Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 845/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 845/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1491/273/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 845/A
Ședința publică din data de 23 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
JUDECĂTOR: F. P.
GREFIER: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA O. împotriva sentinței penale nr. 37 din 26.02.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 09.09.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, instanța stabilind termen pentru deliberare și pronunțare la data de 23.09.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 37 din 26.02.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, în baza art. 485 alin. 1, lit. b, rap. la art. 484 alin. 1 C. proc. pen., a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A., fiul lui M. și Nicolița, născut la data de 27.10.1991 în O., jud. C.-S., cu domiciliul în Ciudanovița, .-S., posesor al C.I. . nr._, CNP –_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis”, prevăzute de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002, obiect al cauzei penale nr. 369/P/2013., urmare a neacoperirii in termenul acordat a omisiunilor constatate, în sensul aplicării dispozițiilor art. 5 Cod Penal, atât în momentul în care se face alegerea dispozițiilor art. 86, alin. 1 din OUG 195/2002, ca încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, cât și la aplicarea disp art. 74, 76 Cod Penal, art. 33, 34 Cod Penal, respectiv disp art. 81 și urm Cod Penal din 1969, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, în toate cazurile fiind necesar a se face mențiunea ca este vorba de Codul penal din 1969, cât și obligativitatea aplicațiunii dispozițiilor art. 71 din Codul penal din 1969, referitoare la pedepsele accesorii, care sunt obligatorii, dispoziții incidente în cauză urmare a aplicațiunii disp art. 5 Cod Penal.
S-a dispus ca în cauza penală nr. 369/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria O., ce a fost comunicată, să se procedeze la continuarea urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
La data de 04.12.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei O., sub nr._, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis” (două fapte în data de 02.02.2013 și 27.03.2013), prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că în data de 27.02.2013 inculpatul a fost surprins de agenții de pază al . O. în perimetrul Sectorului Minier Lișava, în timp ce săpa să scoată din pământ o țeavă racordată, ce a fost captată în apropierea puțului 4 și, totodată, a circulat cu autoturismul proprietate personală cu nr. BJ 814 RY de la domiciliu până în apropierea locului faptei, fără a poseda permis de conducere. Acesta a mai fost surprins de organele poliției de frontieră conducând pe drum public și în data de 02.02.2013, fără a poseda permis de conducere.
Prin rezoluția din data de 05.07.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale, referitor la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 al. 1 rap. la art. 208 al. 1 C.p. și prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002.
La data de 22.09.2014, prin ordonanța nr. 369/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ș. D. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis” prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 rep. și pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
Totodată, s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare, rezoluție de începe a urmăririi penale, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, declarație de inculpat, declarație martor, adresa nr._/19.03.2013, precum și felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de la 1 an la 5 ani închisoare cu suspendarea condiționată a acesteia, la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată, a fost înaintat Judecătoriei O. dosarul de urmărire penală nr. 369/P/2013.
Prinîncheierea de ședință din data de 12 februarie 2015 s-a dispus, în baza art. 484 alin. 1 C. proc. pen., înaintarea către P. de pe lângă Judecătoria O. a dosarului U.P. nr. 369/P/2013, în vederea acoperirii, în termen de 5 zile de la comunicare, a omisiunilor constatate de instanță și strecurate în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A..
S-a reținut că în acord nu se face în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal.
Astfel s-a reținut de către procuror că faptele inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002- două fapte.
Deși până la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției a intervenit o nouă lege în înțelesul disp. art. 5 Cod Penal, fapta de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fiind în prezent prevăzută și de disp. art. 335 Cod Penal, procurorul a procedat la stabilirea încadrării juridice fără a face aplicațiunea disp. art. 5 Cod Penal în momentul în care a făcut alegerea dispozițiilor art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
La fel, procurorul, în acordul de recunoaștere a vinovăției, a statuat că inculpatul să execute o pedeapsă de 6 luni închisoare, reținând incidența disp. art. 74, 76 Cod Penal, fără a se face mențiunea că este vorba de Codul penal din 1969 și fără a se face aplicațiunea disp. art. 5 Cod penal, referitor la legea mai favorabilă.
În același mod se face aplicațiunea disp. art. 33, 34 Cod Penal, fără a se face mențiunea că este vorba de Codul penal din 1969 și fără a se face aplicațiunea disp. art. 5 Cod penal, referitor la legea mai favorabilă.
Aceeași este situația și în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 81, 83 Cod Penal.
De asemenea, deși se amintește că legea penală mai favorabilă este „legea penală anterioară”, dispozițiile art. 5 din Codul penal fiind declarate constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, procurorul nu a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 din Codul penal din 1969, potrivit cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, iar condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în acord nespecificându-se nimic referitor la pedepsele accesorii.
În termenul de 5 zile de la comunicare, acordat de către instanța de fond, în baza art. 484 alin. 1 C. proc. pen., în vederea acoperirii omisiunilor constatate, nu s-a procedat la aceasta, față de care instanța de fond, reținând acest aspect, a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis”, prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, obiect al cauzei penale nr. 369/P/2013.
Împotriva sentinței penale nr. 37 din 26.02.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria O., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18.06.2015 sub nr._ .
