Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP). Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 2262/96/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 267/A
Ședința publică din 15 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I.-C. B.
Judecător Dr. M. V.
Grefier D. M.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către condamnatul B. O. (născut la data de 3.03.1988, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M.) împotriva sentinței penale nr. 623 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților precum și a doamnei procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Târgu M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul părților asupra fondului cauzei sunt cuprinse în încheierea de ședință din 11 mai 2015, când a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de astăzi, 15 mai 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 623 din 10 decembrie 2014, Tribunalul Harghita a respins în baza art. 469 alin. 4 din Codul de procedură penală cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul B. O., în prezent deținut în Penitenciarul Miercurea C., condamnat prin sentința penală 313/06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita,în dosarul penal_, definitivă prin decizia penală nr. 3/A din data de 09.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M..
În motivare, prima instanță arată că petentul B. O. a fost cercetat în dosarul penal nr. 35/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Biroul Teritorial Harghita.
În cursul urmăririi penale, în prezenta cauză, condamnatul a fost prezent la efectuarea percheziției domiciliare, de la domiciliul său, din data de 24.03.2007. Totodată, prin ordonanța din data de 25 mai 2007, emisă de procuror, i s-a adus la cunoștință calitatea de învinuit și s-a dispus față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 martie până în 23 aprilie 2007. Fiind ulterior căutat de organele de poliție, condamnatul nu a mai fost găsit la adresa de domiciliu. Din procesul verbal din data de 25 mai 2007, încheiat de organele de poliție, rezultă că învinuitul (la acea dată) B. O. nu a fost găsit la domiciliu, fiind plecat de aproximativ o lună în Ungaria la mama sa.(fila 153 dosar up). Reținem că practic, după ce s-a luat față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, încălcând această măsură, numitul B. O. a părăsit teritoriul României. A mai fost căutat la domiciliu de organele de poliție în datele de 25 iunie. 2007, 07 august 2007, 30 august 2007, 11 septembrie 2007, 05 noiembrie 2007, 08 ianuarie 2008, rezultatul fiind același, învinuitul nu a fost găsit la domiciliu, existând date că a plecat din țară în Ungaria.
Prin rechizitoriul emis la data de 03.03.2008, inculpatul B. O. a fost trimis în judecată pentru infracțiunile prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 și art 4 al 1 modificată și completată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal si art 33 lit a din Codul penal.
Condamnatul Bencisk O. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, fiind citat de nenumărate ori de instanță. Împotriva sentinței penale de condamnare pronunțată de Tribunalul Harghita a declarat apel inculpatul, pentru această etapă procesuală inculpatul beneficiind de apărător ales. În cuprinsul deciziei penale pronunțate în cauză, însăși instanța de apel constată că inculpatul s-a sustras de la cercetarea judecătorească, din cuprinsul proceselor verbale de căutare a inculpatului rezultând că acesta nu poate fi localizat, întrucât își schimbă reședința.
Conform art. 177, alin. 3 din vechiul Cod de procedură penală (în vigoare la data judecării dosarului penal nr._ ) în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180(cercetări în vederea înmânării citației) că s-a produs o schimbare de adresă.
Conform alin. 4 al aceluiași articol dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.
Din cele arătate mai sus rezultă că citarea condamnatului B. O. în dosarul penal nr._ s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data judecării cauzei.
Conform art. 466 din Cod de procedură penală persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal.
Este considerată judecată în lipsă, conform art. 466. alin. 2) din Codul de procedură penală, persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Din prevederile art. 466 din Codul de procedură penală rezultă că o persoană condamnată are deschisă această cale extraordinară de atac dacă sunt îndeplinite cumulativ condiția să nu fi fost citată la proces și condiția să nu fi luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta chiar dacă nu a fost citată.
Analiza condiției privind citarea la proces trebuia efectuată ținând cont de prevederile legale care reglementează procedura citării. Astfel, din moment ce legea(art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală) nu distinge după cum citarea s-a făcut prin înmânarea citației destinatarului, unui reprezentant al acestuia sau prin afișare, singura condiție care se desprinde este aceea ca citarea să se facă în mod legal. Mai mult, din actele dosarului rezultă că sus-numitul a avut cunoștință de proces, întrucât față de numitul B. Ozskar s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea în cursul urmăririi penale, după care nu a mai putut fi găsit de organele judiciare.
Așa cum s-a arătat mai sus citarea condamnatului s-a făcut în mod legal, inițial la adresa indicată în cursul urmăririi penale iar ulterior, în lipsa unor date privind noua adresă, prin afișare la sediul Consiliului Local B..
