Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 18/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 18/2016
Dosar nr._ - art. 206 Cpp-
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 18
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2016
Președinte A. A. V.
Grefier D. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea contestațiilor formulate de către inculpatul B. M. T., fiul lui I. și M., născut la data de 23.12.1992 în municipiul Suceava, județul Suceava, cu domiciliul în ., .. 400, județul Suceava, C.N.P._ și de inculpatul D. E. S., fiul lui S. și S.-G., născut la data de 07.01.1995 în municipiul Suceava, județul Suceava, cu domiciliul în municipiul Suceava, .. 37, județul Suceava, C.N.P._, ambii aflați aflat în prezent în Penitenciarul B., împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2016 a Tribunalului Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul contestator B. M. T., în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales Vargan G. și inculpatul contestator D. E. S., în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales D. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, întrebați fiind, inculpații contestatori B. M. T. și D. E. S. precizează că nu doresc să dea declarații în prezenta fază procesuală.
Apărătorii inculpaților intimați, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezentele contestații în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat ales Vargan G., pentru inculpatul contestator B. M. T., învederează că prezenta contestație a fost formulată împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2016 a Tribunalului Suceava, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța de fond a motivat necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului B. M. T. în acord cu dispozițiile art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, dispoziții care se referă la toate măsurile preventive, nu doar la măsura arestării preventive. Ori, în acest caz, pentru inculpatul B. M. T. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu tocmai pentru a oferi instanței garanția că acesta nu se va sustrage de la judecată, fiindu-i impuse unele obligații stricte în conformitate cu disp. art. 221 alin. 1, 2 și 11 Cod procedură penală, totodată existând și garanțiile impuse de legiuitor prin prevederile art. 208 alin. 4 Cod procedură penală care permit un control permanent asupra inculpatului, prin verificarea periodică din 60 în 60 de zile, a existenței temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive.
În al doilea rând, instanța de fond a susținut că menținerea stării de arest preventiv este necesară și prin prisma prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Însă la dosar nu există date sau indicii din care să reiasă existența pericolului în sensul că inculpatul B. M. T. ar comite alte infracțiuni având în vedere faptul că de la data săvârșirii infracțiunii respectiv 19.09.2014 și până la momentul arestării sale, au trecut 4 luni, timp în care acesta nu a încercat să influențeze vreo parte din procesul penal sau să distrugă vreo probă, nu a avut o atitudine oscilantă cu scopul de a devia bunul mers al anchetei, iar când s-a solicitat arestarea sa preventivă, inculpatul a renunțat serviciul pe care îl avea în Belgia și s-a prezentat în fața instanței.
S-a mai susținut în încheierea atacată că privarea de libertate a inculpatului B. M. T. este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pentru siguranța și liniștea comunității din care face parte acesta și pentru a preîntâmpina o eventuală izbucnire violentă a inculpaților. Ori, în cazul inculpatului pe care îl asistă, din multitudinea de caracterizări depuse la dosar, rezultă că acesta nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă, ci este o persoană calmă, cu mult bun simț. Menținerea inculpatului în stare de arest preventiv pentru protejarea societății de un eventual conflict nu este un argument întrucât inculpatul cu siguranță nu ar mai reitera sub nicio formă un comportament similar nici față de persoana vătămată nici față de alte persoane, dat fiind faptul că acesta conștientizează pe deplin care sunt consecințele în cazul nerespectării obligațiilor ce i s-ar impune prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, în conformitate cu prev. art. 221 alin. 4 Cod procedură penală.
Apreciază că cele 12 luni care au trecut de la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului au fost de natură să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 3 Cod procedură penală, iar înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu este suficientă pentru atingerea scopului pentru care sunt instituite măsurile preventive.
Pentru acest motive, solicită admiterea contestației, desființarea Încheierii din 18 ianuarie 2016 a Tribunalului Suceava în sensul de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. M. T. cu măsura arestului la domiciliu.
Avocat ales D. R. pentru inculpatul contestator D. E. S., precizează că această contestație a fost formulată întrucât motivarea primei instanțe, în sensul că și la acest moment procesual temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, este în totală contradicție cu susținerile apărării în cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive. A arătat că la instanța de fond a invocat și înțelege să invoce și în fața acestei instanțe dispozițiile art. 202 alin. 3 Cod procedură penală. Fără a antama fondul cauzei, arată că fapta dedusă judecății a fost comisă în septembrie 2014, iar inculpatul pe care îl asistă este arestat din data de 14 ianuarie 2015. Prin urmare, consideră că susținerea primei instanțe din motivarea încheierii atacate potrivit căreia prin punerea în libertate a inculpatului s-ar influența judecata, este total neavenită și nesusținută. De observat este faptul că nu a solicitat punerea în libertate a inculpatului ci înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Organele de urmărire penală au apreciat că în raport de ceilalți coinculpați, contribuția inculpatului D. E. S. la comiterea faptei din septembrie 2014, este una diferită, dovadă fiind că măsura arestării preventive pentru acesta s-a dispus doar pentru 16 zile. Din declarațiile date de inculpat în data de 25 februarie 2015, rezultă că acesta a recunoscut în totalitate fapta ce se reține în sarcina sa, recunoaștere care se coroborează cu declarațiile oscilante ale persoanei vătămate. Este adevărat că în speță este vorba despre o faptă cu consecințe deosebit de grave, respectiv tentativă de omor, reținută în sarcina celor 4 inculpați însă răspunderea penală este personală și nu colectivă. Chiar persoana vătămată a declarat că inculpatul D. nu a avut în mână un corp contondent și că a fost lovită de către acesta cu picioarele în zona coastelor. Coroborând susținerile persoanei vătămate, cu declarația de recunoaștere a inculpatului D., dar și cu conținutul certificatului medico legal care concluzionează că nu s-a pus în primejdie viața victimei, apreciază că prin contribuția pe care inculpatul a avut-o în comiterea faptei, la acest moment procesual, după 1 an de zile de la arestare și după 1 an și 5 luni de la comiterea faptei, nu se mai impune arestarea preventivă întrucât nu sunt date aceleași temeiuri care au determinat luarea acestei măsuri. În opinia sa arestul la domiciliu prin impunerea unor condiții este suficient pentru atingerea scopului pentru care sunt luate măsurile preventive. Înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu poate influența în vreun fel buna desfășurare a cercetării judecătorești. Inculpatul a dat declarație de recunoaștere a faptei asupra căreia nu poate reveni, nu poate influența martorii pentru că aceasta este una dintre condițiile impuse prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, iar riscul de a comite noi infracțiuni este minim cu atât mai mult cu cât inculpatul cunoaște că în cazul în care comitere alte fapte penale soluția nu este alta decât revocarea măsurii arestului la domiciliu și arestarea preventivă.
