Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 735/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 1183/108/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 735/A
Ședința publică din data de 16 iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: F. M. C. FLORENȚA
Judecător: C. I. M.
Grefier: I. M. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rolul instanței se află judecarea apelurilor formulate de inculpatul H. D. D., persoana vătămată C. Ș. D. și părțile civile C. F. și C. M. DOMINICA împotriva sentinței penale nr. 192 din 18.05.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 15.07.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.07.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 192 din 18.05.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 188 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul H. D. D. la 13 (treisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea de omor.
În baza art. 228 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat la 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de furt.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin.1 lit. b cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani și 8 (opt) luni închisoare.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestul preventiv de la 06.03.2015, la zi.
A fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 19, 397 Cod procedură penală și art. 1349 alin. 1,2 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile C. F. și C. M. D. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească fiecărei părți civile câte 10.000 euro sau echivalentul în monedă națională la data executării, cu titlu de daune morale.
În baza art. 398 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2500 lei, cheltuieli judiciare, iar către Institutul de medicină legală Timișoara, suma de 932 lei, reprezentând contravaloarea raportului medico legal de necropsie.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului A. a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
La data de 30.04.2015, ora 11:26, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului A. rechizitoriul din 29.04.2015 dat de P. de pe lângă Tribunalul A. în dosarul nr. 66/P/2015, prin care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul H. D. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal și furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, reținându-se în principal, în sarcina acestuia faptul că în seara zilei de 05.03.2015, în jurul orei 19,40, în hala nr. 51 corp C, din zona industrială UTA, inculpatul - care lucra împreună cu victima C. V. S. - i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în zona capului, cu un obiect contondent, generându-i leziuni, în urma cărora a survenit decesul victimei.
Totodată inculpatul a sustras telefonul mobil al victimei, pe care l-a vândut unei persoane care se ocupă cu comercializarea telefoanelor mobile, în schimbul sumei de 600 lei, acesta fiind recuperat ulterior de la cumpărător și predat părinților victimei.
S-a arătat că starea de fapt reținută prin actul de inculpare rezultă din următoarele probe: procesul-verbal de sesizare din oficiu (f. 1), ordonanță de delegare (f. 2), procesul-verbal de cercetare la fața locului (cu toate anexele schițe, planșe foto (f. 3-42), proces-verbal de verificare (f. 43), ordonanță de începere a urmăririi penale (f. 47-48), ordonanță de extindere a urmăririi penale (f. 49), ordonanță de schimbare a încadrării juridice (f. 50), măsuri procesuale (punerea în mișcare a acțiunii penale, ordonanța de reținere, mandatul de arestare, prelungirea arestării preventive, revocarea măsurii preventive, măsuri de siguranță, etc.) (f. 51-61), proces-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect/inculpat (f. 62-66), declarație suspect/inculpat (f. 63-64, 67-68), ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale (f. 65), declarații persoane vătămate/părți civile (f. 69-74), declarații martori (f. 75-96), dispoziția efectuării autopsiei (f. 97-99, 103-104), constatări preliminarii la raportul medico-legal de autopsie/- raport medico-legal de autopsie (f. 101-105), fișă cazier judiciar (f. 108-109), delegație asistență judiciară obligatorie (f. 111, 113-115), înscrisuri (f. 116-127).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că victima C. V. S., în vârstă de 35 de ani, avea închiriat un spațiu în zona Industrială UTA, respectiv hala nr. 51 corp C, unde își desfășura activitatea, fiind ajutat de aproximativ 4 luni de inculpatul H. D. D., care nu era angajat cu forme legale. Acesta din urmă a locuit până în urmă cu doi ani în jud. Prahova, după care s-a mutat în municipiul A., la bunici. În acest interval de timp inculpatul a lucrat ocazional la diverse persoane până în luna decembrie 2014, când l-a cunoscut pe numitul C. V. și a început să lucreze la acesta. Totodată, de aproximativ 8 luni, inculpatul era raliat în concubinaj cu numita S. F. P. împreună cu care locuia în imobilul acesteia, împreună cu ceilalți trei copii ai concubinei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit că inculpatul era o persoană liniștită și nu a creat, în cele patru luni, probleme la locul de muncă, însă avea o situație materială precară, solicitând diverse sume de bani cu titlu de împrumut de la diverse persoane printre care și de la victimă.
Astfel, în data de 05.03.2015 inculpatul s-a prezentat ca de obicei la locul de muncă, unde a rămas până în jurul orelor 15,oo. În acest interval de timp martorul V. D. T., care lucra în zonă, s-a deplasat la hala victimei, unde s-a întâlnit atât cu victima, cât și cu inculpatul, despre care a arătat că părea oarecum dezorientat, în sensul că, având o discuție cu acesta în legătură cu cele petrecute la muncă în ziua anterioară, inculpatul nu și-a mai amintit că ar fi fost la lucru cu o zi înainte. La plecare, martorul i-a lăsat pe cei doi muncind în hală, fără a observa nimic deosebit.
Astfel, inculpatul și victima au continuat sa muncească în hală până la un moment dat când H. D. D., văzând telefonul mobil al victimei pe masa din birou, unde acesta îl punea de obicei, s-a hotărât să-l sustragă, pentru a-l comercializa, ceea ce a și făcut, însă, în acest context, fără un scop anume, inculpatul i-a și aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect contondent, în zona capului, în timp ce aceasta din urmă suda un material metalic, lovindu-l pe la spate, fără ca inculpatul să poată preciza în declarația dată dacă i-a aplicat loviturile înainte sau după ce a sustras telefonul și nici cu ce obiect a lovit victima, motivând că în cursul zilei respective a fumat o țigară care conținea substanțe halucinogene, pe care ar fi găsit-o pe stradă, astfel că nu-și mai amintește cu exactitate cum a procedat.
În urma agresiunii victima a căzut la pământ și a intrat în stare de comă.
După incident inculpatul a ieșit afară din hală, a închis poarta acesteia cu cheile pe care le avea asupra sa și pe care le-a primit anterior de la victimă, după care s-a deplasat în piața Catedralei, unde a vândut telefonul sustras unei persoane care se ocupă cu comercializarea telefoanelor mobile, în schimbul sumei de 600 lei, acesta fiind recuperat ulterior de la cumpărător.
