Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 30/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Curtea de Apel SUCEAVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 30/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 30/2016

Dosar nr._ - Violare de domiciliu -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 30

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016

Președinte B. I.

Judecător G. I. A.

Grefier A. A.

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava - reprezentat de procuror C. C.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul I. F. C. împotriva sentinței penale nr. 1262 din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria B..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea data de 29.12.2015 și ulterior pentru astăzi, când,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1262 din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul I. F. C., fiul lui C. și E., născut la data de 30.03.1984 în ., domiciliat în satul și ., CNP –_:

- pentru săvârșirea infracțiunii de „violare de domiciliu”, prev. și ped. de art. 192 alin.2 Cod Penal/1968 cu aplicarea art. 5 Cod Penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere”, prev. și ped. de art. 217 alin. 1 și 4 Cod Penal/1968 cu aplicarea art. 5 Cod Penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cod Penal/1968 s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod Penal/1968, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) Cod Penal/1968.

În temeiul art. 86 ind. 1 și 71 alin. 5 Cod Penal/1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei principale și a celor accesorii stabilite inculpatului pe un termen de încercare de 2 (doi) ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod Penal/1968, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune B.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 86 ind. 3 alin. 2 Cod Penal/1968, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, datele prevăzute de art. 86 alin. 1 lit. b), c) și d) săse comunică Serviciului de Probațiune B..

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind.4 alin.1 și 2 Cod Penal/1968.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă Iureț C. M., fiul lui G. și A., născut la data de 15.06.1977 în Corni, județ B., cu domiciliul în ., CNP –_, și obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor civile solicitate ca nefondate.

În temeiul art. 276 alin.1 Cod Procedură Penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales Gafițuc A., conform chitanței nr. 22/12.02.2014.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod Penal, s-a dispus obligarea inculpatul să plătească statului suma de 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 26.06.2013 emis în dosarul nr. 3508/P/2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului I. F. - C., pentru săvârșirea infracțiunilor de „violare de domiciliu” prev. și ped. de art. 192 alin.2 din Codul penal și „distrugere” prev. și ped. de art.217 alin.1 și 4 din Codul penal, cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal., fapta constând în aceea că în noaptea de 17/18 iulie 2011, în jurul orei 00:30, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate Iureț C. – M. din satul și ., unde se afla parcat autoturismul marca „Rover” cu nr.de înmatriculare_, proprietatea părții vătămate, autoturism pe care l-a incendiat și l-a distrus în proporție de 80-90%, incendiul prezentând pericol public.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de fond la data de 05.07.2013 sub nr._ .

Prin încheierea din data de 12.02.2014, având în vedere că la data de 01.02.2014, având în vedere că la data 01.02.2014 au intrat în vigoare noile coduri penal și de procedură penală și în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, instanța, în temeiul art.6 al.1 și 2 din Legea 255/2013, a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară.

Prin încheierea din 02.04.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art.346 alin.2 Cod procedură penală a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanței cu privire la rechizitoriul nr.3508/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. F. – C., pentru săvârșirea infracțiunilor de „violare de domiciliu” prev. și ped. de art.192 alin.2 Cod penal/1968 și „distrugere” prev. și ped. de art.217 alin.1 și 4 Cod penal/1968, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal/1968 și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul I. F. – C., stabilind termen de judecată la data de 07 mai 2014, termen pentru care au fost citați inculpatul și partea civilă.

Inculpatul I. F. – C., prezent în fața primei instanțe și asistat de avocat ales F. V., a dat declarație (f.31-32 ds.) arătând că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată. A arătat că, cunoaște partea vătămată de mai multă vreme, l-a ajutat de multe ori la treburile gospodărești și nu a avut nici un fel de neînțelegeri cu partea vătămată. A precizat că pe data de 17-18 iulie 2011 noaptea, se afla acasă, respectiv la domiciliul lui U. A. unde locuia cu soția sa și copii, cu chirie. La ora 3 noaptea când a avut loc presupusa incendiere, el era acasă, dormea. Inculpatul a arătat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale. A mai arătat inculpatul că a doua zi dimineață, a plecat cu soția sa și cu copii, în pădure după bureți, iar la întoarcere s-a oprit pe la numitul Cușman M. care îi era dator cu niște brânză și un miel, unde a servit o cafea împreună cu soția. În drum spre casă, a trecut pe la poarta părții vătămate și a văzut că în curte erau 3-4 polițiști. Inculpatul arată că nu a oprit când a trecut prin dreptul porții părții vătămate (deși sunt cumătri), să întrebe ce s-a întâmplat pentru că se grăbea spre casă, pentru că, copii erau singuri. Despre faptul că i-a ars mașina părții vătămate, a aflat de la oamenii cu care s-a întâlnit în drum spre casă. A fost chemat la poliție și întrebat de ce a dat foc la mașina părții vătămate. Inculpatul arată că după 2-3 săptămâni de la incident a plecat în Italia la muncă apoi a luat-o și pe soția sa în străinătate. După aproximativ o lună jumătate după ce a ajuns în Italia a primit un telefon de la partea vătămată care i-a cerut să-i trimită suma de 10.000 lei, altfel îl va da în judecată pentru că i-a dat foc la mașină. Inculpatul i-a explicat la telefon că nu i-a dat el foc la mașină. După o vreme a fost sunat de organele de poliție care i-au adus la cunoștință că este cercetat într-un dosar penal. Mai arată inculpatul că la întoarcerea sa în țară, s-a întâlnit la Primărie cu partea vătămată care i-a spus inculpatului că dacă îi dă banii îl va ierta însă inculpatul l-a refuzat întrucât nu este vinovat. Întrebat fiind inculpatul a arătat că nu a spus nimănui în .-i facă rău părții vătămate.

