Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 385/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 1819/326/2014
ROMÂNIA
C. DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 385/A
Ședința publică din 20 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE dr. M. V.
JUDECĂTOR S. A. M.
GREFIER A. B. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de către inculpații V. V.-T. și M. P., împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 5 martie 2015, pronunțată de Judecătoria G..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de Apel Tg.M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale inculpaților, personal și prin apărători, precum și ale reprezentantei parchetului, au fost consemnate în încheierea din data de 5 august 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20 august 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C.,
Asupra căilor de atac de față,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererile înregistrate la această instanță sub nr._ /28 aprilie 2015, inculpații V. V.-T. și M. P. au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 34/5 martie 2015 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
În motivarea apelului său, inculpatul V. V.-T. contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei G., de condamnare a lui la pedeapsa rezultantă de 7 ani, 4 luni și 27 de zile închisoare, susținând că această pedeapsă este prea grea în raport cu gravitatea infracțiunilor săvârșite, cu persoana sa și cu situația dificilă a familiei sale. Totodată, subliniază că este ilegală adăugarea sporului de pedeapsă de 1152 zile închisoare, rămase de executat din pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/2012 a Judecătoriei Aiud, deoarece liberarea condiționată a fost revocată prin sentința penală nr. 209/7 octombrie 2014 a Judecătoriei Reghin, prin aceeași hotărâre fiind adăugat sporul de 1152 zile închisoare la pedeapsa aplicată pentru o infracțiune concurentă cu infracțiunile deduse prezentei judecăți.
În motivarea apelului, inculpatul M. P. critică, la rândul său, temeinicia sentinței Judecătoriei G., menționând, pe de o parte, că pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită în perioada 29 august 2014-3 septembrie 2014, este prea grea, față de gravitatea concretă a infracțiunii și persoana inculpatului. Pe de altă parte, precizează că prima instanță a adăugat un spor de contopire greșit calculat, ceea ce a atras aplicarea unei pedepse cu o durată mai mare decât cea care rezulta din aplicarea corectă a tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei G., a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelanților și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 34/5 martie 2015, Judecătoria G., între altele:
-în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul V. V.-T. astfel:
- pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (l), C.pen. la 6 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin.(1), raportat la art.229 alin.1 lit.b.), C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin.(1), raportat la art.229 alin.1 lit.b.), C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) și alin.2 lit.b.), C.pen. la 2 ani închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 1 an închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 1 an închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 1 an închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.(1) C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.(1) C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.(1) C.pen. la 8 luni închisoare;
-toate cu aplicarea art.77 lit. a.) C.pen., art.38 alin.(1) C.pen și art.41 alin.(1) C.pen.
-în baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 2 ani și 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare.
-în baza art.43 alin.(2) C.pen. a adăugat la pedeapsa rezultată de 4 ani și 3 luni închisoare restul rămas neexecutat de 1152 zile din pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare pronunțată prin Sentința penală nr.515/03.04.2012 a Judecătoriei Aiud, din a cărei executare a fost eliberat condiționat inculpatul la data de 27.08.2013 prin Sentința penală nr.1044/27.08.2013 a Judecătoriei Aiud, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cumulată de 7 ani 4 luni și 27 de zile închisoare.
-în baza art.67 alin.(1) C.pen a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art.68 C.pen.
-în baza art. 65 alin.(1) C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile art.65 C.pen.
-în baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 04.09.2014 până la zi.
-în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.
-în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul M. P. astfel:
- pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (l), C.pen. la 6 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin.(1), raportat la art.229 alin.1 lit.b.), C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prevăzută de art. 230 alin.(1), raportat la art.229 alin.1 lit.b.), C.pen. la 8 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) și alin.2 lit.b.), C.pen. la 2 ani închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 9 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 9 luni închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.(1), lit.d.) C.pen. la 9 luni închisoare;
-toate cu aplicarea art.77 lit. a.) C.pen., art.38 alin.(1) C.pen și art.41 alin.1 C.pen.
-în baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an și 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare.
-în baza art. 22 alin. (4) raportat la alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 297/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria Toplița în dos. nr._, definitivă prin nerecurare, pedeapsă pe care a înlocuit-o cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an.