În jurul orelor 17:20, martorul Vlădut D. T., în drum spre casă, s-a oprit, așa cum făcea de fiecare dată, la hala persoanei vătămate pentru a mai discuta cu acesta, însă văzând că ușa de la intrare era închisă, mașina acestuia era în față și lumina aprinsă în birou, i s-a părut ceva în neregulă, astfel că, uitându-se prin geamul halei l-a văzut pe C. V. întins pe jos într-o baltă de sânge, moment în care a apelat numărul de urgență 112.
La scurtă vreme la fața locului a venit un echipaj al poliției și SMURD-ul, care a spart geamul și au pătruns în interior, acordând primul ajutor victimei, după care aceasta a fost transportată la spital.
Ulterior victima a fost transferată la Clinica de Neurochirurgie Timișoara, unde a fost operat în repetate rânduri, însă la data de 18.03.2015 a survenit decesul acestuia.
Conform raportului de autopsie nr. 159/A3/2015 s-a stabilit că decesul victimei a fost de natură violentă s-a datorat contuziilor și dilacerărilor cerebrale, hemoragiei leptomeningee și ventriculare și hemoragiei subdurale, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană care s-a produs prin lovire directă și repetată cu un corp dur.
Înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Din probele probele administrate în cursul urmăririi penale, arătate anterior, coroborate cu declarațiile date de inculpat, de recunoaștere a faptelor și solicitare a judecării ca urmare a recunoașterii faptelor, instanța de fond a reținut că starea de fapt descrisă în rechizitoriu este susținută de probe.
Instanța de fond a apreciat că probatoriul administrat confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, activitatea infracțională a inculpatului.
Părinții victimei C. V. S., părțile civile C. F. și C. M. D. au arătat - prin înscrisul depus la dosar și susținut de apărătorul acestora - că solicită obligarea inculpatului la despăgubiri pentru pierderea suferită, în sumă de un milion de euro, cu titlu de daune morale. Nu s-au solicitat daune materiale.
Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului sunt dovedite fără dubiu și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, potrivit prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat.
Analizând starea de fapt reținută, instanța de fond a constatat că faptele săvârșite de inculpatul H. dan D., astfel cum au fost descrise mai sus, respectiv de a aplica persoanei vătămate C. V. S. mai multe lovituri în zona capului, cu un obiect contondent, generându-i leziuni, în urma cărora a survenit decesul victimei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 din Codul penal.
Fapta săvârșită de același inculpat, de a sustrage telefonul mobil al victimei, pe care l-a vândut unei persoane care se ocupă cu comercializarea telefoanelor mobile, în schimbul sumei de 600 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul penal.
Având în vedere că inculpatul a comis cele două infracțiuni anterior condamnării definitive pentru vreuna dintre ele, instanța de fond a constatat că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real, situație prevăzută de art. 38 alin. 1 Cod penal.
La stabilirea pedepsei, instanța de fond a ținut seama de disp. art. 74 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și de eventuala existență a circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal, respectiv: eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța de fond a constatat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană tânără, a avut o conduită bună în societate și familie anterior comiterii faptei, iar pedeapsa ce a fost stabilită creează condițiile reintegrării acestuia în societate.
Din documentele existente la dosar rezultă că inculpatul a avut o atitudine cooperantă în fața organelor judiciare, care implică și regretul manifestat.
Potrivit acestor considerente, în baza art. art. 188 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10cod procedură penală, prima instanță a condamnat pe inculpatul H. D. D. la 13 (treisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea de omor.
În baza art. 228 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10cod procedură penală, a condamna pe același inculpat la 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de furt.
Deoarece inculpatul a comis infracțiunile anterior condamnării definitive pentru vreuna dintre ele, în baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani și 8 (opt) luni închisoare.
A aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal, pe o durată de 5 ani.
Față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestul preventiv de la 06.03.2015, la zi.
În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că inculpatul a apreciat că sumele solicitate sunt prea mari, dar se va conforma hotărârii instanței.
Este cert că nicio sumă de bani nu poate șterge suferințele cauzate de moartea victimei, dar aceste sume nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză.
Pentru a stabili cuantumul prejudiciului, instanța de fond a avut în vedere că fapta inculpatului a cauzat în mod nemijlocit un prejudiciu moral, pentru repararea căruia apreciază că suma de 10.000 euro pentru fiecare parte civilă corespunde suferințelor care au determinat aceste solicitări.
În baza art. 19, 397 Cod procedură penală și art. 1349 alin. 1,2 Cod civil, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile C. F. și C. M. D. și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească fiecărei părți civile câte 10.000 euro sau echivalentul în monedă națională la data executării, cu titlu de daune morale.
În art. 398 Cod procedură penală și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 2500 lei, cheltuieli judiciare, iar în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, a dispus virarea către Institutul de medicină legală Timișoara, a sumei de 932 lei, reprezentând contravaloarea raportului medico-legal de necropsie.
În baza art. 272 din Cod procedură penală, a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului A. a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Împotriva sentinței penale nr. 192 din 18.05.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, au declarat apel inculpatul H. D. D., persoana vătămată C. Ș. D. și părțile civile C. F. și C. M. DOMINICA,înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 05.06.2015 sub nr._ .
În motivarea apelului formulat, inculpatul H. D. D. a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 188 C.p. în art. 236 C.p., având în vedere că a recunoscut faptele comise, pe care le regretă, nu are antecedente penale și a avut o atitudine cuviincioasă și de colaborare cu organele judiciare încă de la început.
