Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 116/2013. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2013 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 116/R
Ședința publică din 19 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător I. G.
Judecător M. R. C.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de către inculpatul L. A. I. (fiul lui M. și V., născut la data de 16 iunie 1988 în C., județul C., domiciliat în comuna Subcetate, ., județul Harghita, posesor al CI . nr._, CNP_) și de către partea civilă T. A. (domiciliat în ., jud-Harghita) împotriva sentinței penale nr. 99 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și lipsa reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror R. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de 18 februarie 2013, inculpatul recurent, prin apărătorul său ales, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului promovat în cauză, pentru data de 19 februarie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentelor recursuri:
La data de 25.09.2012, Judecătoria Toplița pronunță sentința penală nr.99 prin care a admis în parte acțiunea civilă din caz penal formulată de partea vătămată constituită parte civilă T. A., în contradictoriu cu inculpatul L. A. I. și partea responsabilă civilmente F. DE PROTECȚIE A V. S., și, în consecință, a obligat F. DE PROTECȚIE A V. S. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale părții vătămate constituită parte civilă T. A..
A respins, restul pretențiile civile ale acesteia, a admis acțiunea civilă a părții civile S. DE URGENȚĂ JUDEȚEAN M. C., în temeiul art. 346 alin. 1, art. 14 alin.1, 2 și 3 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, s obligat inculpatul la plata sumei de 1.841,38 lei - cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate T. A..
Pentru a adopta această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul din data de 09 decembrie 2011, din dosarul nr. 568/P/20, P. de pe lângă Judecătoria Toplița, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. A. I., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1 și 4 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 30 din 13 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, la data de 02 aprilie 2012, s-a dispus condamnarea inculpatului L. A. I. la 250 (douăsutecincizeci) lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal,cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e Cod penal și art. art. 320/1 Cod procedură penală.
La data de 22 decembrie 2011 partea vătămată T. A. s-a constituit parte civilă în cauză (fila 50 din dosarul nr._ ) cu următoarele sume:
- suma de 1700 euro pe lună începând cu data de 19 septembrie 2011 și până la încetarea stării de invaliditate;
- suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli directe privind îngrijirea sănătății, cheltuieli de deplasare în timpul celor 120 zile de concediu medico legal;
- suma de 20.000 lei daune morale.
În motivarea cererii partea civilă a arătat că suma de 1700 euro, pe lună începând cu data de 19 septembrie 2011 și până la încetarea stării de invaliditate reprezenta câștigul, pe care, în condiții obișnuite, îl putea realiza și de care a fost lipsit prin intervenirea stării de invaliditate. În drept a invocat art. 1358 cod civil nou.
Inculpatul L. A. I., prin apărarea formulată, în cauză, a solicitat respingerea cererii părții vătămate, motivat de faptul că nu s-au dovedit daunele materiale și nici daunele morale, susținând că partea vătămată nu a dovedit faptul că ar fi fost angajat în Italia și nici venitul pe care l-ar fi putut realiza, iar permisul de rezidență nu dovedea aceste împrejurări. În plus, certificatul medico legal depus în cauză nu atestă existența unei stări de invaliditate.
În continuarea apărării inculpatul a susținut că partea vătămată nu a depus documente justificative, în dovedirea daunelor materiale de 5000 lei, reprezentând cheltuieli directe, privind îngrijirea sănătății, cheltuieli de deplasare în timpul celor 120 zile de concediu medico legal.
În privința daunelor morale a susținut că sunt exagerate, în raport cu prejudiciul suferit.
Cât privește solicitarea de despăgubiri materiale în suma de 1700 euro pe lună, începând cu data de 19 septembrie 2011 și până la încetarea stării de invaliditate instanța a constatat că în cauză perioada de internare a victimei - 14 septembrie 2011 – 23 septembrie 2011 (fila 28 dosar_ ) constituia o stare de invaliditate, deoarece victima a fost în atele, având un tratament tromboprofilactic, cu tije elastice, ceea ce evident i-a afectat posibilitatea de mișcare.
