilor civile acordate.
Rezultă din ansamblul probator, la care a făcut referire detaliată prima instanță, că la data de 20.06.2012, în jurul orei 19,20, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_ pe . D., din direcția Spitalului municipal către partea centrală a orașului, în zona magazinului de piese auto, neacordând prioritate de trecere părții vătămate S. M., în vârstă de 63 de ani, care se angajase în mod regulamentar în traversarea străzii prin locul semnalizat cu marcaj „trecere de pietoni”, inculpata C. S. a accident-o pe aceasta cu partea față a mașinii, cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 115-120 zile de îngrijiri medicale.
Această situație de fapt a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului (f.7-8 ds.u.p.), planșe fotografice (f.9-19 ds.u.p.), raport de constatare a stării tehnice a mașinii (f.21,22 ds.u.p.), certificatul medico-legal și acte medicale (f.24-26, 36-37 ds.u.p.), coroborate cu declarația părții vătămate (f.35 ds. u.p.), depozițiile martorilor din lucrări audiați în timpul urmăririi penale, D. F. și Nedel Stelu (f.546-49 ds.u.p.), declarații de recunoaștere ale inculpatei, care descrie fapta de conducere pe drumul public și recunoaște accidentarea părții vătămate pe trecerea de pietoni (f.41-45 ds.u.p., f.69 ds.fond), precum și cu celelalte probe administrate în faza urmăririi penale (f.20, 23, 27-34, 38, 39 ds.u.p.).
Raportat la starea de fapt reținută, s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunii comise de inculpată, ce se circumscrie în drept conținutului constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2, 4 Cod penal, iar sancțiunea penală stabilită a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art.72 Cod penal - în care sunt enumerate criteriile după care se stabilește și întinderea acestora, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele fixate de legiuitor în partea specială a Codului penal, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, gravitatea acesteia, urmarea produsă, cât și persoana celei în cauză și poziția sa procesuală, anume că a declarat personal în fața primei instanțe că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și prevalându-se de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale – și de prevederile art.81 Cod penal, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 Cod penal, astfel că nu se impune redozarea acesteia, în sensul aplicării unei amenzi penale.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art.52 alin.1, potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.”
Firește, în lumina criteriilor prev. de art.72 Cod penal, gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.
Ori, raportându-se la speța de față, Curtea reține că la individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a acordat deopotrivă însemnătatea cuvenită atât împrejurărilor și modalității în care inculpata a acționat, astfel cum au fost conturate anterior (evenimentul rutier a avut loc pe trecerea de pietoni, după impact inculpata și-a continuat deplasarea aprox. 30 de metri după care a revenit la locul accidentului) și urmărilor care s-au produs (partea vătămat a suferit leziuni ce au necesitat un număr mare de îngrijiri medicale), dar elementelor ce caracterizează persoana celei în cauză, care este o tânără în vârstă de 22 de ani, absolventă a 13 clase, în prezent este căsătorit, are în întreținere un copil minor, desfășoară activități din care obține venituri necesare întreținerii sale și familiei, nu posedă antecedente penale, iar comportamentul său preinfracțional a fost unul corespunzător.
Curtea constată că este neîntemeiată solicitarea inculpatei vizând reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cod penal în favoarea sa, având în vedere și următoarele argumente:
Reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.
Totodată, este real că dacă instanța constată existența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, dar trebuie să le aprecieze în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.
Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare. În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Cu alte cuvinte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
D. urmare, luând în considerare toate criteriile mai sus menționate și acordându-le importanța cuvenită, în urma operațiunii complexe a individualizării tratamentului penal, instanța de recurs constată că resocializarea viitoare pozitivă a celei în cauză este posibilă prin sancțiunea aplicată de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art. 52 Cod penal, sens în care consideră neîntemeiat motivul de recurs, vizând latura penală a cauzei, invocat de inculpată.
Așadar, Curtea consideră că avertismentul dat de instanță, prin soluția de condamnare pronunțată va fi de natură să o facă pe inculpata C. S. să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că ea, ca destinatară a normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca și în cazul de față.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de recurs constată că la judecată în primă instanță, partea vătămată S. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 99.676,91 lei cu titlu de despăgubiri materiale (din care: 1381,91 lei – cheltuieli făcute cu medicamentația necesară recuperării, 1510 lei reprezentând diferența de salariu pe perioada concediului medical, salariu pe care-l obținea ca director la ., 63.185 lei reprezentând venitul nerealizat din activitatea de expertiză contabilă și insolvență, în perioada în care a stat imobilizat și nu s-a putut deplasa, 33.600 lei venitul nerealizat în perioada de recuperare pentru activitățile de prestări servicii contabile) și suma de 150.000 Euro cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul cauzat prin suferințele provocate prin săvârșirea infracțiunii, cât și acordarea dobânzii legale aferente acestor sume.
