Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 47/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 47/2016 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 47/2016

ROMÂNIA

C. DE A. T. M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 47/A

Ședința publică din 03 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. G.

Judecător M. R. C.

Grefier A. P.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. T. M.

Pe rol judecarea apelului promovat de revizuentul B. M. fiul lui M. și S., născut la data de 01.04.1979, în Tg.S., jud.C., având CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul Aiud, împotriva sentinței penale nr.141/27.11.2015 a Judecătoriei Reghin.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuentul asistat de doamna avocat A. M., în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, doamna avocat F. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că:

- suntem sesizați cu apelul promovat de revizuentul B. M. împotriva sentinței penale nr. 141/27.11.2015 a Judecătoriei Reghin

- sub aspectul titularului, al termenului și al hotărârii atacate, apelul corespunde exigențelor legale, fiind motivat

- această instanță este competentă să instrumenteze prezenta cale de atac.

Constată depusă la dosarul cauzei delegația pentru asistența judiciară obligatorie nr. 184/2016 și delegația de substituire a doamnei avocat F. I. de către doamna avocat A. M..

Revizuentul-apelant precizează că, în cunoștință de cauză, își retrage calea de atac promovată.

Doamna avocat A. M. solicită a se lua act de manifestarea de voință a revizuentului.

Reprezentanta Ministerului Public având în vedere manifestarea de voință a revizuentului, solicită instanței să ia act de retragerea apelului.

Având ultimul cuvânt revizuentul solicită să fie avută în vedere manifestarea sa de voință.

C. DE A.

Față de apelul formulat:

Prin sentința penală nr.141/27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._, în baza art. 459, alin. 5 Cod procedură penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 201 din 12.05.2011 pronunțată de către Judecătoria Reghin în dosarul penal nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 504/R pronunțată de C. de A. Tg. M. la data de 09.09.2011, formulată de revizuentul B. M..

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal apel revizuentul.

La termenul din 03.02.2016 apelantul a susținut că înțelege să-și retragă apelul astfel că se va lua act de această manifestare de voință, conform art.415 Cod procedură penală.

Văzând și disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.415 Cod procedură penală ia act de retragerea apelului formulat de revizuentul B. M., fiul lui M. și S., născut la data de 01.04.1979, în Tg.S., jud.C., având CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul Aiud, împotriva sentinței penale nr.141 din 27.11.2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul la 360 lei cheltuieli judiciare la stat din care 260 lei reprezentând onorariu avocațial din oficiu se va suporta din fondul Ministerul Justiției către Baroul M..

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2016.

Președinte Judecător

F. G. M. R. C.

Grefier

A. P.

Red.FlG/05.02.2015

Thnred./CC/3 exp./ 08.02.2016

Jd.fd. A.H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 47/2016. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