Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 99/2012. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 99/2012 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 99/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ nr.99/R

Ședința publică din 09 Februarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. O.

Judecător M. V.

Judecător D. C. U.

Grefier D. B.

Pe rol judecarea recursului promovat de inculpatul H. S. (fiul lui J. și A., născut la 02.08.1987, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M.), împotriva sentinței penale nr. 137/04.11.2011 a Judecătoriei Sighișoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și a Reprezentantei Ministerului Public procuror G. G. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel Târgu M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la data de 09 februarie 2012.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului formulat:

Prin sentința penală nr.137/04.11.2011 Judecătoria Sighișoara a dispus următoarele:

1.În baza art.239 al.3 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul H. S. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

2.În baza art.189 al.1 și 2 C.pen., l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit a C.pen și art 34 lit b C.pen. s-au contopit pedepsele menționate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit a-c C.pen.

În baza art. 350 Cod procedura penala s-a menținut starea de arest a inculpatului și-n baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii si arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 28.04.2011 si până la zi.

În baza art.7 al.1 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

2.În baza art.11 pct.2 lit.a, rap.la art.10 lit.d C.pen. a fost achitat inculpatul MAJLAT J. sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

S-a luat act că părțile vătămate Băcișor E. și B. V. nu s-au constituit părți civile in cauză.

S-a făcut aplic.art.191 C.pr.pen.

Se rețin următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighisoara întocmit la data de 20 mai 2011, s-a dispus trimiterea in judecată a inculpaților H. S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 al. 1 și 2 C.pen. și art. 239 al.2 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen și Majlat J. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 189 al. 1 și 2 C.pen.

În fapt s-au reținut următoarele:

La data de 28 aprilie 2011, în jurul orelor 13:00, inculpatul H. S. s-a deplasat la cafe-barul situat în Sighisoara, .. 42, jud. M., lângă parcul din centrul municipiului, împreună cu martorul Ferenczi N., partea vătămată B. V. și cu martorele B. L. și I. A. M., unde primii doi au consumat bere, iar celelalte au consumat suc. După câteva zeci de minute inculpatul H. S., care se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a sunat pe fratele său, inculpatul Majlat J., cerându-i să vină-n oraș cu mașina după el. Inculpatul Majlat a fost de acord și prin urmare a plecat cu mașina în oraș împreună cu concubina sa, martora I. V. și cu fetițele lor in vârstă de 4 ani. După ce a ajuns la cafe-barul situat lângă parcul din centrul municipiului Sighisoara, inculpatul Majlat J. a parcat autoturismul în fața barului, după care a coborât din mașină și a intrat în bar, iar la scurt timp a apărut în bar și mama inculpaților, martora H. A.. Întrucât inculpatul Majlat J. se grăbea să ajungă în . cerut inculpatului H. S. să se grăbească.

La scurt timp, inculpatul H. S. și ceilalți comeseni s-au ridicat de la masă și au ieșit afară din bar, inculpatul H. S., ieșind cu o sticlă de bere in mână pe care a spart-o in fața barului, aruncând-o pe jos. In timp ce inculpatul Majlat J. s-a dus în bar și a achitat sticla spartă de fratele său, acesta din urmă i-a cerut părții vătămate B. V. să-l însoțească la locuința lui și întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul H. S. i-a dat o palmă părții vătămate, după care a tras-o în mașina fratelui său care era parcată în fața barului, iar lângă ei, pe bancheta din spate a urcat și martorul Ferenczi N.. Apoi mama inculpaților i-a zis inculpatului H. S. să o lase în pace pe partea vătămată și s-o dea jos din mașină, în timp ce inculpatul Majlat J. s-a întors la mașină și a urcat la volanul autoturismului, iar după ce a văzut că pe bancheta din spate se afla și partea vătămată B. V., i-a zis fratelui său să o lase în pace, însă inculpatul H. S. i-a zis că nu este treaba lui și să-l ducă acasă. Inculpatul Majlat J. a pornit mașina și a plecat spre cartierul Venchi din Sighisoara, unde locuiau. Pe drum la un moment dat partea vătămată B. V. a început să plângă, iar la scurt timp inculpatul H. a sărutat-o.