-în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 și art. 129 alin. (2) C. pen., a majorat pedeapsa stabilită prin prezenta sentință cu o durată egală cu o pătrime (3 luni) din durata măsurii educative rezultate, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
-în baza art.67 alin.(1) C.pen a aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b C. pen. pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art.68 C.pen.
-în baza art. 65 alin.(1) C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C.pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile art.65 C.pen.
-în baza art. 72 alin. (1) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 04.09.2014 până la zi.
-în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.
-în baza art. 397 alin. (1) și (2) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art.1357 C.civ, i-a obligat în solidar pe inculpații V. V.-T., M. P. și M. M. să plătească cu titlu de despăgubiri civile:
- părții civile O. S. Toplița suma de 750 lei;
- părții civile C. D. suma de 2.000 lei;
- părții civile C. A. suma de 4.000 lei;
- părții civile S.C. A. P.-.. suma de 1.500 lei;
- părții civile S.C. A. P. Exp Forest S.R.L. suma de 3.000 lei;
- părții civile S. C.-E. suma de 2.000 lei.
-în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat în parte la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor privind onorariile avocatului din oficiu precum și ale interpreților.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că:
a) În noaptea de 07/08.08.2014, înjurai orei Ol00, inculpații V. V.-T., M. P. și M. M. s-au deplasat taxi marca „L.", nereținând culoarea, până la monumentul „S." din Toplița, după care, pe jos, s-au deplasat pe un drum forestier, în stânga față de monument circa un 1 km, la o cabană îngrădită cu gard din lemn. Au intrat toți trei în curtea cabanei pe poarta de acces care era descuiată, fiind asigurată doar cu un zăvor. Au încercat să deschidă ușa cu un topor pe care l-au luat anterior asupra lor, folosindu-1 pe rând toți trei, însă nu au reușit să o deschidă, motiv pentru care au încercat să deschidă și una dintre ferestre, tot cu toporul, reușind în cele din urmă să facă acest lucru, însă în acel moment a început să sune o alarmă, fapt ce i-a speriat și au fugit din acel loc, deplasându-se pe jos la locuința familiei M..
b) În noaptea de 12/13.08.2014, în jurul orei 0010, inculpații V. V.-T., M. P. și M. M. s-au deplasat în zona Fabricii de Tricotaje din Toplița, cu intenția de a sustrage, din nou o mașină pentru a o folosi să se deplaseze la spargeri de cabane. În spatele unui . de gunoi, au văzut o mașina Marca Dacia break, de culoare roșie, M. P. a deschis-o cu cheile ce le avea asupra sa, după care inculpatul V. V.-T., s-a așezat la volan și ceilalți doi au împins mașina, fără să pornească motorul, până la ., după ce s-au urcat și ceilalți doi în mașină, inculpatul V. V.-T. a pornit motorul și a condus autoturismul pe ., prin centrul municipiului și pe . până la Monumentul „S.". De aici s-au deplasat în continuare pe drumul forestier „Lomaș" până în locul numit „Dealul Alb" unde știau că sunt mai multe vagoane de muncitori care se aflau la exploatări forestiere în zonă.
Ajunși acolo au constatat că, de fapt acele vagoane nu mai erau în zonă, unde au făcut și pană la roata din dreapta față, motiv pentru care au schimbat-o cu roata de rezervă ce se afla în portbagaj. Roata cu pană, cheia de roți și cricul l-au aruncat chiar acolo la fața locului pe o coastă, după care s-au urcat în mașină și au început să se deplaseze la vale. S-au oprit la un moment dat iar M. M. a scos o pereche de cizme de cauciuc de culoare albastră și le-a ascuns sub un brad, afirmând că îi trebuie și le va lua ulterior. Au continuat să se deplaseze și pe drum, M. P. a scos radio casetofonul din locul lui și un modulator pe care le-a aruncat pe geam afirmând că a pus mâna pe ele și că vor fi descoperiți întrucât a lăsat amprente. Inculpatul V. V.-T. a condus mașina până în oraș în cartierul Cerbul unde au abandonat-o în fața unor garaje.
