Uz de fals (art.323 NCP). Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 418/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 858/289/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ nr.418/A

Ședința publică din 24 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr.M. V.

Judecător S. A. M.

Grefier G. C.

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin împotriva sentinței penale nr.138 din 29 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, privind pe inculpatul M. M. (fiul lui T. și A., născut la data de 02 iulie 1971 în municipiul Reghin, jud. M., domiciliat în municipiul Bistrița, . nr.7, jud. Bistrița Năsăud, fără forme legale în comuna Rușii Munți, .. 45 A, jud. M., posesor al C.I. ., nr._ C.N.P._).

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa inculpatului și a reprezentantului Ministerului Public.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale participanților la proces au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 septembrie 2015. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin sentința penală nr. 138/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ s-a dispus:

În baza art. 335 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul M. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul M. M. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.

Constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se află în concurs real și în temeiul art. 38 al. 1 și 39 al. 1 lit. b) Cod penal contopește pedepsele aplicate prin prezenta sentință și dispune ca inculpatul M. M. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni de închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care s-a adăugat un spor fix și obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani, care curge conform dispozițiilor art. 68 Cod penal, a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a), b), g) Cod penal, și anume:

- a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

- b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

- g) dreptul de a conduce autovehicule.

În conformitate cu dispozițiile art. 65 al. 1 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 al. 3 Cod penal, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a), b), g) Cod penal, sus-menționate.

În baza prevederilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani conform prevederilor art. 92 Cod penal.

În temeiul art. 93 al. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune M. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 al. 2 lit. d) Cod penal, dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.

În temeiul art. 93, al. 3 Cod penal dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile la Administrația Domeniului Public Bistrița sau la Administrația Domeniului Public Rușii Munți(activități de salubrizare, măturat, golit coșuri gunoi, săpat, greblat, curățenie alei, peluze etc.)

Desemnează Serviciul de Probațiune M. pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.

În baza art. 94 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 al. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune M..

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 al. 1 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul nu va respecta, cu rea-credință, măsurile de supraveghere sau obligația de a presta o muncă în folosul comunității.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 al. 4 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârși din nou o infracțiune în cursul termenului de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 274 al. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 40 lei provine din faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data 29 august 2014, inculpatul M. M. s-a urcat la volanul autoturismului marca „Ford” cu numărul de înmatriculare provizoriu MS-_, intenționând să se deplaseze din localitatea Rușii Munți, jud. M., până în municipiul Reghin, jud. M.. În jurul orelor 2050, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Brâncovenești, jud. M., a fost oprit regulamentar pentru control de un echipaj al poliției rutiere. Inculpatul Macaresu M. a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie, având datele sale de identificare, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că inculpatul M. M. nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, permisul prezentat de inculpat este contrafăcut, iar autorizația de circulație provizorie expirase la data de 28 august 2014.

Situația de fapt expusă a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv din declarațiile inculpatului M. M., date în faza de urmărire penală și menținute în faza de judecată, a mențiunilor procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a adresei nr._ din 28 octombrie 2014 a Inspectoratului de Poliție al Județului M., Serviciul de Investigații Criminale, (filele 11-13)a adresei nr._ din 24 octombrie 2014 a Inspectoratului de Poliție Județean M., Serviciul Rutier, a mențiunilor autorizației de circulație provizorie nr._, a raportului criminalistic nr._ din 13 noiembrie 2014, precum și a declarației martorului T. P. R..

Astfel, instanța reține că inculpatul M. M. a declarat faptul că la data de 29 august 2014, s-a urcat la volanul autoturismului marca „Ford”, având număr de înmatriculare provizoriu, autoturism pe care intenționa să îl conducă din localitatea Rușii Munți, jud. M., până în municipiul Reghin, jud. M.. Inculpatul a mai arătat faptul că, pe raza localității Brâncovenești, jud. M. a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere, ocazie cu care a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie, având datele sale de identificare. Inculpatul a mai precizat faptul că în Marea Britanie nu a urmat cursurile scolii de conducător auto întrucât nu cunoaște limba engleză, iar acest permis de conducere l-a obținut contra sumei de 300 lire (filele 30-31, 33-34).

Potrivit mențiunilor procesului-verbal de constatare a infracțiunii (filele 7-8), la data de 29 august 2014, în jurul orelor 2030, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe D.N. 15 E 578, organele de poliție au oprit pentru control pe raza localității Brâncovenești, jud. M., autoturismul marca „Ford” cu numărul de înmatriculare provizoriu MS-_ condus de inculpatul M. M., care, la solicitarea organelor de poliție, a prezentat documentele autoturismului și un permis de conducere având datele sale de identificare, emis de autoritățile din Marea Britanie (filele 7-8).

Conform mențiunilor adresei nr._ din data de 24 octombrie 2014 a Inspectoratului de Poliție Județean M., Serviciul Rutier, inculpatul M. M. nu figurează în baza electronică de date ca fiind posesor al permisului de conducere (fila 14), potrivit adresei nr._ din 28 octombrie 2014 a Inspectoratului de Poliție al Județului M., Serviciul de Investigații Criminale, inculpatul nu posedă permis de conducere eliberat de către autoritățile din Marea Britanie, iar permisul cu .-_ nu figurează ca fiind eliberat de autoritățile din Marea Britanie (filele 11-13).

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr._ din data de 13 noiembrie 2014 a Inspectoratului de Poliție Județean M., Serviciul Criminalistic, permisul de conducere având .-_, eliberat pe numele inculpatului M. M., este contrafăcut (filele 20-28).

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a deține permis valabil de conducere pentru nicio categorie de vehicul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 al. 1 Cod penal.

În continuare, instanța a reținut că fapta inculpatului care a folosit, prezentând organelor de poliție, permisul de conducere . nr._, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 323 Cod penal.