Văzând cuantumul daunelor, perioada pentru care sunt solicitate și probele administrate în acest sens, instanța a reținut faptul că partea vătămată nu a făcut dovada că, în perioada de la producerea accidentului și până la încetarea stării de invaliditate, ar fi avut vreun loc de muncă sau ar fi fost acceptat pentru desfășurarea vreunei munci, dar datorită accidentului nu a putut să o desfășoare, așa încât, în lipsa unui înscris, a unui început de dovadă scrisă sau cel puțin a depoziției unor martori, care să releve faptul că desfășura activități de ziler ori era pregătit pentru anumite munci, nu s-au putut acorda despăgubirile solicitate.
Cât privește suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli directe privind îngrijirea sănătății, cheltuieli de deplasare în timpul celor 120 zile de concediu medico legal s-a constatat că:
Potrivit certificatului medico-legal, de la filele 26-27 din dosarul_, leziunile traumatice suferite de victimă la data producerii accidentului au necesitat pentru vindecare un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale. Instanța a reținut că la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că victima ar fi plătit serviciile medicale, acordate în unități sanitare spitalicești ori medicamentele, cum de altfel a rezultat și din adresa nr._ din 17 august 2012 (fila 44 din dosar_ ) din care a reieșit că victima nu avea calitatea de angajat. Astfel, în lipsa unei chitanțe din care să fi rezultat că partea vătămată ar fi plătit contravaloarea serviciilor medicale, în cuantum de 1.841,38 lei sau de 5000 lei cât susținea, nu s-a putut admite nici acest capăt de cerere.
Cât privește suma de 20.000 lei daune morale.
Prejudiciul moral nu trebuia să se rezume la determinarea „prețului” suferinței psihice, ci însemna aprecierea, multilaterală, a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora, pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate. Astfel, în cauză, partea vătămată prin accidentul suferit, prin numărul mare de îngrijiri medicale pentru tratarea leziunilor, a pierdut mult din ceea ce însemna o viață normală, liniștită și fericită; instanța a apreciat că, prin leziunile suferite s-a adus atingere dreptului acestuia la momentele de destindere, firești, în viață, s-au adus limitări accesului la clipele de agrement, avute anterior accidentului.
În consecință, având în vedere aceste criterii, instanța a considerat că victima a suferit un prejudiciu moral, cert, o atingere, gravă, drepturilor și intereselor lui, ceea ce îl îndreptățea la o protecție juridică sub forma daunelor morale ce au putut fi cuantificate la suma de 5.000 euro.
În privința părții responsabile civilmente pentru plata acestor daune morale, în acord cu dispozițiile art. 25¹ din Legea nr. 32/2000, coroborate cu dispozițiile art. 11 din Normele privind F. de protecție al victimelor străzii, puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, în vigoare la data producerii accidentului, F. va garanta plata despăgubirilor cuvenite părții vătămate dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- inculpatul L. A. I. va fi găsit vinovat pentru producerea accidentului de circulație, din data de 14.09.2011;
- vinovatul nu va putea face dovada existenței unei polițe de asigurare de răspundere civilă, pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, valabilă la data producerii accidentului.
În cauză aceste condiții au fost îndeplinite, la data producerii accidentului nu s-a făcut dovada existenței unei polițe de asigurare de răspundere civilă, pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, iar inculpatul L. A. I. a fost găsit vinovat, pentru producerea accidentului de circulație, din data de 14.09.2011, conform sentinței penale nr. 30 din 13 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare la data de 02 aprilie 2012.
Cu privire la acțiunea civilă promovate de către unitatea sanitară în cadrul cărora partea vătămată a beneficiat de îngrijiri medicale s-a reținut că în baza art. 313 din Legea nr. 95/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Instanța a apreciat că nu putea obliga F. nici măcar în subsidiar, la plata cheltuielilor de spitalizare.
Constatând că îngrijirile medicale de care a beneficiat partea vătămată au fost consecința directă și nemijlocită a faptei inculpatului, comisă cu vinovăție, în forma culpei – cheltuielile cu spitalizările în cadrul unităților sanitare – că aceste cheltuieli nu au fost achitate, că ele erau certe și au fost dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei și că reprezentau un prejudiciu localizat în patrimoniul unităților sanitare care reclamă repararea lor, îndeplinite fiind astfel cerințele cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, instanța a admis acțiunea civilă, cu consecința obligării inculpatului la plata tuturor cheltuielilor de spitalizare solicitate de către partea civilă – unitatea sanitară.
