Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 63/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 63/R

Ședința publică din 27 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. C. B.

Judecător M. R. C.

Judecător F. G.

Grefier G. C.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate, împotriva sentinței penale nr. 67 din 7 martie 2013 a Judecătoriei Sighișoara, de către:

-partea civilă G. I. (domiciliat în Târgu-M., . .)

-S. C. de A.-R. .> (cu sediul în București, ..3, .)

-partea responsabilă civilmente . (cu sediul în G., Bld. Dunărea nr.66, ., .> La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și lipsa reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror D. Z., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 ianuarie 2014, - încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie,- prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului promovat în cauză, la data de azi, respectiv 27 ianuarie 2014.

CURTEA DE APEL

P. sentința penală nr. 67 din 7 martie 2013 a Judecătoriei Sighișoara se dispune după cum urmează:

În baza art.184 alin.2 și 4 Cpp condamnă pe inculpatul C. NICUȘOR, fiul lui P. și T., născut la data de 2.07.1968 în T., jud.G. cetățean român, studii liceul, căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, stivuitorist, domiciliat în România, T., ..19,., jud.G., reședința în Italia ./A . E., CI ., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 C.p. privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art.998 și urm., art.1000 alin.3 C.civil vechi, obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . la_,26 lei reprezentând daune materiale și_ euro sau c/valoare în lei la data plății efective reprezentând daune morale către partea civilă G. I..

Respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.

În baza art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății obligă inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1449,29 lei și a dobânzilor legale aferente până la data plății efective către partea civila S. C. Județean de Urgență Tg. M. .

Constată că are calitatea de asigurator de răspundere civilă . SA și o obliga la plata despăgubirilor civile și cheltuielilor judiciare acordate de instanță părților civile în limitele contractului de asigurare.

În baza art.191 alin 3C.p.p. obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 900 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.193 alin.4 Cpp obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1825 lei către partea civilă G. I., respingând restul cheltuielilor solicitate.

În motivare, se arată că în data de 17.11.2006, în jurul orelor 13,00, inculpatul C. Nicușor conducea ansamblul auto format din autotractor marca IVECO Magirus cu nr. de înmatriculare_, la care era atașată semiremorca marca Koegel cu nr. de înmatriculare_, pe DN 13 E-60, din direcția Sighișoara în direcția Tg.M. .

Imediat ce ansamblul auto condus de inculpat a intrat în localitatea Hetiur, după ce a parcurs o curbă la stânga în direcția de deplasare având viteză de cca 50 km/h, a început să ruleze pe un drum în coborâre, în aliniament pe cca 400 m.

Carosabilul era uscat, iar vizibilitatea era bună.

După acest aliniament, urmează o curbă la dreapta în sensul de deplasare al ansamblului auto condus de inculpat, raza acestei curbe, pe arcul de cerc este de cca.175m, panta de 30.

În timp ce rula în coborâre, din sensul opus, respectiv din direcția Tg.M., înspre Sighișoara, se deplasa autoturismul Lada Niva cu numărul de înmatriculare GR1334, condus de partea vătămată G. I.. În acest autoturism se mai afla ,ca pasager, numita Tânțărean E.. Autoturismul condus de partea vătămată circula regulamentar, pe banda a 2-a a sensului său de mers.

Inculpatul C. Nicușor a observat autoturismul condus de partea vătămată, moment în care ansamblul auto pe care îl conducea trecuse de pe banda de circulație aferentă sensului de mers Sighișoara - Tg.M., pe banda a 2-a de circulație aferentă sensului opus de circulație. Încercând să evite coliziunea cu autoturismul condus de partea vătămată, inculpatul a frânat ușor, intenționând să ruleze cu ansamblul auto pe care îl conducea pe banda întâi de circulație a sensului de mers Tg.M. - Sighișoara. Inculpatul nu a frânat energic, pentru a nu fi strivit în cabina de încărcătură pe care o transporta, 20 t de tablă, și care nu era asigurată în mod corespunzător.

În același moment, partea vătămată, care observase că pe banda sa de circulație pătrunsese ansamblul auto condus de inculpat ,a intrat cu autoturismul pe care îl conducea pe banda întâi a sensului de mers Tg.M.- Sighișoara. Ajunse pe aceeași bandă de circulație, cele două autovehicule au suferit un impact frontal.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a părții vătămate G. I..

Partea vătămată, în urma leziunilor suferite a fost internat în perioada 17.11._06 la S. C. Județean de Urgență Tg.M., leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 70-80 de zile de îngrijiri medicale

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs partea civilă G. I., asiguratorul . partea responsabilă civilmente ..