O altă interpretare prin care s-ar distinge între modurile legale de îndeplinire a procedurii de citare ar însemna efectuarea unor distincții acolo unde legea(art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală) nu distinge.
Totodată, dacă s-ar aprecia că doar persoana care a primit citația personal a fost „citată” în sensul art. 466, alin. 2 din Codul de procedură penală ar conduce la totala ineficiență a celorlalte moduri legale de citare și implicit a soluției pronunțate. Astfel, condamnatul ar avea deschisă această calea extraordinară de atac iar soluția pronunțată ar fi desființată de drept în condițiile art. 469, alin. 7 din Codul de procedură penală, atunci când nu a primit personal citația sau atunci când a fost citat prin afișare și, în toate cazurile, a ales să nu se prezinte la proces.
Ținând cont de cele arătate mai sus prima instanță a apreciat că B. O. nu îndeplinește condiția prev. de art. 466. alin. 2) din Codul de procedură penală pentru a putea solicita redeschiderea procesului, întrucât a fost citat la proces.
Instanța a avut în vedere și faptul că în data de 25 martie 2007, așa cum s-a arătat mai sus, condamnatului i-a fost adusă la cunoștință calitatea de învinuit și s-a luat față de acesta o măsură preventivă. Față de această împrejurare instanța nu poate reține că B. O. nu a avut cunoștință cel puțin de iminenta sesizare a instanței de judecată respectiv de procesul penal finalizat cu soluția de condamnare a acestuia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul B. O..
În motivare, apelantul solicită admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, întrucât citarea sa la proces a fost doar formală, statul român i-a garantat posibilitatea rejudecării cauzei cu ocazia emiterii mandatului european de arestare și, deși a cunoscut faptul că a fost urmărit penal, nu a putut prevedea că va fi trimis în judecată. A mai arătat că prima instanță nu a răspuns tuturor acestor argumente.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În esență, instanța de apel reține că, în situația petentului din prezenta cauză, dispozițiile legale aplicabile sunt interpretabile; că, în acest caz, este necesară interpretarea lor în conformitate cu principiile dreptului european al drepturilor omului; și că, din aplicarea acestora la faptele cauzei rezultă că petentului trebuie să i se recunoască dreptul la rejudecarea cauzei sale. Instanța de apel va detalia mai jos aceste trei idei.
Cu privire la situația petentului din cauză, reține că acesta a fost în mod personal citat la urmărire penală și a avut cunoștință de existența acestei urmăriri. A fost audiat în cursul acestei faze procesuale. În preambulul declarației este menționată adresa lui de domiciliu, în schimb nu este precizată în mod expres obligația de a indica noua adresă, în cazul schimbării ei. Codul de procedură penală prevedea, totuși, anunțarea noii adrese ca una dintre condițiile alternative pentru trimiterea citației la noua adresă. Cealaltă condiție era ca organul judiciar să aprecieze că s-a produs o schimbare de adresă - a se vedea art. 177 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. Potrivit practicii judiciare conturate sub imperiul aceluiași Cod, dacă nu se cunoștea adresa efectivă a inculpatului acesta trebuia citat prin afișare la ușa consiliului local dacă inculpatul se afla în țară sau prin afișare la ușa instanței dacă se afla în străinătate. În acest sens erau interpretate dispozițiile art. 177 alin. 4 și art. 178 alin. 2 ind. 1din Codul de procedură penală din 1968.
Petentul a fost supus măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, în perioada 25 martie 2007 – 23 aprilie 2007. După expirarea acestei perioade a plecat în Ungaria și nu a mai putut fi adus în fața procurorului, în ciuda mandatelor de aducere emise. Procurorul a dispus prin rechizitoriu, în data de 3 martie 2008, trimiterea lui în judecată și scoaterea de sub urmărire penală a celorlalți trei învinuiți din cauză.
În cursul judecății, petentul nu s-a prezentat în fața instanței. Petentul arată că a avut cunoștință de soluția cu privire la cei trei învinuiți, și că aceasta l-a determinat să creadă că și față de el s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Susținerea lui se coroborează cu declarația autentică a numitei G. M. L., depusă la dosar de petent, care arată că în vara anului 2008 i-a spus petentului că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de cei trei învinuiți. Rezultă că, fără ca detaliul să fie cert, se poate în mod rezonabil concluziona că petentul a putut crede că s-a dispus și față de el o soluție similară. Cu alte cuvinte, semnificația lipsei lui de la judecată este echivocă. Este posibil ca ea să fie rezultatul alegerii lui de a nu-și exercita dreptul de a se prezenta în instanță, la fel cum este posibil să fie determinată de presupunerea lui că nu a fost trimis în judecată.