Soluția instanței de fond, în termen legal, a fost atacată cu recurs de către:
inculpatul L. A. I. care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac și a reformării hotărârii judecătorești, să fie respinsă acțiunea civilă exercitată în cauză de patrea civilă T. A.. S-a susținut de către că:
Instanța de fond a calificat hotărârea pronunțată ca fund o sentință penală în contextul în care a fost pronunțată într-o cauză al cărei obiect l-a constituit răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
În acest sens, s-a arătat că în data de 14.09.2011, a avut loc un accident de circulație în . a fost implicat cu scuterul pe care îl conducea. Ca efect al impactului avut, părții vătămate i-a fost fracturat piciorul stâng, fiind spitalizată în perioada 14 septembrie-23 septembrie 2011 la S. Județean de Urgență M.-C. și având nevoie de îngrijiri medicale de 100-120 de zile, potrivit certificatului medico-legal aflat la fila 27 din dosarul cauzei. În urma accidentului, s-a format dosarul penal nr. 568/P/2011 în cadrul căruia, partea vătămată T. A. s-a constituit parte civilă. Prin rechizitoriul din 9 decembrie 2011, el inculpatul a fost trimis în judecată, înregistrându-se astfel pe rolul Judecătoriei Toplița dosarul penal nr._ . În acest dosar s-a pronunțat sentința penală nr. 30 din 13 martie 2012, prin care, în temeiul art. 76 lit. e), raportat la art. 74 Cod penal, a fost sancționat cu o amendă penală în cuantum de 250 de lei. în temeiul dispozițiilor art. 3201 al. 5, art. 347 din Codul de procedură penală, s-a dispus disjungerea acțiunii civile de cea penală, constituindu-se astfel dosarul nr._ în care s-a pronunțat hotărârea ce face obiectul prezentului apel.
Întrucât a operat disjungerea acțiunii civile de cea penală, s-a arătat că hotărârea pronunțată asupra celei dintâi are o natură civilă și nu penală. Aceasta, pentru cel puțin următoarele considerente:
• împotriva sa a fost pronunțată o sentință penală, așa cum a arătat mai sus și nu pot fi pronunțate, pentru aceeași faptă, două sentințe penale;
• sentința penală are ca obiect sancționarea faptelor penale, a infracțiunilor, tragerea la răspundere penală a autorului unei infracțiuni și nu tragerea la răspundere civilă a celui vinovat de producerea unui prejudiciu;
• în speță, obiectul cauzei îl constituia răspunderea civilă a sa pentru fapta proprie, reglementată de art. 998-999 din Codul civil în vigoare la data producerii faptei, respectiv art. 1349 al. 2, art. 1357 din noul Cod civil.
In consecință, în cauză, se impunea a se pronunța o sentință civilă și nu una penală. Ca urmare, s-a susținut că hotărârea pronunțată era nelegală.
Prin sentința pronunțată, F. de Protecție a V. S. (F.P.V.S.) a fost obligat la plata, în favoarea părții civile T. A., a sumei de 5000 euro, cu titlu de daune morale. Instanța de fond a procedat, în mod greșit, obligând F.P.V.S. la plata acestor despăgubiri, având în vedere că prejudiciul moral nu a fost dovedit de către partea civilă. În acest sens, s-a arătat că, în prezenta cauză, se ridică problema răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instituție reglementată de art. 998-999 din Codul civil în vigoare la data producerii faptei, respectiv art. 1349 al. 2, art. 1357 din noul Cod civil.
Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie în condițiile textelor legale menționate anterior, se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției autorului faptei. In consecință, pentru angajarea răspunderii civile delictuale era absolut necesară existența unui prejudiciu, care la rândul lui, pentru a-i putea fi obținută repararea, trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupunea că acesta era sigur, atât în ceea ce privește existența sa, cât și în ceea ce privește posibilitatea de evaluare. Pentru stabilirea acestor elemente însă se impuneau a fi administrate dovezi, sarcina probei revenindu-i victimei prejudiciului.