În cuprinsul motivelor de apel formulate, P. de pe lângă Judecătoria O. a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță a apreciat în mod nejustificat că era necesară acoperirea unor omisiuni vădite, deși în realitate nu este vorba despre nicio omisiune. Astfel, nu s-a dispus completarea acordului prin indicarea Codului penal din 1969, neconstituind o omisiune vădită faptul că nu s-a specificat că este vorba de Codul penal din 1969. Referitor la aplicarea pedepselor accesorii, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 C.p.1969, acestea sunt obligatorii doar în cazul hotărârilor de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, ori în cauză nu este vorba de o pedeapsă privativă de libertate. În cazul condamnărilor la pedeapsa suspendării condiționate a executării pedepsei și pe durata suspendării sub supraveghere pedepsele accesorii se suspendă, astfel că nu mai era necesar a se dispune cu privire la acestea în cuprinsul acordului.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 417 al. 2 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Prin sentința apelată a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis” (două fapte în data de 02.02.2013 și 27.03.2013), prev. de art. 86 alin. 1 OUG 195/2002.
Criticile din apel prin care se arată că instanța a apreciat nejustificat că erau necesare acoperirea unor omisiuni vădite, deși sunt parțial întemeiate, nu pot conduce la admiterea apelului cu consecința validării acordului de recunoaștere a vinovăției.
În acest sens se observă că prinîncheierea de ședință publică din data de 12 februarie 2015, s-a dispus, în baza art. 484 alin. 1 C. proc. pen., înaintarea către P. de pe lângă Judecătoria O. a dosarului de U.P. nr. 369/P/2013, în vederea acoperirii, în termen de 5 zile de la comunicare, a omisiunilor constatate de instanță și strecurate în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria O. cu inculpatul Ș. D. A..
Aspectele învederate de către prima instanță privind neaplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 din Codul pena, ca și lipsa menționării în cazul articolelor 74, 76 Cod Penal, art. 33, 34 Cod Penal și art. 81, 83 Cod Penal dacă este vorba de Codul penal din 1969 și neaplicarea disp. art. 5 Cod penal, referitor la legea mai favorabilă nu pot fi reținute ca omisiuni vădite.
Având în vedere că pedepsele din acordul de recunoaștere a vinovăției au fost stabilite în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 - două fapte, se constată că au fost întru-totul respectate dispozițiile art. 5 din Codul în interpretarea obligatorie, conform Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014, fiind aplicată în mod global legea penală anterioară.
Astfel, este lesne de observat că articolele 74, 76 Cod Penal, art. 33, 34 Cod Penal și art. 81, 83 Cod Penal menționate în acord sunt din Codul penal din 1969, având în vedere că vizează instituția circumstanțelor atenuante, a concursului și a suspendării condiționate, instituții cărora li s-a dat eficiență în cadrul acordului, dându-se eficiență și dispozițiilor art. 5 C.pen., chiar dacă nu au fost menționate.
Având în vedere că aceste omisiuni din acord nu sunt esențiale, putând fi complinite și de către instanță la întocmirea minutei, respingerea acordului doar pentru aceste considerente, chiar dacă este ca urmare a aplicării disp. art. 484 alin. 1 C. pr. pen., apare de un formalism excesiv.
Pe de altă parte, constatarea primei instanțe în sensul că procurorul nu a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 din Codul penal din 1969, potrivit cărora pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, iar condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în acord nespecificându-se nimic referitor la pedepsele accesorii, este una fondată.
Potrivit art. 479 C. pr. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.
Potrivit art. 482 C. pr. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde:
a) data și locul încheierii;
b) numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;
c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;
f) probele și mijloacele de probă;
g) declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;
h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;
i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.
Având în vedere că legea nu distinge între pedepsele principale, complementare și accesorii, acordul de recunoaștere a vinovăției nu poate omite pedepsele accesorii în cazul aplicării Codului penal din 1969, având în vedere art. 71 din Codul penal din 1969.
Această omisiune din cuprinsul acordului este una esențială, care nu putea fi complinită de către instanță, întrucât, potrivit art. 485 alin. 1 lit. a C. pr. pen., prin admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției nu se poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea menționată în acord, iar aplicarea unei pedepse accesorii neprevăzute în acord reprezintă o asemenea agravare a răspunderii.
Criticile din apel în sensul că nu ar mai fi fost necesară menționarea pedepselor accesorii față de suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt complet nefondate, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969 care vizează suspendarea pedepselor accesorii în această ipoteză și nu neaplicarea acestora, fără a omite nici dispozițiile art. 83 Codul penal din 1969, în situația revocării suspendării condiționate pedepsele accesorii urmând a fi executate.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria O. împotriva sentinței penale nr. 37/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria O. împotriva sentinței penale nr. 37/26.02.2015, pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.215.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F. M. C. FLORENȚA F. P.
GREFIER,
I. M. S.
Red. F.F./28.09.2015
Tehnored. I.M.S. - 4 ex./24.09.2015
Primă instanță: Judecătoria O. – jud. P. L. M.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 153/2015. Curtea de... | Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art.250... → |
|---|