Persoana vătămată Iureț C. – M. a depus la dosar (f.29 ds.)o cerere de constituire parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 2.500 Euro reprezentând contravaloarea mașinii incendiate și 5000 lei daune morale.

Partea civilă Iureț C. M., asistată de avocat ales Gafițuc A., a dat declarație în fața instanței (f.30 ds.) arătând că în seara în care a avut loc incendiul la mașină, a venit cu acea mașină de la magazinul pe care îl deține mama acestuia în . în curte în fața casei, exact în dreptul geamului de la camera unde dormea, cam la 1 – 1,5 m de la locuință. Noaptea după ce a adormit s-a trezit din cauza unei flăcări care ardea afară și când a ieșit a văzut că ardea mașina, iar pe scaunul din dreapta a observat că era pus ceva, de unde pornise practic focul. I-a chemat pe părinții săi care stau gard în gard cu el, au luat 2 găleți și un bidon cu apă și au stins focul însă acesteia îi arsese tot interiorul. După ce a chemat organele de poliție aceștia au observat că portiera din partea șoferului era întredeschisă. Partea vătămată arată că nu a lăsat portiera deschisă și nu a lăsat nimic pe scaun, iar cu o zi înainte îi făcuse inspecția tehnică. A doua zi au venit din nou organele de poliție și de la B. și au constatat că a fost pus ceva din plastic pe scaunul din dreapta a mașinii. Persoana vătămată arată că soția inculpatului i-ar fi spus surorii ei, care este cumnata inculpatului, că „ai să vezi ce va păți „Burici în seara asta”, referindu-se la persoana vătămată.

Persoana vătămată arată că a dat mașina la fier vechi și a obținut 80 lei pe aceasta. Arată că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.500 Euro daune materiale și 5.000 Euro daune morale, întrucât atât el, cât și familia sa, au fost foarte speriați S-au grăbit să stingă repede focul, întrucât mașina era foarte aproape de casă și riscul de a lua foc și casa era mare. Persoana vătămată arată că el nu l-a sunat pe inculpat în Italia, nu a vorbit cu el, că inculpatul a sunat-o pe mama persoanei vătămate și a vorbit doar cu ea. Persoana vătămată mai arată că el nu a avut nimic cu inculpatul după incident până a aflat de la M. L. despre ce s-a întâmplat însă inculpatul deja era plecat în Italia.

Inculpatul a propus în apărare proba cu martorul Cușman M. precum și reaudierea martorilor din lucrări, iar partea civilă Iureț C. M. a propus în dovedirea laturii civile proba testimonială cu martorul R. E. și a laturii penale proba cu martorul O. Gicuță, probele fiind admise de către instanță.

Pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului, instanța a procedat la audierea martorilor din lucrări M. L., M. N. și I. P. V. precum și a martorului propus de partea civilă pe situație de fapt, respectiv a martorului O. Gicuță, susținerile acestora fiind consemnate în procese verbale atașate la dosar (f.44,48, 60 și 75 ds.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt:

La data de 01.08.2011, persoana vătămată Iureț C.-M. din satul și ., a sesizat lucrătorii de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Corni despre faptul că în noaptea de 18.07.2011, în jurul orei 00:30, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au incendiat autoturismul proprietate, cauzându-i un prejudiciu de 2.500 euro.