Inculpatul V. V.-T. a recunoscut că el personal a luat din mașină un cuțit ce era pus într-o teacă și o pereche de mănuși cauciucate, pe care le-am dus la locuința familiei M.. De asemenea, a declarat că oglinda retrovizoare din interior a rupt-o în momentul când a încercat să o regleze, fapt pentru care a aruncat-o din mașină undeva în pădure și de asemenea a aruncat în pârâul V. un număr de 3 preșuri de cauciuc din interiorul mașinii.
c) După aproximativ o săptămână, de la data când au sustras autoturismul_ din mun. Toplița, cei trei s-au deplasat în municipiul Reghin, jud. M., cu trenul, înțelegându-ne anterior să fure o mașină de acolo pe care să o țină mai mult timp la ei pentru a o folosi la spargeri de cabane pe raza Topliței. I în jurul orei 21,30 au ajuns în Reghin și au stat prin oraș până în jurul orei 00,00, după care s-au deplasat în cartierul Topliței unde au văzut lângă un . marca Dacia de culoare gri, nereținând numărul de înmatriculare.
Inculpatul M. P. a deschis-o cu cheile ce le avea asupra lui, a probat contactul ia când a văzut că funcționează, inculpatul V. V.-T. s-a urcat la volan, a pornit-o, după care s-au urcat în mașină inculpații M. P. și M. M., plecând spre mun. Toplița unde au ajuns în jurul orei 04,00. Au mers acasă la familia M., lăsând mașina pe undeva în apropierea locuinței, deasupra cimitirului evreiesc și de acasă au luat găleți și ranițe, cu intenția de a se deplasa la bureți.
Cei trei au plecat din nou cu mașina, au coborât pe . lângă Pârâul V. deplasându-se pe aceasta până la ultima stradă laterală ce iese în . s-au deplasat pe ., până la monumentul „S." unde au dormit în mașină într-o poiană vizavi de monument. Dimineața, în jurul orei 08,30, s-au trezit și au plecat pe drumul forestier la deal, în partea stângă față de o mănăstire ce se afla în zonă, unde au spart un număr de trei vagoane ale muncitorilor forestieri de unde am sustras diverse bunuri constând în alimente, benzină, ulei, aparate radio și altele. Cu benzina furată au alimentat mașina, alimentele le-au consumat și cantitatea de 30 de litri de ulei de ungere a vândut-o numitului V. L. ce locuiește pe . de 60 lei.
d) În ziua următoare comiterii furtului din cele trei vagoane ale muncitorilor forestieri, cei trei inculpați s-au dus din nou cu mașina în aceeași zonă unde au spart un alt vagon unde locuiau temporar muncitori din care au sustras un moto-ferăstrău „Husqvarna", două telefoane mobile Nokia, alimente, niște bani pe care i-a luat M. P. și de lângă vagon au mai furat o canistră cu 20 1 de motorină și o canistră de tablă cu 10 1 de benzină, după care s-au deplasat la locuința familiei M., pe .. Toplița, cu bunurile sustrase, pe care le-au lăsat la locuință, după care toți trei, s-au deplasat cu mașina pe dealul Văii aproximativ 5 km unde au abandonat-o într-o râpă, întorcându-se pe jos acasă.
A doua zi, de dimineață, toți trei au mers cu trenul la Reghin, au vândut cele două telefoane furate din vagon unor persoane de etnie rromă în gara CFR, iar moto-ferăstrăul l-au vândut, cu suma de 500 lei, unui cetățean pe nume M. pe care îl cunosc și știu unde locuiește în Reghin însă nu-i cunosc numele complet și adresa.
La comiterea furturilor din zilele de 25.08.2014 și 26.08.2014, cei trei inculpați s-au deplasat cu autoturismul_, sustras de aceștia de pe raza mun. Reghin, Jud. M., care la data de 03.09.2014, a fost găsit abandonat în locul numit „Runc", zona ,Dealu-văii" din mun. Toplița, Jud. Harghita, faptă cercetată de către Poliția mun. Reghin, I.P.J. M.. Autoturismul în cauză a fost condus pe drumurile publice de către inculpatul V. V.-T. fără a poseda permis de conducere.
e) Într-o zi de sâmbătă în data de 30.08.2014, cei trei inculpați s-au deplasat cu trenul în mun. Tg. M., unde, pe timpul nopții, au sustras, procedând la fel ca în celelalte cazuri, o mașină marca Dacia break, de culoare gri metalizat, cu numărul de înmatriculare_, pe care inculpatul V. V.-T. a condus-o până la Toplița.