În concluzie, apreciază că motivele reținute de instanța de fond și pe baza cărora s-a dispus menținerea inculpatului în stare de arest nu sunt justificate și că cercetarea judecătorească poate continua în bune condiții cu acesta în stare de arest la domiciliu, sens în care solicită a fi admisă contestația.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestațiilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în cauza de față subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, având în vedere împrejurările comiterii faptei, urmarea cauzată, rezonanța socială negativă și sentimentul de insecuritate create în rândul comunității prin comiterea faptei de tentativă la omor. În opinia sa, aceste elemente conduc la imperioasa necesitate de a menține starea de arest preventiv a celor doi inculpați, iar o altă măsură mai puțin coercitivă cum ar fi arestul la domiciliu nu este oportună și nici proporțională cu fapta comisă.
Inculpatul contestator B. M. T., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său ales.
Inculpatul contestator D. E. Sebastian, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile puse de avocatul său.
Declarând închise dezbaterile ce au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio, în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, instanța a rămas în pronunțare asupra contestațiilor.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestațiilor de față, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2016 dată în dosarul nr._, Tribunalul Suceava, în temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208, art. 202 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 lit. e și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată prin:
- Încheierea nr. 241/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Penală în dosarul nr._, prelungită ulterior în mod succesiv, și menținută în faza procedurii de cameră preliminară prin Încheierea din data de 20.03.2015, prin Încheierea din data de 14.04.2015, prin Încheierea din data de 08.05.2015 și prin Încheierea din data de 03.06.2015 și în cursul judecății prin încheierile din datele de 22.07.2015, 01.09.2015, 16.10.2015 și 23.11.2015 față de inculpatul B. P. T. (nume anterior B.) aflat în prezent în Penitenciarul B., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 și art. 189 alin. 1 lit. a și e Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal;
- Încheierea nr. 241/03.10.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Penală în dosarul nr._, prelungită ulterior în mod succesiv și menținută în faza procedurii de cameră preliminară prin Încheierea din data de 20.03.2015, prin Încheierea din data de 14.04.2015, prin Încheierea din data de 08.05.2015 și prin Încheierea din data de 03.06.2015 și în cursul judecății prin încheierile din datele de 22.07.2015, 01.09.2015 și 16.10.2015, față de inculpatul B. D., aflat în prezent în Penitenciarul B., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 și art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal;
- Încheierea nr. 25/26.01.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Penală în dosarul nr._, prelungită ulterior și menținută în faza procedurii de cameră preliminară prin Încheierea din data de 20.03.2015, prin Încheierea din data de 14.04.2015, prin Încheierea din data de 08.05.2015 și prin Încheierea din data de 03.06.2015 și în cursul judecății prin încheierile din datele de 22.07.2015, 01.09.2015, 16.10.2015 și 23.11.2015, față de inculpatul B. M. T. aflat în prezent în Penitenciarul B., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 și art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal;
- Încheierea nr. 15/15.01.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Penală în dosarul nr._, prelungită ulterior și menținută în faza procedurii de cameră preliminară prin Încheierea din data de 20.03.2015, prin Încheierea din data de 14.04.2015, prin Încheierea din data de 08.05.2015 și prin Încheierea din data de 03.06.2015 și în cursul judecății prin încheierile din datele de 22.07.2015, 01.09.2015, 16.10.2015 și 23.11.2015, față de inculpatul D. E. S. aflat în prezent în Penitenciarul B., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 și art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive față de inculpații B. P. T., B. D., B. M. T. și D. E. S..
A respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații B. P. T., B. D., B. M. T. și D. E. S., prin apărători, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu una alternativă, respectiv cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
În cauză, prin încheierea nr. 241 din 03.10.2014 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr. 126 din 08.10.2014 a Curții de Apel Suceava, în baza art. 224 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alții, și a inculpaților B. D. și B. P. T., cercetați la acel moment pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.10.2014 până la 01.11.2014, inclusiv și emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele lor.