Pe drum s-au oprit la benzinăria JWO, situată în cartierul Venchi de unde inculpatul H. S. a cumpărat un pet de 2 l de bere și un pachet de țigări, marca Malboro, după care au plecat la domiciliul inculpaților, unde au coborât din mașină inculpatul H. S., partea vătămată și martorul Ferenczi N., iar inculpatul Majlat J., împreună cu concubina sa I. V. și cu fiica lor au plecat imediat spre .> Intre timp martorele B. L. și I. A. M., prietenele părții vătămate, fiind speriate de ceea ce se întâmplase, s-au deplasat la sediul Poliției municipiului Sighisoara, unde au formulat un denunț privind răpirea părții vătămate B. V. de către inculpatul H. S., în urma căruia un echipaj de poliție format din agenții de poliție partea vătămată Băcișor E. și martorul Alioanii V. s-au deplasat la domiciliul inculpatului H. S. unde au găsit-o pe partea vătămată B. V., care a confirmat faptul că a fost luată cu forța de inculpatul H. S..

În momentul in care partea vătămată, Băcișor E. i-a zis părții vătămate B. V., să urce în mașina poliției pentru a fi dusă acasă, partea vătămată Băcișor E. a fost agresat de inculpatul H. S., care l-a prins de cravată cu o mână, iar cu cealaltă a încercat să-l lovească cu pumnul, însă partea vătămată Băcișor E. a eschivat, evitând lovitura. Totuși inculpatul H. S. a reușit să-l prindă pe partea vătămată de unul din epoleții ținutei de serviciu, pe care l-a rupt, după care a fost imobilizat și dus la sediul poliției.

S-a arătat că declarațiile părții vătămate B. V. din faza de urmărire penală s-au coroborat cu declarațiile martorilor L. I., Ianaș A. M., I. V. și cu declarațiile martorilor B. L. și Ferenczi N. din faza de urmărire penală.

In faza de judecată, partea vătămată B. V. și martorii B. L. și Ferenczi N. și-au schimbat declarațiile date în faza de urmărire penală, probabil în urma unor presiuni exercitate de inculpatul H. S., prin intermediul altor persoane, motiv pentru care instanța le-a înlăturat, acestea fiind concretizate de celelalte probe administrate in cauză.

Declarațiile inculpatului H. S. au fost de asemenea înlăturate, ca nesincere, întrucât nu s-au coroborat cu restul probelor administrate in cauză.

S-a reținut că declarațiile părții vătămate Băcișor E. O. s-au coroborat cu declarațiile martorilor Alioanii V. și cu declarațiile martorilor Ferenczi N. din faza de urmărire penală și cu declarațiile părții vătămate B. V. din faza de urmărire penală.

În faza de judecată martorul Ferenczi N. și partea vătămată B. V. și-au schimbat declarațiile date-n faza de urmărire penală, motiv pentru care instanța le-a înlăturat ca nesincere, fiind contrazise de celelalte probe administrate in cauză.

S-a conchis că, fapta comisă de inculpatul H. S. care la data de 28.04.2011, in jurul orelor 13:00, în timp ce se afla pe terasa cafe-barului situat in Sighisoara, .. 42, jud. M., folosind acte de violență a răpit-o pe partea vătămată B. V., silind-o să urce în autoturismul condus de inculpatul Majlat J. și ducând-o la locuința lui, lipsind-o astfel de libertate in mod ilegal întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 189 al. 1 și 2 C.pen.

Fapta comisă de același inculpat, la aceeași dată a rupt epoleții ținutei părții vătămate Băcișor E. O. agent de poliție, care se afla in exercițiul funcțiunii și se deplasa la locuința inculpatului H., pentru a verifica veridicitatea denunțului făcut de martora B. L., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239al. 2 C.pen.