Având în vedere că inculpatul a fost de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art. 374 al. 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 al. 10 Cod procedură penală instanța a redus limitele de pedeapsă cu o treime, urmând ca pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 al. 1 să se situeze între 8 luni și 3 ani și 4 luni, iar pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 al. 1 să se situeze între 2 luni și 2 ani închisoare

Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta.

Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.

Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul – starea de pericol pentru traficul rutier – nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care prezintă organelor de poliție, la momentul controlului, un permis despre care știe că este fals, în scopul de a se sustrage suportării consecințelor legale ce decurg din săvârșirea primei fapte, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc și consumarea infracțiunii.

La individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, instanța a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor, determinat de împrejurările concrete în care au fost comise și de persoana inculpatului. Faptul că inculpatul a condus un autoturism pe un sector de drum cu trafic relativ redus, la o oră în care traficul nu mai este atât de intens, este de natură a diminua pericolul social concret al faptei. Instanța a ținut cont și de faptul că inculpatul a recunoscut încă de la început fapta săvârșită însă a avut în vedere și faptul că acesta nu se află prima dată în conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar depusă la file 40 din dosar. De aceea, instanța a apreciat că în acest caz, stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special redus ca urmare a aplicării al. 10 a art. 396 Cod procedură penală, este suficientă pentru atingerea scopului de normator social al legii.

În baza art. art. 335 al. 1 Cod penal și art. 374 și 396 al. 10 Cod procedură penală a stabilit inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. art. 323 al. 1 Cod penal și art. 374 și 396 al. 10 Cod procedură penală a stabilit inculpatului pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Împotriva aceste sentințe penale a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Reghin.

S-a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, să se dispună și anularea permisului de conducere contrafăcut .-_.

În motivarea cererii de apel, reprezentantul Ministerului Public a considerat că sentința atacată este nelegală raportat la omisiunea instanței de judecată de a dispune, în temeiul art. 25 al. 3 C.proc.pen., anularea permisului de conducere .-_ eliberat pe numele inculpatului, document contrafăcut conform concluziilor raportului de constatare criminalistică nr._ efectuat în cauză.

Analizând apelul promovat de P. de pe lângă Judecătoria Reghin prin prisma limitelor prevăzute de art. 417 și 420 C.proc.pen., instanța de control judiciar constată că este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Sub aspectul stării de fapt, corect reținută de către instanță, pornind de la materialul probator administrat în cauză, hotărârea primei instanțe nu comportă nici un fel de critică, fiind justă concluzia la care s-a oprit judecătorul de fond, anume că inculpatul M. M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 335 al. 1 C.pen. și uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 323 C.pen..

Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 29.08.2014 se coroborează cu declarația martorului asistent T. P. R. care atestă faptul că inculpatul M. M., a prezentat organelor de poliție un permis eliberat de autoritățile din Marea Britanie (fila 29 d.u.p.), cu adresa nr._ din data de 28.10.2014 eliberată de IPJ M. – Serviciul Investigații Criminale (fila 11 d.u.p.) și cu raportul de constatare criminalistică nr. 117 750 din data de 13.11.2014 întocmit de IPJ M. – Serviciul Criminalistic (filele 20-28 d.u.p.).

În fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut faptele de care este acuzat solicitând judecarea sa conform procedurii simplificate prevăzute de art. 374 al. 4 C.proc.pen. și art. 396 C.proc.pen.

De asemenea, se remarcă faptul că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 74 C.pen. privind criteriile generale de stabilire a pedepsei.

Cu toate acestea, instanța de fond a omis aplicarea în cauză a prevederilor art. 25 al. 3 C.pen., potrivit cărora instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, ser pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Deși au fost reținute concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 117 750 din data de 13.11.2014 întocmit de IPJ M. – Serviciul Criminalistic (filele 20-28 d.u.p.) potrivit cărora permisul de conducere în litigiu, având . eliberat pe numele M. M. este contrafăcut și s-a dispus condamnarea inculpatului M. M. pentru infracțiunea de uz de fals, instanța de fond nu a dispus anularea permisului de conducere.

Această omisiune va fi complinită în calea de atac.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, se va dispune desființarea hotărârii primei instanțe în limitele expuse anterior și, în rejudecare, se va dispune în temeiul art. 25 al. 3 C.pen. anularea permisului de conducere CP_ eliberat pe numele M. M..

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate privind condamnarea inculpatului M. M., încadrarea juridică a faptelor, natura și cuantumul pedepselor principale, accesorii și complementare, dispoziția de contopire a pedepselor aplicate, cuantumul pedepsei rezultante, modalitatea de executare a acesteia, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere soluția pronunțată, în baza art. 275 al. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reghin împotriva sentinței penale nr. 138/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .

Desființează în parte hotărârea atacată și, în rejudecare:

În baza art. 25 al. 3 C.pen. dispune anularea permisului de conducere CP_ eliberat pe numele M. M.. (fila 16 d.u.p.)

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate privind condamnarea inculpatului M. M. (fiul lui T. și A., născut la data de 02 iulie 1971 în municipiul Reghin, jud. M., domiciliat în municipiul Bistrița, . nr.7, jud. Bistrița Năsăud, fără forme legale în comuna Rușii Munți, .. 45 A, jud. M., posesor al C.I. ., nr._ C.N.P._), încadrarea juridică a faptelor, natura și cuantumul pedepselor principale, accesorii și complementare, dispoziția de contopire a pedepselor aplicate, cuantumul pedepsei rezultante, modalitatea de executare a acesteia, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.

Președinte, Judecător,

dr.M. V. S. A. M.

Grefier,

G. C.

Red./tehn.S.A.M.-24.09.2015/3 ex

Jud.fond C. B. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz de fals (art.323 NCP). Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