De asemenea, este de menționat faptul că autoturismul condus de inculpată și implicat în accident era asigurat la data producerii evenimentului rutier la ., aspect ce reiese din polița RCA din data de 01.05.2012 (f.28 ds.u.p.).
Ținând cont de situația de fapt reținută în vederea angrenării răspunderii penale a inculpatei, de gradul exclusiv de culpă în producerea evenimentului rutier, de poziția procesuală adoptată de aceasta în privința pretențiilor bănești, de existența contractului de asigurare ce antrenează în mod direct răspunderea civilă a societății asigurătoare pentru repararea pagubelor provocate prin fapta inculpatei vinovată de producerea accidentului, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a obligat societatea de asigurare să despăgubească persoana prejudiciată, apreciind însă că suma acordată cu titlu de daune materiale nu este probată în totalitatea sa, dar că se impune majorarea sumei reprezentând despăgubirile morale.
Așadar, Curtea nu împărtășește punctul de vedere expus de către asigurător, referitor la faptul că nu putea fi obligat în mod direct la plata despăgubirilor civile către părțile civile S. M. și unitățile spitalicești, pe considerentul că are calitatea de asigurător de răspundere civila și nu parte responsabilă civilmente sau garant al plății, hotărârea fiindu-i doar opozabilă, din următoarele considerente:
Astfel, prin art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum și tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481 alin. 2 din aceeași lege, "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule".
Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
În acest cadru s-a stabilit, prin art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea accidentului", iar aceste despăgubiri se plătesc, conform art.55 din același act normativ, de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
În raport de dispozițiile legale anterior amintite și de conținutul deciziei nr.1/2005 al ICCJ dată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, în mod corect prima instanță a obligat pe asigurător la plata despăgubirilor civile către partea vătămată Srunilă M., constituită parte civilă.
Pe de altă parte, conform art. 49 din Legea nr.136/1995 rep., asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar art.50 din aceeași lege prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Cum în speță, părții civile S. M. i s-a acordat asistență medicală de către personalul medical de pe ambulanța_ tip B2 și a fost transportată la spital cu aceasta, iar apoi a fost internat în S. Județean de Urgență Mavromati B., în mod corect, în baza temeiului anterior indicat, prima instanță a obligat asigurătorul la plata cheltuielilor suportate de S. Județean de Ambulanță B. și a cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea persoanei accidentate către unitatea spitalicească.
În privința despăgubirilor materiale, Curtea, având în atenție înscrisurile depuse la fond și în recurs, de partea civilă S. M., constată că suma acordată cu acest titlu de către prima instanță nu are suport probator în integralitatea ei, cererea acesteia fiind întemeiată doar pentru suma de 17.364,42 lei, din care:
- 1510 lei reprezentând diferența dintre salariul cuvenit părții civile în calitate de salariat al S.C. Dorolux S.A și cel efectiv realizat în perioada concediului medical (iunie 2012-decembrie 2012, f.127 ds.fond);
- 1.637,90 lei reprezentând c/valoarea medicamentației necesare recuperării (839,23 lei – f.102, 126 ds.fond, f.31 ds.recurs), a cheltuielilor de transport la unitățile spitalicești pentru pansare periodică în ambulatoriu și control (168 lei - f.103 ds.fond), c/val certificatului medico-legal nr.884/D/27.07.2012 (38 lei - f.36 ds.u.p., f.103 ds.fond) și c/val. ortezei de genunchi (592,67 lei -f.104 ds.fond);
- suma de 2.422 lei reprezentând venitul nerealizat în calitate de profesor la Grupul Școlar Regina M. din D. (302 lei pentru luna iunie și câte 1060 lei pentru fiecare din lunile iulie și august 2012, în contextul în care S. M. a funcționat în această unitate școlară în calitate de profesor I debutant, în perioada 01.09._12, conform deciziei Inspectoratului Școlar Județean B. nr.895/2011, nemaiavând calitatea de salariat în anul școlar 2012-2013; drept urmare sumele acordate de prima instanță pentru fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie ale anului 2012 nu se justifică;
- suma de 12.218,4 lei reprezentând venitul nerealizat din activitatea de expert contabil autorizat și cea de lichidator judiciar în cele aproximativ 6 luni după accident în care nu a putut lucra. La stabilirea acestei sume, Curtea a avut în vedere pe de o parte declarația nr.1180/25.05.2012 privind venitul net declarat de persoana fizică autorizată S. M. pentru activitatea de expert contabil autorizat și practician de insolvență pe anul fiscal 2011 (în sumă de 6464 lei – f.150 ds.fond), situația încasărilor în intervalul 01.01._12 (f.108-121 ds.fond), situația privind venitul net realizat din aceste activități independente în cursul anului 2012 astfel cum a fost prezentată de către partea civilă (58.784 lei în perioada ianuarie - iunie 2012 + 1586 lei în perioada iulie – decembrie 2012 – f.175 ds.fond), iar pe de altă parte declarația nr.702/22.04.2013 privind venitul net declarat de persoana fizică autorizată S. M. pentru activitatea de expert contabil autorizat și practician de insolvență pe anul fiscal 2012 (71.869 lei –f.32 ds.recurs), rezultând așadar că aceasta ar fi obținut în medie lunar un venit net de 2036,4 lei.