Dând o astfel de rezolvare juridică, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut, în esență, că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală în raport de care se poate dispune arestarea preventivă, respectiv că față de inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzută expres de textul de lege amintit, pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani și că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpaților B. D. și B. P. T. a fost prelungită în condițiile legii, pe perioade de câte 30 de zile, considerându-se că temeiurile avute inițial în vedere subzistă, sens în care au fost pronunțate de către judecătorul de drepturi și libertăți Încheierile nr. 263/29.10.2014 (dosar nr._ ), nr. 280/26.11.2014 (dosar nr._ ) și nr. 305/23.12.2014 (dosar nr._ ), aceasta ființând până la data de 30.01.2015, inclusiv.
S-a făcut precizarea că, prin ordonanța din 01.11.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților B. D. și B. P. T., din infracțiunea pentru care erau cercetați și au fost privați inițial de libertate, menționată în cele ce preced, în cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, art. 189 alin.1 lit. a Cod penal (în sarcina celui din urmă inculpat fiind reținută și agravanta prev. de al. 1 lit. e), cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal).
Prinîncheierea nr. 15 din 15.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr._ , admițându-se propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Suceava, în baza art. 224 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. E. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, pe o perioadă de 16 zile, începând cu data de 15 ianuarie 2015 până la data de 30 ianuarie 2015, inclusiv și emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia.
La pronunțarea soluției adoptate s-a reținut, de asemenea, ca și incident cazul de arestare reglementat de art. 223 al. 2 Cod procedură penală, dat fiind că exista suspiciunea rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni contra vieții, prevăzută expres în această normă legală, fiind întrunită cumulativ și condiția necesității înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea nr. 23 din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ , s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Suceava și în baza art. 236 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1 și 3 și art. 223 alin. 2 Cod proc. penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile, cu privire lainculpații B. D. și B. P. T. începând cu data de 31.01.2015 și până la data de 01.03.2015, inclusiv, iar referitor la inculpatul D. E.-S., cu începere de la data de 31.01.2015 și până la 01.03.2015, inclusiv.
Prin încheierea nr. 25 din data de 23.01.2015, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Suceava în dosarul nr._ , s-a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în baza art. 226 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. M. T., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 26.01.2015 până la 24.02.2015, inclusiv, precum și emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului acestuia.
În faza de urmărire penală, măsura arestării preventive sub incidența căreia se aflau cei patru inculpați a fost prelungită succesiv pe perioade de 30 de zile, considerându-se că subzistă temeiurile de fapt și de drept care au fost avute inițial la privarea lor de libertate, ultima oară dispunându-se în acest sens prin încheierea nr. 49 din data de 19.02.2015, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Suceava în dosarul nr._, aceasta ființând în ceea ce-i privește pe inculpații B. D., B. P. T. și D. E. până la data de 31.03.2015, inclusiv, iar cu privire la inculpatul B. M. T. până la 26.03.2015, inclusiv.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. 501/P/2014 din data de 16.03.2015 emis de P. de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. P. T., B. D., B. M. T. și D. E. S., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, constând în aceea că la data de 19 septembrie 2014, într-un loc public situat în centrul municipiului Suceava, cu premeditare, au exercitat acte de violență de intensitate ridicată, cu corpuri și mijloace contondente dure, asupra persoanei vătămate C. M., în zone vitale, cu intenția de a-i suprima viața.
Fiind sesizat Tribunalul cu judecarea pricinii, cauza a fost înregistrată pe rol la data de 16.03.2015 sub nr._ (în care s-a pronunțat sentința penală nr. 223/03.12.2015 cu privire la inculpații M. F. și V. I.-A. care au accesat procedura simplificată, în condițiile prev. de art. 374 al. 4 Cod procedură penală și din care s-a disjuns prezentul dosar), conform dispozițiilor legale în materie aceasta fiind trimisă în procedura camerei preliminare, care s-a finalizat prin dispunerea începerii judecății, în acest sens fiind dată încheierea Camerei de Consiliu din data de 18.05.2015.
La primirea dosarului și ulterior după dispunerea deschiderii procedurii publice, judecătorul de cameră preliminară, respectiv Tribunalul s-au conformat disp. art. 348 al. 2 rap. la art. 207 Cod procedură penală și art. 362 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală și, constatând pentru considerentele de ordin faptic și juridic expuse pe larg în încheierile pronunțate la datele de 20.03.2015, 14.04.2015, 08.05.2015, 03.06.2015, 22.07.2015, 01.09.2015, 16.10.2015 și 23.11.2015 că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de cei patru inculpați subzistă, a menținut starea de arest a acestora.
În considerarea disp. art. 362 alin. 2 Cod procedură penală„în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit art. 208”.Conform art. 208 alin. 4 Cod procedură penală „în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat”. În respectarea art. 208 al. 3 Cod procedură penală cu trimitere la art. 207 al. 4 și 5 Cod procedură penală: „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat” iar „Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”.