Or, în cauză, partea civilă nu a dovedit nici daunele materiale, nici daunele morale. Biletul de externare și certificatul medico-legal nu constituiau probe suficiente a prejudiciului moral suferit, atâta timp cât, în perioada îngrijirilor medicale, partea civilă nu a fost imobilizată, a muncit, a desfășurat activități variate, a participat la petreceri în discoteci, nefiind astfel privată de activitățile sociale, de cele de destindere astfel cum reține instanța de fond. La dosarul cauzei nu a fost administrată nicio dovadă care să ateste faptul că partea civilă ar fi fost privată de toate aceste activități, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond.
Astfel cum a rezultat din actele medicale (biletul de ieșire din spital - fila 28 din dosarul penal acvirat și raportul de constatare medico-legală - fila 27 din dosarul penal acvirat), partea civilă a suferit o fractură de tibie și peroneu la piciorul stâng, fiind internată timp de 9 zile și având nevoie, pentru vindecare, de 100-120 de zile. Nu a rămas însă cu nicio invaliditate, așa cum a reieșit din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei și nici nu a fost imobilizată în perioada necesară vindecării. În aceste condiții, cuantumul despăgubirilor acordate era, disproporționat în raport cu repercusiunile suferite de partea civilă, necorespunzând principiului echității. Mai mult decât atât, dat fiind că prejudiciul moral nu a fost dovedit, cererea privind repararea acestuia se impunea a fi respinsă.
Prin sentința ce face obiectul prezentului apel, a fost admisă și acțiunea civilă formulată de S. Județean de Urgență M.-C., recurentul-inculpat fiind obligat la plata cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 1841,38 lei. Ori, astfel cum rezultă din adresa comunicată de CAS Harghita (fila 44), costurile de spitalizare, în valoare de 1841,38 lei, au fost decontate furnizorilor de servicii medicale, respectiv părții civile, S. Județean de Urgență M.-C., din F. Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Având în vedere că, în art. 217 al. 1 din Legea 95/2006, este consacrat dreptul la un pachet de bază de servicii medicale, pachet în care au fost incluse și serviciile acordate părții civile, acestea se suportă din F.N.U.A.S.S. Ca urmare, obligarea sa la plata costurilor de spitalizare în favoarea Spitalului Județean M.-C. a avut drept consecință o îmbogățire fără justă cauză a unității medicale, dat fiind că toate aceste costuri i-au fost plătite de către CAS Harghita. Ca urmare, sentința apelată era netemeinică și nelegală și sub acest aspect.
Partea civilă T. A. care a cerut ca în urma admiterii acestei căi de atac și a reformării parte a hotărâri Judecătorești criticate, să se procedeze la admiterea acțiunii civile ce a înțeles să o exercite inițial în cauză. S-a invederat că:
Suma de 700 euro pe lună solicitată a-i fi acordată începând cu data de 19 septembrie 2011 și până la dispariția de invaliditate, reprezintă câștigul pe care, în condiții obișnuite, putea să-1 realizeze și de care a fost lipsit prin intervenirea vătămării corporale.
La data de 3.11.2011 s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală (declarație olografă la fila 20 dosar penal), având la data producerii accidentului rezidența în Italia (a anexat în dosarul penal_ certificatul de rezidență), profesia sa fiind cea de mecanic.
Începând cu data de 19 septembrie 2011 avea contract de muncă pe durată nedeterminată încheiat cu Compleso Balneare din localitatea Giardini Naxos, retribuția fiind de 1700 euro/lună, această susținere a dovedit-o cu înscrisul emanat de la această societate din Italia.
S-a mai arătat că la data de 05.12.2011 a înregistrat la P. Toplița o precizare la cererea de constituire parte civilă – precizare la care a atașat și acest înscris în limba italiana netradus, dar inexplicabil nici cererea și nici actul nu se regăseau la dosarul penal.
In aceste condiții a solicitat ca la soluționarea acestui capăt de cerere să aibă în vedere acest înscris, ca probă nouă în recurs, pe care l-a atașat și tradus, împreună cu cererea la care s-a referit.