În motivarea apelului părțile civile C. F. și C. M. DOMINICA au solicitat desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în principal, iar în subsidiar, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunile de omor și furt în infracțiunile de omor calificat și tâlhărie calificată și, pe cale de consecință, aplicarea față de inculpat a unor pedepse legale, potrivit circumstanțelor reale ale faptei și personale ale inculpatului, confiscarea de la inculpat a sumelor de bani obținute prin săvârșirea infracțiunii și, în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, să se dispună prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivare, s-a arătat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, potrivit art. 282 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 374 alin. 4, 375 alin. 3, 377 alin. 4-5 C.p.p., întrucât prima instanță a soluționat cauza în procedura recunoașterii învinuirii, cu încălcarea legii, în condițiile în care încadrarea juridică dată faptelor inculpatului prin rechizitoriu și menținută prin sentința tribunalului este nelegală, impunându-se schimbarea acesteia în infracțiunile de omor calificat și tâlhărie calificată, potrivit probelor administrate în cauză, respectiv inculpatul a produs cu intenție moartea victimei, pe care a lovit-o cu un corp dur în cap, cu mare intensitate, a lăsat victima într-o baltă mare de sânge și a încuiat ușa de la hala unde se afla victima cu scopul de a nu fi găsit și de a nu i se acorda niciun fel de ajutor. Raportat la încadrarea juridică dată faptei, aceea de furt, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind evident că această faptă este tâlhărie calificată, întrucât victima nu dormea în momentul sustragerii telefonului, ci era întinsă pe jos, lovită în cap de inculpat cu un corp dur, punând-o astfel în stare de inconștiență pentru a nu se putea apăra.
Cu privire la confiscarea specială, prima instanță în mod nelegal nu a dispus confiscarea sumelor de bani obținute de către inculpat prin vânzarea telefonului și anume a sumei de 100 euro și 160 lei.
De asemenea, prima instanță trebuia să dispună prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, la introducerea inculpatului în penitenciar, întrucât infracțiunea de omor este prevăzută la art. 3 din Legea nr. 76/2008, între infracțiunile pentru care trebuie prelevate probe biologice.
În cuprinsul motivelor de apel formulate, persoana vătămată C. Ș. D. a criticat sentința primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală sub aspectul greșite încadrări juridice a faptelor comise de către inculpat, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat în concurs cu tâlhăria calificată și aplicarea față de inculpat a pedepselor prevăzute de lege, care, în cazul încadrărilor corecte, sunt mult mai mari decât cele acordate de prima instanță. A arătat în motivare că inculpatul nu a luat decizia de a o lovi pe victimă, soțul persoanei vătămate, în cap în mod spontan, ci în urma unui plan anterior pregătit, așa cum reiese din probele de la dosar. Astfel, a acționat exact în intervalul orar în care în atelier, de obicei, nu se aflau clienți,, lovindu-l din spate cu o țeavă metalică în cap pe victimă, care suda piesele unei mașini, pentru a-l pune în stare de inconștiență. A menționat că inculpatul avea tot timpul datorii la victimă și nu reușea să le achite, iar prin fapta comisă, inculpatul, în opinia sa, a urmărit să scape de ele. A arătat că nu corespunde realității susținerea inculpatului că nu ar fi sustras portmoneul victimei, cât timp acesta avea mereu la el portmoneul cu sume de bani și telefon, tot timpul mergea la atelier cu mașina și avea în portmoneu actele de identitate și ale mașinii. Ele nu s-au mai găsit niciodată, deși au fost căutate, de unde concluzia că inculpatul a fost perfect conștient de fapta sa și le-a distrus.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelanți, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 Cod procedură penala, Curtea constată următoarele:
Analizând cu prioritate critica din apelul părților civile prin care solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, constatându-se că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, în conformitate cu art. 282 alin. 1 rap. la art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 3 și art. 377 alin. 4-5 C. pr. pen., întrucât prima instanță a soluționat nelegal cauza în procedura recunoașterii învinuirii se constată următoarele:
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, reconfigurând sistemul căilor de atac ordinare, a limitat cazurile în care instanța de apel poate dispune, în urma desființării sentinței primei instanțe, rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată. Astfel, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen., desființarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv: dacă judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte sau atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a regândit și cazurile de nulitate absolută, în formularea art. 281 C. pr. pen., legiuitorul alegând enumerarea expresă și limitativă a cazurilor de nulitate absolută, iar printre aceste cazuri nu se regăsește și situația lipsei cercetării judecătorești ca urmare a greșitei aplicări a procedurii simplificate, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestor dispoziții.
Dacă s-ar constata greșita aplicare a dispozițiilor art. art. 374 alin. 4, art. 375 alin. 3 și art. 377 alin. 4-5 C. pr. pen. privind procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, cu consecința lipsei cercetării judecătorești, cum a fost invocată în apel, situația ar reprezenta un caz de nulitate relativă, în condițiile art. 282 alin. 1 și 2 C. pr. pen.
Având în vedere dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen., care condiționează rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, de incidența unui caz de nulitate absolută, chiar dacă motivul de nulitate relativă ar fi găsit întemeiat, nu s-ar putea dispune soluția prev. de art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen., pe cale de interpretare neputându-se adăuga legii, întrucât s-ar interfera cu atribuțiile puterii legislative.
Așa cum corect au învederat părțile civile în apel, realizarea întregii cercetări judecătorești doar în fața instanței de apel, în baza efectului devolutiv al apelului, poate fi de natură a încălca dreptul la apărare, ca și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, potrivit căruia: „1. Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. 2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale”.
Analizând în continuare apelul părților civile, se impune a se verifica dacă prima instanță a aplicat în mod greșit procedura simplificată prev. de art. 374 alin 4, art. 375 și art. 377 C. pr. pen.
Potrivit art. 374 alin 4 C. pr. pen., în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).
Inculpatul H. D. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal și furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, prin actul de sesizare a instanței reținându-se în sarcina sa că, în data de 05.03.2015, în jurul orei 19,40, în hala nr.51 corp C, din zona industrială UTA, inculpatul - care lucra împreună cu victima C. V. S. - i-a aplicat acestuia mai multe lovituri în zona capului, cu un obiect contondent, generându-i leziuni, în urma cărora a survenit decesul victimei. Totodată inculpatul a sustras telefonul mobil al victimei pe care l-a vândut unei persoane care se ocupă cu comercializarea telefoanelor mobile, in schimbul sumei de 600 lei, acesta fiind recuperat ulterior de la cumpărător și predat părinților victimei.