Judecătorul din cadrul Tribunalului, efectuând un examen prin relaționare la actualele realități procedurale și procesuale ale cauzei, însușindu-și în totalitate raționamentului logico-juridic expus în motivările încheierilor anterioare prin care s-a verificat măsura arestării preventive, s-a rezumat la a reține că cerința legii este în continuare îndeplinită, suspiciunile rezonabile că inculpații ar fi intersectat sfera infracționalității nefiind infirmate ulterior de probe, notându-se că temeiurile de fapt și de drept care au stat ca și fundament a convingerii că este dată prima teză prev. de art. 223 al. 2 Cod procedură penală, ce autorizează privarea de libertate a unui acuzat, nu au dispărut și nici nu s-au modificat. Elementele de fapt, extrase din mijloacele de probă administrate până în prezent, au confirmat în continuare cu suficientă rezonabilitate tabloul faptic stabilit în urma cercetărilor efectuate, astfel că în planul imputației penale nu au intervenit elemente noi de la data 23.11.2015 când s-a dispus ultima menținere a măsurii arestării preventive față de inculpații B. D., B. P. T., D. E. S. și B. M.-T., de natură a schimba circumstanțele concrete ale cauzei, cele reale cu referire la împrejurările comiterii faptei, modalitatea în care cei în discuție ar fi acționat conform acuzelor aduse, conturate de actele și lucrările dosarului,ori cele de ordin personal, astfel încât să oblige instanța la o reapreciere a legalității, temeiniciei și oportunității măsurii arestării preventive și, prin urmare, nu se justifică relaxarea coerciției. Măsura arestării preventive sub incidența căreia se află în prezent fiecare dintre inculpați, singurul obiect al examinării de față, sub aspectul respectării dispozițiilor substanțiale și procedurale, a fost și este conformă procedurii prevăzută de lege, temeiurile care au determinat instituirea arestului preventiv, fiind actuale și impunând în continuare privarea acestora de libertate.
Analizând dispozițiile legale succesive pertinente în materia arestării preventive, respectiv cele înscrise în art. 202 al. 1 Cod procedură penală referitor la scopul măsurilor preventive, precum și în art. 223 al. 2 Cod procedură penală, cu luarea în considerare a naturii infracțiunii imputate, una intenționată contra vieții, expres prevăzută de legiuitor ca autorizând detenția prejudiciară (respectiv de omor rămasă în stare de tentativă, prev. deart. 32 Cod penal rap. la art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal), cât și a circumstanțele faptice și personale ale bănuiților, Tribunalul a constatat că suntem cel puțin în prezența acelui set minim de informații cerut și de CEDO, ce legitimează ingerința autorității judiciare în dreptul celor vizați la libertate. Măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației penale aduse și, totodată, necesară la acest moment procesual pentru buna derulare a procesului penal și înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Noțiunea de ordine publică are un caracter complex care include o varietate de reguli ce se referă la situații de fapt care trebuie realizate, mijloacele ce trebuie puse în acțiune pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor, avutul public și privat, precum și celelalte valori sociale ocrotite de lege.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că un inculpat ar fi comis fapta reținută în sarcina sa, impune în sensul art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar. Receptând dispozițiile de referință în domeniul apărării drepturilor omului, Constituția României proclamă în art. 23 „inviolabilitatea persoanei”, iar în art. 49 stabilește circumstanțele în care „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns”: apărarea siguranței naționale, a ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, etc. Din această viziune juridică, s-a putut susține că arestarea preventivă apare legitimă când are drept scop crearea posibilității administrării probelor necesare aducerii în fața justiției a celor care au încălcat ordinea de drept.
Într-o expunere sintetizată, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că inculpații, la data de 19 septembrie 2014, în jurul orelor 22:00, în apropierea Casei de Cultură a municipiului Suceava, ar fi exercitat acte de violență de intensitate ridicată, cu corpuri și mijloace contondente dure asupra persoanei vătămate C. M., producându-i leziuni în zone vitale, doar cele din zona capului necesitând pentru vindecare un număr de 22-25 zile de îngrijiri medicale (numărul total stabilit fiind mai mare, astfel cum a rezultat din actul medico-legal) și care nu au pus viața victimei în primejdie.
Noțiunea de „suspiciune rezonabilă” trebuie raportată la sensul dat în jurisprudența CEDO acestei sintagme respectiv, existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Conformitatea dispozițiilor prevăzute de art. 97 Cod procedura penală, art. 223 al. 2 teza I Cod procedura penală cu art.5 CEDO, în ceea ce privește lăsarea la latitudinea judecătorului a unei marje de apreciere, pornind însă de la date concrete certe, rezultă din chiar practica Curții Europene (cauzele Brogan și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997). Temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens, organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze „o explicație credibilă și întemeiată” pentru menținerea măsurii.
Examinate fiind, așadar, prezumtivele acțiuni ale inculpaților din data critică și modul în care acestea cadrează cu întreg ansamblul cauzei din perspectiva cerințelor dispozițiilor legale în materia măsurilor privative de libertate, s-a putut conclude în mod provizoriu că fapta lor este de esența infracțiunii sub aspectul căreia se efectuează cercetări și pentru care sunt plasați în mediu închis (respectiv de omor calificat rămas în formă de tentativă), măsura arestării preventive situându-se și în prezent pe coordonatele de legalitate și temeinicie, justificându-se în continuare a fi menținută. Judecătorul fondului nu a intrat în analiza amănunțită a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și a formei de vinovăție cu care au acționat inculpații, nu prejudecă fondul, efectuând un examen doar în măsura pe care o implică constatarea unor suspiciuni rezonabile de comitere a acesteia. În acest registru, s-a reținut că elementele probatorii analizate susțin în parametrii rezonabili acuzațiile aduse, relevând în continuare că inculpații se aflau în condiții suspecte de timp și de loc, în situații neconforme cu legea, eșafodajul acuzator nefiind demontat.