Cu ocazia audierii, persoana vătămată a declarat că este proprietarul autoturismului marca „Rover 414 I", cu nr. de înmatriculare_, an de fabricație 1996, pe care obișnuia să-1 țină neasigurat în curtea locuinței sale, în dreptul uneia din ferestrele casei, corespunzătoare camerei de zi, unde se adună seara toți membrii familiei. În seara de 17 iulie 2011, în jurul orei 00:30, în timp ce se afla la domiciliu, a observat pe geam flăcări arzând în partea din față a autoturismului BT 04

JLE. Mobilizându-se imediat, el și soția au reușit să stingă incendiul aruncând mai multe găleți cu apă peste autoturismul care ardea în totalitate. După stingerea incendiului, a verificat drumul public, fără a observa vreo persoană sau ceva suspect.

Inițial, persoana vătămată nu a dorit să reclame incendiul, gândindu-se că sursa ar fi putut fi un scurtcircuit, însă în urma unor zvonuri auzite prin localitate a bănuit că incendiul a fost provocat de unul dintre consătenii săi, respectiv numitul I. F.-C., cu care are unele neînțelegeri mai vechi legate de o moștenire.

Din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție la data de 18.07.2011 a rezultat că interiorul autoturismului persoanei vătămate prezenta urme de ardere în proporție de 80 - 90%, preponderent în zona scaunului din dreapta față, acolo unde, pe suprafața portierei dreapta față, pe sticla geamului, la partea superioară dinspre exterior, s-a pus în evidență și ridicat cu folie neagră pe suport transparent un fragment de urmă asemănătoare materialului textil (ambalat în plicul 1 de la dosar). De asemenea, a fost ridicat și ambalat un telefon mobil despre care persoana vătămată a declarat că 1-a lăsat pe bord, în dreptul ceasurilor indicatoare, și pe care 1-a găsit parțial ars, prezentând un miros asemănător benzinei. Totodată, a precizat că a găsit portiera dreaptă față întredeschisă.

În cauză au fost identificați martori care au confirmat implicarea inculpatului I. F.-C. în provocarea incendiului de la locuința persoanei vătămate Iureț C.-M., respectiv numita M. L., cumnată a inculpatului, numita C. D. și numitul I. P.-V., văr cu inculpatul, toți domiciliind în aceeași localitate.

Astfel, martora M. Loredanaa a arătat că în ziua de 17 iulie 2011 a fost vizitată la domiciliu de către sora sa, I. E.-A. (soția inculpatului I. F.-C.), care i-a tot repetat că numitului Iureț C.-M. i se va întâmpla ceva rău în acea seară și că soțul ei, I. F.-C., va fi cel care se va răzbuna. A doua zi, aflând despre incendierea autoturismului părții vătămate, a făcut legătura cu spusele surorii sale.

Martora C. D. se afla în luna august 2011 în localitatea Vitoria, în Italia, împrejurare în care, într-una din zile, s-a întâlnit într-un supermarket cu inculpatul I. F.-C. și alți consăteni ai lor. Stând de vorbă, 1-a auzit pe inculpat afirmând că a fost nevoit să părăsească România întrucât „i-a dat foc mașinii lui Iureț C., zis „B." și i-a fost frică să nu fie prins".

Martorul I. P.-V. a relatat faptul că în ziua de 18 iulie 2011, în jurul orei 14:00, inculpatul a venit la domiciliul său și i-a cerut obiecte de îmbrăcăminte, afirmând că vrea să plece din țară întrucât i-a dat foc mașinii lui Iureț C.. Martorul i-a dat o pereche de blugi și o pereche de pantofi, iar a doua zi a aflat că vărul său a plecat în străinătate.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul I. F.-C. nu a recunoscut fapta, susținând că în noaptea de 17/18.07.2011 a fost la domiciliu, iar la prima oră a dimineții a plecat împreună cu soția la pădure, să culeagă ciuperci, propunând în apărare proba cu martorii M. N., M. D. și M. S., vecinii săi.

Martorii propuși de către inculpat au declarat, în unanimitate, că în seara de 17 iulie 2011 inculpatul a plecat de la domiciliul lor în jurul orei 22:00, urmând ca a doua zi, dis de dimineață, să meargă împreună la strâns fânul de pe câmp, cu atelajul hipo alcătuit din cabalina inculpatului și faetonul lor. În dimineața următoare, la ora 04:00, inculpatul a revenit, însă nu au mai plecat la câmp deoarece aveau pană la una din roțile faetonului. Deși inculpatul le-a propus să meargă la cules bureți, membrii familiei M. l-au refuzat. Depozițiile acestor martori confirmă faptul că inculpatul nu a putut proba cum și-a petrecut timpul în intervalul orar 22:00 - 04:00, care include ora la care a fost comisă fapta de incendiere.