În motivare, partea civilă G. I. a solicitat majorarea pedepsei și obligarea inculpatului la plata onorariului avocatului ales și la contravaloarea deplasărilor la instanță.

Asiguratorul a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor și înlăturarea obligării societății la cheltuielile de spitalizare.

Partea responsabilă civilmente și-a retras recursul, manifestare de voință de care instanța va lua act, în baza art. 385 ind. 4 alin. 2 raportat la art. 369 Cod procedură penal. Nu va mai cerceta, lipsind un interes concret, împrejurările referitoare la tardivitatea recursului sau la eventuale motive pentru repunerea în termen.

Recursurile părții civile și asiguratorului sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a indicat, laconic, circumstanțele avute în vedere, arătând în concret doar lipsa de antecedente penale a inculpatului. Împrejurarea este pertinentă și nu trebuie omisă în procesul de individualizare. Un alt criteriu de care trebuie ținut cont este gravitatea vătămărilor cauzate: Numărul de zile de îngrijire medicală este relativ ridicat, 70-80. Totuși, nu s-a cauzat vreuna dintre urmările mai grave arătate în art. 184 alin. 2 rap. la art. 182 alin. 2 Cod penal. Culpa inculpatului nu este însoțită de vreo faptă mai gravă, de exemplu dintre cele pe care Codul rutier le prevede ca infracțiuni. În altă ordine de idei, pedeapsa aplicată este stabilită aproximativ la mijlocul intervalului dintre limitele speciale, și este însoțită, de drept, de pierderea dreptului de a conduce, sancțiune de drept administrativ importantă pentru inculpat, care era șofer profesionist. Ca urmare, individualizarea pedepsei s-a făcut în mod just de către prima instanță. Starea de fapt reținută și încadrarea ei juridică nefiind contestate, sentința nu se impune a fi modificată în latura penală.

Argumentele avansate în recurs nu impun nici modificarea soluției în latura civilă.

Partea civilă nu a depus în recurs vreun înscris nou, care să modifice prejudiciul dovedit. Deși susține că la prima instanță a depus dovada plății onorariului, aceasta nu a fost anexată constituirii de parte civilă.

Solicitarea asiguratorului de reducere a cuantumului pagubei materiale nu poate fi primită, de vreme ce el reiese din înscrisurile depuse în dosarul primei instanțe. Diferite cauze ale obligației asiguratorului, între care necesitatea recuperării cheltuielilor de spitalizare, veniturile nerealizate din ore de muncă suplimentare, din premii, nu pot fi ignorate, din moment ce sunt probate, doar pentru că ele nu sunt prevăzute în Ordinul CSA. Un asemenea ordin nu poate contraveni legii în materia reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, care dispune repararea integrală a prejudiciului.

Daunele morale sunt într-un cuantum proporțional cu suferințele victimei. Este adevărat că potrivit Ghidului pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de protecție a victimelor străzii, media despăgubirilor în cazul vătămărilor din culpă este în jurisprudența română de 361 de lei pentru o zi de îngrijire medicală, ceea ce ar corespunde în speță unei sume între 25.000 – 30.000 de lei. Dar acest Ghid are doar o valoare orientativă. Trebuie ținut seama de datele concrete ale cauzei, inclusiv de împrejurarea că suferințele victimei au venit, pentru ea, din senin, fără cea mai mică greșeală din partea sa. Vătămarea victimei a fost un sacrificiu pe care inculpatul i l-a perceput pentru a-și salva propria integritate corporală.

Asiguratorul nu a fost obligat la plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul, ci într-o dispoziție separată a instanței, ceea ce ar corespunde obligației in solidum, recunoscută în dreptul civil român. În cazul unei asemenea obligații, mai mulți debitori pot fi urmăriți pentru întreaga întindere a datoriei, deși nu există o solidaritate legală sau convențională. Prima instanță a mai precizat că asiguratorul răspunde până la limita care rezultă din contractul de asigurare.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă G. I. și asiguratorul .>

În baza art.192 alin. 2, 3 C.pr.pen. va obliga pe fiecare recurent să plătească statului câte o sumă de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă G. I. (domiciliat în Târgu-M., . .) și asiguratorul .> (cu sediul în București, ..3, ..10, sector 3) împotriva sentinței penale nr. 67/7.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .

Ia act de retragerea recursului părții responsabile civilmente . (cu sediul în G., Bld. Dunărea nr.66, ., . sentințe.

În baza art.192 alin. 2, 3 C.pr.pen. obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte o sumă de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.01.2014.

Președinte,

I. C. B.

Judecător Judecător

M. R. C. F. G.

Grefier,

C. G.

Red.tehnred: I.B./22.02.2014

Jud.fond: d.V.

Listat: Cs.G/2 ex./24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