De altfel, inculpații B. D., B. P. T. și D. E. S. au recunoscut fapta în materialitatea ei, audiați fiind în cursul urmăririi penale și în procedurile adiacente anterioare în fața judecătorului de drepturi și libertăți, nuanțând doar cu privire la determinanții psihici subiectivi care le-au dat imboldul să acționeze în maniera cunoscută, acreditând ideea că ar fi acționat în stare de provocare și contestând, în același timp, încadrarea juridică dată de procuror cu accent pe elementul subiectiv intențional. Aspectul că persoana vătămată ar fi dat o declarație care, în opinia apărării nu mai concordă în totalitate cu conținutul celor anterioare, nu a fost de natură să oculteze caracterul rezonabil al detenției provizorii, în condițiile în care probele nu au o valoare prestabilită, iar forța probantă a fiecăreia dintre cele de care se dispune în speță se evaluează în coroborare cu restul probatoriului administrat. Desigur că, în primul rând, dat fiind stadiul procesual al dosarului, urmează a se stabili în cursul cercetării judecătorești, cu mai multă precizie circumstanțele în care au acționat inculpații și a se statua până la ce moment și în ce limite se întinde activitatea prezumtiv infracțională a acestora și cum ar putea să se înfățișeze contribuția fiecăruia la rezultatul socialmente periculos. Apărările inculpaților nu vor primi un răspuns de esență, cu trimitere la considerații de ordin juridic, judecătorul Tribunalului fiind ținut doar să verifice subzistența temeiurilor, necesitatea și oportunitatea menținerii măsurii în discuție. Acestea se constituie în apărări de fond, așa încât o analiză în detaliu, cu subtilitatea pe care o reclamă, excede cadrului procesual de față, dat fiind că judecătorul Tribunalului nu a examinat probatoriul în vederea dovedirii faptei și vinovăției inculpaților dincolo de orice îndoială. S-a punctat din nou că luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate nu impune existența unor probe certe de vinovăție, ci sunt necesare doar elementele care să permită conturarea unei suspiciuni rezonabile care să convingă un observator imparțial în sensul săvârșirii unei infracțiuni de către o persoană determinată, elemente care există în prezenta cauză și asupra cărora s-au pronunțat în mod repetat, cu caracter definitiv, judecătorii de drepturi și libertăți în cursul fazei de urmărire penală. Scopul arestării îl reprezintă aducerea persoanei în cauză în fața autorității judiciare competente, dar o arestare realizată conform articolului 5 paragraf 1 litera c) nu trebuie să fie urmată întotdeauna de condamnare (Brogan). Absența condamnării nu înseamnă neapărat că privarea de libertate nu a urmărit scopul cerut de articolul 5 paragraf 1 c). Existența unui asemenea scop trebuie cercetată independent de realizarea lui. Dispoziția cuprinsă în articolul 5 nu presupune că organele competente au adunat suficiente probe pentru a susține o acuzație nici în momentul arestării, nici pe timpul detenției preventive.
Prezumția de nevinovăție nu-și pierde conținutul doar prin însăși faptul că măsura privativă de libertate urmează a fi menținută, atâta timp cât aceasta se înscrie în coordonatele de legalitate și temeinicie, față de inculpați s-a urmat o procedură judiciară legală în realizarea scopului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală, aceasta operând în continuare prin asigurarea protecției juridico-procesuală, inculpații având la îndemână și în atare situație toate mijloacele procedurale conferite de lege de a acționa în orice direcție consideră necesar pentru a-și apăra interesele juridice, beneficiind în acest sens și de asistența juridică a apărătorilor aleși. Arestarea preventivă implică privarea de libertate a unei persoane, fără a contraveni principiului constituțional al libertății individuale și nici principiului de drept penal, după care nu poți pedepsi pe cineva înainte de a-l judeca și a-l găsi vinovat, întrucât nu are caracterul, regimul și efectele unei pedepse, ci este o măsură pusă la dispoziția organelor judiciare penale, pentru a preveni neajunsurile generate de tendința unui inculpat de a se sustrage procedurilor și pentru a asigura o desfășurare netulburată și în ritm normal a procesului penal. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor de comitere a unei infracțiuni..
Translatând motivarea și asupra subzistenței condiției reglementată de art. 223 al. 2 ultima teză Cod procedură penală, s-a notat că, pentru a da substanță pericolului concret pentru ordinea publică, incident prin lăsarea inculpaților în libertate, trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi „periculos”, „primejdios”, „dăunător”, „grav” sau „contraindicat”. S-a decis, totodată, că existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însăși pericolul social al infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, din reacția publică la comiterea ei, din posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de acțiuni ilicite. Starea de pericol pentru ordinea publică, presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra unui inculpat planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, astfel cum este cazul în speța de față. Faptele reținute în sarcina inculpaților au relevat atât un grad ridicat de pericol social generic, cât și o anumită periculozitate a acestora, în situația în care ar fi cercetați în stare de libertate.
Periculozitatea celor vizați a constituit factorul principal în raport de care, la configurarea măsurii preventive, s-a raționat că doar plasarea lor în detenție provizorie ar fi oportună, impunându-se atât scoaterea unor persoane periculoase din rândul oamenilor liberi, pentru a pune la adăpost prin efectul legii drepturile și libertățile cetățenilor, cât și în interesul asigurării bunei desfășurări a procesului penal pornit împotriva inculpaților, convingerea judecătorului de drepturi și libertăți la acest moment procesul înscriindu-se pe aceeași linie, că scopul prev. de art. 202 Cod procedură penală se poate realiza doar în aceste condiții.