Dacă petentul ar fi primit vreo citație sau vreo notificare în cursul judecății echivocul ar fi fost, desigur, înlăturat. Dar petentul a fost citat la adresa indicată în cursul urmăririi penale, unde nu a putut fi găsit, și prin afișare la Consiliul local. Mandatele de aducere emise nu au putut fi executate.
Considerentele de mai sus nu înseamnă că instanța de apel reține vreo nelegalitate în procedura de judecare pe fond a cauzei în care a fost condamnat petentul. În cuprinsul proceselor verbale privind neexecutarea mandatelor se menționează că petentul se află în diverse localități din România, la adrese necunoscute. Astfel, în procesul verbal din data de 28 august 2008 se arată că petentul se află în Iași, iar în cel din data de 17 septembrie 2008 că se află în C.. Aceste mențiuni par contrazise de susținerile petentului și de declarațiile notariale depuse la prezentul dosar, din care ar reieși că din luna mai 2007 petentul a locuit neîntrerupt în Ungaria. Totuși, declarațiile din care reiese acest fapt sunt cele ale mamei și ale concubinei petentului. Acestea pot fi subiective și ar trebui coroborate cu date mai exacte. Or, dacă se au în vedere perioadele în care petentul a lucrat în Ungaria rezultate din contractele și declarațiile notariale depuse, este remarcabil un gol în cariera petentului, în perioada: august 2008, până când petentul a lucrat în Piața Jozsefvarosi din Budapesta potrivit declarației concubinei sale, Ősz K. Krisztina, - septembrie 2008, de când a început colaborarea cu M. P., potrivit declarației acestuia. Cum procesele verbale de neexecutare a mandatelor de aducere care indică prezența în România a inculpatului datează din exact această perioadă, concluzia care se impune este că ele nu sunt contrazise de actele depuse la dosar de petent, și că mențiunile din cuprinsul lor sunt veridice. Așa fiind, dispoziția Tribunalului Harghita de citare a petentului prin afișare la ușa Consiliului local, luată în baza acestor procese verbale, este întemeiată. Petentul a fost în mod legal citat cu ocazia judecării cauzei sale.
Prin sentința penală nr. 313 din 6 octombrie 2008, Tribunalul Harghita l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a fost formulat un apel aparent semnat de petent. Petentul arată că în realitate nu a semnat apelul și că acesta nu emană de la el, susținere care se coroborează cu aspectul semnăturii de pe cererea de apel, în mod evident diferit de cel al semnăturii de pe declarațiile date la urmărire penală și de pe celelalte acte în mod cert semnate de petent. Apelul a fost judecat în lipsa petentului, în aceleași condiții ca la judecata în primă instanță, în ce privește citarea și încercările de aducere cu mandat – cu singura diferență că petentul a fost citat și prin afișare la ușa instanței. Apelul a fost respins prin decizia penală nr. 3/A din data de 09.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M..
În data de 22 aprilie 2013 s-a emis mandat european de arestare, în care se menționează că hotărârea de condamnare a fost pronunțată în lipsă, dar că petentul a fost citat personal cu privire la data și locul ședinței în care s-a dat hotărârea în lipsă. A fost arestat în Slovenia în data de 2.09.2014. Din cuprinsul deciziei din data de 15 septembrie 2014 din dosarul II Kp_/2014 a Curții de Apel din Maribor rezultă că autoritățile slovene și-au întemeiat soluția de predare a petentului pe de o parte pe mențiunea arătată, pe de altă parte pe posibilitatea oferită de legea română de a cere rejudecarea cauzei. Petentul a fost preluat de autoritățile române în data de 3.10.2014. A formulat cererea de redeschidere a procesului penal în data de 28 a aceleiași luni, în condițiile art. 522 ind. 1 din Codul de procedură penală din 1968.
Prima instanță i-a respins cererea întemeindu-se pe dispozițiile noului Cod de procedură penală. Instanța de apel va analiza, prin urmare, aceste dispoziții.