Instanța în situația în care a reținut că acest aspect nu s-a dovedit urma să se raporteze cel puțin la salariul minim pe economia națională și nu să respingă în totalitate aceste pretenții.
Să i se asigure suma de5.000 lei reprezentând cheltuieli directe privind îngrijirea sănătății cheltuieli deplasare, pe timpul celor 120 zile concediu medico-legal. Aceste cheltuieli puteau fi apreciate în mod global de către instanță deoarece, era dificil să probezi în fața instanței orice deplasare și orice tratament, dar era cunoscut faptul că sunt cheltuieli efective la fiecare problemă de sănătate;
20.000 euro daune morale pentru suferințele fizice și psihice cauzate de traumatismele suferite. Instanța a acordat suma de 5000 euro ori această sumă este destul de mică în comparație cu prejudiciul moral suferit.
A avut fracturat piciorul (tibia și peroneul) a suferit dureri, stres prin spital, și în prezent simte dureri în piciorul fracturat, is-a interzis să facă sport, să meargă chiar pe bicicletă. A suportat operații și urmează să fie supus la altă operație.
Toate aceste suferințe și prejudicii justificau cererea sa de cordare a daunelor morale în cuantumul de 20.000 euro.
A solicitat și cheltuieli de judecată și, cu toate că la concluziile scrise, au fost atașate dovezile acestea nu au fost acordate.
Analizând recursurile, astfel declarate, cu stricta respectare a art.3859 Cod procedură penală, se constată că doar cel declarat de către parte civilă este fondat pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare:
Latura civilă a cauzei în care recurentul L. A. I. a avut calitatea de inculpat a fost soluționată de către instanța competentă, în componență legală, în cauză pronunțându-se, în mod corect tot o sentință penală, deoarece cauza în ansamblul său intră în sfera de reglementare, mai precis de soluționare a Codului român de procedură penală. La nivelul instanței de fond prin hotărârea prin care s-a soluționat, potrivit procedurii simplificate reglementate de disp.art.3201 Cod procedură civilă a cauzei, s-a dispus și disjungerea soluționării laturii civile a cauzei (latură subsecventă celei cu caracter penal și care a fost soluționată în mod definitiv prin sentința penală nr.30/13.03.2012 a Judecătoriei Toplița, ce a fost dezlegată de un complet legal constituit, ce în mod legal, a pronunțat o nouă sentință penală în cauză, soluționând astfel cea de-a doua componentă esențială a unei unice spețe.
Și critica vizând obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor de spitalizare este nefondată, în contextul în care prin conduita sa culpabilă a cauzat o pagubă materială, ce trebuie acoperită. Faptul că Spitalului Județean Harghita și Spitalului municipal Toplița li s-au avansat de către C.A.S. Harghita contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei T. A., nu impune exonerarea inculpatului de la plata sumei de bani cuprinsă în hotărârea pronunțată, ci pentru a se respecta prevederile legii nr.95/2006 și ale art.998, 999 din vechiul Cod civil, menținerea dispoziției instanței de fond.
Analizându-se conținutul cererii de constituire de parte civilă și conținutul înscrisurilor doveditoare, depuse în acest sens, la dosarul cauzei, de către partea vătămată T. A. se constată că acesta era îndreptățit a primi suma de 750 lei cu titlu de despăgubiri materiale, sumă de bani ce s-a dovedit a fi fost suportată de această parte pe durata zilelor de îngrijiri medicale de care a beneficiat.