Criteriile avute inițial în vedere la evaluarea stării de pericol pentru ordinea publică sunt actuale, ele nu și-au pierdut din consistență, astfel că își păstrează valabilitatea natura și gravitatea faptei imputate (ce se reflectă chiar și în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor), modalitatea în care inculpații ce constituie preocuparea judecătorului au săvârșit prezumtiva infracțiune (fiind bănuiți că au acționat premeditat, în mod conjugat sub aspect rezolutoriu, pluralitatea făptuitorilor dând acestora o mai mare încredere în reușita planului infracțional, făcându-i să opereze cu mai multă îndrăzneală, să înfrângă mai ușor rezistența victimei, care era desigur într-un raport inferior de forțe, cu posibilități minime de a riposta, inculpații dominând-o numeric și aplicându-i lovituri repetate cu obiecte contondente, inclusiv într-o zonă vitală, cea a capului, cu observarea îndârjirii acestora în continuarea actelor de violență chiar și după ce persoana vătămată a căzut la pământ, și că aceasta a fost lăsată fără ajutor, abandonată într-o baltă de sânge, ceea ce denotă un potențial de agresivitate deosebit de ridicat), împrejurările în care au intersectat sfera infracționalității (în loc public, comportamentul lor reprobabil fiind desigur de natură să afecteze sentimentul de siguranță și celor care au asistat la incident, prin gesturile lor agresive le-a inspirat teamă și neliniște, întrucât prin modul de manifestare ce nu putea fi controlat, prezentau un real pericol), mobilul care a dat naștere rezoluției infracționale (ce-și are aparent sursa în dorința de răzbunare),precum și urmările produse(cauzarea unor leziuni descrise în actul medico-legal la care s-a făcut trimitere în cele ce preced).
Tot acest cumul de factori evaluați, la care s-a adăugat și atitudinea procesuală oscilantă a inculpaților, cu încercarea pe alocuri de a devia mersul anchetei penale către alte persoane în speranța derobării de răspunderea penală a demonstrat, fără urmă de îndoială, că privarea lor de libertate este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pentru siguranța și liniștea comunității din care fac parte, pentru protejarea persoanei vătămate de eventualele reacții negative din partea celor în cauză, dar și pentru înlăturarea oricărei posibilități de reiterare a unui comportament violent în perioada imediat următoare care i-ar aduce în conflict cu legea penală.
Asemenea faptă ca cea analizată în cauza de față, neurmată de o ripostă fermă a organelor judiciare, ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului impresia că poate persista în sfidarea legii, ignorând în continuare valorile sociale ocrotite de legiuitor, impunându-se așadar să se intervină energic și eficient, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional.
Într-un atare ansamblu contextual, cum temeiurile de fapt care au impus plasarea inculpaților în detenție prejudiciară nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, ele păstrându-și caracterul actual și stringent, așa cum s-a motivat anterior, examinând din oficiu prin relaționare la disp. art. 242 al. 1 Cod procedură penală rap. la art. 207 al. 5 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că revocarea măsurii arestării preventive nu-și găsește suport în lege. Nu este oportun a se acorda eficiență juridică nici disp. art. 242 al. 2 Cod procedură penală, cu consecința de a se recurge la una dintre măsurile prev. de art. 202 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, astfel că cererile formulate în acest sens de apărătorii inculpaților care au pledat pentru plasarea sub imperiul celei din urmă au apărut ca neîntemeiate și au fost respinse ca atare. O măsură preventivă alternativă nu ar avea aceeași eficiență, chiar dacă libertatea inculpaților ar fi subsumată unor garanții procesuale și, odată aflați sub acest regim, ar trebui să suporte anumite restricții cu privire la libertatea de mișcare, la viața socială și urmează a fi verificat modul de conformare la obligațiile corelative ce li s-ar impune. Aceste restricții cărora ar urma să se supună, nu sunt de natură să preîntâmpine sau să contracareze izbucnirile necontrolate ale inculpaților, total imprevizibile. Orice altă măsură ar implica reîntoarcerea lor într-o comunitate marcată de un incident ce a avut o finalitate socialmente deosebit de periculoasă, care a adus atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de lege, dreptul la viață. Inculpații au dificultăți în a cumpăni cu maturitate consecințele ce decurg dintr-un act determinat, circumstanțele reale ale cauzei conducând către ideea că nu au capacitatea de identificare a modalităților alternative de gestionare a unor posibile situații conflictuale care, desigur, pot interveni la un moment dat din diverse motive, cu consecința adoptării unei atitudini responsabile și acceptată social și nu ezită să recurgă la soluții extreme, în cazul de față folosindu-se de obiecte contondente în agresarea victimei.
Celelalte circumstanțe personale care s-ar poziționa în favoarea inculpaților (vârsta acestora, ei fiind tineri, unii având familii, lipsa antecedentelor penale etc.) nu au putut cântări precumpănitor la momentul de față în analiza consacrată configurării măsurii, care să satisfacă exigențele de proporționalitate și oportunitate, în condițiile în care li se opun gravitatea faptei privită în materialitatea ei, cu urmările pe care le-a produs sau care le-ar fi putut cauza, precum și periculozitatea celor vizați, căreia i s-a dat substanță anterior, criterii în raport de care se va da prevalență interesului general, în detrimentul celui particular.