În ziua următoare, pe timp de zi, au spart 2-3 vagoane de muncitori situate în zona Lomaș, unde s-au deplasat cu mașina sustrasă din Târgu-M., de unde au sustras diverse bunuri, benzină pe care au folosit-o la alimentarea mașinii, iar bunurile alimentare le-au consumat.
f) În noaptea de 01/02,09.2014, în aceeași zonă au spart, toți împreună, o casă de vacanță din tablă, forțând lacătul de la ușa de intrare, pe care nu au reușit să-1 deschidă și un geam pe care au spart și au pătruns în interior. Din acea casă, au sustras o telecomandă, un TV tunner cu încărcător și 2 pături una de culoare roșie și cealaltă de culoare galbenă. Inculpatul V. aler-T. a declarat că nepoata sa în vârstă de 4 ani a aruncat TV tunner-ul și nu 1-a mai găsit Herior. Acesta a mai declarat că, în interior au răvășit lucrurile căutând bunuri de valoare pe care le flire însă, în afară de cele descrise mai sus, nu au mai furat alte bunuri sau valori.
g) În aceeași noapte de 01/02.09.2014, inculpații V. V.-T., M. P. M. M., au pătruns prin efracție în cabana situată în locul numit "Iezăr" din zona cui Iezăr-Călimani, aparținând numitului S. C.-E., de unde au sustras o eche de cizme de cauciuc bărbătești, de culoare verde și o trusă cu scule, de culoare neagră cu ac galben, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1.000 de lei, recuperat parțial.
La comiterea celor două furturi din data de 01/02.09.2014, cei trei inculpați s-au deplasat cu autoturismul_, sustras de aceștia de pe raza mun. Târgu-M., Jud. M., care lata de 03.09.2014, a fost depistat pe un drum forestier situat în apropierea ., Jud. Harghita, în care se aflau inculpații M. P. cu V. V. T. și concubina acestuia M.-M.-C. și în care au fost descoperite o parte din bunurile sustrase în noaptea de 01/02.09.2014, faptă cercetată de către Serviciul de Investigării Criminale din cadrul I.PJ. M.. Autoturismul în cauză a fost condus pe drumurile publice de către inculpatul V. V.-T. fără a poseda permis de conducere.
Din cuprinsul cercetărilor și a celor declarate de către cei trei inculpări, a rezultat faptul că cele trei autoturisme sustrase de aceștia au fost conduse pe drumurile publice, de către inculpatul V. V.-T. fără a poseda permis de conducere.
Inculpații au recunoscut în totalitate faptele comise, uzând în fața primei instanțe de procedura simplificată.
În drept, faptele săvârșite de către inculpatul V. V.-T. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere, faptă prev. și ped. de art. 253 alin. 1 Cod Penal, furt în scop de folosință, faptă prev. și ped. de art. 230 al. 1 rap. la art. 229 al. 1 lit. b Cod Penal (două fapte în concurs), furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod, furt calificat, fapte prev. și ped. de art. 229 al. 1 lit. d Cod Penal (trei infracțiuni) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 al. 1 Cod penal (trei fapte), cu aplicarea art. 77 lit. a Cod Penal, art. 38 alin. 1 Cod Penal și art. 41 alin. 1 Cod Penal, faptele fiind comise de trei persoane împreună, în concurs real de infracțiuni și în stare de recidivă.
Faptele săvârșite de inculpat sunt cu atât mai grave cu cât acesta a săvârșit infracțiunile cu alte două persoane constituind circumstanța agravantă de la art. 77 lit. a Cod Penal, în concurs real de infracțiuni și în stare de recidivă postcondamnatorie, la data de 27.08.2013, acesta fiind liberat condiționat conform Sentinței Penale nr. 1044/27.08.2013 emisă de Judecătoria Aiud, fiind rămasă de executat un număr de 1152 zile.
De asemenea, acesta a fost condamnat de mai multe ori pentru fapte de furt calificat și tâlhărie.
Faptele săvârșite de către inculpatul M. P. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere, faptă prev. și ped. de art. 253 alin. 1 Cod Penal, furt în scop de folosință, faptă prev. și ped. de art. 230 al. 1 rap. la art. 229 al. 1 lit. b Cod Penal (două fapte în concurs) furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod Penal, furt calificat fapte prev. și ped de art.229 al.1 lit.d Cod penal (trei infracțiuni în concurs), cu aplicarea art. 77 lit. a Cod Penal, art. 38 alin. 1 Cod Penal și art. 41 alin. 1 Cod Penal, faptele fiind comise de trei persoane împreună, în concurs real de infracțiuni și în stare de pluralitate intermediară.