Având în vedere încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de omor pentru care legea prevedere pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și furt, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în cauză puteau fi aplicate dipozițiile art. 374 alin. 4 privind procedura recunoașterii învinuirii nefiind incidentă situația de excludere prevăzută de art. 374 alin. 4 C. pr. pen.
În continuare, se observă că, după ce inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a procedat la ascultarea inculpatului și a acordat cuvântul cu privire la cererea inculpatului, procurorului și celorlate părți, conform prev. art. 375 alin. 1 C. pr. pen. Procurorul nu s-a opus admiterii cererii inculpatului, apreciind cererea ca fiind legală, iar părțile civile s-au opus reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, fără a se opune admiterii cererii de aplicare a proedurii simplificate. Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile art. 374 alin. 4 și art. 375 alin. 1 și 2 C. pr. pen., prima instanță în mod corect a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei prin recunoașterea vinovăției.
Față de admiterea cererii de judecare, în condițiile art. 375 alin. 1 C. pr. pen., cercetarea judecătorească a decurs potrivit art. 377 alin. 1 -3 C. pr. pen.
Contrar susținerilor din apel, în cauză nu se poate reține încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 377 alin. 4 și 5 C. pr. pen. în sensul că în mod greșit prima instanță nu a pus în discuție schimbarea încadrării faptelor reținute prin rechizitoriu.
Astfel, potrivit prevederilor art. 377 alin. 4 și 5 C. pr. pen., dacă instanța constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părților, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispozițiile art. 386 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (5) Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum și dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanța, luând concluziile procurorului și ale părților, dispune efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 374 alin. (5) - (10) aplicându-se în mod corespunzător.
Având cuvântul potrivit art. 387 Cod procedură penală, procurorul, apărătorii avocați și persoana vătămată au arătat că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Prin urmare, deși procurorul, părțile civile sau persoana vătămată au avut posibilitatatea de a solicita declanșarea procedurii prev. de art. 377 alin. 4 și 5 C. pr. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiuni mai grave cum se solicită în apel, respectiv din infracțiunile de omor și furt în infracțiunile de omor calificat și tâlhărie calificată, pentru a împiedica posibilitatatea aplicării art. 396 alin 10 C. pr. pen., aceastea nu au formulat nicio cerere în acest sens.
Dispoziția art. 377 alin. 4 C. pr. pen nu poate fi interpretată în sensul că, în situația infracțiunilor contra vieții prev. de Capitolul I, Titlul I din Partea specială a C.pen., instanța ar fi obligată să pună în discuție din oficiu schimbarea încadrării juridice în infracțiunea cea mai gravă prevăzută în acest capitol, respectiv omorul calificat, pentru care legea prevede detențiunea pe viață alternativ cu închisoarea și să administreze probațiunea necesară acestei posibile încadrări, pentru a verifica dacă ar putea fi incidentă o situație de excludere de la aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 374 alin. 4 C. pr. pen. și art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
O asemenea interpretare nu doar că nu este susținută de dispozițiile art. 374, 375 și 377 C. pr. pen., care reglementează procedura simplificată, ci ar încălca fără o justificare obictivă principiul egalității în fața legii, reprezentând și o restrânge a dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil al persoanei împotriva căreia se aduce o acuzație în materie penală, chiar dacă acuzația privește una dintre cele mai grave infracțiuni din perspectiva valorilor apărate de legea penală.
În această privință se impune a fi avută în vedere și jurispudența obligatorie a Curții Constituționale (Decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013, Decizia nr. 978 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.39 din 17 ianuarie 2013, Decizia 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 02.12.2011, Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 25.04.2013) care, analizând dispozițiile privind procedura simplifiacată introduse în C. pr. pen.1968, a statuat că „din perspectiva conținutului, acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură - pe de o parte, este o instituție procesuală, iar pe de altă parte, este o instituție de drept material. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală este o normă care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală. La aceeași concluzie se ajunge și dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la răspunderea penală pe care o poate înlătura, reduce sau agrava”.
Ca instituție de drept substanțial, procedura simplificată este astfel suspusă tuturor garanțiilor privind legalitatea incriminării și pedepsei, nefiind admisibilă încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție referitor la dreptul la un proces echitabil în ce privește componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normelor juridice, drept garantat și convențional de către art. 7 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impun normelor de drept intern să fie suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza F. Rum Patrikligi contra Turciei, paragraful 70).
În acest context, cu referire la dispozițiile privind posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de recunoaștere a vinovăției inculpatului și de a continua judecata potrivit procedurii de drept comun din reglementarea inițială a art. 3201 alin. 8 din C. pr. pen. 1968 Curtea Constituțională a arătat că „marja mare de apreciere lăsată instanțelor de judecată cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natură a lipsi textul de precizie și claritate, în absența cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă. Astfel, judecătorul, în pofida evidentei vinovății desprinse din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, poate respinge cererea inculpatului, lipsindu-l pe acesta de dreptul său constituțional de apărare exercitat în cadrul unui proces echitabil. Prin urmare, doar în situația în care o seamă de infracțiuni cu autori necunoscuți ar putea fi asumate de alte persoane sau în situația în care un inculpat, din dorința de a proteja o altă persoană, ia asupra sa fapta comisă de acesta judecătorul are legitimitatea constituțională de a respinge cererea formulată.”
Aceste considerente se opun astfel unei interpretări ale dispozițiilor art. 377 alin 4 și 5 C. pr. pen., care, în cazul infracțiunilor contra vieții, ar obliga instanța să parcugă din oficiu procedura a schimbării încadrării juridice în infracțiunea mai gravă pentru care legea prevede detențiunea pe viață, pentru a verifica dacă ar putea fi incidentă o situație de excludere de la aplicarea prev. de art. 374 alin 4 C. pr. pen și art. 396 alin. 10 C. pr. pen., o asemenea abordare încălcând exigențele unei legi suficient de accesibile, precise și previzibile.