În cursul judecății pe fond, inculpatul a propus proba cu martorul Cușman M. însă ulterior a renunțat la audierea acestuia (a se vedea încheierea de ședință din 10.12.2014 f.61 ds.).

Conform adresei nr. 1584 din data de 01.03.2012 emisă de Primăria comunei Corni, incendiul provocat în curtea locuinței părții vătămate Iureț C.-M. a prezentat pericol public, prin posibilitatea foarte mare de a se extinde la imobilele din acea gospodărie, dar și la gospodăriile învecinate.

Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângerea

și declarațiile părții vătămate Iureț C.-M. (f. 9-11, 28, 47 ds.u.p.); documentele autoturismului_ (f. 12-13 ds.u.p.); proces verbal de cercetare la fața locului, cu planșe foto (f. 14-28ds.u.p.); declarațiile martorilor: C. D., M. L., Iurașoc P.-V., M. S., M. D., M. N.; adresa nr. 1584/01.03.2012 a Primăriei corn. Corni (f. 40).

De la data săvârșirii infracțiunilor și până la data pronunțării sentinței atacate, a avut loc o succesiune de legi penale în timp, în sensul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal și, în același timp, s-a abrogat Legea nr. 15/1968 privind Codul Penal anterior. Potrivit art. 5 Cod Penal actual, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Având în vedere doctrina și practica judiciară conform cărora s-a conturat ideea că legea penală mai favorabilă se aplică pe instituții autonome, s-a pronunțat Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 Cod Penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În aplicarea art. 5 Cod Penal actual, instanța de fond o analizat comparativ a celor două Coduri pentru a identifica legea penală mai favorabilă inculpatului.

Instanța de fond a constatat că infracțiunea prev. de art. 192 alin.2 Cod Penal/1968 are corespondent în infracțiunea prev. de art. 224 alin.2 Cod Penal Nou, iar infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1 și 4 Cod Penal/1968 are corespondent în infracțiunea prev. de art. 253 alin.1 și 4 Cod Penal Nou. Deși limitele de pedeapsă prevăzute în vechea reglementare ( infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 CP/68 – de la 3 la 10 ani închisoare; infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin.1 și 4 CP/68 – de la 3 la 15 ani închisoare) sunt mai mari decât cele prevăzute de noua reglementare (art. 224 alin. 2 Cod Penal Nou – de la 6 luni la 3 ani sau amendă; art. 253 alin.1 și 4 Cod Penal Nou – de la 2 la 7 ani închisoare), instanța nu a putut face abstracție că inculpatul este trimis în judecată pentru două infracțiuni săvârșite în concurs, regimul de pedepsire a concursului de infracțiuni fiind mult mai favorabil în vechea reglementare decât cel din noua reglementare, în noua reglementare fiind impusă aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă. Mai mult, modalitățile de individualizare a executării pedepsei nu impun respectarea a foarte multe obligații în vechea reglementare, față de noua reglementare ce prevede modalități de individualizare mai stricte.

Pentru motivele arătate, instanța a considerat că față de circumstanțele concrete ale cauzei, legea mai favorabilă pentru inculpat este legea de la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv legea veche.

Astfel, faptele săvârșite de către inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.2 Cod penal/1968 și „distrugere” prev. și ped. de art.217 al.1 și 4 Cod penal/1968 cu aplic. art.33 lit.a Cod penal/1968.

La individualizarea judecătorească a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal/1968, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune comisă, gradul de pericol social deosebit de grav în ceea ce privește distrugerea prin incendiere precum și elementele ce caracterizează persoana inculpată care are 30 de ani, nu are studii, este căsătorit, are doi copii minori și nu posedă antecedente penale, deși a mai fost cercetat într-o cauză penală pentru infracțiunea de amenințare pe care i s-a aplicat amendă administrativă (a se vedea fișa de cazier judiciar f.43 ds.u.p.).

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acestei pedepse în regim de detenție, instanța în temeiul art.861 și 71 alin.5 Cod penal/1968 a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și a celor accesorii stabilite inculpatului pe un termen de încercare de 2 (doi) ani.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că persoana vătămată Iureț C. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 2500 euro, reprezentând contravaloarea mașinii distruse prin incendiere de către inculpat și 5000 de lei, cu titlu de daune morale, motivat de faptul că a fost extrem de speriat după ce inculpatul a dat foc autoturismului din curte, sub geamul casei, pe timp de noapte, aceasta provocând o profundă stare de frică și neliniște atât lui, cât și familiei sale.