Sub aspectul termenului rezonabil pentru care o persoană poate fi privată de libertate, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, Tribunalul a evidențiat că durata rezonabilă a unei măsuri preventive nu se stabilește în mod abstract, pe o anumită unitate de timp prestabilită, ci prin raportare la fiecare speță în parte, în funcție de circumstanțele și particularitățile acesteia apreciate de judecător, fiecare cauză în parte având specificul său. Având în vedere perioada arestului preventiv din prezenta speță (atât considerată în sine, cât și prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege), nu s-a putut aprecia nici că ar fi depășită durata rezonabilă, aceasta este una corespunzătoare acuzațiilor aduse, complexității cauzei și gravității infracțiunilor. Urmărirea penală s-a derulat cu dinamismul specific fazei procesuale parcurse, de la data privării de libertate a inculpaților și până în momentul trimiterii în judecată, organele în drept efectuând multiple acte de urmărire penală în dovedirea activității infracționale iar, din momentul sesizării instanței, a fost finalizată cu caracter definitiv procedura camerei preliminare, cauza intrând la judecată pe fond, doi dintre inculpații trași la răspundere penală prin același rechizitoriu accesând procedura derogatorie. Cu referire la perioada anchetei penale, s-a menționat că succesiunea efectuării actelor procedurale sau procesuale este interdependentă de noile informații ce apar pe parcursul derulării activității specifice de urmărire penală, ce trebuie valorificate în corelație cu celelalte mijloace de probă și ține de strategia administrării probatoriului, astfel că, nu de puține ori, evoluția declarațiilor impune o relansare a investigațiilor, astfel cum a fost și cazul în speță, fiind atrasă în sarcina organelor de urmărire administrarea în continuare a unui probatoriu mai vast. Trebuie avute în vedere așadar, dificultățile obiective ale organelor judiciare: schimbarea încadrării juridice, administrarea unui probatoriu complex în cursul urmăririi penale, la fel ca și conduita procesuală a inculpaților.
Cu argumentația faptică și juridică expusă în cele ce preced, în temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 208, art. 202 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 lit. e și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul Suceava a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventiveluată și ulterior menținută față de inculpații B. M. T. și D. E. S. prin încheierile sus amintite și, pe cale de consecință, în considerarea art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, a menținut starea lor de arest preventiv.
Împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2016 a Tribunalului Suceava, în termen legal, au formulat contestații inculpații B. M. T. și D. E. S. criticând-o pentru motivele expuse pe larg de către apărătorii aleși ai acestora și care sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, inculpatul contestator B. M. T., prin apărătorul său ales, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, întrucât acesta oferă suficiente garanții instanței că nu se va sustrage de la judecată, că nu va mai comite alte infracțiuni și că nu va influența vreo parte din procesul penal sau că va distruge vreo probă. De asemenea, în apărare a invocat și caracterizările depuse la dosar care îl reclamă ca fiind o persoană calmă, cu mult bun simț. În plus, apărarea a învederat că inculpatul contestator cunoaște care sunt consecințele în cazul nerespectării obligațiilor ce i s-ar impune prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. A mai arătat că a trecut suficient timp de la momentul dispunerii arestării preventive, respectiv 12 luni, și că înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu este suficientă pentru atingerea scopului pentru care sunt instituite măsurile preventive.
Inculpatul D. E. S., prin motivele depuse la dosar, a apreciat că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive întrucât în cauză nu sunt date condițiile prev. de art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, că nu există pericolul de a se sustrage de la judecată, să influențeze un alt participant sau martor din dosar, să exercite presiuni asupra altor persoane, după cum nu există nici suspiciunea rezonabilă că ar putea săvârși o altă infracțiune.
Totodată, în situația în care instanța va aprecia că se impune luarea unei măsuri preventive, solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens. Raportat la evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei, a poziției sale procesuale, a apreciat că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea contestată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestațiile ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 208 alin. 1 Cod procedură penală, în cursul judecății instanța verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
După cum prevăd disp. art. 207 alin. 4 din același act normativ, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin, instanța dispune, prin încheiere, menținerea măsurii preventive față de inculpat.
În acord cu disp.art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
La analiza posibilității înlocuirii măsurii arestării preventive sub incidența căreia se află în prezent inculpații contestatori trebuie să se aprecieze, în concret, dacă o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpaților de la urmărirea penală sau de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Cât privește necesitatea privării de libertate, în continuare, a inculpaților, Curtea constată că infracțiunile pentru care aceștia sunt judecați sunt infracțiuni intenționate, contra persoanei care, prin natură și gravitate, conduc la ideea generării unui pericol grav pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr. 501/P/2014 din data de 16.03.2015 emis de P. de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B. P. T., B. D., B. M. T. și D. E. S., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 188, art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, constând în aceea că la data de 19 septembrie 2014, într-un loc public situat în centrul municipiului Suceava, cu premeditare, au exercitat acte de violență de intensitate ridicată, cu corpuri și mijloace contondente dure, asupra persoanei vătămate C. M., în zone vitale, cu intenția de a-i suprima viața.
Tribunalul Suceava a fost sesizat cu judecarea pricinii, cauza fiind înregistrată pe rol la data de 16.03.2015 sub nr._ în care s-a pronunțat sentința penală nr. 223/03.12.2015 cu privire la inculpații M. F. și V. I.-A. care au accesat procedura simplificată, în condițiile prev. de art. 374 al. 4 Cod procedură penală și din care s-a disjuns dosarul_ 15, conform dispozițiilor legale în materie aceasta fiind trimisă în procedura camerei preliminare, care s-a finalizat prin dispunerea începerii judecății, în acest sens fiind dată încheierea Camerei de Consiliu din data de 18.05.2015.
