Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 215/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 215/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 1438/108/2015
ROMÂNIAoperator 2711
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECTIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 140/CO
Ședința publică din 29 iulie 2015
PREȘEDINTE: L. ANI B.
GREFIER: C. U.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. V. împotriva sentinței penale nr. 215/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul C. V., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu B. L..
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror M. D..
Procedura de citare legal îndeplinită .
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, persoana condamnată depune la dosar un memoriu și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, avocat B. L., solicită admiterea contestației și ca urmare, schimbarea încadrării juridice a faptei cu consecința reducerii pedepsei.
Procurorul solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, motivele invocate de condamnat neregăsindu-se printre cele prevăzute de lege.
Condamnatul C. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și în rejudecare să fie reaudiați martorii întrucât dorește să-și dovedească nevinovăția.
CURTEA:
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 27 mai 2015, condamnatul C. V. a formulat contestație la executare, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat, din trafic de minori, în prostituție, și aplicarea unei pedepse care să se încadreze în limitele prevăzute de lege pentru această faptă.
Prin sentința penală nr. 215/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 599, raportat la art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul C. V., fiul lui V. și E., născut la 15.07.1979 în mun. Satu M., jud. Satu M., CNP_, deținut în P. A., privind executarea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. e vechiul Cod penal, pe durata a 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 489/28.11.2011 a Tribunalului A., pronunțată în dosar nr._, definitivă prin decizia penală nr. 63/A/02.04.2012 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 2312/28.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul A. a reținut că persoana condamnată C. A. se află în P. A., în executarea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. e vechiul Cod penal, pe durata a 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 489/28.11.2011 a Tribunalului A., pronunțată în dosar nr._, definitivă prin decizia penală nr. 63/A/02.04.2012 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 2312/28.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut că potrivit art. 598 Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
S-a mai reținut și că ceea ce caracterizează contestația la executare este faptul că nu mai repune în discuție nici vinovăția condamnatului și nici o individualizare nouă a răspunderii penale și a pedepsei, cu excepția cazurilor de aplicare obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile sau de contopire a mai multor pedepse. În rest, pedeapsa stabilită și eventualul spor aplicat, o dată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dobândesc autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi modificate, întrucât nu se mai poate pune în discuție fondul cauzei și reanaliza răspunderea penală a condamnatului ori încadrarea juridică dată faptei.
Tribunalul a reținut de asemenea că, contestația la executare pedepsei nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual prin care sunt soluționate situații ivite în cursul executării pedepsei. Împrejurarea că domnul C. A. este nemulțumit de încadrarea juridică a faptei pentru care a fost cercetat sau de individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, nu constituie motiv de contestație la executare, conform art. 598 Cod procedură penală.
Prin urmare, prima instanță a respins contestația la executare formulată de condamnatul C. V., privind executarea pedepsei de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. e vechiul Cod penal, pe durata a 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 489/28.11.2011 a Tribunalului A., pronunțată în dosar nr._, definitivă prin decizia penală nr. 63/A/02.04.2012 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 2312/28.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței penale nr. 215/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a formulat contestație, în termen legal, condamnatul C. V., criticând modul în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească în fața instanțelor care au pronunțat soluția de condamnare, evaluarea probelor și încadrarea juridică a faptelor.
Analizând contestația formulată de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 598 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod temeinic a constatat și Tribunalul A., condamnatul nu a indicat niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 598 C.p.p. și nici nu a fost identificată vreuna ca incidentă („a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.”). Prin contestație la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului judecat. În motivarea contestației la executare condamnatul a criticat încadrarea juridică și modul de administrate a probelor, stabilirea vinovăției sale, aspecte care vizează fondul cauzei, neputând fi repuse în discuție în această procedură, și nu elemente legate de executare hotărârii de condamnare.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. V. împotriva sentinței penale nr. 215/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. V. împotriva sentinței penale nr. 215/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.07.2015.
PREȘEDINTE,
L. ANI B.
GREFIER,
C. U.
Red. L.B.- 30.07.2015
Tehnored. C.U-04.08.2015
Prima inst.- jud. .M. C. – Tribunalul A.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 107/2015. Curtea de... | Lipsirea de libertate în mod ilegal (art.205 NCP). Decizia nr.... → |
|---|