Martora R. E., propusă în dovedirea laturii civile în cauză, a declarat în instanță (fila 49 dosar) că este bună prietenă cu mama părții civile, respectiv cu numita Iureț A.. În seara în care a avut loc incidentul cu mașina, din câte își amintește, în anul 2011, prin primăvară, nu mai ține minte cu exactitate, a doua zi dimineață a primit telefon de la mama părții civile, care i-a spus că i s-a dat foc la mașină, plângea foarte tare. Din câte își amintește, mașina era parcată în apropierea casei, în curte. Persoana vătămată a deținut mai multe mașini, astfel că nu poate să își amintească culoarea mașinii incendiate. Nu știe dacă persoana vătămată avea la acel moment una sau mai multe mașini. Din câte știe, persoana vătămată are 3 copii minori, care, din câte cunoaște, erau acasă în acea seară. Mama părții civile, când a sunat-o, i-a spus că s-au speriat cu toții, inclusiv copii care au început să plângă.

Instanța a observt că, în ceea ce privește daunele materiale solicitate, respectiv suma de 2500 de euro reprezentând contravaloarea mașinii distruse prin incendiere, nu au fost probate în niciun fel, simpla afirmație a părții civile că atât ar valora autoturismul (pe care l-a dat la fier vechi obținând suma de 80 de lei) nu este suficientă pentru acordarea daunelor materiale solicitate, astfel încât acestea urmează a fi respinse ca nefondate.

În schimb, instanța a apreciat, având în vedere și declarația martorei R. E., că daunele morale în sumă de 5000 de lei sunt pe deplin justificate.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, a formulat apel inculpatul I. F. C., pentru motivele arătate în scris și cele expuse oral la termenul de judecată din data de 14.12.2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant I. F. C. a comis faptele deduse judecății în împrejurările reținute de prima instanță și arătate în considerentele sentinței instanței de fond, vinovăția sa fiind în mod corect stabilită.

Constatând că motivarea primei instanțe a atins toate punctele esențiale ale argumentelor dezvoltate de părți, Curtea își însușește în întregime situația de fapt reținută, a cărei argumentație a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica CEDO și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19.12.1997 – cauza Helle contra Finlandei), urmând a se sublinia aspectele relevante cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză rezultă că la data de 01.08.2011, persoana vătămată Iureț C.-M. a reclamat faptul că în noaptea de 18.07.2011, în jurul orei 00:30, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au incendiat autoturismul proprietate, marca „Rover 414 I", cu nr. de înmatriculare_, an de fabricație 1996, pe care obișnuia să-1 țină neasigurat în curtea locuinței sale, în dreptul uneia din ferestrele casei, corespunzătoare camerei de zi, unde se adună seara toți membrii familiei. A precizat că în seara de 17.07.2011, în jurul orei 00:30, în timp ce se afla la domiciliu, a observat pe geam flăcări arzând în partea din față a autoturismului, apreciind prejudiciul la suma de 2.500 euro. Persoana vătămată și soția sa au reușit să stingă incendiul, aruncând mai multe găleți cu apă peste autoturismul care ardea în totalitate.

În urma unor zvonuri auzite prin localitate, persoana vătămată a bănuit că incendiul a fost provocat de către unul dintre consătenii lui, respectiv numitul I. F.-C., cu care are unele neînțelegeri mai vechi legate de o moștenire.

Din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție la data de 18.07.2011, rezultă că interiorul autoturismului persoanei vătămate prezenta urme de ardere în proporție de 80 - 90%, preponderent în zona scaunului din dreapta față, acolo unde, pe suprafața portierei dreapta față, pe sticla geamului, la partea superioară dinspre exterior, s-a pus în evidență și ridicat cu folie neagră pe suport transparent un fragment de urmă asemănătoare materialului textil.

Conform adresei nr. 1584/01.03.2012 emisă de Primăria comunei Corni, incendiul provocat în curtea locuinței părții vătămate Iureț C.-M. a prezentat pericol public, prin posibilitatea foarte mare de a se extinde la imobilele din acea gospodărie, dar și la gospodăriile învecinate (f 40 – dosar urmărire penală).

Declarațiile martorilor din lucrări conduc la concluzia că inculpatul I. F.-C. este autorul infracțiunilor reținute în sarcina lui, astfel încât este neîntemeiată solicitarea acestuia de a se dispune achitarea lui în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 rap. la art. 16 alin. 1, lit. c Cod procedură penală, pe motiv că faptele nu au fost săvârșite de către dânsul.

Astfel, martora M. L. a declarat că în ziua de 17.07.2011 a fost vizitată la domiciliu de către sora sa, I. E.-A., soția inculpatului, care i-a tot repetat că numitului Iureț C.-M. i se va întâmpla ceva rău în acea seară și că soțul ei, I. F.-C., va fi cel care se va răzbuna. A doua zi, aflând despre incendierea autoturismului părții vătămate, a făcut legătura cu spusele surorii sale. Martora a mai precizat că inculpatul era o persoană foarte violentă atunci când consuma băuturi alcoolice (f 32 – 34 – dosar urmărire penală).