Măsura arestării preventive a inculpatului D. E. S. a fost luată în considerarea temeiurilor prev. de art. 224 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, iar a inculpatului B. M. T. și în temeiul art. 226 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, reținându-se existența probelor de comitere a faptelor pentru care erau cercetați și apreciindu-se că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin prisma reglementărilor normative în materie și raportat la temeiurile pe care s-a fundamentat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, în situația în care în speță nu au fost identificate temeiuri noi care să o justifice, aceasta poate fi menținută dacă sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 223 alin. 1, 2 Cod procedură penală.
Or, după cum temeinic a reținut prima instanță, condițiile cumulative impuse de dispozițiile legale anterior menționate sunt date și în prezent în cauză, menținerea măsurii arestării preventive justificându-se a fi dispusă.
Astfel, din mijloacele de dovadă administrate în faza de urmărire penală (și pe larg expuse de judecătorul fondului, motiv pentru care nu se vor mai relua), reiese că există probe care îndreptățesc instanța să presupună, cu caracter de rezonabilitate, că aceștia ar fi putut comite faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
În acord și cu jurisprudența CEDO în materie, forța probantă a acestor dovezi nu trebuie să fie de natura celei impuse la pronunțarea unei hotărâri asupra fondului cauzei, când se statuează asupra vinovăției sale, ci trebuie să poată crea unui observator independent și imparțial presupunerea rezonabilă că inculpatul s-a cantonat în sfera ilicitului ce i se impută, cerință dată în speță.
Referitor la condițiile impuse de 223 alin. 2 Cod procedură penală, faptele reținute în sarcina inculpaților se înscriu în categoria celor intenționate îndreptate contra vieții, astfel că cerința aici arătată este îndeplinită.
Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută în teza finală a acestui text de lege, în sensul că privarea lor de libertate este necesară, și la momentul prezentei analize, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la cauza pendinte, Curtea reține că activitatea ilicită ce li se impută este una deosebit de gravă raportat la modul și circumstanțele de comitere a pretinselor fapte, cu referire la importanța valorii sociale ocrotite.
Gravitatea faptelor rezultă atât din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor ce evidențiază pericolul social generic, dar și din circumstanțele concrete de săvârșire, astfel cum ele pot fi apreciate la acest moment. Un alt element cu relevanță în aprecierea pericolului social îl constituie urmarea produsă, respectiv gravele leziuni încercate de victimă, a cărei viață a fost salvată numai datorită intervenției medicale de urgență.
Prin prisma acestor considerente obiective, se poate aprecia că faptele pretins comise atât prin natura lor, cât și prin circumstanțele specifice, prezintă o mare gravitate, de natură a produce o rezonanță socială puternică și care nu s-a stins în perioada scurtă de timp scursă de la luarea măsurii, justificând în continuare detenția preventivă a inculpaților.
În acest context, elementele favorabile referitoare la situația personală a celor doi inculpați nu sunt de natură ca, exclusiv prin ele însele, să conducă la concluzia diminuării, până la dispariție, a stării de pericol pe care lăsarea lor în libertate l-ar constitui pentru ordinea publică.
În actualul moment al procesului penal, măsura arestării preventive a inculpațilornu încalcă prezumția de nevinovăție de care aceștia se bucură, este oportună, proporțională cu gravitatea acuzației ce li se aduce și totodată necesară în vederea asigurării unei bune administrări a probelor și a clarificării aspectelor referitoare la săvârșirea faptelor.
Așa fiind, punând în balanță dreptul inculpaților la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea lor în libertate, pe de altă parte, curtea apreciază că protejarea ordinii publice și a valorilor sociale ocrotite de lege au un caracter preponderent, astfel că soluția de menținere a stării de arest preventiv este justificată.
Desfășurarea procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpaților sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea lor în libertate sau prin dispunerea unei măsuri preventive mai puțin coercitive, respectiv arestul la domiciliu, chiar în condițiile în care ar fi supuși unor obligații și supravegheri a conduitei lor viitoare.
Prin prisma celor mai sus expuse, cum măsura privativă de libertate s-a luat față de inculpați cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a acestora, soluția pronunțată de tribunal este corectă, menținerea măsurii fiind proporțională cu scopul urmărit.
Pentru considerentele arătate, care se adaugă celor expuse de către instanța de fond, în baza art. 206 Cod de procedură penală se va respinge, ca nefondate contestațiile formulate de inculpații B. M. T. și D. E. S. împotriva încheierii din data de 18.01.2016, ds._ al Tribunalului Suceava.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă fiecare dintre inculpații B. M. T. și D. E. S. la plata sumei de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare determinate de judecarea contestației.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
În baza art. 206 Cod de procedură penală respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații B. M. T. și D. E. S. împotriva încheierii din data de 18.01.2016, ds._ al Tribunalului Suceava.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă fiecare dintre inculpații B. M. T. și D. E. S. la plata sumei de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2016.
Președinte, Grefier,
red. AAV
tehnored. DD
ex.6/27.01.2016
jud. fond – C. G. I.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 239/2016. Curtea... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 97/2016.... → |
|---|