În debutul art. 466 alin. 2 se arată că se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces. Dispoziția poate fi interpretată în sensul dat de prima instanță, că și persoana citată prin afișare este citată la proces. Acest sens pare, totuși, contrazis de continuarea pe care legiuitorul o dă paragrafului menționat: „… și nu a luat cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta” (adică, despre proces). Cu alte cuvinte, în intenția legiuitorului citarea pare să reprezinte unul dintre modurile în care inculpatul ia cunoștință de proces. Trebuie, așadar, avută în vedere numai dacă prilejuiește inculpatului luarea la cunoștință de proces.
Dispoziția mai poate fi interpretată și într-un alt sens nefavorabil petentului. Ea pare să răpească dreptul la rejudecarea cauzei celor care au fost citați în cursul urmăririi penale, de vreme ce urmărirea penală face parte dintre fazele procesului penal. Această interpretare, la rândul ei, este contrazisă de ansamblul dispozițiilor art. 466 și urm. Cod pr. pen.. Potrivit art. 467 alin. 1 Cod pr. pen., cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanței care a judecat cauza în lipsă, fie în primă instanță, fie în apel. Rezultă că, în intenția legiuitorului, termenul „proces” are un înțeles metonimic: atunci când îl folosește pentru a analiza condițiile de admisibilitate a cererii de redeschidere a procesului, legiuitorul înțelege în realitate ca ele să fie raportate la una sau alta dintre etapele fazei judecății. Cum, altfel, ar fi putut el deschide posibilitatea rejudecării doar a apelului? Prin ipoteză, în această situație inculpatului nu a lipsit de la judecata în primă instanță. De altfel, chiar dacă instituția în cauză poartă numele de „redeschiderea procesului penal”, nu se pune nici un moment problema redeschiderii și a fazei urmăririi penale, ci doar cea a redeschiderii judecății.
Concluzia care se impune este că dispozițiile legale aplicabile nu au caracterul neechivoc pe care vrea să li-l dea prima instanță. Pentru aplicarea lor, este necesar un efort de interpretare, într-un sens sau în altul. Or, autoritățile judiciare au obligația de a da legii interne o interpretare conformă instrumentelor juridice internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Relevant în cauză este dreptul la un proces echitabil. Acesta este prevăzut pe de o parte de art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În aplicarea acestui drept, dispozițiile art. 5 pct. 1 din Decizia cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare prevăd posibilitatea condiționării predării persoanei solicitate de acordarea posibilității de a cere rejudecarea cauzei în favoarea persoanei care nu a fost citată personal ori în alt mod informată oficial cu privire la data și locul ședinței de judecată care a dus la pronunțarea hotărârii de condamnare. Din decizia instanței slovene sus-citate rezultă că autoritățile statului solicitat să execute mandatul european de arestare cu privire la petent și-au exercitat prerogativa de a condiționa în acest mod predarea. După cum s-a arătat, două condiții au fost considerate relevante pentru a decide predarea. Au fost avute în vedere, mai întâi mențiunea din mandatul european de arestare că petentul a fost citat personal la judecată și în al doilea rând posibilitatea de a cere rejudecarea cauzei. Cum mențiunea din cuprinsul mandatului european de arestare nu corespunde realității, dacă i se răpește petentului și dreptul la rejudecarea cauzei în prezența lui se ridică problema unei contradicții flagrante cu sensul deciziei de predare și a dispozițiilor din dreptul Uniunii Europene în baza cărora ea a avut loc.
Pe de altă, parte, dreptul la un proces echitabil rezultă din dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit acestei jurisprudențe, dreptul la un proces echitabil presupune dreptul inculpatului de a fi prezent la judecarea cauzei. Acest drept nu este condiționat. Ca urmare, chiar dacă inculpatul a fost în mod legal judecat în lipsă, ca petentul din prezenta cauză, el are dreptul la rejudecarea cauzei în prezența lui (a se vedea, în acest sens, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Somogyi c. Italiei, par. 65 și urm.). Din acest punct de vedere, considerentele primei instanțe, în măsura în care contrabalansează dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată cu interesul sistemului judiciar de a putea trece la judecarea cauzei și în lipsa inculpatului pentru a decide neacordarea dreptului la rejudecarea cauzei, nu au acoperire în dispozițiile Convenției.