Martora C. D. a declarat că se afla în luna august 2011 în localitatea Vitoria din Italia, iar într-o zi s-a întâlnit într-un supermarket cu inculpatul I. F.-C. și alți consăteni ai lor. Stând de vorbă, 1-a auzit pe inculpat afirmând că a fost nevoit să părăsească România întrucât „i-a dat foc mașinii lui Iureț C., zis „B." și i-a fost frică să nu fie prins. A doua zi, martora l-a sunat pe M., zit „P.”, care i-a spus că I. F. zis „P.” a venit în Italia, întrucât se lăuda că a dat foc mașinii lui C. „Burici”. Martora a precizat că îl cunoaște pe I. F. ca fiind o persoană violentă, mai ales când bea (f 29 – 31 – dosar urmărire penală).

Martorul I. P.-V. a declarat că în ziua de 18.07.2011, în jurul orei 14:00, inculpatul (care îi este văr), a venit la domiciliul său și i-a cerut obiecte de îmbrăcăminte, afirmând că vrea să plece din țară întrucât „a comis-o aseară”, a băut și i-a dat foc mașinii lui Iureț C.. Martorul i-a dat o pereche de blugi și o pereche de pantofi, iar a doua zi a aflat că vărul său a plecat în străinătate. Martorul a precizat că îl cunoaște pe I. F. ca fiind o persoană violentă, mai ales când consumă băuturi alcoolice (f 35 – 36 – dosar urmărire penală).

Martorul O. Gicuță a declarat că în urmă cu aproximativ 3 ani, l-a auzit pe inculpat într-un bar din comună, lăudându-se că va da foc autoturismului părții civile Iureț C.. A mai arătat că știe că mașina părții civile Iureț C. M. a ars în luna iulie 2011 și bănuiește că inculpatul i-a dat foc, de vreme ce se lăuda că a făcut acest lucru. Martorul a mai precizat că inculpatul este rău și că îi este milă de cei doi copii ai săi (f 75 – dosar fond).

Inculpatul I. F.-C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, susținând că în noaptea de 17/18.07.2011 s-a aflat la domiciliu, iar la prima oră a dimineții a plecat împreună cu soția la pădure, să culeagă ciuperci, propunând în apărare proba cu martorii M. N., M. D. și M. S., vecinii săi.

Deși inculpatul, prin apărător, a solicitat să se constate că prima instanță a avut în vedere la condamnarea inculpatului, declarațiile a trei martori care au reliefat, printre altele, existența unei relații de dușmănie între martori și inculpat, iar depozițiile celor trei martori audiați de prima instanță nu demonstrează că aceste persoane au fost prezente la fața locului și implicarea inculpatului în săvârșirea infracțiunii, martorii propuși de către inculpat confirmând susținerile acestuia, Curtea constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate.

Astfel, din declarațiile martorilor M. N., M. D. și M. S., rezultă că în seara de 17.07.2011, inculpatul a plecat de la domiciliul lor în jurul orei 22:00, urmând ca a doua zi, dis de dimineață să meargă împreună la strâns fânul de pe câmp, cu atelajul hipo alcătuit din cabalina inculpatului și faetonul lor. În dimineața următoare, la ora 04:00, inculpatul a revenit, însă nu au mai plecat la câmp, întrucât aveau pană la una din roțile faetonului. Deși inculpatul le-a propus să meargă la cules bureți, membrii familiei M. l-au refuzat (f 37 – 39 – dosar urmărire penală). Declarațiile acestor martori confirmă faptul că inculpatul nu a putut dovedi cum și-a petrecut timpul în intervalul orar 22:00 - 04:00, care include ora la care a fost comisă fapta de incendiere.

De asemenea, Curtea constată că din declarațiile martorilor M. L., C. D. și I. P.-V., nu rezultă existența unei relații de dușmănie între aceștia și inculpat.

Astfel, fiind audiată în fața instanței de fond, martora M. L. a precizat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, precizând că nu se află în dușmănie cu inculpatul, declarând că a fost în dușmănie cu acesta, întrucât în luna august 2011 l-a bătut pe soțul ei (f 44 – dosar fond), iar martorul I. P. V. a precizat că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale, în care a spus adevărul, fără a preciza că se află în relații de dușmănie cu inculpatul (f 60 – dosar fond).