Se poate, de asemenea, decela din jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale, cum a fost menționată, că posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de recunoaștere a vinovăției și de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate a fost în permanență considerată o garanție a dreptului la un proces echitabil pentru inculpat, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și o garantare a aplicării prezumției de nevinovăție, considerându-se esențial a se evita cazurile în care se exercită o presiune asupra inculpatului de a-și recunoaște vinovăția, fiind necesar astfel ca instanța de judecată, să poată respinge cererea în condițiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Prin urmare, nici din această perspectivă nu s-ar putea reține obligația instanței de a dispune (prin declanșarea din oficiu a procedurii prev. de art. 377 alin. 4 și 5 C. pr. pen.) administrarea probațiunii pentru agravarea răspunderii penale a inculpatului care solicită aplicarea procedurii simplificate.
Împrejurarea că prima instană, în fața cererii inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, nu a declanșat din oficiu procedura prev. de art. 377 alin. 4 și 5 C. pr. pen., luând în considerare și lipsa unor cereri formulate în acest sens de către procuror, părțile civile sau persoana vătămată, nu reprezintă o expresie a principiului disponibilității, ci o aplicare a principiului oficialității în concepția Noului Cod de procedură penală care, nu mai prevede rolului activ al instanței, modificând substanțial și sarcina probei în procesul penal.
În acest sens, dispozițiile art. 99 alin. 1 C. pr. pen. prevăd că în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile, iar art. 100 alin. 2 C. pr. pen. prevede că în cursul judecății instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingeri sale. Reiese astfel că în cursul judecății, rolul instanței a fost modificat substanțial în concepția Noului Cod de procedură penală, instanța nemaiavând sarcina probei și rolul activ recunoscut din reglementarea anterioară. Noua poziționare a rolului instanței în structura procesului penal este reflectată inclusiv în modul de administrare a probatoriului în faza judecății în procedura de drept comun,care la art. 377 alin. 7 C. pr. pen. instituie readministrarea doar a probelor necontestate de către părți, ca și în ordinea în care se adresează întrebări persoanelor audiate.
Principiul legalității, ca principiu fundamental al procesului penal, nu se opune aplicării în cauza de față a acestor reguli, în condițiile în care, potrivit acestui principiu, desfășurarea procesului penal are loc potrivit dispozițiilor prevăzute de lege, care trebuie să respecte condițiile de acesibilitatate și previzibilitatate iar actele și probele în procesul penal trebuie să fie efectuate potrivit legii.
Criticile privind greșita încadrarare judridică în infracțiunile de omor prev. de art. 188 alin. 1 C.pen. și furt prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. în loc de infracțiunile de omor calificat cu premeditare, din interes materila și pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni, prev. de art. 189 alin 1 lit. a, b și d și tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. a C.pen sunt nefondate.
Analizând probațiunea administrată care a stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului H. D. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și furt, se constată că aceasta a constat în procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile suspectului/inculpatului, declarații persoane vătămate, declarații părți civile, declarații martori H. A., I. P. D. V. D. și S. F. P., constatări preliminarii la raportul medico-legal de autopsie, raport medico-legal de autopsie, înscrisuri.
Această probațiune susține starea de fapt reținută de către prima instnață, în sesnsul că inculpatul a început să lucreze fără forme legale din luna decembrie 2014, pentru victima C. V. S., în vârstă de 35 de ani, care avea închiriată hala nr. 51 corp C, din zona Industrială UTA, unde își desfășura activitatea.
Declarațiile martorilor confirmă împrejurarea că inculpatul nu a cauzat probeleme în perioada în care a lucrat pentru victimă, însă avea o situație materială precară, solicitând diverse sume de bani cu titlu de împrumut de la diverse persoane printre care și de la victimă.
Din declarația martorului V. D. T., care se coroborează cu declarația inculpatului rezultă că în data de 05.03.2015 inculpatul s-a prezentat la locul de muncă, unde a rămas până in jurul orelor 15,oo, fiind văzut în acea zi de către martorul menționat care s-a deplasat la hala victimei, unde s-a întâlnit atât cu victima, cât și cu inculpatul. În legătură cu inculpatul, martorul a arătat că acesta părea oarecum dezorientat, în sensul că, având o discuție cu acesta în legătură cu cele petrecute la muncă în ziua anterioară, inculpatul nu și-a mai amintit că ar fi fost la lucru cu o zi înainte. La plecare, martorul i-a lăsat pe cei doi muncind în hală, fără a observa nimic deosebit.
În continuare, din declarația inculpatului rezultă că la un moment dat acesta s-a hotărât să sustragă telefonul mobil al victimei pentru a-l comercializa, acesta aflându-se pe masa din birou, unde acesta îl punea de obicei, a sustras acest telefon, însă, in acest context, fără un scop anume, i-a și aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect contondent, în zona capului, în timp ce aceasta din urmă suda un material metalic, lovindu-l pe la spate, fără ca inculpatul să poată preciza în declarația dată dacă i-a aplicat loviturile înainte sau după ce a sustras telefonul și nici cu ce obiect a lovit victima, motivând că în cursul zilei respective a fumat o țigară care conținea substanțe halucinogene, pe care ar fi găsit-o pe stradă, astfel că nu-și mai amintește cu exactitate cum a procedat. Obiectul vulnerant cu nu a fost găsit.
În urma agresiunii victima a căzut la pământ și a intrat în stare de comă.
După incident inculpatul a ieșit afară din hală, a închis poarta acesteia cu cheile pe care le avea asupra sa și pe care le-a primit anterior de la victimă, după care s-a deplasat în piața Catedralei, unde a vândut telefonul sustras martorului Lipitor C. care se ocupă cu comercializarea telefoanelor mobile, în schimbul sumei de 600 lei, acesta fiind recuperat ulterior de la cumpărător.
În jurul orelor 17:20, martorul Vlădut D. T., în drum spre casă, s-a oprit, așa cum făcea de fiecare dată, la hala persoanei vătămate pentru a mai discuta cu acesta, însă văzând că ușa de la intrare era închisă, mașina acestuia era în față și lumina aprinsă în birou, i s-a părut ceva in neregulă, astfel că, uitându-se prin geamul halei, l-a văzut pe C. V. întins pe jos într-o baltă de sânge, moment în care a apelat nr. de urgență 112.
La scurtă vreme la fața locului a venit un echipaj al poliției și SMURD-ul, care a spart geamul și au pătruns în interior, acordând primul ajutor victimei, după care aceasta a fost transportată la spital.