Este adevărat că inculpatul poate renunța la dreptul său, în mod expres sau tacit. Renunțarea tacită poate rezulta din elemente de fapt cu un sens neechivoc, precum sustragerea lui de la judecată ori faptul că, deși i s-a pus în vedere să anunțe orice schimbare de adresă, s-a mutat fără să se conformeze acestei atenționări (în acest sens, a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Ioannis Papageorgiou c. Greciei). Nici un astfel de element nu poate fi reținut în prezenta cauză. După cum s-a arătat mai sus, petentului nu i s-a pus în vedere în mod expres, cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, obligația de a anunța schimbarea locuinței. Așa cum rezultă din detaliile mai sus prezentate, lipsa petentului de la judecată este, în cauză, echivocă. Ea nu poate justifica, prin urmare, concluzia că a renunțat în mod tacit la dreptul de a se prezenta în fața instanței. Așa fiind, cu toate că a fost în mod legal citat la judecată, trebuie să i se recunoască dreptul la rejudecarea cauzei, în prezența lui.
Trebuie admisă, așadar, în baza art. 469 alin. 3 din Codul de procedură penală, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul apelant B. O., cu consecința desființării sentinței penale nr. 313/06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul penal_, definitivă prin decizia penală nr. 3/A din data de 09.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., a mandatului de executare a pedepsei nr. 313 din 6.10.2008 și a celorlalte acte emise pentru punerea în executare a sentinței penale nr. 313/06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita. Sunt necesare trimiterea dosarului nr._ la instanța competentă, Tribunalul Harghita, în vederea rejudecării cauzei, și punerea de îndată în libertate a petentului apelant B. O., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 348/2008 din 27 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Harghita, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a asigura prezența petentului în calitate de inculpat la rejudecarea cauzei, este necesară luarea față de el a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
În baza art. 215 alin. 1 Cod pr. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar sus-numitul va trebui să respecte obligațiile impuse de drept de acest text legal. Dintre obligațiile care pot fi impuse în baza art. 215 alin. 2 lit. a Cod pr. pen., este necesară obligarea petentul apelant ca pe durata controlului judiciar să nu depășească limita teritorială a județului M., cu excepția deplasărilor la termenele de judecată din cauză.
I se va atrage atenția petentului apelant că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Supravegherea respectării de către petent a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ M.. Cererea petentului apelant de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu este neîntemeiată, față de vechimea și natura faptelor: petentul a fost trimis în judecată pentru fapte de trafic de droguri de risc și deținerea de asemenea droguri pentru consum propriu, săvârșite prin aceea că, în perioada decembrie 2006 – martie 2007 a cultivat și oferit spre consum plante de cannabis.
Pentru aceste considerente, instanța de apel va admite în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. apelul declarat de către petentul apelant B. O. împotriva sentinței penale nr. 623 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, va desființa integral sentința atacată și în rejudecare dispune potrivit celor de mai sus.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în apel rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. admite apelul declarat de către petentul apelant B. O. (fiul lui B. și I., născut la data de 03.03.1988, în loc. B., jud. Harghita, CNP_, dublă cetățenie română și maghiară, cu domiciliul în orașul B., ..8, ., județul Harghita și reședința în ., sat Săbed, ., județul M.) împotriva sentinței penale nr. 623 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .
Desființează integral sentința atacată și în rejudecare dispune:
În baza art. 469 alin. 3 din Codul de procedură penală, admite cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul apelant B. O., cu consecința desființării sentinței penale nr. 313/06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul penal_, definitivă prin decizia penală nr. 3/A din data de 09.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Târgu M., a mandatului de executare a pedepsei nr. 313 din 6.10.2008 și a celorlalte acte emise pentru punerea în executare a sentinței penale nr. 313/06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Dispune trimiterea dosarului nr._ la instanța competentă, Tribunalul Harghita, în vederea rejudecării cauzei.
Dispune punerea de îndată în libertate a petentului apelant B. O., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 348/2008 din 27 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Harghita, dacă nu este arestat în altă cauză.
Ia față de față de petentul apelant B. O. măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de azi, 15.05.2015.
În baza art. 215 alin. 1 Cod pr. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar sus-numitul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la IPJ M., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
În baza art. 215 alin. 2 lit. a Cod pr. pen., obligă petentul apelant ca pe durata controlului judiciar să nu depășească limita teritorială a județului M., cu excepția deplasărilor la termenele de judecată din cauză.
Atrage atenția petentului apelant că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ M..
Respinge ca neîntemeiată cererea petentului apelant de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2015.
Președinte, Judecător,
I.-C. B. dr. M. V.
Grefier
D. M.
Red. tehnored. I.B. 9.06.2015
Imprimat D.M. 9.06.2015 – 4 ex.
Judecător fond E. P.
| ← Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 266/2015. Curtea... | Evadarea (art.285 NCP). Decizia nr. 269/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