Deși din declarațiile martorilor M. L., C. D. și I. P.-V. nu rezultă că aceștia au fost prezenți la fața locului, este de reținut că organele judiciare urmează a reține în stabilirea situației de fapt acele declarații care reflectă adevărul, prin raportare la restul probatoriului administrat în cauză. În acest sens sunt dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură penală, conform cărora „Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.”

De asemenea, jurisprudența a decis că o singură probă indirectă nu ar fi suficientă pentru a se reține vinovăția inculpatului, dar dacă există două sau mai multe probe, acestea ar putea fundamenta o hotărâre de condamnare, dacă din înlănțuirea lor logică rezultă o concluzie univocă referitoare la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Împrejurarea că martora M. L. s-a aflat, la un moment dat, în relații de dușmănie cu inculpatul, nu conduce la concluzia că declarațiile acesteia ar fi nesincere, atât timp cât însăși martora a precizat că nu se mai află în dușmănie cu inculpatul, iar declarațiile ei se coroborează cu declarațiile martorilor C. D. și I. P.-V., audiați în cauză, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu adresa nr. 1584/01.03.2012 emisă de Primăria comunei Corni, din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în sarcina inculpatului I. F. C. există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către acesta.

În consecință, Curtea constată că probele legal administrate în cauză au răsturnat în mod neîndoielnic prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul apelant, făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală apelată, care întrunesc elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu vinovăția cerută de lege, astfel încât este neîntemeiată solicitarea de a se dispune achitarea sa.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului raportat la legea penală mai favorabilă, Curtea are în vedere în primul rând faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care a modificat, printre altele, limitele pedepselor prevăzute pentru o . fapte reglementate ca infracțiuni în Codul penal din 1969 și care la art. 5 prevede că „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La stabilirea legii mai favorabile, se impune a se avea în vedere instituțiile de drept penal substanțial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului, nefiind, deci, admisă, crearea unei a treia legi.

În concret, Curtea reține că în cazul în care în favoarea unui inculpat au fost reținute circumstanțe atenuante potrivit reglementării anterioare, iar pedeapsa prevăzută de noile dispoziții penale are un minim special mai mic decât în vechea reglementare, se va verifica dacă aceste circumstanțe au corespondent în textele actuale în materie.

Ulterior, se va compara cuantumul pedepsei rezultate prin aplicarea regimului sancționator în acest din urmă caz cu cel din sentința penală atacată, considerându-se mai favorabilă legea care în ansamblu conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat și nu în mod necesar legea mai favorabilă prin prisma pedepsei din norma de incriminare.

Aceasta, întrucât nu este legală alegerea legii mai favorabile sub aspectul pedepsei stabilite prin norma de incriminare și aplicarea ulterior a efectului circumstanțelor atenuante prevăzute de cealaltă lege.

În situația în care în favoarea inculpatului nu au fost reținute, prin sentința penală atacată, circumstanțe atenuante, se va analiza dacă aplicarea lor este justificată prin prisma vreuneia dintre actele normative succesive în materie, ulterior urmând a se proceda conform celor de mai sus.

Același raționament se va aplica și în cazul circumstanțelor agravante.

Ulterior, sfera analizei va fi extinsă și la celelalte instituții de drept penal, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului.

În același sens este și decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.O. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, în aprecierea legii penale mai favorabile, se impune aplicarea legii penale în mod global, iar nu pe instituții autonome.

Relaționând la cauza dedusă judecății, Curtea constată că deși limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt mai reduse în actualul Cod penal, astfel după cum în mod corect a reținut și prima instanță, dispozițiile din Codul penal din 1969 sunt mai favorabile în ceea ce privește aplicarea regulilor prevăzute de art. 33, 34 referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracțiuni, față de dispozițiile art. 39 din Noul Cod penal.

Astfel, potrivit disp. art. 34 alin. 1 din Codul penal din 1969,

„În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziției de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziției de la lit. c).”

De asemenea, art. 39 alin. 1 din Noul Cod penal prevede că:

„(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).”

Prin urmare, față de dispozițiile legale sus-menționate, având în vedere efectele dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, este evident că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969, iar întrucât art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal impune ca în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, să se aplice legea mai favorabilă, Curtea nu va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în infracțiunile prevăzute de Noul Cod penal.

Referitor la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului prin sentința penală apelată, Curtea apreciază că acesta a fost just și proporțional individualizat, pedeapsa rezultantă aplicată fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare.

Astfel, potrivit art. 52 din Codul penal din 1969, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte cu caracter penal.

Astfel, Curtea pune accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă, iar în aceeași măsură, instanța de apel apreciază că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează periculozitatea infractorului.