Analizând cuantumul daunelor morale care s-a acordat victimei se constată că acesta se impune a fi majorat de la 5000 la 7000 euro, pentru următoarele considerente: Este de necontestat faptul că victima, datorită atitudinii culpabile a inculpatului, a suferit traume psiho-emoționale evidente, pe parcursul îndelungatei sale vindecări; în decursul celor 120 de zile de îngrijiri medicale fiindu-i îngreunată desfășurarea unei normale vieți sociale, profesionale, familiale. Supunerea victimei unei intervenții chirurgicale de finețe și unui tratament post operatoriu a fost de natură să creeze acestuia un evident disconfort nu doar fizic, dar și psihic, emoțional, a cărui înlăturare (evitându-se îmbogățirea sa fără justă cauză) se impune majorarea cuantumului daunelor morale de la 5000 (cinci mii) la 7000 (șapte mii) de euro. O asemenea majorare se justifică și pentru a se respecta astfel practica judiciară conturată în spețe similare, nu doar la nivelul acestei instanțe, dar și la nivelul altor instanțe, din România (se au în vedere aici soluțiile pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Tg.M., sentința civilă nr.534/09.02.2011a Secției a IX-a C. administrativ și fiscal a Tribunalului București, decizia penală nr.1428/10.11.2008 a Secției a I-a Penală a Curții de Apel București, sentința penală nr.2707/18.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București).
Legat de cheltuielile judiciare, angajate în cauză de această parte și reprezentate de onorariul avocatului pe care partea civilă l-a angajat în cauză, verificându-se sumele de bani înscrise în chitanțele emise de acest avocat și dat fiind faptul că acțiunea civilă exercitată în cauză s-a admis doar în parte, se va da eficiența necesară prev.art.193 alin.1 și 2 Cod procedură penală și va fi obligat inculpatul să achite părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional, suma de 200 lei.
Date fiind aceste considerente reținute și faptul că recursul părții civile se circumscrie prev.pct.172 al art.3859 Cod procedură penală se va admite recursul promovat împotriva sentinței penale nr.99/25 septembrie 2012 a Judecătoriei Toplița de către partea civilă T. A..
Se va casa parțial sentința penală criticată și rejudecând limitativ cauza:
Va obliga F. de Protecție a V. S. să plătească părții civile T. A. sumele de:
- 750 RON cu titlu de despăgubiri materiale,
- 7.000 euro cu titlu de daune morale, ca urmare a majorării daunelor morale acordate de instanța de fond.
Va elimina din sentința atacată obligarea Fondului de Protecție a V. S. să plătească părții civile T. A. suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.
Va obliga inculpatul L. A. I. să achite părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional, suma de 200 lei și va menține restul dispozițiilor din sentința penală criticată, care nu contravin prezentei decizii.
Se va respinge, ca nefondat, recursul promovat de către inculpatul L. A. I. împotriva sentinței penale nr. 99/25 septembrie 2012 a Judecătoriei Toplița, conform disp.art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, deoarece hotărârea judecătorească criticată de acesta se caracterizează prin legalitate și temeinicie.
Va obliga inculpatul recurent să achite părții civile T. A. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs și statului, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, suma de 100 lei, conform prev.art.193 alin.1, 2 Cod procedură penală și a art.192 alin.2 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat împotriva sentinței penale nr. 99/25 septembrie 2012 a Judecătoriei Toplița, de către partea civilă T. A. (domiciliat în com.S., ., jud.Harghita).
Casează parțial sentința penală criticată și rejudecând limitativ cauza:
Obligă F. de Protecție a V. S. să plătească părții civile T. A. sumele de:
- 750 RON cu titlu de despăgubiri materiale,
- 7.000 euro cu titlu de daune morale, ca urmare a majorării daunelor morale acordate de instanța de fond.
Elimină din sentința atacată obligarea Fondului de Protecție a V. S. să plătească părții civile T. A. suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale.
Obligă inculpatul L. A. I. să achite părții civile cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional, suma de 200 lei.
Menține restul dispozițiilor din sentința penală criticată, care nu contravin prezentei decizii.
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de către inculpatul L. A. I. (fiul lui M. și V., născut la data de 16 iunie 1988 în C., județul C., domiciliat în comuna Subcetate, ., județul Harghita, posesor al CI . nr._, CNP_) împotriva sentinței penale nr. 99/25 septembrie 2012 a Judecătoriei Toplița.
Obligă inculpatul recurent să achite părții civile T. A. suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs și statului, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, suma de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 februarie 2013.
PreședinteJudecători
F. G. I. G.
M.-R. C.
Grefier
G. C.
Red.MRC/21.02.2013
Tehnored.CC/2 exp./01.03.2013
Jud.fd.A.Ț.
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