Ulterior victima a fost transferată la Clinica de Neurochirurgie Timișoara, unde a fost operat în repetate rânduri, însă, la data de 18.03.2015 a survenit decesul acestuia.
Conform raportului de autopsie nr. 159/A3/2015, s-a stabilit că decesul victimei a fost de natură violentă s-a datorat contuziilor și dilacerărilor cerebrale, hemoragiei leptomeningee și ventriculare și hemoragiei subdurale, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană care s-a produs prin lovire directă și repetată cu un corp dur.
Raportat la starea de fapt care se decelează din probele menționate, nu poate fi primită critica din apelul părților civile și al persoanei vătămate privind încadrarea faptelor săvârșite de către inculpat ca omor calificat prevăzut de art. 189 alin. 1 lit. d C.pen., săvârșit pentru a ascunde sau înlesni săvârșirea altei infracțiuni și tâlhărie calificată.
În primul rând, cu privire la elementul material al infracțiunii de furt, probațiunea administrată nu permite a se reține mai presus de orice dubiu sustragerea și a portmoneul victimei, deși se susține în apel că victima îi avea în permanență asupra sa și acesta nu a mai fost găsit nici ulterior. Aceasta deoarece, chiar dacă s-ar aprecia ca nesinceră negarea de către inculpat a sustragerii portmoneului, martorul V. D. T., cel care a fost în hala unde lucra victima în data de 05.03.2015 nu a putut confirma că în acea zi a văzut portmoneul victimei în birou.
Probațiunea în privința modului de acțiune al inculpatului în momentul sustragerii telefonului și al aplicării loviturilor care au curmat viața victimei este limitată, față de locul faptei și împrejurările în care a fost comisă, într-o hală în care, la acel moment se aflau doar victima și inculpatul. Astfel, nu lipsa cercetării judecătorești care să readministreze probațiunea din cursul urmăririi penale, ci lipsa descoperirii unor probe suplimentare celor deja administrate, nu permit a se reține că inculpatul a suprimat viața victimei în scopul săvârșirii unei tâlhării.
Cum rezultă din declarația inculpatului, singura probă directă în legătură cu modul de acțiune al inculpatului în momentul sustragerii telefonului și al aplicării lociturilor care au curmat viața victimei, acesta s-a hotărât să sustragă telefonul. În acest context, fără un scop anume, i-a și aplicat victimei mai multe lovituri cu un obiect contondent, în zona capului, în timp ce aceasta din urmă suda un material metalic, lovindu-l pe la spate, fără ca inculpatul să poată preciza dacă i-a aplicat loviturile înainte sau după ce a sustras telefonul și nici cu ce obiect a lovit victima.
Infracțiunea de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin scopul în care făptuitorul întrebuințează violența sau amenințarea: săvârșirea furtului, înlăturarea urmelor infracțiunii sau asigurarea scăpării. În cazul în care, furtul este săvârșit fără întrebuințarea de violență care nu este necesară nici pentru înlăturarea urmelor infracțiunii sau asigurarea scăpării sau când sunt exercitate violențele fără a se urmări un atare scop, dar după agresarea persoanei vătămate cu scopul de a vătăma (în cauza de față, raportat la numărul și intensitatea acestora, cu scopul de a ucide), inculpatul sustrage bunuri ale acesteia, în baza unei rezoluții distincte, de cea a agresiunii, faptele constituie infracțiunea de furt în concurs real cu infracțiunea de omor.
Or, probațiunea în cauză nu confirmă că omorul săvârșit de către inculpat a reprezentat infracțiunea mijloc, pentru a crea condițiile favorabile săvârșirii sau ascunderii unei tâlhării. Circumstanțele cauzei nu susțin împrejurarea învederată în apel în sensul că, în vederea furtul inculpatul a pus victima în starea de inconștiență, întrucât, pentru a se putea reține această calificare, trebuie să poată fi realizată legătura de la mijloc la scop între cele două acțiuni. Violențele care au dus la moartea victimei nu apar ca acțiune secundară, în scopul asigurării sustragerii bunurilor victimei. Probațiunea demonstrează că victima ținea în mod obișnuit telefonul și portmoneul pe masa din birou, unde era în permanență ușa deschisă. Inculpatul lucra de 4 luni în atelierul victimei, câștigând încrederea victimei, care nu își păzea bunurile de inculpat, acesta având acces la birou pe ușa deschisă. Astfel, exercitarea de violențe asupra victimei nu apare ca necesară pentru a crea condițiile favorabile sustragerii telefonului, acesta având acces facil la bunurile victimei.
Circumstanțele cauzei nu confirmă nici întrebuințarea de violențe în scopul a înlătura urmele infracțiunii sau a-și asigura scăparea. Procesul-verbal de cercetare la fața locului, constatărea preliminară la raportul medico-legal de autopsie și raport medico-legal de autopsie confirmă că victima a fost lovită din spate, în timp ce avea masca de sudură pe față, astfel încât, nu se poate reține că victima l-ar fi surprins pe inculpat când a sustras telefonul, pentru ca acesta să lovească victima cu scopul de a înlătura urmele infracțiunii sau a-și asigura scăparea. Dimpotrivă, modalitatea în care a fost lovită victima confirmă că nu a fost conștientă de acțiunile inculpatului. Nici numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimei nu confirmă că omorul a reprezentat acțiunea secundară, mijloc, pentru asigurarea săvârșiri sau ascunderea săvârșirii infracțiunii scop, împotriva patrimoniului. Caracterul repetat al loviturilor și intensitatea lor deosebită, producând traumatism crinio-cerebral cu fractură craniană prin lovire repetată cu un cop dur, demonstrează intenția clară a inculpatului de a suprima viața persoanei vătămate, aplecarea totală a acestuia pe acțiunea de suprimare a vieții victimei, atitudine nespecifică situației în care omorul reprezintă infracțiunea mijloc, în condițiile în care, infracțiunea scop a fost săvârșită facil, bunurile aflându-se la îndemâna inculpatului, iar victima implicată într-o activitate de sudură care o împiedica să observe acțiunile inculpatului.