În privința inculpatului Majlat J. instanța a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen., achitarea acestuia sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 189 al. 1 și 2 C.pen., întrucât instanța a apreciat că există o îndoială serioasă privind săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpatul Majlat J., îndoială care potrivit principiului „in dubio pro reo”, a profitat inculpatului, ori, în aceste condiții, instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că în timp ce inculpatul H. S. i-a dat o palmă părții vătămate B. V. și a tras-o în mașina fratelui său, acesta din urmă era în bar pentru a achita sticla spartă de inculpatul H. S., deci nu avea cunoștință că a luat-o cu forța, iar după ce s-a întors la mașină l-a întrebat pe inculpatul H. S. de ce este în mașină partea vătămată și să o dea jos, însă inculpatul H. S. i-a zis că nu-i treaba lui, ce face el.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatului H. S., instanța a ținut cont de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C.pen. mai exact de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de modul de comitere al acestora in public, prin folosirea violenței, împotriva unui agent de poliție aflat in exercițiul funcționării, de faptul că acesta are antecedente penale și de limitele speciale ale pedepselor.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs inculpatul H. S. care a solicitat achitarea sa pentru acuzele aduse motivând că partea vătămată l-a însoțit de bunăvoie. În final a solicitat aplicarea unei pedepse mai blânde.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele investirii, instanța de control judiciar va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită, este corectă. Astfel, toți martorii audiați în cursul urmăririi penale, precum și o parte din martorii audiați în fața instanței de judecată au relatat că inculpatul folosindu-se de violență, respectiv a prins-o de păr pe partea vătămată B. V., a introdus-o forțat în mașina lui Majlan J. și a dus-o acasă la inculpat în pofida rugăminților insistente ale părții vătămate de a fi lăsată să plece. Martorii Ferenczi N., I. A., B. L. și L. I. au confirmat faptul că partea vătămată a fost lovită de inculpat și a fost urcată cu forța în mașină. În momentul când au ajuns la locuința inculpatului martorii Băcișor E. și Alioanii V. au arătat că partea vătămată a reclamant faptul că a fost luată cu forța.

În ce privește săvârșirea infracțiunii de ultraj inculpatul recurent nu face nicio referire la aceasta, probele fiind și în acest sens relevante. De altfel, firea violentă a inculpatului rezultă și din modul în care a comis cele două fapte, cât și din cazierul acestuia din care rezultă că inculpatul a mai fost condamnat în două rânduri pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire și alte violențe.

Încadrarea juridică dată acestor fapte este de asemenea corectă, astfel că nu necesită reconsiderarea acesteia.

Individualizarea pedepselor aplicate este de asemenea făcută potrivit disp. art.72 Cod penal, relativ la gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea a fost comise, dar și de persoana inculpatului și consecințele faptelor sale. Astfel, inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană violentă, care a mai comis infracțiuni de violență, a acționat afișând un dispreț total față de valorile umane și etice, încălcând normele care ar trebui să confere cetățenilor siguranță, astfel a răpit o persoană lipsită de apărare pe care a dus-o la domiciliu său, iar la momentul când au intervenit organele de ordine s-a opus vehement acestora încercând chiar să-l lovească pe unul din agenții de poliție.

Față de cele arătate considerăm că nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului recurent care numai prin executarea unei pedepse privative de libertate va înțelege valorile umane și morale care trebuie să conducă societatea umană.

În consecință în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală vom respinge ca nefondat recursul inculpatului H. S. împotriva hotărârii atacate.

În baza art.88 Cod penal vom deduce din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul de 04.11.2011 până la zi.

Vom menține inculpatul în stare de arest și vom face aplicațiunea art.191 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul inculpatului H. S. (fiul lui J. și A., născut la 02.08.1987, în prezent deținut în Penitenciarul Târgu M.), împotriva sentinței penale nr. 137/04.11.2011 a Judecătoriei Sighișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul 04.11.2011 până la zi.

Menține inculpatul în stare de arest.

Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, onorariu avocațial din oficiu, va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.02.2012.

Președinte Judecători

A. O. M. V.

D.-C. U.

Grefier

D. B.

Red.DCU/13.02.2012

Tehnored.CC/2 exp./15.02.2012

Jud.fd. V.Aenoaiei

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 99/2012. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