Faptele săvârșite de inculpat sunt cu atât mai grave cu cât acesta a săvârșit infracțiunile împreună cu alte două persoane constituind circumstanța agravantă de la art. 77 lit. a Cod Penal, în concurs real de infracțiuni și în stare de pluralitate intermediară întrucât acesta a fost condamnat la un an închisoare pentru, furt calificat, prin Sentința Penală 297/08.10.2013 a Judecătoriei Toplița, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de 1 an și 6 luni, faptele fiiind săvârșite în termenul de încercare.
Faptele săvârșite de către inculpatul M. M. întrunesc elementele constitutive e infracțiunilor de distrugere, faptă prev. și ped. de art. 253 alin. 1 Cod Penal, furt în scop de folosință, faptă prev. și ped. de art 230 al. 1 rap. la art. 229 al. 1 lit. b Cod Penal (două fapte în concurs), furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b Cod Penal, furt calificat, fapte prev. și ped. de art. 229 al. 1 lit. d Cod Penal (trei infracțiuni în concurs), cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal, faptele fiind comise de trei persoane împreună și în concurs real de infracțiuni.
Faptele săvârșite de inculpat este săvârșită împreună cu alte două persoane constituind circumstanța agravantă de la art. 77 lit. a Cod Penal, în concurs real de infracțiuni, inculpatul fiind condamnat de mai multe ori pentru fapte de furt calificat și tâlhărie, dar fără a fi în stare de recidivă.
În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunilor săvârșite de inculpați, instanța a constatat că, sub aspectul laturii obiective, faptele inculpaților s-au realizat prin acțiunile de distrugere și degradare a bunurilor aparținând părților civile, acțiunile de pătrundere fără drept în imobilele aparținând persoanelor vătămate, urmată de acțiunea de sustragere a unor bunuri, din posesia altei persoane, fără consimțământul acestora, acțiunile de luare pe nedrept a unui vehicul din posesia părților vătămate iar, pentru inculpatul V. V. T. și acțiunea de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere.
Urmarea imediată a constat, pe de-o parte în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile, iar pe de altă parte în atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc inviolabilitatea domiciliului și a dreptului persoanelor de a-și desfășura viața privată în mod liber. Raportul de cauzalitate rezultă din aceea că, în lipsa activității infracționale a inculpaților pagubele în patrimoniul părților civile nu s-ar fi produs.
Pe latură subiectivă, inculpații au săvârșit faptele cu vinovăție în forma intenției directe, deoarece au prevăzut rezultatul păgubitor și au urmărit producerea lui prin sustragerea bunurilor. Totodată, fapta a fost săvârșită în scopul însușirii pe nedrept a bunurilor și a folosinței bunurilor.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C.pen.
În ceea ce privește gradul de pericol concret al infracțiunilor comise, instanța a apreciat că acesta este destul de ridicat prin prisma modului de săvârșire a infracțiunilor. Pe de altă parte, valoarea bunurilor sustrase este destul de ridicată, iar persoanele vătămate nu și-au recuperat integral prejudiciul.
Cu privire la persoana inculpaților, s-a reținut lipsa unor ocupații și a unor locuri de muncă stabile; gradul de dezvoltare psihică și intelectuală, determinat de vârstă, educația școlară, ce le-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor lor.
S-a mai avut în vedere la dozarea pedepsei faptul că toți trei inculpații sunt cunoscuți cu antecedente penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar.
3. Considerentele instanței de apel. În debutul considerentelor, notăm că este la adăpost de critici sentința penală a Judecătoriei G. în ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza probelor; constatarea existenței faptelor deduse judecății, a săvârșirii lor de către inculpați și a împrejurării că aceste fapte constituie infracțiunile de distrugere (o infracțiune comisă de către inculpații V. V.-T., M. P. și M. M. în coautorat), furt calificat (patru infracțiuni comise de către cei trei inculpați în coautorat), furt în scop de folosință (două infracțiuni comise de către inculpați în coautorat), conducere a unui vehicul fără permis de conducere (trei infracțiuni comise de către inculpatul V.); încadrarea juridică reținută; condamnarea inculpaților V. V.-T., M. P. și M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor care formează obiectul judecății; durata pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracțiune componentă a concursului; revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului M. P. prin sentința penală nr. 297/8 octombrie 2013 a Judecătoriei Toplița; înlocuirea acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an; natura și durata pedepselor complementare aplicate inculpaților, natura pedepselor accesorii aplicate inculpaților; deducerea duratei reținerii și a arestării preventive din pedepsele aplicate inculpaților; menținerea măsurii arestării preventive; modalitatea de soluționare a acțiunilor civile alăturate acțiunii penale; obligarea inculpaților la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.