Pentru aceste considerente, nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului din apel în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, din circumstanțele analizate rezultând intenția directă de suprimare a vieții victimei.
Nici criticile din apelul părților civile și al persoanei vătămate privind reținerea premeditării nu pot fi primite. Premeditarea, în sensul dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un interval de timp acțiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire, de natură a înlesni săvârșirea infracțiunii(obținerea de informații în legătură cu victima, pândirea acesteia, procurarea de mijloace sau căutarea de complici).
În speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, din probele administrate nerezultând că între momentul luării rezoluției infracționale de a ucide victima și săvârșirea infracțiunii de omor a trecut un interval de timp mai îndelungat decât cel obișnuit, probațiunea conturând o acțiune spontană a inculpatului sub stăpânirea unui impuls de moment.
Probele nu relevă nici acte de pregătire materială, în condițiile în care inculpatul lucra pentru victimă de patru luni, programul și acțiunile sale fiind similare în toată această perioadă. Împrejurarea că, lucrând pentru victimă, inculpatul cunoștea programul locului în care lucra și acționat spre sfârșitul programului nu pot fi apreciate ca acte de pregătire, acestea având caracter echivoc în condițiile integrării lor în rutina zilnică, nerezultând că inculpatul a planificat să lucreze pentru victimă ca act de pregătire pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Starea inculpatului din perioada anterioară uciderii victimei care poate fi conturată din declarațiile martorilor S. F. P. și V. D. T. și ale inculpatului H. D. D., nu demonstrează actele de pregătire morală. Martora S. F. P., cu care inculpatul a plecat în cursul dimineții de 05.03.2015 către locul de muncă și cu care a vorbit la telefon în jurul orelor 13.00 din ziua crimei, descrie un comportament normal al inculpatului. Martorul V. D. T., care l-a văzut atât pe inculpat cât și pe victimă în 05.03.2015, a arătat că inculpăatul părea oarecum dezorientat, în sensul că, având o discuție cu acesta în legătură cu cele petrecute la muncă în ziua anterioară, inculpatul nu și-a mai amintit că ar fi fost la lucru cu o zi înainte. În afară de aceast aspect martorul nu a observat nimic deosebit. Din această descriere a comportamentului inculpatului nu se poate deduce mai presus de orice dubiu premeditarea, neputându-se prezuma că dezorientarea în care se afla inculpatul era datorată de preocuparea sa cu rezoluția infracțională. Aceasta în condițiile în care starea în care se afla inculaptul este plauzibil a fi generată de consumul de alcool sau al unor substanțe psihotrope, martorii S. F. P. H. A. confirmând că inculpatul consuma alcool și era suspectat și de consumul altor substanțe. Or, consumul unor asemenea substanțe, chiar dacă nu ar avut loc în acea dimineață, cum susține inculpatul, erau apte să îi afecteze starea de starea de sănătate psihică, având în vedere istoricul medical al inculpatului, cum rezultă din fișa UPU din 03.07.2013 de la Spitalul Clinic Județean de Urgență A., care confirmă traumatism cranio-cerebral în urmă cu 5 ani și tulburări de personalitatate și de comportament la data internării, ca și refuzul de tratament.
Modul în care inculpatul a părăsit locul faptei demonstrează prioritar caracterul spontan al intenției de a curma viața victimei, fără o preocupare pentru a-și asigura sustragerea sau a îngreuna descoperirea sa, care ar fi conturat premeditarea, în condițiile în care inculpatul a închis hala lăsând, însă lumina aprinsă în biroul victimei, cum rezultă din declarația martorului V. D. T.. Aceasta deși, după cum arată martorul V. D. T., în drumul său spre casă el se oprea în mod frecvent la hala în care lucra victima, iar inculpatul, dacă ar fi urmărit programul victimei, cum se susține în apel, se presupune că premeditarea sa ar fi înglobat și aceast aspect.
Nici traseul parcurs de inculpat după uciderea victimei, deplasarea acesutuia aparent inexplicabilă la mormântul tatălui său ca și vânzarea, în aceeași zi, a telefonului sustras într-un magazin specializat în comercializarea de telefoane nu demonstrează premeditarea. Ca acte ulterioare acțiunii presupus premeditatate, întregul traseu al inculpatului nu pare animat de coerența unui plan pus la punct anterior. Constrar susținerilor din apel, inculpatul nu s-a îndreptat direct căre magazinul din Piața Catedralei pentru a comercializa telefonul sustras până la ora de închidere a programului, ci s-a deplasat întâi către cimitir, unde a stat la mormântul tatălui său, gest fără finalitate, greu de încadrat într-un plan premeditat.
Împrejurarea că inculpatul avea probleme financiare și a împrumutat bani de la victimă lucrând în contul datoriilor nu poate conduce nici la reținerea ca circumstanță de calificare a omorului săvârșirea acestuia din interes material în sensul art. 189 alin. 1 lit. b C.pen. Uciderea victimei a avut loc ca urmare a unei rezoluții infracționale spontane, în scopul de suprima viața victimei neputându-se reține că inculpatul ar fi avut convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile victimei îi vor reveni de drept, condiție necesară pentru a se putea reține această variantă de agravare.
Fiind dovedită existența infracțiunilor de omor și furt și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpat, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului H. D. D..