În același timp însă, se impune ca în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de lege, să le evalueze împreună și, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conținut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Or, raportându-se la speța de față, în funcție de aspectele învederate, ținând cont de faptele comise de inculpatul apelant, în contextul descris și demonstrat, de împrejurările și modalitatea în care acestea au fost săvârșite, Curtea apreciază că în favoarea inculpatului nu se justifică a fi reținute niciuna dintre circumstanțele atenuante, legale sau judiciare, cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate prin sentința penală apelată sub minimul special prevăzut de textul incriminator, considerând că prima instanță a manifestat suficientă clemență, aplicându-i inculpatului o pedeapsă rezultantă fără executare în regim detenție.

Deși inculpatul apelant a solicitat, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor prev. de art. 81 Cod penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, Curtea apreciază că, față de gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina lui, nu este justificată solicitarea ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă rezultantă fără privare de libertate și fără ca acesta să fie supus obligațiilor prevăzute de art. 86 ind. 3 alin. 1 din Codul penal din 1969.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din Vechiul cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptelor deduse judecății), potrivit căruia „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.”

Din prevederile legale sus-menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Curtea constată că prima instanță a respins cererea de acordare a daunelor materiale, astfel încât în apelul inculpatului și în lipsa apelului părții civile, nu vor fi analizate aceste pretenții, care nu ar putea fi admise prin decizia instanței de apel, întrucât inculpatului i s-ar agrava situația în propria cale de atac.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 418 alin. 1 Cod procedură penală - Neagravarea situației în propriul apel -, „Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.”

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acesta se stabilește în raport cu consecințele negative suferite de către persoana vătămată, importanța valorilor lezate, măsura în care i-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării și măsura în care i-a fost afectată situația personală.

În vederea acordării daunelor morale, persoana vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente și indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale, exigență neîndeplinită însă în speța de față.

Astfel, din declarația martorei R. E., propusă de către partea civilă, rezultă că mama părții civile plângea foarte tare (f 49 – dosar fond), iar din declarația martorului O. Gicuță, propus de către partea civilă, rezultă că în urmă cu aproximativ 3 ani, acesta l-a auzit pe inculpat într-un bar din comună, lăudându-se că va da foc autoturismului părții civile Iureț C.. A mai arătat că știe că mașina părții civile Iureț C. M. a ars în luna iulie 2011 și bănuiește că inculpatul i-a dat foc, de vreme ce se lăuda că a făcut acest lucru. Martorul a mai precizat că inculpatul este rău și că îi este milă de cei doi copii ai săi (f 75 – dosar fond).

Curtea reține că din declarațiile celor doi martori sus-menționați nu rezultă existența acelui minim de argumente și indicii din care să rezulte afectarea persoanei vătămate Iureț C. M., de natură a duce la concluzia prejudicierii morale, întrucât nu s-a dovedit că în urma săvârșirii infracțiunilor de către inculpat, participarea sa la viața socială și de familie ar fi fost afectată în mod negativ comparativ cu situația anterioară comiterii acestora, în sensul că posibilitățile de viață familială și socială ale părții civile ar fi fost alterate, apreciind în consecință că nu se justifică acordarea de daune morale.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpatul I. F. C. împotriva sentinței penale nr. 1262/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o va desființa în parte și în rejudecare:

Va înlătura din sentința penală apelată dispozițiile:

„Admite, în parte, acțiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă Iureț C. M., fiul lui G. și A., născut la data de 15.06.1977 în Corni, județ B., cu domiciliul în ., județ B., CNP –_, și obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor civile solicitate ca nefondate.”

„În temeiul art. 276 alin.1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales Gafițuc A., conform chitanței nr. 22/12.02.2014.”

Având în vedere faptul că toate pretențiile civile formulate în cauză vor fi respinse, în temeiul art. 276 alin. 1 Cod Procedură penală, Curtea îl va obliga pe inculpatul I. F. C. să plătească părții civile Iureț C. M. suma de doar 500 lei (în loc de 1.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanța de fond, reprezentând parte din onorariul avocatului ales Gafițuc A., conform chitanței nr. 22/12.02.2014.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul I. F. C. împotriva sentinței penale nr. 1262/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile:

În temeiul art. 276 alin. 1 Cod Procedură penală, obligă pe inculpatul I. F. C. să plătească părții civile Iureț C. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanța de fond, reprezentând parte din onorariul avocatului ales Gafițuc A., conform chitanței nr. 22/12.02.2014.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2016.

Președinte, Judecător,Grefier,

Red.:B.I.

Tehn.:B.I.

5 Ex./19.02.2016

Jud. fond: S. I.

← Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 171/2016. Curtea de Apel...		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1/2016. Curtea de... →

Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 30/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 30/2016. Curtea de Apel SUCEAVA