3.1. Referitor la apelul inculpatului V. V.-T., motivele invocate în susținerea acestuia sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În privința individualizării judiciare a pedepselor stabilite și a celei aplicate inculpatului, facem trimitere la criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., surprinse în mod corect de prima instanță, și subliniem pe de o parte gravitatea ridicată a infracțiunilor comise, rezultată din circumstanțele în care au fost săvârșite faptele, caracterul premeditat și organizat al acestora, numărul persoanelor implicate; locul și timpul săvârșirii actelor ilicite, numărul ridicat al infracțiunilor săvârșite într-o perioadă scurtă de timp (stoparea acestora datorându-se doar intervenției organelor judiciare, odată cu reținerea inculpatului și a celorlalți doi participanți), urmările grave ale infracțiunilor de distrugere, furt de folosință, furt calificat și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Pe de altă parte, nu omitem nici persoana inculpatului –care deține o bogată antecedență penală, fiind condamnat în trecut pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și alte numeroase infracțiuni de furt calificat. De altfel, noile fapte sunt comise în condițiile recidivei postcondamnatorii, la nici un an de la liberarea lui condiționată din executarea unei pedepse de 7 ani și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 515/2012 a Judecătoriei Aiud. Este adevărat că inculpatul i-a recunoscut faptele sale, însă această atitudine a fost valorificată odată cu stabilirea spre minimul special redus cu o treime a pedepselor pentru fiecare infracțiune componentă a concursului.
În raport cu aceste criterii, sunt suficient de blânde pedepsele stabilite în prim grad, de 6 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, un an închisoare, un an închisoare, un an închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare și 8 luni închisoare, această instanță neidentificând nici un motiv pentru reducerea lor.
Relativ la pedeapsa rezultantă pentru concurs, adăugând potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor stabilite pentru infracțiunile componente ale concursului, prima instanță ar fi trebuit să aplice inculpatului o pedeapsă de 4 ani, 3 luni și 10 zile. Totodată, în ceea ce privește pedeapsa aplicată în final inculpatului, ca urmare a adăugării restului de 1152 zile închisoare la sancțiunea rezultantă pentru concurs, judecătoria ar fi trebuit să impună inculpatului să execute o pedeapsă de 7 ani, 5 luni și 22 de zile. Cu toate acestea, instanța de prim grad a aplicat o pedeapsă rezultantă pentru concurs de 3 ani și 4 luni închisoare, iar o pedeapsă finală de 7 ani, 4 luni și 27 de zile, mai redusă astfel decât cea la care trebuia să fie supus inculpatul. Cum procurorul și părțile civile nu au declarat apel în cauză, doar în apelul inculpatului principiul neagravării situației în propria cale de atac se opune însă remedierii erorii de calcul a pedepselor intervenite în prim grad.
Cum precizam mai sus, pedeapsa de 7 ani, 4 luni și 27 de zile închisoare aplicată în prim grad provine din cumulul aritmetic dintre pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru concursul de infracțiuni și restul de 1.152 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/2012 a Judecătoriei Aiud. Întrucât noile infracțiuni au fost săvârșite în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani și 4 luni închisoare amintită, potrivit art. 104 alin. 2 cu referire la art. 43 alin. 1 C. pen., revocarea liberării condiționate este obligatorie, obligatoriu fiind și cumulul aritmetic dintre pedeapsa aplicată pentru concurs și restul rămas de executat. Judecătoria a indicat un temei legal incomplet al adăugării acestui rest la pedeapsa fixată pentru concursul de infracțiuni și a omis să dispună expres revocarea liberării condiționate. Revocarea liberării condiționate este obligatorie și nu opțională, iar adăugarea la pedeapsa aplicată a restului neexecutat conferă un tratament sancționator mai aspru al celui care a încălcat condițiile liberării condiționate. Prima instanță a tratat în considerentele sentinței corect situația inculpatului și în mod corect a adăugat restul neexecutat la pedeapsa aplicată pentru concurs, de aceea omisiunea revocării exprese a liberării condiționate nu produce nicio consecință juridică.
În același timp, este lipsit de relevanță faptul că prin sentința penală nr. 209/2014 a Judecătoriei Reghin s-a revocat liberarea condiționată și restul de 1152 zile închisoare a fost adăugat și la pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită pentru o infracțiune de tâlhărie judecată separat, dar concurentă cu infracțiunile care se judecă în prezenta cauză. Hotărârea definitivă prin care, pentru o infracțiune judecată separat și concurentă cu alte infracțiuni, se revocă liberarea condiționată și se adaugă la pedeapsă restul rămas de executat nu împiedică efectuarea acelorași operațiuni atunci când, din diverse motive, restul infracțiunilor concurente cu prima este judecat mai târziu. Aceasta, deoarece art. 104 alin. 2 cu referire la art. 43 alin. 2 C. pen. acoperă situația în care toate infracțiunile concurente comise în stare de recidivă sunt judecate deodată de către aceeași instanță. În cazuri precum cele ale inculpatului V. V.-T., când o infracțiune a fost judecată separat de celelalte cu care intră în concurs, art. 43 alin. 2 C. pen. va deveni aplicabil doar pe calea prevăzută de art. 585 C. pr. P.., a modificării post judicium a pedepselor, când, într-adevăr restul rămas de executat se va adăuga o singură dată la pedeapsa rezultantă din aplicarea tratamentului sancționator al concursului pentru toate infracțiunile care anterior fuseseră judecate de instanțe diferite.
În lumina ideilor dezvoltate mai sus, apelul inculpatului V. V.-T. îndreptat împotriva sentinței penale nr. 34/5 martie 2015 a Judecătoriei G. este nefondat, urmând să fie respins ca atare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
3.2. Referitor la apelul inculpatului M. P., acesta este fondat și argumentele prezentate în continuare determină, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P.., admiterea căii de atac, cu consecințele desființării în parte a hotărârii apelate și rejudecării pricinii în următoarele limite:
În urma aplicării dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat trebuie adăugat sporul de 1/3 din restul pedepselor stabilite pentru celelalte infracțiuni concurente. Acest spor este de un an, 4 luni și 10 zile închisoare și nu de un an și 7 luni închisoare cum a calculat Judecătoria G.. Eroare de calcul va fi remediată în al doilea grad, în rejudecare, când, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., vom aplica inculpatului M. P. pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele stabilite în prim grad pentru cele șapte infracțiuni deduse judecății, de 2 ani închisoare, căreia îi vom adăuga un spor de un an, 4 luni și 10 zile închisoare, aplicând astfel inculpatului pedeapsa rezultantă pentru concurs de 3 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.
În baza art. 129 alin. 2 lit. b C. pen., vom majora cu 3 luni pedeapsa de 3 ani, 4 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului M. P., inculpatul urmând să execute sancțiunea de 3 ani, 7 luni și 10 zile închisoare.
Nu vom primi celelalte motive de apel ale inculpatului și, similar situației d-lui V. V.-T., subliniem că în raport cu natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, circumstanțele comiterii acestora, caracterul lor premeditat și organizat, numărul persoanelor implicate; locul și timpul săvârșirii actelor ilicite, numărul ridicat al infracțiunilor săvârșite într-o perioadă scurtă de timp, urmările grave ale acestor infracțiuni, la care se adaugă și persoana inculpatului care a reiterat comportamentul infracțional în perioada suspendării condiționate a pedepsei de un an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 297/2013 a Judecătoriei Toplița, sunt proporționale și satisfac nevoile reinserției sociale și ale prevenției generale pedepsele stabilite în prim grad prin sentința apelată, de 6 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare și 9 luni închisoare, această instanță neidentificând nicio rațiune pentru reducerea lor.
Este adevărat că încarcerarea inculpatului lovește inevitabil și în familia acestuia, dar inculpatul cunoștea și și-a asumat consecințele directe și indirecte ale infracțiunilor săvârșite, iar invocarea situației dificile a familiei sale nu poate să aibă acum efectul scontat de inculpat, acela al reducerii pedepselor stabilite și aplicate.