Apelurile părților civile și al persoanei vătămate sunt însă fondate, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei stabilite pentru infracțiunea de omor, iar apelul inculpatului privind individualizarea pedepselor fiind nefondat. Cu privire la pedepsele aplicate, potrivit criteriilor de individualizare prev. de art. 74 C.pen. stabilirea și aplicarea pedepselor se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (inculpatul pătrunzând prin efracție, de mai multe în casa părții civile, profitând că aceasta este izolată); b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul fiind recidivist, condamnările anterioare fiind tot pentru fapte de furt calificat și, deși a beneficiat de clemență prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, a perseverat în activitatea infracțională); f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța de apel, raportându-se la criteriile menționate, apreciază că faptele săvârșite de inculpat prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, grad dat de natura, modalitățile și împrejurările de săvârșire a faptelor (inculpatul atacând în mod laș victima pe la spate, într-un moment în care aceasta avea masca de sudură pe față, fiindu-i greu să se apere, acționând cu o violență extremă împotriva victimei, prin lovituri repetate care au produs fractură craniană, necontând pentru inculpat că lucra pentru victimă de patru luni, fiind lipsit de orice recunoștință, deși victima i-a oferit un loc de muncă și chiar l-a plătit în avans când a avut nevoie), de scopul urmărit (la infracțiunea de furt fiind realizarea de mijloace materiale într-un mod relativ facil și ilicit, iar în ceea ce privește infracțiunea de omor, dorința de suprimare a vieții fără nicio justificare, demonstrând lașitate și ură, fără nicio reținere față de vârsta victimei, o persoană tânără, sau față de suferința profundă pe care uciderea victimei o va provoca familiei acesteia, inculpatul cunoscând că victima este căsătorită și se află în strânse legături cu părinții săi), de urmarea produsă (diminuarea patrimoniului victimei și decesul acesteia). Față de aceste împrejurări care imprimă faptelor un caracter deosebit de grav, se observă că circumstanțele personale ale inculpatului nu permit a se reține o atenuare a răspunderii acestuia, așa cum solicită inculpatul prin motivele de apel, lipsa antecedentelor penale neputând fi analizată în sine, ci prin raportare la natura infracțiunii și împrejurările concrete de săvârșire. Nici atitudinea procesuală a inculpatului nu poate fi valorificată suplimentar, acesta beneficiind de pe urma recunoașterii faptelor de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Distinct de gravitatea în sine a fiecărei infracțiuni, chiar numărul acestora și situația de concurs real în care se află impun un tratament penal mai aspru. Față de toate aceste criterii, se constată că prima instanță a individualizat corect pedeapsa de 2 ani aplicată pentru infracțiunea de furt, și, deși prima instanță a aplicat pentru infracțiunea de omor o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege, cu luarea în considerare a limitelor de pedeapsă reduse, potrivit art. 396 alin 10 C. pr. pen., instanța de apel consideră că se impune majorarea pedepsei pentru infracțiunea de omor la chiar maximul special de 13 ani și 4 luni, doar această pedeapsă răspunzând necesității de a se asigura reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale, apelul părților civile și al persoanei vătămate fiind fondat în acest sens.
Critica din apelul părților civile privind omisiunea primei instanțe de a dispune în baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 76/2008, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea stabilirii profilului genetic și a stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic este fondată.
Potrivit art. 1 din Legea 76/2008, prezenta lege are drept scop constituirea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, precum și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. b din Legea 76/2008 S.N.D.G.J., conține profile genetice, date cu caracter personal și date despre caz, corespunzătoare următoarelor categorii: b) persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum și persoanele pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.
Infracțiunea de omor prev. de art. 188 C.pen. este cuprinsă în anexa menționată, iar potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei.
Prin urmare, în baza art. 7 din Legea 76/2008, se va dispune prelevarea de a inculpat a probelor biologice.
Fondată este și critica din apelul părților civile privind omisiunea instanței de a dispune confiscarea specială a sumei provenite din valorificarea telefonului mobil sustras de la victimă.
Potrivit art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Probațiunea administrată în cauză confirmă fapt că inculpatul a obținut prin vânzarea telefonului Samsung Galaxy S4 Black Edition suma de 600 lei de la martorul Lipitor C.. Telefonul a fost restituit părții civile C. M. Dominica, astfel încât se impune confiscarea de la inculpat a sumei de 600 lei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul H. D. D. împotriva sentinței penale nr. 192/18.05.2015, pronunțată de Tribunalului A. în dosar nr._ .
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelul declarat de către persoana vătămată C. Ș. D. și de către părțile civile C. F. și C. M. DOMINICA împotriva aceleiași sentințe.
Va desființa sentința penală apelată și rejudecând în aceste limite:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 13 ani și 8 luni în pedepsele componente.
Va majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H. D. D., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 188 alin 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin 10 C. pr. pen., la 13 ani și 4 luni închisoare.
Va menține cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt.
În baza art. 38 alin 1, art. 39 alin 1 lit. b, va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare, pe care o va spori cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.
În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea stabilirii profilului genetic și a stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., va confisca de la inculpatul H. D. D. suma de 600 lei obținută în urma vânzării telefonului mobil.
Va menține celelalte prevederi ale sentinței penale apelante.
În baza art. 424 alin. 2 și 3 C.pr.pen. rap. la art. 399 alin. 1 C.pr.pen. și 72 C.pen., va menține starea de arest a inculpatului și va deduce în continuare arestul preventiv din 18.05.2015 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga inculpatul apelant să plătească statului suma de 380 lei, cheltuieli judiciare.
Va dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul H. D. D. împotriva sentinței penale nr. 192/18.05.2015, pronunțată de Tribunalului A. în dosar nr._ .
În baza art. 421 pct.2, lit. a C.pr.pen., admite apelul declarat de către persoana vătămată C. Ș. D. și de către părțile civile C. F. și C. M. DOMINICA împotriva aceleiași sentințe.
Desființează sentința penală apelată și rejudecând în aceste limite:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 13 ani și 8 luni în pedepsele componente.
Majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H. D. D.,
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 188 alin 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin 10 C. pr. pen., la 13 ani și 4 luni închisoare.
Menține cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt.
În baza art. 38 alin 1, art. 39 alin 1 lit. b contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare pe care o sporește cu 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.
În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea stabilirii profilului genetic și a stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpatul H. D. D. suma de 600 lei obținută în urma vânzării telefonului mobil .
Menține celelalte prevederi ale sentinței penale apelante.
În baza art. 424 alin 2 și 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen și 72 C.pen menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare arestul preventiv din 18.05.2015 la zi.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 380 lei, cheltuieli judiciare.
Dispune virarea sumei de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.07.2015 .
Președinte, Judecător,
F. M. C. FLORENȚA C. I. M.
Grefier,
I. M. S.
Red. F.F./23.07.2015
Tehnored. I.M.S.-9 ex./21.07.2015
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. F. V.
| ← Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 725/2015. Curtea... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 723/2015.... → |
|---|