Totodată, nu se poate face abstracție de faptul că profesia de expert contabil și respectiv cea de lichidator sunt profesii liberale ce nu asigură un venit cert și sigur pe lună celui ce desfășoară aceste profesii, context în care în speța de față, sarcina dovedirii unui venit mai mare decât cel anterior reținut - fie în cuantumul avut în vedere de prima instanță, fie în cuantumul solicitat de recurentul S. M. - revenea acestei părți civile. Ori, este de observat că partea civilă nu a făcut dovada că a fost numit expert contabil în cadrul unor dosare aflate pe rolul instanțelor ori că avea lucrări de expertiză contabilă în curs a căror soluționare a fost întârziată de accidentul produs, sau că a fost numit lichidator al unor persoane juridice și din cauza evenimentului rutier în care a fost implicat nu a mai realizat onorarii considerabile.
Așa fiind, sub aspectul despăgubirilor materiale, Curtea constată că recursul declarat de partea civilă (în sensul majorării cuantumului acordat de instanța de fiond) este nejustificat însă consideră întemeiate recursurile declarate de inculpată și asigurător, context în care va proceda la micșorarea cuantumului stabilit de prima instanță cu acest titlu de la 48.000 lei la suma de 17.364,42 lei.
Instanța de control judiciar apreciază că asigurătorul nu poate fi obligat la plata dobânzii legale, deoarece asigurătorul nu a fost pus în întârziere, iar conform prevederilor ordinului CSA în vigoare, despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurați, persoana prejudiciată și asigurătorul RCA, ori prin hotărâre judecătorească. Ori în speță, atâta timp cât nu există o convenție între inculpată, partea civilă și asigurător, iar despăgubirile civile se stabilesc în mod definitiv prin prezenta decizie, în mod greșit prima instanță a obligat . și la plata dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri materiale și morale până la data plății efective, context în care în recursul asigurătorului se va înlătura această dispoziție.
În privința cuantumului daunelor morale, apreciat de inculpată și asigurător ca fiind prea mare, iar de partea civilă ca fiind insuficient pentru repararea suferinței morale cauzate, sunt de remarcat următoarele:
Cerințele legii impun ca o persoană care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale, pentru daune morale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani. În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta speță este vorba de repararea unui prejudiciu moral constând în dureri fizice sau psihice numite pretium doloris și a unor suferințele psihice determinate de afecțiunile părții vătămate, datorate accidentului, denumite și prejudicii prin ricoșeu, însă Curtea apreciază că despăgubirea acordată în cuantum de 30.000 lei la care a fost obligat asigurătorul menționat nu reprezentă o compensare corespunzătoare a prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile S. M., situație în care instanța de recurs va proceda la majorarea acestui cuantum la suma de 40.000 lei, soluție ce este conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P.Tercier, pg.268).
Pentru argumentele expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursurile declarate de partea civilă S. M., inculpata C. S., și asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A., va casa în parte sentința atacată, doar sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a asigurătorului la plata dobânzii legale calculată la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile (materiale și morale) până la data plății efective, către partea civilă S. M., va majora cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A. către partea civilă S. M. de la 30.000 lei la 40.000 lei și va micșora cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A. către partea civilă S. M. de la 48.000 lei la 17.364, 42 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând și disp. art.192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite recursurile declarate de partea civilă S. M., inculpata C. S., și asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A. împotriva sentinței penale nr.411 din 07.05.2013 a Judecătoriei D..
Casează, în parte, sentința penală sus menționată, doar sub aspectul laturii civile a cauzei, și în rejudecare:
Înlătură dispoziția de obligare a asigurătorului la plata dobânzii legale calculată la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile (materiale și morale) până la data plății efective, către partea civilă S. M..
Majorează cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A. către partea civilă S. M. de la 30.000 lei la 40.000 lei.
Micșorează cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat asigurătorul S.C. C. Asigurări S.A. către partea civilă S. M. de la 48.000 lei la 17.364, 42 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red: A.D.
Dact: D.S.
Jud. fond: C. N.C.
2 ex./24.10.2013
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