Natura și gravitatea infracțiunilor comise de către inculpat, precum și împrejurarea că acesta a săvârșit noile fapte în termenul de încercare al suspendării condiționate, toate aceste elemente îl fac pe inculpat să nu fie eligibil pentru adoptarea unei soluții de amânare a aplicării pedepsei sau de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. De altfel, aceste soluții sunt excluse expres de art. 129 alin. 5 C. pen., aplicabil în cazul inculpatului M. P..
3.3. Măsuri preventive.
Prin încheierea penală nr. 324/4 septembrie 2014, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Toplița a dispus arestarea preventivă a inculpaților. Ulterior măsura preventivă a fost menținută succesiv, inițial de judecătorul de cameră preliminară, apoi de către instanță, în prezent inculpații fiind judecați în stare de arest preventiv.
La data de astăzi, a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. 1 lit. c C. pr.pen., arestarea preventivă încetează de drept, inculpații intrând în executarea pedepselor care le-au fost aplicate. Din durata acestora, pe lângă perioada reținerii și a arestării preventive scăzute, în temeiul art. 72 C. pen., prin hotărârea apelată, conform art. 424 alin. 3 C. pr. P.., vom deduce și perioada arestării preventive, începând cu data de 5 martie 2015 –de pronunțare a hotărârii atacate, la zi.
4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., inculpatul V. V.-T. va fi obligat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului, în cuantum de 400 lei, din care 100 lei acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac, iar suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat și se va vira din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art. 275 alin. 3 C. pr. P.., va rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul inculpatului M. P., în cuantum de 400 lei, din care suma de 300 lei –onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1. În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. V.-T. [fiul lui L. și E., născut la data de 26.02.1990 în Reghin, jud. M., domiciliat în Reghin, . ., identificat prin C.I.P. . nr._, CNP_], împotriva sentinței penale nr. 34/5 martie 2015 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Conform art. 424 alin. 3 C. pr. P.., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. V.-T. în prim grad și perioada arestării preventive, începând cu data de 5 martie 2015 –de pronunțare a hotărârii atacate, la zi.
2. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. P.., admite apelul declarat de inculpatul M. P. [fiul lui M. și A., născut la data de 17.04.1996 în Toplița, jud. Harghita, domiciliat în Toplița, ., jud. Harghita, identificat prin C.I.P. . nr._, CNP_] împotriva sentinței penale nr. 34/5 martie 2015 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ și, în consecință:
3. Desființează în parte hotărârea atacată și, rejudecând cauza în limitele de mai jos:
3.1. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., aplică inculpatului M. P. pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele stabilite în prim grad pentru cele șapte infracțiuni deduse judecății, de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, 4 luni și 10 zile închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă pentru concurs de 3 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.
În baza art. 129 alin. 2 lit. b C. pen., majorează cu 3 luni pedeapsa de 3 ani, 4 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului M. P., inculpatul urmând să execute sancțiunea de 3 ani, 7 luni și 10 zile închisoare.
Conform art. 424 alin. 3 C. pr. P.., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. P. și perioada arestării preventive, începând cu data de 5 martie 2015 –de pronunțare a hotărârii atacate, la zi.
3.2. Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, vizând:
-condamnarea inculpaților V. V.-T., M. P. și M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor care formează obiectul judecății; încadrarea juridică dată faptelor, durata pedepselor principale stabilite pentru fiecare infracțiune componentă a concursului; durata pedepselor principale aplicate inculpaților V. V.-T. și M. M.; revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului M. P. prin sentința penală nr. 297/8 octombrie 2013 a Judecătoriei Toplița; înlocuirea acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an;
-natura și durata pedepselor complementare aplicate inculpaților, natura pedepselor accesorii aplicate inculpaților;
-deducerea duratei reținerii și a arestării preventive din pedepsele aplicate inculpaților; menținerea măsurii arestării preventive;
-modalitatea de soluționare a acțiunilor civile alăturate acțiunii penale;
-obligarea inculpaților la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.
4. Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., obligă pe inculpatul apelant V. V. P. să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 400 lei, din care suma de 300 lei –onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se virează din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art. 275 alin. 3 C. pr. P.., rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul inculpatului M. P., în cuantum de 400 lei, din care suma de 300 lei –onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
5. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 august 2015.
Președinte, Judecător,
dr. M. VasiescuSescu A. M.
Grefier,
A. B. F.
Red./thred.M.V./20.08.2015/3 ex.
Listat/A.B.F./2 exp./21.08.2015
Jd.fd. I. P.
← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 384/2015. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 49/2015.... → |
---|